Sunteți pe pagina 1din 55

PROCEDURA OPERATIONALA - Determinarea clorului rezidual

1. Scop si domeniu de aplicare

Determinarea clorului rezidual din apa potabila

2. Documente de referinta

2.1.Legea 458/2002:Legea privind calitatea ape 828c28i i potabile

SR ISO 5667-1:Ghid general pentru stabilirea programelor de prelevare

SR ISO 5667-2:Ghid general pentru tehnicile de prelevare

STAS 6364/78:Determinarea clorului rezidual

2.2.Programul de monitorizare de control calitate apa potabila

3. Termeni,definitii,prescurtari

Conform Manualului Calitatii

4. Descrierea activitatii

4.1.Prelevarea probelor se face dupa 2 minute de la deschiderea robinetului in butelie de


sticla bruna cu dop slefuit;umplerea lor se va face astfel incat san u ramana aer sub dop si se vor
transporta in lada frigorifica.

Analiza se va efectua imediat dupa deschiderea dopului buteliei de sticla sau la cel mult o ora de
la recoltarea probei.

4.2.Reactivi:-acid sulfuric d=1,84

-metilorange

-bromura de potasiu

-permanganat de potasiu

-apa distilata

4.3.Aparatura si materiale:-cilindru gradat 100 cmc

-biureta Pellet 25 sau 50 cmc

-pahar Erlenmeyer 200,500 cmc


-pipete gradate 1cmc,2cmc

-balon cotat 100cmc,1000cmc

-pipeta cu bula 100cmc

-balanta analitica

-sticla de ceas

-palnie

-spatula

-para cauciuc pentru aspirare reactivi

4.4.Principiul metodei-metoda cu metilorange

In mediu acid,metiloranjul este decolorat de catre clorul residual.decolorarea este


proportionala cu continutul de clor residual si se apreciaza colorimetric

4.5.Modul de lucru

100cmc apa de analizat se introduc intr-un vas Erlenmeyer de 200cmc.Se adauga 0,5
cmc acid sulfuric si se titreaza cu solutie de metilorange,picatura cu picatura,pana la virarea
culorii solutiei in roz care persista 2 minute.

Volumul solutiei de metilorange utilizat la titrare=V1

In continuare, in vasul Erlenmeyer se adauga 0,5cmc solutie de bromura de potasiu.In cazul cand
solutia se decoloreaza,aceasta se titreaza cu solutie de metilorange pana la o noua aparitie a
culorii roz,care persista timp de 2 minute.

Volumul solutiei de metilorange utilizat la aceasta titrare=V2

Calcul:

Clor rezidual liber=(V1·0.01/V)·1000

Clor rezidual legat=(V2·0,01/V)·1000

Clor rezidual total=(V1·0,01/V)·1000+(V2·0,01)·1000

V=volumul probei de analizat


5.Responsabilitati

5.1.Sef L.M.C.

-urmareste respectarea si realizarea PM

-vizeaza registrul de analiza

-semneaza buletinul de analiza

-verifica prin sondaj corectitudinea executiei metodei de analiza

5.2.Inginer chimist

-realizeaza PM

-verifica registrul de recolta R-PO-05-01 al laborantei si preia datele din acesta

-prepara reactivii necesari metodei de analiza

-supravegheaza executia corecta a metodei de analiza

-inregistreaza datele in registrul de analiza R-PO-06-01 si semneaza pentru


accestea

-completeaza buletinul de analiza

5.3.Laborant

-realizeaza PM

-executa metoda de analiza

-inregistreaza valoarea clorului rezidual in registrul de recoltari R-PO-05-01

-pregateste si spala sticlaria de laborator

-prepara dilutii ale reactivilor utilizati

Clorinarea apei

CHIMIA CLORULUI ÎN PROCESELE DE TRATARE A APEI

Dezinfecţia apei cu clor, a jucat şi joacă în continuare un rol important în reducerea bolilor
răspândite de apă. În timp ce noi procedee de dezinfecţie a apei sunt dezvoltate, omenirea nu
poate abandona procedeele deja cunoscute şi verificate. Din acest motiv, dorim să vă oferim în
continuare câteva informaţii ce stau la baza procedeului de dezinfecţie cu clor a apei potabile.

Doza de clor - Reprezintă cantitatea de clor ce trebuie adăugată în apă. Este exprimată în ppm
sau mg/l.
Cerinţa de clor - Reprezintă cantitatea de clor utilizată sau consumată de bacterii, alge, compuşi
organici şi anumite substanţe anorganice cum ar fi fierul şi manganul. Deoarece multe dintre
reacţii nu sunt instantanee, necesitând un anumit timp pentru finalizare, cerinţa de clor depinde
de timp.
Este exprimată în ppm sau mg/l.
Clorul rezidual - Reprezintă cantitatea de clor rămasă în apă la momentul măsurării. Întrucât
cerinţa de clor este dependentă de timp, la fel este şi clorul rezidual.
Este exprimat în ppm (mg/l).
DOZA DE CLOR - CERINŢA DE CLOR = CLOR REZIDUAL
Clorul rezidual liber - În urma dizolvării clorului în apă se formează un amestec de acid
hipocloros şi acid clorhidric:

Cl2 + H2 0 ------> HOCI + HCI (Eq. 1)


Acid Acid
Hipocloros Clorhidric

Acidul clorhidric întotdeauna va disocia în ioni de hidrogen şi clor,


HCI -----> H+ + Cl-
iar acidul hipocloros, deoarece este un acid slab, va disocia numai parţial în ioni de hidrogen şi
hipoclorit.
HOCI -----> H+ + OCI-
Figura de mai jos prezintă proporţiile de acid hipocloros (HOCl) şi hipoclorit (OCl) la diferite
valori ale pH-ului apei.

