FUNCTIILE PLASMALEMEI

1. SCHIMBUL DE MOLECULE SI IONI PRIN

MEMBRANELE CELULARE

Proteinele membranare implicate in schimbul de molecule si ioni:

 Proteinele caraus, cu activitate de tip enzimatic/ enzim-like (transmembranar in sensul
gradientului electrochimic)
 Proteinele caraus cu activitate de tip pompa (uitilizeaza energia furnizata din hidroliza
ATP-ului si mentine gradientul de concentratie si cel electrochimic)
 Proteine canal (pori specifici pentru transportul ionic, trecerea ionilor prin canale
influenteza potentialul electric)

Proteinele caraus se clasifica in :

 Proteine uniport (transporta un singur tip de substanta in sensul GrC)=> difuzia
facilitata de proteine carausi- carausii glucozei (GLUT)
 Proteine cotransportori (folosesc energia furnizata de un gradient chimic si
transporta un ion si o molecula sau doua molecule diferite in aceeasi directie –
simport sau in directii diferite – antiport)

Clasificarea transportului membranar

A. MICROTRANSPORT B. MACROTRANSPORT

1. Transport pasiv 1. Transport direct

 Difuziune simpla 2. Transport vezicular
-prin bistrat lipidic  Endocitoza
-mediata de peptide Pinocitoza
 Difuziune facilitata – independenta de receptori
-mediata de proteine caraus – mediata de receptori
-mediata de proteine canal Fagocitoza
-prin ionofori  Exocitoza
2. Transport activ  Transcitoza
 Primar (pompare ionica)
 Secundar (pompare moleculara)
 Translocarea de grup
 Transport mediat de
Bistratul lipidic Difuzie simpla prin ATP-independenta
bistrat
Canal Difuzie facilitata de ATP-independenta
proteine canal
Caraus:uniport Difuzie facilitata de ATP-independenta
Proteine proteine caraus
Caraus: Simport si antiport
contratransportori
Caraus tip pompe Pompare ionica ATP-dependenta
Ionofori canal
Ionofori caraus
Endocitoza Introducerea moleculelor in celula, in citoplasma, a
Vezicule substantelor lichide (pinocitoza), dependent sau
independent de receptor si a substantelor solide (fagocitoza)
Exocitoza Eliminarea produsilor de secretie
Transcitoza

TRANSPORTUL ATP-INDEPENDENT
Transport pasiv=fara consum de enrgie, in sensul gradientului de concentratie sau electrochimic

1. Difuziunea simpla prin bistrat lipidic

Trec prin membrana substante care se dizolva in bistratul lipidic (lipofile). Un rol important il
detine coeficientul de permeabilitate (masura in care o membrana limiteaza difuzia simpla a
substantelor dizolvate). Proportia in care trec substantele prin membrana depinde de gradul lor de
solubilitate in lipide si de marimea lor.
Permeabilitatea: viteza cu care o substanta trece prim membrana in unitatea de timp.
P=K*D/t, unde K este coeficientul de separare, D este coeficeintul de difuziune si t este
grosimea membranei.
Cu cat K(se masoara cu un amestec apa-ulei) este mai mare, cu atat substanta este mai
liposolubila si traverseaza mai repede membrana. Exceptii: apa, ureea, metanolul. Totodata,
difuziunea simpla poate avea loc daca exista o diferenta de concentratie intre spatiul extracelular
si cel intracelular
In cazul substantelor incarcate ionic, apare gradientul de potential electric, care imprima o
energie suplimentara,determinata de zonele de atragere si respingere electrostatica, datorita
polaritatii plasmalemei (+ la exterior, - la interior)=>potentialul de membrana/ de repaus.
Relatia dintre gradientul de concentratie si cel de potential/Ecuatia Nerst:
E=R*T*log(C1/C2); E=valoarea in milivolti; C1=concentratia mare; C2=concentratia mica;
Echilibru Donnan: fluxurile de ioni generat de fortele de difuzie si elecrostatice se egaleaza.
Suma gradientelor de concentratie si de potential se numeste potential electrochimic si
determina sensul si amploarea transportului pasiv.
 2. Difuzia simpla prin proteine – ionofori

Ionoforii =molecule mici, hidrofobe, care maresc permeabilitatea bistratului lipidic

pentru anumiti ioni. Exista doua categorii de ionofori:
 Tip caraus sau transportori mobili ai ionilor
 Tip canal
Deoarece functionarea lor nu depinde de existenta unei surse de energie, deplasarea
ionilor este permisa doar conform gradientului electrochimic al acestora.

