SPAȚIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAȚIE ȘI CONFLICT

Între secolele XIV - XVI, statutul internațional al Țărilor Române a depins de raporturile dintre
marile puteri vecine. Mijloacele domnilor români au fost la începuturile Evului Mediu militare, iar apoi, după
1600, diplomatice. Esenţiale în raporturile internaţionale au fost relaţiile dintre Ţările Române şi Poartă.
Istoricul Florin Constantiniu le-a asemănat cu ,,un conflict asimetric”.

Statutul politico-juridic

Țările Române au făcut parte, conform dreptului islamic din Casa Păcii, care reprezenta acea zonă
strategică în care erau plasați amicii Porții.
La baza raporturilor româno-otomane s-au aflat Capitulațiile, care reprezentau diplome de privilegii
acordate de sultanii otomani domnilor români. Capitulaţiile prevedeau respectarea autonomiei Țărilor
Române în schimbul plății unui tribut.

Situaţia politică internaţională la sfârşitul sec. al XIV lea

La sfârşitul sec. al XIV lea, în timpul sultanului Baiazid I (1389-1402), turcii au ajuns la Dunăre şi
intenţionau să înainteze spre nord şi vest, ameninţând Ţările Române, Ungaria şi Polonia.
Rezistenţa Ţărilor Române împotriva expansiunii otomane a fost ilustrată de câteva personalităţi ale
Evului Mediu românesc: Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Șefan cel
Mare, Mihai Viteazul.

OBIECTIVELE PĂRȚILOR IMPLICATE

• Conflict asimetric: întotdeauna oștile române au fost inferioare numeric celor străine (otomane,
maghiare, polone).
• Obiectivul statelor vecine: subordonarea Țărilor Române (vasalizare).
• Obiectivul Imperiului Otoman: transformarea Țărilor Române în pașalâcuri sau, cel puțin,
introducerea dominației economice și politice.
• Obiectivul Țărilor Române: menținerea statalității proprii și a identității religioase.

Strategia de luptă:
1. Lupta defensivă – de apărare a teritoriilor proprii;
2. Pătrunderea în teritoriul inamicului pentru a-l lovi în punctele slabe;

Tactica de luptă:
 ”pământului pârjolit”;
 folosirea naturii și a mediului înconjurător;
 atacuri nocturne.
 Mircea cel Bătrân
(1386-1418)

În istoria poporului român, Mircea cel Bătrân ne apare drept una dintre cele mai puternice
personalităţi. Un cronicar turc îl numeşte „cel mai viteaz şi mai ager dintre principii creştini”.

 în 1388 ia în stăpânire Dobrogea;

 în iunie 1389, un corp de oaste românesc participă alături de cneazul sârb Lazăr, la bătălia de la
Kossovopolje (Câmpia Mierlei) împotriva turcilor;
 la 10 decembrie 1389, încheie un tratat de pe poziţii de egalitate cu regele Poloniei, Wladyslaw
Iagello, la Radom, prin intermediul domnului moldovean, Petru Mușat, pentru a contracara
pretențiile de suzeranitate mai vechi, ale ungurilor.

Preluarea Dobrogei și ajutorul dat cneazului sârb, a declanşat conflictul cu puterea otomană.
 La 10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395, are loc bătălia de la Rovine - turcii au suferit o grea
înfrângere;
 Victoria obţinută nu a putut fi exploatată deoarece o parte din marea boierime nemulţumită de
creşterea autorităţii centrale l-a sprijinit pe Vlad Uzurpatorul;

În aceste condiţii, Mircea, a încheiat la Braşov, la 7 martie 1395, tratatul de alianţă cu regele
Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), împotriva turcilor.
Succesul românesc de la Rovine a determinat alcătuirea primei mari coaliții continentale
antiotomane. Inițiată de Sigismund de Luxemburg și organizată ca o cruciadă, ea se va bucura de
concursul cavalerilor occidentali. Mircea, cu trupele sale era, de asemenea prezent.

