Locul natal privit din punct de vedere al geografiei istorice

I. Cadul geografic

1. Așezare geografică: Satul Varnița face parte din localitatea Răcoasa, această comună
fiind așezată între comunele Străoane și Câmpuri, de-a lungul malului stâng al râului Șușița, în
zona subcarpatică a munților de curbură ai Vrancei, la o altitudine de 318 m. Este poziționată în
nord-vestul județului Vrancea, la limita cu județul Bacău. Are ca vecini la nord-vest – comuna
Câmpuri, la sud-est – comuna Vizantea Livezi, la sud – comuna Străoane, iar la nord-est –
comuna Căiuți, județul Bacău. În componența sa intră satele: Gogoiu, Mărăști, Răcoasa, Varnița
și Verdea. Coordonatele geografice sunt următoarele: 45°58′30″N și 26°57′35″E . Conform
recensământului din 2011, populația satului Varnița are un număr de 444 de locuitori.

Pornind de la marele rond al șoselei București-Bacău, de la Tișița, șoseaua care face

legătura cu stațiunea climaterică Soveja, se profilează orașul dintre vii- Panciu și după ce trecem
de Panciu Străoane și Muncelu (vestite localități podgorene). De pe platourile dealului
Muncelului, sat al cărui pământ încă mustește sângele vărsat pe câmpul de luptă din acel iulie
1917, avem în față o priveliște încântătoare de ansamblu, a Țării Vrancei. Odată pătrunși pe
fluxul serpentinelor de la Valea Câmpului, avem impresia unei revelații geometrice. Aici șoseaua
capătă forme și dimensiuni neobișnuite. De aici vom străbate, paralel cu râul Șușița, o șosea
șerpuită printr-o vale încântătoare. După depășirea zonei de serpentine, șoseaua se așterne apoi
către primul sat al comunei- Varnița, în care se pătrunde traversând pe un pod albia pârâului
Aluna.

2. Aspecte fizio-geografice:

a. Geologie- Satul Varnița, pe lângă celelalte sate componente ale comunei Răcoasa, este așezat
în zona contactului dintre glacisul piemontan extrem și Depresiunea subcarpatică externă
Câmpuri-Răcoasa-Dumitrești, zona este puternic fragmentată transversal, există o suită de culmi
perpendiculare pe direcția culoarului depresionar. În această zona predomină ca roci marnele,
argilele, nisipurile și pietrișurile.

b. Clima: Beneficiind de o așezare avantajoasă între colinele dealurilor și valea Șușiței, climatul
simțit pe raza satului este cel temperat continental, unde predomină masele de aer rece purtat de

1
anticilonii continentali în perioada anotimpului de iarnă, combinat cu un aer cald și uscat în
perioada verilor. Cantitatea precipitațiilor anuale nu depășește 800 de mm. În ceea ce privește
circulația vanturilor, situația se prezintă astfel: cele de nord, est și sud bat în timpul anului.

Crivățul, vant uscat bate din nord-est, iarna viscolind zăpada iar vara provocând furtuni de praf.
Austrul, vânt cald bate vara și primăvara din vest și nord-vest. Bătărețul, vânt puternic, aducând
ploaia, bate cu frecvență regulat din sud-est. Munteanul, vânt rece, bate din vest, provocând
brume târzii de toamnă, iar iarna cețuri dese.

c. Apele: Șușița este râul care străbate de la vest la est satul Varnița și care izvorâște din zona
muntoasă a comunei Soveja, din locul numit Fundul-Tina, masivul Zboina Neagră (1349 m).
Această apă, probabil nu este altceva decât un vechi afluent al Putnei care și-a părăsit cu timpul
vechia albie varsându-se direct în Siret. Lungimea râului este de 70 de km, acoperind un bazin
hidrografic de aproximativ 410 km pătrați. Cota la izvor este de 927 m față de nivelul mării, cota
la vărsare în Siret este de 45 m.

d. Relieful: Conform așezării celorlalte sate din comuna, satul Varnița este situat la poalele
Carpaților de curbură, cotele acestora situându-se între 380 și 460 m. Intrarea în sat se face prin
Valea Câmpului. De-a lungul șoselei, în luncă se întind poieni bogate în iarbă și dealuri acoperite
de păduri dese.

e. Solurile: Pământurile din zona deluroasă s-au format în special pe argile, pietrișuri și gresii,
beneficiind de o climă umedă, temperată. Solurile din această zonă sunt bogate în elemente
bazice. Sunt întâlnite următoarele tipuri de soluri: cernoziomul, solurile brune de pădure, soluri
de pădure erodate, soluri aluvionale evoluate. Potențialul productiv al acestor soluri este de nivel
mediu, pentru creșterea productivității lor impunându-se fertilizarea cu îngrășăminte naturale sau
chimice.

f. Flora și fauna: Atât flora cât și fauna întâlnite sunt cele caracteristice contactului dintre
silvostepă și pădure. În ceea ce privește flora, aceasta este una bogată și diversificată . Pădurea
din preajma satului este formată din mase compacte de stejar, pe langă care cresc carpenul,
jugastrul, frasinul, teiul, ulmul, cerul, gârneața. Pe dealurile mai înalte se întâlnește și fagul. La
umbra pădurii, la contactul cu fâneața, se întâlnesc arbuști precum alunul, cornul și măceșul.

