Caracterizarea lui Harap-Alb

Ion Creanga, autor cu o semnificativa activitate literara in perioada clasica,

este considerat unul dintre cei mai valorosi povestitori ai literaturii romane, iar
operei sale capitale, ’’Amintiri din copilarie’’, i se adauga basmele culte, care
plaseaza in fabulos lumea taraneasca de care autorul este foarte atasat.
Intreaga dimensiune a talentului sau de povestitor, Ion Creanga o dezvolta in
basmul ’’Povestea lui Harap-Alb’’, basm aparut in revista ’’Convorbiri literare’’,
in anul 1877.

Opera aceasta prezinta toate trasaturile speciei, astfel avand personaje

numeroase, ridicate la statutul de simbol si care se confrunta, din confruntarea
binelui cu raul, binele iesind invingator. Luand in calcul afirmatia lui Alexandru
Piru, conform careia acest basm ’’este un scurt roman fantastic (...), o adevarata
epopee a poporului roman’’, astfel incat basmul isi multiplica semnificatiile
dincolo de specia literara pe care o reprezinta si devine o adevarata lectie de
viata.

Tema operei are provenienta folclorica si prezinta confruntarea dintre bine si

rau, soldata cu victoria binelui, peste aceasta tema suprapunandu-se cea a
formarii protagonistului, intrucat basmul are si caracter de bildungsroman.

Titlul pune in valoare, pe de o parte specia literara ’’poveste’’, iar pe de alta

parte asaza in prim plan imaginea eroului, onomastica lui facand trimitere catre
calitatile si defectele acestuia.

Personajul central, eponim, rotund al basmului cult este Harap-Alb, fiul cel
mic al Craiului, care nu are puteri supranaturale, dar este bine individualizat, si
reprezinta un model. Protagonistul nu este un etalon de frumusete fizica sau
morala, ca in basmele populare, calatoria pe care o face nu confirma calitatile lui
exceptionale, ci pune in valoare formarea sa. De aici si caracterul de
bildungsroman al basmului, personajul nefiind unul plat, ci unul care evolueaza
in mod gradat.
 Titlul basmului contureaza si el sub o anumita forma portretul tanarului, prin
structura oximoronica facand referire la bine si rau, intuneric si lumina, ideea de
rob asociata puritatii – o combinatie de contrarii.

In evolutia sa se disting 3 etape: mai intai protagonistul este cunoscut ca

mezinul craiului, lipsit de initiativa si curaj, dar caracterizat in mod direct de
Sfanta Duminica, drept ’’luminate craisor’’. Mai apoi este urmarita initierea lui
Harap-Alb, care parcurge o serie de probe, pe care le traverseaza sustinut de
donatori, de personaje adjuvante, si de cal. Ultima parte a evolutiei sale
presupune defapt trecerea la stadiul de initiat, cand tanarul se maturizeaza,
fiind demn de mana fetei, si de conducerea regatului.

Inca de la inceput, lectorul afla de hotararea mezinului de a infrunta si el

proba podului, fie sustinut de Sfanta Duminica, fie de calul initiator, folosind
hainele si armele tatalui din tinerete. Astfel, drumul initiatic este punctat cu
spatii care au valoare simbolica, podul sugerand trecerea intr-o alta etapa a
vietii, fantana este spatiul botezului, in care isi schimba identitatea, iar padurea
– un labirint care ii testeaza abilitatile pe drumul maturizarii.

Protagonistul este caracterizat si in relatia cu alte personaje, mai ales cu

spanul, pedagogul sau, omul neiertator, dar de care are nevoie mezinul pentru a
deveni erou.

Daca in basmul popular eroul era supus unor 3 incercari, Harap-Alb trece prin
mai multe probe: aducerea salatilor din gradina ursului, aducerea capului de
cerb cu pietre nestemate, separarea macului de nisip, proba aducerii fetei de
imparat, proba dublului, etc. Pe parcursul calatoriei isi dovedeste milostenia si
generozitatea, invata sa aprecieze fiecare om pentru calitatile lui, si sa-si
accepte limitele, toleranta fiind noua sa calitate.

Mijloacele de caracterizare utilizate in constructia personajelor sunt cele

specifice genului epic, astfel incat caracterizarea directa este facuta de catre
narator, dar si de celalalte personaje, in timp ce caracterizarea indirecta reiese
din fapte, gesturi, atitudini, limbaj, onomastica, relatia cu celalalte personaje.

Numele sau bazat pe o constructie oximoronica, pune in evidenta o

personalitate cu calitati si defecte, facand in acelasi timp trimitere la statutul
social al personajului de-alungul basmului. Totodata, evidentiaza si cele 3 etape
ale evolutiei sale: prima – cea de neinitiat, a doua – cea de caracter in formare,
si ultima – de intiat, capabil de a fi imparat.

Naratorul il caracterizeaza in mod direct prin formulari de genul: ’’boboc in

felul sau’’. Probele la care il supune spanul la curtea Imparatului Verde –
aducerea salatilor, a pielii cerbului, dar si a fetei Imparatului Ros, scot la lumina,
in mod indirect trasaturi precum inteligenta, stapanirea de sine, ascultarea si
priceperea, dar mai ales bunatatea, trasatura fara de care nimeni nu l-ar ajuta.
Sfanta Duminica face mentiunea ca ’’inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb’’.
Daca in primele doua probe cere ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste si ii
ofera obiecte magice, cea de-a treia proba este una complexa, si necesita mai
multe ajutoare: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lat-Lungila, craiasa
furnicilor si cea a albinelor.

Un moment semnificativ in constructia personajului il constituie probele

impuse de Imparatul Ros: camera de arama, ospatul, alegerea macului de nisip,
paza nocturna a fetei si proba dublului, la care se adauga proba finala a calului.

In finalul acestor incercari, cea mai dificila proba o constituie proba

sentimentelor, cei doi tineri indragostindu-se. Credincios cuvantului dat, Harap-
Alb nu recunoaste in fata fetei adevaratul sau statut social.

Finalul basmului constituie o alta secventa semnificativa in evolutia eroului.

Fiica Imparatului Ros il demasca pe span, care ii taie capul lui Harap-Alb,
acuzandu-l ca i-a divulgat secretul; ii taie capul, astfel initierea fiind incheiata
odata cu moartea eroului, pe care fata il invie. El este acum maturizat, capabil sa
conduca imparatia unchiului sau.

Personajul se caracterizeaza indirect si prin limbaj, si prin felul de a comunica,

foloseste termeni si expresii populare, regionalisme, proverbe si zicatori.

In concluzie, trecerea personajului prin incercari dificile, dar si experienta

umilitoare de sclav, contureaza sensul educativ al basmului. Scriitorul
promoveaza, prin intermediul acestora, valori umane fundamentale, precum
generozitatea, altruismul, bunatatea, intelepciunea, prietenia, calitati
demonstrate de erou pe parcursul basmului.