În apa uşor acalină (pH = 7.5) clorul se găseşte în proporţii egale în cele două forme. Cu cât apa
devine puternic alcalină (pH ridicat) se formează din ce în ce mai mult hipoclorit şi invers, cu cât
pH-ul apei scade (pH<7) creşte cantitatea de acid hipocloros format.
Clorul existent în cele două forme este numit clor liber rezidual.
Din punct de vedere al puterii de distrugere a bacteriilor, acidul hipocloros este mult mai eficient.

Clorul rezidual legat - În cazul în care apa ce se clorinează conţine amoniac sau alţi compuşi
amoniacali, ca în cazul apelor reziduale, atunci se vor forma compuşi suplimentari numiţi
cloramine.
Între acidul hipocloros (HOCl) şi amoniac sunt posibile următoarele reacţii :
NH3 + HOCI -----> H2O + NH2CI (Monocloramina)
NH3 + 2HOCI -----> 2H2O + NHCI2 (Dicloramina)
NH3 + 3HOCI -----> 3H2O + NCI3 (Triclorura de azot)

Cloraminele sunt denumite Clor rezidual legat şi au un efect bactericid (de dezinfecţie a apei)
mult mai scăzut decât clorul rezidual liber.

Clorul total - Reprezintă suma dintre clorul rezidual liber şi clorul legat.

Clorul activ - Termenul de "clor activ" este adesea utilizat. Acesta reprezintă, pur şi simplu,
concentraţia clorului aflat în orice stare oxidată şi care este disponibil pentru dezinfecţie sau alte
reacţii de oxidare. Astfel, este corect să denumim cloraminele - "Clor rezidual legat", iar acidul
hipocloros şi hipocloritul - "Clor rezidual liber". O dată ce clorul activ intră într-o reacţie de
oxidare cu un poluant, este redus la ionul de clor (Cl-) şi nu va mai fi "activ".
Este exprimat, în mod normal, în ppm (mg/l).

NOTĂ: Prin definiţie clorul gazos conţine 100% clor activ, chiar dacă acesta formează cantităţi
egale de clor oxidat şi redus la Cl- atunci când este dizolvat în apă. (vezi Eq.1).

Punctul limită al clorinării


Atunci când doze de clor suficient de mari sunt adăugate în ape ce conţin amoniac sau compuşi
ai acestuia, au loc diverse reacţii în urma cărora rezultă distrugerea amoniacului şi formarea
clorului rezidual liber.
Figura de mai sus prezintă ceea ce se întâmplă în mod normal odată cu creşterea dozei de clor
adăugate în apă cu conţinut de amoniac.
Dozele mici de clor duc la formarea mono şi dicloraminei, fiind reprezentate prin creşterea
valorii clorului rezidual, în partea stângă a curbei. Maximul curbei este atins atunci când întreaga
cantitate de amoniac este folosită în formarea cloraminelor. Din acest punct excesul de clor,
datorat dozelor prea mari, va duce la distrugerea cloraminelor în urma reacţiilor:

2NH2CI + HOCI -----> N3 + H2O + 3HCI


NH3CI + NHCI2 -----> N2 + 3HCI

Această fază este reprezentată prin panta descendentă a curbei, in dreapta punctului de maxim.
Atunci când dozajul atinge aproximativ de 8 - 10 ori concentraţia amoniacului "punctul limită"
este atins indicând distrugerea tuturor compuşilor amoniacali. Creşterile ulterioare ale dozei de
clor duc la formarea clorului liber rezidual. Distrugerea completă a amoniacului are loc rareori la
atingerea punctului limită, de aceea anumite cloramine persistă în mod invariabil în prezenţa
clorului rezidual liber.

IGIENA APEI FOLOSITE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Apa reprezinta unul din factorii principali de mediu, care influenteaza profund biosfera si viata
social - economica a planetei.

Apa reprezinta componentul majoritar al materiei vii; mediul în care se desfasoara principalele
reactii ale metabolismului; determina, în mare masura, fenomenele meteorologice, vremea si clima;
contribuie la circuitul materiei în natura; constituie un factor tehnologic indispensabil activitatilor
economice si sociale etc.

Stabilirea necesarului de apa într-o întreprindere de industrie alimentara va lua în calcul:

- apa pentru procesul tehnologic, spalare si dezinfectie;

- apa pentru nevoile proprii ale personalului;

- apa pentru întretinerea cailor de acces, a eventualelor zone verzi si apa de rezerva necesara
combaterii incendiilor.

