„Cunoaşterea unei alte limbi e aidoma posedării a încă unui suflet.

” (Carol cel Mare)

Bilingvismul

Bilingvismul este definit în Dicționarul de Termeni Lingvistici ca fiind „capacitatea unui individ
sau a unei colectivități de a folosi, cu aceeași abilitate, în raport cu situația istorico-geografică și
lingvistică în care se găsește, două limbi diferite ca mijloace de comunicare” (Constantinescu-
Dobridor, 1998).

Dicționarul American Webster definea bilingvismul ca fiind „cunoștința sau folosirea a două
limbi, în special vorbite cu o fluență ca a unui vorbitor nativ; o persoană care folosește două
limbi în mod obișnuit, cu un control ca al unui vorbitor nativ” (Hamers & Blanc, 2000).

- Pentru cei mai mulți dintre cercetători, prin bilingvism se înțelege capacitatea unui individ sau
a unei colectivități de a comunica în două limbi diferite.

După aprecierea lui U. Weinreich, „Practica de a folosi alternativ două limbi este bilingvism, iar
cei care comunică astfel sunt bilingvi”. De asemenea acesta defineste bilingvismul altfel. Este
bilingvist cel care posedă cel putin una dintre cele patru calitati (a vorbi, a înțelege, a citi, a scrie)
într-o altă limba decat cea materna.

Dicţionarul Larousse de termeni lingvistici prezintă o definiţie exhaustivă a acestui termen,

înregistrând 7 semnificaţii:

-utilizarea în alternanţă de către acelaşi individ a două limbi diferite în dependenţă de mediul în
care se află (plurilingvism), -

-utilizarea limbii de origine în comunitatea imigranţilor şi a limbii oficiale pentru comunicarea în

exteriorul comunităţii,

-utilizarea dialectului/limbii minoritar(e) în comunicarea cotidiană şi a altei limbi

instituţionalizate în comunicarea oficială,

- comunicarea rezultată din contactul limbilor în cazul mutaţiilor masive ale populaţiilor
(gaulois/latin),

- ansamblul de dispozitive oficiale (cazul Belgiei) care asigură sau tind să asigure fiecărei din
cele două limbi vorbite statut de limbă oficială,

- mişcare prin care se încearcă generalizarea prin mijloace oficiale şi educaţie utilizarea curentă a
unei limbi străine pe lângă cea maternă (cazul Georgiei - nota noastră),

- aptitudinea de a se exprima cu uşurinţă într-o limbă străină învăţată expres.

În 1933 Bloomfield vorbeşte de bilingvism când individul stăpâneşte două registre lingvistice la
nivelul apropiat de cel al limbii materne.

Pentru E. Haugen bilingvismul este „[...] aptitudinea de a produce, în cealaltă limbă, enunțuri
bine formate, purtătoare de semnificație”.

În definiția lui M. M. Mihailov e luat în seamă nu numai individul, ci chiar și colectivitatea:

„Bilingvism înseamnă capacitatea unui individ sau a unei populații - în ansamblu sau parțial - de
a comunica în două limbi diferite”

Tatiana Slama-Cazacu consideră că bilingvismul nu este altceva decât „folosirea alternativă, în

egală măsură, a două limbi și consideraea lor, pe plan subiectiv, ca având o egală pondere, uneori
`gândirea` în ambele limbi și, în genere, învățarea timpurie, sau în orice caz până la terminarea
școlarității, a celor două sisteme lingvistice!

Hamers & Blanc, propun în 1989, o delimitare a dimensiunilor psihologice ale bilingvismului,
ceea ce ajută și la expunerea diferitelor tipuri de bilingvismul. Cele 6 dimensiuni abordează
bilingvismul în funcție de (1) competență, (2) organizare cognitivă, (3) vârsta de achiziție, (4)
prezența celei de-a doua limbi în mediu, (5) statutul în societate a celor două limbi, (6)
apartenența la grup și identitatea culturală.

1. COMPETENȚĂ. Așadar, cei a căror competență a primei limbi este egală cu cea a celei de-a
doua limbi sunt identificați ca a fi bilingvi echilibrați. În schimb, cei a căror competență este
înclinată spre una dintre cele două limbi poartă numele de bilingvi dominanți (Lambert, 1955).

