INTERJECŢIA

1 . DEFINIŢIE

Este partea de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufleteşti, chemări sau
îndemnuri, imită zgomote din natură sau sunete scoase de animale.

2. FORMA INTEJECŢIILOR

Interjecţiile au formă neregulată, a cărei dimensiune depinde, în unele cazuri,

de starea psihică (afectivă) a celor ce le rostesc. La interjecţiile care imită zgomote
din natură sau sunete scoase de animale forma acestora este în funcţie de
dimensiunea sonoră a zgomotelor produse de diferite obiecte sau a sunetelor pe care
le scot animalele.

3. STABILIREA INVENTARULUI DE INTERJECŢII

Având în vedere că obiectele şi animalele care produc zgomote şi scot sunete

sunt numeroase şi că sentimentele omeneşti se exteriorizează diferit, un inventar
exact al interjecţiilor unei limbi este greu sau aproape imposibil de stabilit.

4. CLASEFICARE

4.1. DUPĂ VALOARE

După valoarea lor (ceea ce exprimă, după sens), interjecţiile româneşti se

împart (conform definiţiei) în mai multe grupe.

CARE EXPRIMĂ STĂRI SUFLETEŞTI

Acestea se concretizează în :
- durere: au!, ah!, of!, uf!, vai!: Au! mă doare
- teamă, spaimă: ah!, aoleu!, brr!, hait!: Ah! ce m-am speriat!
- nemulţumire: dec!, eh!, na!, of!: Of! mare mincinos mai este!
 - dispreţ: ptii!, ptiu!, halal!: Ptiu! zise el scârbit;
- supărare: a!, vai!, oh!: A! ce nenorocire!
- nostalgie: ah!, ehe!, vai!: Ah! unde-s vremurile de altădată!
- satisfacţie: a!, ah!, ha!, o!: A! ce bine-mi pare!
- entuziasm: bravo!, ura!: Bravo! zise el.
- admiraţie: a!, ah!, mă!: Ah! ce frumoasă este! etc.

CARE EXPRIMĂ MANIFESTAREA UNEI VOINŢE SAU DORINŢE

Acestea se concretizează în:

- un îndemn, un ordin: aho!, hai!, haide!, hei!, hep!, ho!, na!, nani!, stop!: Aho!
aho! copii şi fraţi...;
- chemarea, gonirea, oprirea, de regulă a animalelor: bâr!, cea!, hăis!, ho!, prr!,
şo!, ţa!: Cea! Joiană!, Ho! animal nebun, ho!;
- adresarea: bre!, ehei!, ei!, ha!, mă!: Bre! ce faci?
- atragerea atenţiei: ia!, iaca!, iată!: Ia! unde m-ai adus.

ONOMATOPEE

Acestea reproduc (imită):

-sunete scoase de animale: cotcodac!, groh!, ham!, miau!, mor!: Prin pădure
se auzi glasul ursului mor! mor! mor!;
- sunete însoţitoare ale unor acte fiziologice omeneşti: gogâlţ!, hapciu!, hoc!,
hâc!, ţoc!: Şi gogâlţ, gogâlţ, gogâlţ, îi mergeau sarmalele pe gât;
- sunete şi zgomote din natură: balang!, boc!, buf!, cioc!, huzdup!, poc!, pif!,
şart!: Şi şart! şart! o pereche de palme fierbinţi pe urechile degerate.

4.2. DUPĂ VECHIME

MOŞTENITE
Ele sânt moştenite din latină: zău! < deus!, vai! < vae!;
ÎMPRUMUTATE

Ele sânt împrumutate din: turcă: aman!, halal!, bre!; slavă: na!; franceză:
mersi!, pardon!, alo!; latina clasică: salve!, servus!.

INTERNAŢIONALE

Interjecţiile internaţionale apar în aceeaşi formă sau în formă apropiată în

mai multe limbi: alo!, adio!, bravo!, stop!, tic-tac!, ura!

FORMAŢII ROMÂNEŞTI

Cuprind interjecţii formate pe terenul limbii române: auleu!, ei!, ehei!, zdup!,
nani-nani!.