Ionofori carausi
 Valinomicina (polimer cu structura inelara ce transporta K)
 FCCP (face membranele permeabile, selectiv, pentru H+=>blocheaza productia
mitocondriala de ATP)
 A23187 (pentru Ca2+)

Ionofori tip canal:

 Gramicidina A (pentru Na; este un antibiotic eficient, distrugand echilibrul Na-K,
vital pentru existenta bacteriilor)
 Filipina, nistanina, amfotericina B (antifungice, au procente ridicate de steroli)

3. Difuzia facilitata de proteine canal

Proteinele canal sunt proteine membranare integrale, multipass, care realizeaza canale
hidrofile prin bistrat. Exprima helixuri amfipatice/ hidrofobe in raport cu bistratul, iar
peretele interior este compus din reziduri mai polare/ hidrofile. Ele au 3 functii:
 Mentin volumul celular, in procese de absorbtie si secretie (colaboreaza cu proteinele
pompa si cu cele caraus)
 Reglarea potentialului electric membranar, prin inchiderea si deschiderea canalelor
ionice(neuroni si celule musculare)
 Cresterea concentratiei intracelulare de Ca, necesara unor procese vitale (secretia
celulara, contractia musculara)
Acest transport este ATP-independent si are o eficienta a transportului foarte mare.

Celulele controleaza activitatea proteinelor canal in doua moduri:

 Pe termen lung: celulele au o paleta unica de proteine canal, in functie de specificul
sau(neuronii si celulele musculare-canale cu poarta comandate de voltaj)
 Pe termern scurt: celulele deschis/inchid anumite proteine canal in functie de
conditiile fiziologice
Canalele ionice sunt tinta multor toxine puternice, a medicamentelor si anestezicelor.

Canalele ionice se caracterizeaza prin:

 Selectivitate pentru anumiti ioni (cation-selective, anion-slective)
 Proprietatea de a fi inchis/deschis (canale cu poarta)
 Arhitectura moleculara
 Canalele cu poarta se impart in:
 Canale cu poarta comandata de voltaj: se deschid cand membrana este
depolarizata. Stau la baza excitabilitatii membranei. Cele mai importante sunt pentru:
Na, Ca, K.
Canalele cu poarta comandata de voltaj pentru Ca2+ sunt de 5 subtipuri
 L pt reglarea contractiei muschiului cardiac si neted
 N+P/Q pentru eliberarea neurotransmitatorilor si hormonilor
 T mediaza intrarea Ca in neuroni
Au rol in:
-generarea potentialului de actiune
-controlul unor functii celulare
 Canalele cu poarta comandata de ligand: sunt activate prin legarea unui mesager
chimic la un situs specific de la nivelul proteinei. Neurotransmitatorii (glutamatul,
acetilcolina) rapizi utilizeaza aceste canale. Canalele activate de neurotransmitatorii
de excitatie sunt relativ non-selective si transporta Ca si alti cationi.
Receptorul pentru glutamat tip NMDA preia prin neuronii postsinaptici din SNC
Ca, ii activeaza sau induc apoptoza prin activarea unor proteaze Ca- dependente.
Mecanismul se numeste excitotioxicitate
Medicamentele pot afecta functionarea canalelor cu poarta.
 Jonctiuni de tip gap: sunt canale mai lente, care se deschid si se inchid ca raspuns la
modificarile concentratiei intracelulare de calciu si protoni(pH).

Difuzia facilitata se explica prin existenta unor proteine membranare care recunosc si
fixeaza substantele accelerand transportul acestora. Ele se numesc proteine de transport sau
purtataore. Unele pot vehicula substante intr-un singur sens (uniport), altele le transporta in
ambele sensuri (antiport-sisteme cotransportoare)

4. Difuziunea facilitata de proteine caraus

Difuziunea facilitata de proteine caraus de tip uniport (uniportori) realizeaza transportul

moleculelor mici, hidrofile. Caracteristici:
 Rata de difuzie mai mare decat cea a difuziei simple
 Coeficientul de partitie K este irelevant
 Exista o viteza maxima de transport (rata transportului este maxima)
 Transportul este specific (se transporta un singur tip de molecula-Km, vmax/2)
 Se face prin mecanism de ping-pong (modificare conformationala reversibila)
 Se realizeaza ca o reactie de cinetica enzimatica, conform cineticii lui Michaelis-
Menten

Prin difuzie facilitata se realizeaza transportul anionilor, ureei, glicerolului, glucozei, AA.
 Proteinele transportoare au un loc specific de legare a substratului. Viteza atinge maximul
cand acesta este saturat (toate locurile de legare sunt ocupate). Se adauga: dependenta de pH,
inhibitia competitiva si necompetitiva.

