Tema : Fenomene Osmotice Celulare

1. Osmoza. Presiunea Osmotica. Legile Osmozei

Difuzia solventului din compartimentul cu solutie mai diluata catre cel cu solutia mai concentrata se numeste fenomenul de
osmoza. Presiunea necesara pentru a impiedica transportul solventului catre solutie se numeste presiune osmotica a solutiei.
Legile osmozei.
Legea concentratiei:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la temperature constanta este direct proportionala cu concentratia molara: P os=KT CM ,
KT-constanta exprimata in N.m/mol
Legea temperaturii:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la concentratie constanta este direct proportionala cu temperature absoluta: Pos= Kc T,
unde Kc: N. m-2/ 0K
Legea lui Vant Hoff:
Presiunea osmotica nu depinde nici de natura solventului, nici de natura substantei dizolvate, ci doar de nr. de particule intr-o
unitate de volum.
Presiunea osmotica poate fi calculata dupa Legea lui Mendeleev-Clapeyron: P os V=niu RT, unde V-volumul ocupat de solutie;
R-constanta universala a gazelor;
Niu-numarul de moli;
T-temperatura absoluta.
Legea lui Dalton: (pt amestec de solutii)
Presiunea osmotica totala este egala cu suma presiunilor osmotice a fiecarei solutii in parte.
2. Masurarea presiunii osmotic. Osmometrul Dutrochet. Crioscopul Beckman.
Dispozitivele utilizate pentru evidentierea si masurarea presiunii osmotic se numesc osmometre. Osmometrul Dutrochet
este confectionat dintr-un vas de sticla, al carui fund este inlocuit cu o membrana semipermeabila. In parte superioara vasul se
prelungeste cu un tub cu diametrul mic, situate pe un cadran gradat in milimetri. In osmometru se introduce o solutie de zahar
pina la nivelul inferior al tubului vertical si se scufunda intr-un vas cu apa distilata, care trebuie sa fie la acelasi nivel cu al
solutiei din interior. Lichidul din vasul interior va urca incet in tubul capilar. Inaltimea maxima a coloanei determina presiunea
osmotica a solutiei.
Exista o serie de metode indirecte de masurare a presiunii osmotice , bazate pe procedee de determinare a concentratiei
molare a solutiilor, dupa care se calculeaza presiunea osmotica, insa cea mai utilizata metoda este crioscopia (concentratia
molara se determina dupa puntul de solidificare al solutiei) Crioscopul Beckman este prevazut cu un vas confectionat din sticla,
in care se introduce amestecul racitor. In acest amestec se introduce 2 eprubete din sticla, coaxiale. Eprubeta interioara e
prevazuta cu 2 brate laterale si pe axa cu un dop perforat prin care se introduce in interior termometrul Beckman. Stratul de aer
dintre cele 2 eprubete permite o racire lenta a solutiei. Starea de suprafuziune se realizeaza agitind cu o bara magnetica pusa in
miscare de rotatie cu ajutorul unui magnet in forma de potcoava. Magnetul e fixat pe axa unui motor electric, alimentat la
reteaua de curent. El este prevazut in partea superioara cu un rezervor suplimentar cu mercur, care comunica cu rezervorul
inferior. Mercurul din acest rezervor se foloseste pentru a regla cantitatea de mercur din rezervorul inferior, ceea ce este necesar
pentru a face posibila masurarea variatiei de temperatura in intervalul dorit.
3. Solutii izotonice, hipotonice si hipertonice. Fenomene de turgescenta, plasmoliza si hemoliza.
La temperature si concentratii molare egale, presiunea osmotica a doua solutii diferite, care au solventul comun, este aceeasi.
Aceste solutii se numesc izotonice. Mediul cu presiunea osmotica mai mica, in raport cu un alt mediu, se numeste hipoton, iar
cu o presiune osmotica mai mare hiperton.
In mediile hipotonice apa patrunde prin endosmoza in interiorul celulei, producind turgescenta la celulele vegetale. In mediile
hipertonice apa iese din celule, provocind separarea celor 2 membrane la celulele vegetale, fenomen numit plasmoliza. Celula
se micsoreaza si membrane plasmatica se desprinde de invelisul celulozic.
4. Metode fizice de cercetare a permiabilitatii membranelor.
- Metoda osmotica, care consta in evidentierea vitezei de variatie a volumului celulelor introduse in solutiile hipotonice sau
hipertonice.
-Metoda indicatorilor, care se bazeaza pe nivelul de variatie a culorii continutului intracellular la patrunderea in celula a
anumitor substante.
-Metoda conductibilitatii electrice a membranei. Cind masurarile se efectueaza la frecvente joase a curentului alternativ,
conductibilitatea electrica este masura permeabilitatii membranei. Aceasta metoda e utilizata numai in studiul permeabilitatii
membranei pt ioni.
-Metoda atomilor marcati, care se bazeaza pe folosirea izotopilor radioactivi. Patrunderea substantei in celula sau iesirea din
celula poate fi inregistrata cu ajutorul controlului de radiatii ionizante.
Acest studio are o mare importanta mai ales pt farmacologie si toxicologie. Efectivitatea preparatelor farmaceutice deoinde in
mare masura de permeabilitatea membranelor celulare pentru ele.

