Femeia și familia în secolul XX

De-a lungul istoriei, femeilor li s-a rezervat un rol secundar în viaţa socială. Femeile au primit
ca principale sarcini procreerea şi educarea copiilor.
Aceste roluri s-au menţinut pe toată perioada istoriei cunoscute, din Antichitate, până la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea, femeile încep să capete drepturi politice şi civile. Înaceeaşi perioadă
femeile încep să aibă acces la educaţie.
Femeile se vor remarca în creaţia artistică, în viaţa socială şi chiar în lumea ştiinţifică. Aceste
drepturi politice şi civile, s-au generalizat pe tot cuprinsul secolului al XX-lea, ajungând să cuprindă
majoritatea covârşitoare a statelor lumii. Incepând din 1914 si femeile au dreptul sa pledeze.
Feminismul s-a dezvoltat în mare măsură ca o mişcare atât defensivă cât şi ofensivă împotriva
misoginismului şi a sexismului, pornind de la ideea că femeile au fost şi sunt constant dominate şi
oprimatede către bărbaţi în virtutea faptului că s-au născut femei, relaţiile lor cu bărbaţii fiind mai ales
relaţii de supunere care se dezvoltă în cadrul societăţiilor şi familiilor patriarhale.
Mişcările feministe s-au împărţit în trei etape (valuri). Feminismul valului I a fost caracterizat
ca “feminism al egalităţii”, primele mişcări feministe reuşind să obţină un statut juridic egal pentru
ambele sexe. Valul al II-lea al feminismului a adusnoi câştiguri în favoarea femeilor, precum: o serie
de drepturi familiale, acces la anumite profesii considerate “masculine” şi, de asemenea, plată egală la
muncă egală. Valul al III-lea atrage pentru prima oară atenţia asupra diferenţelor dintre femeile aflate
în diferite contexte sociale şi politice, insistand asupra relevanţei pluralităţii experienţelor feminine.
Celor trei valuri li se alătură de asemenea şi postfeminismul, văzut ca o etapă între feminismul
valului al II-lea şi cel al valului III. Asociat ideii de postmodernitate, post feminismuleste un termen
creat şi introdus începând cu anii ’90 de către mass-media, care reuşeşte astfel să-şi impună viziunea
despre cum au evoluat mişcările feministe după cel de-al doilea val. Totodata, televizunea, prin
producţiile sale mediatice, nu face decât să transmită, să perpetueze şi uneori chiar să întărească şi
amplifice prejudecăţi şi stereotipii de gen, prezentând femeile în roluri tradiţionale sau degradante şi
construind o identitate feminină care tinde să devină model pentru fetiţe şi fete.
Surse :Heliade Radulescu – „Curierul de ambe sexe” (1837)Mihaela Miroiu – „Drumul catre
autonomie. Teorii politice feministe (Iasi 2004, ed. Polirom)