Difuzia facilitata a glucozei

Exista cel putin 13 proteine de transport pentru glucoza (izoforme). Ele se numesc
proteine de tip Glut, se diferentiata in functie de tesut, in functie de caracteristicile cinetice si
reglatorii. Datorita lor, celulele pot regla independent metabolismul glucozei si mentin
constanta concentratia glucozei in sange.
 Glut 1 – in eritrocit
 Glut 2 –in ficat si beta secretoare de insulina din pancreas
 Glut 4 – in celule musculare si adipocite
 Glut 5 –transporta fructoza
Insulina, hotmon produs de celulele endocrine ale pancreasului, mentin un nivel normal
al glucidelor in sange. Activeaza uniporterii Glut 4.

5. Aquaporinele
Sunt proteine integrale al plasmalemei, responsabile de reglarea fluxului transmembranar
al apei. Se gasesc in toate celulele si au rol important in cresterea, dezvoltarea si mentinerea
sanatatii omului.
Apa nu e transportata doar prin difuziune simpla, ci si prin difuziune facilitata de
aquaporine, de 100 de ori mai repede.
Aquaporinele sunt formate ca un tetramer peptidic, fiecare delimitand un canal hidrofil
propriu, in forma de clepsidracu vestibulul delimitat de resturi hidrofobe si hidrofile. Aceasta
forma prezinta avantaje, apa circuland in ambele directii cu viteza
O proprietate importanta a canalului este selectivitatea (protonii sunt respinsi datorita
incarcarii pozitive).
Exista 11 aquaporine. Tipuri de aquaporine:
 Aquaporine propriu-zise (transporta apa)
 Aquaglicoproteine (transporta in plus glucoza)
AQP1: in tubii proximali, eritrocite, tract gastro-intestinal, plamani, edoteliu vascular (nu
e reglata de ADH)
AQP2: la nivelul nefrocitelor si are rol de modulator al actiunii antidiuretice
Mutatiile la nivelul genei care codifica AQP2 determina diabetul inspid nefrogen
congenital (insensibilitate renala la vasopresina). Absenta ei poate produce cataracta.
AQP4: in organele periventriculare cu rol in echilibrul hidric al encefalului si in
homeostazie. Deficitul duce la scaderea macata a edemului cerebral postischemic.
AQP3,5,8-in neuroni
AQP4,5,9-in astrocite si celule ependimare
 TRANSPORTUL ATP-DEPENDENT (ACTIV)
Proteinele pompa sunt proteine transmembranare cu unul sau mai multe situsuri de legare
a ATP, localizate pe fata citoplasmatica a membranei. Ele se numesc ATP-aze si pot hidroliza
ATP=> ADP si P cu eliberare de energie.
ATP-ul este produs prin fosforilare oxidativa in mitocondrii, motiv pentru care transportul
activ este cuplat cu respiratia celulara.
Transport activ= cu consum de energie pentru trecerea substantelor de pe o fata pe alta a
biomembranei, impotriva gradientului de concentratie=mecanism de pompare
Se cunosc doua sisteme de pompare:
 Mecanismul de pompare ionica sau transportul activ primar
 Mecanismul de pompare moleculara sau transportul activ secundar.

1. Transportul activ primar

Trei tipuri de pompe ionice :

1. Pompe ionice de tip P

Contine doua subunitati alfa identice si 2 subunitati beta cu functie reglatorie. Gruparea
fosfat eliberata prin hidroliza ATP este transferata unui reziduu de acid aspartic al proteinei
transportoare, schimbandu-i conformatia si permitand asftel expunerea unor situsuri ionice
specifice si modificarea afinitatii pentru ioni.

2. Pompe ionice de tip V

Transporta doar protoni (H+) si are rol in mentinerea echilibrului acido-bazic. Utilizeaza
energia furnizata de ATP fara a forma o proteina fosforilata. Se intalneste in: endozomi,
complex Golgi, osteoclaste, macrofage, lizozomi, tubi renali.
Prezinta doua domenii:
 V1, se gaseste in cipoclasma, este hidrofil, din 5 polipeptide. Subunitatile A si B
contin situsurile de cuplare si hidroliza ATP
 V0: subunitatile a si c formeaza canalul de transport al protonilor
Au doua functii:
 Acidifiaza componentele la nivelul carora se gasesc, activeaza hidrolazele
lizozomale, disocierea ligandului de receptor in endozomi
 Gradientul de protoni confera energia necesara transportului altor molecule H+-
asociate (preluarea neurotransmitatorilor de catre veziculele sinaptice)

3. Pompa ionica de tip F

Se gasesc in membrana mitocondriilor si a bacteriilor, cloroplaste, avand rol in sinteza de
ATP si fiind numite ATP-sintetaze. Ele sintetizeaza ATP din ADP si P, prin miscarea
protonilor in sensul gradientului de concentratie.
 Alt grup de proteine ce transporta activ ioni este grupul transportorilor tip ABC ce leaga
ATP. Proteinele transportoare au specificitate de substrat. (ATP-aza de rezistenta multidrog si
CFTR-pentru Cl).
Transportul activ al ionilor este necesar pentru
 Mentinerea echilibrului osmotic
 Concentratie constanta de anioni si cationi
 Mentinerea potentialului de membrana