Debitul de apa necesar productiei este diferit, în functie de specificul procesului tehnologic, de utilajele
folosite si de caracteristicile materiei prime utilizate. Calculul necesarului de apa pentru nevoile
tehnologice este corelat cu calculul productiei pe faze si cu volumul productiei.

Necesarul de apa pentru nevoile personalului (apa de baut, cea necesara mentinerii igienei
angajatilor în timpul productiei), cât si cel necesar rezervelor pentru combaterea incendiilor se stabileste
în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare.
Necesarul de apa pe metru patrat si zi pentru întretinerea cailor de acces este de 2-3 litri, iar
pentru spatiile verzi de 1,5-2 litri.

5.1. Sursele de apa si alimentarea cu apa

5.1.1. Sursele de apa

La proiectarea întreprinderilor din industria alimentara se va tine cont de asigurarea în zona a


unei surse de apa care trebuie sa corespunda calitativ si cantitativ necesitatilor tehnologice. Alimentarea
cu apa, de obicei, trebuie sa se efectueze prin racordarea la reteaua centrala de alimentare cu apa a
localitatii. În cazul în care în zona respectiva nu exista retea publica sau daca debitul este insuficient,
întreprinderea trebuie sa se aprovizioneze din surse proprii. Este indicat ca întreprinderile sa aiba surse
proprii de aprovizionare cu apa, pentru rezerve în cazuri speciale, sau când se cer apei calitati pe care
reteaua publica nu le poate asigura.

Sursele proprii de aprovizionare pot fi apele de suprafata, sau apele subterane.

Sursele de apa de suprafata sunt reprezentate de apele curgatoare (râuri si fluvii) sau de lacurile
naturale. În acest caz instalatiile de decantare, filtrare, dezinfectie, pompare si depozitare sunt
costisitoare, captarea apei din aceste surse fiind indicata numai pentru alimentarea unor centre locuite
mai mari (orase, centre industriale etc.).

Sursele de apa subterana sunt reprezentate de straturile acvifere freatice, straturile acvifere de
adâncime (60-500 m) si straturile acvifere alimentate prin infiltratii artificiale si izvoare. Pentru folosirea
apelor subterane, cu exceptia izvoarelor, se vor fora puturi, a caror adâncime depinde de nivelul apelor
subterane si de debitul ce poate fi obtinut la nivelul respectiv.

Pentru a se evita eventualele contaminari prin infiltratii de ape de suprafata, este indicat ca
puturile sa aiba o adâncime de 50-60 de metri, care asigura, în general, apa curata si fara bacterii.
Puturile destinate debitelor mari (de apa) trebuie forate la adâncimi de circa 200 metri.

Apa se scoate cu pompe electrice, iar apa pompata poate fi trimisa direct în conductele ce
alimenteaza punctele de utilizare sau la un rezervor de unde se distribuie.

Alegerea surselor de apa se face în urma unor studii, care tin seama de debitul si calitatea apei necesare
consumatorilor si de eficienta economica a investitiilor.

5.1.2. Protectia sanitara a apei

Pentru pastrarea calitatilor apei si pentru prevenirea riscului impurificarilor, sursele de apa
trebuie protejate cu amenajari denumite zone de protectie sanitara, care, în general, sunt formate din
trei perimetre ce se stabilesc în conformitate cu normativele în vigoare.
Cele trei perimetre ale zonei de protectie sanitara a captarilor sunt:

- perimetrul de regim sever în care nu este permis sa se construiasca locuinte si/sau


constructii anexe si în care nu au acces persoanele fara interes de serviciu. Zona se pr
24424r1720y evede cu îndiguiri si cu paza permanenta;

- perimetrul de restrictie, situat în jurul zonei de regim sever, în care se pastreaza o


salubritate perfecta si se interzice utilizarea terenului în scopuri care ar putea reduce
debitele (despaduriri etc.) sau ar altera calitatea apei (depozite de gunoi etc.). Acest
perimetru se marcheaza pe teren prin borne cu inscriptii;

- perimetrul de observatie cuprinde zona în care organele sanitare fac observatii sistematice
asupra starii sanitare a oamenilor.

Zonele de protectie sanitara au rolul de a stabili perimetrele în care se impun conditii speciale în vederea
prevenirii contaminarii si impurificarii apei de catre diversi factori cum ar fi: balti, depozite de gunoaie,
retele de canalizare, grupuri sanitare (closete) sau orice instalatii sau depozite insalubre. Pentru apele din
cursurile naturale si izvoare se vor lua masuri pentru a nu le polua cu ape reziduale industriale si
menajere. Oprirea deversarii în bazinele de apa a apelor uzate neepurate, provenite de la întreprinderile de
industrie alimentara, este stipulata în normativele legale de functionare a acestora, deci este obligatorie.

Pentru protectia sanitara a apei, personalul care deserveste instalatiile de aprovizionare cu apa
potabila trebuie sa aiba controlul medical la zi în carnetul de sanatate si sa poarte, în timpul lucrului,
echipamentul sanitar de protectie. Angajatii depistati cu diferite afectiuni (deci cu contraindicatii
medicale) la controlul medical periodic obligatoriu vor fi scosi pentru a preveni contaminarea apei.