Cruciada de la Nicopole, a avut loc la 25 septembrie 1396. Oştile creştine au fost înfrânte.

Îngrijorate de creșterea puterii otomane boierii îl sprijină din nou pe Mircea.

În 1402 Baiazid cade prizonier ceea ce a generat luptele pentru tron între urmaşii săi.
 Mircea se amestecă în politica internă a Imperiului Otoman, sprijinind diverşi pretendenţi la
succesiunea lui Baiazid;

Noul sultan, Mahomed I (1414-1421) va relua politica agresivă împotriva Țării Românești.
Dobrogea este cucerită în 1417, iar Mircea se angajează să plătească tribut turcilor.
La moartea sa, la 31 ianuarie 1418, Mircea a lăsat o ţară liberă.
În 1420 se instaurează suzeranitatea otomană în Țara Românească.
 Alexandru cel
Bun (1400-1432)

Secolul al XV lea deschide în istoria popoarelor din Europa Centrală şi de sud-est, un capitol decisiv
pentru salvarea independenţei statelor din această parte a continentului. Ţărilor Române le revine misiunea
istorică de a opri ofensiva otomană. Lunga domnie a domnitorului a corespuns unei perioade de pace rezultat
al politicii sale abile, care a menținut un echilibru între Ungaria și Polonia.

De la începutul domniei:
 a obţinut recunoaşterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol şi aşezarea ei la
Suceava, la 26 iulie 1401;
 a recunoscut suzeranitatea regelui polon Vladislav Jagello în 1402, 1404, 1407, 1411 şi 1415;
În calitate de vasal al regelui Vladislav Jagello, i-a acordat sprijin militar în două bătălii purtate
împotriva Cavalerilor Teutoni:
 la Grünwald în 1410 și Marienburg în 1420.
Complicațiile politice și militare l-au obligat pe regele maghiar să înceapă negocieri cu regele
Poloniei, concretizate prin tratatul semnat la Lublau, la 15 martie 1412. Alexandru în calitate de vasal
trebuia să participe la viitoarele confruntări, în caz de refuz Moldova trebuia împărțită între cei doi regi.
Acordul dintre Polonia și Ungaria reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de
împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență.
În 1420 au fost atacate Chilia și Cetatea Albă. În zadar domnitorul a cerut ajutor Poloniei; în aceste
împrejurări el reuşeşte prin forţe proprii să respingă atacul. Aceasta este prima implicare a Moldovei în frontul
antiotoman.
În 1422, la Marienburg, Alexandru acordă din nou ajutor regelui
Poloniei. Alexandru cel Bun a murit la, 1 ianuarie 1432, lăsând o țară
liberă.
 Iancu de Hunedoara
( 1441-1456)

Iancu de Hunedoara, s-a aflat în fruntea Transilvaniei în contextul în care Imperiul Otoman desfăşura
asaltul final asupra Constantinopolului, iar apoi, după căderea acestuia, îşi propunea cucerirea Belgradului
pentru a-şi deschide calea spre inima Europei.

 în 1441 devine voievod al Transilvaniei şi regent al Ungariei, şi în această calitate s-a ocupat
de întărirea puterii politice şi militare;
 în 1442 înfrânge o oaste intrată în Transilvania şi apoi intervine în Ţara Românească, unde
obţine o victorie pe râul Ialomiţa (22 martie 1442) şi îl impune apoi ca domn pe Vlad Dracul ;
 în septembrie 1443 organizează Campania cea Lungă, în Balcani;
 Imperiul Otoman înfrânt este nevoit să încheie pacea;

La 23 decembrie 1443 forţele creştine se retrag victorioase şi în iulie 1444 se încheie pacea la Seghedin. Dar
încurajaţi de victorie creştinii reiau la scurt timp planurile de război.

