"ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE

RAZBOI"
de Camil Petrescu
roman subiectiv, psihologic, modern, interbelic, al experientei, realist

Reprezentant de seama al perioadei interbelice, Camil Petrescu a fost romancier,

dramaturg, poet, eseist si publicist. El teoretizeaza romanul modern si il respinge pe cel de tip
traditional. Este creatorul romanului subiectiv in literatura romana, adept al sincronismului
lovinescian (al lui Eugen Lovinescu), acela de a aduce la acelasi nivel literatura romana cu cea
europeana.
Opera Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi a aparut in anul 1930, fiind un
roman modern, de tip subiectiv, de analiza psihologica, un roman al autenticitatii si al experientei.
Camil Petrescu se inscrie in modernism prin inspiratia din mediul citadin si va crea
eroul intelectual, analitic, introspectiv. Tehnicile narative sunt si ele moderne: tehnica analitica, cea
a insertiei, a alternantei si a contrapunctului. Noua structura a romanului modern se caracterizeaza
prin: autenticitate, subiectivitate si adoptarea unui stil anticalofil, adica refuzul discursului frumos si
adoptarea unui stil clar, concis, detasat si intelectualizat. Pentru a reda cat mai autentic trairile
naratorului-personaj, Stefan Gheorghidiu, se renunta la perspectiva narativa obiectiva, adoptandu-se
o perspectiva subiectiva cu naratiune la persoana I singular.
Romanul se inscrie in categoria romanului de analiza psihologica prin surprinderea
conflictului interior al personajului, realitatea exterioara fiind pusa in paranteza, centrul de greutate
mutandu-se pe singura realitate cu adevarat importanta, aceea a constiintei.
Tema o reprezinta conditia intelectualului superior inadaptat care traieste doua
experiente cruciale din viata omului: dragostea si razboiul. El crede in dragostea absoluta, dar
realitatea nu permite atingerea acestui absolut. Eroul intelege ca drama colectiva a confruntarii cu
moartea in razboi este superioara dramei individuale.
O prima scena semnificativa pentru ilustrarea temei este discutia de la popota ce
contureaza un tip de personaj. Se discuta despre o stire conform careia un barbat care si-a ucis sotia
infidela este achitat. Ofiterii emit pareri diferite, iar Stefan Gheorghidiu crede ca cei care se iubesc
au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. Isi dovedeste orgoliul, avand o izbucnire
violenta. Aceasta discutie ii declanseaza lui Gheorghidiu, prin retrospectiva, amintiri legate de cei
doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Initial, casnicia cu Ela este linistita. Cei doi duc un trai
modest, dar fericit. Ulterior, mostenirea primita in urma decesului unchiului Tache schimba radical
viata tanarului cuplu. Noul statut al Elei o transforma, ii dezvaluie adevaratul caracter si duce la
destramarea iubirii. Sub infuenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa de lumea mondena. In
casa acesteia il cunoaste pe domnul G, iar Stefan observa ca sotia lui pare foarte fericita in preajma
barbatului. Incepe sa fie din ce in ce mai susupicios. Cu aceasta situatie, incepe calvarul
protagonistului, gelozia.
A doua secventa relevanta este excursia de la Odobesti ce declanseza criza de
cuplu.Reprezinta punctul culminant al suferintei din dragoste, caci eroul banuieste ca Ela il insala
cu domnul G. Femeia are gesturi frivole ( de neseriozitate ): se lasa fotografiata de domnul G, vrea
ramuri de mar si barbatul se ofera sa i le rupa. Se lasa sprijinita de el si gusta din felul lui de
mancare. Stefan analizeaza in amanunt gesturile fara importanta ale sotiei sale. Privirile schimbate
ale femeii cu barbatul le transforma intr-o adevarata drama. Fiecare gest ia proportii catastrofale,
neputand suporta atentia pe care sotia sa o acorda celuilalt. Ea face lucruri pe care Stefan credea ca
le face doar pentru el. Intorsi la Bucuresti, se despart o vreme, apoi se impaca, iar eroul pleca
voluntar pe front, dezamagit de atitudinea sotiei sale. Nu traieste doar drama iubirii, ci si una a
cunoasterii, acceptand cu durere faptul ca nu exista iubire absoluta.
In partea a doua, autorul descrie experienta devastatoare a razboiului. Experientele
dramatice modifica atitudinea personajului-narator fata de celelalte aspecte ale existentei sale. Pe
front, Gheorghidiu este ranit si spitalizat. Fiind in perioada de recuperare, se intoarce la Bucuresti.
Isi da seama ca nu mai are sentimente pentru Ela. O vede total diferita, o straina, farmecele ei nu
mai au putere asupra lui. Fara nicio explicatie, decide sa se desparta de femeia pentru care ar fi fost
capabil sa si ucida.

