"Moara cu noroc"

de Ioan Slavici

I. CONTEXTUL APARITIEI
În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism,
și anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela Moara cu noroc apare in
1881, in volumul Novele din popor, fiind apreciata pentru stilul si scrierea originala. Epoca
marilor clasici nu ar fi avut atata stralucire fara scriitori precum: Mihai Eminescu, Ion Creanga,
I.L.Caragiale sau Ioan Slavici.
Moara cu noroc este prima nuvela psihologica din literatura romana izbutita artistic, in
care accentul cade pe trairile interioare ale personajului. Fiind o nuvela psihologica, intalnim
trasaturile specifice acesteia: prezenta analizei psihologice, introspectia, conflictul si monologul
interior. De exemplu, Ghita vorbeste cu sine insusi, gasindu-si o scuza a slabiciunii sale "asa m-a
lasat Dumnezeu". El realizeaza ca greseste, dar nu are puterea de a se reabilita, devenind robul
banului. Conflictul interior este dat de tensiunea creata intre familie si banul care ajunge sa-l
domine. El pune banul pe primul loc, iar familia pe locul secund. La un moment dat, considera
ca familia este o piedica in calea realizarii sale financiare.
Caracterul realist se evidentiaza printr-o serie de trasaturi: perspectiva narativa obiectiva,
naratorul fiind heterodiegetic, tematica banului, stilul sobru, sarac in figuri de stil, infatisarea
faptelor in ordine cronologica, prezentarea relatiilor capitaliste, veridicitatea intamplarilor,
tehnica detaliului in descriere si portretizare, reperele spatio-temporale precise, incadrarea
personajelor in anumite tipologii. Astfel, Ana este tipul femeii naive si supuse, Lica este tipul
infractorului, batrana intruchipeaza intelepciunea, Ghita este omul cinstit cazut prada patimii
banului, iar Pintea este tipul omului justitiar, insetat de dreptate si razbunare cu orice pret.
Viziunea despre lume este data chiar de tema fundamentala a nuvelei - patima
banului care pune stapanire pe sufletul lui Ghita, dezumanizandu-l, transformandu-l dintr-un
om cinstit, intr-unul necinstit, care ajunge sa-si puna familia pe locul doi. El se pierde pe sine
si isi destrama familia din cauza banilor. Acestia il indeparteaza de cei dragi.
Incipitul nuvelei apartine soacrei lui Ghita, numita simbolic batrana , adica persoana
inteleapta. Ea spune ca omul trebuie sa se multumeasca cu ceea ce are si sa puna pe primul loc
familia , linistea acesteia, nu banul. Personajele au parte de un sfarsit tragic din cauza ca au
incalcat principiile morale, iar acum sunt pedepsite prin moarte. Metafora focului din finalul
nuvelei are sens de purificare a locului de nelegiuirile comise.
Batrana are experienta de viata. Ea nu este de acord cu mutarea familiei la Moara cu
noroc, dar nici nu se opune categoric, ea isi spune doar parerea opusa de cea a lui Ghita.
Ginerele considera ca a venit momentul sa-si schimbe soarta in una mai buna, sa transforme
traiul sarac intr-unul prosper. El isi schimba statutul de cizmar in cel de carciumar.
Actiunea nuvelei este situata intr-un loc real, Ineu, Oradea, intr-o zona aflata la o
rascruce drumuri, intre cele bune si cele rele. Este o zona salbatica, plina de mister, iar crucile
din fata morii fac trimitere la moarte. Odata instalati la moara, membrii familiei incerca sa se
adapteze, iar castigurile apar. Ghita este un om harnic si ospitalier si reuseste sa-i atraga pe
clientii care pleaca multumiti.
O prima scena reprezentativa o reprezinta aparitia lui Lica Samadaul si constituie
intriga. El strica linistea familiei. Acesta este seful porcarilor din zona. Naratorul ii face un
portret detaliat: barbat frumos, inalt, stie tot ce se intampla cu turmele de porci, are legaturi cu
oameni sus pusi, dar si cu indivizi periculosi. Isi impune autoritatea in fata lui Ghita, cerandu-
