Sunteți pe pagina 1din 174

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “ Nicolae Testemiţanu

Catedra Microbiologie, Virusologie şi Imunologie

Fiziologia bacteriilor
Metabolismul microbian
Creşterea şi multiplicarea
Nutriţia şi respiraţia bacteriilor
 După provenienţă
 Empirice, naturale. Au la bază produse de
origine animală sau vegetală (sânge, ser,
lapte, ouă, cartof, extracte din carne, cord,
creier, ficat, peşte, levuri, etc). Compoziţia
lor chimică precisă nu poate fi controlată
 Sintetice – includ ingrediente chimice pure,
compoziţia chimică este cunoscută cu
exactitate
 Semisintetice
 Mediile de cultură – soluţii sau substrate solide
care asigură nutrienţii şi condiţiile fizico-chimice
necesare cultivării bacteriilor. Ele pot fi utilizate
pentru cultivarea (izolarea) bacteriilor, testarea
sensibilităţii la antibiotice, stocarea sau transportul
culturilor bacteriene.
 Cerinţele faţă de mediile de cultură
- Să asigure necesităţile nutritive şi energetice ale
bacteriilor
- Umiditate optimală
- pH optimal (7,2-7,4) şi constant (caracter de tampon)
- Potenţial de oxido-reducere optimal (anaerobi rH2<5,
aerobi – rH2>10)
- Să fie izotonice (0,5% NaCl)
- Să fie sterile şi transparente

 După consistenţă
1. Medii lichide (bulion)– utilizate pentru obţinerea
biomasei bacteriene şi a produselor lor (antibiotice,
enzime, toxine)
2. Medii solide – conţin 10-15% gelatină sau 2-3%
agaragar (polizaharid extras din alge roşii, t topire
80100 C, solidificare 42 C). Placa de geloză în cutii
Petri este utilizată pentru izolarea culturilor pure,
geloza înclinată (în pantă) – pentru acumularea
culturilor pure
3. Medii semisolide – 0,2 – 0,5 % agar-agar.

Se utilizează pentru studierea activităţii


biochimice sau a mobilităţii bacteriilor.
Clasificarea mediilor de cultură
Medii lichide :
 După compoziţia chimică (complexitate) şi
destinaţie
A. Medii uzuale (universale, simple)
1. Apă peptonată (apă+1% peptonă+0,5% NaCl)
2. Bulion peptonat – BP (extract apos din carne
+ 1% peptonă+0,5% NaCl)
3. Geloza nutritivă (BP + 2-3% agar-agar)
4. Gelatina nutritivă (BP + 10-15% gelatină)
Sunt utilizate pentru creşterea bacteriilor
nepretenţioase la cultivare
Sterilizarea prin autoclavare: 120 C, 20 min
B. Medii complexe
I.Medii elective – formate din medii simple cu adaos
de componente care permit creşterea mi/o exigente
nutritiv (bulion-ser, bulion glucozat, geloză-sânge –
streptococi, neisserii; ser coagulat – corinebacterii, etc)
II.Medii selective – medii solide cu adaos de
componente sau cu condiţii fizico-chimice particulare
care stimulează creşterea unor specii şi inhibă
creşterea altor specii (geloza salină - stafilococi, geloza
alcalină - vibrioni, mediul Ploskirev - Salmonella,
Shigella, etc)
Mediile de îmbogăţire reprezintă medii selective
lichide, utilizate pentru îmbogăţirea florei patogene şi
inhibarea florei de asociaţie dintr- un prelevat
plurimicrobian (ex: materii fecale). Etapă premergătoare
însămânţării pe medii selective.
- Mediul Muller (BP+Lugol+CaCO3+hiposulfit ) -
Mediul Kauffmann (mediul Muller+bilă+verde
de briliant) – Salmonella
- Bulion cu selenit – Shigella, Salmonella

- Apă peptonată alcalină (pH=8) –Vibrio cholerae


- Kitt-
Tarrozzi (BP+0,5% glucoză+bucăţi de ficat) –
pentru anaerobi
III. Medii diferenţial-diagnostice (DD) – permit
diferenţierea speciilor bacteriene în baza
activităţii lor biochimice (zaharolitice, proteolitice,
lipolitice, de oxido-reducere…)
Sunt construite după următoarea schemă: Bază
nutritivă+substrat+indicator (la necesitate)
Medii DD pentru izolarea culturii pure
Studierea proprietăţilor zaharolitice
Endo (geloză+lactoză+fucsină+hiposulfit de Na)
Levin (geloză+lactoză+eozină+albastru metilen)
Ploskirev
(geloză+lactoză+roşu neutru+săruri de acizi
biliari+verde de briliant)
Coloniile lactozo-pozitive vor fi colorate (roşii pe Endo,
Ploskirev, albastru-violete pe Levin)
Medii diferenţial-diagnostice

Mediul Endo Mediul Levin


 Geloză sînge Ser coagulat

geloza salină mediul Ploskirev cu


gălbenuş de ou
Mediul Kauffmann Kitt-Tarrozi
 Mediul Klauberg
Studierea proprietăţilor (geloză-sânge cu telurit de K)
de oxido-reducere –pentru Corynebacterium pe Mediul
cu Sulfit de diphtheriae (colonii negre) Bismut
Medii DD pentru identificarea finală a culturii

pure
- Şirul pestriţ Hiss (lichid sau semi-solid)–
un şir de tuburi ce conţin soluţii 0,5%
de diferite glucide şi indicator.
Aprecierea – după modificarea culorii (acid - A) şi
apariţia bulelor de gaz (acid şi gaz -
AG)
- Medii cu AA (lizină, arginină, ornitină) şi
indicatori
IV. Medii speciale – pentru izolarea unor anumite
bacterii (Finn, Popescu, Loewenstein-
Jensen –pentru agenţii tuberculozei,
Sabouraud – fungi)
– destinate transportării sau

stocării unui
material (prelevat), care va fi examinat ulterior.
Menţine în viaţă bacteriile, fără a favoriza
multiplicarea lor.
-Mediul cu glicerină 30%
-Soluţie tampon-fosfat
-Soluţie NaCl 3%
-Mediul Cary-Blair
-Mediul Stuart (NaCl, 0,5% agar, tioglicolat de
Na, albastru de metilen) – pentru anaerobi,
neisserii, etc
 Pentru cultivarea bacteriilor o cantitate mică de
material ce conţine bacterii (inoculum) se
întroduce într-un mediu de cultură
(însămânţare, inoculare), care ulterior va fi incubat
în termostat (pentru asigurarea temperaturii
optime).
În timpul incubării (18-24-48 ore…..) bacteriile cresc
şi se divid, formând o cultură
bacteriană (totalitatea bacteriilor acumulate prin
multiplicare intr-un mediu).
M.tuberculosis – creste 3-5 săptămâni
V.cholerae – creste 6-12 ore
 Cultură pură – formată din bacterii de aceeaşi
specie (indispensabilă identificării)  Cultură
mixtă – compusă din bacterii de specii diferite
 Tulpină – populaţie microbiană constituită din
descendenţii unei singure izolări în cultură pură,
care va fi studiată ulterior.  Clonă – populaţie
care rezultă din multiplicarea unei singure
celule Manifestarea creşterii şi
multiplicării bacteriilor

