.1.
COMPLEMENTUL DIRECT este partea
secundară de propoziţie care determină un verb
tranzitiv (locuţiune verbală) sau o interjecţie cu
valoarea unui verb tranzitiv, arătând obiectul
asupra căruia se răsfrânge o acţiune sau
rezultatul unei acţiuni.
El răspunde la întrebările: pe cine? ce?
COMPLEMENTUL INDIRECT este partea
secundară de propoziţie care arată la cine se
referă acţiunea unui verb (locuţiunea verbală) sau
însuşirea unui adjectiv ori a unui adverb şi
răspunde la întrebările: cui? la cine? la ce? de
cine? de ce? despre cine? despre
ce? pentru cine? pentru ce?
COMPLEMENTUL DE AGENT este partea
secundară de propoziţie care determină un verb
la diateza pasivă (construcţie cu a fi, modul
participiu sau reflexivul pasiv), arătând de cine
este făcută acţiunea.
Răspunde la întrebările de cine? de către cine? El
este subiectul logic al acţiunii exprimate de verb:
Romanul „Enigma Otiliei” a fost scris de G.
Călinescu.
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE
LOC este partea secundară de propoziţie care
arată locul propriu-zis, limitele spaţiale
(punctul de plecare, punctul de sosire, punctul de
plecare şi punctul de sosire), direcţia acţiunii
determinantului şi răspunde la întrebările:
unde? de unde? până unde? pe unde? încotro?
„Locuieşte în Piteşti” – locul propriu-zis
1
.2.
PROPOZIŢIA COMPLETIVĂ DIRECTĂ
îndeplineşte funcţia unui complement direct, fiind
subordonată unui verb tranzitiv (la un mod
personal sau nepersonal), unei locuţiuni verbale
tranzitive şi, uneori, unei interjecţii predicative
din propoziţia regentă.
PROPOZIŢIA COMPLETIVĂ INDIRECTĂ
îndeplineşte funcţia unui complement indirect pe
lângă un verb tranzitiv sau intranzitiv, o locuţiune
verbală, un adjectiv, un adverb sau o interjecţie
cu valoare verbală din regentă, arătând cui i se
atribuie sau la cine, la ce se referă o acţiune, o
însuşire sau o caracteristică.
PROPOZIŢIA COMPLETIVĂ DE AGENT.
La nivelul frazei, complementului de agent îi
corespunde propoziţia subordonată
completivă de agent. Aceasta arată de cine este
făcută acţiunea exprimată printr-un verb sau un
adjectiv cu sens pasiv:
„Concursul a fost câştigat de cine a fost mai bine
pregătit”.
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE
LOC îndeplineşte funcţia de complement
circumstanţial de loc, arătând locul (locul
propriu-zis, limitele spaţiale, direcţia) unde se
petrece acţiunea unui
verb sau caracteristica determinată a unui
adjectiv, adverb sau interjecţie din regentă.
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE
TIMP este partea secundară de propoziţie care
arată timpul (momentul, epoca, durata,
limita, frecvenţa) unei acţiuni. Răspunde la
întrebările: când? de când? până când? cât timp?
Exemple: „La un moment dat gândul lui era să
încurce iţele”.
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE
MOD este partea secundară de propoziţie care
arată cum sau în ce măsură se desfăşoară o
acţiune ori se prezintă o stare, o însuşire.
Răspunde la întrebările: cum? în ce fel? în ce
măsură? cât (de)?
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE
CAUZĂ arată cauza sau motivul realizării unei
acţiuni, al unei însuşiri şi răspunde la întrebările:
din ce cauză? din ce pricină?
„Ea-şi acopere cu mâna faţa roşă de sfială”.
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL
CONDIŢIONAL arată ipoteza sau condiţia de
care depinde realizarea unei acţiuni.
Răspunde la întrebarea cu ce condiţie?
2
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE
TIMP (sau TEMPORALĂ) arată când se
petrece acţiunea unui verb din regentă şi are
funcţia unui complement circumstanţial de timp.
Acţiunea exprimată de verbul din regentă poate fi
în raport temporal de anterioritate, posterioritate
sau simultaneitate faţă de acţiunea verbului din
subordonată.
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE
MOD (sau modală) îndeplineşte funcţia de
complement circumstanţial de mod al unui cuvânt
din regentă sau al regentei în întregime.
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE
CAUZĂ (CAUZALĂ) îndeplineşte funcţia de
complement circumstanţial de cauză, arătând
cauza sau pretextul acţiunii din regentă. Acţiunea
exprimată de cauzală este totdeauna anterioară
acţiunii din regentă: „Eu cred c-a obosit pădurea /
Căci ziua-ntreagă a tot cântat”. (G.
