Sunteți pe pagina 1din 17

Determinarea nitratilor din apa

GIURGEA ANDREI-VASILICA
CUPRINS
• Cap. I Introducere
• Cap. II Metode de determinare a nitraţilor din ape
• II.1. Sistem de injecţie în flux simplu pentru determinarea nitraţilor
din apa
• II. 2 Metoda de determinare selectivă a nitraţilor din apă
• folosind cromatografia lichidă de înaltă performanţă cu reacţii
• fotochimce în coloană şi cu detecţia prin chemiluminescenţă
• II. 3 O nouă metodă spectrofluorimetrică pentru analiza elementelor
• în urmă de nitraţi din mediile apoase
• II. 4 Determinarea spectrometrică a nitraţilor din apa de mare
• cu resorcinol
• II. 5 Determinarea nitraţilor prin spectrometria UV
• II.6 Determinarea spectrometrică a urmelor de nitraţi în apă
Cap. I Introducere
• De cele mai multe ori, vorbind despre impactul omului asupra mediului ambiant, se fac referiri la
poluare. Astăzi se ştie că mediul natural se deteriorează încetul cu încetul datorită creşterii
demografice, urbanizării, industrializării, factorul hotărâtor fiind cel antropic. Odată cu apariţia
primelor civilizaţii urbane a apărut şi intervenţia brutală a omului prin exploatarea neraţională a
terenurilor şi a alterării mediului înconjurător prin poluanţi proveniţi din activităţile umane, de
origine menajeră, agricolă şi industrială. Astăzi, peste tot pe Terra, în marile metropole ale lumii
“civilizate” apar urme ale activităţii umane - acele deşeuri poluante.
• Poluarea reprezintă un pericol iminent pentru viaţa omului, flori şi fauna de pe Terra, atât prin
efectul nociv al poluanţilor cât şi prin dezechilibrele care apar la nivel planetar.
• Poluarea este procesul de modificare al factorilor de mediu biotici şi abiotici prin întroducerea în
mediu al poluanţilor de tipul deşeurilor rezultate din activităţile umane. Intens afectate de efectele
poluării sunt mai ales pădurile, aerul, apele şi solul.
• Apele subterane şi cele de suprafaţă se află într-o stare avansată de poluare. Se evacuează
anual în râuri, din activităţile industriale, agricole şi urbane, peste 6 milioane tone de poluanţi între
care predomină: cloruri, azotaţi, amoniu, fenol, detergenţi şi pesticide.
• Poluarea cu îngrăşăminte chimice, pesticide, ploi acide afectează tot mai mult solul contribuind
substanţial la înrăutăţirea stării de sănătate a acestuia
• Noţiunea de sol este indisolubil legată de noţiunea de productivitate. Pentru a preîntâmpina
scăderea productivităţii acestuia se folosesc îngrăşămintele chimice. Însă chimizarea în exces şi
unilaterală tulbură echilibrul ecologic din sol afectând procesul de conversie, ceea ce conduce la
scăderea potenţialului productiv. O altă consecinţă negativă al procesului chimizării abuzive este
acumularea în sol şi în apa freatică a unor elemente minerale cum sunt nitraţii, în concentraţii
dăunătoare. Folosirea în concentraţii tot mai mări a îngrăşămintelor pe bază de azot a avut drept
urmare creşterea azotaţilor în sol. De aici, ei sunt levigaţi şi duşi în apa izvoarelor de unde ajung
în organismul uman, fiind transformaţi în azotiţi de către flora bacteriană intestinală. Azotiţii
pătrund în sânge şi, printre altele, dereglează respiraţia intracelulară.
• Contaminarea apelor cu diverse substanţe poluante este o problemă ce se manifestă în prezent la
scară planetară. Principalii poluanţi chimici ai apelor sunt: plumbul, mercurul, azotul, fosforul,
hidrocarburile şi pesticidele. Problema poluării apelor cu azotaţii folosiţi ca îngrăşăminte chimice
în agricultură a devenit foarte importantă în zilele noastre. Din studiile efectuate de B. Commoner
(1970) rezultă că în ultimii 25 de ani, cantitatea de azotaţi deversaţi în mediu de diferite surse a
crescut în mod considerabil. Astfel, cei rezultaţi din deversările urbane au crescut cu 70%, cei
proveniţi din eliminările motoarelor cu combustie internă au crescut cu 300%, iar cei apăruţi în
urmă folosirii îngrăşămintelor chimice azotate au atins valoarea de 1400% în aceeaşi perioadă de
timp
• Efectul poluant al îngrăşămintelor rezultă din faptul că unele din ele conţin numeroase impurităţi
toxice şi de obicei sunt folosite în exces.
• Fiind solubile în apă, atât impurităţile cât şi excesul de îngrăşăminte neutilizate de plante este
spălat şi ajunge în ape freatice, în apele râurilor, lacurilor, ape potabile şi deci la om. Efectul
poluant cel mai intens îl determină utilizarea în exces a azotaţilor. Cu cât plantele se apropie de
limitele fiziologice ale productivităţii, eficienţa utilizării îngrăşămintelor scade, iar consecinţa
excesului nu s-a lăsat aşteptată. Concentraţia de azotaţi în mai multe râuri a crescut semnificativ,
ca şi în apa unor aşezări omeneşti. Caracterul dăunător al excesului de nitraţi şi al prezenţei lor în
pânzele freatice, a râurilor, constă în intensificarea procesului de eutrofizare (formă a poluării
ecosistemelor prin introducerea unor cantităţi excesive de nutrienţi ca urmare a activităţii umane)
iar prezenţa lor în apă potabilă este periculoasă pentru sănătatea omului. Nitraţii, în condiţii
reducătoare - de pildă în timpul trecerii prin intestin - se transformă în nitriţi care sunt toxici. Ei se
combină cu hemoglobină, formând methemoglobina care nu poate fixa oxigenul. Consecinţă: apar
grave anemii. La copii, nitriţii pot da tulburări nervoase. Cercetări recente au arătat că ionii NO2
pot reacţiona cu diferite compuşi amânaţi din intestin dând nitrozamine care sunt cancerigene.
Limita maximă admisă de azotaţi în apă potabilă a fost fixată de FAO şi OMS la 10 p.p. m iar în
alimente la 75p.P.m.
Cap. II Metode de determinare a nitraţilor din ape