-
-
- În mediu lichid
-Turbiditate uniformă -Formarea unei
pelicule la suprafaţa mediului (ex. vibrioni,
yersinia)
-Formarea unui sediment la fundul tubului sau
pe pereţi
(ex. streptococi, Bacillus anthracis)
În mediu solid – formarea coloniilor
Colonie – o aglomerare de bacterii care se
dezvoltă dintr-o singură celulă sau un grup
de celule (UFC - unitate formatoare de
colonii) pe suprafaţa unui mediu solid
 Fiecare specie bacteriană formează colonii
specifice (caracter util în identificare)

 Caracteristica coloniilor
Dimensiuni – colonii mici (0,1-1mm), medii (1- 2mm),
mari (2-3mm)
Contur (margini) – neted, ondulat, zimţat, lobat, etc
Suprafaţă – plată, bombată, convexă, ombilicată, etc
Formă – punctiformă, circulară, filamentoasă, neregulată
Culoare (pigmentaţie) – albă, galbenă, aurie, etc
Densitate – opacă, transparentă, etc
Consistenţă – cremoasă, untoasă, uscată,mucoidă
 Tipurile de colonii
Colonii S (smouth) – rotunde, netede, umede,
lucioase
Colonii R (rough) – margini neregulate, suprafaţa
uscată, rugoasă
Caracterele de cultură ale bacteriilor
reprezintă exigenţele nutritive (medii,
temperatură, pH, aerare, etc), timpul
apariţiei culturii şi manifestarea creşterii
pe medii lichide şi solide
Fazele dezvoltării unei culturi discontinue
Cultura continuă – se realizează când mediul
de cultură este continuu reînnoit şi îmbogăţit cu
oxigen cu evacuarea unei cantităţi de cultură. Se
realizează în chemostate sau turbidostate, cultura
aflându-se permanent în faza exponenţială. Se
utilizează în microbiologia industrială.
În intestin – culturi continue.
Culturi sincrone – culturi în care bacteriile se divid
în acelaşi timp
Examenul bacteriologic constă în inocularea
(însămânţarea) prelevatelor pe medii de cultură
pentru izolarea culturilor pure de bacterii
(tulpinilor) care vor fi ulterior identificate, testate
la sensibilitate vis-a-vis de antibiotice, eventual
conservate.
Examenul bacteriologic constă din câteva etape
succesive, de la prelevarea (recoltarea) probelor
biologice până la remiterea rezultatelor.
Faza pre-analitică
Prescrierea investigaţiei (în funcţie de datele
examenului clinic şi paraclinic). În ordonanţă se
fixează identitatea medicului, a pacientului, scopul
analizei, manifestările patologice, locul, data apariţiei,
alte date: imunosupresie, tratament cu antibiotice,
graviditate, etc.
Prelevarea probelor
- Alegerea prelevatului (de la poarta de intrare, locul
multiplicării sau/şi
din căile de eliminare ale agentului patogen) şi
momentul prelevării
Materiale de examinat (prelevate) dela pacienţi:
- Secreţii rino-faringiene, bronşice
- Spută
- Puroi
- Exsudate, transsudate
- Sânge
- LCR
- Urină, secreţii genitale
- Mase fecale, bilă, suc duodenal
- Bioptate, punctate
- Material cadaveric, etc

Materiale de examinat din mediul extern:


- Apă
- Alimente
- Sol
- Aer
- Lavaje
- Vectori, etc
Modul de prelevare (recoltare)
-În recipiente sterile

-Respectând regulile de autoprotecţie


-La debutul bolii
-Până la administrarea antibioticelor
-Cantitate suficientă
-Transportarea

-Imediată sau utilizând medii de transport, cu


respectarea condiţiilor speciale după necesitate -În
ambalaj special (cutii metalice, pungi din plastic...)
-Înfişa de însoţire să fie indicată identitatea
pacientului, vârsta, sexul, natura prelevatului, data,
ora prelevării, scopul investigaţiei, ş.a.)
 EXAMENUL BACTERIOLOGIC
PENTRU
CULTURILE AEROBE
- Prelevatul este supus examenului
macroscopic (modificarea aspectului, a
mirosului, etc) - orientare în diagnostic
- După necesitate, probele sunt supuse
pregătirii pentru investigaţie (diluare,
omogenizare, centrifugare, etc)
- Examinarea microscopică (preparate
native, Gram, Ziehl-Neelsen, Burri-
Hinss...) – prezenţa mi/o, forma, cantitatea,
G+/-.
I etapă – IZOLAREA CULTURILOR PURE
Scopul izolării - de a obţine o cultură pură dintr- un
melanj de celule bacteriene sau dintr-un produs
patologic. O colonie separată constituie o cultură pură.
Tehnici utilizate:
1. Prin epuizarea inoculului pe suprafaţa gelozei din
cutia Petri (însămânţare în striuri paralele,
însămânţare în cadrane, etalarea consecutivă pe trei
cutii).
2. Metoda diluţiilor logaritmice a inoculului în geloză
topită şi răcită la 50º C (10-1, 10-2,...), apoi turnate în
cutii Petri sau eprubete.
Incubare în termostat la 37º C, 18-24 h (în funcţie de
TG).
Metode speciale de izolare în culturi pure:
-A bacteriilor sporulate: încălzirea prealabilă a

prelevatului 80º C – 20 min


-A bacteriilor acido-rezistente: tratarea prealabilă cu
acid a prelevatului şi neutralizarea ulterioară cu o
bază
-A mi/o patogene din prelevate plurimicrobiene:
îmbogăţirea prealabilă a florei patogene utilizând
medii de îmbogăţire
-Abacteriilor cu virulenţă înaltă şi pretenţioase la
cultivare: inocularea la animalele de laborator
sensibile

II etapă – ACUMULAREA CULTURII PURE


-Examinarea macroscopică a coloniilor crescute (formă,
culoare, dimensiuni, etc)
-Examinarea microscopică (frotiu Gram) a coloniilor
suspecte, confirmarea purităţii culturii
-Repicarea coloniilor suspecte pe geloză în pantă
(înclinată) pentru acumularea culturii pure
-Termostat, 37º C, 18-24 ore

