FUNCTIILE PLASMALEMEI

1. SCHIMBUL DE MOLECULE SI IONI PRIN

MEMBRANELE CELULARE

Proteinele membranare implicate in schimbul de molecule si ioni:

 Proteinele caraus, cu activitate de tip enzimatic (in sensul gradientului
electrochimic)
 Proteinele caraus cu activitate de tip pompa (mentine gradientul de concentratie si
electrochimic)
 Proteine canal (trecerea ionilor prin canale influenteza potentialul electric)

Proteinele caraus se clasifica in :

 Proteine uniport (transporta un singur tip de substanta in sensul GrC)
 Proteine cotransportori (transporta un ion si o molecula sau doua molecule
diferite in aceeasi directie – simport sau in directii diferite – antiport)

Clasificarea transportului membranar

A. MICROTRANSPORT

1. Transport pasiv
 Difuziune simpla
-prin bistrat lipidic
-mediata de peptide
 Difuziune facilitata
-mediata de proteine caraus
-mediata de proteine canal
-prin ionofori

2. Transport activ
 Primar (pompare ionica)
 Secundar (pompare moleculara)
 Translocarea de grup

B. MACROTRANSPORT

1. Transport direct
 2. Transport vezicular
 Endocitoza
Pinocitoza
– independenta de receptori
– mediata de receptori
Fagocitoza
 Exocitoza
 Transcitoza

Transportul mediat de:

1. Bistratul lipidic
-difuzia simpla prin bistrat
-ATP-independent

2. Proteine
-canal: difuzie facilitata, ATP-independenta
-caraus uniport: difuzie facilitata, ATP-independenta
-caraus cotransport: simport si antiport
-caraus tip pompa: pomparea ionica, ATP-dependenta
-ionofori canal
-ionofori caraus

3. Vezicule
-endocitoza
-exocitoza
-transcitoza
 TRANSPORTUL ATP-INDEPENDENT

1. Difuziunea simpla prin bistrat lipidic

Trec prin membrana substante care se dizolva in bistratul lipidic. Un rol important
il detine coeficientul de permeabilitate. Proportia in care trec substantele prin
membrana depinde de gradul lor de solubilitate in lipide si de marimea lor

Permeabilitatea este K*D/t, unde K este coeficientul de partitie, D este

coeficeintul de difuziune si t este grosimea membranei.
Cu cat K este mai mare, cu atat substanta este mai liposolubila si traverseaza mai
repede membrana. Totodata, difuziunea simpla poate avea loc daca exista o diferenta
de concentratie intre spatiul extracelular si cel intracelular
In cazul substantelor incarcate ionic, apare gradientul de potential electric, care
imprima o energie suplimentara, datorita polaritatii plasmalemei (+ la exterior, - la
interior)
Suma gradientelor de concentratie si de potential se numeste potential
electrochimic si determina sensul si amploarea transportului pasiv.

2. Difuzia simpla prin proteine – ionofori

Ionoforii sunt molecule mici, hidrofobe, care maresc permeabilitatea bistratului

lipidic pentru anumiti ioni. Exista doua categorii de ionofori:
 Tip caraus sau transportori mobili ai ionilor
 Tip canal
Deoarece functionarea lor nu depinde de existenta unei surse de energie,
deplasarea ionilor este permisa doar conform gradientului electrochimic al acestora.

Ionofori carausi
 Valinomicina (transforma K)
 FCCP (pentru H)

Ionofori tip canal:

 Gramicidina A (pentru Na; este un antibiotic eficient, distrugand echilibrul
Na-K, vital pentru existenta bacteriilor)
 Filipina, nistanina, amfotericina B (antifungice)
 3. Difuzia facilitata de proteine canal

Proteinele canal sunt proteine membranare integrale, multipass, care realizeaza

canale hidrofile prin bistrat. Ele au 3 functii:
 Mentin volumul celular, in procese de absorbtie si secretie (colaboreaza cu
proteinele pompa si cu cele caraus)
 Reglarea potentialului electric membranar, prin inchiderea si deschiderea
canalelor ionice
 Cresterea concentratiei intracelulare de Ca, necesara unor procese vitale
(secretia celulara, contractia musculara)
Acest transport este ATP-independent si are o eficienta a transportului foarte
mare.