Întreprinderile de industrie alimentara care au surse proprii de aprovizionare cu apa (puturi)


sunt obligate sa ia masurile necesare pentru respectarea conditiilor de protectie sanitara prevazute
pentru fiecare perimetru al zonei conform normativelor legale în vigoare.

Pentru prevenirea contaminarii si impurificarii apei potabile, întreaga retea de distributie


trebuie sa fie mentinuta în bune conditii de functionare, evitând pierderile pe retea, eliminând
posibilitatea de impurificare prin deteriorarea acesteia ca si contactul cu punctele critice de insalubrizare
(haznale, conducte de canalizare, closete, gropi de gunoaie etc.).

Fântânile arteziene din curtile întreprinderilor vor fi protejate în timpul iernii contra înghetului.

5.1.3. Caracteristicile apei naturale

În functie de gradul de dispersie, impuritatile întâlnite în apa pot fi împartite în trei grupe:

- particule grosiere cu dimensiuni mai mari de 100 x 10-9 m;

- particule coloidale cu dimensiuni cuprinse între (1 si 100) x 10-9 m;


- particule moleculare cu dimensiuni mai mici de 1 x 10-9 m.

Particulele grosiere si coloidale formeaza cu apa un sistem eterogen, iar particulele moleculare dispersate
în solutie formeaza un sistem omogen. Între aceste categorii de particule nu exista limite clare.

Nisipul, argila, precum si alte particule de origine minerala si/sau de origine anorganica,
antrenate din sol în apa în timpul ploilor, topirii zapezii sau revarsarii râurilor reprezinta materiile
grosiere dispersate care produc turbiditatea apei. Sedimentarea acestor particule este posibila daca
densitatea lor este mai mare decât cea a apei.

Particulele coloidale din apa sunt reprezentate de compusi ai siliciului, aluminiului, fierului si de
substante organice rezultate din descompunerea organismelor vegetale si animale. Aceste particule nu
sedimenteaza.

Solutiile de saruri, acizi si baze constituie sistemele dispersate molecular. Ionii cei mai frecvent
întâlniti în apa sunt: Ca2+, Mg2+, Na+, Cl-, SO42-, HCO3-, HSiO3-. Alti ioni se gasesc în apa naturala doar ca
urme.

Ionii de calciu sunt cei mai abundenti în apele slab mineralizate, sursa de baza fiind calcarul.

Ionii de magneziu provin din descompunerea dolomitei în prezenta dioxidului de carbon.

Dintre metalele alcaline, ionii de sodiu se gasesc în cantitate mai mare în apele naturale.
Concentratia acestora creste cu cresterea continutului mineral al apei.

Ionii de clor sunt prezenti în aproape toate apele naturale.

Ionii sulfat sunt foarte raspânditi, ca si cei de clor, concentratia lor fiind mai mare în apele de
adâncime comparativ cu cele de suprafata. Gipsul reprezinta sursa de baza a acestora.

Ionii de hidrogen (H+) si ionii hidroxil (OH-) din apa, provin din disocierea apei precum si ca
rezultat al disocierii acizilor si bazelor.

Ionii bicarbonat si/sau carbonat se gasesc suplimentar pe lânga dioxidul de carbon dizolvat si moleculele
nedisociate de acid carbonic.

Compusii cu azot se gasesc sub forma de ioni de amoniu (NH4+), ioni nitrat si nitrit, sursele
principale fiind produsele rezultate din procesele de descompunere a materiei organice de natura
vegetala si/sau animala.

Compusii fierului se gasesc sub forma de ioni bi- si trivalenti, sub forma de solutii reale, forma
coloidala sau în suspensie.

Compusii cu siliciu sunt prezenti în apa sub diferite forme cu grade de dispersie diferite.
În apele naturale uneori pot fi întâlniti cationii aluminiului (Al3+), manganului (Mn2+) si foarte rar
ai potasiului (K+).

Cele mai raspândite gaze din apa sunt azotul, oxigenul si dioxidul de carbon.

5.1.4. Alimentarea cu apa

Sistemul de alimentare cu apa cuprinde instalatii si amenajari pentru: captarea apei din sursele naturale,
tratarea în vederea corectarii caracteristicilor apei, înmagazinarea si distribuirea apei. Instalatiile de
captare si statiile de pompare se amplaseaza în vecinatatea sursei de apa.

Locul de captare, în cazul apelor de suprafata, este un golf sau cel în care cursul este linistit, dar
suficient de adânc pentru ca posibilitatea de sedimentare sa fie mica. Transportul apei captate în statia
de pompare se face gravitational prin conducte sau canale din beton, de unde este trimisa în statia de
tratare si apoi în fabrica. De obicei aceste conducte sunt montate si îngropate în pamânt pentru a
preveni înghetarea pe timp de iarna a apei. Capacitatea de pompare a pompelor, precum si marimea
instalatiilor si amenajarilor depinde de marimea si capacitatea de prelucrare a fabricii. Materialele din
care sunt confectionate conductele, armaturile, aparatele de masura si control depind de calitatea care
trebuie asigurata apei folosite într-un anumit proces tehnologic.

