EXPRIMAȚI-VĂ PĂREREA!

MOTTO

Nu putem inventa sentimente. Le putem

descoperi și exprima, iubi și urî, le putem
apropia de inimă sau le putem respinge. (Nichita
Stănescu)
INTERJECTIA
 STRUCTURA LECȚIEI
IN CERC!!!
• Definiție. Caracteristici generale ale interjecției
• Criterii de clasificare
• Funcții sintactice
• Dificultăți
• Punctuația
• Aspecte normative
 OBIECTIVE

• O1 - să definească interjecţia;
• O2 - să recunoască diferite tipuri de interjecţii;
• O3 - să indice funcţiile sintactice ale interjecţiei ;
• O4 – să folosescă punctuaţia corectă în scrierea interjecţiilor;
• 05 – să
• O5 – să sesizeze rolul expresiv al interjecţiilor în comunicarea orală şi scrisă.
 DEFINIȚIE

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care

exprimă, prin sunete articulate, senzații, sentimente,
stări sufletești, manifestări de voință ale vorbitorilor
sau imită diverse sunete și zgomote din lumea
înconjurătoare
 CARACTERISTICI GENERALE

• Termenul interjecţie provine de la cuvântul latinesc „interjectis”, adică „aşezat la mijloc, intercalat”.

• Interjecția este o clasă eterogenă de cuvinte, caracterizate:

• fonetic, printr o intonație exclamativă (rar, interogativă);

• semantic, printr-o semnificație vagă, exprimând senzații, sentimente etc. sau imitând sunete, zgomote;

• morfologic, prin invariabilitatea (cu excepția câtorva interjecții imperative, dintre care unele provenite de la verbe: poftim/poftiți-a pofti (cu
sensul ,,a invita”), uite/uitați-a se uita, haide/haidem/haideți-după modelul celorlalte);

• sintactic, prin posibilitatea de a se constitui în propoziții independente nestructurate, fără a forma grup sintactic (a) sau de a apărea în propoziții
structurate, formând grup sintactic (b): (a) Au!, Pac!, (b) Vai de Ion!, Uite curcubeul!
• stilistic, apar totdeauna cu valori afective, utilizate cu precădere în exprimarea orală, familiară, în textul scris fiind doar mărci ale oralității.
TIPOLOGIA INTERJECȚIILOR
  DUPĂ CRITERIUL ETIMOLOGIC
primare:
interjecții moștenite din limba latină: zău!, vai!, salve!, vivat!
interjecții împrumutate din alte limbi:
• limba turcă: aferim! (păzea!), aman!, bre!, haram!, halal!
• limba franceză: merci!, pardon!, ura!
• limba italiană: basta!, bravo!
 Creații interne ale limbii române: cea!, ei!, zdup!, oh!, aoleu!, huța!, oho!, trosc!, trop!, jap!, scârț!, zvârr!
secundare:
provenite din alte părți de vorbire prin conversiune (schimbarea valorii gramaticale) prin compunere și prin trunchiere:
din substantive: păcat!, naiba!, dracu!
din verbe: poftim!, ajutor!, păzea!
din adverbe: aș!, păi!
  ÎN FUNCȚIE DE NUMĂRUL ȘI TIPUL
DE COMPONENTE
• simple: ah!, of!, miau!, pleosc!, oho!, poc!, trosc!
Simple sunt alcătuite dintr-un singur component, fiind divizat în:
- interjecții alcătuite dintr-o singură vocală: A!, O!, E!, Ă!, U!
- interjecții alcătuite dintr-un diftong: au!, ei!, ia!, iu!, ui!
- interjecții alcătuite dint -o vocală și o consoană: ah!, oh!, of!, hi!, uf!, eh!
- interjecții bisilabice: aha!, aho!, ehei!, ehe!, hăisa!, ura!
• repetate: cioc-cioc!, cu-cu!, cuțu-cuțu!, ham-ham!, lipa-lipa!, nani-nani!
• compuse- cot-cot-cotcodac!, hodoronc-tronc!, tic-tac, cioca-boca!, tura-vura!
• locuțiuni interjecționale: Doamne ferește!, nu zău!
 LOCUȚIUNILE INTERJECȚIONALE