5. Importanta osmozei pentru medicina. Principiul de functionare a aparatului Rinichiul artificial

Presiunea osmotica este factorul important, care asigura mentinerea volumului si in consecinta arhitectura celulara,
integritatea morfologica si functional a celulelor. Osmoza intervine in schimbul de substante dintre organism si mediul ambient,
dintre cellule si mediul extracelular. Determinarea punctului crioscopic poate da informatie despre concentratia molecular a
serului sanguine sau a altor lichide biologice. Calculul presiunii osmotic permite studiul functionarii diferitor sisteme
fiziologice. Comparind presiunile osmotic ale diferitor lichide biologice in stare normala si patologica, se pot urmari anumite
aspect ale metabolismului hidro-electrolitic, a functiei renale etc. Volumul celulei variaza in dependent de concentratia mediului
extracelular. Aceasta variatie ofera un model pentru studiul fenomenelor de permeabilitate a membrane celulare.

Tema: Viscozitatea Lichidelor Biologice

1. Lichide reale. Viscozitatea. Formula lui Newton. Sensul fizic al coeficientului de viscozitate si unitatile de masura (in

sistemul de unitati SI si in practica medicala )

Un lichid real ar fi acela care nu se comprima si in care deplasarea moleculelor are loc fara frecare. In lichidele si gaze reale
fortele de atractie intermoleculare se opun deplasarii relative a moleculelor vecine, determinind aparitia unei frecari interne
numita viscozitate , care este o proprietate caracteristica fluidelor in timpul curgerii.
Expresia fortei de frecare este data de formula lui Newton:
F= S v/x, unde F-forta de frecare;
S-suprafata de contact;
v/x gradientul de viteza;
-coeficientul de viscozitate absoluta, o constanta caracteristica fluidului.
Coeficientul de viscozitate absoluta este numeric egal cu forta de frecare pe care o exercita un strat mono-molecular din
interiorul uni fluid asupra altui strat mono-molecular cind gradientul vitezei relative este unitar.
Unitatea de viscozitate in SI este Pa.s, iar in CGS in poise, de obicei folosindu-se, centipoise (1cP=0,01P)
2. Determinarea coeficient de viscozitate prin metoda lui Ostwald. Deduce formula de lucru, utilizind legea lui Poseuille
Studiind curegerea laminara prin tuburi capilare, Poiseuille, a stabilit ca volumul de lichid V scurs intr-un interval de timp t
este dat de relatia:
V= r4p/8l , unde p-diferenta de presiune hidrostatica la capetele tubului prin care curge lichidul, r-raza
tubului, l-lungimea tubului, - coeficient de viscozitate.
Este dificil de determinat coeficientul de viscozitate absoluta a lichidelor, de aceea in practica se accepta coeficientul de
viscozitate relativa, care reprezinta raportul dintre viscozitatea absoluta a lichidului studiat si cea a unui lichid de referinta.
Determinarea coeficientului de viscozitate prin metoda lui Ostwald:
Fie t timpul de curgere al lichidului cercetat si t0 de curgere al apei distillate. Deoarece lungimea si raza capilarului precum si
volumele scurse V si V0 are loc relatia: r4p/8l x t= r4p/80l x t0
Simplificind, obtinem: p t/=p0t0/ 0
Curgerea lichidului se face sub presiunea exercitata de greutatea proprie a coloanei de lichid, deci rezulta: P=pgh
P0=p0gh unde h este inaltimea coloanei.
Inlocuind, obtinem:
p g h t/ = p0 g h t0/ 0, de unde / 0 = p/p0 . t/t0
Valoarea lui poate fi usor calculata dupa formula:
= 0 . pt/ p0t0
3. Legea lui Stokes. Determinarea coeficientului de viscozitate prin metoda lui Stokes. Deducerea formulei de lucru
Numai pentru corpuri sau particule de forma sferica, care se misca cu viteza constanta printr-un fluid, este valabila legea lui
Stokes, care are urmatorul enunt:
Forta de rezistenta F opusa miscarii corpului este proportionala cu coeficientul de vascozitate al fluidului, raza corpului si
viteza miscarii.
Fr=6 rv
Asupra particulei actioneaza 3 forte: Forta de greutate: mg; forta lui Arhimede Fa;
si forta de rezistenta Fr. Miscarea particulei va deveni uniforma cind rezultanta acestor forte va deveni nula: mg+Fa+Fr=0
4. Aplicatiile viscozimetriei in practica medicala
Cunoasterea viscozitatii solutiilor coloidale este importanta in special in cazul substantelor macromoleculare, cum ar fi
albuminele, proteinele etc., deoarece permite uneori stabilirea naturii sistemului colloidal, repectiv al gradului de dispersie.
Determinarea valorilor coeficientului de viscozitate este utila pentru definirea diagnosticului la diverse maladii, care
afecteaza starea unor lichide biologice ( sange, ser, suc gastric etc )
Cresterea viscozitatii singelui total apare in : poliglobulii, leucemii, insuficiente cardiac in special drepte, hiperglicemii etc.
Scaderea viscozitatii singelui total apare in : anemii in general, hipoproteinemii, dupa trasfuzii de ser fiziologic sau plasma.
In majoritatea cazurilor, variatiile fiziologice ale viscozitatii singelui total : mai scazuta la femeie decit la barbat, la copil
decit la adult, in single arterial decit in singele venos

Tema : Determinarea coeficientului de Tensiune Superficiala a Lichidelor Biologice

