Identitate culturală în context european

Titu Maiorescu – ”Teoria formelor fără fond”;

Eugen Lovinescu – „Sincronismul” pentru a dobândi spiritul identității naționale;

Specificul național este o sumă a caracteristicilor unei culturi care provine

din trăsăturile proprii neamului și istoriei sale. De-a lungul timpului, în cultura
română, respectiv în literatură, au avut loc numeroase dezbateri privitoare la relația
dintre specificul național și contextul cultural european, oriental sau occidental. În
contextul romantismului românesc, odată cu dezvoltarea conștiinței naționale,
Mihail Kogălniceanu pune problema specificului național generat de cultivarea
anumitor teme (folclorul, istoria, natura), combătând traducerile care nu pot
constitui o literatură națională.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Titu Maiorescu formulează „teoria

formelor fără fond”, exprimând dezacordul față de preluarea unor forme superioare
de cultură în absența unui fond preexistent.

În perioada interbelică, Eugen Lovinescu formulează principiul

„sincronismului”, care vizează o racordare a culturii române la civilizațiile
europene dezvoltate, fără a ignora însă cultivarea specificului autohton