Comunicarea teatrala. Teatralitatea in teatru si in afara lui.

In antichitate apare prima oara legatura dintre teatru si realitate: principiul Theatrum mundi ca perspectiva existentiala sau ,,teatrul in teatru. Teatrul apare ca o transpunere a realitatii, este o configuratie semiotica specifica, sincretic structurata (verbalul se impleteste cu gestualul, mimica si decorul). Teatrul este un principiu atat pentru filozofie unde avem viziunea teatrala a existentei (viata este o piesa de teatru si noi suntem actorii), cat si pentru sociologie unde avem prespectiva teatrala a interactiunii sociale-ritualurile interpersonale: salutul, intalnirile intre prieteni, relatiile sociale. Solomon Marcus considera ca teatrul poate arata gandirea, comporatmentul si actiunea sociala-sa nu uitam ca teatrul se bazeaza pe preluarea acelor elemente ce pot recreea realitatea. Deasemnea in stiinta se foloseste metoda ,, punerii in scena a faptelor (ex: reconstituirea marilor accidente) demonstrand astfel trecerea la structuri dinamice si interdependenta accentuate dintre observator si fenomenul observat. Teatrul are o natura sistemica si sistematica, punerea in scena si rolul activ al observatorului confirma natura holografica a realitatii si cunoasterii- atunci cand asistam la un numar de actorie avem anumite prejudecati despre lume si despre realitate care ne ajuta sa intelegem numarul de creatie. Teatrul si-a gasit aplicatii in lingvitica, neurochimie, psihologie, sociologie, discursul politic. Teoria goffmaniana a interactiunii sociale se foloseste de conceptele de rol, scenariu, repertoriu pentru a arata ritualizarea interactiunii sociale. Deasemenea psihodrama si sociodrama au dezvoltat psihoanaliza, terapeutii avand un dialog cu pacientii. La Freud dialogul este mai degraba un monolog-medicul doar declansaza rememorarea amintirilor, spre deosebire de Moreno care propune interactiunea in cadrul grupului. Bazele sociometriei expune ca principiu fundamental corelarea rol/individ, adica fiecare om are o varietate de roluri asa cum in cultura unui popor o serie de roluri sunt impuse indivizilor. In societatea romaneasca postdecembrista barbatul avea rolul de capul familiei, spre deosebire de societatea contemporana cand acest rol este preluat pe rand de ambii parteneri, decizile importante luandu-se in comun, femeia are rolul de mama, s.a. Teatrul se delimiteaza prin functia sa poetica( este noapte pentru ca lumina este difuza, actiunile sunt sugerate), prin fictionalitate si polivalenta textualizarii. Spectacularul include comunicarea ludica, ceremonialurile, prezenta unui observator si insitutirea unei lumi fictionale in real. Teatrul manipuleaza semnele, vorbele si gesturile pe care oamenii la utilizeaza in mod frecvent: tensiunea, mimica, gestualitatea, distantele. Teatrul cotidian este teatrul lingvistic, pe cand spectacularitatea scenica este plurisemiotica, ea include deocorul, muzica, costumele, luminile, etc. Consider ca cercetatorul Marcus Solomon, ce a studiat utilizarea metaforelor si analogiilor teatrale in Romania are un punct de vedere pertinet, teatrul din Romania, mai ales proiectele studentiilor sau ale organizatiilor reflecta preocuparile acestora cotidiene, comportamentul si gandirea lor.