Baltagul – Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu este creatorul unei opere monumentale care numără zeci de
volume, direcțiile tematice ale textelor sale literare fiind diverse: iubirea, războiul, moartea,
elogiul societății patriarhal-arhaice, mitul și destinul.

Textul literar „Baltagul” a fost publicat în anul 1930 și aduce o formulă inedită în
peisajul epicii interbelice. Acesta face parte din a două etapă a creației sadoveniene, fiind
scris în decursul a doar 17 zile și este inspirat din mitul existențial românesc (motoul din
Miorița) și din mitul egiptean al lui Isis și Osiris.

Opera este un roman realist mitic și simbolic, în cadrul căreia se remarcă:

obiectivitatea perspectivei narative, omnisciența și omniprezența naratorului, relatarea la
persoana a III-a, veridicitatea, verosimilitatea intrigii și a personajelor și stilul sobru, fără
figuri de stil.

O primă trăsătură a realismului în roman o reprezintă perspectiva narativă

obiectivă. Narațiunea la persoana a III-a este realizată din punctul de vedere al unui narator
omniscient, omniprezent și heterodiegetic, care știe mai mult decât personajele sale,
dirijându-le evoluția. „Viziunea dindărăt” este prezentă prin procesul de focalizare zero,
presupunând un narator obiectiv, detașat, care nu se implică prin comentarii și reflecții în
faptele relatate.

O a doua trăsătură realistă prezentă în roman o reprezintă tipologia personajelor.

Protagonista, Vitoria Lipan, întruchipează tipul muntencei, al femeii de la țară. Pe parcursul
discursului narativ, aceasta este urmărită în trecerea sa de la tipicitate la individualitate, iar
personajul feminin devine reprezentativ pentru viziunea despre lume a autorului,
deoarece, în comportamentul său, se remarcă, atât o latură mitică, cât și una îndreptată
spre real. Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără, care trebuie să ia
locul tatălui dispărut, trecând, la rândul său, printr-un drum inițiatic.

Tema principală a romanului este condiția ființei umane, nevoită să trăiască la

confluența dintre tradiție și modernitate, două mentalități pe care le asimilează. Tema
vieții și a morții, și cea a căutării adevărului se întemeiaza epic pe motivul călătoriei
explorative și inițiatice: drumul labirintic parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea adevărului
despre moartea soțului ei, urmat de săvârșirea dreptății prin pedepsirea vinovaților. În plus,
romanul prezintă monografia satului moldovenesc de munte, Măgura Tarcăului, o lume
rurală, tradițională, patriarhală, care își conduce existența după legi nescrise.

Un prim episod semnificativ pentru conturarea temei este pregătirea Vitoriei

pentru călătorie. Înaintea plecării, Vitoria se supune unui ritual de purificare: ține post
negru douăsprezece vineri, merge împreună cu fiul ei la biserică pentru a se închina la
Sfânta Ana, își vinde diverse lucruri pentru a face rost de bani de drum. Ulterior, se duce la
Piatra Neamț pentru a consulta autoritățile și, nu în ultimul rând, sfințește baltagul care îi va
aparține lui Gheorghiță. Călătoria aceasta are valențe, atât pentru Vitoria, cât și pentru
Gheorghiță, fiul și partenerul ei de drum, în ceea ce privește evoluția lor inițiatică.
 Un al doilea episod reprezentativ temei este identificarea și pedepsirea criminalilor
lui Nechifor din finalul operei. La parastas, Vitoria conduce din fundal, cu inteligență și
tenacitate, ancheta care duce la dezvăluirea și pedepsirea vinovaților. Reconstituirea fidelă
a scenei crimei surprinde pe toată lumea, chiar și pe ucigașii llie Cuțui și Calistrat Bogza.
Unul își recunoaște vina, însă celălalt devine agresiv. Din acest motiv, este lovit de
Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâșiat de câinele Lupu. Bogza, într-un final, își
recunoaște vina și îi cere iertare Vitoriei, însă ea îi răspunde foarte rece: „Dumnezeu să te
ierte".

Titlul pune întregul univers al cărții sub simbolul dualității. Baltagul, topor cu două
tăișuri, e în același timp și unealtă și armă, figurând simbolic viața și moartea. În sensul
basmului arhaic și în mitologia autohtonă, obiectul poate fi considerat armă magică și
simbolică, menită să îndeplinească dreptatea, anticipând destinul tragic al lui Nechifor. În
limba greacă, cuvântul înseamnă și „labirint”, fiind ilustrat de drumul șerpuit parcurs de
Vitoria Lipan în căutarea soțului.

Cronotopul este o altă trăsătură fundamentală de construcție a operei, relevând

dimensiunea realistă a romanului, prin fixarea cu exactitate a timpului și al spațiului.
Astfel, acțiunea romanului debutează toamna târziu, în preajma Sfântului Andrei, când
Vitoria Lipan așteaptă vești de la soțul plecat să facă negoț cu oi la Dorna și continuă până
primăvara, femeia plecând la drum, cu fiul ei, în dimineața zilei de 10 martie. Spațiul
acțiunii este fixat monografic prin toponime reale: Măgura Tarcăului, Călugăreni, Bicaz,
Cruci, Dorna, Piatra Neamț. Aceste elemente de cronotop își dezvăluie valoarea simbolică,
muntele fiind perceput ca un topos al înălțării spre spiritualitate, în timp ce, toamna
marchează un anotimp al sfârșitului, iar primăvara anunță un nou început.

În concluzie, romanul „Baltagul” scris de Mihail Sadoveanu este o creație realistă

mitică, reprezentativă pentru viziunea despre lume a autorului și pentru diversitatea
tematică și stilistică ce caracterizează proza românească din perioada interbelică.