2. ORGANIZARE COGNITIVĂ ???? Din punctul de vedere al organizării cognitive, putem

vorbi despre bilingvism compus, unde unitățile lingvistice din cele două limbi definesc un singur
concept, cât și despre bilingvism coordonat, unde conceptele sunt independente, dar echivalente
(Ervin & Osgood, 1954). ??????

3. VÂRSTA DE ACHIZIȚIE. Vârsta de achiziție a unei limbi este un criteriu important pentru
stabilirea gradului de bilingvism. Așadar, putem vorbi de bilingvismul din copilărie, unde limba
a doua este însușită înainte de vârsta de 10/11 ani, bilingvismul din adolescență, limba a doua
fiind învățată între 11 și 17 ani și, în ultimă instanță, de bilingvismul adult, unde limba a doua
este deprinsă după vârsta de 17 ani (Hamers & Blanc, 2000).
4. PREZENȚA CELEI DE-A DOUA LIMBI ÎN MEDIU. Din perspectiva prezenței celei de-a
doua limbi în mediul de viață (în viața de zi cu zi), bilingvismul poate fi deopotrivă endogen,
prin prezența ei, sau exogen, prin absența din comunitate (Hamers & Blanc, 2000).

5. STATUTUL ÎN SOCIETATE A CELOR DOUĂ LIMBI. Statutul în societate pe care îl au

limbile unui vorbitor bilingv este în strânsă legătură cu avantajele cognitive pe care acestea i le
aduc. Mai precis, dacă limba pe care copilul o învață este valorizată în comunitatea sa, aceasta va
duce la un maxim de dezvoltare cognitivă, iar acest tip de bilingvism poartă numele de aditiv. În
antiteză, dacă limba nu este valorizată social va conduce la o întârziere în învățare, deci la
dezavantaje cognitive, purtând numele de bilingvism substractiv (Lambert, 1974).

6. APARTENENȚA LA GRUP ȘI IDENTITATEA CULTURALĂ. În cele din urmă, un

vorbitor bilingv se poate clasifica și în funcție de apartenența la grupul de vorbitori ai limbii
respective, de identitatea culturală la care aspiră. Așadar, putem vorbi de bilingvism bicultural,
caz în care vorbitorul se identifică cultural cu cele două limbi și este acceptat, integrat de grupul
social. Totodată, putem vorbi despre bilingvism monocultural atunci când individul dorește să fie
văzut ca membru al comunității primei, respectiv celei de-a doua limbi sau chiar de ambiguitate
în integrare (Berry, 1980). ÎI PUTEM PUNE SĂ OFERE EXEMPLE ÎN FUNCȚIE DE
ACESTE DIFERENȚE/ CLASIFICĂRI

sau

Tipurile bilingvismului individual sunt diverse, cele mai cunoscute fiind definite după nivelul
cunoaşterii limbilor, după modul şi timpul când au fost însuşite etc.

(1) După nivelul de cunoaştere a celor două limbi este cunoscut bilingvul:
− echilibrat (care stăpâneşte limbile la acelaşi nivel);
− dominant (o limbă este cunoscută mai bine) (Lambert 1955).
(2) După perioada în care bilingvul şi-a însuşit limbile cunoaştem bilingvismul:
− din copilărie
− sau de timpuriu (până la vârsta de 10/11 ani începe însuşirea ambelor limbi);
− din adolescenţă (între 11 şi 17 ani);
− ca adult − sau târziu (după 17 ani). Tove Skutnabb−Kangas face o diferenţă între
bilingvismul: − natural; − şcolar/cultural (1984: 95), iar Max K. Adler clasifică tipurile de
bilingvism astfel: − achiziţionat (în copilărie); − învăţăt (la maturitate) (1977: 113−120;
vezi Bartha 1999: 188−189).
(3) În cazul bilingvismului realizat în copilărie tipurile de bilingvism se definesc astfel:
− simultan (care se realizează, de obicei, într-o familie mixtă);
− succesiv (după însuşirea primei limbi începe însuşirea limbii a doua, dar înainte de
vârsta de 10–11 ani a bilingvului).
 (4) După prestigiul social al limbilor, bilingvismul poate fi:
− aditiv (care se adaugă: individul îşi îmbogăţeşte repertoriul lingvistic1 cu o nouă
limbă);
− subtractiv (care ia locul: individul trece de la utilizarea unei limbi la alta, acest tip de
bilingvism fiind caracteristic pentru comunităţile minoritare, unde limba comunităţii este
înlocuită cu limba majoritarilor)
(5) După relaţia individului cu comunitatea şi cultura ei, bilingvul poate fi:
− bicultural (bilingvul care se identifică cu ambele comunităţi şi culturi şi este acceptat ca
membru în ambele comunităţi);
− monocultural (bilingvul care se identifică numai cu comunitatea şi cultura proprie şi
este admis numai ca membru al acelei comunităţi);
− cu o cultură dobândită (care se îndepărtează de cultura sa şi se identifică cu o nouă
cultură);
− cu o cultură pierdută (care se îndepărtează de cultura sa, însă nu se identifică cu cultura
limbii noi) (Berry 1980).

