Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir a fost enciclopedist, etnograf, geograf, filozof,

istoric, lingvist, muzicolog și compozitor
Ca istoric însă, acesta este autorul ''Hronicului vechimii romano-
moldo-vlahilor'' (scris între 1717-1722, si tipărit în două volume un
secol mai tarziu), în care a încercat să lămurească problema originii
latine a poporului român, demonstrând continuitatea sa pe teritoriul
Daciei. Lucrarea care a rămas neterminată, începe de la cucerirea
Daciei de către romani şi se opreşte la povestirea despre imperiul
româno-bulgar al Asăneştilor. Prin ''popor român'', cărturarul înţelegea
unitate etnică: moldoveni, munteni, ardeleni, cuţovalahi, toţi aceştia fiind
descendenţi ai romanilor. O idee ştiinţifică valabilă până astăzi este
continuitatea elementului romanic în nordul Dunării şi după retragerea în
sudul Dunării a legiunilor romane, potrivit volumului ''Dicţionar de
literatură română''.
Şi-a câştigat autoritatea de orientalist, care a durat mai bine de un
secol, post-mortem, prin tratatul în limba latină ''Historia incrementorum
atque decrementorum Aulae Othomanicae'' (''Istoria creşterii şi
descreşterii Curţii Otomane''), încheiat în 1716.
Operele lui Dimitrie Cantemir scrise în limba română reprezintă o
încercare de emancipare din tipare arhaice spre constituirea unei limbi
literare culte. Stilul său îmbină naturaleţea de inspiraţie populară cu
retorica ecleziastică, obişnuită în literatura românească a epocii, şi cu
tendinţele savante de exprimare, proprii umanismului târziu de tradiţie
greco-latină.

Opera lui Cantemir are o valoare documentara, istorica pentru ca

ne ofera informatii valoroase despre Moldova, Țara Românească,
Curtea Otomană, rascoalele taranesti pentru obtinerea tronului De
asemenea aceasta are o valoare autobiografica, pentru ca Dimitrie
Cantemir, povestind despre altii, el povesteste despre sine; asistam
astfel la drama unui om, care a cunoscut puterea, avea dreptul la ea si i
s-a luat pe nedrept; din acest punct de vedere, opera este moderna,
exprimand sentimentul de instrainare, de insingurare si de imposibilitate
de a comunica cu ceilalti.
 Constantin Cantacuzino
Stolnicul Cantacuzino a lăsat posterității caiete de note istorice și o
operă istorică fundamentală, Istoria Țării Rumânești dintru început
(1716), care analizează critic un material extrem de bogat, cuprinzând
autori antici, bizantini și occidentali. Lucrarea este redactată la inițiativa
lui Ferdinand Marsigli și susține cu multă fervență, combătând opiniile
contrare, originea romană a poporului român și continuitatea sa pe
teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre teritoriul și locuitorii acestui
stat, despre războaiele daco-romane și romanizarea Daciei.

Cantacuzino subliniază faptul că românii se deosebesc de

popoarele vecine prin capacitatea lor de a rezista vitregiilor istoriei,
evidentă mai ales în menținerea structurilor politice proprii. Implicațiile
politice nu i-au lăsat răgaz să-și definitiveze scrierea, care aplică metode
de cercetare caracteristice istoriografiei moderne și conține prime
elemente de critică a istoriei. Stolnicul este și autorul unei hărți a Țării
Românești, tipărită în 1700 în limba greacă la Padova și folosită apoi în
1715 de Anton Maria Del Chiaro în a sa Istoria delle moderne rivoluzioni
della Valachia, apărută la Veneția, precum și al prefeței unui liturghier
din 1680, care a circulat în toate ținuturile locuite de roman.

Un document valoros pentru cultura română îl constituie catalogul

bibliotecii lui Constantin Cantacuzino, care conține printre altele și o listă
a cărților tipărite în principatele române la sfârșitul veacului al XVII-lea.
Frumusețea bibliotecii Mănăstirii Mărgineni (jud. Prahova), întemeiată cu
o parte a bibliotecii postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mironești,
este menționată deja la Del Chiaro. Se pare însă că puține cărți din acel
patrimoniu au trecut în posesia stolnicului Cantacuzino. Era vorba mai
ales de literatură religioasă, chiar și de sorginte protestantă. În timpul
studiilor tânărul Cantacuzino a întocmit un prim catalog al cărților
achiziționate de el însuși, care au constituit baza bibliotecii sale.

Printre acestea se aflau, pe lângă epopeile homerice, opere ale

clasicilor greci și latini, scrierile filozofice și cosmografice ale lui Aristotel
și comentariile la opera aristotelică de Alexandru din Afrodisia. Ulterior
biblioteca a fost îmbogățită de numeroase lucrări istoriografice,
calendare, almanahuri, precum și de cărți aduse de oștenii români care
participaseră în 1683 la asediul Vienei. De-a lungul vieții Cantacuzino a
colecționat manuscrisele cărturarilor care trecuseră pe la Mărgineni și
periodice de limbă italiană. Biblioteca a fost destrămată după moartea
stolnicului, ajungând parțial în posesia lui Nicolae Mavrocordat.