III etapă – IDENTIFICAREA CULTURII PURE


-Verificarea purităţii culturii (frotiu Gram)
-Identificarea culturii pure constă în evidenţierea unor caractere
specifice ale acestei culturi pentru a o include într-o familie, gen,
specie, variantă Se studiază caracterele:
-Morfologice

-Tinctoriale

-De cultură
-Biochimice

-Antigenice (seroidentificarea)
-De patogenitate

-Sensibilitatea la bacteriofagi (fago-identificarea)

-Sensibilitatea la antibiotice

STUDIEREA ACTIVITĂŢII BIOCHIMICE A


BACTERIILOR
1.Activitatea zaharolitică (şirul Hiss, coagularea
laptelui, etc)
2. Activitatea proteolitică
- Degradarea proteinelor native (lichefierea gelatinei
sau a serului coagulat, peptonizarea laptelui, etc)
- Evidenţierea enzimelor ce intervin în degradarea AA
(decarboxilaze, dezaminaze, desulfhidraze, etc) cu
detectarea produselor finale ale descompunerii AA:
H2S,
NH3, indol, etc…
- Activitatea lipolitică – mediu cu Twin 80 -1%– halou
opac în jurul coloniilor (precipitarea acizilor graşi)
Depistarea producerii H2S: formarea sulfurii de
fer de culoare neagră în mediile multitest –
Kligler, Olkeniţki, etc; plasarea unei benzi de
hârtie de filtru îmbibată cu acetat de Pb deasupra
BP în care creşte cultura studiată
(formarea sulfurii de Pb înnegreşte hârtia)
Depistarea indolului (produs al hidrolizei
triptofanului) – benzi de hârtie îmbibate cu acid
oxalic. În prezenţa indolului indicatorul virează
în roz.
Depistarea amoniacului (ureaza) – hârtia de turnesol
se colorează în albastru.
 Identificarea rapidă
Utilizarea galeriilor miniaturizate standarde
(economie de timp, spaţiu, material)
Sistemul API – o galerie din plastic formată
din numeroase alveole care conţin fiecare
un mediu deshidratat diferit (glucide, AA,
etc). Alveolele sunt inoculate cu o
suspensie bacteriană testată şi incubate.
Ulterior la necesitate se adaugă reactive
pentru detectarea metaboliţilor particulari.
 Lectura rezultatelor se
efectuează conform unui cod 

de cifre sau computerizat.


IV etapă – EVALUAREA REZULTATELOR,

FORMULAREA SI ELIBERAREA
RĂSPUNSULUI
- Comparare
a
rezultatelor obţinute cu caracterele
speciilor bacteriene cunoscute pentru a
găsi asemănări.
- Exemplu de răspuns: Din proba examinată
a fost izolată tulpina de Corynebacterium
diphtheriae, biovar gravis, toxina+,
sensibilă la ...., rezistentă la …
.....
EXAMENUL BACTERIOLOGIC PENTRU
CULTURI ANAEROBE
(clostridiene, neclostridiene)
Condiţia principală – cultivare în absenţa oxigenului
1. Utilizarea mediilor anaerobe (Kitt-Tarrozzi regenerat
100º C, 20 min, răcit, acoperit cu vazelină;
însămânţarea în geloză în coloană)
2. Crearea condiţiilor de anaerobioză
- Metoda fizică – utilizarea anaerostatului
- Metoda chimică – în exicator se întroduc
substanţe ce fixează oxigenul
(pirogalol+bază); utilizarea gas-pachetelor
- Metoda biologică Fortner – cultivarea
concomitentă a aerobilor şi anaerobilor
Metoda Fizică Metoda Biologică
de creare a condițiilor de creare a condițiilor
de anaerobioză de anaerobioză (Feortner)
Recoltarea – cu precauţie, evitând contactul cu
aerul (în seringi, utilizând medii speciale)
I zi – ÎMBOGĂŢIREA ANAEROBILOR
- Însămânţarea prelevatului în 2 eprubete cu
mediul Kitt-Tarrozzi regenerat - Încălzirea unui tub
la 80º C, 20 min – distrugerea florei nesporogene
- Incubarea la 37º C, 24-48 h (va avea loc
înmulţirea anaerobilor)
II zi - IZOLAREA CULTURII PURE DE
ANAEROBI
Studierea caracterelor de cultură – tulburarea
mediului, descompunerea bucăţilor de ficat, etc
Izolarea culturii pure de anaerobi prin metoda
Zeissler (însămânţarea a 0,1 ml din mediul Kitt-
Tarrozzi pe 3 cutii cu geloză-sânge
glucozată consecutiv). Incubarea în
anaerostat/exicator/gas-pack, 24-48 h

- Metoda Weinberg – diluţii succesive ale culturii în


geloză glucozată lichefiată şi aspirarea în tuburi lungi ş
înguste, închise ermetic. Incubarea în termostat, 24 h
III zi - ACUMULAREA CULTURII PURE
- Studierea macroscopică a coloniilor - Examinarea
microscopică (frotiu Gram) a coloniilor suspecte
- Repicarea în mediul Kitt-Tarrozzi regenerat pentru
acumularea culturii pure
- Incubarea în termostat, 24 h
IV zi - IDENTIFICAREA CULTURII PURE
DE ANAEROBI
- Verificarea purităţii culturii pure
(frotiu Gram)
- Studierea caracterelor culturii
pure izolate (cu respectarea condiţiilor de
anaerobioză)

V zi - EVALUAREA REZULTATELOR,
FORMULAREA ŞI ELIBERAREA RĂSPUNSULUI
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “ Nicolae Testemiţanu

Catedra Microbiologie, Virusologie şi Imunologie


Fiziologia bacteriilor
Metabolismul microbian
Creşterea şi multiplicarea
Nutriţia şi respiraţia bacteriilor
 Fiziologia bacteriană studiază viaţa şi
activităţile bacteriilor – nutriţia, respiraţia,
creşterea şi multiplicarea, condiţiile de
cultivare a bacteriilor.
 Metabolismul bacterian reprezintă
ansamblul de reacţii biochimice care au loc
în celula vie.
- Catabolism – reacţii chimice de
descompunere a substanţelor complexe în
elemente simple, însoţită de degajarea
energiei (metabolism energetic)
- Anabolism – reacţii chimice de sinteză a
substanţelor complexe din elemente simple,
necesită energie (metabolism constructiv, de
sinteză)

Particularităţile metabolismului bacterian:


1. Este un metabolism necompartimentat , toate
procesele metabolice se desfăşoară intr-o singură
celulă
2. Este foarte flexibil, realizându-se prin diverse căi
metabolice (bacteriile se adaptează rapid la condiţiile
mediului)
3. Este foarte intens (viteza reacţiilor este mare)
4. Produsele intermediare din procesele catabolice
pot fi utilizate direct în calitate de precursori pentru
reacţiile anabolice (amfibolism)
În toate reacţiile metabolice intervin catalizatori
proteici specifici - enzimele
 Enzimele bacteriene. Caractere generale:
- Substanţe proteice
- Active în limite largi de temperaturi (0-65 C)
şi de pH (2-9)
- Specificitate de substrat şi de acţiune
(reacţionează cu un substrat catalizând un tip
de reacţie)
- Specificitatea este determinată de centrul
activ al
enzimei, complementar cu receptorul de pe
substrat
- Nu se modifică în cursul reacţiei

Clasificarea enzimelor
Constitutive (lipaza, carbohidraza, proteinaza, oxidaza)
Inductive (adaptive), se sintetizează în prezenţa substratului

penicilinase, decarboxilase, fosfatase, β-galactosidase, …


Represive, sinteza lor este inhibată de acumularea în exces a
produsului reacţiei catalizate
După locul de acţiune (exoenzime, endoenzime)
După tipul reacţiei catalizate (oxido-reductaze,
hidrolaze,
transferaze, liaze, izomeraze, ligaze) După impactul
asupra ma/o
Enzime metabolice
Enzime de patogenitate, responsabile de modificări
patologice ale ţesuturilor, celulelor ma/o : hialuronidaza,
colagenaza,
plasmocoagulaza, hemolizina, fibrinolizina, lecitinaza,
proteaze,etc.

Importanţa practică a studierii enzimelor


1. Rol în identificarea şi clasificarea bacteriilor
(enzimele
determină activitatea biochimică specifică a
bacteriilor)
2. Unele substanţe chimice, antibiotice
interferează cu activitatea unor enzime,
inhibând creşterea bacteriilor (tratament) 3.
Determinarea mecanismelor patogenezei
infecţiilor (unele enzime sunt responsabile de
producerea leziunilor în ţesutul gazdei)
4. Aplicarea industrială a enzimelor
 Nutriţia – modalităţile prin care bacteriile
asimilează din mediu substanţele necesare pentru
metabolism.
 Modul (tipul) de nutriţie la bacterii este absorbtiv.

 Nutrienţi – substanţe, soluţiile cărora pot traversa


MCP pentru a fi antrenate în
metabolismul celulei. Se obţin din alimente prin
solvire (săruri minerale, CO2, O2) sau după o
digestie
prealabilă (proteine, polizaharide, lipide).  La
bacterii digestia este extracelulară (la bacteriile
G- în spaţiul periplasmic)

 Nutrienţii servesc în calitate de material


de construcţie şi sursă de energie
pentru sinteza compuşilor şi menţinerea
vieţii bacteriei.
 Transportul transmembranar
1. Difuzie simplă (conform gradientului de
concentraţie, fără utilizarea energiei): O2,
CO2, acizi graşi, nutrienţi liposolubili
2.Difuzie facilitată (conform gradientului de
concentraţie) – permite transportul
transmembranar al moleculelor mari prin
intermediul proteinelor de transport specifice -
permeaze.
3.Transport activ (contra gradientului de
concentraţie, necesită energie). Participă
permeazele şi
alte proteine de transport specifice. Nutrienţii nu
suportă modificări.
4.Translocaţie – substratul este modificat
(ex.: fosforilat) în timpul transportului membranar;
necesită energie

 Necesităţile nutritive ale bacteriilor


- Necesităţi elementare, de bază: C, H, O, N în
cantităţi importante; S, P, Fe, Ca, Mg, K în
cantităţi mici şi urme de Co, Cu, Zn, Mo.
Bacteriile prototrofe sunt capabile a-şi realiza
integral sinteza metaboliţilor esenţiali.
- Necesităţi specifice. Bacteriile auxotrofe
solicită suplimentar compuşi organici
preformaţi (factori de creştere), care nu pot fi
sintetizaţi de bacterie (ex.: AA, baze purinice,
pirimidinice, vitamine). Prezenţa lor în mediul de
cultură este indispensabilă creşterii acestor
bacterii.
Clasificarea bacteriilor după sursa de carbon
Bacterii autotrofe – utilizează CO2 ca unică
sursă de carbon (nepatogene)
Bacterii heterotrofe – utilizează carbonul
din compuşii organici (glucide, acizi graşi,
alcooli, etc)
-Bacteriile care utilizează materia organică
moartă sunt saprofite (reciclarea materiei
organice)
-Bacteriile parazite (obligate, facultative)
trăiesc pe contul organismelor vii,
aducându-le prejudicii
-Bacteriile
patogene reprezintă parazite care
afectează grav gazda, provocând maladie
sau moarte.

 Sursedeazot
- AA sau acizi nucleici

- Săruri de amoniu, nitriţi, azotatmosferic

 Surse de substanţeminerale:
- S -din AA, sulfuri, sulfaţi;
- P -dinfosfaţi;
- K, Mg, Ca, Na -din săruri minerale;
- Zn, Cu, Mn, Mo – din apă
Clasificarea bacteriilor după sursele de

energie şi carbon
I. Bacterii fotoautotrofe (energie solară,
CO2)
II. Bacterii fotoheterotrofe (energie
solară, substanțe organice)
III.Bacterii chemoautotrofe IV. Bacterii
chemoheterotrofe
(chemolitoheterotrofe,
chemoorganoheterotrofe)
Clasificarea bacteriilor după sursa de
energie Bacterii fototrofe – utilizează energia solară
(fotosint)
Bacterii chemotrofe – folosesc energia degajată
din reacţiile chimice de oxido-reducere. Ele
necesită un substrat donor de hidrogen (e- şi H+) şi
un substrat acceptor de hidrogen. În transfer
participă transportori intermediari de electroni
(lanţul respirator, NAD, NADH, FAD, etc.)
-Bacteriile chemolitotrofe – donorul de H este o
substanţă anorganică
-Bacteriile chemoorganotrofe – donorul de H este o
substanţă organică (glucoza, lipide...)
Bacteriile patogene sunt chemoorganotrofe
Mecanismele de obţinere a energiei la
chemoorganotrofe în funcţie de acceptorul
final de H :
Respiraţie aerobă. Acceptorul final este
oxigenul gazos. Implică lanţul respirator de
transport al
electronilor asociat MCP. Produs final – H2O sau
H2O2 .
Respiraţie anaerobă. Acceptori finali –
compuşi anorganici (nitrat, sulfat, S).
Transportul de electroni prin lanţul respirator.
Produse finale – nitritul, amoniacul, sulfura
(în prezenţa O – H2O2).  Fermentaţie.