• II.1 Sistem de injecţie în flux simplu pentru determinarea simultană a nitraţilor


şi nitriţilor în probe de apă
• Principiul de detectare se bazează pe nitrarea într-o singură etapă a unui compus
fenolic disponibil în comerţ. Producţia de compuşi nitrozo formaţi prin reacţia acidului
azotos cu specii fenolice este uşor de realizat în condiţii moderate şi poate duce la
încorporarea grupei funcţionale nitrozo pe inelul aromatic al compusului fenolic.
Floroglucina, care conţine 3 grupări hidroxil, poate reacţiona rapid cu ionii de nitriţi în
mediu acid. Această reacţie este prezentată în fig. 1. Nitraţii au fost reduşi la nitriţi
folosind metoda de reducere pe coloană de cadmiu
• Toţi reactivii utilizaţi sunt de gradul analitic. Apa utilizată în timpul experimentelor a
fost purificată cu ajutorul sistemului Milli-Q. S-au preparat soluţii stoc de azotat sodiu
şi azotit de sodiu. Soluţiile de lucru standard au fost preparate pe loc prin diluarea cu
apă a soluţiilor stoc la concentraţiile dorite. S-a mai preparat de asemenea şi soluţia
de lucru prin dizolvarea a 1,5 g clorură de amoniu şi a 0,35 g EDTA în apă, la un pH
ajustat la 8,2 cu NaOH. Această soluţie a fost diluată până la 500 ml cu apă
• Soluţia de lucru şi soluţiile cu reactivi sunt pompate de micro pompă cu piston dublu, iar probele
standard sunt injectate în soluţia NH 4 Cl/EDTA utilizând supapă de injecţie în şase trepte. Proba
injectată este împărţită în două. O parte din aceasta a reacţionat direct cu fluxul cu reactivi şi s-a
detectat prezenţa nitriţilor în probe, iar cealaltă parte a fost trecută prin coloana reducătoare cu
cadmiu, unde a avut loc reducerea azotatului la azotit. Concentraţia nitratului este determinată
după reducerea sa la nitrit.
• Determinările experimentale s-au realizat cu ajutorul spectometrului UV-2400PC UV-Vis. Schema
spectometrului este prezentată în fig. 2.
• În urma studiilor, s-a ajuns la concluzia că cel mai potrivit reactiv pentru reacţia de nitrozare este
floroglucina, deoarece reacţionează cu nitraţii şi formează foarte repede nitriţi
În această metodă s-a propus determinarea nitraţilor şi nitriţilor utilizând ca reactiv floroglucina. S-a ajuns la
concluzia că este o metodă simplă, rapidă şi nu necesită un control riguros a temperaturii şi reacţiei în timpul
procesului de determinare a acestor compuşi. Această metodă se poate aplica pentru determinarea nitraţilor şi
nitriţilor din apa de la robinet, apa râurilor şi determinarea nitraţilor şi a nitriţilor din apele minerale.