1. Tensiunea superficial. Coeficient de tensiune superficial. Unitatile de masura a

coeficientului de tensiune superficial in sistemul de unitati SI si in practica medicala.
Fortele de tensiune superficiala iau nastere ca urmare a interactiunii moleculelor la frontiera
dintre 2 faze, tinzind sa micsoreze suprafata interfetei. Pe fiecare portiune a conturului suprefetei
libere, aceste forte actioneaza perpendicular pe contur si tangential la suprafata lichidului.
Marimea fortei de tensiune superficiala, ce revine la o unitate de lungime a conturului suprafetei libere a lichidului este numita
coeficient de tensiune superficiala : =F/l
Coeficientul de tensiune superficiala se poate defini si prin relatia:
=w/s, unde w- este variatia energiei libere;
s- variatia suprafetei stratului interfazic.
Rezulta ca valoarea coeficientului de tensiune superficiala este egala cu valoarea lucrului mechanic consumat pentru marirea
suprafetei libere a lichidului cu o unitate.
Unitatea de masura pentru coeficientul de tensiune superficiala este:
-In SI: []SI = N/m=J/m2
-In sistemul tolerat (CGS) []CGS =dyn/cm
2. Fenomele capilare. Formula lui Laplace. Embolia gazoaza
Ridicarea lichidului aderent si coborarea lichidului neaderent intr-un tub capilar are loc sub actiunea presiunii suplimentare
create de suprafata curba a meniscului. Valoarea acestei presiuni depinde de raza de curbura r a meniscului si de tensiunea
superficiala a lichidului, conform formulei lui Laplace:
P=2 / r
Daca in lichidul din capilar se afla o bula de gaz si presiunile la capetele capilarului sunt egale, atunci sunt egale si razele celor
2 curburi. Prin urmare si presiunile suplimentare sunt egale. Cind o presiune din exterior pune lichidul in miscare are loc
modificarea ambelor meniscuri. Rezultanta acestor presiuni se opune presiunii din exterior. La un numar n de bule de gaz
aceasta presiune poate deveni egala cu valoarea presiunii din exterior sint in rezultat curgerea prin capilare se va stopa. Cind mai
multe bule de gaz nimeresc in capilarele sistemului vascular sangvin se formeaza embolia gazoasa.
3. Metode de derminare a coeficientului de tensiune superficial:
a) metoda desprinderii inelului deduce formula de lucru ;
b) metoda ruperii picaturilor ( metoda stalagmometrica ) deducerea formulei de lucru ;
a) Determinarea coeficientului de tensiune superficiala prin metoda desprinderii inelului. Substante tensoactive.
Fie un inel de metal pentru care lichidul cercetat este aderent. Inelul se aduce in contact cu suprafata libera a lichidului; la inel
adera un strat subtire de lichid, asupra caruia actioneaza fortele superficiale, care se compun intr-o rezultanta F t
Luind in consideratie faptul ca stratul mentionat are 2 suprafete, forta rezultanta a tensiunii superficiale se determina din relatia:
Ft = 2 r1 + 2 r2 = 2 (r1+r2) unde:
-coeficientul de tensiune superficiala;
r1 raza interioara a inelului;
r2 raza exterioara a inelului;
Pentru ca sa desprindem inelul de pe suprafata lichidului, trebuie sa actionamcu forta F:
F=F t
Determinind aceasta forta, cu ajutorul unei balante de torsiune si tinind cont de relatia de mai sus, obtinem formula:
= F/ (d1+d2) unde d1 si d2 sunt diametrele respective ale inelului.
b) Stalagmometrul. Determinarea coeficientului de tensiune superficiala prin metoda relativa.
O picatura de lichid de masa m se va desprinde de gura capilarului daca greutatea picaturii devine egala cu forta de tensiune
superficiala:
G=F sau mg= l mg=2 r , unde r-raza raza capilarului, l=2 r lungimea conturului gurii capilarului.
Daca notam cu M masa lichidului si cu n numarul picaturilor de masa m putem scrie: M=m.n. Masa unei picaturi se poate
exprima in functie de densitatea p si volumul V al lichidului:
M=p Vm n= p V, deci m= p V/n
Inlocuind pe m din ultima relatie, obtinem:
p V/n . g = 2 r
Pentru solutia de referinta vom avea:
p 0V/n 0 . g = 2 r 0 , unde 0 - coeficientul de tensiune superficiala al apei distilate; V-volumul lichidului;
p 0 - densitatea apei distillate;
n 0 nr. picaturilor de apa distilata.
Impartind ultimele 2 relatii, obtinem: p n 0 / p 0 n = / 0
Relatia din care se poate exprima coeficientul de tensiune superficiala a solutiei:

