JOCUL IELELOR

de Camil Petrescu

I. CONTEXTUL APARITIEI
In teatrul romanesc interbelic, Camil Petrescu, autorul dramelor Jocul ielelor, Act venetian,
Suflete tari, Danton se distinge prin stilul polemic, prin ironie sclipitoare, prin limbajul scenic
puternic conceptualizat si prin rigoare in constructia personajelor.

Prima piesa scrisa de Camil Petrescu, Jocul ielelor, ilustreaza perfect paradigma teatrului
camilpetrescian, dar si tiparul dramei ca specie moderna. In tetrul secolului al XX-lea, scena nu
mai este un spatiu al mimetismului in care este creat un analog al realitatii, ci un loc al
exprimarii, a unei viziuni despre lume si despre conditia umana, un loc al dezbaterilor generate
de complexitatea vietii reale si dilemele omului modern.

II. EVIDENTIEREA
A DOUA TRASATURI CARE FAC
POSIBILA INCADRAREA TEXTULUI DRAMATIC INTR-UN
CURENT CULTURAL/LITERAR
Jocul ielelor a fost scrisa ca ecou al revoltei tanarului scriitor de 22 de ani care a asistat la o
bataie cu flori la Sosea in Bucurectiul anului 1916, nepasator la tragedia Verdunului, a uriasei
macinari de vieti care ear Primul Razboi Mondial. Autorul marturisea: in ziua aceea s-a desprins
in mine insusi autorul dramatic si intr-o saptamana lucrand insetat zi si noapte am scris prima
versiune. Opera a fost publicata integral in 1947, in volumul Teatru.

Jocul ielelor este o dramă de idei, o dramă a absolutului. De fapt, C. Petrescu disociază
drama absolută de drama de idei. Dramaturgul consideră că acţiunea dramei absolute se
desfăşoară exclusiv sub influenţa unor acte de cunoaştere, la nivelul conştiinţei, iar evoluţia
dramatică se constituie din şirul revelaţiilor succesive in conştiinţa personajului principal
imposibilitatea de a găsi certitudini provoacă drama. Teatrul de idei înseamnă, după C. Petrescu
punerea in dialog dramatic a unor teorii filosofice de ultimă oră. Jocul ielelor prezintă
trăsăturile unei drame de idei: tema, drama autoiluzionării, conflictul se declanşează in conştiinţa
personajului principal, se naşte dintr-o criză de conştiinţă, din confruntarea lumii ideilor cu cea a
realităţii degradate moral. Apare un nou tip de personaj, intelectualul care se raportează la
absolut,dar inadaptat in societatean in care trăieşte. Acţiunea este redusă, confruntările
petrecându-se in planul conştiinţei.

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui,
fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii
române cu literatura europeană, prin aducerea unor noi principii estetice şi prin crearea
personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii.

Camil Petrescu aduce prin didascaliile dezvoltate un element de originalitate al piesei. Ca

in teatrul modern european si nord-america, accentul nu mai cade asupra actiunii, asupra
evenimentului central, ci asupra confruntarilor de idei, asupra starilor de constiinta.
Semnificatiile textului dramatic sunt amplificate de simbolistica textului, de situatiile simetrice si
repetabile, intr-un registru grav.