II. 2 Metoda de determinare selectivă a nitraţilor din apă folosind cromatografia lichidă
de înaltă performanţă cu reacţii fotochimce în coloană şi cu detecţia prin chemiluminescenţă

• Determinarea nitraţilor şi nitriţilor din apă se poate realiza folosind cromatografia de înaltă
performanţă cu reacţii fotochimice în coloană şi cu detecţia prin chemiluminescenţă a luminolului.
Reducerea nitriţilor ai nitraţilor la NO şi generarea peroxinitritului ar putea fi completă doar prin
iradierea cu UV, care ar simplifica considerabil metoda de identificare.
• Pentru această determinare s-au preparat soluţii stoc standard de azotat şi azotit de sodiu. Soluţia
stoc de luminol s-a preparat prin dizolvarea a 70,9 mg de luminol în 20 ml soluţie tampon de
carbonat. Soluţiile stoc au fost ţinute la temperaturi de 4 °C. Apa utilizată pentru toate soluţiile a
fost purificată cu sistemul Milli-Q Gradient A10 şi Yamato Auto Still WA-200. Soluţiile de lucru
sunt: apa din rău, apa din lac, apa de ploaie şi apa de la robinet. Determinările HPLC au fost
efectuate prin iradiere cu raze UV, urmate de detecţia prin chemiluminiscenţă., după cum se arată
în fig. 3 de mai jos
• Pentru a obţine condiţii adecvate pentru determinările efectuate şi pentru a optimiza parametrii
pentru reacţia fotochimică şi reacţia de chemiluminescenţă, s-au efectuat câteva experimente
preliminarii folosind sistemul de injecţie în flux.
În fig. 4 sunt arătate cromatogramele obţinute pentru fiecare tip de apă luat pentru analiză. Cu excepţia probei ce
conţine apă de la robinet, nu s-a înregistrat existenţa altor specii chimice în afară de nitraţi şi nitriţi.
Concentraţiile nitraţilor şi nitriţilor din probe sunt prezentate în tabelul 1.
II. 3 O nouă metodă spectrofluorimetrică pentru analiza elementelor în
urmă de nitraţi din mediile apoase