Tipuri de bilingvism individual  :

I. Conform conditiilor achizitionarii celei de a doua limbi (unde ? cind ? cum ?) deosebim :

1. Bilingvism precoce :

a/ bilingvism compus (achizitionat in copilarie, in familii bilingve);

b/ bilingvism coordonat (in procesul scolii);

2. Bilingvism natural (in casatorii mixte);

3. Bilingvism voluntary (determinat de vointa individului):

a/ bilingvism simultan (a invatat cea de a doua limba concomitant cu alta limba);

b/ bilingvism consecutiv (dupa alta limba);

c/ bilingvism primar (prin contact);

d/ bilingvism secundar (prin instruire).

II. Dupa gradul de competent in cele doua limbi:

1.Bilingvism echilibrat, simetric (cunoastere identical a celor doua limbi);

2. Semilingvism (una din limbi raspunde doar necesitatilor sale sociale);

3. Bilingvism reciproc (bilingvii de acelasi nivel trec reciproc de la o limba la alta);

4. Bilingvism nereciproc (unul dintre bilingvi,intelegind totul in 2 limbi, utilizeaza doar una);

III. Dupa numarul limbilor cunoscute:

1. Bilingvism, 2. Trilingvism, 3.Cvadrilingvism, 4. Plurilingvism.

Tipuri de bilingvism social:

I. Conform situatiei in legislatie :

1. Bilingvism oficial sau decretat (in cazul bilingvismului oficial se aplica doua principii :
principiul teritorial (Confederatia Elvetiana) si principiul personalitatii (Canada).

Astfel bilingvismul oficial poate fi:

a/ impersonal (guvernare bilingva, cetateni monolingvi);

b/ personal (guvernare monolingva, cetateni bilingvi).

II. In dependent de functiile sociale ale fiecarei limbi:

1. Bilingvism neutru sau functional (ambele limbi functioneaza in toate sferele sociale) ;

2. Bilingvism diglosic (characteristic situatiilor de diglosie):

a/ partial are loc trecere partial la limba A (emigrarea);

b/ total - are loc inlocuirea totala a uneia dintre limbi.

III. In functie de politica lingvistica promovata:

1. Bilingvism de asimilare, la rindul sau poate fi:

a/ de mentinere sau pozitiv (scoala poate perpetua bilingvismul unei populatii);

b/ substitutiv, de transfer sau negativ (daca se duce o politica de asimilare ).

IY. Conform conditiilor geografice si sociale :

1. Bilingvism natural (trai in apropierea frontierei, casatorii mixte) ;

2. Bilingvism institutional (fiecare institutie practica propriul sau bilingvism) ;

a/ vertical (daca directia functioneaza intr-o limba si forta de munca in alta),

b/ orizontal, de legatura (intre institutii care functioneaza in limbi diferite).

Bilingvismul poate fi:

- colectiv (de masă)- Acest tip de bilingvism este cunoscut încă din epocile vechi ale istoriei (în
antichitate, în evul mediu), când unele popoare îşi extindeau stăpânirea asupra altora prin forţa
armelor sau le copleşeau prin prestigiul culturii, ori în cazul migraţiei popoarelor, când se ajunge
la amestecuri etnice şi, implicit, la bilingvism.