III. PREZENTAREA MODULUI IN CARE TEMA SE REFLECTA

IN TEXTUL DRAMATIC STUDIAT, PRIN COMENTAREA A DOUA
SECVENTE DRAMATICE
Tema dramei este inadaptarea omului superior la o lume in care totul este relativ si
valorile sunt negociabile. Se remarca o ampla dezbatere de idei despre dreptate absoluta si
dreptate sociala depre datorie si onoare, despre dragoste si tradare, despre ideal si scop
pragmatic. Este drama intelectualului care se raportează la absolut şi intră, astfel, in conflict cu
sine şi cu ceilalţi. Protagonistul este tipul intelectualului insetat de absolut, un spirit lucid,
orgolios, intransigent cu lumea si cu sine. Registrul stilistic este grav, iar finalul consemneaza
ultimul gest al eroului, care alege sa se ridice de la masa vietii.
Gelu Ruscanu, director al ziarului Dreptatea sociala, este protagonistul acestei actiuni si
declanseaza o serie de evenimente care-i reveleaza lipsa de sens a existentei. Duce o campanie
violenta impotriva ministrului Justitiei, Saru-Sinesti, pe care-l acuza de coruptie si-i cere
demisia, anuntand ca, altfel, ar putea publica o scrisoare a Mariei Sinesti ce ar dezvalui ca la
originea averii acestuia a stat o crima. Stapanit de ideea dreptatii absolute, eroul este hotarat sa
mearga pana la capat, in ciuda tuturor presiunilor facute asupra lui: discutia cu primul-procuror,
dezvaluirile matusii Irena ,rugamintile Mariei. Cand ministrul propune eliberarea din inchisoare
a unui detinut politic, Petre Boruga, grav bolnav, in schimbul incetarii campaniei denigratoare,
camarazii lui Gelu Ruscanu accepta tranzactia, iar el trebuie sa se supuna majoritatii. Inselat in
toate asteptarile sale (cultul tatalui, dragostea unica, dreptatea absoluta), tulburat in propriile
convingeri, nu rezista presiunilor realitatii si se sinucide, repetand destinul tatalui sau. Evolutia
dramatica este anticipata chiar din debutul piesei, doar protagonistul nu intelege ca libertatea de a
actiona i-a fost anihilata, ca optiunea sa eventuala nu poate viza decat doua scenarii deja jucate,
anume a fi ucis (ca si Calmette) si a se sinucide (precum tatal sau): intr-un articol, se
mentioneaza ca, la Paris, un director de ziar, Calmette, publica scrisorile de dragoste adresate lui
de sotia ministrului Justitiei si este ucis de acesta din urma; chipul tatalui il urmareste fatidic pe
tot parcursul dramei.
O prima scena reprezentativa actul III, tabloul X, scena II, in care apare un dialog
conflictual intre protagonist si antagonist. Schimbul de replici, un adevarat duel verbal, surprinde
o confruntare intre doi barbati puternici, infruntandu-se nu numai ca oameni politici, ci si ca
rivali in iubirea pentru aceeasi femeie. Fiecare dintre ei isi certifica existenta prin enunturi-
maxime, si, in acelasi timp, il caracterizeaza pe oponentul sau. De exemplu, Sinesti afirma:
Asculta, dragul meu, ma obisnuisem sa te cred un tanar cam naiv…ai debutat prin a corupe pe
Lina si Vasile, servitorii mei. Te inteleg…Poate ca daca n-as fi cunoscut atat de aproape pe
tatal dumitale, mi s-ar fi parut de necrezut. Recunosc aceeasi sete cu neputinta de astamparat,
aceeasi nebunie a absolutului. Acest om neasemanat este un reper esential si pentru Gelu: Cata
luciditate atata existenta si deci atata drama. Viata lui a fost o drama. De unde stiu asta?
Fiindca o traiesc din nou acum.
O alta secventa reprezentativa este cea in care Gelu Ruscanu are o scrisoare a Măriei Şaru
Sineşti, care-i povesteşte un episod din viaţa ei de familie, când Şaru Sineşti a ucis-o pe bătrâna
Manitti, spre a-i lua caseta cu valori: bani, aur, devize. Bătrâna locuia în casa lor, fiindcă fusese o
prietenă a familiei Măriei şi rămăsese singură. Ca să nu înstrăineze banii şi valorile, făcând o
donaţie filantropică, aşa cum bătrâna avea de gând, Şaru Sineşti o omoară, sufocând-o cu o