Coşbuc,Pastel);
Propoziţiile cauzale pot fi: cauzale propriu-zise
sau cauzale condiţionale.
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ
CONDIŢIONALĂ are funcţia unui complement
circumstanţial condiţional, exprimând o condiţie
sau o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde
realizarea acţiunii din regentă. Răspunde la
întrebarea cu ce condiţie? (sau în ce ipoteză /
eventualitate?).
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL
CONCESIV arată un obiect ori o împrejurare
care ar fi putut împiedica acţiunea exprimată
de un verb sau însuşirea exprimată de un adjectiv,
deci o circumstanţială opusă cauzei sau condiţiei.
Răspunde la întrebarea în ciuda cărui fapt?
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL
CONSECUTIV arată rezultatul unei acţiuni al
unei stări sau al unei însuşiri din regentă,
reclamând ideea de mod.
Răspunde la întrebarea cum?
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE
SCOP este partea secundară de propoziţie care
arată scopul realizării unei acţiuni.
Răspunde la întrebările: cu ce scop? în ce scop? şi
determină un verb la moduri personale sau
nepersonale sau o interjecţie predicativă –
„Hai la cumpărături!”
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL
INSTRUMENTAL (numit uneori şi
circumstanţial de mijloc) este partea secundară
de propoziţie care arată instrumentul ori mijlocul
concret sau abstract prin care se realizează o
acţiune sau se manifestă o însuşire.
Determină un verb („Scriu cu stiloul” – indică
instrumentul: „Ea a reuşit printr-o muncă tenace”
– indică mijlocul); o interjecţie predicativă („Hai
cu tramvaiul!”, dar nu determină adverbe.
Răspunde la întrebarea: cu ce instrument? prin ce
mijloc?
3
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ
CONCESIVĂ îndeplineşte funcţia de
complement circumstanţial concesiv al regentei şi
arată o
împrejurare care ar fi fost de aşteptat să
împiedice realizarea acţiunii din regentă, dar n-o
împiedică.
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ
CONSECUTIVĂ Îndeplineşte funcţia unui
complement circumstanţial consecutiv, arătând
rezultatul (consecinţa, urmarea) unei acţiuni sau
al (a) unei însuşiri din propoziţia regentă.
Răspunde la întrebarea: care este rezultatul
faptului că?
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE
SCOP (FINALĂ) are funcţia de complement
circumstanţial de scop al regentei şi poate fi
introdusă prin conjuncţie (să, ca să, ca…să, de)
sau locuţiunea conjuncţională pentru ca să:
„Budulea s-a gândit dar să vie, ca să-l ia pe Huţu
şi să-l ducă acasă, dar să nu spuie nimic, pentru
ca să vază ce zice”. (I. Slavici, Budulea Taichii).
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ
INSTRUMENTALĂ (numită şi circumstanţială
de mijloc) corespunde, la nivelul frazei,
complementului circumstanţial instrumental,
arătând mijlocul (lucru – instrument sau materie
–, fiinţă) prin care se realizează acţiunea sau se
manifestă o însuşire.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL
SOCIATIV este partea secundară de propoziţie
care însoţeşte subiectul sau anumite complemente
în realizarea unei acţiuni. Răspunde la întrebarea
împreună cu cine? sau împreună cu ce?
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE
RELAŢIE este partea secundară de propoziţie
care arată obiectul la care se referă o
acţiune ori o însuşire sau obiectul din al cărui
punct de vedere este formulată comunicarea din
restul propoziţiei.
Determină un verb („De mâncat, am mâncat”),
un adjectiv („El este mic de statură”.), un adverb
(„O carte greu de citit”.)
Pentru identificarea complementului de relaţie se
apelează la una din întrebările: în ce privinţă? din
ce punct de vedere? în ce domeniu
(materie)? în relaţie (raport, legătură) cu ce
(cine)?
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL
OPOZIŢIONAL este partea secundară de
propoziţie care arată obiectul sau acţiunea care
se opune celor exprimate prin altă parte de
propoziţie (subiect, predicat, nume predicativ,
complement, element predicativ suplimentar şi,
uneori, atribut).
4
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ
SOCIATIVĂ îndeplineşte funcţia de complement
sociativ al regentei arătând cine însoţeşte
subiectul sau obiectul din regentă în realizarea
acţiunii.
