Sunteți pe pagina 1din 9

Fenomenul de autopurificare a apei

Apa cunoaste un fenomen de autopurificare, care se realizeaza prin procese fizice si fizico-chimice si procese biologice si biochimice. In plus, diferite organisme din apa sunt bacterivore, se hranesc cu germeni atat din flora proprie apei cat si cu cei din flora supraadaugata. Dar numarul germenilor proprii apei nu scade caci ei se dezvolta la 20C, pe cata vreme cei patogeni au nevoie de o temperatura de 37C ceea ce nu gasesc in apa si ca atare numarul lors cade treptat. In fine, prezenta bacteriofagilor in apa face prin fenomenul de liza sa distruga germenii patogeni, fapt contestat de unii autori, dar confirmat de faptul ca bacteriofagii din apa se pot dezvolta chiar fara imbogatire pe germenele omolog. Toate aceste fenomene conduc la autopurificarea apei de flora patogena. In plus, tot germenii proprii apei iau parte activa la procesele de degradare, de descompunere a substantelor organice din apa, fenomen denumit din aceasta cauza biodegradare, care de asemenea contribuie activ la autopurificarea apei si la disparitia suportului nutritiv (de hrana) a eventualilor germeni patogeni patrunsi prin poluare. Dar si in acest caz, ca si in cel al aerului, autopurificarea a reprezentat in trecut un proces important de reducere naturala a poluarii si pastrarea calitatii surselor naturale de apa. Astazi insa, din cauza cantitatilor mari de poluanti ajunsi in apa chiar prin poluari intricate astfel incat nu ajunge apa naturala sa se autopurifice cand o noua poluare se produce, nu mai putem conta pe autopurificare, care trebuie inlocuita cu protectia calitatii apei. Apa in natura se gaseste intr-un circuit permanent. Astfel, apa raurilor, marilor si oceanelor se evapora dand nastere apei atmosferice (vapori de apa din aer). Aceasta circula fiind purtata de curentii de aer pana cand ajunge intr-o zona mai rece unde se condenseaza si cade la suprafata solului sub forma de apa

meteorica (ploaie, zapada). Ajunsa pe sol, apa meteorica daca intalneste un strat permeabil il strabate pana ajunge la unul impermeabi si formeaza apa subterana. Daca insa intalneste un strat impermeabil ramane la suprafata unde impreuna cu apa subterana ajunsa la suprafata (izvoare) formeaza apa de suprafata. Desigur, omul se poate aproviziona cu apa din toate formele sub care se gaseste apa in natura, dar apa atmosferica si chiar cea meteorica nu sunt utilizate pentru aprovizionarea cu apa decat in mod exceptional (Sahara, Arabia etc.) de cele mai multe ori se foloseste apa subterana si cea de suprafata. Apa subterana are o calitate foarte buna, caci se filtreaza prin sol, dar este in general in cantitate mica si nu poate servi decat pentru micile colectivitati ; in plus are o foarte mica capacitate de autopurificare. Apa de suprafata este in cantitate mare si este folosita mai ales de marile colectivitati. Dar avand debite variabile se preconizeaza folosirea lacurilor de acumulare unde se aduna apa si unde sufera si un fenomen de autopurificare (se limpezeste). Dar, nefiind in nici un fel protejata este considerata apriori poluata ; de aceea este interzis a folosi apa de suprafata ca atare, ea trebuie purificata (tratata) inainte de a fi distribuita populatiei.

Tratarea

apelor

Apele reziduale sunt tratate in statii de tratare a apei, numite statii de epurare (epurarea este eliminarea impuritatilor din gaze sau ape reziduale). Dupa ce se analizeaza compozitia acestora, tratarea lor presupune trei etape : eliminarea particulelor solide prin strecurare, apoi prin decantare ; dupa aceasta se adauga oxigen ; apoi se elimina produsele toxice cu ajutorul unor microorganisme. Apa este retrimisa spre utilizare dupa ce se face o analiza chimica a gradului ei de puritate.