= 0 . n0p / np0

Stalagmometrul Traube reprezinta un capilar fixat vertical intr-un stativ. Portiunea de mijloc a capilarului reprezinta un
rezervor cu volumul V, delimitat cu un reper superior A si unul inferior B. La extremitatea superioara se gaseste atasat un tub de
cauciuc, cu ajutorul caruia se aspira lichid in stalagmometru.
4. Importanta fenomenelor de tensiune superficial in practica medicala.
Lichidele biologice, de obicei, reprezinta solutii saline apoase si au coeficientul de tensiune superficial mai mic decit al apei
distillate. Proteinele sunt substante care micsoreaza coeficientul de tensiune superficial, ele se concentreaza la suprafata acestor
lichide in straturi mono-moleculare, jucind un rol deosebit in schimbul de substante la nivelul celular.
Coeficientul de tensiune superficial al serului sanguine la temperature corpului este in jurul valorii de 67 dyn/cm. Valoarea
normal este modificata de prezenta unor substante sau de existent unor procese patologice (icter, neoplazii etc.)
Existenta acizilor biliari, precum si a sarurilor acestora, coboara esential valoare coeficientului de tensiune superficial a
urinei, ceea ce permite detectarea prezentei lor.
O metoda rapida de punere in evident a prezentei sarurilor si acizilor biliari in urina este proba Hay. Determinarea se face
prin presurarea pe suprafata urinei dintr-un pahar Berzelius, un virf de cutit de floare de sulf. Daca floarea de sulf se umezeste si
cade la fund, atunci este prezenta unor constituent tensioactivi ( saruri biliare, subs. medicamentoase etc.) . Raminerea la
suprafata a florii de sulf indica absenta acestora.

Tema: Efectele ultrasonore. Tehnici si metode utilizate in medicina.

1. Producerea ultrasunetelor ( surse de ultrasunet).

Ultrasunetele sunt vibratii mecanice ale particulelor unui mediu elastic ce se propaga in spatiu sub forma de unde longitudinale,
frecventa carora e cuprinsa intre 2 . 104 Hz si 1010 Hz. Producerea ultrasunetelor se realizeaza cu ajutorul dispozitivelor numite
transductoare de tip piezoelectric sau magnetostrictiv.
Efectul piezoelectric direct consta in aparitia diferentii de potential electric pe fetele unor cristale, sub actiunea unei presiuni din
exterior.
Transductorul magnetostrictiv se bazeaza pe modificarea dimensiunilor unui corp fieromagnetic, situate intr-un cimp magnetic
exterior.
2. Receptionare ultrasunetelor.
Receptionarea ultrasunetelor se face cu un dispozitiv care functioneaza in baza efectului piezoelectric direct. Undele
ultrasonore duc la polarizarea cristalului piezoelectric si ca urmare la generarea cimpului electric alternativ.
Propagarea undelor ultrasonore, prin medii elastice, are loc cu vitee ce depend de elasticitatea si densitatea mediului, fiind
cuprinse intre 3 . 102 m/s si 6 . 103 m/s.
Avand o lungime de unda mica, ultrasunetele se propaga sub forma de fluxuri inguste bine orientate.
3. Efecte fizice ale ultrasunetelor.
Efectele fizice ale ultrasunetelor sunt: mecanice, termice, electrice, optice, chimice.
Din efectele mecanice fac parte: cavitatia, dispersia, precipitarea, degazarea lichidelor, coagularea.
Cavitatia este un fenomen complex urmat de efecte secundare importante, apare la propagarea ultrasunetelor cu energii mari
in lichide. Sursele de ultrasunete pot emite oscilatii de energii considerabile si cu presiuni de zeci de atmosfere. In asa caz apar