Pompe de tip P

Exista pompa de Na si K, pompa de Ca, de H/K, de H

1. Pompa de Na/K in plasmalema toturor eucariotelor

Na va fi pompat la exteriorul celulei, iar K va intra in celula. Prin difuziune simpla
electrochimica, Na intra in celula, iar K iese. Pomparea Na si K impotriva gradientului de
concentratie se realizeaza cu consum de energie obtinut din hidroliza ATP si in prezinta unei
enzime: Na-K-ATP-aza. Raportul Na-K este 3-2 => ATP-aza electogenica.
ATP-aza Na-K e o proteina transmembranara globulara, formata din 2 subunitati alfa
(catalitice) si 2 subunitati beta (necatalitice).
Prin hidroliza unei molecule de ATP se realizeaza transportul a 3 Na in afara celulei si
introducerea in celula a 2 K. 1 ATP-aza intr-o secunda- 100 molecule ATP hidrolizate.
Mecanismul necesita:
 Prezenta locurilor de legare pentru Na si K pe enzima
 Translocatia enzimei in grosimea bistratului
 Eliberarea ligandului.

Functionare:
Legarea a 3 Na pe fata interna si fosforilarea in urma hidrolizei ATP schimba starea
conformationala a proteinei(E1=>E2). Astfel, are loc expunerea catre mediul extracelular al
locurilor de legare si pierderea afinitatii pentru Na, care sunt eliberati. Ulterior, se cupleaza cu
doi ioni de K, revenind la starea conformationala initiala si expunand locurile de legare catre
interior. Se pierde afinitatea pentru K, iar acesta este eliberat intracelular. Ciclul se reia.

Trecerea ionilor Na/K:

 Prin difuzie electrochimica, ajungand la echilibrul Donnan
 Prin transport activ, inpotriva gradientului elecrochimic

2. Pompa de Ca (Ca-ATPaze)
Se gasesc la nivelul plasmalemei, mitocondriilor si RE.
RE muscular=>Ca=>complexul acto-miozinic=>contractie
Activitatea ATP-azei din RE din muschi se intensifica daca creste concentratia de Ca liber
in citoplasma: vor pompa Ca in reticul.
 ATP-azele din plasmalema transporta Ca in afara celulei, impotriva gradientului
electrochimic. Activitatea acestei ATP-aza e reglata de calmodulina (proteina citoplasmatica de
reglare a Ca).

3. Pompa de H/K
Se gaseste la nivelul plasmalemelor celulelor epiteliale ale mucoasei gastrice. Formata
din subunitate alfa si beta.
Rolul sau e de a furniza H in lumenul gastric, la schimb cu influx de K in celula. H din
lumenul gastric se combina cu Cl formand HCl, necesar digestiei.
In repaus, moleculele acesteio pompe se gasesc in membrana unor vezicule
citoplasmatice.
Bol alimentar=>eliberare histamina=>legarea la receptori=>deplasarea veziculelor la polul
apical=>activarea pompei.
Pompele de protoni se gasesc la nivelul membranei mitocondriale, endozomilor,
lizozomilor, osteoclaste;lor, macrofagelor, pentru mentinerea echimlibrului acido-bazic,
pompand protoni un urina in formare.

Transportul de tip ABC

Sunt doi membri importanti:

1. ATP-aza de rezistenta multidrog(MDRP)
In mod normal, ele se gasesc in ficat, rinichi si intestin si pompeaza substante toxice in
urina, bila si lumenul intestinal. Celulele tumorale supraexprima aceasta proteina si pompeaza
spre exteriorul celulei diferitele medicamente.

2. Proteina CFTR
Hidroliza ATP-ului determina o shcimbare in structura proteinei, facilitand transportul
moleculelor hidrofobe, cum ar fi Cl (CFTR este un canal de Cl)
Defectele genetice ale CFTR sunt responsabile de fibroza chistica a pancreasului. Daca
nu este eliminat Cl, nu este atrasa nici apa, iar secretia enzimelor pe caile pancreatice si a
mucusului de pe caile respiratorii este blocata.

2. Transportul activ secundar

Simportul
Ionul motor (Na), impreuna cu o molecula (oza sau acid aminat) se fixeaza pe doua locuri
distincte ale transportorului si formeaza un complex ternar.
De exemplu, absorbtia glucozei de enterocite si de nefrocite se face printr-un sistem de
simport in care glucoza si Na se leaga in locuri diferite proteina transportoare a glucozei. Na are
tendinta de a intra in celula, in sensul gradientului sau electrochimic, antrenand si glucoza.
Ulterior, Na e expulzat din celula prin pompa de Na/K.
Acelasi mecanism este utilizat si la transportul acizilor aminati.