Celulele controleaza activitatea proteinelor canal in doua moduri:

 Pe termen lung: celulele au o paleta unica de proteine canal, in functie de
specificul sau)
 Pe termern scurt: celulele deschis/inchid anumite proteine canal in functie de
conditiile fiziologice

Canalele ionice se caracterizeaza prin:

 Selectivitate pentru anumiti ioni
 Proprietatea de a fi inchis/deschis (canale cu poarta)
 Arhitectura moleculara

Canalele cu poarta se impart in:

 Canale cu poarta comandata de voltaj: se deschid cand membrana este
depolarizata. Stau la baza excitabilitatii membranei. Au rol in:
-generarea potentialului de actiune
-controlul unor functii celulare
 Canalele cu poarta comandata de ligand: sunt activate prin legatura unui
mesager chimic la un situs specific de la nivelul proteinei. Neurotransmitatorii
rapizi utilizeaza aceste canale
 Jonctiuni de tip gap: sunt canale mai lente, care se deschid si se inchid ca
raspuns la modificarile concentratiei intracelulare de calciu si protoni.

Difuzia facilitata se explica prin existenta unor proteine membranare care

recunosc si fixeaza substantele. Ele se numesc proteine de transport sau purtataore.
Unele pot vehicula substante intr-un singur sens (uniport), altele le transporta in
ambele sensuri (antiport-sisteme cotransportoare)
 4. Difuziunea facilitata de proteine caraus

Difuziunea facilitata de proteine caraus de tip uniport (uniportori) realizeaza

transportul moleculelor mici, hidrofile. Caracteristici:
 Rata de difuzie mai mare decat cea a difuziei simple
 Coeficientul de partitie K este irelevant
 Exista o viteza maxima de transport (rata transportului este maxima)
 Transportul este specific
 Se face prin mecanism de ping-pong
 Se realizeaza ca o reactie de cinetica enzimatica, conform cineticii lui
Michaelis-Menten

Proteinele transportoare au un loc specific de legare a substratului. Viteza atinge

maximul cand acesta este saturat (toate locurile de legare sunt ocupate)

Difuzia facilitata a glucozei

Exista cel putin 13 proteine de transport pentru glucoza (izoforme). Ele se numesc
proteine de tip Glut. Datorita lor, celulele pot regla independent metabolismul
glucozei.

5. Aquaporinele
Sunt responsabile de reglarea fluxului transmembranar al apei. Se gasesc in toate
celulele si au rol important in cresterea, dezvoltarea si mentinerea sanatatii omului.
Apa nu e transportata doar prin difuziune simpla, ci si prin difuziune facilitata de
aquaporine, de 100 de ori mai repede.
Aquaporinele sunt formate ca un tetramer peptidic, fiecare delimitand un canal
hidrofil propriu, in forma de clepsidra. Aceasta forma prezinta avantaje, apa circuland
in ambele directii cu viteza
O proprietate importanta a canalului este selectivitatea.
Exista 11 aquaporine
Tipuri de aquaporine:
 Aquaporine propriu-zise (transporta apa)
 Aquaglicoproteine (transporta in plus glucoza)
AQP1: in tubii proximali, eritrocite, tract gastro-intestinal, plamani.
AQP2: nefroni
Mutatiile la nivelul genei care codifica AQP2 determina diabetul inspid
nefrogen congenital
AQP4: in organele periventriculare cu rol in echilibrul hidric al encefalului
 TRANSPORTUL ATP-DEPENDENT (ACTIV)
Proteinele pompa sunt proteine transmembranare cu unul sau mai multe situsuri
de legare a ATP, localizate pe fata citoplasmatica a membranei. Ele se numesc ATP-
aze si pot hidroliza ADP. ATP si P cu eliberare de energie.
ATP-ul este produs prin fosforilare oxidativa in mitocondrii, motiv pentru care
transportul activ este cuplat cu respiratia celulara.
Se cunosc doua sisteme de pompare:
 Mecanismul de pompare ionica sau transportul activ primat
 Mecanismul de pompare moleculara sau transportul activ secundar.