ruperi locale ale lichidului cu aparitia unor cavitati initial vidate, dar se umplu rapid cu gaze rarefiate sau cu vaporii lichidului.In
bulele formate presiunea variaza cu zeci de atmosfere in ritmul impus de frecventa ultrasunetelor. Fiecare zona a lichidului e
supusa unor comprimari si dilatari excesive. Bulele gazoase mici, umplute cu vapori, care se dilate rapid, apoi revin la un volum
extrem de mic formeaza implozia. Ele provoaca unde de soc cu presiuni mari si produc ruperi de legaturi chimice, provoaca
ionizari si duc la distrugerea microstructurii substantei.
Dispersia are loc la intensitati si frecvente relative mari. Iradierea cu ultrasunete permite formarea unor sisteme de dispersie.
Efectul are loc fiindca particulele substantei oscileaza cu amplitudini diferite, iar in lichide-datorita cavitatiei.
Precipitarea este fenomenul invers dispersiei si apare la intensitati mici ale ultrasunetelor. Sub influenta presiunii acustice se
amplifica miscarea particulelor si duce la cresterea probabilitatii ciocnirilor si la formarea unor aggregate moleculare.
Degazarea lichidului are loc atunci cind cavitati relative stabile se unesc si se ridica la suprafata lichidului, emitind gaze
dizolvate.
Efectele termice se datoreaza energiei absorbite de catre substanta, depinzind de intensitatea si frecventa ultrasunetelor si de
coeficientul de absorbtie al substantei.
Efectele electrice constau in aparitia de tensiuni alternative in lichid ca urmare a oscilatiei particulelor purtatoare de sarcini
electrice. In cavitati apar diferente de potential electric intre peretii lor si pot produce descarcari electrice in gazelle rarefiate.
Efectele optice constau in modicarea indicelui de refractie al substantei ca rezultat al comprimarii si dilatarii succesive a
mediului in care se propaga undele ultrasonore. Distrugerea bulelor in timpul cavitatiei e insotita uneori de emisia de radiatii
ultraviolete.
Efectele chimice depend de temperatura mediului si de concentratia substantei. Sunt legate de cavitatie, constind in
declansarea sau accelerarea unor reactii chimice.
4. Efectele biologice ale ultrasunetelor.
Efectele biologice depend de caracteristicile undei ultrasonore: intensitate, frecventa, doza.
Din punct de vedere al efectelor biologice ultrasunetele au fost clasate in 3 grupe: de intensitate mica (0,5-1,5 W/cm 2), de
intensitate medie (1,5-3W/cm2), de intensitate mare (3-10 W/cm2).
La intensitati mici, tesuturile nu sufera schimbari morfologice, doar functionale. Apare un current citoplasmatic ce stimuleaza
procesele fiziologice.
La intensitati medii curentii citoplasmatici devin puternici si impiedica desfasurarea normala a mecanismelor celulare. Se
modifica permeabilitatea celulara.
La intensitati mari se produc modificari structurale ireversibile. Tesuturile embrionare si in general celulele tinere sunt mai
sensibile la iradierea cu ultrasunete decit celulele mature.
Pt un biosistem viu cavitatia e ft periculoasa datorita temperaturilor si presiunilor mar ice insotesc unda de soc a imploziei. La
nivel molecular se produc oxidari si polimerizari, apar radicali liberi. La nivel cellular se produce hemoliza, rupture si luxatii ale
unor cili, se modifica permeabilitatea membranei, creste volumul mitocondriilor.