Antiportul
1. Antiportul 3Na/Ca: la nivelul muschiului cardiac , reducand forta muchiului cardiac prin
scoaterea din celula a unui ion de Ca si introducerea a 3 ioni de Na

2. Antiportul cu rol in relgarea pH-ului celulei:

 NaHCO3/Cl importa un ion de Na si HCO3 si exporta Cl. In celula, HCO3 disociaza
(CO2 si OH sub actiunea anhidrazei carbonice), CO2 iese din celula, iar OH se combina
cu protonii din celula, formeaza apa si creste pH-ul prin scaderea numarului de protoni.
 Na/H: influx de Na, eflux de H
 Schimbul 1 : 1(antiport anionic), HCO3 exportat si Cl importat=> scaderea pH

3. Proteinele antiport si fosforilarea oxidativa

La nivelul mitocondriilor exista doua proteine antiport: una importa HPO4 si exporta OH,
cealalta importa ADP si exporta ATP. Rezulta astfel un influx de 1ADP si 1P la un eflux de 1ATP
si 1OH

Proteinele transportor tip pompa, cele caraus si cele canal coopereaza la nivelul
organismului. Pompele stabilesc gradientul electrochimic, proteinele canal regleaza si
controleaza permeabilitatea membranei pentru ioni, mentinand potentialul de membrana, iar cele
caraus utilizeaza gradientul electrochimic pentru transportul de substante.

1. Transportul glucozei la nivel intestinal si renal necesita urmatoarele:

 NaK-ATP-aza: pompeaza Na la exterior, introduce K in celula
 Simportul Na/glucoza: utilizeaza tendinta Na de a intra in celula pentru a introduce si
glucoza(SGLT1-in zona apicala a plasmalemei)
 Uniportul Glut5 : faciliteaza transportul glucozei din citoplasma catre fluxul sangvin

2. La nivel renal, in ansa Henle

 NaK-ATP-aza: realizeaza un gradient pentru Na
 Simportul Na/K/2Cl

3. Translocarea de grup

Substanta, in contact cu fata externa a plasmalemei, formeaza o legatura covalenta cu

unul dintre constituentiiei, in celula, gasindu-se sub o forma chimica diferita
TRANSPORTUL PRIN VEZICULE
Exista 3 tipuri:
 Transportul din mediul extracelular in celula: ENDOCITOZA, de doua tipuri
-Fagocitoza (celula mananca): se realizeaza prin vezicule mari, pentru
particulele mari (bacterii)
-Pinocitoza (celula bea): transportul intracelular substantelor sub forma de
picaturi, prin vezicule mici
 Transportul din celula in mediul extracelular: EXOCITOZA
 Transportul transcelular: TRANSCITOZA, realizata prin
-vezicule independente care traverseaza celulele endoteliale de la fata
luminala la fata interstitiala
-prin canale formate de vezicule care fuzioneaza

A. ENDOCITZA
Este transportul de material de la exteriorul spre interiorul celulei. Prin fagocitoza
patrund substantele subtiri, prin vezicule numite fagozomi, iar prin pinocitoza patrund
substantele lichide, prin vezicule numite endozomi timpurii.

1. Fagocitoza

Este realizata de celule speciale, fagocite , care pot fi macrofage sau neutrofile, fiind un
mecanism cu rol de protectie. Fagocitele ingera microorganisme, celule senescente si alterate,
a corpurilor apoptotice.

Etapele fagocitozei:

1. Chemotactismul este miscarea dirijata a fagocitelor catre locul infectiei

2. Recunoasterea materialului de ingerat si atasarea fagocitelor se realizeaza cu ajutorul

receptorilor din plasmalema fagocitelor. In cazul bacteriilor, suprafata lor trebuie acoperita cu
anticorpi ce pot fi recunoscuti de fagocite, proces numit opsonizare.

3. Inglobarea: fagocitele emit pseudopode care inconjoara particula , fuzionand apoi la

capete, inchizandu-se si formand fagozoame.

4. Distrugerea celulelor fagocitate: fagozomul fuzioneaza cu lizozomii , iar materialul de

fagocitat este distrus de enzimele lizozomale.

Exemple de celule care pacalesc fagocitoza:

1. In cazul bacteriei responsabile de tuberculoza, fagozomiinu fuzioneaza complet cu
lizozomii, formandu-se fagolizozomul si distrugandu-se lizozomul
2. In cazul Listeria monocytogenis, ce provoaca encefalita, aceasta secreta o fosfolipaza care
distruge membranele lizozomale, permitand bacteriei sa iasa in citoplasma, unde apare sub
forma de racheta.

2. Endocitoza

A) Endocitoza in faza fluida: preluarea nespecifica a fluidelor din spatiul extracelular.