• Pentru această metodă spectrofluorimetrica s-au elaborat mai multe metode de analiză
spectrofluorimetrice a nitriţilor şi nitraţilor. Acestea se bazează pe reacţia nitriţilor cu diferiţi
reactivi, cum ar fi: 2,6-diaminopiridina, resorcinol, benzidină, triptofan, acid disulfonic 5,6-diamino-
1,3 naftalina (DANDS), 5-aminofluoresceina, etc. Aceste metode prezintă şi anumite dezavantaje:
reproductibilitate scăzută, toxicitatea reactivului, proces care ocupă mult timp şi interval îngust de
detectare
• Metoda prezentată presupune stingerea fluorescenţei purpuratului de amoniu (murexid) în mediu
acid. Determinările au fost realizate cu spectrofluorofotometrul Shimadzu RF-5000. S-au folosit
următoarele soluţii: purpurat de amoniu din 0,0284 g murexid, 0,5 ml acid sulfuric concentrat şi
100 ml apa deionizată, soluţie de azotit de sodiu, soluţie de azotat de potasiu. Apa utilizată a fost
distilată de două ori., iar măsurătorile s-au realizat la temperatura camerei. Pentru această
metodă s-a propus mecanismul din fig. 5.
• Emisiile spectrale maxime ale murexidului în prezenţa şi în absenţa nitriţilor au fost înregistrate la
349 şi 444,5 nm. În aceste sistem, acidul sulfuric oferă o gamă largă de aciditate pentru
menţinerea fluorescenţei la intensitate maximă. Diferenţele maxime între intensităţile fluorescenţei
au fost observate în prezenţa a 0,1-0,7 ml acid sulfuric 4,5 M în 10 ml soluţie. Conform
mecanismului propus în fig.5, la fiecare moleculă de reactiv se consuma două molecule de nitrit.
• La concentrţtii foarte mici, reacţia între murexid şi nitrit nu este instantanee, deci terminarea
reacţiei are loc prin introducerea balonului cu substanţa de lucru în baie apă timp de 10 min. În
urma studiului s-a arătat că intensitatea fluorescenţei depinde liniar de concentraţia nitriţilor
• Această metodă poate fi aplicată pentru detrminarea nitriţilor şi nitraţilor din apa provenită din
panza freatică, apa de suprafaţă şi apa de mare.
II. 4 Determianrea spectometrică a nitraţilor din apa de mare cu rezorcinol

• Nitraţii reacţionează cu rezorcinol în mediu de acid sulfuric. Se măsoară absorbanţa compusului


format la 505 nm în cuve de 1 cm
• Reactivii folosiţi sunt: rezorcinol pentru sinteză, rezorcinol soluţie apoasă, soluţie de nitrat
standard, solutie stoc de sulfanilamidă, soluţie tampon de imidazol.
• Într-un balon de 25 ml se introduc 5 ml apă de mare şi soluţie de rezorcinol 2% şi se amestecă.
Se adaugă apoi cu grijă 5 ml soluţie acid sulfuric concentrat. Balonul se aşează la întuneric timp
de 30 min, apoi este introdus în baie de apă la temperatura camerei timp de 5 min. Se măsoară
absorbanţa la 505 nm în cuve de 1 cm.
• Spectrul de absorbţie obţinut arată un pic diferit in domeniul vizibil cu un maxim de absorbţie de
505. În fig. 6 este prezentat spectrul de absorbţie a produsului color format în urma reacţiei
rezorcinolului cu o probă de mare ce conţine 40 μM nitraţi. Produsul de reacţie format de nitrit
arată un spectru de absorbţie indentic format de nitrat, sugerând că nitraţii din probele de apă de
mare au fost reduşi la nitriţi înaintea reacţiei cu rezorcinolul.
• Concentraţia acidului sulfuric folosit influenţează mersul reacţiei, ca si volumul acestuia folosit.
Volumul de acid sulfuric variază între 4 – 6 ml. O cantitate mai mare de acid sulfuric provoaca
scaderea absorbanţei. Raportul optim stabilit este de 1:1 ( 5 ml acid sulfuric – 5 ml proba).
• Concentraţia optimă a rezorcinolului în acest studiu este de 2%. Reacţia este terminată în 15
minute de la adăugarea tuturor reactivilor. Cel mai puternic semnal al absorbanţei a fost înregistrat
la 20 min de la începerea reacţiei
II. 5 Determinarea nitraţilor din apa potabilă, reziduală şi a râurilor prin spectometria UV