5. Importanta ultrasunetelor pentru practica medicala. Inhalatorul ultrasonor. Determinarea vitezei singelui (folosind
relatia Doppler)
Relatia Dopler. Determinare vitezei de curgere a singelui prin metoda ultrasonora.
Metoda ultrasonora bazata pe efectul Doppler se explica prin faptul ca daca unda incidenta intilneste un mediu in miscare,
unda reflectata are o alta frecventa decit unda incidenta. Astfel, se poate determina viteza de miscare a mediului, analizind
frecventa undei reflectate de pe hematii.
Modificarea frecventei ultrasunetului se poate calcula dupa relatia data de Doppler: f = 2f v/c . cos * unde: f-frecventa
cristalului emitator;
f variatia de frecventa suferita de unda incidenta;
v- viteza singelui;
c-viteza ultrasunetului in mediul dat;
*- unghiul format intre directia fasciculului ultrasonor si directia de deplasare a singelui.
Astfel viteza sangelui se poate calcula dupa relatia:
v= c/ cos * . f/ f
Ultrasunetele au o importanta deosebita pentru practica medicala. Determinarea densitatii diverselor lichide biologice ( urina,
singe, plasma, ser etc.) este utila in activitatea clinica. Iesirea valorilor densitatilor absolute ale lichidelor biologice in afara
limitelor este expresia unor situatii patologice.