Propoziţia circumstanţială sociativă, foarte rar
întrebuinţată în limba română, se introduce prin
pronume sau adjectiv pronominal relativ (ori
nehotărât) însoţit de prepoziţie (cu sau fără) ori
de
locuţiune prepoziţională (care conţine prepoziţia
cu) împreună cu, laolaltă cu, la un loc cu, cu tot
cu: „Se întâlneşte cu cine îl invită la plimbare.”;
„A plecat împreună cu cine a fost acolo.”
Propoziţia
sociativă poate fi introdusă şi prin adverbul relativ
cât sau nehotărât oricât: „S-a descurcat cu cât
avea la el.”
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE
RELAŢIE îndeplineşte funcţia de complement
circumstanţial de relaţie al regentei fiind
subordonata care indică (precizează) la ce se
limitează (mărgineşte) acţiunea sau caracteristica
determinată.
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ
OPOZIŢIONALĂ îndeplineşte funcţia de
complement circumstanţial opoziţional, fiind
subordonata care se corelează prin opoziţie cu un
termen din regentă (subiect, predicat, nume
predicativ, element predicativ suplimentar,
complement).
COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL
CUMULATIV este partea secundară de
propoziţie care determină un verb sau o
interjecţie predicativă arătând, prin referire la o
PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ
parte de propoziţie (subiect, predicat, la numele
CUMULATIVĂ îndeplineşte funcţia de
predicativ, la elementul predicativ suplimentar, la
complement circumstanţial cumulativ arătând un
complement şi mai rar la un atribut), cine sau ce
raport de adăugare, alăturare, acumulare la cele
se adaugă părţii de propoziţie la care se face
exprimate de regentă: („După ce că e slab, mai e
referirea.
şi înalt.”) şi răspunde la întrebările: ce se adaugă
Pentru identificare, pot fi folosite întrebările
pe
împreună cu cine/ce? pe lângă cine/ce? puse
lângă?; pe lângă cine/ce. . . ?
verbului determinat sau interjecţiei predicative:
„În afară de Pascalopol şi Otilia, pe bancheta din
faţa lor şedea ghemuit şi m o ş Costache.”- G.
Călinescu, Enigma Otiliei. (Împreună cu
cine/pe lângă cine şedea şi m o ş C o st a c h e?).

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE
EXCEPŢIE arată obiectul care se constituie
excepţie în raport cu:
– subiectul: „În afară de mine n-a mai fost acolo PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE
n i m e n i”; EXCEPŢIE îndeplineşte funcţia de complement
– nume predicativ: „Este o r i c e a l t c e v a, în circumstanţial de excepţie, exprimând faptul care
afară de sportiv”; se exceptează în raport cu o parte de propoziţie
– atributul: „Avea o minte a g e r ă, afară de din regentă (de obicei negativă): „În afară că a
unele rezerve”; citit ziarul, a l t c e v a n-a făcut”. Pentru
– complementul: „N-a primit a l t c e v a, în afară identificarea propoziţiei de excepţie trebuie
de cărţi”. stabilită excepţia (abaterea) existentă faţă de
Pentru identificarea complementului de excepţie regentă, întrucât folosirea întrebării în afară de..?
sunt folosite întrebările în afară de. . ? cu este de mic ajutor.
excepţia. . .? puse determinatului (însoţit de
partea de propoziţie la care se referă): „N-a venit
n i m e n i, afară de ea.”(N-a venit nimeni în
afară de cine?).

5
ELEMENTUL PREDICATIV
SUPLIMENTAR (EPS) este partea secundară
de propoziţie cu dublă subordonare care prin
intermediul unui verb sau al unei interjecţii
predicative exprimă o caracteristică sau o
acţiune, de obicei simultană cu acţiunea
principală referitoare la un substantiv sau
pronume cu diferite funcţii pe lângă acel verb sau
interjecţie.
Substantivul (substitutul) poate avea pe lângă
verbul determinat funcţia de subiect: („S t u d e n ţ
ii au plecat veseli/râzând”), de complement direct:
(„O cheamă Alexandra”), de complement indirect
(mai rar): („Noi îi zicem Alexandra”) sau de
complement de agent: „Lui nu-i plăcea ţigara
decât fumată singur”
PROPOZIŢIA PREDICATIVĂ
SUPLIMENTARĂ este propoziţia subordonată
care îndeplineşte funcţia de element predicativ
suplimentar pe lângă un verb din regentă.
Ea exprimă o acţiune simultană cu o regentă, rar
posterioară, referitoare:
– la subiectul regentei: „Se aud t r o m p e t e l e
cum sună”;
– la complementul ei direct: „L e aud cum sună”;
– la un complement indirect: „Priveam l a v o i
cum eraţi de fericiţi”.
Conf. univ. dr. Florin Popescu