Bilingvismul colectiv oficial (bilingvism teritorial). Acest termen descrie un teritoriu definit
politic, un stat, unde există două sau mai multe limbi oficiale

Este vorba de bilingvismul populaţiilor din statele moderne de tip federativ, cum este Elveţia,
unde două sau chiar mai multe limbi sunt ridicate la rangul de limbi oficiale şi folosite de
aproape toată populaţia ţării (este vorba de limbile franceză, germană, italiană). Astfel de
bilingvism colectiv oficial este caracterizat prin coexistenţa maselor etnice diferite ale căror
limbi se folosesc oficial în egală m ăsură între graniţele aceleiaşi ţări. Alt caz de bilingvism
colectiv oficial este acela a statelor africane, unde, pe lângă limba autohtonă, se foloseşte în mod
oficial şi o limbă de circulaţie internaţională (de regulă, limba foştilor colonişti)

Bilingvismul enclavelor lingvistice. Bilingvismul colectiv sau de masă se manifestă în cazul

enclavelor etnice, respectiv, lingvistice în sânul unor populaţii majoritare de altă natură etnică şi
care vorbesc o limbă diferită. Este cazul istroromânilor în mijlocul populaţiei slave, al
minorităţilor etnice din România (ciangăii din Moldova, maghiarii, germenii, ucrainenii, ruşii
lipoveni, turco-tătarii, slovacii, sârbii ş.a.), al coloniştilor sau emigranţilor din Europa, Asia, în
S.U.A. etc. În cazul enclavelor limba maternă este de multe ori abandonată sau pe cale de
dispariţie, cedând teren în favoarea limbii majorităţii înconjurătoare.

- Bilingvismul individual

- natural sau artificial

Natural- dobândit în mediul lingvistic respectiv, a doua limbă este învățată în mediul natural, în
paralel cu cea maternă. Acest tip de bilingvism apare ca rezultat al căsătoriilor mixte, al traiului
într-o localitate multilingvă sau ca rezultat al traiului în apropierea frontierei care separă două
arii lingvistice.

Artificial- însușit prin studiu, într-o formă organizate, încadrul unei unități de învățământ- la
școală, la facultate, la meditații

În cadrul bilingvismului artificial dezvoltarea priceperilor și a deprinderilor de stăpânire a

sistemelor limbii A și a limbii B se realizează pornind din diferite puncte. Priceperile și
deprinderile sistemului limbii materne (limba A) sunt deja formate într-o mare măsură la
elevi, ele necesitând doar o perfecționare, în același timp, deprinderile de a folosi sistemul celei
de-a doua limbi (limba B) se află la începutul procesului de formare. Deci procesul de
dezvoltare a deprinderilor de folosire a ambelor sisteme lingvistice se desfășoară în aceeași
direcție, numai că fazele lui nu coincid. Formarea deprinderilor din sistemul limbii B depinde de
gradul de stăpânire și de dezvoltare a acestora în limba A.

Bilingvismul voluntar apare fie ca urmare a unor eforturi strict individuale, fie pentru că dorinţa
de a deveni bilingv concordă cu legea sau cu o altă acţiune din partea statului, astfel încât, de
exemplu, ca rezultat al solicitării părinţilor, a doua limbă nu numai că este învăţată în şcoli, dar
este şi folosită.

Bilingvismul decretat. Este un bilingvism coordonat de stat şi este împotriva dorinţelor

cetăţenilor. Astfel de politică a fost, de exemplu, promovată de Germania înainte de anul 1914
faţă de polonezi, de Rusia ţaristă faşă de ucraineni, de Ungaria, înainte de 1914, faţă de
minorităţile etnice, stabilite pe teritoriul acestei ţări..

Bilingvism funcțional- referindu-se la deprinderea unei a doua limbi cu un motiv precis, specific,
în cele mai multe cazuri fiind vorba de studiu, educație. Așadar, ia naștere “predarea bilingvă”,
unde elevilor le este predată o materie în alta decât limba maternă.

În România putem observa o ascensiune în popularitate a școlilor și liceelor bilingve, unde cea
de-a doua limbă nu mai reprezintă o materie în sine, ci modul prin care altă materie este predată.
Experiența oferită de aceste școli este acompaniată din ce în ce mai frecvent de profesori nativi ai
limbii în cauză.

Dezavantaje

Deși un teritoriu definit de multiculturalitate, Statele Unite ale Americii împărtășesc convingeri
dezaprobatoare în ceea ce privește bilingvismul (Garrity, Aquino-Sterling, Van Liew, & Day,
2018). Se crede astfel că învățarea concomitentă a două limbi va slăbi performanța în fiecare
dintre acestea. Pe de altă parte, învățarea accentuată a limbii engleze, pentru comunitățile
minoritare, va face ca elevii să piardă din cunoștințele limbii materne, ceea ce va genera conflicte
și probleme de comunicare în familia de origine (Garrity, Aquino-Sterling, Van Liew, & Day,
2018). Printre alte dezavantaje remarcate de societatea americană, și nu numai, în ceea ce
privește bilingvismul, se numără și problemele de comunicare în limba nedominantă,
vocabularul sărac al limbii nedominante cât și o incertitudine identitară (Lai, 2018).