Purificarea apei Inpuritatile in suspensie si dizolvate prezente in apa din mediul natural , fac apa necorespunzatoare pentru o serie de scopuri. Materiale anorganice si organice nedorite sunt indepartate prin metode ca sedimentarea ,

pentru a separa materialele aflate in suspensie , tratarea cu carbon activ pentru eliminarea gustului si mirosului , clorinare pentru distrugerea microorganismelor. Prin aerisire sau prin saturarea apei cu aer , apa este adusa in contact cu aerul astfel incat sa se produca o patrundere maxima a aerului , de exemplu cu ajutorul fantanilor arteziene. Acest procedeu inlatura mirosul si gustul rezultat din descompunerea materiei organice si industriale , ca fenoli si cloruri. Deasemenea transforma manganul si fierul dizolvat in apa , in oxizi insolubili, care sunt apoi indepartati usor. Duritatea apei naturale este determinata in mare masura de sarurile de calciu si magneziu si intr-o mica masura de fier , aluminiu si alte metale. Duritatea rezultata din hidrocarbonatii si carbonatii de magneziu si calciu , se numeste duritatea temporara si se poate indeparta prin fierbere , cea ce duce si la sterilizarea apei. Duritatea ramasa , se numeste duritate permanenta. Metodele de scadere a duritatii permanente constau in adaugarea de carbonat de sodiu si var si prin filtrare prin filtre naturale care absorb ionii metalici , care produc duritatea si elibereaza ioni de sodiu in apa. In detergenti pentru spalarea rufelor sunt inclusi agenti care dezactiveaza substantele care dau duritatea apei. Fierul , care da un gust neplacut apei de baut , poate fi inlaturat prin aerare sau sedimentare , sau trecerea apei prin filtre speciale ce indeparteaza fierul. Deasemenea fierul poate fi stabilizat prin adaugarea de saruri , ca de exemplu polifosfati. Pentru utilizare de laborator , apa este destilata sau demineralizata prin trecerea prin filtre ce absorb ionii.

Procese de autopurificare a ecosistemelor acvatice

Tipuri de poluri i ci de autopurificare a sistemelor acvatice Prin autopurificarea mediului apos se ntelege totalitatea proceselor fizice, biologice i chimice care au loc n interiorul bazinelor i care duc la micorarea cantitii de substane poluante (SP) din ap pn la nivelul care nu prezint pericol pentru funcionarea ecosistemelor. Fiecare proces, considerat separat n rolul de autopurificator al mediului acvatic, depinde de natura impuritilor. n legtur cu aceasta, impuritile pot fi mprite n 3 grupe:

1. Substane conservatoare, care nu se descompun sau se descompun foarte lent n mediul nconjurtor. Ele sunt reprezentate de ioni metalici, sruri minerale, compui hidrofobi de tipul pesticidelor clororganice, hidrocarburilor din petrol. n aceast grup de impuriti pot fi inclui i radionuclizii. Micorarea concentraiei de substane conservatoare n mediul acvatic are loc datorit proceselor fizice de transport de substan, proceselor fizico-chimice de formare de compleci, sorbiei i acumulrii biologice. Autopurificarea are un caracter aparent deoarece au loc doar repartizarea i mprtierea impuritilor n mediul ambiant. 2. Substane biogene ce iau parte la circuitul biologic aa cum sunt formele minerale ale azotului i fosforului, compui organici uor asimilabili. n acest caz autopurificarea mediului acvatic are loc pe seama proceselor biochimice. 3. Substane dizolvate n ap i care nu sunt incluse n circuitul biologic, deseori toxine de provenien industrial sau agricol. Autopurificarea mediului acvatic de aceste substane se realizeaz prin transformarea lor chimic i microbiologic. n general, diferite SP iau parte la totalitatea proceselor de transport de mas i la cele de transformare. Deosebit de importante pentru autopurificarea mediului acvatic sunt: a) Procesele fizice cu transport de mas : diluarea (agitarea), transportul SP n bazinele de ap nvecinate, evaporarea, adsorbia (pe particule n suspensie i depuneri de fund), agregarea biologic ; b) Transformarea microbiologic c) Transformarea chimic : hidroliza, fotoliza, oxidarea. n cele ce urmeaz, se vor prezenta mai amnunit unele dintre aceste procese. Procese fizico-chimice la limita de separare a dou faze Evaporarea i dizolvarea gazelor la suprafaa de separare aer - ap are mare importan pentru transportul de substan n cazul substanelor volatile. Deoarece procesele evaporaredizolvare deseori nu sunt n echilibru, pentru descrierea cinetic se folosesc diferite modele fizico-matematice. Deosebit de mult se ntrebuineaz aa numitul model cu pelicul dubl. Conform acestui model att n faza gazoas ct i n faza lichid sunt dou zone: zona de difuzie molecular, cu gradientul de concentraie n apropierea suprafeei de separare a fazelor i zona