În cazul surselor de apa subterana, studiul hidrogeologic va urmari: debitele minime si maxime
ale sursei; structura geologica a bazinului; analizele fizice, chimice si biologice ale apei, precum si peri-
colul de inundare a zonei de captare.

Posibilitati de captare a apelor de suprafata si subterane sunt prezentate în tabelul 3.


Tabelul 3

Posibilitati de captare a apelor de suprafata si subterane


Sursa de apa Posibilitati de captare Particularitati Standard
Apa de suprafata
Pe râuri cu adâncime mare.

Râu cu Camera cu ferestre


adâncime Prize de mal prevazute cu gratare pentru
suficienta intrarea apei.

Statie de pompare.
Adâncime mica la mal, dar
suficienta în mijlocul râului.

Prize în albie Crib sau turn de captare STAS 1628/1-95


legat cu putul colector de
pe mal si cu statia de
pompare.
Bazinele se amplaseaza în
mal sub forma unor pungi
cu accesul apei dinspre
Prize în bazin STAS 4273-83
amonte sau aval, sau în
albie prin constructia unui
dig.
Plutitoare - statii de
pompare pe pontoane.

Lunecatoare - sorb montat


Prize mobile pe un carucior mobil. STAS 4706-88

Pendulare - sorbul
penduleaza în jurul unei
articulatii.
Râu cu Baraje sau pungi de fund
adâncime Prize cu baraj de deviatie pentru devierea apei spre
STAS 1628-
mica captare.
2-96
Prize cu adâncirea fundului râului
Prize sub fundul albiei
H > 65m, t = +4ºC, la fund
Lacuri Categoria I
constanta
H = 10-65 m, t variabila, în STAS 1628-
Categoria a II-a
jur de +4ºC 2-96
H < 10 m, t variabila, ca la
Categoria a III-a
suprafata
Apa subterana
La fund o piesa de 1-3 m pentru depozitarea nisipurilor.

Coloana filtranta pe portiunea straturilor permeabile


Puturi (pietris, nisip).
Puturi
forate STAS
Coloana plina de 0,1-1 m diametru. 1629/2-81

Camin de vizitare, pompa putului.


Diametru de 2-3 m si adâncime de 8-15 m,
Puturi sapate
pereti cu barbacane.

Tabelul 3(continuare)

Drenuri nevizitabile - tuburi cir-


culare din beton, bazalt sau azbo-
ciment.
Drenuri Captari prin drenuri

Drenuri vizitabile la apele cu mult


fier si mangan.
STAS
Put central cu diametrul de 4 m si
1629/3-91
adâncime chiar peste 30 m.
Captari prin
puturi cu dre- La partea inferioara se preseaza în
nuri radiale stratul acvifer tevi radiale cu circa
200x8 mm diametru pe lungimi de
30-40 m.

5.2. Calitatea apei pentru industria alimentara

5.2.1. Conditii de calitate ale apei potabile

Apa potabila este apa buna de baut care îndeplineste anumite conditii de calitate si nu afecteaza
starea de sanatate a consumatorilor.

Calitatile pe care trebuie sa le îndeplineasca apa, pentru a putea fi folosita, depind de destinatia
ei (apa potabila, apa industriala).

Conditiile de potabilitate ale apei în tara noastra sunt stabilite prin STAS -ul 1342/1991. Acestea
se refera la caracteristicile organoleptice (senzoriale), fizice, chimice (generali si toxici), radioactive,
bacteriologice si biologice.

5.2.1.1. Caracteristicile organoleptice

Caracterele organoleptice (senzoriale) au o importanta deosebita deoarece nerespectarea lor


face apa improprie pentru consum si determina modificari calitative produselor alimentare în care este
utilizata pe parcursul procesarii. Indicatorii organoleptici ai apei potabile sunt mirosul si gustul.

Mirosul apei este determinat de prezenta unor substante poluante în exces cum ar fi: substante
organice (NH3, H2S), pesticide, detergenti, diferite vietuitoare etc. Apa potabila este inodora. Standardul
admite cel mult miros de gradul 2 care este slab si sesizat doar de persoane avizate.

Gustul apei este determinat de substantele minerale si gazele dizolvate. Absenta unor
concentratii minime de substante minerale si gaze (O2, CO2) va determina un gust fad, neplacut apei.

Excesul unor substante minerale conduce la modificarea gustului. Astfel, fierul si cuprul produc
gust metalic, astringent; clorurile -sarat; sarurile de calciu - salciu; sarurile de magneziu - amar.

Excesul de dioxid de carbon produce gust acrisor, iar cel de hidrogen sulfurat, respingator.

Mucegaiurile si purinul produc gust sarat, iar fecalele gust dulceag.

Standardul admite o intensitate a gustului care nu trebuie sa depaseasca gradul 2 pe o scara de


apreciere de la 0 la 5.

5.2.1.2. Caracteristicile fizice

Caracterele fizice se refera la culoare, turbiditate, temperatura, concentratia ionilor de hidrogen


(pH) si conductivitatea electrica.