Substratul organic este metabolizat


fără
intervenţia
unui agent oxidant extern. Constă în procese
de ox-red care realizează numai o oxidare
parţială a
substratului, donorul şi acceptorul de H+ fiind
substanţe organice. Astfel se ajunge de la un
substrat mai redus la o moleculă mai oxidată
(ex.: fermentare lactică, fermentare
alcoolică, acidă mixtă, acetoinică, etc).
Fermentaţia se poate desfăşura în prezenţa O2, dar
fără intervenţia acestuia.
 Creşterea – mărirea coordonată a masei şi
volumului structurilor bacteriene ca rezultat al
proceselor de sinteză
 Multiplicarea – creşterea numărului de celule
pe o unitate de suprafaţă sau de volum
- Diviziunebinară
- Înmugurire (levuri, ciuperci levuriforme)

- Autoreproducere (virusuri)

- Spori (micete)
- Fragmentare (actinomicete)

 Ciclul celular – procesele care au loc de la


formarea celulei pâna la următoarea diviziune
1. Faza C – replicarea ADN
2. Faza G – de latenţă, segregarea cromozomilor
3. Faza D – de diviziune, formarea septului
Replicarea ADN depinde de masa critică a
celulei, iar separarea cromozomilor şi
diviziunea
intervin în momentul când celula atinge o
lungime - limită
 Perioada dintre 2 diviziuni reprezintă timpul
(perioada) de generaţie (TG).
 Durata TG depinde de specie şi de condiţiile de
creştere (condiţii optime – viteză maximă)
Bacteria TG in vitro (min) TG in vivo (ore)

Escherichia coli 20-40 5


Staphylococcus aureus 40 3-5

Vibrio cholerae 10 2-3


Mycobacterium 120-240 24-48
tuberculosis
Creşterea bacteriilor în laborator – cultivare.
Se cultivă bacteriile pentru izolarea lor din medii
naturale (prelevate patologice, alimente,
apă, etc).
Izolarea bacteriilor se realizează pentru:
1. Identificarea mi/o (scop de diagnostic)
2. Testarea sensibilităţii lor faţă de antibiotice
3. Obţinerea unor produşi de biosinteză
(antibiotice,
AA), bioconversie (hormoni steroizi),
fermentare (alcooli, acizi organici, etc),
producerea vaccinurilor, probioticelor...
Pentru creştere bacteriile au nevoie de
nutrienţi şi condiţii fizico-chimice adecvate.
Condiţiile (principiile) de cultivare
- Sursă nutritivă adecvată
- Sursă de energie
- Apă
- Temperatura potrivită
- pH adecvat
- Concentraţie optimă a oxigenului şi a CO2
- Presiune osmotică adecvată

 Temperatura de creştere
Există temperaturi minime, maxime şi optime de
dezvoltare a bacteriilor. În raport cu
temperatura optimă deosebim:
1. Bacterii psichrofile – tº optimă 10-20º C.
Cresc şi la 0º C.
2. Bacterii mezofile – optimum 30-37º C
(limite
15-45º C)
3. Bacterii termofile – optimum 50-60º C
(până la
95º C)
4. Bacterii hipertermofile (cresc la 70–110º C)

 pH
1. Bacterii neutrofile (majoritatea, inclusiv cele
patogene) – pH 6-7,5
2. Bacterii acidofile – pH 2-6 (Lactobacillus)
3. Bacterii alcalofile – pH >8 (Pseudomonas,
Vibrio)
 Presiunea osmotică
1. Bacterii halotolerante (osmotolerante) – cresc în
concentraţii reduse de NaCl (mediu izotonic cu
mediul intern al gazdei) – mi/o patogene 2. Bacterii
halofile – preferă concentraţii mari de NaCl (1-
30%) – stafilococi, vibrioni (Vibrio
parahaemolyticus)
 Oxigenul
1. Bacterii strict aerobe – cresc doar în prezenţa O2. Obţin
energia prin respiraţie aerobă
2. Bacterii microaerofile – necesită concentraţii reduse de O2
şi
2-10% CO2. Obţin energia prin respiraţie sau fermentaţie
(Neisseria, Brucella, Campylobacter)
3. Bacterii strict anaerobe – cresc doar în absenţa O2. Obţin
energia prin fermentaţie sau uneori respiraţie anaerobă.
Toxicitatea O2 – formarea H2O2, a radicalilor superoxizi
O2-, sau peroxizi O22- pe care anaerobii nu le pot
descompune (absenţa catalazei, superoxid dismutazei,
peroxidazei) – Clostridium, Bacteroides
4. Bacterii anaerobe aerotolerante – pot creşte în prezenţa
O2, obţin energia prin fermentaţie, posedă peroxidază
(Lactobacillus, streptococi)
5. Bacterii
facultativ anaerobe – cresc în orice condiţii, obţin
energia prin respiraţie sau fermentaţie
 Caracteristica coloniilor
Dimensiuni – colonii mici (0,1-1mm), medii (1-
2mm), mari (2-3mm)
Contur (margini) – neted, ondulat, zimţat, lobat,
etc
Suprafaţă – plată, bombată, convexă, ombilicată,
etc
Formă – punctiformă, circulară, filamentoasă,
neregulată
Culoare (pigmentaţie) – albă, galbenă, aurie, etc
Densitate – opacă, transparentă, etc
Consistenţă – cremoasă, untoasă, uscată,
mucoidă
 Tipurile de colonii
Colonii S (smouth) – rotunde, netede, umede,
lucioase
Colonii R (rough) – margini neregulate, suprafaţa
uscată, rugoasă
Caracterele de cultură ale bacteriilor reprezintă
exigenţele nutritive (medii, temperatură, pH,
aerare, etc), timpul apariţiei culturii şi
manifestarea creşterii pe medii lichide şi
solide

 Dinamica multiplicării bacteriilor în culturi


În funcţie de modul de dezvoltare a culturilor bacteriene
se disting:
- Culturi discontinue/periodice
- Culturi continue - Culturi sincrone