1. Transportul activ primar

Trei tipuri de pompe ionice :

1. Pompe ionice de tip P

Gruparea fosfat eliberata prin hidroliza ATP este transferata unui reziduu acid
aspartic al proteinei transportoare, schimbandu-i conformatia si permitand asftel
expunerea unor situsuri ionice specifice si modificarea afinitatii pentru ioni.

2. Pompe ionice de tip V

Transporta doar protoni (H). Utilizeaza energia furnizata de ATP fara a forma o
proteina fosforilata. Prezinta doua domenii:
 V1, se gaseste in tipoclasma, este hidrofil
 V0
Au doua functii:
 Acidifiaza componentele la nivelul carora se gasesc, activeaza hidrolazele
lizozomale.
 Gradientul de protoni confera energia necesara transportului altor molecule
H+- asociate (preluarea neurotransmitatorilor de catre veziculele sinaptice)

3. Pompa ionica de tip F

Se gasesc in membrana mitocondriilor si a bacteriilor, avand rol in sinteza de ATP
si fiind numite ATP-sintetaze. Ele sintetizeaza ATP din ADP si P, prin miscarea
protonilor in sensul gradientului de concentratie

Alt grup de proteine ce transporta activ ioni este grupul transportorilor tip ABC ce
leaga ATP. Proteinele transportoare au specificitate de substrat.
Transportul activ al ionilor este necesar pentru
  Mentinerea echilibrului osmotic
 Concentratie constanta de anioni si cationi
 Mentinerea potentialului de membrana

Pompe de tip P

Exista pompa de Na si K, pompa de Ca, de H/K, de H

1. Pompa de Na/K
Na va fi pompat la exteriorul celulei, iar K va intra in celula. Prin difuziune
simpla electrochimica, Na intra in celula, iar K iese. Pomparea Na si K impotriva
gradientului de concentratie se realizeaza cu consum de energie obtinut din hidroliza ATP
si in prezinta unei enzime: Na-K-ATP-aza. Raportul Na-K este 3-2.
Prin hidroliza unei molecule de ATP se realizeaza transportul a 3 Na in afara
celulei si introducerea in celula a 2 K.
Mecanismul necesita:
 Prezenta locurilor de legare pentru Na si K pe enzima
 Translocatia enzimei in grosimea bistratului
 Eliberarea ligandului.

Functionare:
Legarea a 3 Na pe fata interna si fosforilarea in urma hidrolizei ATP schimba
starea conformationala a proteinei. Astfel, are loc expunerea catre mediul extracelular al
locurilor de legare si pierderea afinitatii pentru Na, care sunt eliberati. Ulterior, se
cupleaza cu doi ioni de K, revenind la starea conformationala initiala si expunand locurile
de legare catre interior. Se pierde afinitatea pentru K, iar acesta este eliberat intracelular.

2. Pompa de Ca (Ca-ATPaze)
Se gasesc la nivelul plasmalemei, mitocondriilor si RE.
Activitatea ATP-azei din RE din muschi se intensifica daca creste concentratia de
Ca liber in citoplasma: vor pompa Ca in reticul.
ATP-azele din plasmalema transporta Ca in afara celulei, impotriva gradientului
electrochimic.

3. Pompa de H/K
Se gaseste la nivelul plasmalemelor celulelor epiteliale ale mucoasei gastrice.
Rolul sau e de a furniza H in lumenul gastric, la schimb cu influx de K in celula.
H din lumenul gastric se combina cu Cl formand HCl, necesar digestiei

Transportul de tip ABC

Sunt doi membri importanti:

1. ATP-aza de rezistenta multidrog
 In mod normal, ele se gasesc in ficat, rinichi si intestin si pompeaza substante
toxice in urina, bila si lumenul intestinal. Celulele tumorale supraexprima aceasta
proteina si pompeaza spre exteriorul celulei diferitele medicamente.