Titlul anticipeaza cele doua experiente fundamentale ale lui Stefan Gheorghidiu: dragostea si
razboiul. Repetitia simbolului noptii arata incertitudinea care il macina in interior.
Din punct de vedere compozitional, romanul are doua parti, precizate in titlu. Prima parte
reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate dintre Gheorghidiu si Ela. Partea a doua,
constituita sub forma unui jurnal de campanie al eroului, urmareste experienta de pe front din
timpul Primului Razboi Mondial.
 Incipitul este modern, cu intrari multiple si il prezinta pe Stefan Gheorghidiu, in primavara
anului 1916, ca sublocotenent, in timpul fortificatiilor de pe Valea Prahovei, intre Busteni si
Predeal. Finalul este deschis si surprinde o despartire a eroului de tot trecutul. Parasind fara
regrete casa in care a cunoscut fericirea, dar si suferinta puternica, barbatul ii lasa sotiei tot ce e
in casa, de la obiecte de pret, carti, la lucruri personale, la amintiri, adica tot trecutul.
La final, conflictul psihologic intre ratiune si pasiune se rezolva: iubirea isi pierde rangul de
sentiment absolut. Al doilea conflict este cel exterior, de ordin moral, cu familia, cu societatea.

Personajul principal al romanului este Stefan Gheorghidiu. Acesta evoluaeza pe

coordonate specifice romanului de analiza psihologica, fiind tipul intelectualului inadaptat,
lucid, care se afla intr-o permanenta cautare de certitudini. Este un personaj rotund, deoarece
prezinta schimbari imprevizibile de comportament.
Statutul social al studentului la filozofie, Stefan Gheorghidiu, sufera mai multe
schimbari. Initial, este prezentat sarac, dar apreciat de mediul universitar. Orfan de tata, cu doi
unchi bogati, el are o situatie materiala modesta. Ca tanar casatorit, are o existenta modesta si
fericita, pana in momentul in care primeste mostenirea de la unchiul avar, Tache. Este nevoit sa
patrunda in lumea inalta a societatii bucurestene. Refuza sa faca parte din aceasta lume, spre
deosebire de Ela,sotia sa. In a doua parte a romanului este sublocotenent in armata romana. In
final, ranit pe front, divorteaza si cedeaza bunurile sotiei.
Din punct de vedere moral, orgoliul este cel care il caracterizeaza, personajul
traind intr-o lume ideala. Refuza sa faca orice compromis. Ramane un inadaptat intr-o lume
superficiala, plina de ipocrizie. Realizeaza ca lumea cotidiana este seaca, lipsita de valoare si nu-
si gaseste rostul. Personajul este un aparator al principiilor de viata si al adevarului. Inadaptarea
vine din respingerea falsitatii si a meschinariei. Transformarea sa este de ordin moral.
Descoperind darul vietii si al solidaritatii umane, renunta sa mai lupte pentru relatia care l-ar fi
putut duce in pragul crimei. Experienta il maturizeaza.
Din punct de vedere psihologic, adica al felului in care percepe lumea, Gheorghidiu
este o fire lucida, analitica, superioara. Este un personaj caracterizat printr-un puternic conflict
interior. Un exemplu in acest sens este ironizarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei, despre care
spune ca seamana cu niste santulete pentru scurgerea apei pe care zece porci tiganesti cu boturi
puternice le-ar fi ramat intr- o jumatate de zi. Astfel, razboiul este demitizat. Cele doua
experiente fundamentale din viata omului iubirea si razboiul au o mare importanta pentru latura