Culoarea apei este data de substantele dizolvate în apa, care pot proveni din sol (ex. substantele
humice) sau sunt urmarea poluarii acesteia. Conform standardului apa potabila nu trebuie sa
depaseasca 15 grade de culoare, cu limita exceptionala de 30 de grade pe scara etalon platina - cobalt.

Turbiditatea apei se datoreaza particulelor de origine organica si/sau anorganica insolubile,


aflate în suspensie. Din punct de vedere igienic, importanta turbiditatii rezida din aspectul neplacut
imprimat apei, care creeaza suspiciunea de impurificare si de risc pentru consumatori, dar si din faptul
ca particulele în suspensie pot fi suport pentru microorganisme. Conform standardului apa trebuie sa
prezinte o turbiditate de maximum 5 grade, cu limita exceptionala de 10 grade pe scara etalon cu dioxid
de siliciu.

Temperatura apei influenteaza direct consumatorul. Apa prea rece produce tulburari digestive si
favorizeaza îmbolnavirea organismului, iar cea prea calda, datorita continutului scazut de gaze dizolvate,
are gust neplacut, da senzatia de voma si nu satisface senzatia de sete. Normativele legale admit o
temperatura cuprinsa între 7-15ºC, cu o maxima de cel mult 22ºC si în mod exceptional, temperatura
naturala a apei.

Concentratia ionilor de hidrogen (pH-ul) reprezinta un indicator global de apreciere a calitatii


apei, care, în functie de natura poluantilor, înregistreaza valori spre acid sau alcalin, influentând direct
mirosul, gustul si capacitatea de autoepurare a acesteia. Valorile admise pentru acest indicator sunt
cuprinse între 6,5 si 7,4, iar în mod exceptional de 8,5.

Conductivitatea electrica este direct proportionala cu gradul de mineralizare al apei. O


mineralizare prea mare a apei are influente negative asupra organelor interne ale consumatorului, în
cazul unui consum prelungit. Standardul prevede ca limita admisa exceptional 3000 S/cm (Siemens).

5.2.1.3. Caracteristicile chimice

Caracterele chimice se refera la prezenta a numeroase substante chimice în apa.

Conform STAS -ului 1342/1991, indicatorii chimici ai apei potabile sunt împartiti în chimici generali
(tabelul 4) si chimici toxici (tabelul 6).

Indicatorii chimici generali sunt reprezentati de un numar de 20 de conditii (tabelul 4), în care sunt
cuprinse substante indezirabile (detergenti, fenoli, hidrogen sulfurat, fosfati, cloruri etc.), micropoluanti
chimici organici si substante indicatoare de poluare (substante organice, amoniac, nitrati etc.).

Tabelul 4

Indicatori chimici generali ai apei de baut

Valori admise
Indicatori Valori admise Metoda de analiza
exceptional
1 2 3 4
3+
Aluminiu (Al ),
3
0,05 0,2 STAS 6326-90
mg/dm , max.
Amoniac (NH4+),
3
0 0,5* STAS 6328-85
mg/dm , max.
Azotiti (NO2-),
0 0,3* STAS 3048/2-90
mg/dm3, max.
Calciu (Ca2+), mg/dm3,
100 180 STAS 3662-62
max.
Clor rezidual în apa
dezinfectata prin clorinare
(Cl2), mg/ dm3 **

- la consumator
-clor rezidual liber 0,10-0,25 - STAS 6364-74
-clor rezidual total 0,10-0,28 - STAS 6364-74
- la intrarea în retea
-clor rezidual liber max. 0,50 - STAS 6364-78
-clor rezidual total max. 0,55 - STAS 6364-78
Tabelul 4 (continuare)

1 2 3 4
Cloruri (Cl), mg/dm3, max. 250 400 STAS 3049-88
Compusi fenolici
0,001 0,002 STAS 10266-87
distilabili, mg/dm3, max.
Cupru (Cu2+),
0,05 0,1 STAS 3224-69
mg/dm3, max.
Detergenti sintetici,
0,2 0,5 STAS 7576-66
anionici mg/dm3, max.

Duritate totala,
20 30 STAS 3026-76
ºgermane, max.
0,3
Fier (Fe2+ + Fe3+),
0,1 STAS 3086-68
mg/dm3, max.
(Fe2+ + Fe3+ + Mn)
Fosfati (PO44+),
0,1 0,5 STAS 3265-86
mg/dm3, max.
Magneziu (Mg2+),
50*** 80 STAS 6674-77
mg/dm3, max.
0,3
Mangan (Mn),
0,05 STAS 3264-81
mg/dm3, max.
(Mn + Fe2+ + Fe3+)
Oxigen dizolvat (O2),
6 6 STAS 6536-87
mg/dm3, min.
Reziduu fix, mg/dm3
100 300
- minim STAS 3638-78
800 1200
- maxim
Substante organice
3
oxidabile, mg/dm , max.

-prin metoda cu
permanganat de potasiu, STAS 3002-85
exprimate în:
- CCO-Mn (O2) 2,5 3,0
-permanganat de
10 12
potasiu (KMnO4)
-prin metoda cu bi-
cromat de potasiu, CCO- 3 5
Cr(O2)
Tabelul 4 (continuare)

1 2 3 4
Sulfati(SO42-), 3
mg / dm ,
200 400 STAS 3069-87
max.
Sulfuri si hidrogen
3
0 0,1* STAS 7510-66
sulfurat, mg/dm , max.