2. Proteina CFTR
Hidroliza ATP-ului determina o shcimbare in structura proteinei, facilitand
transportul moleculelor hidrofobe, cum ar fi Cl (CFTR este un canal de Cl)
Defectele genetice ale CFTR sunt responsabile de fibroza chistica a pancreasului.
Daca nu este eliminat Cl, nu este atrasa nici apa, iar secretia enzimelor pe caile
pancreatice si a mucusului de pe caile respiratorii este blocata

2. Transportul activ secundar

Simportul
Ionul motor (Na), impreuna cu o molecula (oza sau acid aminat) se fixeaza pe
doua locuri distincte ale transportorului si formeaza un complex ternar.
De exemplu, absorbtia glucozei de enterocite si de nefrocite se face printr-un
sistem de simport in care glucoza si Na se leaga in locuri diferite proteina transportoare a
glucozei. Na are tendinta de a intra in celula, in sensul gradientului sau electrochimic,
antrenand si glucoza. Ulterior, Na e expulzat din celula prin pompa de Na/K.
Acelasi mecanism este utilizat si la transportul acizilor aminati.

Antiportul

1. Antiportul 3Na/Ca: la nivelul muschiului cardiac , reducand forta muchiului cardiac

prin scoaterea din celula a unui ion de Ca si introducerea a 3 ioni de Na

2. Antiportul cu rol in relgarea pH-ului celulei:

 NaHCO3/Cl importa un ion de Na si HCO3 si exporta Cl. In celula, HCO3
disociaza (CO2 si OH), CO2 iese din celula, iar OH se combina cu protonii din
celula, formeaza apa si creste pH-ul prin scaderea numarului de protoni.
 Na/H: influx de Na, eflux de H
 Schimbul 1 : 1, HCO3 exportat si Cl importat

3. Proteinele antiport si fosforilarea oxidativa

La nivelul mitocondriilor exista doua proteine antiport: una importa HPO4 si
exporta OH, cealalta importa ADP si exporta ATP. Rezulta astfel un influx de 1ADP si 1P
la un eflux de 1ATP si 1OH

Proteinele transportor tip pompa, cele caraus si cele canal coopereaza la nivelul
organismului. Pompele stabilesc gradientul electrochimic, proteinele canal regleaza si
controleaza permeabilitatea membranei pentru ioni, mentinand potentialul de membrana,
iar cele caraus utilizeaza gradientul electrochimic pentru transportul de substante.

1. Transportul glucozei la nivel intestinal si renal necesita urmatoarele:

 NaK-ATP-aza: pompeaza Na la exterior, introduce K in celula
 Simportul Na/glucoza: utilizeaza tendinta Na de a intra in celula pentru a
introduce si glucoza
 Uniportul Glut5 : faciliteaza transportul glucozei din citoplasma catre fluxul
sangvin

2. La nivel renal, in ansa Henle

 NaK-ATP-aza: realizeaza un gradient pentru Na
 Simportul Na/K/2Cl

3. Translocarea de grup

Substanta, in contact cu fata externa a plasmalemei, formeaza o legatura covalenta

cu unul dintre constituentiiei, in celula, gasindu-se sub o forma chimica diferita

TRANSPORTUL PRIN VEZICULE

Exista 3 tipuri:
 Transportul din mediul extracelular in celula: ENDOCITOZA, de doua tipuri
-Fagocitoza (celula mananca): se realizeaza prin vezicule mari, pentru
particulele mari (bacterii)
-Pinocitoza (celula bea): transportul substantelor sub forma de picaturi,
prin vezicule mici
 Transportul din celula in mediul extracelular: EXOCITOZA
 Transportul transcelular: TRANSCITOZA, realizata prin
-vezicule independente care traverseaza celulele endoteliale de la fata
luminala la fata interstitiala
-prin canale formate de vezicule care fuzioneaza
 A. ENDOCITZA
Este transportul de material de la exteriorul spre interiorul celulei. Prin fagocitoza
patrund substantele subtiri, prin vezicule numite fagozomi, iar prin pinocitoza patrund
substantele lichide, prin vezicule numite endozomi timpurii.