 La 20 septembrie 1444 armata cruciată sub conducerea regelui Ungariei şi Poloniei,

Vladislav I, a trecut Dunărea;
 bătălia s-a dat la 10 noiembrie 1444 la Varna şi oastea creştină este înfrântă;
 în 1445 este ales guvernator al Ungariei.

În 1453, Constantinopolul este cucerit de turci, fapt ce a avut un puternic ecou politic în lumea europeană.
turcii se îndreaptă spre Belgrad, cheia Europei Centrale;

 în 1456 îl instalează domn pe Vlad Ţepeş;

 se organizează o nouă cruciadă antiotomană. Iancu luptă alături de oştiri din Ungaria, Polonia,
Cehia şi Germania;
 bătălia s-a dat la Belgrad între 21-23 iulie 1456, turcii înfrânţi se retrag în derută; Mahomed
al II lea a fost rănit. Din Belgrad, Europei i se dădea de ştire despre marea victorie.

La 11 august 1456, în tabăra de lângă Zemun, în timp ce toată Europa sărbătorea, voievodul murea de
ciumă. Papa Calixt al III lea considera că victoria obținută de Iancu de Hunedoara în 1456 la Belgrad a
fost ”evenimentul cel mai fericit al vieții sale”.
 Vlad Ţepeş
(1448, 1456-1462, 1476)

În timpul domniei sale, Ţara Românească, şi-a obţinut temporar independenţa faţă de Imperiul Otoman.
Conflictul cu Imperiul Otoman
 În 1459, Vlad refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). În acest context, Vlad
Ţepeş încheie o alianţă cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o
împiedice. Mai mult, turcii vor încerca prin intermediul lui Hamza paşa, să-l prindă pe Vlad, fără
succes însă.
 În iarna 1461-1462, Vlad Ţepeş organizează o campanie la sud de Dunăre.
 În primăvara anului 1462, sultanul în fruntea unei armate trece Dunărea, îndreptându-se
spre Târgovişte (4 iunie 1462).
Vlad Ţepeş aplică tactica hărţuirii.
 În această atmosferă a avut loc marea lovitură a domnitorului, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462.
 Ţinta atacului a fost sultanul însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir.
 Oastea turcă s-a retras spre Dunăre. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la
plecare, la Târgovişte, ca domn pe fratele lui Ţepeş, Radu cel Frumos.
Perioada care a urmat a fost foarte tulbure, cei doi fraţi căutând fiecare să-şi întărească forţele pentru a-şi
elimina adversarul. În aceste condiţii, în octombrie 1462, Vlad trece în Transilvania pentru a se întâlni cu
Matei Corvin.
Cum acesta nu venise prea hotărât de luptă, a renunţat să-l sprijine pe Vlad Tepeş. Mai mult, la decizia
regelui ar fi contribuit, şi o presupusă scrisoare a lui Vlad către sultan, în care domnul muntean și-ar fi cerut
iertare şi s-ar fi obligat să-l ajute împotriva oştilor maghiare. Drept urmare, în noiembrie 1462, Vlad Ţepeş, în
loc să primească ajutorul aliatului său, este arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat vreme de 12 ani.
Va fi eliberat în 1475, la cererea lui Ştefan cel Mare, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra
teritoriilor de la nord de Dunăre.
La 26 noiembrie 1476 a fost numit domn, dar într-o zi de decembrie 1476, o conspiraţie boierească a pus
capăt domniei şi vieţii sale atât de zbuciumate.
 Ştefan cel Mare
( 1457-1504)

Considerat cel mai important voievod al sec. al XV lea, Ştefan cel Mare, a marcat apogeul Moldovei
medievale. În timpul domniei sale, voievodul a reuşit să restabilească autoritatea centrală şi a impus Moldova
în rândul statelor importante ale Europei angajate în lupta împotriva turcilor.
La 12 aprilie 1457, îl învinge pe Petru Aron la Doljeşti, pe Siret.