i sa-l informeze cu tot ce se petrece. Ana intuieste ca Lica e om rau si primejdios. In sinea lui,
Ghita are aceeasi banuiala, dar isi ascunde ingrijorarea.
Incetul cu incetul, carciumarul isi pierde linistea sufleteasca si aluneca pe panta
dezumanizarii din cauza lacomiei pentru bani. Lica il ia drept complice pe Ghita in faptele
sale necurate. Ghita are castiguri din ce in ce mai mari, intrand in cardasie cu Samadaul, ai
carui bani furati ii schimba la carciuma. Se instraineaza de Ana si se va lasa manevrat de
porcar. Constientizeaza ca greseste, dar nu are puterea de a-si reveni. Ghita depune marturie
mincinoasa la procesul in care Lica este inculpat. Nu dezvaluie adevarul judecatorilor.
Relatia dintre cei doi este ciudata. Avantajul lui Lica este ca nu are familie si intuieste
slabiciunile lui Ghita pe care i le marturiseste. Samadaul afirma ca banul si femeia sunt cele
doua mari slabiciuni ale carciumarului. Desi o iubeste pe Ana, Ghita ii ascunde ingrijorarile ,
se indeparteaza de ea, nu ii mai vorbeste, o neglijeaza. Femeia, in naivitatea ei, ajunge sa
aprecieze mai mult barbatia lui Lica, despre Ghita afirmand ca este o muiere cu pantaloni.
Petrecerea data la han, in timpul careia Lica o invita pe Ana la dans, devine
importanta. Femeia refuza, dar sotul ei, pentru a demostra ca femeia nu este o slabiciune
pentru el, o indeamna pe Ana sa accepte. Aceasta se supune si il simte mai barbat pe Lica
decat pe sotul ei. Fara sa-i comunice intentiile, Ghita se hotaraste sa plece dupa jandarmul
Pintea, un vechi dusman al lui Lica, pentru a-l prinde pe acesta cu banii furati asupra lui.
Pleaca in cautarea jandarmului, lasandu-si sotia drept momeala.
 Gestul sau este unul necugetat si izvoraste din ura lui pentru Samadau, un gest pe care
il va regreta. Lica reuseste sa fuga de la moara.Ghita se hotaraste sa o ucida pe Ana, apoi sa se
sinucida. O gaseste pe femeie singura si ii cere iertare pentru fapta sa. Isi omoara sotia. Intre
timp, Lica se intoarce la han, realizand ca a uitat chimirul cu bani. Intra in momentul in care
Ana este omorata si ii porunceste lui Raut sa-l impuste pe carciumar, apoi sa dea foc morii, el
urmand sa priveasca focurile de departe, fara sa fie banuit de crima.
O alta secventa relevanta o constituie finalul ce aduce rezolvarea conflictelor,
vinovatii fiind pedepsiti cu moartea. Lica, avand calul obosit de drum, se simte inconjurat de
jandarmi si alege sa se sinucida decat sa cada in mainile lui Pintea. Se loveste de un copac.
Batrana si copiii sunt singurii nevinovati. Ei plecasera in sat la slujba de Paste, salvandu-se de
la moarte. Vina celor trei este cu atat mai mare cu cat pacatuiesc in timpul sfant al Invierii
Domnului. Batrana priveste neputincioasa focul purificator de la moara, avand o atitudine
spasita (resemnata): asa le-a fost dat.
Incipitul este simetric cu finalul, sfatul batranei fiind verificat prin intreaga actiune.
Titlul este unul simbolic. Este numele hanului aflat la o rascruce de drumuri, o
raspantie care intoarce destinul personajelor spre tragic, schimband linistea colibei in
nefericire, tradare si moarte. Moara cu noroc pare a fi un titlu ironic, ea fiind Moara cu
ghinion care aduce nenorocirea.
In nuvela se remarca cele doua tipuri de conflict. Conflictul exterior se realizeaza intre
Ghita si Lica, un conflict pentru bani. Conflictul interior rezulta din patima pentru bani care
intra in contradictie cu valorile familiale. Ghita se framanta, nu reuseste sa gaseasca o solutie.
Aceasta tensiune interioara va duce, in final, la moarte.
Perspectiva narativa obiectiva, heterodiegetica, fapt sustinut de prezenta verbelor la
persoana a III-a, precum: se auzi, venira, descaleca. Naratorul este omniscient si omniprezent.