• GRUPURI DE CUVINTE CU ÎNȚELES INITAR CARE SUGEREAZĂ DIFERITE STĂRI

EMOȚIONALE ȘI CARE ȚIN LOCUL INTERJECȚIILOR.
• Ele sunt folosite mai ales în limba populară și în cea familiară. În structura lor sunt incluse
diferite părți de vorbire și au aspectul unor vocative sau imperative: Auzi colo!, Apoi de!, Ei,
bine!, Bună treabă!, Ia te uită!, Păcatele mele!, Nu zău!, Vai și amar!, Doamne ferește!,
Drăgăliță doamne!, Pe dracu!
Ba zău, ce-i scris omului în frunte-i pus! (I. Creangă, Opere, V. I, p. 92);

Pe naiba, ce să păţesc? (I. Creangă, Opere, V. I, p. 131).

 LOCUȚIUNI INTERJECȚIONALE

Din punct de vedere sintactic, locuțiunile interjecționale sunt independente, apărând fie ca niște
secvențe incidente, fie ca enunțuri independente. Ele pot să aibă în componența lor o interjecție primară
și unul sau două cuvinte provenite din alte clase: adverbe, pronume, substantive, verbe: ce mai, ei asta-
i, ei bine, ei și?, ia te uită, ia vezi ( cu înșelesul ,,ai grijă c-o pățești!), măi să fie, nu zău, scârț Marițo,
tronc Marghioalo, vai de mine: Vai de mine, mi se pare că dumneata ai uitat de tot? zise Ion. (Liviu.
Rebreanu, Ion)
Tot locuțiuni interjecționale sunt interjecțiile secundare care au în componența lor cel puțin 2
cuvinte: Ce Dumnezeu!, Doamne ferește!, Doamne păzește!, Ferească sfântul!, păcatele mele!
Exemplu: Și turbare de cap și frântură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu mi s-a mai dat a
vede: cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne ferește! (I. Creangă)
 DIN PUNCT DE VEDERE SEMANTIC
 Propriu-zise, interjecții cu valoare emotivă (exprimă senzații sau sentimente, reacții afective): a!, ah!, aoleu!, aș!,
brr!, ehe!, halal!, hm!, oho!, ura!, zău!
 Interjecții care exprimă un act de voință sau servesc ca mijloc de adresare: ajutor!, aho!, alo!, bre!, cea!, ho!,
cuțu-cuțu!, haide!, ho!, iată!, măi!, pst!, stop!
 Interjecții imitative sau onomatopee: reprezintă reproducerea aproximativă a sunetelor din lumea înconjurătoare:
• imită sunete din natură: bang!, buf!, poc!, pleosc!, pif-paf!, haț!, zvâr!
• sunete scoase de anumale (păsări): bâz!, cirip!, cotcodac!, cucu!, cucurigu!, gogâlț!, ham!, mârr!, mor-mor!, ga-ga!,
groh!
• sunete pentru chemarea sau alungarea animalelor 9păsărilor0: pui-pui!, pis-pis!, cuțu-cuțu!, câț!, marș!, huști!, hali!
INTERJECȚIILE POT REDA MAI MULTE
STĂRI SUFLETEȘTI SAU SENZAȚII
• Durere: au!, ah!, of!, phu!, uf!, vai, văleu!
• Frig: uf!, bruh!, brr!
• Teamă, spaimă: ah!, aoleo!, hait!, vai!
• Nemulțumire: de!, eh!, na!, of!, țț!
• Dispreț: ptiu!, ptii!, oh!, halal!
• Saturație, plictiseală: uf!, oh!, ei!
• Ciudă, necaz: iii!, ti!, oh!, uf!
• Nostalgie: ah!, ehe!, vai!
• Mirare, surpriză: aa!, ah!, o!, aha!
• Admirație: a!, ah!, oh!, bre!, ehe!
• Entuziasm: aferim!, bravo!, ura!
• Oboseală: a!, uf!, vai!, of!
• Mâhnire: u!, of!, hmm!
• Regret: auleo!, de!, hei!, o!, uu!, vai!
 INTERJECȚIILE CU VALOARE
EMOTIVĂ SUNT POLISEMANTICE
• De cele mai multe ori, aceeaşi interjecţie poate reda sentimente foarte variate, chiar opuse, care pot fi precizate prin context, de
exemplu, interjecţia ah! poate să exprime:

 muţumire: Ah, pot să mor împăcat! (I. Creangă, Op.; V. I. p. 22);

 admiraţie: Ah, eşti un suflet bun! (Poveşti, p. 391);

 milă: Ah, fată, ce urâtă eşti! (Poveşti, p. 22);

 durere: Ah, ce foc simt că mă arde la tălpi! (Poveşti, p. 43);

 deznădejde: Ah! picioarele-s sfărâmate cu totul! (Opere, V. I, P. 158);

 părere de rău: Ah! Cine-ar fi ştiut c-o să piară! (Opere, V. I, p. 83);

 ciudă: Ah, fecior de crai, cum de ne-ai amăgit? (Poveşti, p. 70).

  DUPĂ CRITERIUL SINTACTIC
• dependente- care intră în relație cu elemente regente, îndeplinind pe lângă acestea diferite funcții
sintactice: Mergea tronc-tronc. (c.c.mod)
• regente- de care depind alte părți sintactice:
Haide mai repede!
Iată o pasăre ciudată!
Haț! de poala rochiei.
Uite că vine și tata!
• independente – au valoarea unor propoziții ce nu se pot analiza:
Mersi!, Pardon!, Halal!, Ura!
 FUNCȚIILE SINTACTICE ALE
INTERJECȚIILOR
• SUBIECT: Afară se aude: balang-balang!
• PREDICAT VERBAL: Hai la culcare!
• NUME PREDICATIV: El vine spre pașă: e groază și vai! (G. Coșbuc)
• ATRIBUT INTERJECȚIONAL: Din depărtare se auzea îndemnul heirup!
• COMPLEMENT DIRECT: Zgripțuroaica numai aude: hârști! hârști! (Basme)
• COMPLEMENT CIRCUMSTANȚIAL DE MOD: Și gogâlț, gogâlț, gogâlț, îi mergeau
sarmalele întregi pe gât. (I. Creangă)
• COMPLEMENT INSTRUMENTAL: Avea o haină căptușită cu aoleu!
 DIFICULTĂȚI SINTACTICE
Situația sintactică a interjecțiilor este complexă și, pentru aprecierea ei corectă, trebuie avut în vedere contextul în care apar
ele. În ce costă greșeala? De cele mai multe ori:

 nu se ia în considerare diversitatea situațiilor sintactice în care se pot afla interjecțiile;

 nu se deosebesc interjecțiile predicative de cele nepredicative;
 nu se sesizează valoarea de nume predicativ pe care o pot exprima unele interjecții.

Cauzele care produce greșeala și argumentele pentru o interpretare corectă:

 aceeași interjecție poate avea-în funcție de context-valoare predicativă sau nepredicativă;

 aceeași interjecție-în funcție de contextul în care apare-poate îndeplini o funcție sintactică sau poate fi fără funcție sintactică.

Să exemplificăm: Aș! Ești nebună! Nu vezi că glumesc. (I. L. Caragiale), Ha! ha! ha! Acu înțeleg eu tot! ha! ha! ha! (I. L.
Caragiale), Aoliu, jupâne, aoliu! Ce și-am făcut eu dacă am adormit? (I. L. Caragiale), Ei! Ș-apoi? Ce-mi pasă mie! (I. L.
Caragiale), Pfuu! Bonsoar mască... Am s-o tachinez... (I. L. Caragiale). Interjecțiile nu au nici o funcție sintactică!
 DIFICULTĂȚI

Unele interjecții pot fi confundate cu termeni din clasele lexico-gramaticale de la care provin.
Să se compare:
Mamă, vino la mine! (substantiv în vocativ)
Era un ger, mamă-mamă! (interjecție)
Mamă, ce frig e! (ambiguu: substantiv în vocativ sau interjecție)
Unele locuțiuni interjecționale pot fi confundate cu grupurile nominale de la care provin.
Să se compare:
Păcatele mele nu erau așa de multe. (grup nominal alcătuit din substantiv și adjectiv posesiv, ocupând
poziția sintactică a subiectului)
Păcatele mele, doar nu omorâsem pe nimeni! (locușiune interjecțională, fără funcție sintactică)
 CONVERSIUNEA

• Unele interjecții propriu-zise au trecut definitiv în clasa substantivului:

Hop și eu! (interjecție) vs Am mai trecut un hop. (substantiv)
Of! Ce mult mai am de scris! (interjecție) vs Avea un singur of. (substantiv)
Din tufiș s-a auzit: fâș, fâș! (interjecție) vs Fâșul este confencționat dintr-un material
special. (substantiv)
De afară se auzea: poc! (interjecție) vs Pocul puțtii mă sperie. (substantiv)
 CONVERSIUNE

• Cuvintele: Înainte! Înapoi! Sus! Jos! sau Liniște! Tăcere! Ajutor! Sunt întrebuințate, uneori,
cu valoare de interjecție, fără a fi adevărate interjecții. Prin natura lor ele sunt adverbe,
respectiv substantive.
• În schimb, na!, poftim!, ia! Pot fi trecute în categoria interjecțiilor, deoarece au devenit forme
neanalizabile.
 PUNCTUAȚIA INTERJECȚIILOR

După o interjecție se folosește virgula sau semnul exclamării, în funcție de intensitatea a ceea ce
exprimă interjecția.
La interjecțiile de adresare cu valoare de vocativ, virgula se folosește în funcție de locul ocupat de
acestea în enunț: Măi, ce faci acolo?, Ce faci, măi, acolo?, Ce faci acolo, măi?
 Dacă aceste interjecții sunt urmate de un substantiv în cazul vocativ, ele formează cu acesta un tot
unitar: Măi copile, ce faci acolo?, Ce faci, măi copile, acolo?, Ce faci acolo, măi copile?
Uneori, când interjecția se repetă, în locul virgulei sau al semnului mirării se folosește liniuța: Ha-ha-
ha!
După interjecția însoțită de un imperativ se pune virgulă: Doamne, dă-ne sănătate!, Măi, închideți
geamul!, Hei, vino până aici!, A, dă-mi și mie un fursec!
 NU SE PUNE NICIUN SEMN DE
PUNCTUAȚIE

Când interjecția este urmată de o parte de propoziție care o determină: Hai acasă!, E vai de ei!,
Na-ți culegerea!
Când este interjecția de adresare ia urmată de un verb la imperativ sau la conjunctiv, cu valoare
de imperativ: Ia priviți!, Ia să vedem!
 ASPECTE NORMATIVE

 Conform DOOM3 se scriu împreună: tralala, heirup, iacătă (pop.), behehe, mehehe.
 Se scriu cu cratimă:
- structurile formate din interjecție +interjecție: haida-de, mai ales cele onomatopeice: ding-ding, tic-
tac, adesea rimate: Crezi că popa-slab? Să-l ții și să-l razi așa, țac-pac? (M. Sadoveanu)
- interjecțiile repetate: poc-poc, cri-cri-cri.
- interjecțiile compuse: cioc-boc, cioc-poc, hodoronc-tronc, hop-șa, hopa-țopa.
 Interjecția ham! se scrie: ham-ham/ham, ham/ham! ham!
 Se srciu în cuvinte separate: ei aș, ei na, ia uite, ia hai.
 Se scriu rar, cu puncte de suspensie între ele: Înghite Agache... gâl...gâl...gâl. (V. Alecsandri)
 ROLUL INTERJECȚIILOR

• Interjecția reprezintă o sursă inepuizabilă de valori pentru îmobățirea limbii noastre, întrucât
dispune de mari capacități expresive pe care le remarcăm în multe opere literare:
Și hai, hai! hai, hai! Până-n ziua, iacătă-ne în Târgul Frumos. (sugerează o acțiune
durativă);
Na, na, na! D-apoi pentru vrednicia lui mi l-a dat tata. (realizează repetiția);
...că nu șezi cu dânșii în casă... Să-ți scoată peri albi, mânca-i-ar pământul să-i mănânce,
Doamne, iartă-mă! (realizează oralitatea stilului) (Ion Creangă)
LA URMĂ, CONCLUZII, DE ADAPTAT
 APLICAȚI!

Puneți virgulele în enunțurile de mai jos, acolo unde sunt necesare:

• Du-te bre de aici!
• Stați bre oameni buni!
• Mai potoliți-vă măi fraților odată!
• Ia ascultați la mine!
• Ia să stăm de vorbă oleacă!
• Măi mare încurcătură!
• Tu măi flăcăule du-te acolo! (p. 299, popa)
• Curiozitati