Glucoza:

➢ este principala oză din organismul animal;

➢ are rol energetic important, deoarece prin degradarea sa (glicoliză) generează energie care este
stocată sub formă de ATP (compus macroergic); 11

➢ este distribuită în toate celulele şi lichidele organismului animal (cu excepţia urinei);

➢ concentraţia glucozei din sânge se află în limite constante (80 - 120 mg/100 ml), se numeşte glicemie
şi este asigurată prin acţiunea antagonistă a celor doi hormoni pancreatici: insulina (rol hipoglicemiant)
şi glucagonul (rol hiperglicemiant). Creşterea conţinutului de glucoză din sânge determină diabetul
zaharat.

Proprietăţi fizice

• În general, ozele sunt substanţe solide, cristalizate, de culoare albă, cu gust dulce, uşor solubile în apă
şi insolubile în solvenţi organici nepolari (eter, cloroform) .

• Au în structura lor cel puţin un atom de carbon asimetric (adică un atom de carbon cu cele patru
valenţe satisfăcute de atomi sau radicali diferiţi, notat C*), de aceea ozele sunt considerate molecule
chirale (asimetrice). Moleculele chirale stabilesc relaţia de nesuperpozabilitate cu imaginea lor în oglindă
şi se mai numesc enantiomere. Datorită asimetriei moleculare, ozele sunt substanţe optic active, adică
au proprietatea de a roti planul luminii polarizate, atunci când sunt străbătute de aceasta şi deci de a se
prezenta sub forma a două tipuri de izomeri optici: dextrogiri - sunt enantiomerii care rotesc planul
luminii polarizate spre dreapta şi se notează cu (+) şi levogiri, care rotesc planul luminii polarizate spre
stânga şi se notează cu (-).

Proprietăţi chimice

Fiind compuşi cu funcţiune mixtă, carbonil şi hidroxil, ozele prezintă proprietăţi chimice specifice
acestor grupări. Dintre acestea voi menţiona numai reacţia de reducere, de oxidare, de eterificare şi
esterificare datorită importanţei biochimice atât a reacţiilor în sine, cât şi a produşilor care se formează.
I. Reacţia de reducere: ozele pot fi reduse la gruparea carbonil, transformându-se în polialcooli
(alditioli). Astfel glucoza se reduce la sorbitol, manoza la manitol, iar aldehida glicerică la glicerol.

II. Reacţia de oxidare a ozelor are loc în condiţii diferite de reacţie şi în funcţie de acestea,
respectiv de gruparea funcţională care se oxidează, rezultă acizi carboxilici onici, zaharici şi uronici.

III. Reacţia de eterificare este reacţia de eliminare de apă între hidroxilul glicozidic al unei oze şi
gruparea hidroxil a unui alcool cu formarea unei legături de tip eter, numită legătură glicozidică. Rezultă
glicozizi sau eteri.
IV. Reacţia de esterificare: în celula vie ozele sunt esterificate cu acid fosforic la gruparea �OH
de alcool primar sau la hidroxilul semiacetalic. Se obţin esterii fosforici, adică forma activă a ozelor,
bogată energetic, sub care ele participă în toate procesele metabolice. Cei mai importanţi esteri fosforici
ai ozelor implicaţi în procesele metabolice de biosinteză şi degradare sunt:esreti ai triozelor,
peptozelor,hexozelor.

Alături de esterii fosforici care sunt consideraţi derivaţi ai ozelor rezultaţi în urma reacţiei de esterificare,
există şi derivaţi aminaţi ai ozelor, respectiv aminoglucidele. Aceştia conţin o grupare amină la atomul de
carbon C2, grupare ce poate fi în unele cazuri acetilată sau sulfonată. Cele mai importante aminoglucide
sunt: glucozamina, galactozamina şi acidul neuraminic.

Fructoza: � reprezintă 30 - 60% din aportul glucidic la mamifere; � se găseşte liberă în miere, fructe şi
melasă, iar alături de glucoză intră în structura zaharozei.

