MOARA CU NOROC

Nuvela este o opera epica in proza, de mai mare intindere decat schita, cu o actiune mai complicate
decat a acesteia cu un numar mai mare de personaje si cu un conflict mai pronuntat. Actiunea este
liniara, insa spre deosebire de schita, accentul cade pe complexitatea personajului principal prezentat in
mediul sau de viata. In functie de tema, continut si de metodele artistice abordate de autor, nuvele sunt
de mai multe feluri: istorie, psihologie sau fantastice.
Nuvelele psihologice urmaresc manifestarile unor conflicte exterioare pe planul constiintei personajelor,
aceste manifestari avand ca urmare declansarea unor puternice conflicte interioare. In acest tip de
opera epica, conflictul central este cel psihologic, autorii folosind tehnici de investigatie psihologica
precum: autoanaliza, monologul interior, dialogul tensionat marcat de mimica, gesturi, de tonul vocii,
etc.
Trasaturile specific nuvelei prezentate anterior, se identifica si in opera literara Moara cu noroc, de
Ioan Slavici, publicata in revista Convorbiri Literare, facand apoi parte si din volumul sau de debut,
Novele din popor
Tema principala a nuvelei reprezinta consecintele pe care le are setea de imbogatire asupra sufletului si
a destinului individului. Aceasta se impleteste cu o tema sociala, dorinta lui Ghita de a-si schimba
statutul social, cu una moralizatoare, a fi multumit cu ceea ce are, si cu o tema psihologica reprezentata
de conflictul interior al personajului principal. Toate aceste teme sunt dezvoltate de-a lungul intregii
actiuni, in cadrul unei structuri epice, la actiune participand numeroase personaje.
Ca in orice nuvela, actiunea este liniara, concentrata, derulandu-se in acest caz pe durata unui an, de la
Sf. Gheorghe pana la Pasti si respectand momentele traditionale ale subiecului literar: expozitiunea,
intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminand si deznodamantul.
Moara cu noroc este alcatuita din 17 capitole, iar incipitul coincide cu sfatul pe care soacra lui Ghita
incearca sa-l dea tinerei familii, sfat bazat pe experienta ei de viata si a unei intregi colectivitati: Omul
sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia , ci linistea colibei tale te face fericit. In
expozitiune hanul de la Moara cu noroc este declarat binecuvantat, deoarece aici veniturile se inmultesc
si dorinta de prosperitate se indeplineste. Acelasi lucru se intampla si cu Ghita si cu familia lui, pana in
momentul venirii lui Lica Samadaul la han, ce reprezinta intriga actiunii deoarece odata sosit, acesta ii
cere lui Ghita sa il informeze in legatura cu ce se intampla la han si in imprejurimi.
Din acest moment incepe desfasurarea actiunii ce coincide cu degradarea morala a eroului, conflictul
psihologic, lupta din sufletul lui Ghita intre dorinta de a ramane un om cinstit si aceea de a se imbogati.
Astfel, se intelege cu Samadaul, il finanteaza, il tine la curent cu tot ce se intampla la han si urmareste
turmele de proci dupa semnele lasate de Lica, primeste porcii furati din alte turme si devine complicele
acestuia la alte crime: uciderea arendasului si a unei femei si a copilului sau ce trecusera pe la han.
Punctul culminant este constituit de momentul in care Ghita hotaraste sa-l demaste pe Lica cu orice
pret, prin urmare, merge si il aduce pe Pintea la Moara cu noroc. La intoarcere, hangiul isi da seama ca
sotia sa, Ana, i-a fost infidela si o ucide, apoi este omorat la randul sau de Raut, unul din oamenii lui Lica.
Deznodamantul continua tragic, intrucat hanul este incendiat, iar Lica, din orgoliul de a nu fi prins de
Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
Finalul aduce din nou in prim plan imaginea hanului de la Moara cu noroc si prezenta batranei care
constata cu amaraciune ca asa le-a fost data!..
Desi actiunea este liniara, desfasurandu-se pe un singur plan narativ, aceasta cunoaste mai multe
conflicte: cel dintre Lica si Ghita, dintre Ana si Ghita si cel interior ce se desfasoara in sufletul
protagonistului. Primele doua conflicte, exterioare, impreuna cu dorinta lui Ghita de a se imbogati
declanseaza conflictul interior, zbuciumul permanent de care este cuprins hangiul. Aceste conflicte se
interconditioneaza, deoarece primul dintre ele, dintre Lica si Ghita, determina conflictul dintre cei doi
soti, ei pierzandu-si increderea unul in celalalt si devenind suspiciosi si distanti.
Personajul principal al operei literare este Ghita, caruia i se alatura Ana si Lica, la fel de importanti in
desfasurarea actiunii, batrana soacra lui Ghita si alte personaje aflate in diverse relatii cu Ghita precum
Pintea, Raut sau Buza-Rupta. Ca trasatura specifica nuvelei, se remarca insistenta autorului asupra
complexitatii personajului principal, raportat, direct sau indirect, la toate celelalte personaje ale
naratiunii. Ghita este intreprinzator, harnic, cu spirit de initiativa, bun cunoscator al psihologiei umane,
castigand astfel increderea tracatorilor si alegandu-se cu un castig substantial. Inevitabil, eroul
evolueaza spre un sfarsit tragic, iar degradarea morala a personajului se realizeaza treptat, dar definitiv,
din cauza trasaturii sale dominante, dorinta de inavutire. De aceea Ghita devine un personaj tragic si
dilematic, debusolat si ravasit sufleteste, care oscileaza intre cinste si tentatia banului, traind uneori un
acut sentiment al culpabilitatii.
Edificatoare pentru structura nuvelei si pentru complexitatea personajului este relatia lui Ghita cu Lica
Samadaul, deoarece evolueaza sinuos si puternic tensionat, intrucat hangiul are numeroase momente
de deruta sufleteasca, de sinceritate fata de sine insusi si vrea sa rupa relatia cu Lica, dar dorinta
devoratoare de a se imbogati este mai puternica si dezumanizarea sa se accentueaza. Acelasi tip de
relatie sinuoasa, trecand de la adoratie la neincredere, de la tandrete la respingere, are si Ghita cu Ana,
care va sfarsi tragic. Gandurile si trasaturile de caracter ale lui Ghita, intentiile sale, se despind insa si din
relatia si dialogul acestuia cu soacra sa, care supravietuieste tragediei.
In ceea ce priveste compozitia si tehnica narativa, se observa ca opera are o compozitie clasica, bazata
pe momentele subiectului, o structura rotunda, datorica simetriei dintre incipit si final, iar relatarea
intamplarilor se face la persoana a IIIa de catre un narator omniscient. Naratiunea se imbina cu
descrierea cadrului spatial, cu dialogul sau cu monologul interior prin care naratorul sondeaza in
interiorul sufletesc al personajelor, si in mod special pe cel al protagonistului, intrucat accentul cade pe
latura psihologica a personalitatii acestora. Se remarca totodata autenticitatea limbajului presarat cu
numeroase regionalisme si caracterizate prin oralitate, spontaneitate, dar si prin sobrietate.
Privita in intregimea ei, nuvela Moara cu noroc trateaza nuantat cele trei teme secundare subordonate
temei generale, intr-o compozitie echilibrata si bine strucurata, punand in discutie o teza morala.
Autorul condamna goana nesabuita dupa bani si inavutire.
In concluzie, aceasta opera literara intruneste trasaturile generale ale unei nuvele pornind de la
caracterul ei epic, de la structura subiectului, continuand cu complezitatea personajului principal si
terminand cu elementele de tehnica narativa.