Apare continuu in anumite celule specializate in sinteza si secretie, la nivelul carora un
numar mare de vezicule secretorii fuzioneaza cu plasmalema, pentru eliberarea continutului,
ea fiind necesara pentru mentinerea unei suprafete constante a plasmalemei.

B) Endocitoza mediata de receptori: preluare selectiva a moleculelor aflate in concentratii

scazute in spatiul extracelular.

Evenimente membranare
Implica legarea unei molecule la un receptor specific, care se concentreaza in regiuni
specializate ale plasmalemei, depresiunile invelite pe fata citoplasmatica cu un ansamblu de
proteine: adaptina, clatrina, dinamina.
Clatrina polimerizeaza intr-o structura cu trei brate, triskelion. Asamblarea invelisului de
clatrina, pe fata citoplasmatica a plasmalemei este considerat semnalul pentru invaginarea
membranei in acest loc si are doua functii: confera forta mecanica necesara si influenteaza
concentrarea in depresiuni a unor receptori. In depresiuni intra receptorii cu sau fara ligandul
specific legat.

Endozomii
Exista endozomi timpurii, situati in apropierea plasmalemei, si endozomi tardivi, situati
in vecinatatea complexului Golgi. Interiorul lor este acid.
Endozomul timpuriu actioneaza ca o statie de sortare. Unii receptori isi schimba
conformatia, elibereaza liganzii, iar receptorii sunt reciclati la polul apical. Alti liganzi raman
legati la receptori si sub forma complexelor ligand-receptor ajung in endozomul tardiv, apoi
in lizozom, unde sunt degradati.

3. Exocitoza

Este mecanismul prin care celulele elibereaza in spatiul extracelular moleculele

sintetizate (neurotransmitatori, enzime, anticorpi, heparina).
Ea poate fi constitutiva, cand nu depinde de anumite semnale specifice, sau de tip reglat,
cand apare ca raspuns la anumite molecule-semnal care activeaza receptori specifici la nivel
celular.
Veziculele de secretie fuzioneaza cu plasmalema in zone ale acesteia unde se gasesc porii
de fuziune sau porozomii.
Exemple de exocitoza:
1) evacuarea produsilor de secretie celulara
2) evacuarea neurotransmitatorilor in spatiul sinaptic
3) evacuarea granulelor de melanina din melanocite
3) evacuarea resturilor nedigerabile (defecare celulara)

4. Transcitoza

In celulele endoteliale, transportul rapid si eficient al moleculelor din plasma in lichidul

interstitial ce e facut via vezicule, canale si fenestratii este realizat prin transportul substantei
dizolvate prin endoteliu prin intermediul unei scurtaturi intre endocitoza si exocitoza, numita
transcitoza. Caile de conducere pot fi reprezentate de canale mari si fenestratii (transcitoza
convectiva) sau macromoleculele pot fi transportate prin vezicule distincte (transcitoza
disipata)

2. SEMNALIZAREA CELULARA
Comunicarea prin semnale intercelulare implica 6 etape:
 Sinteza moleculelor semnan
 Eliberarea moleculelor semnal de catre celula care semnalizeaza
 Transportul semnalului catre celula tinta
 Recunoasterea stimulului de receptor
 Transmiterea semnalului catre moleculele efectoare specifice de la nivelul fetei
interne a plasmalemei sau din citoplasma.
 Incetarea raspunsului celular.

Receptorii sunt mscromolecule glicoproteice care pot lega, reversibil, o molecula semnal
(ligand). Liganzii sunt foarte diversi

1. Modalitati de semnalizare intercelulara si tipuri de molecule

semnal endogene. Tipuri de reactii de raspuns

3 modalitati de comunicare celula-celula:

 Transmiterea indirecta a unui semnal prin intermediul substantelor chimice secretate
 Transmiterea directa a unui semnal prin intermediul moleculelor legate de
plasmalema
 Transmiterea directa a unui semnal prin jonctiuni GAP
Semnalizarea poate avea loc in celule aflate la distanta (de tip paracrin, neurocrin sau
endocrin) sau aflate in contact direct (permanent sau temporar). Semnalele emise si captate
de aceeasi celula realizeaza semnalizarea autocrina.

