Simbolismul

Simbolismul este curentul literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea,

ca o reactie impotriva romantismului, precum si impotriva impersonalitatii reci a poetilor
parnasieni, optându-se pentru o viziune interiorizată prin sugestie și simbol.. Numele
curentului a fost dat de Jean Moreas, iar la noi a fost definit de A. Macedonski in art.
“Poezia viitorului”.

Noua sensibilitate se caracterizează prin anxietate, termenii cheie fiind Nevroza

sau Spleen-ul, prin spirit decadent, gust al morbidului şi al bizarului, prin dereglarea
simţurilor chiar cu mijloace artificiale, Soluția cea mai uşoară e uneori refugiul comod în
melancolie şi sentimentalitate.

 Simbolul reprezintă un mod de constituire a imaginilor artistice prin atribuirea

unor semnificaţii noi, inedite, obiectelor, fenomenelor şi fiinţelor. Pentru simbolişti,
acest termen nu defineşte realitatea concretă, ci relația dintre imaginea artistică și
starea sufletească nenumită, ci doar sugerată. Imaginile poetice au o funcție implicit, nu
explicit simbolică.

 Sugestia reprezintă tehnica predilectăa simboliştilor ce apropie poezia de magie și

descantec.

 Corespondentele sunt raporturile intime dintre eul poetului (formând

microuniversul spiritual) şi întreaga lume (reprezentând macrouniversul). Simboliştii
credeau că între om şi Cosmos se stabilesc afinităţi secrete, analogii tăinuite.

 Corespondenţele dintre sunete şi culori formează relaţiile sinestezice.

 Prozodia a fost complet modificată de simbolişti, căci datorită lor a fost introdusă
tehnica versului liber sau a versului alb. Ei au preferat strofele asimetrice, alternarea
ritmurilor distincte, cu scopul de a produce efecte sonore în recitare, apropiate tehnicii
muzicale.
 Trasaturi:
-univers citadin
-prezenta refrenului
-prezenta cromaticii care exprima stari sufletesti interioare
-simbolurile, metaforele
-sugestia, sinesteziile
-ambiguitatea limbajului
-muzicalitatea si cromatica

1
 Plumb
George Bacovia
1916

1. Context
Lirica bacoviană aduce o schimbare fundamentală în viziunea poetică asupra realului și
asupra conceptului de poezie. Ea reprezintă o maturizare a simbolismului nostru, parte
integrantă din simbolismul european, însă exprimă şi deschiderea către modernism şi
expresionism.
Universul liric bacovian este unul halucinant, universul unei lumi închise în care sensul
existenței este vidul, configurând un eu poetic izolat și inadaptat.
Poezia simbolistă Plumb, de George Bacovia, deschide volumul de versuri cu același titlu,
apărut în anul 1916. Astfel, sugerează impactul dintre sentimentul nemărginit şi un adevăr
absolut: moartea.
“o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului” E. Lovinescu
Poezia bacoviană este a unui solitar și a unui prizonier, a unei conștiințe înspăimântate
de sine, de neant și de lumea în care trăiește. Imaginarul poetic din Plumb înfățișează lumea
ca pe un imens cimitir, tot ce e viu („flori”, „amor”) fiind împietrit/mineralizat sub efectul
metalului toxic. Eul fantomatic rătăcește fără sens printr-o lume-închisoare aflată în
disoluție.

2. Curentul literar
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive, prin cultivarea
simbolului și a sugestiei, prin corespondețe, decor, cromatică și tehnica repetițiilor, ce conferă o
muzicalitate specifică. Dramatismul bacovian este sugerat prin corespondența ce se stabilește între
materie și spirit. Deși textul poetic nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, starea poetică
simbolistă este transmisă pe calea sugestiei, prin decor și simboluri.
MĂRTURISIREA LUI BACOVIA: „Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu
cineva, pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea
mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva
interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe
sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.”
3. Tema
CONDIȚIA DE DAMNAT A POETULUI IZOLAT ÎNTR-O SOCIETATE ARTIFICIALĂ ȘI
LIPSITĂ DE ASPIRAȚII
-marcată de:
•singurătate
•imposibilitatea comunicării și evadării
•iubirea ratată -dublată de TEMA MORȚII - înțeleasă ca un neant, un sfârșit a tot și a toate

4. Motive poetice
 Motivul florilor vazute ca simbol al frumosului, al vietii, apare de doua ori in cadrul poeziei.
 Motivul amaorului apare in poezia bacoviana nu ca o dragoste inaltatoare, ci rece.