Zinc(Zn2+), mg/dm3, max. 5 7 STAS 6327-81

* Valorile sunt valabile numai pentru ape din surse subterane, provenite de la adâncimi mai mari
de 60 m, neclorinate, cu conditia ca apa sa fie corespunzatoare din punct de vedere bacteriologic.

** Clorul rezidual liber trebuie sa reprezinte minim 80% din clorul rezidual total.

*** În cazul când concentratia sulfatilor (SO42-) depaseste 250 mg/dm3, concentratia maxima
admisa pentru magneziu (Mg2+) este de 30 mg/dm3.

Pentru indicatorii chimici generali STAS -ul 1342/1991 prevede concentratii admise si
concentratii admise exceptional.

Nivelul concentratiilor se exprima în mg/dm3 apa si înregistreaza valori de la zero (amoniac,


azotati, sulfuri si hidrogen sulfurat) pâna la 1200 (reziduu fix).

Duritatea apei este data de sarurile de calciu si magneziu aflate în solutie, care pot fi carbonati,
cloruri, sulfati, nitrati, fosfati sau silicati. Aceasta poate fi temporara, determinata de carbonati, care
dispar prin fierbere, sau permanenta, determinata de celelalte saruri de calciu si magneziu, care nu
dispar prin fierbere. Duritatea apei se masoara în trei sisteme: german, francez si englez. Corelatia dintre
cele trei sisteme de masura a duritatii este redata în tabelul 5.

Tabelul 5

Corelatia între gradele de duritate ale apei

1º german 1º francez 1º englez mg/l CaO


1º german 1 1,79 1,25 10
1º francez 0,56 1 0,70 7
1º englez 0,80 1,43 1 8

Reziduul fix la 105ºC reprezinta totalitatea substantelor (organice si neorganice) depuse prin
încalzirea la aceasta temperatura.
În cazul unei valori mari a reziduului fix (la 105ºC) apa prezinta modificari ale însusirilor
organoleptice si fizico-chimice. Standardul pentru apa potabila admite valori de 100-800 mg/dm3, iar ca
limita admisa exceptional valori de 30-1200 mg/dm3. Pentru animale, în absenta altor surse de apa, se
pot admite si apele puternic mineralizate (3500 mg/dm3), cu conditia ca acestea sa fie acceptate (Decun,
1992).

Clorul rezidual este reprezentat de clorul ramas în exces în apa supusa dezinfectiei dupa 30 de
minute de contact dintre clor si apa. Acesta se poate exprima în acid hipocloros sau hipoclorit, care
poarta numele de clor liber si cloramina (mono si dicloramina), care se numeste clor legat. Clorul
rezidual se exprima în mg/dm3 apa. Prezenta clorului în apa supusa dezinfectiei are o importanta
sanitara deosebita deoarece indica faptul ca s-a introdus o cantitate suficienta de clor si ca reteaua de
distribuire este integra.

Conform STAS -ului pentru apa potabila, clorul rezidual liber, în apa dezinfectata prin clorinare,
trebuie sa fie în concentratie de 0,1-0,25 mg/dm3. În situatii deosebite, când se impune cresterea
concentratiei de clor, se admit concentratii maxime de pâna la 0,50 mg/dm3.

Indicatorii chimici toxici sunt reprezentati de 15 conditii (tabelul 6) în care sunt cuprinse aminele
aromatice, metalele grele, azotatii, hidrocarburile policiclice aromatice, cianurile, pesticidele,
trihalometani si uraniu natural.

Tabelul 6

Indicatorii chimici toxici ai apei de baut

Indicatori Concentratia admisa Metoda de analiza


1 2 3
Amine aromatice (fenil-B-naftalina),
0 STAS 11139-78
mg/dm3, max.
Arsen (As3+), mg/dm3, max. 0,05 STAS 7885-67
Azotati (NO3), mg/dm3, max. 45 STAS 3048/1-77
2+ 3
Cadmiu (Cd ), mg/dm , max. ISO 5961
0,005
STAS 11184-78
- 3
Cianuri libere (CN ), mg/dm , max. 0,01 STAS 10847-77
6+ 3
Crom (Cr ), mg/dm , max. 0,05 STAS 7884-67
3
Fluor (F), mg/dm , max. 1,2 STAS 6673-62
Hidrocarburi policiclice aromatice,
0,01 *
μg/dm3, max.
Mercur (Hg2+), mg/dm3, max. 0,001 STAS 10267-89
2+ 3
Nichel (Ni ), mg/dm , max. 0,1 *
Pesticide (insecticide
organoclorurate, organofosforice,
carbamice, erbicide), μg/dm3, max.
0,1
STAS 12650-88
-fiecare componenta
0,5

-suma tuturor componentelor din


fiecare clasa
Plumb (Pb2+), mg/dm3, max. 0,05 STAS 6362-85
3
Seleniu, mg/dm , max. 0,01 STAS 12663-88
3
Trihalometani, mg/dm , max.
0,1
- total *
0,03
- din care cloroform (CHCL3)
Uraniu natural, mg/dm3, max. 0,021 STAS 12130-82

* Metodele de analiza sunt conform instructiunilor Ministerului Sanatatii.