OLIGOGLUCIDE

Oligoglucidele sunt biomolecule formate dintr-un număr restrâns de oze (2 - 8), cele mai importante
pentru organismul animal fiind diglucidele.

Diglucidele sunt cei mai simpli compuşi glicozidici rezultaţi prin condensarea a două molecule de oze
identice sau diferite. În structura lor apare o legătură glicozidică de tip eter (R-O-R), formată fie prin
condensarea hidroxilului semiacetalic( obținut prin ciclizare) al unei oze cu un hidroxil alcoolic al altei
oze rezultînd diglucide reducătoare, fie prin condensarea hidroxilului semiacetalic al unei oze cu
hidroxilul semiacetalic al celeilalte oze (adică eliminare de apă între două grupări OH obținute prin
ciclizare care aparțin celor două oze)și rezultă diglucide nereducătoare. În figura 2.1 sunt redate
exemple de diglucide 12 reducătoare şi rolul lor biochimic

2.5. POLIGLUCIDE

• Poliglucidele sunt macromolecule formate prin condensarea unui număr mare de oze identice
(homoglicani). Din această categorie fac parte: amidonul, glicogenul şi celuloza.

• Poliglucidele conţin în structura lor unităţi diglucide repetitive de acelaşi fel: - n(maltoză) în cazul
amidonului şi glicogenului; - n(celobioză) în cazul celulozei.

• Pot avea structură liniară (celuloza) sau ramificată (amidon, glicogen). Constituie substanţe energetice
de rezervă pentru organism.

• Sunt scindate hidrolitic până la unităţile structurale de bază (oze) de către enzime numite glicozidaze
(hidrolaze).
Amidonul este poliglucidul de rezervă specific unor plante, constituind în acelaşi timp una dintre
sursele de glucoză importante pentru organismul animal. La plante este stocat în seminţe sau tuberculi,
fiind 16 mobilizat hidrolitic, pe cale enzimatică, în cursul germinării sau înmuguririi. Ca şi glicogenul, este
un produs de policondensare al glucozei.

Este alcătuit din două componente:

- amiloza, constituită numai din unităţi de maltoză, cu o structură neramificată; reprezintă 30% din
macromoleculă; este solubilă în apă, iar cu iodul se colorează în albastru închis;

- amilopectina, care reprezintă 70%, are o structură ramificată, conţinând şi unităţi de izomaltoză
(ramificarea intervine după 25 - 30 resturi de glucoză); formează la cald soluţii apoase, vâscoase, care
prin răcire se transformă în gel; cu iodul se colorează în albastru-violet.

Hidroliza enzimatică a amidonului în organism sau in vitro decurge treptat, cu fragmentarea moleculei şi
formarea unor compuşi numiţi dextrine, apoi maltoză şi în final a -glucoză.

Amidon → Dextrine → Maltoză →a-glucoza

Celuloza este un produs de policondensare al B-GLUCOZEI, avand ca unitate repetitivă celobioza.

Celuloza este compusul organic cel mai abundent de pe pământ. Este foarte rezistentă la hidroliză şi
intră în structura elementelor de rezistenţă din peretele celular vegetal. Celuloza poate fi degradată de
un număr redus de microorganisme şi protozoare capabile să producă un sistem enzimatic complex,
celulozolitic, în care mai multe enzime acţionează sinergic, hidrolizând macromolecula până la glucoză.
Prezenţa acestor microorganisme în rumenul şi colonul animalelor ierbivore le face capabile să utilizeze
celuloza ca sursă majoră de hrană.

Colesterolul este principalul sterol de origine animală distribuit, sub formă liberă sau esterificată în
toate celulele organismului. Predomină în ţesutul nervos (creier, măduva spinării), în gălbenuşul de ou,
în calculii biliari, în piele, în glandele suprarenale. Este de origine exogenă, dar şi endogenă, fiind
sintetizat din acetilcoenzima A. În organismul animal colesterolul are un rol biochimic deosebit de
important şi anume:

➢ prin esterificare cu acizi graşi superiori formează lipidele complexe denumite colesteride;

➢ intră în structura biomembranelor celulare şi contribuie la permeabilitatea acestora;

