Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Catedra

fiziologia omului şi biofizică

Biofizica Medicala

Lucrare practica Nr7

Tema: FENOMENE
OSMOTICE CELULARE

Elev:Cebanas Stelian
Profesor: Chetruș Petru
 1. Membrana semipermeabilă.
Membranele care permit trecerea moleculelor de solvent, însă nu permit trece
rea moleculelor substanţei dizolvate (solvitului) se numesc semipermeabile.
2. Definiţia fenomenului de osmoză.
Datorită mişcărilor de agitaţie termică va avea
loc difuzia solventului din compartimentul cu soluţia mai diluată către cel cu
soluţia mai concentrată .Acest tip de difuzie se numeşte osmoză.
3. Definiţia presiunii osmotice, unități de măsură.
Presiunea necesară pentru
a împiedica transportul solventului către soluţie poartă numele de presiune
osmotică a soluţiei
4. Legile osmozei (formularea și formula matematică):
Posm =F/S
[Posm]SI = N/m 2
a) legea temperaturilor pentru presiunea osmotică.
Presiunea osmotică Pos a unei soluţii diluate la concentraţie constantă este direct
proporţională cu temperatura absolută T:
Pos = Kc T
unde Kc este o altă constantă care se exprimă în N· m –2/ °K.

b) legea concentraţiilor pentru presiunea osmotică.

Presiunea osmotică POS a unei soluţii diluate la
temperatură constantă (pentru soluții neutre) este direct proporţională cu
concentraţia molară CM:
P= KT* C M
unde KT e o constantă care se exprimă în N· m /mol. Această relație este
valabilă numai în cazul soluțiilor neutre. Atunci când avem soluții electrolitice
Pos = KT C O = iC M, unde i este coeficientul de ionizare Van’t Hoff.

c) legea lui Van’t Hoff pentru presiunea osmotică.

Presiunea osmotică nu depinde nici de natura
solventului, nici de natura substanţei dizolvate, depinzând numai de numărul
de particule (molecule şi ioni) în unitate de volum. Din legile osmozei rezultă
că presiunea osmotică poate fi calculată conform legii Mendeleew-Clapeyron:
Pos V = vRT
unde: V este volumul ocupat de soluţie; R – constanta universală a gazelor; T –
temperatura absolută; v – numărul de moli. Din relaţia (7.1) obţinem:
Pos =vRT/V= CM RT (inde Cm este num de moli in unitatea de volum)
d) legea lui Dalton pentru presiunea osmotică a unui amestec de soluţii.
Legea lui Dalton. Presiunea osmotică totală a unui amestec de soluții
este egală cu suma presiunilor osmotice a fiecărei soluţii în parte, ţinând cont că
fiecare substanţă dizolvată îşi are presiunea osmotică proprie, ca şi cum s-ar afla
singură în întreaga cantitate de solvent.
Pos tot = Pos 1 sol + Pos 2 sol + ... + Pos n sol
5. Care soluţii sunt numite: izotonice, hipotonice şi hipertonice.
 La temperaturi şi concentraţii molare egale, presiunea osmotică a două
soluţii diferite, care au solventul comun, este aceeaşi. Aceste soluţii se numesc
izotonice.
 Mediul cu presiunea osmotică mai mică, în raport cu un alt mediu,
se numeşte hipoton

 presiune osmotică mai mare – hiperton

6. Metoda de măsurare a presiunii osmotice cu osmometrul Dutrochet.

osmometrul Dutrochet,
confecţionat dintr-un vas de sticlă, al cărui fund este înlocuit cu o membrană
semipermeabilă (vezică urinară de porc sau celofan). În partea superioară vasul
se prelungeşte cu un tub gradat cu diametrul mic. În osmometru se introduce o
soluţie de zahăr până la nivelul inferior al tubului vertical şi se scufundă într-un
vas cu apă distilată, care trebuie să fie la acelaşi nivel cu al soluţiei din interior.
Conform procesului de osmoză, soluția diluată (mediul hipoton) va trece prin
membrana semipermeabilă spre soluția mai concentrată (mediul hiperton) și
lichidul din vasul interior va urca încet în tubul capilar. Înălţimea maximă a
coloanei determină presiunea osmotică a soluţiei.
Deplasarea solventului către soluţie încetează când presiunea hidrostatică,
apărută în urma denivelării cu h, este egală cu presiunea osmotică a soluţiei:
Pos = ρgh.
7. Măsurarea presiunii osmotice cu crioscopul Beckman.
Crioscopul Beckmann este prevăzut cu un vas 3 confecţionat din sticlă, în
care se introduce amestecul răcitor (gheaţă şi sare). În acest amestec se introduc
două eprubete din sticlă, coaxiale 1, 2. Eprubeta interioară 1 este prevăzută cu
două braţe laterale şi pe axă cu un dop perforat prin care se introduce în interior
termometrul Beckmann 4. Stratul de aer dintre cele două eprubete permite o
răcire lentă a soluţiei 7. Starea de suprafuziune se realizează agitând cu o bară
magnetică 5, pusă în mişcare de rotaţie cu ajutorul unui magnet 6 în formă de
potcoavă. Magnetul este fixat pe axa unui motor electric, alimentat la re ţeaua de
curent. Termometrul Beckmann are o scară redusă, divizată în sutimi de grad.
8. Fenomene de turgescenţă, plasmoliză şi hemoliză.
  În mediile hipotonice apa pătrunde prin endosmoză în
interiorul celulei, producând turgescenţă la celulele vegetale

 În mediile hipertonice apa iese din celule, provocând separarea celor două
membrane la celulele vegetale, fenomen numit plasmoliză

 In solutie hipertonica apa iese din celule, provocind separarea celor doua
membrane la celulele animale, fenomen numit hemoliza.
9 Fenomenul de dializă. Rinichi artificial.
Osmoza are o importanță destul de mare pentru procesul de dializă și
hemodializă. Prin dializă se elimină din organism reziduurile şi fluidele pe
care rinichii nu sunt capabili să le elimine. De asemenea, dializa are rolul de
a menține echilibrul organismului, corectând nivelurile diferitor substanţe toxice
din sânge. Fără dializă toţi pacienţii cu insuficienţă renală completă ar muri din
cauza acumulării toxinelor în circuitul sanguin. Procesul de dializă are loc cu
ajutorul aparatului de dializă.
10.Importanţa osmozei pentru medicină.
Presiunea osmotică este factorul important, care asigură menţinerea volumului şi în consecinţă –
arhitectura celulară, integritatea morfologică şi func-
ţională a celulelor.
Osmoza intervine în schimbul de substanţe dintre organisme şi mediul
ambiant, dintre celule şi mediul extracelular.
Determinarea punctului crioscopic poate oferi informaţie despre concentra-i
ţia moleculară a serului sanguin sau a altor lichide biologice. Calculul presiunii
osmotice permite studiul funcţionării diferitor sisteme fiziologice. Comparând
presiunile osmotice ale diferitor lichide biologice în stare normală şi patologică,
se pot urmări anumite aspecte ale metabolismului hidro-electrolitic, a func ţiei
renale etc. Trecerea unor substanţe între compartimentele vascular şi intracelular
are loc sub influenţa diferenţei de presiune pe ambele părţi ale peretelui capilar.
Volumul celulei variază în funcţie de concentraţia mediului extracelular.
Această variaţie oferă un model pentru studiul fenomenelor de permeabilitate
a membranelor celulare.