Mălina Moraru

Actoria viitorului

Actoria viitorului, teatrul viitorului, artiștii viitorului, toate acestea depind de sufletul
viitorului și de ceea ce înseamnă sursa capodoperelor de orice natură. Creierul se adaptează
destul de rapid la noutatea contemporană, pentru că algoritmii se modifică în funcție de datele
problemei, însă emoția, sentimentele, simțirea, nu sunt conduse de un motor cerebral, motiv
pentru care, arta suferă odată cu spiritul.
Alessandro Baricco vorbește în cartea sa ”Barbarii” despre omul orizontal și despre
degradarea spiritualității, despre omul epidermic ce nu mai depune efort pentru a transcede toate
straturile profunzimii. Fiziologic vorbind, arsurile tegumentare sunt de patru feluri, iar gradul IV
ajunge până în fibra mușchiului. Omul orizontal este o arsură de gradul I care se tratează cu un
unguent administrat cateva zile. Atât de puțin se minează în sufletul omului tegumentar, al
omului care calcă apa cu talpa piciorului doar, pentru a nu-și uda genunchii. Uciderea
romanticilor presupune nașterea omului fără timp dar cu prea multă informație.
Întrebările existențiale sunt acum subiect umoristic, timp în care sufletul rămâne
nescărmănat. Prețul se pune astăzi pe material iar discuțiile despre ce se întâmplă în mine și în
tine sunt înlocuite cu serate inutile unde se etalează ținute. Omul superficial găsește înlocuitor
pentru fiecare componentă a relației lui care nu mai funcționează conform manualului de
instrucțiuni, lăsând la o parte orice effort de a găsi o metodă de a repara, de a construi un pod
trainic peste râul de defecte ale copilului adult. Relațiile interumane se poziționează chiar
deasupra foliculului pilos, și de cele mai multe ori când nu funcționează, se efectuează o epilare
cu laser pentru înlăturarea definitivă a lui. Mă întreb, atunci, dacă nu ne punem în situații dificile,
cum putem ajunge în catacombele sufletului nostru pentru a pescui de acolo materia primă cu
care se clădește actoria?
Angelica Liddell spunea într-un interviu: ”eu fac acțiuni imorale în scenă pentru ca
publicul să ia decizii morale”. Atitudinea viscerală pe care ea nu doar că o promovează ci o
înfăptuiește, forțează publicul să își pună întrebări, să își descopere limite, să aibă experiența
omului căruia i se spune adevărul în față. Exorcizarea sprituală și de cele mai multe ori transpusă
fizic, nu doar că distruge cel de-al patrulea perete, ci te invită la un discurs despre lucuri pe care
nu ai putea vreodată să recunoști că ai vrea să le faci.
În spectacolul Ping Pang Qiu, Angelica tratează o temă politică, ceea ce este diferit de alte
spectacole de-ale ei, dar trecută prin filtrul personal. Există un curaj imens în realizarea unui
moment artistic care susține ideea libertății cu privire la un sistem din care este aproape
imposibil să evadezi. Ca fiu risipitor al teatrului spaniol, Angelica se consideră o fetiță inadaptată
și o proscrisă a comunității teatrale. Asta nu doar pentru că există cruzime la nivel fizic in
momentele sale ci pentru că promovează și crede intr-un teatru al adevărului pur nu a căutării
continue a adevărului. Poate actoria viitorului vorbește despre vulnerabilitate la nivel foarte inalt,
poate dezarmează clasicul personaj și clădește actorul contemporan în lipsa personajelor sale.
Poate actoria viitorului vorbește din ce în ce mai mult despre teatrul cruzimii. Cruzimea cu care
actorul își disecă sufletul pentru a-l arunca în primul rând și nu pentru a-l lipi de peretele din față.

Theodor Cristian Popescu în materialul Dialog între generații , spune că publicul vede oamenii
teatrului indeciși în privința drumului pe care îl parcurg, fie că este vorba de demersul artistic sau
cel comercial, și că însăși ezitarea noastră în apropierea publicului este un confuzantă. Dacă stăm
să cugetăm, este de-a dreptul firesc să existe această abulie a publicului care este îmbătat de
comedii ușoare ce îl împiedică să înțeleagă un spectacol ce tratează zone de o profunzime
imposibilă. Mai zice regizorul, că nu există canale de comunicare cu ajutorul cărora publicul să
poată comunica respectiv să poată primi mesajele pe care un anumit tip de teatru le vinde. Este
drept că nu ăsta este scopul teatrului neapărat, să fie înțeles de toți oamenii, dar dacă te izbești de
zidul lipsei de cunoaștere si de adorarea superficialității, atunci spectatorul nu are oportunitatea
de a spune ”am înțeles, dar nu este pentru mine acest spectacol”.
Aici intervine indiferența care ucide actul artistic. Atitudinea estetică ce privește acceptarea sau
refuzul unui mesaj transmis în mod artistic, presupune să existe poziția de cunoscător, de a
decide conștient că nu se ignoră opera de artă înfățișată, și atunci, pentru un public needucat în
privința asta, teatrului îi este omorât impulsul de a servi spectacole ce ridică întrebări
existențiale.
În școala de teatru din țara noastră, există, din păcate și un gen de superficialitate impus
de sistem care nu permite aprofundarea materiilor practice care se datorează lipsei de timp și
spațiu din grila educațională. Prin urmare, când vorbim despre actoria viitorului este imposibil să
nu ne gândim și la resursele pe care le avem pentru a crește actorii viitorului. Dacă în urma cu 30
de ani actorul deprindea calități multiple( calarie, scrimă, disciplină militărească, abilități
coregrafice diverse, etc), astăzi suntem doar foarte multi actori incompleți care încercăm să
înțelegem despre ce este vorba în acest Regat.
În acest context, actorul se transformă în individul multitasking. Individul multitasking face din
toate lucurile câte puțin. Actorul de astăzi este meseriaș. Actorul de astăzi trebuie să își găsească
timp pentru a învăța și altă meserie pentru a se întreține. Nu vorbesc aici de actorul care trebuie
să cunoască informații din cât mai multe domenii pentru a înțelege și a aprofunda tipologii
umane, ci despre omul prins la zid și forțat de sistem să își piardă creativitatea în locuri de muncă
adiacente.
Când vorbim despre actoria viitorului, vorbim despre automutilarea emoțională și nu prin felul în
care trecem peste traume ci prin negarea lor, prin multitudinea de activități care ne distrag de la
introspecția atât de necesară sufletului; vorbim despre un infinit de resurse informaționale dar și
despre greutatea cu care filtrăm toate aceste informații; vorbim despre mersul pe apă ca
supraviețuire, vorbim despre minciuna noastră cea de toate zilele. Nu privesc actoria viitorului
prin ochi negativi și ursuzi, ci prin fereastra obiectivității. Actorul viitorului este omul care
cunoaște despre sine și ceea ce vede el, nu numai oamenii din jurul lui.