(reprezentante)
Ludmila Pavlichenko
Coco Chanel
Ecaterina Teodoroiu
Margaret Tatcher
Regina Elizabeta a 2-a
Familia
Familie- un grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi copiii acestuia (care se bazează pe
căsătoria cuplului, ca instituţie eneratoare a vieţii familiale.
Dintotdeauna omul a dorit binele şi prosperarea urmaşilor săi, promovând aceste valori, fireşte,
în armonia cuplului familial. Familia pe parcursul istoriei s-a constituit drept cea mai adecvată formă
de convieţuire între sexe şi de viaţă conjugală, fiind o structură socială care asigură continuitatea
neamului prin transmiterea experienţei sociale, educaţia cuvenită a generaţiilor tinere, şi care contribuie
la menţinerea sănătăţii membrilor săi. Familia conferă un anumit sens existenţei umane, îi inspiră
omului încredere în sine, stimulează activitatea creatoare şi armonizează viaţa lui spirituală. Nu în
zadar familia este considerată principala celulă a societăţii, care în miniatură reprezintă un adevărat
organism social cu o întreagă diversitate de relaţii reciproce, obligaţiuni şi funcţii, fiind o verigă
constantă în evoluţia umană, vectorul prin care se realizează obiectivele economice şi sociale şi
obiectul politicilor de dezvoltare socioeconomică.
În a doua jumătate a secolului XX − începutul secolului XXI-lea în majoritatea ţărilor europene,
s-au produs schimbări esenţiale în comportamentul demografic, familial şi în relaţiile familiale. Familia
tradiţională, bazată pe căsătorie, care decenii la rând asigura reproducerea stabilă a populaţiei, în
prezent nu mai este un model familial dominant, suportând concurenţa cu diferite forme de convieţuire,
mai mult sau mai puţin acceptate. Modificarea rolurilor conjugale, reducerea dimensiunilor familiei şi
reorganizarea structurii ei, redimensionarea contribuţiei soţilor la bugetul familial, schimbarea
relaţiilor dintre generaţii, a normelor morale în sfera familiei şi căsătoriei au creat o nouă imagine
asupra familiei contemporane. Familia a devenit tot mai integrată în dinamica societăţii, tot mai mult
condiţionată de schimbările economice şi sociale, la rândul său influenţând evoluţia societăţii în
ansamblu.
Fiind un subiect principal al proceselor demografice, familia joacă un rol important în
dezvoltarea lor, reproducerea populaţiei fiind determinată de situaţia din sfera familiei şi a căsătoriei.
Vârsta de încheiere a primei căsătorii, numărul de copii în familie şi stabilitatea ei, pe lângă alţi factori
sociali, cum ar fi situaţia materială a familiei, sănătatea populaţiei, statutul femeii în societate şi gradul
de ocupare economică, într-o măsură hotă- râtoare condiţionează regimul de reproducere a populaţiei.
Pe parcursul multor decenii, în condiţiile natalităţii neregulate, dinamica numărului de căsătorii a
marcat în mare măsură creşterea populaţiei. Actualmente, când în majoritatea ţărilor europene tipul
dominant de familie a devenit familia cu un număr mic de copii, nupţialitatea şi formarea familiei din
nou au devenit factorii semnificativi ai reproducerii populaţiei în noile condiţii de natalitate scăzută.
Epoca modernă, a societății industriale, dezvoltă noi relații de familie și de integrare a acesteia
în societate. Egalitatea dintre soți și a drepturilor sociale și politice ale familiei sunt realități consfințite
de constituțiile statelor, iar integrarea și afirmarea profesională a femeii nu cunoaște restricții din punct
de vedere legal. Alvin Toffler, în „Al treilea val”,consemnează faptul că în societatea postindustrială
de astăzi se trece de la familia lărgită, care locuiește toată în același loc-rezidență, la familia de tip
nuclear, alcătuită din soț, soție și de regulă doi copii. Pentru a menține familia nucleară, de obicei
săracă, ținerii trebuie plătiți puțin, spune Alvin Toffler, spre a se menține dependența de spațiul
familial.
Familia a constituit,în diversele epoci istorice, un motiv literar des întâlnit.
De-a lungul timpului, modul în care aceasta instituţie, familia, este privita, s-a modificat în mod
substanţial. Epopeile homerice, “Iliada” şi "Odiseea", au ca sâmbure al intrigii rapirea Elenei de catre
Paris, o rupere a echilibrului matrimonial ideal, acest eveniment determinând razboiul troian. Scriitorul
polonez Sienkiewicz descrie, în romanul "Quo vadis", familia romana în timpul împaratului Nero, în
epoca de afirmare a creştinismului. Nero era un personaj sangvinic, matricid, care va avea obiceiul sa
ceara soldaţilor pretorieni, destinaţi securitaţii personale, sa fure tinerele dorite. În epoca feudala,
familia e privita în ipostaze diversificate, de cele mai multe ori în registru ironic sau comic.

Anna Karenina
Romanul reflecta modul în care autorul percepea dragostea şi tragedia. Tolstoi a scris Anna
Karenina în parte ca o dezbatere a propriei viziuni despre familie.
Precum putem observa din această faimoasă frază de la începutul romanului, „Toate familiile
fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în
felul ei.”
Tolstoi intenţiona ca Anna Karenina să fie o reîntoarcere la genul romanului familist. Această
primă afirmaţie despre familiile fericite şi nefericite pune accent pe importanţa acestei idei. Tolstoi ia
o poziţie în favoarea familiei în roman, dar este sincer şi imparţial în legătură cu dificultăţile vieţii de
familie.
Ideea că familia îngrădeşte libertatea individuală este evidenţiată în realizarea uimitoare a lui
Stiva, din primele pagini ale romanului, că nu poate face ceea ce doreşte. Această limitare de libertate
individuală este evidenţiată şi prin surprinderea lui Levin când nu-şi poate vizita fratele muribund când
doreşte, ci trebuie să se sfătuiască cu soţia şi cedând insistenţelor acesteia să fie acompaniat de ea.
Totuşi în ciuda acestor restricţii ale libertăţii individului, şi în ciuda certurilor ce urmăresc
fiecare familie prezentată în Anna Karenina, Tolstoi prezintă familia ca sursă a fericirii, a comfortului,
şi a transcendenţei filozofice. Anna distruge o familie şi moare în nefericire, pe când Levin întemeiază
o familie şi încheie romanul fericit. În cele din urmă viaţa Anei îşi pierde sensul, pe când Levin găseşte
sensul vieţii lui, după cum aflăm din ultimul paragraf al romanului.
Este istoria a două iubiri, istorie care se desfăşoară paralel, contrapunctic: cea care îi
uneşte pe Kitty şi Levin în armonia vieţii calme de familie, şi iubirea vinovată dintre tânăra soţie
a bătrânului Karenin şi frumosul ofiţer, contele Vronski. din antiteza dintre cele doua cupluri : Anna-
Vronski ; Levin-Kitty. In timp ce acesta din urma tinde catre o viata deplina, si Anna si Vronski
actioneaza ca manati de o pasiune oarba, incompatibila cu moralitatea umana asa cum o intelegea
Tolstoi. […] familiile izolate constituie unitati economice.”

În cele din urmă putem trage concluzia că credinţa şi viaţa de familie merg întotdeauna
împreună. Axat pe tragedia unei femei aflate sub imperiul distructiv al unei pasiuni adulterine, Tolstoi
divulgă ipocrizia înaltei societăti, zugrăveste descompunerea modului de viață patriarhal,
distrugerea instituției familiei.