pernă. Ii ia hârtiile de valoare, aurul, banii şi cu această avere face carieră politică, ajunge
ministru. De aceea, Gelu Ruscanu îşi propune să arate cât de putredă este societatea burgheză,
dacă pune un criminal ministru al justiţiei, şi să arate superioritatea mişcării socialiste.
IV. ANALIZA, LA ALEGERE, A DOUA ELEMENTE DE
COMPOZITIE SI DE LIMBAJ SEMNIFICATIVE PENTRU TEXTUL
DRAMATIC STUDIAT
Titlul piesei este o metafora. Prin simbolistica mitului popular al ielelor, fiinte fabuloase,
stime ale apelor, duhuri ale padurilor care ii pedepsesc pe muritori, care le vad jucand noaptea, se
exprima nostalgia absolutului, nevoia de a crede in existenta lui. Penciulescu, un personaj al
piesei, detaliaza credinta populara in puterea ielelor, folosind-o ca simbol al fascinatiei pe care
ideile pure le exercita asupra oamenilor superiori: Cine a vazut ideile devine neom. Trece flacaul
prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si
despletite jucad hora. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fara stramba, ori cu piciorul
paralizat, ori cu mintea aiurea.
Din punct de vedere compozitional, apare o compozitie dramatica in spirala. Fiecare act
urmareste evolutia eroilor de-a lungul unei zile. Totalizand 12 tablouri, cinci in primul act, patru
in al doilea, si trei in ultimul act, piesa isi structureaza subiectul peilustrarea conceptelor de
justitie si de iubire privite in mod absolut.
Actiunea piesei se petrece in mai 1914, pe durata a trei zile (17,18, 19 mai). Timpul este
obiectiv, precis determinat istoric mainw, 18 mai 1914, e ziua cea mare, se asociaza cu un spatiu
real: redactia ziarului Dreptatea sociala din Bucuresti este principalul décor al actiunii. Duratei
reale, obiective, ii corespunde un timp interior, dilematic si reversibil, in care se constituie ,prin
amintire, anotimoul iubirii dintre Gelu si Maria, ca existenta dramatica a lui Grigore Ruscanu,
parintele eroului principal. De asemenea, spatiul public alterneaza cu cel privat, cabinetului de
ministru i se opune carcera lui Boruga. Alternanta intre redactia ziarului socialist si cabinetul
ministrului de justitie, intre luxoasa casa Sinestilor si mansarda in care familia renumitului
pianist Lipovici s-a sinucis, subliniaza contrastul social.
Conflictul principal al piesei este de ordin interior, dublat de un conflict exterior, de idei,
care are si o dimendiune social-politica reprezentata de confruntarea dintre socialisti si ministrul
justitiei din guvernul liberal. Aceste conflicte sunt puternic reliefate, ceea ce reprezinta o
caracteristica a dramei.
Stilul coceptualizat, cu referinte culturale, cu o tensiune remarcabila a ideilor, sporeste
valoarea si modernitatea piesei. Limbajul eroilor camilpetrescieni, in care discursul asertiv, cu
valoare gnomica, se intalneste cu discursul confesiv, este un duel verbal sclipitor, in registre
stilistice diverse ( de la cel conceptualizat la cel pitoresc-citadin, de la stilul ironic la cel liric,
puternic marcat afectiv. Limbajul artistic este transfera si in didascalii , in formulari expresive
care apeleaza la figuri de stil si la sensuri figurate ale cuvintelor ceea ce reprezinta un element de
noutate in raport cu textul nonliterar de pana atunci.
V.CONCLUZII
Prin toata dramaturgia sa, Camil Petrescu propune o tipologie umana de mare forta,
personaje memorabile care lupta impotriva limitelor existentiale ca Gelu Ruscanu, Andrei
Pietraru, Danton, Balcescu. Cel care deschide seria, protagonistul din Jocul ielelor, impunein
teatrul romanesc un canon pentru personajul-constiinta, complex, dilematic si contradictoriu,
specific dramei de idei. Piesa lui Camil Petrescu exprima scenic dilemele omului in fata
existentei si complexitatea vietii, adica o drama moderna.