Lirismul

Transmiterea de emoții, sentimente și stări într‐o operă artistică se

numește lirism.

Textul liric exprimă stări, sentimente, dar și idei, aspirații, fiind

caracterizat de subiectivitate. Autorul inventează un univers ficțional ce

reprezintă o percepție individuală asupra lumii.

Vocea din discursul poetic este ficțională, existând numai în interiorul textului

și reprezentând un sine imaginar. Această voce nu este a autorului ca persoană

cu existență reală, ci reprezintă o ipostază umană (îndrăgostitul, copilul,

geniul, inadaptatul, contemplatorul naturii, revoltatul etc.).

Subiectivitatea este vizibilă în utilizarea persoanei I, singular, care exprimă

impresii personale, dar și a persoanei I, plural, care sugerează ideea de cuplu

sau de colectivitate. De asemenea, persoana a II‐a, singular și plural,

presupune comunicarea unor sentimente și idei individuale. Când textul este la

persoana a III‐a, subiectivitatea se observă în exclamații și interogații la

care nu se așteaptă răspuns, în cuvinte care exprimă senzații, emoții,

sentimente (ah!, vai!, of!).

Figuri de stil

Epitetul este figura de stil care constă în determinarea unui substantiv sau

a unui verb prin cuvinte ce evidențiază însușiri deosebite ale obiectului sau

ale acțiunii. Epitetul poate fi exprimat prin adjectiv („nuferi galbeni“), prin
adverb („să‐mi cadă lin pe piept“) sau prin substantiv ce indică nume de metale

prețioase, pietre prețioase, materii etc. („mândra glăsuire a pădurii de argint“

Personificarea este figura de stil prin care se atribuie însușiri omenești

unor ființe necuvântătoare, unor lucruri sau unor fenomene ale naturii.

Personificarea se obține combinând un substantiv cu un verb care arată o

acțiune omenească („lacul... tresărind“), cu un adjectiv care arată o însușire

omenească („blândei lune“) sau punând substantivul la cazul vocativ („Doină,

doină, cântic dulce“ – Vasile Alecsandri, Poezii populare ale românilor).

Comparația este figura de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de

asemănare între două persoane, obiecte sau acțiuni, cu scopul de a

evidenția unul dintre termeni. Între termenii comparației, apar prepoziții sau

grupuri unitare de cuvinte cu rol de legătură: ca, precum, cât, asemenea,

aidoma, la fel ca, asemănător cu, întocmai ca etc.