Tema VIII – Biofizica - Difuziunea si Osmoza

A. Influenta factorilor fizici asupra ratei de difuziune

Difuziunea este procesul prin care moleculele unui fluid patrund printre
moleculele altui fluid (aer/apa) datorita agitatiei termice. Rata de difuziune se
calculeaza cu ajutorul legii lui Fick:
dc
Φ = −DS , unde:
dx

 Φ – fluxul moleculelor transportate pasiv

 D – distanta
 S – suprafata membranei
 Dc/dx – sensul gradientului de concentratie

Osmoza – este un caz particular al difuziunii, printr-o membrana semi

permeabila (prin care pot trece numai unele molecule), care este permeabila pentru
solvent si nepermeabila pentru solvit.

Presiunea osmotica = presiunea (fictiva) ce ar trebui exercitata asupra solutiei

pentru a o aduce in echilibru cu solventul pur: po = pgh

Trebuie retinut ca NU exista presiune osmotica in lipsa membranei!

Legile Osmozei
𝐶
Cantitativa (Legea lui Pfeffer) 𝑝𝑜 = 𝑘 𝑇, unde:
𝑀

 k – constanta
 C – concentratia ponderala a solutiei (g/l)
 M – masa molara a solvitului
 T – temperatura absoluta

Daca notam cu n nr de moli dizolvati in volumul V de solutie, vom avea:

𝐶 𝑛
= = 𝑚, unde m reprezinta concentratia molara (moli/unitate de volum).
𝑀 𝑉

𝑛
Asa vom putea deduce Legea lui Van’t Hoff, scrisa 𝑝𝑜 = 𝑘 𝑇 = 𝑚𝑘𝑇 sau
𝑉

po V = nRT , unde R va fi constanta universala a gazelor

 Se spune ca 2 solutii A si B sunt izotone una fata de cealalta daca intre ele nu
ar exista flux de solvit prin membrana. In cazul in care exista, una poate fi considerata
hipertona fata de cealalta (de exemplu A are presiune osmotica mai mare decat B) si
hipotona (B are presiune osmotica mai mica decat A).

Solutii false si solutii adevarate

Legile osmozei nu se aplcia riguros la toate categoriile de solutii pentru solutiile

concentrate, valoarea fiind mai mare decat cea calculata conform legilor osmozei
deoarece la concentratii mari, volumul moleculelor inceteaza de a mai fi neglijabil.

De asemenea, ca urmare a disociatiei electrolitilor, acizii si bazele au o

presiune osmotica mai mare decat calculata, deoarece moleculele disociaza, iar
numarul de elemente pe volum creste. In cazul agregatelor coloidale, situatia este
invers.

Astfel avem:

 Solutii adevarate – numarul moleculelor dizolvate = numarului de particule

 Solutii false – sunt cele cristaloide electrolite si coloidale

Calculul presiunii osmotice:

 No – nr de moli de masa molara Mo

 N1, n2,...., ni – nr de moli soliviti de masa molara M1, M2,..., Mi
 V – volumul solutiei
 Vo – volumul molar al solventului
 Vi – volumul molar al solvitului

1) Concentratie molara = nr moli solvit / unitate de volum (aditiva)

𝑛𝑖 𝑛𝑖
𝑐𝑖 = =
𝑉 ∑ 𝑛𝑖 𝑉𝑖

2) Molalitate (osmolalitate) = nr moli solvit /unitate de masa de solvent (aditiva)

𝑛𝑖
𝑚𝑖 = ∗ 1000
𝑛0 𝑀0

unde noMo = masa solventului, in grame

 3) Concentratia ponderala = masa de solvit/volum de solutie (neaditiva)
𝑝𝑖 𝑀𝑖 𝑝𝑖
𝑝𝑖 = , relatia cu concentratia molara va fi: 𝑐𝑖 =
𝑉 𝑀𝑖

Osmolul = particula oarecare din solutie a carei miscare libera dezordonata

este asimilabila unei molecule de gaz.

Osmolaritatea totala a unei solutii este asadar suma numarului de moli

nedisociati si a numarului de ioni-gram pe litru de solutie.

Aplicatii medicale
Majoritatea transporturilor membranare se realizeaza pasiv, prin osmoza, ceea
ce duce la necesitatea unui echilibru intre presiunile osmotice intracelulare si
extracelulare. Lichidele biologice au in mod normal osmolaritati ~300mOsm/L.
Variatii ale acestei valori pot determina stari hiperosmolare (produse de cresterea
unor elemente solvite, ca Na+, glucoza in sange) ce duc la deshidratare su stari
hipoosmolare, in cazul Na+ din sange, intoxicatiei cu apa, ce poate duce la hemoliza
eritrocitelor.

B. Metoda celor doua mcrometre pentru masurarea

dimensiunilor celulare
Microscopul optic: Este format din:
 Partea optica – sistem de iluminare + 2 sisteme de lentile convergente
 Sistemul obiectiv – un sistem centrat de lentile sub un tub metalic montat la
partea inferioara a microscopului prin sistemul revolver (marire x10-x90)
 Sistemul ocular – sistem de lentile situate la partea superioara a tubului, cu o
putere de marire de x5-x15
 Sistemul de iluminare – un bec situat inferior/oglinda sau ambele
 Partea mecanica – serveste la sustinerea partii optice si a obiectului examinat
 Puterea maritoare – produsul dintre puterile maritoare a sistemului obiectiv si
sistemul ocular
 Principalele marimi caracteristice:

 Puterea de rezolutie = capacitatea unui sistem optic de a separa 2 puncte

apropiate astfel incat ele sa fie percepute distinct la nivelul imaginii finale. Ea este
invers proportionala cu distanta minima intre doua puncte: P=1/ε, iar
1,22𝜆
𝜀=
2𝑛 𝑠𝑖𝑛𝑢
- λ – lungimea de unda a luminii utilizate la microscop
- n – indicele de refractie al mediului prin care trece lumina
- u – ½ conului luminos ce cade pe obiectiv

C. Evaluarea cantitativa a fenomenului de osmoza

a) La nivelul celulelor vegetale
Celulele animale mai prezinta pe langa membrana un perete celular semirigid,
ce limiteaza expansiunea citoplasmei dat englobarii apei de al exterior.
In mediul hipoosmotic, apa intra in celula, marind vacuola si implicit volumul
citoplasmatic. Celula se „umfla” si apare starea de turgescenta, starea de hidratare
optima.
In mediul hiperosmotic, apa iese din celula in vederea restabilirii izotoniei
mediilor. Celula isi micsoreaza volumul, fenomen numit plasmoliza, membrana
celulara fiind restransa si desprinsa de peretele celular.

b) La nivelul celulelor animale

La om, lipsa unui perete rigid care se limiteze marirea celulei duce la ruperea
membranei celulare in cazul hipotoniei mediului.
In mediul hipotonic, apa intra in celula si cauzeaza hemoliza prin fisurarea
membranei celulare. Hemolglobina este eliminata la exterior si ramane o structura
numita”fantoma eritrocitara”

In mediul hipertonic, apa va iesi din celula, cauzand retatinarea celulei

(incretirea acesteia) datorita restrangerii membranei.