2
Fânețele cuprind o gamă diversificată de plante - cele mai întâlnite fiind păiușul, firuța, mohorul,
mărgeluța, rodul pământului, ciuboțica cucului, vioreaua, ghiocelul, păpădia, etc. În zona de
luncă, apar plante specifice precum izma, piciorul cocoșului, stuful, rogozul, papura.

De-a lungul râului Șușița, în micile sale lunci, se pot întâlni salcia, răchita și plopul.

Existând o floră bogată, este și firesc să întâlnim o faună pe măsură a cărui număr este în
permanentă scădere, cel mai des este porcul mistreț, el având aici un mediu prielnic, ca urmare a
mlaștinilor care se fac pe albiile pârăielor și unde aceștia își au sălașul, numărul lor este atât de
mare încât atunci când are loc coacerea porumbului au loc adevărate invazii. Uneori din
vagăunile munților, ursul coboară nestingherit de nimeni până în coasta satului. Se mai întâlnesc:
lupul, mistrețul, căprioara, vulpea, dihorul, veverița, viezurele, jderul, iepurele de câmp.

Dintre plantele cultivate de om menționăm: porumbul, fasolea, cartoful, sfecla, etc.

Dintre pomii fructiferi predomină prunul, mărul, părul și cireșul.

g. Apa potabilă: Ca urmare a așezării sale în zona dealurilor de la poalele Carpaților de curbură,
pânza freatică se află la mică adâncime, pe dealurile și poienile din jurul satului existând multe
izvoare de apă limpede, de altfel și în sat existând numeroase fântâni cu apă potabilă.

Una dintre particularitățile Vrancei este seismicitatea. De când se știu vrâncenii au simțit
nemulțumirea munților care de multe ori pe neașteptate, înșelând vigilența animalelor sau a altor
semne prevestitoare, au zgâlțâit mai tare sau mai lent pământul Vrancei.

II. Istoricul locului natal

Satul Varnița se numără printre cătunele vechi ale comunei, prima sa menționare datând
din anul 1593: Se dă către schitul Varnițe pământ din capul casei Crețului, din moșia Mărăști1.
Conform tradiției, satul Varnița ar fi roit din vechiul sat Talapani, locuitorii acestuia apropiindu-
se tot mai mult de vechiul schit Varnița, din motivul evitării inundațiilor provocate de râul
Șușița. Numele său provine de la piatra de var care se găsea la ieșire din sat, o piatră care astăzi
nu se mai găsește în acest loc.

1
Raiu Ștefan, Carte de onoare-Comuna Răcoasa, 1968, lucrare în manuscris, Biblioteca Răcoasa, p. 47.

3
 În timpul Primul Război Mondial, satele comunei Răcoasa vor fi ocupate de inamic, o
parte dintre ele, dar și de către Armata Română. Satele Verdea și Varnița se vor afla sub ocupație
română, populația acestora fiind mutată în alte localități din apropiere. Locuitorii satelor comunei
Răcoasa participă la acest război în cadrul Regimentului 10 infanterie, 50 Infanterie, 6 Roșiori,
11 și 16 Artilerie, 2 grăniceri, 3 pioneri, un număr total fiind de 236 de locuitoti participanți. Cu
cât se va întinde durata războiului cu atât mai mult va crește și numărul jertfelor dintre fiii satelor
de aici. În ceea ce privește atitudinea unor ostași din armata rusă față de localnici era una
strigătoare la cer. Aceștia au savârșit fapte îngrozitoare, iar sătenii îi blestemau. Până și astăzi
mai auzi din batrăni să spună că mai bine să fi venit neamțul ca dușman decât rusul ca frate.

În cursul acestor bătălii, consilierii militari francezi nu au venit numai cu sfaturi, ci atunci
când a fost nevoie au luptat cot la cot cu soldații români, sacrificându-și viața pentru integritatea
României. Un astfel de caz a avut loc în satul Varnița. Într-o poiană largă, la umbra pădurii, la
cațiva metrii de șosea se observă ușor cele două monumente ridicate în anul 1930 în memoria
soldaților și ofițerilor români și francezi care și-au pierdut viața pe aceste legendare locuri. Pe
unul dintre cele două este trecut următorul mesaj și în franceză și în română: Aici odihnește
locotenentul Richard Henry Jean din glorioasa armată franceză, mort vitejește pentru România
Mare – Regiment 62/70 Infanterie – 18 martie 1917. Pe celălalt monument, aparținând
subofițerului român, se poate citi inscripția : Plutonier Dobre Gudun mort pentru patrie-16
septembrie 1917. 2

În această zonă de munte, învățământul propriu-zi a apărut târziu. Abia în anul 1919 a
fost construit în satul Varnița un local de școală, având doar o singură sală de clasă și o locuință
pentru director. Datorită cutremurelor frecvente localul s-a dărămat de câteva ori. În 1937 a fost
reconstruit, iar elevii au fost nevoiți să învețe în noul local care avea o sală prea mare de clasă, cu
ferestre care nu se închideau prea bine, în loc de sobă un tub înalt de tablă și niște burlane sparte
și fumegânde, toate acestea înfățișând realitatea învățământului la Varnița.