Semnalizarea paracrina (pentru celule aflate destul de aproape) se face prin mediatori
locali.
Semnalizarea neurocrina (sinaptica, la nivelul neuronilor) se realizeaza cu ajutorul
neurotransmitatorilor, eliberati in fanta sinaptica.
Semnalizarea endocrina se realizeaza prin intermediul hormonilor, acestia fiind
transportati la nivelul celulelor tinta de catre fluxul sangvin.
Semnalizarea autocrina (autosemnalizarea): semnalele emise de o celula sunt captate de
aceeasi celula. Un exemplu de molecula semnal este reprezentata de eicosanoizi (pentru
contractia fibrelor musculare netede sau agregarea plachetara, aprticipand la mecanismele
durerii si inflamatiei locale)

Tipuri de molecule semnal

1. Semnale care traverseaza plasmalema
 Compusi hidrofobi, liposolubili (hormoni steroidieni, tiroidieni, retinoizi)
 Molecule hidrofile mici sau non polare
2. Semnale care nu traverseaza plasmalema : compusi hidrofili (necesita lantul receptor-
traductor-amplificator)
Reactiile de raspuns celular-clasificare

1. In functie de timpul de raspuns

 De ordinul milisecundelor (neurotransmitatori)
 De ordinul secundelor (daca receptorii sunt la nivelul plasmalemei)
 De ordinul zilelor (receptori intracitoplasmatici sau intranucleari)
2. In functie de modalitatea de raspuns
 Modificarea metabolismului celulei tinta
 Modificarea potentialului, prin deschiderea sau inchiderea canalelor ionice
 Modificara expresiei genice

2. Receptorii: definitie, clasificare

Receptorii sunt macromolecule glicoproteice care pot lega, reversibil si prin

complementaritate, o molecula semnal (ligand)

A) In functie de localizare
1. La nivelul membranelor biologice
 In plasmalema (hormoni peptidici)
 In membrana organitelor
2. Intracelulari
 In citoplasma
-hormoni tiroidien
-hormoni steroizi
-vitamina D
-retinoizi
 In nucleu
-hormoni tiroidieni
-hormoni steroizi

B) In functie de natura ligandului

1. Pentru liganzi endogeni
 Pentru neurotransmitatori
 Pentru mediatori chimici
 Pentru molecule vehiculate pe cale umorala
-hormoni
-antigene endogene
-anticorpi
-glicoproteine si lipoproteine cu densitate mica
2. Pentru liganzi exogeni
 Pentru componente virale
  Pentru toxine microbiene
 Pentru antigene exogene

C) In functie de activitatea in cadrul caii de semnalizare

1. Receptori cu activitate catalitica
 Activitate guanilat-ciclaza
 Receptorii tirozin-fosfatazici
 Receptori tirozin-kinazici
2. Receptori fara activitate catalitica
 Receptori cuplati la canalele ionice
 Receptori cuplati cu proteinele G
 Receptori pentru citokine

Receptori cu activitate catalitica

1. Receptori cu activitate guanilat-ciclazica

Prezinta un domeniu extracelular cu activitate receptoare si un domeniu intracelular cu
activitate guanilat-ciclazica (mecanism valabil pentru peptidul natriouretric atrial)

2. Receptorii tirozin-kinazici
Prin activare, ei realizeaza degradarea ATP-ului si transferul fosfatului pe proteina tinta
intracelulara (receptorii pentru insulina)

3. Receptorii tirozin-fosfatazici
Dupa cuplarea ligandului, activeaza protein-fosfataza care are rol de a defosforila unele
proteine intracitoplasmatice.

Receptorii fara activitate catalitica

1. Receptorii asociati la canale ionice

Ligandul ii modifica forma in urma cuplarii, modificand astfel permeabilitatea la ioni
(neuromediatori). Receptorii legati la canalele ionice apartin unei familii de proteine multi-
pass

2. Receptorii care activeaza calea JAK-STAT

Sunt proteine uni-pass, asociate direct cu protein-kinazele citoplasmatice.
Exemple de liganzi : interferoni, interleukine, factori de crestere
Legarea ligandului determina activarea tirozin-kinazelor

3. Receptorii cuplati cu proteine G

Sunt proteine multi-pass (rodopsina, receptorii olfactiei) cu o serie de proprietati comune:
 7 domenii transmembranare formate din cate 22-24 aminoacizi hidrofobi
  Bucla din receptor dintre zonele 5-6, precum si segmentul C-terminal, sunt esentiale
pentru cuplarea proteinei G

Proteinele G pot actiona in calitate de comutatoare deoarece exista in doua stari diferite:
activa (GTP) si inactiva (GDP). O serie de proteine accesorii se pot lega de acestea,
activandu-le:
 Proteinele de activare a GTP-azelor (GAPs), care scurteaza raspunsul mediat de
proteina G
 GEFs - factorii de schimb guanin-nucleotidici (stimuleaza legarea GTP si activarea
proteinei)
 Inhibitorii de disociere guanin-nucleotidici (GDIs) mentin proteina G inactiva

Se numesc proteine G deoarece leaga guanin-nucleotide (GDP sau GTP). Functia lor este
de releu de transmisie a semnalului de la receptorul activat la un efector din membrana
plasmatica.