• Cea mai rapidă şi simplă metodă de determinare a nitraţilor este spectrofotometria directă în
regiunea UV, dar domeniul este limitat de interferenţe. Această lucrare îşi propune lărgirea acestui
domeniu prin utilizarea unui filtru activ la un pH înalt ce elimină interferenţele pentru materia
organică, substanţe care, în general, sunt responsabile pentru o absorbanţa în domeniul 200-300
nm. Se va măsura absorbanţa la 275 nm ca indicator al prezenţei sau absenţei materiei organice
• Acesta metodă implică reducerea chimică a ionului nitrat, coagularea materiei organice cu sulfat
de aluminiu şi absorbţia acesteia pe un filtru de carbon activ.
• Metoda are ca limită de detecţie 0,006 mg l −1 şi deviaţia standard totală este de 0,016 mg l −1
pentru o concentraţie în azotaţi în apă potabilă de 1,05 mg l −1 .
• Metoda investigată urmăreşte:
• Adiţia granulelor sau a pudrei de carbon activă urmată de filtrare şi îndepărtarea carbonului;
• Utilizarea carbonului columm;
• Construcţia filtrelor folosind material impregnat cu carbon.
• Mai întâi metodă este dezvoltată utilizând carbon activ ADC 33 potrivit pentru membrana filtrantă
şi adiţia carbonului pulbere (0,5 g) la 100 ml filtrat cu un pH ajustat (pH>12) cu soluţie NaOH.
Acest amestec este menţinut 5 minute înaintea înlăturării carbonului prin filtrare.
• PH-ul filtratului este redus la mai jos de 2 şi absorbanţa se măsoară la 210 nm faţă de apa
distilată.
• Reactivi utilizaţi sunt: hidroxid de sodiu, soluţie 3,5 % m/v, reactiv acid mixt, soluţie standard de
nitraţi.
• Se trec 30 ml soluţie pe un filtru şi se aruncă, apoi se filtrează 50 ml soluţie pe acelaşi filtru şi
aceştia se păstrează. Se pipetează 40 ml din filtrat într-un vas calibrat de sticlă conţinând 5 ml
reactiv acid mixt, se diluează probă la 50 ml cu apă distilată şi se măsoară absorbanta la 210 nm
în celule de referinţă. Se măsoară absorbanta faţă de o probă zero şi se exprimă rezultatul în mg/l
NO 3 . Graficul de calibrare este liniar până la 0 concentraţie de 2,0 mg/l NO 3 .
• Ecuaţia dreptei este y = mx+c, coeficientul de corelaţie dat de graficul de calibrare este de
0,9996. Eroarea standard estimată a fost de 0,016 mg/l NO 3 ¯ . Absorbanţa citită a corespuns
unor concentraţii între 0,4 si 1mg/l NO 3 ¯.
II. 6 Determinarea spectometrică a urmelor de nitriţi în apă

• Metoda se bazează pe reacţia nitriţilor cu acidul 4-amino-1-naftalensulfonic cu formarea ionului de