Pe plan extern s-a orientat spre o alianţă cu Polonia.

 la 4 aprilie 1459 - Ştefan încheie tratatul de la Overchelăuţi, prin care l-a recunoscut vasal
pe regele polon, Cazimir al IV-lea Jagello (1447-1492), obţinând, în schimb, îndepărtarea
lui Petru Aron, fostul domn, de graniţele Moldovei. Un asemenea gest a stârnit nemulțumirea
Regatului ungar, condus de Matia Corvin.

Relațiile cu Ungaria

 în 1448 - Ungaria cucereşte Chilia;

 în 1462 - Ştefan încearcă fără succes să cucerească Chilia;
 în 1465 – domnul Moldovei reuşeşte să aducă sub stăpânire Chilia, subminând grav interesele
comerciale ale Ungariei şi Ţării Româneşti.
Pentru a restabili situaţia regele Ungariei, Matei Corvin (1458-1490), a organizat o expediţie în Moldova, în
1467. Ofensiva regală a fost înfrântă la Baia.

Relațiile cu Imperiul Otoman

Ştefan începe acţiunea antiotomană în Ţara Românească. După înfrângerea lui Radu cel Frumos la
Soci (1471), Ştefan impune un domnitor credincios politicii sale, pe Laiotă Basarab. Rupe legăturile cu Poarta
şi încetează plata tributului.

Bătălii:

Pentru a scoate Moldova din luptă, Mahomed al II lea (1451-1481,) a organizat o mare expediţie în 1475,
sub comanda lui Soliman. Armata otomană a fost atrasă într-o cursă la sud de Vaslui şi înfrântă de moldoveni
la 10 ianuarie 1475, la Podul Înalt.

 La 25 ianuarie 1475 -Ștefan adresează o scrisoare principilor creștini prin care arată cât de
importantă este apărarea Moldovei în cazul unui atac otoman solicitând sprijin. Apelul
voievodului a rămas fără răspuns din partea principilor Europei, singurul care reacționează
este Matei Corvin.

 La 12 iulie 1475 - Ştefan a încheiat un tratat de alianţă cu Matei Corvin împotriva turcilor.

 La 15 august 1475, printr-un act emis la Buda, Matei Corvin îşi ia angajamentul să-i dea ajutor lui
Ștefan împotriva duşmanilor săi.

 La 26 iulie 1476 – Moldova este atacată din nou. Armata otomană a obţinut victoria de la
Războieni (sau Valea Albă), dar rezistenţa îndârjită a moldovenilor l-a împiedicat pe sultan
să tragă beneficii politice din victoria sa.
 În august 1476, sultanul a dat semnul retragerii şi a doua campanie împotriva Moldovei s-a
încheiat printr-un eşec.
Fiindcă Laiotă Basarab trecuse de partea turcilor, oştile lui Ştefan şi Matei Corvin, trec în toamna
anului 1476, în Ţara Românească şi îl instalează ca domn pe Vlad Ţepeş.

În 1483 - sultanul Baiazid al II lea (1481-1512), încheie pace cu Ungaria;

În 1483, organizează o mare expediţie împotriva lui Ştefan cucerind Chilia şi Cetatea Albă (1484).
 Polonia duce o politică de neutralitate.
Relațiile cu Polonia  În aceste condiții
 la 15 septembrie 1485 – la Colomeea, Ştefan, depune jurământul de omagiu
regelui Cazimir al IV lea Iagello dar, în loc de a-i da ajutor, acesta a încheiat în 1487 pace cu sultanul.
 În 1489 – Polonia întăreşte alianţa cu Ungaria fapt ce anula angajamentele de la Colomeea. Ştefan
plăteşte tribut Porţii 5000 de ducaţi.

 În 1497, regele Poloniei, Ioan Albert (1492-1501), invadează Moldova.

Înfrângerea acestuia la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497) înseamnă emanciparea
Moldovei de sub suzeranitate poloneză.