4.3. DUPĂ PROVENIENŢĂ

Raportate la acest criteriu avem două grupe de interjecţii.
PROPRIU-ZISE
Includ interjecţiile cu valoarea lor iniţială: -ah!, of!, poc!, zbang!, trosc!
PROVENITE DIN ALTE PĂRŢI DE VORBIRE

Ele provin, prin schimbarea valorii gramaticale, din:

- substantive: linişte!, tăcere!, ajutor!, dumnezeu!, - Ce dumnezeu ai păţit?,
dracu - Ce dracu faci aici?
- verbe: poftim!, uite!, păzea!;
- din adverbe: înainte!, înapoi!, jos!, sus!.

4.4. DUPĂ FORMĂ

După formă, interjecţiile se clasifică în:

SIMPLE

Ele sânt formate din:

- un sunet: a!, e!;
- două sunete: ah!, eh!, ei!, ia!, hu!;
 - trei sunete: vai!, ehe!, buf!, pac!;
- mai multe sunete: iaca!, haide!, teleap!, tralala!;

COMPUSE
Ele se pot categorisi în:
a) contopite: iacă < ia + că;
b) necontopite (alăturate), formate din interjecţii:
- termeni identici: nani-nani!, pâş-pâş!, zdronca-zdronca!;
- termeni diferiţi: ding-dang!, tic-tac!, trosc-pleosc!, haida-de!
Trebuie considerate compuse numai acele interjecţii care apar rostite cu ambii
termeni, ca cele de mai sus.
Cele mai multe interjecţii se folosesc în calitate de cuvinte simple, chiar dacă
ele se repetă: Ei pornesc teleap, teleap, teleap; Şi aşa aide, aide, merse până în seară;
Şi afară Alexandru boc! în uşă, boc! boc!

4.5. DACĂ POT FI PREDICATE

PREDICATIVE

Interjecţiile predicative, pot fi în propoziţii predicate verbale (interjecţionale):

hai, haide, iată, iaca, na, bravo, marş, poftim, uite şi mai multe dintre onomatopee:
haţ!, hârşt!, huştiuluc!, pac!, pleosc!, poc!: Hai la noi, Iată ce ai făcut , Dracu
neavând ce-i face, huştiuluc! în iaz; interjecţii care sânt nume predicative: E vai de
el.

NEPREDICATIVE

Interjecţiile care nu pot fi predicate în propoziţii, cele mai multe dintre ele: ah!,
eh!, of!, hait!, of!, uf!

5. COMPORTAMENTUL SINTACTIC

5.1. NU AU FUNCŢII SINTACTICE

Cele mai multe dintre interjecţii nu au funcţii sintactice în propoziţie datorită
faptului că ele nu exprimă noţiuni (n-au sens lexical, nu denumesc ceva din realitate)
ca alte părţi de vorbire (substantiv, adjectiv, pronume, numeral, verb, adverb),
ci exteriorizează sentimente, senzaţii sau reproduc sunete şi zgomote.

5.2. AU FUNCŢII SINTACTICE

Unele interjecţii pot avea şi funcţii sintactice de:

a)predicate verbale: interjecţiile fiind denumite, din această cauză, şi
predicative, funcţie ce rezultă din apropierea valorii interjecţiilor respective de
aceea a verbelor (valoarea de acţiune): Na ce ţi-am promis. Iată cartea ta, Pupăza
zbârr! pe-o dugheană (vezi mai sus 4.5).
b) nume predicativ: E vai de el,
c) atribut interjecţional: Mersul lui şontâc, şontâc îi supără pe unii;
d) complement circumstanţial de mod: Şi odată ei pornesc teleap, teleap, teleap;
Şi gogâlţ, gogâlţ, gogâlţ, îi mergeau sarmalele pe gât.