➢ acţionează asupra permeabilităţii eritrocitelor, influenţând procesele de difuzie;

➢ este antitoxic şi antihemolitic (neutralizează efectul unor toxine sau inhibă acţiunea hemolitică a unor
substanţe pătrunse în organism); 10

➢ are rol izolator în tecile de mielină, influenţând transmiterea influxului nervos;

➢ este precursorul metabolic (provitamina) vitaminei D3;

 ➢ este precursorul metabolic primar al acizilor biliari şi al hormonilor sexuali şi corticosuprarenali.
Concentraţia normală de colesterol din sânge se numeşte colesterolemie. În stări de hipercolesterolemie
se intensifică depunerea lui în ţesuturi (xantomatoza), favorizând apariţia aterosclerozei

• acidul colic (3,7 şi 12 −OH);

• acidul deoxicolic (3,12 −OH);

• acidul litocolic (3 −OH).

. GLICEROFOSFOLIPIDE

Glicerofosfolipidele sunt lipide complexe, în structura lor participă sub formă esterificată acizi graşi,
glicerol, acid fosforic, precum şi un alt alcool cu masă moleculară mică, în special un aminoalcool. Ele
sunt lipide de constituţie, intră în structura membranelor plasmatice. Acestea sunt alcătuite de fapt din
40-50% fosfolipide şi 50-60% proteine, precum şi din glicolipide. Alcoolii ce pot intra în structura
fosfolipidelor sunt: colina, colamina, serina şi inozitolul. În funcţie de natura celui de-al doilea alcool,
glicerofosfolipidele se împart în :

• lecitine (colinglicerofosfolipide), care conţin colină

• cefaline (colaminglicerofosfolipide), care conţin colamină

• seringlicerofosfolipide, care conţin serină

• inozitolglicerofosfolipide, care conţin inozitol.

Cele mai răspândite sunt lecitinele şi cefalinele. Acizii graşi întâlniţi cel mai frecvent în structura lor sunt
acidul stearic, acidul palmintic şi acidul oleic.

In organism colinfosfolipidele şi colaminfosfolipidele sunt scindate hidrolitic sub acţiunea unor

fosfolipaze şi rezultă lizolecitina şi lizofosfatidilcolamina cu acţiune hemolizantă. Dintre glicerofosfatide
lecitinele şi cefalinele se găsesc în toate celulele organismului animal, preponderent în creier şi în
gălbenuşul de ou. Serinfosfolipidele predomină în ţesutul cerebral, unde se găsesc alături de
inozitolfosfolipide.

PROTIDE

Protidele sunt componente chimice primordiale ale materiei vii, compuşi organici naturali, care prin
structura şi proprietăţile lor definesc esenţa vieţii constituind baza materială a existenţei şi a tuturor
fenomenelor specifice acesteia. Denumire lor derivă de la cuvântul grecesc „proteios“ care înseamnă
„de prim rang, de cea mai mare importanţă“.

Protidele se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii:

➢ sunt constituenţii universali şi indispensabili ai tuturor formelor de viaţă (purtătorii materiali ai vieţii),
asigurând organizarea, menţinerea structurii morfologice şi manifestarea funcţiilor vitale ale celulelor;

➢ sunt biomacromolecule alcătuite din unităţi structurale de bază, numite aminoacizi, legate una de
alta prin legături peptidice (− CO − NH −);

➢ deşi prezintă structuri chimice şi funcţii biologice diferite, sunt alcătuite din 20-22 aminoacizi
fundamentali

➢ prezintă proprietăţi fizice şi biochimice specifice, consecinţă a organizării structurale şi respectiv a

conformaţiei spaţiale a macromoleculelor;

➢ sunt biomacromolecule informaţionale implicate în transmiterea informaţiei de la o celulă la alta sau

de la un organism la altul;

Din punct de vedere al compoziţiei chimice elementare, majoritatea protidelor sunt substanţe cel puţin
cuaternare (C, H, O, N); unele conţin sulf şi fosfor, iar altele conţin metale (fier, cupru, magneziu etc.)
Distribuţia protidelor în organismul animal diferă în funcţie de organ şi specie, deci sunt organo-specifice
şi specie-specifice.