Prin tratatul din 12 iulie 1499, de la Hârlău, încheiat între Ștefan și regele Ioan Albert, se
consfiinţa situaţia Moldovei ca stat independent faţă de Polonia, prin încetarea oricărei forme de vasalitate
faţă de aceasta.

În iulie 1499, independenţa Moldovei era recunoscută de regele Ungariei şi Poloniei.

La moarte sa, în 2 iulie 1504, domnul a lăsat urmaşilor o ţară puternică şi respectată, care şi-a păstrat
propria organizare şi a fost stavilă în calea expansiunii otomane.
 Secolul al XVI lea

În secolul al XVI lea, în vremea lui Soliman cel Mare (1521-1566), turcii ajung în Europa Centrală.

 În 1521, cuceresc Belgradul;

 În 1526, Ungaria este înfrântă la Mohacs iar în 1541, este transformată în pașalâc;
 După prăbușirea Ungariei, Voievodatul Transilvaniei se organizează ca Principat autonom, sub
suzeranitate otomană.
 În noile condiții politice se accentuează dependența Țărilor Române față de turci.
În Țara Românească și Moldova se constată o confruntare între ideea autorității domnești și aceea a
unei domnii subordonată marii boierimi ce renunță la lupta antiotomană.

A doua jumătate a secolului al XVI lea, aduce instaurarea dominației otomane în Țările Române:

 Aceasta se exprimă prin dese schimbări de domni.

 Domnii sunt nu numai la discreția Porții ci și la bunul plac al boierimii.
 Instituția domniei se degradează.
 Sfatul domnesc este subordonat Porții, căci prin sfat, Poarta supraveghea domnia.

Transilvania

Înfrângerea Ungariei a însemnat dispariția acestei puteri de pe harta politică a Europei. Teatrul
confruntărilor dintre otomani și habsburgi se mută în Transilvania.

Principatul a fost o nouă formă de conducere a Transilvaniei:

 În fruntea sa era un principe ales de Dietă și confirmat de sultan.

 Principatul își păstrează instituțiile și se orientează spre Țările Române.
 Sub raport religios, Principatul a reflectat interesele celor patru religii admise ca oficiale: catolică,
luterană, calvină și unitariană.
 Sistemul politic îi excludea pe români atât din rândul națiunilor privelegiate cât și din rândul religiilor
admise.

.
 Mihai Viteazul
(1593 – 1601)

Situaţia internaţională în secolele XVI-XVII

În 1591 se formează Liga Sfântă - alianță între țările creștine europene, condusă de împăratul
Rudolf al II –lea al Austriei, ce urmărea oprirea expansiunii Imperiului Otoman spre vestul Europei.

Constituită din inițiativa papei Clement al VIII-lea, din ea au mai făcut parte:
 Statul Papal, Spania, Veneția, Mantua, Toscana, Ferrara, Marele Cnezat al Moscovei
 Principatul Transilvaniei, Moldova și Țara Românească.

Integrarea Ţărilor Române în alianţa creştină (1594) a dus la răscoala antiotomană care a izbucnit la
13 noiembrie 1594, la Bucureşti prin suprimarea creditorilor levantini şi a garnizoanei otomane.

La 14 şi 15 ianuarie 1595, o oaste tătară şi otomană a fost înfrântă la Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti.
Atacarea cetăţilor de pe linia Dunării a declanşat ostilităţile cu turcii.

Acţiuni diplomatice:

 Mihai a încheiat la Alba Iulia, prin delegaţia marilor boieri condusă de Mitropolitul
Eftimie, la 20 mai 1595, un tratat cu Sigismund Bathory;
 Depăşind indicaţiile domnitorului, boierii subordonează ţara principelui Ardealului,
domnul este degradat la calitatea de locţiitor al lui Sigismund, iar Ţara Românească urma
să fie guvernată de un sfat restrâns alcătuit din 12 boieri.

Sigismund intervine în Moldova, îl înlocuieşte pe Aron Vodă cu Ştefan Răzvan.