1. Fagocitoza

Este realizata de celule speciale, fagocite , care pot fi macrofage sau neutrofile,
fiind un mecanism cu rol de protectie. Fagocitele ingera microorganisme, celule
senescente si alterate, a corpurilor apoptotice.

Etapele fagocitozei:

1. Chemotactismul este miscarea dirijata a fagocitelor catre locul infectiei

2. Recunoasterea materialului de ingerat si atasarea fagocitelor se realizeaza cu

ajutorul receptorilor din plasmalema fagocitelor. In cazul bacteriilor, suprafata lor
trebuie acoperita cu anticorpi ce pot fi recunoscuti de fagocite, proces numit
opsonizare.

3. Inglobarea: fagocitele emit pseudopode care inconjoara particula , fuzionand apoi

la capete, inchizandu-se si formand fagozoame.

4. Distrugerea celulelor fagocitate: fagozomul fuzioneaza cu lizozomii , iar

materialul de fagocitat este distrus de enzimele lizozomale.

Exemple de celule care pacalesc fagocitoza:

1. In cazul bacteriei responsabile de tuberculoza, fagozomiinu fuzioneaza complet cu
lizozomii, formandu-se fagolizozomul si distrugandu-se lizozomul
2. In cazul Listeria monocytogenis, ce provoaca encefalita, aceasta secreta o
fosfolipaza care distruge membranele lizozomale, permitand bacteriei sa iasa in
citoplasma, unde apare sub forma de racheta.

2. Endocitoza

A) Endocitoza in faza fluida: preluarea nespecifica a fluidelor din spatiul

extracelular. Apare continuu in anumite celule specializate in sinteza si secretie, la
nivelul carora un numar mare de vezicule secretorii fuzioneaza cu plasmalema, pentru
eliberarea continutului, ea fiind necesara pentru mentinerea unei suprafete constante a
plasmalemei.

B) Endocitoza mediata de receptori: preluare selectiva a moleculelor aflate in

concentratii scazute in spatiul extracelular.

Evenimente membranare
Implica legarea unei molecule la un receptor specific, care se concentreaza in
regiuni specializate ale plasmalemei, depresiunile invelite pe fata citoplasmatica cu
un ansamblu de proteine: adaptina, clatrina, dinamina.
Clatrina polimerizeaza intr-o structura cu trei brate, triskelion. Asamblarea
invelisului de clatrina, pe fata citoplasmatica a plasmalemei este considerat semnalul
pentru invaginarea membranei in acest loc si are doua functii: confera forta mecanica
necesara si influenteaza concentrarea in depresiuni a unor receptori. In depresiuni
intra receptorii cu sau fara ligandul specific legat.

Endozomii
Exista endozomi timpurii, situati in apropierea plasmalemei, si endozomi tardivi,
situati in vecinatatea complexului Golgi. Interiorul lor este acid.
Endozomul timpuriu actioneaza ca o statie de sortare. Unii receptori isi schimba
conformatia, elibereaza liganzii, iar receptorii sunt reciclati la polul apical. Alti
liganzi raman legati la receptori si sub forma complexelor ligand-receptor ajung in
endozomul tardiv, apoi in lizozom, unde sunt degradati.

3. Exocitoza

Este mecanismul prin care celulele elibereaza in spatiul extracelular moleculele

sintetizate (neurotransmitatori, enzime, anticorpi, heparina).
Ea poate fi constitutiva, cand nu depinde de anumite semnale specifice, sau de tip
reglat, cand apare ca raspuns la anumite molecule-semnal care activeaza receptori
specifici la nivel celular.
Veziculele de secretie fuzioneaza cu plasmalema in zone ale acesteia unde se
gasesc porii de fuziune sau porozomii.
Exemple de exocitoza:
1) evacuarea produsilor de secretie celulara
2) evacuarea neurotransmitatorilor in spatiul sinaptic
3) evacuarea granulelor de melanina din melanocite
3) evacuarea resturilor nedigerabile (defecare celulara)