Culturile discontinue se obţin la cultivarea bacteriilor în


volum limitat de mediu. Astfel de culturi sunt obţinute şi
utilizate în laboratorul microbiologic
Fazele dezvoltării unei culturi discontinue I.Faza de lag –
faza de adaptare la condiţiile mediului, bacteriile sunt active
metabolic, cresc în dimensiuni, dar nu se divid.
Durata este variabilă (2-4 ore); depinde de starea
bacteriei, condiţiile mediului, etc
II.Faza logaritmică – bacteriile cresc şi se divid cu viteză
maximală constantă, curba evoluează exponenţial.
Bacteriile sunt foarte sensibile la agenţi antimicrobieni
(culturi utile pentru testarea sensibilităţii la antibiotice).
Durata – 8-10 ore
III.Faza staţionară – rata celulelor care se multiplică scade
treptat, numărul celulelor vii rămâne constant mai multe ore.
Cauza – consumarea nutrienţilor, acumularea
metaboliţilor toxici.
Morfologia bacteriilor este tipică speciei, apar incluziuni,
spori (culturi utile pentru identificare). Sensibilitatea la
agenţii antimicrobieni scade. Durata – 10-12 ore
IV.Faza de declin (letalitate) – bacteriile mor progresiv
Fazele dezvoltării unei culturi discontinue
Cultura continuă – se realizează când mediul de
cultură este continuu reînnoit şi îmbogăţit cu oxigen cu
evacuarea unei cantităţi de cultură. Se realizează în
chemostate sau turbidostate, cultura aflându-se
permanent în faza exponenţială. Se utilizează în
microbiologia industrială.
În intestin – culturi continue.
Culturi sincrone – culturi în care bacteriile se divid în
acelaşi timp
V-ă mulţumesc
pentru atenţie
ANTAGONISMUL
MICROBIAN.
ANTIBIOTICELE.
BACTERIOCINELE
RELAŢIILE DINTRE MICROORGANISME ÎN
COMUNITĂŢI
 În natură bacteriile vieţuiesc în cadrul
asociaţiilor, care includ micete, alge, protozoare
ş.a. Astfel de asociaţii se întâlnesc în variate
habitate naturale:
apă, sol, pe plante, pe suprafaţa şi în corpul uman şi
animal.
 BIOTOP – spaţiu cu condiţii de viaţă particulare
(conjunctiva, mucoasa intestinală, orofaringe,
vagin, tegument, etc), populat şi transformat de
asociaţii de fiinţe vii.
 BIOCENOZĂ (comunitate microbiană) –
asociaţii microbiene ce populează un biotop.
 Microorganismele prezente într-un biotop
particular constituie microflora acestui
habitat (microfl. cutanată, intestinală, etc)
 Între microorganismele unui biotop se pot
stabili relaţii:
I. Indiferente (neutralism)
II. Favorabile (comensalism/satelitism,
simbioză/mutualism, sinergism)
Defavorabile (parazitism, antagonism)
III.
Antagonism – o specie inhibă sau omoară
altă specie prin mecanisme specifice sau
nespecifice
Mi/o care manifestă activitate inhibitoare –
antagonist, mi/o care suferă – concurent.
Antagonism nespecific:
- antagonistul este mai activ, utilizând
nutrienţii, oxigenul
- Antagonistul produce metaboliţi toxici
(acizi, indol, H2S, amoniac, peroxid, etc)
Antagonism specific – antagonistul
produce substanţe cu acţiune specifică
asupra unui sau mai multor concurenţi
(antibiotice, bacteriocine).
Efectul acţiunii unui antagonist asupra
concurentului poate fi bacteriostatic, bactericid
(uneori bacteriolitic). Utilizarea practică a
antagonismului microbian: 1. Pentru depistarea
mi/o – producenţi de antibiotice (micete,
actinomicete, bacterii)
2. Pentru obţinerea produselor biologice
curative de origine microbiană (probiotice,
eubiotice): Lactobacterina, Colibacterina,
Bifidumbacterina, Bificol, etc
3. Crearea biocenozelor favorabile
organismului
METODELE DE STUDIU AL ANTAGONISMULUI
1. Înmediu solid (metoda tranşeei) – antagonistul
se însămânţează în centrul cutiei, concurenţii –
perpendicular.
Aprecierea se face după dimensiunea zonei de
inhibiţie a creşterii.
2. Înmediu semisolid – I strat – antagonistul, II
strat – concurentul. Aprecierea – zonă clară între
straturi.
3. Însămânţarea în mediu lichid (BP) a unui număr
egal de antagoniști şi concurenți. După 24 ore
incubaţie se reînsămânţează 0,1 ml pe placa cu
geloză. Se compară numărul coloniilor de A şi C.
 ANTIBIOTICE – substanţe de origine
naturală (microbiană, animală sau
vegetală) sau substanţe sintetice sau
semi-sintetice care inhibă sau omoară
unele mi/o sau celule tumorale.
 Clasificarea AB
I. După efectul asupra celulei
- Bacteriostatic (tetraciclina,
cloramfenicol)
- Bactericid (streptomicină)
- Bacteriolitic (penicilina, cefalosporine)
II. După spectrul de activitate
- AB cu spectru restrâns (îngust) de
acţiune (AB anti-G+, anti-G-, anti-
tuberculoase, anti-micotice, anti-tumorale,
etc)
- AB cu spectru larg de acţiune (G+ şi G-)
III. După producent (origine) 1.