psihologica a eroului. Iubirea ii provoaca o adevarata drama, mai ales ca personajul este o fire
hipersensibila si orgolioasa. El exagereaza suferinta. Cealalta experienta, razboiul, incheie
drama intelectualului. Stefan Gheorghidiu se vindeca de suferinta provocata de iubirea esuata,
prin trairea experientei de pe front, care il determina sa constientizeze ca drama sa este una fara
importanta, minora, pe langa cea colectiva, a trairii zilnice in vecinatatea mortii.
Principalele trasaturi de caracter ale personajului sunt posesivitatea si luciditatea
excesiva. Acestea sunt evidentiate printr-o serie de episoade ce prezinta tensiunea interioara a
eroului. Reprezentativa in acest sens este episodul excursiei la Odobesti care declanseaza criza
de cuplu. Ela are gesturi frivole ( de neseriozitate). Se lasa fotografiata de d-l G., vrea ramuri de
mar, iar barbatul se ofera sa i le rupa. Eroul este insetat de adevar si certitudini, analizeaza in
amanunt gesturile fara importanta ale Elei. Privirile schimbate ale femeii cu d-l G. le transforma
intr-o adevarata drama de constiinta. Ea se lasa sprijinita de el, gusta din felul lui de mancare cu
pofta. Stefan Gheorghidiu se izoleaza treptat de lumea exterioara, se muta in propria interioritate.
Comunicarea intre soti are de suferit. Eroul vede in Ela idealul suprem de iubire si feminitate.
O alta secventa narativa semnificativa pentru prezentarea trasaturilor de caracter
ale lui Gheorghidiu este reprezentata de finalul romanului. Eroul, intors de pe front, isi da seama
ca nu mai are sentimente pentru Ela. O vede total diferit, farmecele ei nu mai au putere asupra
lui. Fara nicio explicatie, decide sa se desparta de femeia pentru care ar fi fost capabil sa si ucida.
Ii lasa absolut tot, adica tot trecutul.
Particularitatile de constructie a personajului Stefan Gheorghidiu sunt specifice romanului
modern, subiectiv. Este vorba despre deplasarea accentului spre conflictul interior,
autoanaliza, fluxul constiintei, acestea fiind redate cu ajutorul monologului interior.
Portretul fizic detaliat, specific romanului traditional, este inlocuit cu un complex portret
moral, folosindu-se caracterizarea directa si cea indirecta.
Caracterizarea directa este facuta prin autocaracterizare: ma chinuiam launtric sa par
vesel, dar eu ma simteam imbecil, ridicol….naiv", marturiseste eroul atunci cand sufera din
cauza presupusei infidelitati a Elei. Unchiul Nae il caracterizeaza direct, reprosandu-i lipsa de
pragmatism: Cu filosofia dumitale nu faci doi bani. Acesta il ironizeaza ca s-a insurat din
dragoste cu o fata fara zestre, intocmai ca tatal sau.
Caracterizarea indirecta rezulta din faptele si trairile protagonistului. Este o fire analitica,
reflexiva, lucid, insetat de adevar, de certitudini si indoieli chinuitoare. El are pretentia sa judece
totul. Are un orgoliu de nemasurat. Iubirea, rasucita pe toate fetele, naste gelozia si
incertitudinea.

I. CONCLUZII
Opera Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, de
analiza psihologica, fiind si un roman al autenticitatii si al experientei prin cele doua tema
abordate iubirea si razboiul si prin complexitatea personajelor. Naratorul utilizeaza tehnici
precum: introspectia si monologul interior. Se inscrie, prin valoarea sa, in capodoperele literaturii
romane. p965