Plumb

I. Simbolismul este un curent artistic apărut în a doua jumătate a secolului XIX, descinde
din poetica lui Baudelaire, Verlaine şi Rimbaud. Termenul de simbolism a fost utilizat pentru
prima oară de către Jean Moreas în articolul intitulat ,,Le Symbolisme”, fiind o mișcare împotriva
romantismului. Simbolismul românesc, al cărui teoretician a fost Alexandru Macedonski este o
mişcare literară cu trăsături originale, generate din efortul desprinderii de fascinaţia versului
eminescian.

George Bacovia, reprezentant de varf al simbolismului românesc, publica poezia Plumb,

care deschide volumul de debut al autorului aparut in 1916,este o capodoperă literară ce
principiile estetice ale curentului, o artă poetică în care sunt evidențiate temele și motivele
simbolismului.

Estetica simbolismului se defineşte prin cultivarea unor sentimente imprecise, sugerate

prin folosirea simbolurilor, imagini sinestezice, prin tehnica sugestiei, prin principiul
corespondenţelor care ajută la construierea viziunii poetice , ori prin muzicalitatea aparte a
versurilor .

O primă trăsătură a simbolismului reflectată în text este cultivarea simbolului „plumb”

care nu transmite ci are forță de sugestie a unor trăiri și idei lirice. Astfel, plumbul, reprezintă un
simbol plurisemnificativ pe care se întemeiază viziunea poetică. Discursul construit pe simbolul
imaginat de Bacovia este plasat în regnul mineral al cărui atribut este încremenirea, inerţia
dezolantă a materiei.

O a doua trăsătură o reprezintă cultivarea corespondențelor tipic simboliste. În această

poezie, Bacovia realizează corespondența între spațiul exterior și cel sufletesc. Această legătură
este vizibilă la nivel structural, un catren al poeziei fiind dedicat decorului sumbru, iar al doilea
fiind dedicat sufletului . O corespondență realizată de către autor este aceea între cromatică și
trăirile subiectului liric, de vreme ce, într-un interviu mărturisea că galbenul , culoarea
plumbului rezultata prin ardere, este culoarea deznădejdei.

II. Tema poeziei este reprezentată de către moarte, ce este configurată la nivelul textului
prin utilizarea de motive precum ,,cavou”, ,,sicriu”, ,,funerar”, ce fac parte din câmpul lexical al
morții, concepând o atmosferă sinistră ce duce cu gândul la un vid existențial. De asemenea este
prezentă si tema condiția eului damnat, în poezie eul fiind captiv într-o lume care se
dezintegrează.

O primă idee poetică este surprinsă în prima strofă, care schiţează reperele realităţii
exterioare. Într-o imagine stilizată, de tablou impresionist, se figurează un spaţiu simbolic,
cavoul ce reprezintă o realitate ce stilizează idea de somn și de moarte. Cavoul, sicriul sunt
metafore explicite ale morţii, simboluri ale vidului existenţial în care fiinţa este captivă.
Singurătatea eului, dezolantă, este reprezentată de către captivitatea sumbră în spațiul
cavoului ,, Stam singur în cavou... și era vînt...”. Vântul, simbol des întâlnit în poeziile lui Bacovia,
este o entitate enigmatică, ce semnifică neliniştea spiritului captiv în trupul-cavou.

O figură de stil semnificativă este ,,Dormeau adânc sicriele de plumb”, sicriele de plumb
sugerează nemișcare, încremenirea iar somnul adânc ce reprezintă moartea. Împreună realizând
un tablou al unei morți eterne.

O a doua idee poetică este cuprinsă în strofa a doua, în care sentimentul singurătăţii
devine atât de copleşitor, încât fiinţa îşi exprimă spaima de vid prin un strigăt existențial.
Zadarnic strigăt, fără răspuns, fără ecou într-o lume în care iubirea însăşi a murit ,,Dormea întors
amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig”. Primul vers al acestei strofe
constituie baza planului realităţii interioare. Dubla metaforă verbală ,,dormea întors” exprimă
îndepărtarea definitive de viaţă. Sintagma ,,amorul meu de plumb” arată o viziune asupra iubirii,
amintind de reprezentările mitologice antice.

III. Elementele de structură și compoziție susțin scheletul ideatic al poeziei, care se

constituie într-un mesaj artă poetică, despre condiția de damnat a eului cretor într-un univers
ostil, impropriu creației.

Titlul este alcătuit din substantivul ,,plumb”, cuvânt ce se repetă de șapte ori în text,
fiind un metal toxic, maleabil, element mineral care abolește viața. „Cel mai moale şi cel mai
urât dintre metale”, cu o culoare ternă, deprimată,metalul folosit de alchimişti pentru crearea
aurului, devine în textul simbolist bacovian metaforă absolută a existenţei apăsătoare, a unei
vieţi iremediabil captive în materie, fără şansa deschiderii spre vis, spre celest, spre lumina
spiritului.

La nivel prozodic poezia are o mazură fizică de 10 silabe , cu ritmul iambic și rima
imbratișată, element ce acordă operei o muzicalitate aparte.

Tema morții se reflectă în incipit cât și în finalul poeziei. Textul debutează cu

fraza ,,Dormeau adânc sicriele de plumb”, care simbolizează moartea prin somnul etern al
ființei, prin latența forțelor creatoare. Subiectul liric se regăsește damnat, parăsit și singur.
Folosirea verbul imperfect are ca scop de a confirma o muzicalitate aparte poeziei și simultan de
a surprinde suferința veșnică. Finalul poeziei ,, Și atârnau aripile de plumb” reprezintă o atracție
tanatică, capacitatea zborului spre viața celestă fiind damnată de greutatea plumbului.

La nivel stilistic plumbul este o metaforă a creației ce are rădăcini în mitologie, deoarece
cu mult timp în urmă alchimiștii se foloseau de plumb pentru a obține aur, astfel putem spune
că poetul este ca un alchimist care transformă iși propria viață.