De origine fungică (peniciline,
cefalosporine, grizeofulvina)
2. Din
actinomicete (aminoglicozide,
macrolide, cloramfenicol, etc)
3. De origine microbiană (bacitracina din Bacillus
subtilis, gramicidina din Bacillus brevis,
polimixina din Bacillus polimyxa)
4. De origine vegetală – fitoncidele (alicina,
rafanină, imanină)
5. De origine animală (lizozimul – din albuş de
ou, ecmolina – din oase de peşte, eritrina – din
masă eritrocitară, splenocitina – din splină)
IV. După structura chimică (beta-lactamice,
macrolide, aminoglicozide, fenicoli, polipeptide,
poliene, sulfamide, chinolone şi fluorochinolone,
nitrofurani, etc)
Mecanismul de acţiune al AB
1. AB cu acţiune asupra sintezei peretelui
celular (dereglează sinteza
peptidoglicanului)
- Beta-lactamice
- Vancomicina
- Bacitracina
- Fosfomicina
Efectul acestor AB este bactericid / litic,
doar celulele metabolic active sunt omorâte.
Mecanismul de acţiune al AB
2.
AB cu acţiune asupra Membranei Externe şi
a Membranei Cito Plasmatice
- AB polipeptidice (polimixina, colistina).
Se fixează pe fosfolipidele ME (bacterii
G-), mărindu-i permeabilitatea. Efect
bactericid.
- AB polienice (nistatina, levorina,
amfotericina B). Se fixează pe sterolii MCP
ale micetelor, perturbând respiraţia şi
3.
dezorganizând MCP (permeabilitate
excesivă şi moartea celulei).
Aceste AB acţionează şi asupra celulelor în
repaos.
AB cu acţiune asupra ribosomilor, (sinteza
proteică )
- Asupra subunităţilor 30S (streptomicina,
kanamicina, gentamycin, tetraciclina)
4.
-Asupra subunităţilor 50S (cloramfenicol,
macrolide - eritromicina, clindamicina,
lincosamide).
Se leagă pe receptori specifici de pe subunităţile
30S sau 50S, perturbând sinteza proteică
(inhibiţia transpeptidazei, a translocaţiei
peptidelor, etc). Rezultă inhibiţia sintezei
proteice sau sinteza proteinelor nefuncţionale.
Efectul este bacteriostatic, doar asupra
celulelor active metabolic.
AB cu acţiune asupra acizilor nucleici
5.
- Rifamicina – inhibă ARN-polimeraza
inhibând sinteza ADN şi a ARNm
- Novobiocina – blochează sinteza ADN
inhibând activitatea girazei.
- Chinolonele (acidul nalidixic,
ciprofloxacina, ofloxacina) – blochează
activitatea topoizomerazelor. Efect
bactericid.
6.
- Sulfamidele şi trimetoprimul interferează
cu sinteza acidului folic şi folaţilor
(cofactori în sinteza A Nucleic). Activitate
bacteriostatică.
 Producerea AB
1. Metoda biologică
2. Metoda sintetică
3. Metoda semi-sintetică Etapele metodei
biologice:
1. Cultivarea tulpinilor-producente (Penicillium
notatum, Actinomyces griseum) în mediu lichid
adecvat
2. Extragerea AB
3. Purificarea şi concentrarea AB
4. Controlul toxicităţii
5. Determinarea activităţii AB
Activitatea AB se măsoară în unităţi de masă
(g, mg, µg) sau de acţiune (UA).
1 UA – cantitatea minimală de AB care inhibă
creşterea unei suşe-model în condiţii standarde.
Penicilina – 1UA = 0,6 µg substanţă pură
Cerinţele faţă de AB:
- Toxicitate selectivă
- Efect terapeutic cu doze minime
- Activitate de lungă durată
- Spectru îngust de acţiune
- Să fie solubile şi absorbite uşor
- Să nu provoace efecte secundare
- Să nu se dezvolte rezistenţa contra AB
- Să nu fie costisitoare
 Sensibilitatea microbilor la AB
În funcţie de rezultatele clinice, bacteriile se
divizează în 3 clase: sensibile la AB (S),
rezistente (R) şi intermediare (I) (moderat
sensibile).
Tulpinile S – efectul terapeutic este obţinut
cu doze terapeutice uzuale
Tulpinile R – efectul terapeutic nu poate fi
obţinut cu doze terapeutice
Tulpinile I – succesul terapeutic este
imprevizibil. Ar fi posibil cu doze mari sau
administare locală a AB.
Fiecare tulpină izolată manifestă
sensibilitate particulară. Ea poate fi
studiată în laborator pentru
determinarea profilului de sensibilităţi
a acestei tulpini, ceea ce constituie o
antibiogramă.
Rezultatele testelor de sensibilitate
permit medicului să claseze suşele
după categoriile terapeutice (S, R, I)
I etapă – IZOLAREA CULTURILOR PURE
 Scopul izolării - de a obţine o cultură pură dintr-un
melanj de celule bacteriene sau dintr-un produs
patologic. O colonie separată constituie o cultură pură. 
Tehnici utilizate:
 Prin epuizarea inoculului pe suprafaţa gelozei din cutia
Petri (insămânţare in striuri paralele, insămânţare in
cadrane, etalarea consecutivă pe trei cutii).
 Metoda diluţiilor logaritmice a inoculului in geloză
topită şi răcită la 50 gradeC (10-1, 10-2,...), apoi turnate
in cutii Petri sau eprubete.
 Incubare in termostat la 37 grade C, 18-24 h (in
funcţie de TG).
 II etapă – ACUMULAREA CULTURII PURE