de transport de substan (cu concentraie constant), la distan de suprafaa de separare (fig 7.1). n cadrul modelului se poate calcula fluxul substanelor prin suprafaa de separare n funcie de diferii parametri. Deseori, fluxul depinde de mrimea constantei lui Henry (raportul dintre presiunea vaporilor saturai i solubilitatea n ap) i de viteza de difuzie molecular n apropierea suprafeei de separare a fazelor. Autopurificarea microbiologic Transformarea microbiologic a SP este socoti una din principalele ci de autopurificare a mediului apos natural. Procesele microbiologice biochimice includ cteva tipuri de reacii. Acestea sunt reacii cu participarea enzimelor oxido-reductoare i hidrolitice (oxidaza, oxigenaza, dehidrogenaza, hidrolaza .a.). Temperatura optim pentru desfurarea proceselor de biodegradare a SP este de 298-303 K. Creterea populaiei de microbi, n lipsa factorilor limitativi din mediul nconjurtor, este descris prin ecuaia: dB/dt = B (7.12) unde - constanta relativ de cretere; B - biomasa de microorganisme sau numrul populaiei. La existena factorilor limitatori, creterea culturii substratului P este limitat: = max [P]/(KPb +[P]) unde max - constanta de cretere relativ maxim ce se obine la excesul substratului i n lipsa limitatorului; KPb - constanta de suprasaturare, numeric egal cu mrimea [P], la care viteza creterii populaiei este de dou ori mai mic dect maxima posibil. Ecuaia care exprim comportarea [P] n timp, fiind astfel folosit pentru descrierea dinamicii transformrii microbiologice a substanei P, poate fi scris n felul urmtor : d[P]/dt = ( - max /)[P]B/(KPb + [P]) n unele cazuri, constanta relativ de bioliz kB nu depinde de faza n

care crete populaia, de locul i tipurile de microbi. De regul, constanta vitezei de transformare microbiologic a impuritii se coreleaz cu constanta vitezei de hidroliz a substanei n mediu bazic: lg kB = a + b lg kOH Aceasta demonstreaz rolul proceselor hidrolitice n transformarea microbiologic a substanelor supuse hidrolizei bazice. n condiii normale, ca rezultat al proceselor microbiologice, cel mai repede se descompun alcanii normali (60-90% n 3 sptmni). Alcanii ramificai i cicloalcanii se descompun mai lent dect alcanii normali (40% ntr-o sptmn). Hidrocarburile aromatice cu mas molecular mic se mineralizeaz mai repede dect hidrocarburile saturate ns hidrocarburile poliaromatice se distrug mai lent. Biodegradarea hidrocarburilor aromatice este nsoit de desfacerea inelelor aromatice i obinerea ortodiolilor ca produi intermediari. Fenolii i crezolii sunt distrui efectiv de microorganisme. Triclorfenolii se descompun complet, n depunerile de fund, n decursul a 5-7 zile iar nitrofenolii, n decursul a 14-20 zile. Cu toate c aceste exemple descriu satisfctor procesele microbiologice de autopurificare cu ajutorul ecuaiei ,se ntlnesc i variaii considerabile ale kB care sunt greu de lmurit. Procesele de biodegradare a impuritilor sunt influenate de mai muli factori: lumin, prezena n ap a O2, a substanelor hrnitoare, a cofactorilor. Chiar dac microorganismele conin complexul de enzime necesar pentru distrugerea SP, ele pot s nu manifeste activitate din cauza absenei substratelor i cofactorilor. De aceea, multe SP pot fi distruse microbiologic numai n condiiile cometabolismului, adic n prezena cosubstratelor i cofactorilor corespunztori etc. n condiii naturale este, de asemenea, posibil ca transformarea unei SP sau a alteia s fie descris de o ecuaie de ordinul I dei viteza acestei transformri nu depinde de mrimea i numrul microbilor dominani. De fapt, cu toate c bacteriile au mari posibiliti de transformare chimic a SP, n condiii naturale acestea nu pot fi realizate ntotdeauna. Astfel, introducerea microorganismelor active n bazinul acvatic deseori nu influeneaz viteza de transformare a impuritilor. Este necesar detalierea unei alte particulariti a proceselor microbiologice de transformare a xenobioticilor (n limba greac, xenos - strin, bios - via). Aceasta este posibilitatea de a se obine, n urma proceselor de transformare, a unor compui care sunt mult

mai toxici (compui cacerigeni i mutageni) dect substanele iniiale. A aprut i un termen special, "toxifierea", adic procesul n care xenobioticul, iniial netoxic sau puin toxic, este supus aciunii enzimelor din organism i devine mult mai toxic. Aceasta se refer la transformrile unor amine aromatice (hidroxilare), a unor compui aromatici ce conin grupe nitro- i azo(formarea nitrozocompuilor) sau a altor compui aromatici (formarea epoxizilor).