4. Transcitoza

In celulele endoteliale, transportul rapid si eficient al moleculelor din plasma in

lichidul interstitial ce e facut via vezicule, canale si fenestratii este realizat prin
transportul substantei dizolvate prin endoteliu prin intermediul unei scurtaturi intre
endocitoza si exocitoza, numita transcitoza. Caile de conducere pot fi reprezentate de
canale mari si fenestratii (transcitoza convectiva) sau macromoleculele pot fi
transportate prin vezicule distincte (transcitoza disipata)

2. SEMNALIZAREA CELULARA
Comunicarea prin semnale intercelulare implica 6 etape:
 Sinteza moleculelor semnan
 Eliberarea moleculelor semnal de catre celula care semnalizeaza
 Transportul semnalului catre celula tinta
 Recunoasterea stimulului de receptor
 Transmiterea semnalului catre moleculele efectoare specifice de la nivelul
fetei interne a plasmalemei sau din citoplasma.
 Incetarea raspunsului celular.

Receptorii sunt mscromolecule glicoproteice care pot lega, reversibil, o molecula

semnal (ligand). Liganzii sunt foarte diversi

1. Modalitati de semnalizare intercelulara si tipuri de

molecule semnal endogene. Tipuri de reactii de raspuns

3 modalitati de comunicare celula-celula:

 Transmiterea indirecta a unui semnal prin intermediul substantelor chimice
secretate
 Transmiterea directa a unui semnal prin intermediul moleculelor legate de
plasmalema
 Transmiterea directa a unui semnal prin jonctiuni GAP
Semnalizarea poate avea loc in celule aflate la distanta (de tip paracrin, neurocrin
sau endocrin) sau aflate in contact direct (permanent sau temporar). Semnalele emise
si captate de aceeasi celula realizeaza semnalizarea autocrina.

Semnalizarea paracrina (pentru celule aflate destul de aproape) se face prin

mediatori locali.
Semnalizarea neurocrina (sinaptica, la nivelul neuronilor) se realizeaza cu
ajutorul neurotransmitatorilor, eliberati in fanta sinaptica.
Semnalizarea endocrina se realizeaza prin intermediul hormonilor, acestia fiind
transportati la nivelul celulelor tinta de catre fluxul sangvin.
Semnalizarea autocrina (autosemnalizarea): semnalele emise de o celula sunt
captate de aceeasi celula. Un exemplu de molecula semnal este reprezentata de
eicosanoizi (pentru contractia fibrelor musculare netede sau agregarea plachetara,
aprticipand la mecanismele durerii si inflamatiei locale)
 Tipuri de molecule semnal
1. Semnale care traverseaza plasmalema
 Compusi hidrofobi, liposolubili (hormoni steroidieni, tiroidieni, retinoizi)
 Molecule hidrofile mici sau non polare
2. Semnale care nu traverseaza plasmalema : compusi hidrofili (necesita lantul
receptor-traductor-amplificator)
Reactiile de raspuns celular-clasificare

1. In functie de timpul de raspuns

 De ordinul milisecundelor (neurotransmitatori)
 De ordinul secundelor (daca receptorii sunt la nivelul plasmalemei)
 De ordinul zilelor (receptori intracitoplasmatici sau intranucleari)
2. In functie de modalitatea de raspuns
 Modificarea metabolismului celulei tinta
 Modificarea potentialului, prin deschiderea sau inchiderea canalelor ionice
 Modificara expresiei genice

2. Receptorii: definitie, clasificare

Receptorii sunt macromolecule glicoproteice care pot lega, reversibil si prin

complementaritate, o molecula semnal (ligand)

A) In functie de localizare
1. La nivelul membranelor biologice
 In plasmalema (hormoni peptidici)
 In membrana organitelor
2. Intracelulari
 In citoplasma
-hormoni tiroidien
-hormoni steroizi
-vitamina D
-retinoizi
 In nucleu
-hormoni tiroidieni
-hormoni steroizi