 Examinarea
macroscopică a coloniilor crescute
(formă, culoare, dimensiuni, etc)
 Examinarea microscopică (frotiu Gram) a
coloniilor suspecte, confirmarea purităţii culturii
 Repicarea coloniilor suspecte pe geloză in
pantă
(inclinată) pentru acumularea culturii pure
 Termostat, 37 grade C, 18-24 ore
 III etapă – IDENTIFICAREA CULTURII PURE

 Verificarea purităţii culturii (frotiu Gram)


 Identificarea culturii pure constă оn
evidenţierea unor caractere specifice ale acestei
culturi pentru a o include intr-o familie, gen,
specie, variantă
 Se studiază caracterele:
 Morfologice,Tinctoriale, De cultură
 Biochimice , Antigenice (seroidentificarea)
 De patogenitate
 Sensibilitatea la bacteriofagi
 Sensibilitatea la antibiotice
 STUDIEREA ACTIVITĂŢII BIOCHIMICE A
BACTERIILOR
 Activitatea zaharolitică (şirul Hiss, coagularea laptelui
 Activitatea proteolitică
 Degradarea proteinelor native (lichefierea gelatinei sau
a serului coagulat, peptonizarea laptelui, etc)
 Evidenţierea enzimelor ce intervin in degradarea AA
(decarboxilaze, dezaminaze, desulfhidraze, etc) cu
detectarea produsele finale ale descompunerii AA: H2S,
amoniac, indol, etc…
 Depistarea producerii H2S: formarea sulfurii de fier de
culoare neagră in mediile multitest – Kligler, Olkeniţki,
etc; (formarea sulfurii de Pb innegreşte hârtia)
 Depistarea indolului (produs al hidrolizei triptofanului) –
benzi de hârtie imbibate cu acid oxalic. In prezenţa
indolului indicatorul virează in roz.
 Depistarea amoniacului (ureaza) – hârtia de turnesol se
colorează in albastru.
SȚIRUL PESTRIȚ HISS pentru STUDIEREA
ACTIVITĂŢII BIOCHIMICE A BACTERIILOR
H2S Indol Amoniac
 Depistarea catalazei (H2O2 .... H2O + O2)
 (cultura se amestecă cu o picătură de apă oxigenată –
apariţia bulelor de gaz)
 Depistarea oxidazei (detectarea prezenţei
citocromoxidazei din lanţul respirator)
 Reactiv – di (tetra)metil-parafenilen-diamină (benzi sau
rondele de hârtie оmbibate cu reactiv, creioane, etc)
 Oxidarea reactivului – culoare violetă-neagră
 Oxidazo+ : Neisseria, Vibrio, Pseudomonas
 Oxidazo- : Enterobacteriaceae
 Depistarea lecitinazei – mediu cu gălbenuş de ou
10%
- formarea unui halou opac in jurul coloniilor
 Depistarea lipazei – mediu cu Twin 80 1%– halou opac
in jurul coloniilor (precipitarea acizilor graşi)
 Depistarea hemolizinei – geloză-sânge 5-10% - zonă
clară in jurul coloniei
 Depistarea ADNazei, fosfatazei, etc
 Probele sunt incubate la 37 grade C, 18-24 h
Lecitinază “+” Hemoliză “+”
Testarea sensibilităţii bacteriilor la AB
Metoda difuzimetrică (metoda rondelelor).
Utilizată uzual în infecţii banale.
Condiţii: mediu standard Miuller Hinton, concentraţie
standardă de mi/o (105/ml), rondele (comprimate) cu %
standarde de AB.
Mediul este inoculat cu suspensia bacteriană.
După uscare 10 minute în termostat se depun rondelele și
se incubează la 37°C pe 24h. A doua zi diametrul zonei
de inhibiţie este comparat cu d standarde pentru fiecare
AB.
Dacă diamentru este mai mic – tulpina este Rezistentă,
dacă diamentru este mai mare – tulpina este Sensibilă.
Metoda diluţiilor
Într-un şir de tuburi cu 1 ml Bulion Peptonat se
efectuează diluţia AB (256 UA, 128, 64, 32, 16,
8, 4, 2, 1, 0,5, etc). Se adaugă în fiecare tub (cu
excepţia celui martor) 0,1 ml suspensie
5
bacteriană 10 /ml. Incubarea in ermostat- 24h.
Lectura – cea mai mică doză de AB care inhibă
creşterea culturii după 24h de incubare
constituie Concentraţia Minimă de Inhibiţie (CMI)
a AB pentru tulpina testată.CMI măsoară efectul
bacteriostatic.
Concentraţia Minimă de Inhibiţie (CMI)
corespunde eprubetei 4 cu
concentrația de 8 mg/ml
Concentraţia Minimă bactericidă (CMB) –
cantitatea minimă de AB care omoară
99,9% din inoculum.
Determinarea CMB – din ultimele tuburi fără
creştere se repică 0,1 ml de mediu pe placa
cu geloză. După 24h se compară numărul
celulelor ce au supravieţuit cu nr iniţial
(105/ml).
Concentraţia terapeutică (CT) – cantitatea
de AB prezent în focarul infecţios în cursul
tratamentului cu doze terapeutice
 Suşe Sensibile – CMI/CT <1, ex.: 2/8,
efect terapeutic posibil cu doze uzuale
 Suşe Rezistente – CMI/CT>1, ex.: 8/2,
efect terapeutic imposibil
 Suşe Intermediare – CMI/CT=1, efect
terapeutic imprevizibil. Pot fi utilizate doze
maxime sau administrarea locală a AB
Testarea CMI este indicată în tratamentul
infecţiilor grave : meningite, septicemii,
endocardite.
supravegherea tratamentului cu AB.
Verificarea eficacităţii antibioterapiei.
1. Determinarea concentraţiilor umorale sau
tisulare ale AB
Indicaţii:
- Utilizarea unui AB toxic
- În caz când bolnavul suferă de deficienţe
metabolice sau excretoare
Se compară concentraţiile obţinute cu CMI a
antibioticului testat.
2. Studiul activităţii inhibitorii a
lichidelor biologice (NEI) Indicaţii: infecţii grave
care nu răspund rapid la tratament.
Efectuarea: la diluţii duble a lichidului examinat (ser,
LCR, urină) se adaugă suspensia bacteriană (din
tulpina izolată de la bolnav).
Sângele se diluiază 1ml :10 ml sol fiziologică
Lectura: după 24h de incubaţie la 37° C se apreciază
diluţia maximă cu efect bacteriostatic/cid.
NEI ≥1:8 reflectă eficienţa antibioticoterapiei
Rezistenţa mi/o la antibiotice
Cauzele:
1. Factori genetici, proprii bacteriilor
2. Factori ce favorizează selecţia şi
difuzarea tulpinilor bacteriene rezistente
Tipurile de rezistenţă:
1. Naturală, ereditară, de specie (lipsa
ţintei – ex.: micoplasme, micete;
imposibilitatea de a atinge ţinta – ex.:
Mycobacterium; bacteriile nu efectuează
procesul inhibat de
AB – ex.: acidul folic preluat din mediu)
2. Achiziţionată, dobândită, afectează
tulpinile unei specii sensibile. Depinde de
acţiunea de selecţie exercitată de AB
utilizate în tratament Mecanismele
rezistenţei dobândite:
- Diminuarea permeabilităţii membranare
- Modificarea ţintei moleculare
- Eliminarea excesivă a AB
- Inactivarea enzimatică a AB, care poate fi
hidrolizat (penicilinază, cefalosporinază) sau
modificat structural (acetilaze, adenilaze,
fosforilaze), etc.
Rezistenţa dobândită se poate manifesta fenotipic
(bacteriile în faza de repaos, formele “L” de bacterii)
sau genetic (genotipic)
Rezistenţa genetică poate fi:
- Cromozomială, determinată de mutaţii (10%)
Mecanisme: modificarea ţintei moleculare, diminuarea
permeabilităţii membranare
- Plasmidică, epidemică, realizată prin transfer de
gene prin intermediul plasmidelor R (poate fi
rezistenţă multiplă).
Mecanisme: inactivarea enzimatică, modificarea ţintei,
substituţia sau supraproducţia ţintei, excreţie
crescuţă a AB.
Rezistenţa dobândită
Prevenirea rezistenţei
1. Supravegherea epidemiologică a tulpinilor
rezistente
2. Politică strictă de prescriere a AB
3. Respectarea dozelor terapeutice corecte şi a
timpului de tratament necesar
4. Asocierea AB cu mecanisme de acţiune diferite
5. Prescrierea AB care nu sunt sensibile la
betalactamaze, utilizând inhibitori (acidul
clavulanic, sulbactamul, tazobactamul). Ex.:
augmentina – amoxicilina+acid clavulanic
6. Reciclarea AB
7. Producerea AB noi

Efectele negative ale antibiotico-terapiei


 Efect toxic
Surditate - Streptomicina,
Ophthalmotoxic - Ethambutol
Nefrotoxic- Aminoglycozide, Polipeptidele
Hematotoxic, anemie aplastică - Cloramfenicolul
Osteotoxic, innegrirea dinților - Tetraciclinele
 Efect teratogen asupra embrionului 
Hipersensibilitate (penicilina, etc)
 Disbacterioză
 Dereglarea imunogenezei
 Selecţia suşelor rezistente
Bacteriocinele – substanţe bactericide produse
de numeroase specii bacteriene şi active
asupra altor suşe ale aceeaşi specii sau
asupra speciilor înrudite. Producerea
bacteriocinelor este determinată de plasmide.
Tipuri de bacteriocine: colicine (secretate de
Escherichia coli),
corinecine
(Corynebacterium), vibriocine
(Vibrio), piocine
(Pseudomonas), etc.
Studiul sensibilităţii unei tulpini la bacteriocine
se utilizează în scopuri epidemiologice
V-ă mulţumesc
pentru atenţie