Proprietatile receptorilor biologici

1. Specificitatea
 De legare : o molecula informationala interactioneaza cu un anumit tip de receptor
 De raspuns : cuplarea ligandului cu receptorul pot determina raspunsuri diferite in
functie de specializarea celulei
2. Saturabilitatea
Un receptor poate cupla un numar limitat de molecule-semnal, dupa care este inactivat,
internalizat si metabolizat
3. Pluralitatea
Pentru aceeasi molecula exista mai multe tipuri de receptori, raspunsul depinzand de tipul
de receptor activat si de teritoriul unde se gaseste.
Exemple:
 Acetilcolina
 Adrenalina

3. Semnalizarea prin hormoni polipeptidici

A. Calea adenilatciclazei (AC)

1. Etapa intramembranara
 Activarea proteinei G de catre receptor (are loc schimbarea formei receptorului si
cresterea afinitatii sale pentru proteina G aferenta). Se formeaza complexul G-
receptor, schimbarea conformationala, eliberarea GDP si legarea GTP (activarea
proteinei)
  Transmiterea semnalului de la proteina G la receptor: are loc activarea unei molecule
efector (adenilatciclaza) care aduce in functiune mesagerul secund. In cazul
adenilatciclazei, are loc formarea de AMPc din ATP

2. Etapa intracitoplasmatica
AMPc este un mesager secund, efectele sale fiind mediate de proteinkinaza A (PKA).
Legarea AMPc la PKA determina fosforilarea unor proteine specifice conducand, in final, la
aparitia raspunsului.
In hepatocit, substratul tinta al PKA este reprezentat de glicogen sintetaza si fosforilat-
kinaza (fosforilarea fosforilat-kinazei activeaza enzima care va fosforila glicogen fosforilaza
care va converti glicogenul in glucoza.
O singura molecula hormonala legata la suprafata celulara poate activa un numar mare de
molecule AC, fiecare formand mai multi mesageri AMPc. Asadar, produsii mesagerului
secundar reprezinta un mecanism ce amplifica mult semnalul generat de mesajul original

3. Finalizarea mecanismului de semnalizare

Legarea unui ligand la un receptor cuplat cu proteina G activeaza doua complexe proteice
semnal:
 Complexul ligand-G ce actioneaza asupra proteinelor G
 Subunitatea libera Gа cu GTP legat ce actioneaza asupra efectorilor.

Inactivarea are loc astfel

1. Desensibilizarea (inactivarea receptorilor chiar daca ei inca interactioneaza cu ligandul)
are loc in doi timpi
 Fosforilarea domeniului citoplasmatic al GPCR
 Legarea unei proteine (arestina) ce inhiba abilitatea R de a se lega de ale proteineG

2. GTP legat este hidrolizat de GDP, puterea si durata semnalului fiind determinate de rata
hidrolizei GTP. Terminarea raspunsului este accelerata de interactiunea cu o proteina asociata
GAP ce mareste eficienta activitatii GTP-azice
Exemplu: Toxina holerica inhiba activitatea GTP-azica in celulele epiteliului intestinal.
Moleculele de AC raman active, sintetizand AMPc, ceea ce determina secretarea, in cantitai
mari, de fluide intestinale si deshidratarea

B. Calea fosfolipazei C

1. Etapa intramembranara
Receptorii, dupa cuplarea cu ligandul, activeaza o proteina G, care declanseaza activarea
unei fosfolipaze specifice, care actioneaza asupra unor fosfolipide membranare (din
degradare se obtine IP3-inozitoltrifosfat si DAG-diaciglicerol)

2. Etapa intracitoplasmatica – IP3 si DAG sunt intermediari in eliberarea Ca

  IP3 activeaza canalele de calciu dependente de ligand de la nivelul RE, avand loc
cresterea concentratie de Ca in celula. Dupa ce isi realizeaza rolul de mesager secund,
Ca trebuie inlaturat (fiind toxic).
 DAG va actiona o protein-kinaza (PKC)

4. Semnalizarea prin molecule semnal lipofile (hormoni steroizi)

Steroizii pot difuza liber prin plasmalema, in citoplasma sau in nucleu.

Liganzii sunt hormoni steroizi ce regleaza expresia genetica:
 Glucocorticoizii cresc nivelul glucozei in sange
 Mineralocorticoizii
 Hormonii sexuali
Hormonii steroizi, tiroidieni, retinoizi, vitamina D difera ca structura si functie, dar toti
provoaca transcriptia genica, urmata de sinteza de proteine.
Hormonii steroizi, derivati din colesterol, se fixeaza reversibil de un receptor
intracitoplasmatic. Activarea receptorului e urmata de expunerea situsului de legare pentru
ADN, complexul H-R ajunge in nucleu, se fixeaza de o regiune specifica din ADN, initiaza
transcriptia si, deci, sinteza de proteine.