5.3. INTERJECŢIA CA TERMEN REGENT

Interjecţiile predicative pot fi determinate de:

a) complemente:
- directe: Iată un om, Poftim cartea, Pleosc! una peste cap!
- indirecte: Vai de el, Bravo colegilor tăi!;
- circumstanţiale de loc: Hai la noi, Pupăza zbârr! pe-o dugheană;
- circumstanţiale de timp: Hai mâine, Iată acum o carte nouă;
- circumstanţiale de mod: Hai mai repede;
- circumstanţiale de scop: Hai pentru cursuri;
- circumstanţiale de cauză: Hai din obligaţie.
b) subordonate:
b.1. completive:
- directe: Uite că vine, Na ce ţi-am promis, Iată ce ţi-am promis;
- indirecte: Vai de cine nu vine, Bravo cui a spus corect;
 b.2. circumstanţiale:
- de loc: Hai unde vrei, Pupăza zbârr! unde avea chef;
- de timp: Hai când vrei;
- de scop: Hai ca să vezi cărţile;
- de cauză: Hai pentru că trebuie;
c) propoziţii subiective: Zău că vine, Zău dacă m-am supărat.

5.4. INTERJECŢII APROPIATE DE IMPERATIV

Dintre interjecţiile predicative, unele au valoare verbală apropiată de a modului

imperativ afirmativ: interjecţii care exprimă un îndemn sau un ordin: Hai repede!,
Marş la culcare!, Haide la noi!, Nani! nani! puiul mamii!; Ho! oameni buni!; Aho!
car nebun, aho! etc.

5.5. LOCUL INTERJECŢIILOR ÎN PROPOZIŢIE

Din acest punct de vedere, interjecţiile din limba română se pot clasifica în:
a) izolate de restul propoziţiei prin virgulă sau semnul mirării, cele mai multe
dintre ele, interjecţii care n-au funcţii sintactice şi care pot sta:
- la începutul propoziţiei: Ah! ce foc simt că mă arde, zise bolnavul; Ia! s-
aude pupăza, Hâş, pasăre de-acolea!;
- la mijlocul propoziţiei: Scoală, mă! aici ai dormit, pricopsitule? Acasă eşti,
hei, nevastă?;
-la sfârşitul propoziţiei: Am greşit, vai!;
b) neizolate de restul propoziţiei şi care îndeplinesc diverse funcţii sintactice:
Hai la noi, E vai de el, Pupăza zbârr! Pe-o dugheană.

5.6 INTERJECŢII-PROPOZIŢII

Unele interjecţii formează singure propoziţii: Oho! răspunseră toţi în cor, unde
oho are valoarea unei propoziţii afirmative.
5.7. INTERJECŢII + VOCATIV

Multe interjecţii pot să apară în vecinătatea vocativelor:

- înaintea lor: Bre, femeilor, veniţi-vă în fire!; Mă, nene, asta nu-i glumă!,
Măi, băiete! ce faci?;
- după ele: Radă, fă, s-alergi de grabă / Că-n şopron viţelul muge, Fatâ-hăi!
de unde vii?

5.8. INTERJECŢII + IMPERATIV

Alte interjecţii apar în vecinătatea imperativului: Hei! Vii sau nu vii?, Măi! ieşi
de acolo!

6. SUBSTANTTVAREA INTERJECŢIILOR

Se poate face prin:

- articol hotărât: Oful lui era să ajungă inginer, Ce simţiri eroici, mândre
reprezintă cucurigul – M. Eminescu;
- articol nehotărât: A scos un of;
- prepoziţii: Bătând din tâmpla lui acele crupe / de cai, de hai, de haide -
N.Stănescu;
- desinenţe: Are prea multe ofuri;
- determinări: N-a putut trece acest hop.

7. PUNCTUAŢIA INTERJECŢIILOR

În scrierea interjecţiilor se folosesc:

- virgula: O, rămâi, rămâi la mine! (Eminescu), Vai, ce lună şi ce bine! / Şi
bădiţa nu mai vine; Ei, ce-a zis Codan?;
- semnul exclamării, după cele mai multe interjecţii, marcându-le intonaţia
exclamativă: Hm! a făcut împăratul; Aa! s-a mirat prelung şi cu plăcere
domnul Dionisie; Uraa! răcnea mulţimea;
 - liniuţa de unire, ca semn de ortografie, la interjecţiile compuse: ding-dang!,
pif-paf!, trosc-pleosc!
Interjecţiile predicative nu se despart de restul prepoziţiei nici prin virgulă, nici
prin semnul exclamării: Hai la noi!, Poftim cartea, Na pixul, Marş de aici!
Interjecţiile predicative - onomatopee sânt urmate de semnul exclamării:
Trosc! şi la stânga una, Dracul huştiuluc! în iaz.