Autopurificarea chimic Procesele de redistribuire a impuritilor n mediul acvatic pot fi nsoite de transformarea lor chimic. Transformarea substanelor poate avea loc att n form dizolvat ct i n form sorbit. Se vor analiza unele particulariti ale cineticii de transformare a impuritilor n apele naturale ca rezultat al proceselor de hidroliz, fotoliz, oxidare. Iniierea biogen a proceselor de autopurificare cu radicali liberi Un loc nsemnat n sistemul de autopurificare a mediului acvatic natural l ocup procesele de formare i distrugere a peroxidului de hidrogen. Alturi de descompunerea catalitic a H2O2, circulaia H2O2 n interiorul bazinului include reaciile de peroxidare a substratelor organice ca i procesele abiotice, catalitice i fotochimice, care sunt nsoite de formarea particulelor active. Dac n mediul acvatic sunt impuriti donoare de H (fenoli, amine) este posibil peroxidarea lor, proces la care pot participa microalgele n calitate de catalizatori. Celulele algelor conin o cantitate relativ mare de peroxidaz. Ele fac schimb de ap cu mediul exterior i particip la formarea H2O2, intracelular, sub aciunea radiaiei solare. Datorit acestor particulariti, algele sunt participani activi n procesele de autopurificare a impuritilor acvatice posednd proprieti de substrat pentru oxidarea peroxidazic. Dac se va considera o impuritate - donor H (de exemplu, 3,4-dicloranilina care este produsul de hidroliz a multor erbicide fenilamidice folosite mai ales la cultivarea orezului) care va fi introdus n apa natural ce conine alge, n absena radiaiei solare sau a H2O2, aceast substan practic nu se oxideaz. Este de ajuns ca n ap s se adauge H2O2 sau ca apa s

fie expus razelor solare pentru ca 3,4-dicloranilina (sau oricare alt amin sau fenol) s se oxideze Transformarea impuritilor se produce ca rezultat al proceselor de oxidare cu participarea H2O2 format sub aciunea luminii solare sau adugat n soluie. Se supun transformrii nu numai substratele reaciei de peroxidare dar i compuii greu oxidabili. Astfel, colorantul pnitrozodimetilanilina (PNDMA), introdus n apa ce conine microalge, se decoloreaz. Acest colorant se folosete frecvent ca acceptor specific de radicali OH. Se poate presupune c i n apa natural el se decoloreaz ca urmare a reaciei cu radicalul OH. S-a constatat c PNDMA este un indicator convenabil pentru reaciile ce decurg n apele naturale cu participarea OH. Dup viteza de decolorare, n condiii forate de iniiere cu radicali OH, poate fi apreciat coninutul "capcanelor" de OH n mediul acvatic. Radicali liberi n apele naturale S-au ntlnit, nu odat, reacii ale radicalilor liberi, particule care au un electron necuplat. Aceste reacii sunt rspndite nu numai n procesele atmosferice ci i n apele naturale. Radicalii liberi nu pot fi observai prin metode directe din cauza concentraiei staionare foarte mici. Astfel prin metoda RES se nregistreaz doar radicalii puin reactivi. n ultimul timp a devenit posibil nregistrarea radicalilor liberi din apele naturale folosind diferite capcane i acceptori specifici de radicali. Datorit importanei proceselor ce implic participarea radicalilor liberi n reglarea compoziiei i n autopurificarea mediului acvatic se vor revedea mai amnunit cile de formare, proprietile i transformrile radicalilor liberi n apele naturale.

Proveniena radicalilor liberi primari Sunt cteva ci de formare a radicalilor liberi n apele naturale: 1) iniierea catalitic; 2) dizolvarea gazelor active din atmosfer ; 3) iniierea chimico-radioactiv ; 4) emisia biologic ;

5) efectele de cavitaie ; 6) iniierea fotochimic ;