Tema : Determinarea mobilitatii ionilor prin metoda electroforetica

1. Electroforeza. Fortele care actioneaza asupra unei particule incarcate in miscare intr-un mediu sub actiunea unui
cimp electric
Fenomenul elctrocinetic, in care are loc miscarea orientate intr-un anumit mediu a perticulelor incarcate electric, independent
de provinienta lor(ioni, prticule coloidale, alte particule si bule de gaz in suspensie), sub actiunea cimpului electric exterior, se
numeste electroforeza.
In dependenta de natura mediului in care are loc migrarea particulelor, purtatoare de sarcina, sub actiunea cimpului
electric se difera:
Electroforeza in coloane de lichid
Electroforeza in corpuri poroase
Electroforeza in gel
2. Mobilitatea ionilor. Unitatile de masura a mobilitatii in sistemul de unitati SI si practica medicala.
Marimea, care se exprima prin raportul dintre viteza miscarii orientate a unei particule incarcate intr-un cimp electric si
intensitatea acestui cimp, se numeste mobilitatea particulei.
Unitatile de masura in cadrul electroforezei:
[M] SI=m2V-12s-1-1 -1
[M] pract=cm V s
3.Determinarea mobilitatii ionilor prin metoda electroforetica. Deducerea formulei de lucru.
Marimea, care se exprima prin raportul dintre viteza miscarii orientate a unei particule incarcate intr-un cimp electric si
intensitatea acestui cimp, se numeste mobilitatea particulei.

Daca E=1, atunci sensul fizic al mobilitatii se determina de expresia M=V, adica mobilitatea mobilitatea particulei
este o marime numeric egala cu viteza miscarii ei uniforme, sub influenta cimpului electric a carui intensitate este
unitara.
Asupra unei particule de masa m si sarcina q=Ze, intr-un cimp electric omogen cu intensitatea E , se exercita o forta
Fe data de relatia:
e- sarcina elementara
Z- numarul sarcinilor elementare din particular;
Directia acestei forte corespunde directiei cimpului electric, cind particula poseda sarcina pozitiva, in caz contrar, directia
cimpului si cea a fortei sunt de sens opus. Sub influenta acestei forte, particular, conform legii de baza a dinamicii, obtine o
miscare accelerate. Concomitant creste si forta de frecare pe care o exercita mediul inconjurator asupra particulei. Valoarea
fortei de frecare poate fi determinate conform legii lui Stokes:
r- este raza prticule
V- viteza particulei
- coeficientul de viscozitate a mediului in care se misca particula.
Dupa un scurt timp forta de frecare compenseaza forta electrica. Din acest moment, miscarea accelerate se transforma in
miscare uniforma. In acest caz e adevarata relatia:

;
Mobilitatea particulei incarcate depinde numai de natura particulei, natura mediului, temperatura
4. Aparatul de electroforeza . Ordinea efectuarii lucrarii ( mod de lucru)
Acest aparat este format din doua parti :
a) camera electroforetica ;
b) sursa de current continuu ;
In interiorul camerei electroforetice, la fiecare capat se afla cuvele pentru solutia tampon. Fiecare cuva are doua
compartimente, unul in care paatrunde electrodul de platina, iar celalat in care patrunde capatul benzii de hartie. Cele
doua compartimente comunica intre ele prin orificii.
Camera electroforetica se alimenteaza de la o sursa de current continuu cu tensiune reglabila. Sursa contine
dispositive de masura .
Modul de lucru ( pag. 105)

5.Utilizarea metodelor electroforetice in biologie si medicina.

Metoda electroforetica este folosita pentru separarea si analiza proteinelor individuale si a altor biopolimeri, a virusilor a
structurilor celulare supramoleculare, precum si a celulelor intregi. Prin aceasta metoda se studiaza component in protein a

diverselor lichide biologice ( singele, urinca , sucul gastric etc.) factor important pentru diagnosticul diverselor maladii. O
mare importanta in diagnostic reprezinta separarea electroforetica a fermentilor si izofermenti si aprecierea cantitativa si
calitativa a lor.

Imunoelectroforeza- este una dintre metodele frecvent utilizate in imunologie care consta in separarea electroforetica
a unui amestec de anticorpi sau antigeni.
Fizioterapie- cu scop curative, care consta in utilizarea curentului electric continuu pentru a introduce substante
medicamentoase(de obicei sub forma ioni).
Electroforeza este o metoda majora pentru separarea fractiunilor proteice din serul sanguin.