Până în anul 1944 școala a avut un singur învățător la 4 clase. La examenul de absolvire a
7 clase ce se ținea la Panciu, elevii școlii Varnița au ieșit pe locul I, școala fiind popularizată prin
Radio pentru această performanță. În perioada anilor 1941-1942 și 1946-1947 a funcționat aici o

2
Petre Abeaboeru, Comuna răcoasa, simbol al eroismului românesc, Ediția a II-a, Editura Terra, Focșani, 2018, p.
104.

4
cantină școlară unde au luat masa copiii, dar și oamenii înfometați mai ales în timpul secetei din
anii 1946-1947. Se numea Cantina din dar britanic pentru copii de 2-7 ani din Varnița.

Școala Varnița avea și un mic atelier de lemnărie, unde cu ajutoul unor meșteri din sat se faceau
diferite obiecte pentru uz gospodăresc, chiar și stupi. Obiecte din acest atelier au fost aduse la
Focșani la expoziția din 1943. Prefectura a premiat școala Varnița cu un aparat de radio și 30 000
de lei cu care s-au cumparat haine pentru copiii săraci, ai căror părinți erau pe front. Școala avea
și un lot agricol de 16 ari, pe care erau cultivate roșii, cartofi, ceapă. 3

Vechiul local a fost demolat, iar în prezent la această școală mai învață doar grădinița.

Evoluția creștinismului de-a lungul timpului, pe actualul meleag al comunei Răcoasa,

este plină de evenimente și date, unele pierdute în negura timpului datorită vechimii destul de
mari a satelor lacalității.

Schitul de la Varnița apare menționat pentru prima dată în anul 1593, într-un document în
care locuitorii satului Mărăști fac danie acestuia o bucată de pământ. O perioadă bună de timp,
datorită năvălirilor străine, așezarea sfântă de la Varnița a fost părăsită . Biserica schitului, cu
hramul Sf. Nicolae a fost refăcută de mai multe ori, rămânând pentru mai mult timp biserică de
mir. În anul 1970 s-a hotărât redeschiderea activității monahale a fostului schit, pe care îl vor
închina starețului Mănăstirii Bogdana, a cărei arie de cupirndere se întindea până la Schitul Brazi
din Panciu. Alte date vechi despre acest așezământ de călugări nu se mai întâlnesc.

În urma marelui cutremur de la 1802, lăcașul sfânt de la Varnița se va nărui. Va fi ridicată

o nouă biserică, în anul 1817, reparată în anul 1902, dar care a rămas nesfințită. Lăcașul va fi
renovat ulterios și sfințit, funcționând și în prezent. Din catagrafiile anilor 1830/1831 aflăm că
biserica fusese constrită din lemn și avea în propietate o moșie, o moară pe Șușița, stupimă,
livezi. La secularizare, în 1863 biserica a revenit poporenilor din satul Varnița, care la acea dată
făceau parte din comuna Străoane de sus, Ocolul Șușița. În ceea ce privește moșia Shitului, cele
378 de fălci de pădure, 24 de fălci fâneață, 9 fălci imaș, crâșma, moara și fierăstrăul- un fel de
gater primitiv, au fost arendate, iar spre sfârșitul sec. al XIX-lea au fost vândute.

3
Găman Florica, Lucrare științifico-metodică pentru obținerea gradului didactic I, 1992, manuscris, p. 43.

5
 Pe parcursul anilor Biserica s-a dărâmat de mai multe ori datorită cutremurelor și chiar a
ars, încă a fost refăcută de săteni pe același amplasament, materiaalul de bază în construcție,
fiind lemnul, păstrându-se așa și astăzi. 4

Bibliografie:

 Diaconu Ion, coordonator, Monografia Județului Putna, Ed. a II-a, Editura Terra, 2013.
 Găman Florica, Lucrare științifico-metodică pentru obținerea gradului didactic I, 1992,
manuscris.
 Petre Abeaboeru, Comuna răcoasa, simbol al eroismului românesc, Ediția a II-a, Editura
Terra, Focșani, 2018.
 Raiu Ștefan, Carte de onoare-Comuna Răcoasa, 1968, lucrare în manuscris, Biblioteca
Răcoasa.

4
Diaconu Ion, coordonator, Monografia Județului Putna, Ed. a II-a, Editura Terra, 2013, p. 85.