2
 “ Dormea intors amorul meu de plumb”-iubirea este asociata cu somnul, insa in mitologia
greaca Hypnos (Somnul) este frate geaman cu Thanos (Moartea), ideea dovedita si prin alaturarea
plumb-amor.
 Motivul aripii -simbol al zborului, al libertatii
-directie descendenta (“Si-i atarnau aripile de plumb )

5. Titlul nu este exprimat, ci sugerat

-introduce simbolul recurent și laitmotivul operei - PLUMBUL
- în sens conotativ, are o gamă largă de semnificații conferite de caracteristicile fizice și
chimice ale metalului:
• greutatea: apăsarea sufletească
• cenușiul: monotonia
• maleabilitatea: dezorientarea, labilitatea psihică
• sonoritate surda: o singura vocala incadrata de patru consoane
• toxicitatea: degradarea, dematerializarea
•prin gloantele de pusca fabricate din plumb devine simbol al fatalitatii si al mortii.
• expresie a demineralizării, degradării și singurătății eului liric

6. STRUCTURA ȘI COMPOZIȚIA
- alcătuita din 2 catrene - confesiuni lirice pe 2 planuri ale realității:
1. Existnta exterioara - „cimitirul”, „cavoul”, „funerar vestmânt” (societatea artificială și
sentimentul CLAUSTRĂRII)
2.Existenta interioara - „amorul meu de plumb” (IUBIREA care provoacă disperare,
nevroză, dezolare)

Simetria poeziei
 simbolul „plumb” asigură legătura de substanță fiind repetat de 6 ori în poezie
 paralelismul sintactic > pune în evidență asocieri macabre:
• sicriu - amor
• cavou – mort
• vânt - frig
• coroanele de plumb - aripile de plumb
Relația de simetrie este asigurată şi de paralelismul sintactic dintre versurile celor două catrene:
"Dormeau adanc \Dormea îintors
stam singur / stam singur
şi scartaiau /şi-i atarnau"

Prima strofa-cadru exterior

Prima strofă descrie un spațiu al claustrării, al singurătății, al captivităţii, prin
intermediul căruia se definește o stare. Casa-cavou, spațiu al morții, devine ultim refugiu al
fiinţei. Întreg decorul poeziei este de o monotonie artificială, graţie câmpului semantic al
funebrului.

A doua strofa-spatiul launtric

Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de absenţa
afectivităţii, de neputinţa împlinirii prin iubire. Ideea este sugerată de metafora " dormea
întors amorul meu de plumb". Imperfectul verbului indica o situație durativă în momentul
vorbirii. Epitetul "întors" capătă un sens tragic, fiindcă sugerează despărţirea, înstrăinarea
3
de sine. .Verbele marchează încercarea disperată de regăsire (încercarea de a iubi din
nou). Următorul vers aruncă în neant încercarea de salvare:"stam singur lângă mort...şi
era frig...” „Stam” și „era”,două verbe la imperfect ,aduc din nou în primul plan eul liric
şi lumea exterioară.

- imperfectul : impresia de stagnare a timpului („dormeau”, „stam”, „era”, „scârțâiau”,

„atârnau”)
-metaforele insolite, menite să decoreze lumea decadentă a eului liric bacovian și
conturează ritualul înmormântării propriei existențe.

-imagini auditive:
• strofa I: este redat zgomotul înspăimântător al lumii obiectuale din cimitir
(„scârțâiau coroanele de plumb”)
• strofa II: vuietul se interiorizează, devenind un strigăt de disperare a ființei
-transmiterea unor senzații tactile (frigul și vântul = DISOLUȚIA MATERIEI)
- poetul realizează corespondența între planul naturii și golul sufletesc

Plumb ramane un monolog tragic al inadaptatului care, negasind posibilittea comunicarii

cu lumea, se sizoleaza, se retrage in sine

7.CONCLUZIE
Așadar, prin atmosferă, muzicalitate, sugestie, simbol și corespondențe, prin
prezentarea stărilor sufletești de angoasă, singurătate și vid sufletesc, poezia Plumb se
încadrează în estetica simbolistă. Însă, opera lirică a lui George Bacovia depășește cadrul
simbolismului prin ambiguitate, ermetism și disonanțe stilistice, ca semne ale progresului
poetic. Așa cum nuanțează și criticul literar Nicolae Manolescu, Bacovia este un poet
„modern fiindcă șochează: ochiul, urechea, imaginația, arta.”