B) In functie de natura ligandului

1. Pentru liganzi endogeni
 Pentru neurotransmitatori
 Pentru mediatori chimici
 Pentru molecule vehiculate pe cale umorala
-hormoni
-antigene endogene
-anticorpi
-glicoproteine si lipoproteine cu densitate mica
 2. Pentru liganzi exogeni
 Pentru componente virale
 Pentru toxine microbiene
 Pentru antigene exogene

C) In functie de activitatea in cadrul caii de semnalizare

1. Receptori cu activitate catalitica
 Activitate guanilat-ciclaza
 Receptorii tirozin-fosfatazici
 Receptori tirozin-kinazici
2. Receptori fara activitate catalitica
 Receptori cuplati la canalele ionice
 Receptori cuplati cu proteinele G
 Receptori pentru citokine

Receptori cu activitate catalitica

1. Receptori cu activitate guanilat-ciclazica

Prezinta un domeniu extracelular cu activitate receptoare si un domeniu
intracelular cu activitate guanilat-ciclazica (mecanism valabil pentru peptidul
natriouretric atrial)

2. Receptorii tirozin-kinazici
Prin activare, ei realizeaza degradarea ATP-ului si transferul fosfatului pe proteina
tinta intracelulara (receptorii pentru insulina)

3. Receptorii tirozin-fosfatazici
Dupa cuplarea ligandului, activeaza protein-fosfataza care are rol de a defosforila
unele proteine intracitoplasmatice.

Receptorii fara activitate catalitica

1. Receptorii asociati la canale ionice

Ligandul ii modifica forma in urma cuplarii, modificand astfel permeabilitatea la
ioni (neuromediatori). Receptorii legati la canalele ionice apartin unei familii de
proteine multi-pass

2. Receptorii care activeaza calea JAK-STAT

Sunt proteine uni-pass, asociate direct cu protein-kinazele citoplasmatice.
Exemple de liganzi : interferoni, interleukine, factori de crestere
Legarea ligandului determina activarea tirozin-kinazelor

3. Receptorii cuplati cu proteine G

 Sunt proteine multi-pass (rodopsina, receptorii olfactiei) cu o serie de proprietati
comune:
 7 domenii transmembranare formate din cate 22-24 aminoacizi hidrofobi
 Bucla din receptor dintre zonele 5-6, precum si segmentul C-terminal, sunt
esentiale pentru cuplarea proteinei G

Proteinele G pot actiona in calitate de comutatoare deoarece exista in doua stari

diferite: activa (GTP) si inactiva (GDP). O serie de proteine accesorii se pot lega de
acestea, activandu-le:
 Proteinele de activare a GTP-azelor (GAPs), care scurteaza raspunsul mediat
de proteina G
 GEFs - factorii de schimb guanin-nucleotidici (stimuleaza legarea GTP si
activarea proteinei)
 Inhibitorii de disociere guanin-nucleotidici (GDIs) mentin proteina G inactiva

Se numesc proteine G deoarece leaga guanin-nucleotide (GDP sau GTP). Functia

lor este de releu de transmisie a semnalului de la receptorul activat la un efector din
membrana plasmatica.

Proprietatile receptorilor biologici

1. Specificitatea
 De legare : o molecula informationala interactioneaza cu un anumit tip de
receptor
 De raspuns : cuplarea ligandului cu receptorul pot determina raspunsuri
diferite in functie de specializarea celulei
2. Saturabilitatea
Un receptor poate cupla un numar limitat de molecule-semnal, dupa care este
inactivat, internalizat si metabolizat
3. Pluralitatea
Pentru aceeasi molecula exista mai multe tipuri de receptori, raspunsul depinzand
de tipul de receptor activat si de teritoriul unde se gaseste.
Exemple:
 Acetilcolina
 Adrenalina

