Sunteți pe pagina 1din 3

Moara cu noroc- Relatia dintre incipit si final

Moara cu noroc
Relatia dintre incipit si final

Spre deosebire de basm, unde primul enunt e rezultatul unei conventii sau al unui cliseu compozitional, de povestire care incepe intotdeauna prin crearea unei atmosfere potrivite spunerii povestii sau de roman, a carui prima pagina ramane fundamentala pentru imprimarea ritmului si a tonalitatii naratiunii, nuvela nu cunoaste nici un fel de restrictii in ceea ce priveste constructia incipitului. Insa, fiind o specie comprimata si imaginand doar un fragment de viata, nuvela are nevoie de o constructie foarte echilibrata. Doar in acest fel, unicul fir narativ urmarit capata coerenta, iar deznodamantul isi poate indeplini rolul de a lumina intreaga semnificatie a textului. Apoi, cititorul reuseste sa acceada la esenta si sa-si implineasca, in final, orizontul de asteptare. Nuvela solida cu subiect de roman (George Calinescu), Moara cu noroc marcheaza un moment important in evolutia nuvelisticii romanesti. Considerat unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, scriitorul ardelean, Ioan Slavici, aduce in proz un stil sobru, o dimensiune umanista si un anumit tip de analiza psihologica, incipienta, realizata intr-un limbaj abstract (T. Vianu). Publicata in 1880 si reprodusa un an mai tarziu in volumul Nuvele din popor, Moara cu noroc este o pledoarie pentru echilibru si cumpatare in viata sociala si familiala. Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei avand scop moralizator: fara iubire nu poate exista viata. Din perspectiva sociala, opera prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul, iar din perspectiva moralizatoare evidentiaza consecintele dramatice ale setei de bani, scriitorul considerand ca goana dupa avere zdruncina linistea sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, este ilustrat conflictul interior trait de Ghita, sfasiat de dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte, si de dorinta de a se imbogati, pe de alta parte. Incipitul il constitue dialogul dintre Ghita, protagonistul, si soacra sa, in felul acesta fiind prezentate personajele. Se fac referiri la conditia materiala precara a personajului principal, la meseria sa de cizmar intr-un sat in care oamenii umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca duminica e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica. Mocneste, deci, in sufletul personajului o stare de nemultumire care il

Moara cu noroc- Relatia dintre incipit si final

determina sa ia niste hotarari. Cititorul patrunde astfel intr-un univers in esenta cunoscut, prezentat obiectiv, se contureaza o situatie initiala care poate genera conflicte, tensiuni. Mult mai importante decat toate acestea este dialogul dintre Ghita si mama Anei, acesta prefigurand opozitia dintre doua conceptii de viata diametral opuse. Mentalitatea batranei se sprijina temeinic pe experienta sa de viata (am avut si am multe bucurii) si pe principii etice solide, pentru ca sunt, in fond, caracteristice lumii pe care o reprezinta: omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Prefera certitudinea si se simte in siguranta pt ca gandirea ei este in acord cu aceea a colectivitatii. A evitat primejdiile, dar stie ca soarta e schimbatoare. Batrana vorbeste asezat pentru ca asa gandeste, conceptia ei de viata fiind, prin raportare la norme, fara cusur. Pe de alta parte, e legata de familie si, deci, obligata sa-si urmeze copii. Devotamentul se dovedeste mai puternic decat instintul de conservare. Decizia este precipitate, in dezacord cu spiritul ei echilibrat, dar este limpede ca intr-o asemenea imprejurare nu poate hotari singura. Finalul capitolului plaseaza atat existenta ei, cat si pe a celorlati sub semnul hazardului: pleaca la moara cu noroc, spera sa fie intr-un ceas bun, gand bun. Isi asuma, evident, un sacrificiu, pentru ca moara sugereaza o miscare ametitoare, nu se va dovedi cu noroc, ci, dimpotriva, le va macina norocul. De aceea urarile ceas bun, gand bun sunt spuse parca cu un soi de disperare. In opozitie, Ghita ilustreaza cu totul alta mentalitate de la primele cuvinte (vorba scurta) se dovedeste un om de actiune. Isi cunoaste, desigur, posibilitatile, dovedeste o mentalitate in acord cu epoca istorica in care initiativa, mobilitatea ofera sansa succesului. Conceptiile diametral opuse prefigureaza destinul personajelor. Batrana accepta schimbarea fortata de imprejurari. Nu-si va schimba, insa, mentalitatea, de aceea postura ei ramane de martor al evenimentelor intr-o lume straina, pe care nu o intelege. De cealalta parte, Ghita se va confrunta permanent atat cu lumea din jur, cat si cu sine. Aceasta nu implica, insa, numai mobilizarea energiilor, ci si descoperirea slabiciunilor. Cand acestea vor ajunge sa-l domine, va esua tragic. Insumand observatiile de pana acum, rolul incipitului in Moara cu noroc se dovedeste mai complex decat s-a observat in mod obisnuit. Astfel, acesta fixeaza cadrul actiunii, plaseaza desfasurarea epica sub semnul unor conceptii morale care se continua de la inceput si in functie de care se hotaraste destinul personajelor, anticipeaza ponderea acestora in actiune si prefigureaza, in buna masura, evolutia ei.

Moara cu noroc- Relatia dintre incipit si final

Finalul, care marcheaza solutionarea unor conflicte reprezinta mai mult decat deznodamantul. Este, in acest caz, unul de timp inchis si se realizeaza, prin raportare la incipit, simetria compozitionala. Pe de alta parte, ilustreaza conceptia morala a scriitorilor ardeleni (Slavici, Rebreanu, Agarbiceanu), in sensul ca incalcarea normelor etice implica pedepsirea drastica a vinovatilor. Ghita o ucide pe Ana cand isi da seama de infidelitatea ei si este omorat, la randul lui, de Raut, omul Samadaului, Lica se sinucide pentru a nu fi prins de Pinea, jandarmul. Hanul este trecut prin focul purificator. Ramane in viata doar batrana, simbolul experientei de viata, cea care ramane fidela pana la sfarsit normelor etice traditionale, si copiii, intruchipare a inocentei, dar si a viitorului. Viata isi va urma, deci, neabatuta cursul. Toate aceste fapte sunt in concordanta cu logica evenimentelor, dar si cu principiile morale evidentiate de incipit. Sugestice din acest puct de vedere sunt cuvintele batranei din final, amestec de resemnare si fatalism: simtea eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat!... Omul traditional nu poate sa se simta in siguranta decat in universul cunoscut, guvernat de legi unanim acceptate. Doar in aceasta ambianta poate sa se bucre de linistea colibei. Nu intamplator, la sfarsit, batrana si copiii pleaca mai departe, intr- tentativa fireasca de recuperare a universului pierdut. Din aceasta perspectiva, nuvela ar putea fi recitita prin prisma ideii de destin caruia I se subsumeaza toate celelalte teme pt ca este, in fond, ilustrarea destinului unei lumi la rascruce, a carui identitate, prin iesirea din sfera mentalitatii traditionale, se altereaza grav si iremediabil. Mai mult decat atat, alte cateva capodopere ale literaturii nationale (Ion, Rascoala de Liviu Rebreanu, Morometii de Marin Preda) ofera conexiuni tulburatoare. In fond, toate pledeaza ideea de destin, individual sau colectiv sub semnul tragicului.