 La 3 iunie 1595, la Alba Iulia, el a încheiat şi cu Ştefan Răzvan un tratat asemănător celui din
20 mai, astfel principele Transilvaniei a devenit suveranul Ţărilor Române extracarpatice.

Acţiuni militare:
Campania antiotomană din 1595

 Între 14-17 august 1595 oastea otomană condusă de Sinan–paşa a trecut Dunărea la Giurgiu.
 Confruntarea decisivă a avut loc la Călugăreni la 13/23 august 1595, încheindu-se cu o
victorie românească de prestigiu.

Campania otomană urmărea transformarea Principatelor în paşalâcuri, aceasta a provocat o categorică opoziţie
a tuturor păturilor sociale.
 La începutul lunii octombrie a fost cucerită Târgoviştea şi apoi turcii au fost atacaţi între 15-20
octombrie 1595, la Giurgiu şi alungaţi peste Dunăre.

Otomanii au reluat ofensiva în Ungaria, unde habsburgii au fost învinşi. În aceste condiţii, Mihai a încheiat
pace cu sultanul în (1597), care i-a confirmat domnia şi diminuat tributul , iar pentru consolidarea poziţiei
ţării a încheiat un tratat de alianţă cu Rudolf al II-lea, în 1598, la Mănăstirea Dealu, cu caracter antiotoman.

Rudolf al II-lea îi recunoaştea lui Mihai domnia ereditară, îi promitea ajutor financiar în schimb împăratul
devenea suzeranul Ţării Româneşti, iar Mihai trebuia să-i oprească pe otomani la Dunăre. Prin această dublă
suzeranitate otomană şi habsburgică, Mihai se emancipează de consecinţele tratatului cu Sigismund Bathory.
 Unirea Ţărilor Române sub conducerea lui Mihai Viteazul

Mihai ca şi împăratul Rudolf dorea înlăturarea lui Andrei Bathory şi scoaterea Transilvaniei din
sistemul politic polono-turc. Mihai are meritul istoric de a fi luat singur hotărârea înlăturării lui Andrei
Bathory.

 Bătălia cu Andrei Bathory s-a dat la Şelimbăr, (28 octombrie 1599);

 Lupta s-a sfârşit cu o strălucită victorie a lui Mihai;
 La 1 noiembrie domnul este primit cu mare alai în Alba Iulia, capitala Transilvaniei. După
ce Dieta l-a recunoscut ca principe, Mihai a luat măsuri menite să consolideze unirea celor
două ţări.
 Pentru crearea frontului comun antiotoman al celor trei ţări române trebuia înlăturat Ieremia
Movilă,din Moldova, supus polonilor, tributar turcilor şi duşman al lui Mihai.

 În primăvara anului 1600, Mihai, a trecut în Moldova, dar oştile moldovene au trecut de
partea gloriosului domn. Cele trei ţări române se aflau sub conducerea aceluiaşi
conducător;
 La 27 mai 1600- îşi ia titulatura de “domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată
Ţara Moldovei”

Victoria lui Mihai a stârnit nemulţumirea duşmanilor interni şi externi.

 În lipsa lui Mihai din Transilvania, nobilimea s-a răzvrătit şi a trecut de partea generalului
imperial Gheorghe Basta.
 În faţa acestei situaţii, Mihai înfruntă oastea lui Basta, la Mirăslău, lângă Aiud (18
septembrie 1600). Înfrânt se retrage spre Făgăraş.
 În Moldova, polonezii l-au instalat pe Ieremia Movilă, continuându-şi apoi înaintarea în
Ţara Românească pentru instalarea lui Simion Movilă. Mihai a trecut munţii, dar a fost
înfrânt. În aceste condiţii, domnul se îndreaptă spre Curtea Imperială. Mihai ajunge foarte
curând la înţelegere cu împăratul, deoarece nobilimea se răsculase proclamându-l principe
pe Sigismund Bathory.