Ioan Slavici creeaza personaje complexe. Triunghiului masculin legat prin orgolii (Lica
reprezentand faradelegea, Ghita si Pintea intruchipand legea) ii corespunde triada feminina
(batrana reprezinta omul moral, femeia in negru este omul imoral, iar Ana este fiinta dilematica).

Ghita, personajul principal al nuvelei, este un personaj realist. El poarta numele

desacralizat al Sfantului Gheorghe, este antieroul care se lasa biruit de balaur. Este un personaj
complex, dominat de slabiciunea pentru bani.
 Statutul social se transforma complet: dintr-un simplu cizmar, devine carciumar prosper.
In final moare, nepasator cu tot ce dobandise.

Carciumarul trece de la o ipostaza la alta, de la omul moral, la cel imoral.

Prima ipostaza este cea de om moral, care respecta regulile. Isi iubeste si isi protejeaza
familia si doreste binele ei. Fiind harnic, reuseste sa transforme hanul aflat in ruina, intr-un loc
cautat de drumeti.

A doua ipostaza aduce in prim-plan omul dilematic, care penduleaza intre dorinta de a
ramane cinstit si ispita banului nemuncit. Se inchide in sine, refuza comunicarea cu Ana si
devine nervos. Are loc lupta sinelui cu sine. Simte slabiciunea, teama, uneori sentimentul de
vinovatie. Ajunge sa-si doreasca sa nu aiba nevasta si copii. Alege sa para cinstit, dar devine
complice si partas la faptele necinstite ale lui Lica.

Ultima ipostaza este cea a omului imoral, cazut in lacomie, orgoliu, razbunare si gelozie.

Din punct de vedere psihologic, Ghita are un caracter puternic. Ulterior, se dovedeste
egoist, obsedat de imbogatire, razbunator, ajungand sa-si ucida sotia.

Principala trasatura de caracter a lui Ghita este dezumanizarea. Acesta este

acaparat de dorinta de a castiga cat mai multi bani.

Ghita este un personaj rotund care se transforma pe parcursul actiunii, el involuand,

dezumanizandu-se. Autocaracterizarea arata dorinta lui Ghita de a se dezvinovati, spunand
ca asa l-a lasat Dumnezeu. Personajul este caracterizat in mod indirect. Portretul
carciumarului prinde contur in relatia cu alte personaje. Batrana ii lauda harnicia. Tot ea ii
vede si slabiciunea pentru bani, deoarece se bucura la vederea lor. Pintea il crede un om
cinstit, avand increderea in el. Ana se indeparteaza treptat de sotul ei, din cauza slabiciunii si a
caracterului ascuns. Ii spune lui Lica faptul ca sotul ei este o muiere imbracata in haine
barbatesti.

Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate
capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său
inițial nu-i depășește realist posibilitățile. La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul
celorlalți, și se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent,
tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială
doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni,
Ghiță își pierde treptat respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și
crima. Lică este porcar- dar ,,dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar
cu bumbi de argint și bici de carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat, egal cu sine însuși,
figură mefistofelică, care manipulează cu cinism și exercită o anume fascinație asupra celorlalți.
Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos
cu aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud. Este un personaj plat și tipic, deoarece
naratorul îl include în categoria păstorilor de porci: „sămădăul” , „porcar și el, dar om cu stare,
care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea, sămădăul nu e numai om cu
stare, ci mai ales aspru și neîndurat [---]”

Relația dintre Ghiță și Lică este una tensionată progresiv, pe parcursul acțiunii, având la început
momente de acceptare din partea cârciumarului și de determinare de a intra în jocurile
sămădăului pentru a-și schimba mult mai ușor statutul social, însă bucuria lui Ghiță nu va ține
prea mult, fiindcă fiecare faptă necinstită la care participă va fi pedepsită cu moartea și cu
distrugerea căminului.

II. CONCLUZII
Moara cu noroc este o nuvela psihologica, avand caracter relist, deoarece prezinta
viata sociala si viata de familie in satul transilvanean, prezinta importanta data banului. Se
creeaza personaje tipologice, iar stilul este sobru. Ideea de baza este aceea ca patima banului
are urmari catastrofale asupra destinului oamenilor.