Fiecare catenă polipeptidică are ca unitate repetitivă un triplet de aminoacizi: glicocol - prolină -
hidroxiprolină, care prin structura lor -pliere, ci facilitează adoptarea conformaţiei triplu helix.-helix sau
chimică nu permit adoptarea conformaţiei

Un tripeptid important pentru organismul viu este glutationul rezultat prin condensarea acidului
glutamic, cisteinei şi glicocolului.

Datorită prezenţei ambelor grupări, amino şi carboxil, aminoacizii pot condensa între ei cu formare de
legături peptidice (−CO−NH) între gruparea amino a unui aminoacid şi gruparea carboxil a altui
aminoacid, rezultând compuşi numiţi peptide.

Denumirea peptidelor se stabileşte prin indicarea succesivă a denumirii fiecărui aminoacid component al
moleculei de peptidă cu adăugarea sufixului „il“ la fiecare denumire; excepţie face numai aminoacidul C-
terminal cu grupare carboxil liberă, care-şi menţine denumirea neschimbată.

Ocitocina şi vasopresina sunt octapeptide ciclice care prezintă o mare asemănare din punct de vedere
structural. Ocitocina şi vasopresina (primii hormoni polipeptidici sintetizaţi în laborator) sunt peptide cu
proprietăţi hormonale secretate de lobul posterior al hipofizei (neurohipofiză). Ocitocina stimulează
lactaţia şi contracţia musculaturii netede (muşchiul uterin), înlesnind expulzarea fătului. Vasopresina
determină constricţia vaselor sanguine având acţiune hipertensivă şi reglează eliminarea apei din
organism pe cale renală, prezintă proprietăţi antidiuretice. Dacă vasopresina este sintetizată de
organism în cantităţi insuficiente, se instalează diabetul insipid care se manifestă prin eliminare
exagerată de apă prin urină (poliurie). Polipeptidele sunt constituite din 10-100 aminoacizi.
• Insulina este o polipeptidă cu rol hormonal secretată de pancreas. A fost descoperită de fiziologul
român Nicolae Paulescu cu opt luni înaintea canadienilor. Molecula de insulină are o configuraţie
spaţială elicoidală şi este constituită din 51 aminoacizi ordonaţi bicatenar. O catenă A este formată din
21 aminoacizi şi a doua catenă B este constituită din 30 aminoacizi.

• Glucagonul este un polipeptid cu rol hormonal, secretat de pancreas. Structura glucagonului este
alcătuită din 29 aminoacizi dispuşi monocatenar. Spre deosebire de insulină, glucagonul conţine
metionină şi triptofan şi nu conţine cisteină, izoleucină şi prolină.

4. Structura cuaternară reprezintă cel mai înalt grad de organizare moleculară a proteinelor, caracteristic
proteinelor native, care există ca agregate moleculare formate din mai multe catene polipeptidice unite
în subunităţi.

Un exemplu de proteină oligomeră îl constituie componenta proteică a hemoglobinei (Hb) - pigment

sanguin - denumită globină. Structura cuaternară a globinei este un tetramer constituit din patru
protomeri, respectiv din patru catene polipeptidice: 2 catene identice (fiecareidentice (fiecare având
141 aminoacizi) şi 2 catene având 146 aminoacizi). Cei patru protomeri se constituie în câte două . şi
una subunităţi, fiecare subunitate având o catenă polipeptidică

Reacţia antigen-anticorp

Procesele imunologice se definesc ca reacţii de apărare a organismului împotriva unor microorganisme,

toxine sau chiar celule ale organismului care au dobândit caractere anormale.

Sistemul imun asigură realizarea reacţiei de apărare a organismului definită ca răspuns imun. În
răspunsul imun umoral sunt implicate proteine oligomere numite anticorpi sau imunoglobuline
biosintetizate de limfocitele B (produse în măduva osoasă) ca răspuns la pătrunderea în organism a unor
proteine străine numite antigeni.