diazonin care se cuplează apoi cu 1-naftol, în mediu bazic, formând un colorant azo stabil, care are
absorbanţa maximă la 530 nm.
• Legea Beer este respectată pe domeniul 3,3-98,6 NO 2 ¯ mg într-un volum final de 20 ml, cu o
absorbtivitate molară de 30,5 x 10 3 l mol −1 cm −1 . Eroarea relativă a fost de +0,24 până la -1,0% şi
deviaţia standard relativă între 0,2 - 4,0%.
• Reactivii utilizaţi sunt:
• - Soluţie standard de nitriţi (3285 g ml −1 ). Se dizolvă 1,4990 g nitrit de sodiu în apă distilată, se
adăugă 1ml cloroform, o peletă de hidroxid de sodiu şi se diluează totul la 1000 ml.
• - Se prepară soluţii etalon de lucru de concentraţii mai mici prin diluţia soluţiei standard. - Soluţie acid 4-
amino-1-naftalensulfonic 0,05%. Se dizolvă 0,05 g sarea de sodiu a acidului 4-amino-1-naftalensulfonic
în apă distilată, se adaugă 8 ml soluţie acid clorhidric 1M şi se diluează totul la 100 ml apă distilată.
• - Soluţie 1-naftol 0,5%. Se dizolvă 0,5 g în 100 ml dioxan.
• - Soluţie de amoniac, 2M
• Într-o serie de vase calibrate de 20 ml conţinând 3,3 - 98,6 mg nitrit într-un ml soluţie se adaugă 8 ml
soluţie 0,05% acid 4-amino-1-naftalensulfonic, 0,25 ml soluţie 1- naftol şi 1,5 ml soluţie 2M amoniac şi se
diluează până la semn cu apă distilată. Culoarea se formează imediat şi este stabilă 30 de ore. Se
măsoară absorbanţa faţă de proba martor la 530 nm în cuve de 1 cm. Curba de etalonare se trasează
pentru un domeniu de concentraţie unde este respectată şi legea Beer, 3,3 - 98,6 mg nitrit într-un volum
final de 20 ml corespunzător la 0,16 - 4,9 ppm.
• Spectrul de absorbţie - când nitriţii sunt trataţi ca în procedeul descris anterior, se formează un anion azo
purpuriu al cărei spectru de absorbţie este prezentat în fig. 7 . Se observă că absorbanţa maximă se
înregistrează pentru o lungime de undă de 530 nm.
• Concentraţia compusului diazo - efectul concentraţiei acidului 4-amino-1- naftalensulfonic asupra
intensităţii culorii a fost studiat prin adăugarea a 1 ml soluţie acid 0,005 - 0,1% într-o soluţie de
acid clorhidric 0,05M într-o serie de soluţii de nitrit. Concentraţia optimă a acidului 4-amino-1-
naftalensulfonic a fost stabilită la 0,04 - 0,07%.
• Concentraţia acidului clorhidric - similar experimentelor anterioare a fost variată concentraţia
acidului clorhidric pe domeniul 0,02 - 0,12M. S-a constatat că o concentraţie optimă a acidului
clorhidric de 0,06 - 0,09M dă o intensitate maximă a culorii. Pentru acest procedeu a fost adoptată
concentraţia de 0,08M pentru acidul clorhidric. Au fost testaţi şi alţi acizi minerali dar rezultatele au
fost nesatisfăcătoare.
• A fost testat şi volumul optim al celor doi componenţi (amino plus acid) pe domeniul 1 - 11 ml şi s-
a stabilit pentru acest procedeu un volum optim de 8 ml.
• Concentraţia amoniacului - efectul concentraţiei amoniacului asupra absorbanţei a fost studiat şi
s-a recomandat pentru acest procedeu a se folosi 1 - 2 ml amoniac de concentraţie 2M.
• Alegerea agentului de cuplare - au fost aleşi mai mulţi agenţi de cuplare, acid 5- naftol-1,3-
disulfonic, acid 4-naftol-1,3-disulfonic şi 1-naftol. Dintre aceştia doar 1- naftolul a dat rezultate
satisfăcătoare. Într-o serie de soluţii cu volume cuprinse între 0,1 - 1,5 ml au fost adăugate volume
cuprinse între 0,2 - 0,4 ml 1-naftol 0,5%. Se constată că maximul de absorbanţă se obţine la
adăugarea a 0,25 ml 1-naftol de concentraţie 0,5%.
• A fost studiat efectul concentraţiei amoniacului asupra absorbanţei. Investigaţiile au arătat că un
volum de 1 - 2,0 ml amoniac de concentraţie 2M dă o absorbanţă maximă. Acurateţea, precizia şi
sensibilitatea metodei După construirea graficului de calibrare au fost studiate acurateţea şi
precizia metodei propuse.
Bibliografie
• 1. Rodjana Burakham, Mitsuko Oshima, Kate Grudpan, Shoji Motomizu, Simple
• flow-injection system for the simultaneous determination of nitrite and nitrate in
• water samples, 2004;
• 2. Hitoshi Kodamatoni, Shigeo Yamazaki, Keitsu Saito, Takashi Tomiyasu, Yu
• Komatsu, Selective determination method for measurement of nitrate and nitrite
• in water samples using high-performance liquid chromatography with
postcolumn photochemical reaction and chemiluminescence detection, 2009;
• 3. Droic Andreja, Vrtovsek Janez, Nitrate determination in drinking water, waste
• water and rivers waters using UV spectometric method, 2009
• 4. Jia-Zhong Zhang, Charles J. Fischer, A simplified resorcinol method for direct
• spectrophotometric determination of nitrate in seawater, 2006;