SISTEMUL GRAMATICAL ROMÂNESC ÎN DIACRONIE

SUBSTANTIV
Declinare:
1. Substantivele cu radicalul terminat în ş, j aveau desinenţă de singular e în graiurile din nord
(mătuşe, uşe, cămaşe, grije, vraje, straje), respectiv ă în sud la începutul epocii vechi. La
sfîrşit de sec XVI şi început de sec XVII s-a făcut trecerea spre formele care se
înregistrează astăzi în graiuri (a se vedea distribuţia actuală).
2. În epoca veche se înregistrează în texte forme nominale de declinarea a treia la substantive
de tipul berbece (astăzi, forma este refăcută după plural, prin analagie cu perechi de tipul
drac – draci). De asemenea, se constată începerea tendinţei de trecere (în sens invers) a
unor substantive de la declinarea a doua la a treia: fagur, mugur > fagure, mugure.
Gen:
1. Substantivul genu(n)chi avea pluralul în e, deci era de gen neutru. La fel şi umăr.
2. Veac este atestat, în majoritatea cazurilor, cu forma de masculin; la fel şi cîmp (veaci,
cîmpi).
Număr:
1. Prin dispariţia lui u final postconsonantic şi asilabic se dezvoltă omonimia între sg şi pl la
unele substantive: ochi, pui, crai, copaci (acesta din urmă îşi dezvoltă o formă de singular
prin analogie cu perechi de tipul drac – draci).
2. Substantivul nume avea pluralul etimologic numere.
3. Mînă apare în textele nordice preponderent cu forme justificate etimologic: mînu (sg) –
mînu(le) (pl). în textele din sud se înregistrează forme analogice (mînă – mî(i)ni).
4. An apare cu două forme de plural: ai (justificată etimologic) şi ani (formă refăcută).
5. Se înregistrează ocurenţa formelor etimologice: măduo, văduo, piuo.
6. Unele substantive singularia tantum apar cu forme de plural: pace, cinsti, foameţi – fiind
percepute ca reprezentări ale unor realităţi concrete (nu abstracte, cum sînt de fapt).
7. Desinenţa specifică de neutru era -ure; ea apare în alternanţă cu -uri încă din primele texte.
8. Substantivele cu radicalul terminat în r fac pluralul cu desinenţa ă în epoca veche (păhară,
izvoară, hotară). Apar chiar din apoca veche, totuşi, şi formele actuale, în paralel,
preponderent în textele nordice.
Caz:
1. Dativul cu la apare sporadic: zise şarpele la muiare.
2. În textele nordice de la începutul epocii literare se înregistrează des construcţii genitivale cu
prepoziţia de: la vreamea de slujbă.
3. Acuzativul cu pre era folosit foarte nesigur în primele texte româneşti, semn că astfel de
construcţii nu sînt mai vechi de sec XV.

ADJECTIV
1. Adjectivele mare şi tare apar adeseori cu forme de plural identice celor de singular, în
epoca veche.
2. La feminin, plural, multe adjective cu radicalul terminat în c / g apar cu desinenţă e: lunge,
adînce.
3. Gol înregistrează m pl goli, iar nou la f pl – noao.
4. Superlativul absolut apare cu nişte structuri ieşite astăzi din uz: mult (frumoasă), vîrtos
 (bună), fără măsură (mare).
5. Al doilea element al unei comparaţii putea fi introdus în comunicare prin prepoziţia de: mai
frumoasă de iale.
PRONUME
1. La pronumele personal se înregistrează o formă arhaică nuns (cu prepoziţii: cu nuns „cu
însul”).
2. Deferenţa este exprimată şi pentru persoana I: Domnia-mea.
3. Apar multe forme sincretice: luişi, sineş, cineş.
4. Pronumele relativ-interogativ care se folosea în sud, în epoca veche, preponderent cu forme
variabile (după gen şi număr) – carele, carea, carii, carele. În textele din nord se
înregistrează preponderent forma invariabilă (cea actuală).
5. Se observă ocurenţa frecventă în textele vechi a unor pronume / adjective pronominale
nehotărîte ieşite din uz astăzi: nescare, neşchit, neştine („unii”, „puţin”, „cineva”).
6. Negativele înregistrează forme arhaice: nemică şi nime (rezultatul, cel mai probabil, al
haplologiei: nimeni > nime).
NUMERAL
1. Femininul de la doi este doao.
2. Formele compuselor în epoca veche înregistrează patrusprezeace, şasesprezeace, şasezeci.
3. Formelor numeralelor ordinale le lipsea particula deictică a (al şasele), iar pentru 4 şi 8
lipsea chiar şi un fragment al articolului hotărît (al patrul, al optul).
4. Ca o calchiere după slavă apare în textele vechi (Coresi) numeralul untunearece
(„10.000”).
VERB
Conjugare
Se înregistrează forme verbale precum: a adevăra, a ferica; a vie se înregistrează alternînd cu a
via.
Indicativ, prezent: textele vechi înregistrează forme de tipul (el) scriază, trebuiaşte, mînc.
Apar forme iotacizate (ca şi la conjunctiv prezent şi gerunziu) ale verbelor de conjugările 2, 3, 4
care au radicalul terminat în t, d, n, r: (eu) scoţ, (eu) vînz, (eu) pui, (el) să ceaie. Verbul a fi are
următoarea paradigmă: sînt, eşti, iaste, sem / sîntem, seţi, sînteţi, sînt (în cazul perechilor, primul
element este etimologic, al doilea este creat prin analogie cu forma de persoana a 6-a).
La imperfect, la persoana întîi lipseşte desinenţa m; ea apare întîi în textele particulare din
Muntenia la jumătatea sec XVII. La persoana a 6-a lipseşte desinenţa u; aceasta apare prima oară
atestată într-o scrisoare bănăţeană de la începutul sec XVII. Verbele de conjugarea a 4-a au în
flectiv -îia / -iia. Apar şi forme perifrastice de imperfect, alcătuite pe baza temei de gerunziu: era
mergînd; de la mijlocul sec XVII apar şi cele de tipul au fost zicînd.
La perfect compus, auxiliarul persoanei a treia singular era omonim cu cel pentru plural: el / ei
au plecat.
La perfect simplu, verbele de conjugarea a 3-a cu participiul terminat în s prezintă forme tari
la persoana întîi: (eu) puş, (eu) scriş. La plural lipseşte sufixul flexionar ră la formele de persoanele
4 şi 5: (noi) plecam, (voi) plînset (desinenţa de persoana a 5-a nu era ţi, ci t); formele actuale (cu
sufix flexionar) au apărut prin analogie cu cele de persoana a 6-a. Formele perifrastice apar de
obicei în textele traduse: fu mergînd.
La mai-mult-ca-perfect, în textele din epoca veche nu sînt consemnate forme de plural cu
sufixul flexionar. Lipseşte din formele de persoana 1 şi desinenţa m; ea apare de la mijlocul sec
XVII. Existau multe forme de mai-mult-ca-perfect perifrastic: m-am fost dus, era merşi, fusese
mers.
La conjunctivul prezent al lui a avea se înregistrează mult timp formele etimologice: (eu) să
aibu, (tu) să aibi.
La imperativ negativ, formele de persoana a 5-a erau create pe baza infinitivului lung: nu
dormireţi!