Avantaje
Totuși, avantajele asociate bilingvismului aduc o perspectivă pozitivă conceptului. Comunitățile
minoritare dintr-o anumită țară, ce vorbesc o limbă diferită decât cea oficială a acelui stat, aduc
cu acestea o moștenire culturală ce trebuie prezervată (Lai, 2018). De asemenea, comunicarea
interstatală este sporită, asemeni oportunităților profesionale ce pot apărea din aceasta (Lai,
2018). Din perspectivă individuală, studiile de specialitate au relevat o inteligență emoțională și
interpersonală crescută pentru persoanele ce cunosc mai mult de o singură limbă, datorate tocmai
acestei comunicări neîntrerupte, necondiționate (Lai, 2018). Din punct de vedere cognitiv,
bilingvismul este des asociat cu creativitatea, ce ia naștere din gândirea divergentă, și o mai
puternică funcție executive, ce conduce la o capacitate ridicată de rezolvare a problemelor (Lai,
2018). Aceste avantaje conferă bilingvismului o imagine de resursă umană indispensabilă.

Pearl & Lambert au lansat o ipoteză în anul 1962 conform căreia persoanele bilingve prezintă o
mai bună flexibilitate cognitivă și o ușurință în formarea conceptelor (Hamers & Blanc, 2000).

În aceeași direcție, un studiu realizat pe un eșantion format din copii preșcolari arată că cei ce
cunosc două limbi sunt mai performanți în achiziționarea conceptelor matematice (Hartanto,
Yang, & Yang, 2018).

Întru-un studiu ce compara memoria de lucru pe un eșantion de preșcolari bilingvi și monolingvi

a fost surprins faptul că latura bilingvă a performat superior, obținând un timp de reacție mai
scăzut la sarcini de tip visuospațial sau Proba Simon (Morales, Calvo, & Bialystok, 2013). Copii
bilingvi prezintă o dezvoltare cognitivă mai accelerată în ceea ce privește funcția executivă, în
comparație cu persoanele adulte bilingve, la care această funcție este realizată cu o relativă
încetinire (Bialystok, Craik, & Luk, 2008).

Dezvoltarea cognitivă accelerată de procesul învățării a doua limbi nu este valabil doar pentru
copii și adulți tineri. Avantajul prezentat de acesta continuă până la vârste mai înaintate.

Studiile de specialitate au arătat că bilingvismul per se funcționează ca protector al rezervei

cognitive la bătrânețe pentru persoanele diagnosticate cu Alzheimer (Schweizer, Ware, Fischer,
Craik, & Bialystok, 2012; Baum & Titone, 2014). De asemenea, persoanele ce cunosc mai multe
limbi sunt pasibile de a avea un debut demențial întârziat (Bialystok, Craik, & Freedman, 2007).
Într-un studiu realizat pe 184 de pacienți diagnosticați cu demență, cei 50% dintre aceștia,
catalogați ca bilingvi, au prezentat simptome de demență cu 4 ani mai târziu față de pacienții
monolingvi (Bialystok, Craik, & Freedman, 2007).
PE SCURT: Cercetătorii au constatat că elevilor care vorbesc cel puțin două limbi le este mai
ușor să se concentreze asupra sarcinilor de lucru, blocând factorii care i-ar putea distrage și
ignorând informațiile nerelevante. Aceste abilități sunt antrenate întocmai de capacitatea de
filtrare a informației și de a face distincție între mai multe limbi. Persoanele multilingve rezolvă
problemele matematice și de logică într-un mod mult mai eficient, deoarece au o flexibilitate
cognitivă mai ridicată decât persoanele monolingve. Vorbitorii mai multor limbi au abilitatea de
a implementa strategii paralele de lucru, pentru că atenția lor este mai dezvoltată, înțeleg
diferențele dintre culturi și devin mult mai adaptabili și flexibili schimbărilor din jur

Factori care determina aparitia bilingvismului

- relaţii culturale, economice, politice ale unor populaţii de pe teritorii diferite;

- amestec de populaţii;

- convieţuire de durată sau vremelnică pe acelaşi teritoriu.