Astfel, oastea lui Mihai şi oastea lui Basta pornesc la înlăturarea lui Sigismund.

Lupta cu Sigismund s-a dat la Gurăslău (3 august 1601), lângă Zalău. Mihai era din nou domn, dar
Basta dominat de ambiţii proprii, fiind convins şi de adeziunea curţii imperiale care dorea Transilvania a pus la
cale asasinarea lui Mihai, săvârşită la 9/19 august 1601, lângă Turda.

Mihai Viteazul a fost una din marile personalităţi ale istoriei noastre din toate timpurile.

Cronologie
1593 - începutul domniei lui Mihai Viteazul
1594 - răscoala antiotomană
1595 - bătăliile de la Călugăreni şi Giurgiu
1597 - pacea cu turcii
1598 - tratat cu Imperiul Habsburgic
1599 - victoria de la Şelimbăr şi intrarea în Alba Iulia
1600, mai - expediţia în Moldova; prima unire politică a Ţărilor Române
1600, sept.- înfrângerea de la Mirăslău; destrămarea unirii
1601 - victoria de la Guruslău şi asasinarea lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii.
 Secolul al XVII lea

Imperiul Otoman măcinat de o criză internă pierde supremația militară. Învins sub zidurile Vienei, în
1683, de către coaliția austro-polonă, este obligat la defensivă. Apare în Europa ”Chestiunea orientală” sau
”Problema orientală”. Austriecii tind să ia locul Imperiului Otoman.

În istoria
Țările Române prin domniile lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), Constantin
Brâncoveanu (1688-1714) și Dimitrie Cantemir (1710-1711) se deschide o nouă perioadă. Ei încearcă să
întărească puterea domnească și au conturat programul de eliberare de sub dominația otomană, având ca
principii:

- independența politică
- integritatea teritorială
- domnia autoritară și ereditară
- au orientat Țările Române spre Austria și Rusia.

Șerban Cantacuzino (1678-1688):

- încearcă recâștigarea independenții țării prin apropierea de Austria;
- trimite o delegație la Viena pentru a încheia o alianță;
- moartea domnului schimbă termenii problemei lăsând noii domnii, Constantin Brâncoveanu,
alte posibilități de tratative în avantajul țării.

Constantin Brâncoveanu (1688-1714):

- după victoria de la Zenta (1697) contra turcilor, presiunea acestora a crescut astfel că, domnul caută
o contrapondere în Rusia și Polonia;
- face propuneri Rusiei în vederea unui război antiotoman (1698);
- domnul încearcă să păstreze autonomia țării năzuind la eliberare ei;
- a înțeles competiția dintre marile puteri și cu deosebire politica expansionistă austriacă în urma
ocupării Transilvaniei de către aceasta.

Dimitrie Cantemir (1710-1711):

- încheie o alianță cu țarul Petru I și participă la războiul ruso-turc care se încheie cu victoria
otomanilor la Stănilești, pe Prut (1711).
- Domnul este obligat să se refugieze în Rusia, la curtea lui Petru I.

2. Acţiune diplomatică:

Tratatul de la Luţk (13 aprilie 1711), încheiat între Moldova şi Rusia, cu caracter antiotoman.
Tratatul de la Luțk a fost un acord secret între Dimitrie Cantemir și țarul rus Petru cel Mare, în urma
căruia Moldova își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. A fost semnat la 13
aprilie 1711 la Luțk în Polonia (azi în Ucraina).

Spre sfârșitul secolului al XVII lea, Imperiul Otoman se străduia să înfrângă tendințele de independență
ale Țărilor Române. Domnii sunt numiți de Poartă și ajung la discreția marii boierimi și nobilimii, sfatul
domnesc este subordonat Porții, căci prin sfat, Poarta supraveghea domnia.

Imperiul Otoman va introduce în Moldova (1711) și Țara Românească (1716) regimul fanariot.