3. Semnalizarea prin hormoni polipeptidici

A. Calea adenilatciclazei (AC)

1. Etapa intramembranara
 Activarea proteinei G de catre receptor (are loc schimbarea formei
receptorului si cresterea afinitatii sale pentru proteina G aferenta). Se
 formeaza complexul G-receptor, schimbarea conformationala, eliberarea GDP
si legarea GTP (activarea proteinei)
 Transmiterea semnalului de la proteina G la receptor: are loc activarea unei
molecule efector (adenilatciclaza) care aduce in functiune mesagerul secund.
In cazul adenilatciclazei, are loc formarea de AMPc din ATP

2. Etapa intracitoplasmatica
AMPc este un mesager secund, efectele sale fiind mediate de proteinkinaza A
(PKA). Legarea AMPc la PKA determina fosforilarea unor proteine specifice
conducand, in final, la aparitia raspunsului.
In hepatocit, substratul tinta al PKA este reprezentat de glicogen sintetaza si
fosforilat-kinaza (fosforilarea fosforilat-kinazei activeaza enzima care va fosforila
glicogen fosforilaza care va converti glicogenul in glucoza.
O singura molecula hormonala legata la suprafata celulara poate activa un numar
mare de molecule AC, fiecare formand mai multi mesageri AMPc. Asadar, produsii
mesagerului secundar reprezinta un mecanism ce amplifica mult semnalul generat de
mesajul original

3. Finalizarea mecanismului de semnalizare

Legarea unui ligand la un receptor cuplat cu proteina G activeaza doua complexe
proteice semnal:
 Complexul ligand-G ce actioneaza asupra proteinelor G
 Subunitatea libera Gа cu GTP legat ce actioneaza asupra efectorilor.

Inactivarea are loc astfel

1. Desensibilizarea (inactivarea receptorilor chiar daca ei inca interactioneaza cu
ligandul) are loc in doi timpi
 Fosforilarea domeniului citoplasmatic al GPCR
 Legarea unei proteine (arestina) ce inhiba abilitatea R de a se lega de ale
proteineG

2. GTP legat este hidrolizat de GDP, puterea si durata semnalului fiind determinate de
rata hidrolizei GTP. Terminarea raspunsului este accelerata de interactiunea cu o
proteina asociata GAP ce mareste eficienta activitatii GTP-azice
Exemplu: Toxina holerica inhiba activitatea GTP-azica in celulele epiteliului
intestinal. Moleculele de AC raman active, sintetizand AMPc, ceea ce determina
secretarea, in cantitai mari, de fluide intestinale si deshidratarea

B. Calea fosfolipazei C

1. Etapa intramembranara
Receptorii, dupa cuplarea cu ligandul, activeaza o proteina G, care declanseaza
activarea unei fosfolipaze specifice, care actioneaza asupra unor fosfolipide
membranare (din degradare se obtine IP3-inozitoltrifosfat si DAG-diaciglicerol)
2. Etapa intracitoplasmatica – IP3 si DAG sunt intermediari in eliberarea Ca
 IP3 activeaza canalele de calciu dependente de ligand de la nivelul RE, avand
loc cresterea concentratie de Ca in celula. Dupa ce isi realizeaza rolul de
mesager secund, Ca trebuie inlaturat (fiind toxic).
 DAG va actiona o protein-kinaza (PKC)

4. Semnalizarea prin molecule semnal lipofile (hormoni

steroizi)

Steroizii pot difuza liber prin plasmalema, in citoplasma sau in nucleu.

Liganzii sunt hormoni steroizi ce regleaza expresia genetica:
 Glucocorticoizii cresc nivelul glucozei in sange
 Mineralocorticoizii
 Hormonii sexuali
Hormonii steroizi, tiroidieni, retinoizi, vitamina D difera ca structura si functie,
dar toti provoaca transcriptia genica, urmata de sinteza de proteine.
Hormonii steroizi, derivati din colesterol, se fixeaza reversibil de un receptor
intracitoplasmatic. Activarea receptorului e urmata de expunerea situsului de legare
pentru ADN, complexul H-R ajunge in nucleu, se fixeaza de o regiune specifica din
ADN, initiaza transcriptia si, deci, sinteza de proteine.