Indicatorii chimici prevazuti în tabelele 4 si 6 nu sunt limitati, putând fi completati cu orice


indicator chimic existent în apa potabila, aparuta într-un anumit teritoriu si anumit sistem de purificare
si distributie, cu conditia ca acesta sa fie aprobat de catre Ministerul Sanatatii.

Pentru indicatorii chimici toxici sunt prevazute numai concentratii admise, exprimate în mg/dm3
apa sau μg/dm3 apa.

5.2.1.4. Caracteristicile radioactive

Indicatorii radioactivi se refera la activitatea globala alfa si beta, iar în cazul în care sunt depasite
concentratiile admise si admise exceptional se impune obligatoriu determinarea activitatii fiecarui
radionuclid.

Valorile maxime admise pentru indicatorii radioactivi corespund unui aport al apei potabile la
doza pentru populatie de 5 mrem/an si la un consum zilnic de 2 litri de apa.

Activitatea globala alfa si beta, maximum admisa, se stabileste în functie de aportul însumat
maxim al radionuclidului strontiu 90 beta radioactiv (tabelul 7).

Tabelul 7

Activitatea globala alfa si beta admisa pentru apa potabila


Activitatea globala Concentratii admise Concentratii admise
Metoda de analiza
max.a b
exceptional
Bq c/1
Alfa 0,1 2,3 STAS 10447/1-83
Beta 1 50 STAS 10447/2-83

a
Nu include activitatea radonului si tritiului.

b
În cazul în care, concentratiile admise sunt depasite, este necesara determinarea activitatii
specifice a radionuclizilor prevazuti în tabelul 7.

c
1Bq = 27 pCl.

Indicatorii de radioactivitate specifici ai radionuclizilor din apa potabila sunt prezentati în tabelul
8.

Tabelul 8

Indicatorii de radioactivitate specifici ai radionuclizilor din apa potabila

Activitatea specifica (Bq/dm3)


Radionuclid admisa ex- Metode de analiza
admisa
ceptional
RADIONUCLID NATURAL
Hidrogen 3 (tritiu) 4000 - STAS 12293-85

Potasiu 40a 13,42 - STAS 11592-83

Radon 222 300 - STAS 12031-84

Radiu 226 0,088 0,5 STAS 10447/3-85

b
Radiu 228 0,1 -

Plumb 210 0,025 0,4 STAS 12435-85

Poloniu 210 0,136 - STAS 12444-86

Uraniu naturalc 0,59 1 STAS 12130-82

Toriu naturald 0,04 0,1 STAS 12130-82


e
RADIONUCLID ARTIFICIAL
b
Cobalt 58 60 -
b
Cobalt 60 10 -
b
Strontiu 89 30 53
Strontiu 90 0,55 - STAS 12038-81
b
Iod 129 0,6 -
Iod 131 5 530 STAS 12218-84
b
Cesiu 134 4 -
Cesiu 137 5 600 STAS 12303-85
b
Americiu 241 0,1 -
b
Plutoniu 239 0,024 2,3

a
1mg potasiu 40 are activitatea de 0,21Bq.

b
Metodele de analiza sunt conform instructiunilor Ministerului Sanatatii.

c
1mg uraniu natural (contine toti izotopii sai naturali) are activitatea de 25,35Bq.

d
1 μg toriu natural are activitatea de 0,041 Bq.

e
Prezenta radionuclizilor artificiali nu este permisa în sursele subterane de apa potabila.

5.2.1.5. Caracteristicile bacteriologice

Indicatorii bacteriologici ai apei acceptati, pe baza recomandarilor OMS, în majoritatea tarilor


sunt: germenii mezofili aerobi, bacteriile coliforme, streptococii fecali si bacteriofagii (tifici vi si coli).

Germenii mezofili aerobi sunt reprezentati de bacteriile care se dezvolta pe geloza uzuala, la
37ºC în 24-48 de ore. Acestia au fost alesi ca indicator de potabilitate deoarece se cunoaste ca între
numarul acestora si probabilitatea prezentei germenilor patogeni (proveniti de la om si animale) este o
relatie pozitiva. Cu cât o apa are un numar total de germeni aerobi mezofili (N.T.G.M.A.) mai mare, cu
atât va fi mai mare probabilitatea (si deci riscul) prezentei în apa a unor agenti patogeni (bacterii,
virusuri, ciuperci, agenti parazitari). Valoarea N.T.G.M.A. se exprima prin numarul de unitati formatoare
de colonii la un centimetru cub de apa (U.F.C./cm3). Valoarea N.T.G.M.A. admisa pentru apa potabila
variaza în functie de sursa:

- la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale cu sisteme de dezinfectie este sub
20, atât în punctele de intrare în reteaua de distributie, cât si în punctele din reteaua de
distributie;

- la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale fara sisteme de dezinfectie este sub
100, atât la punctele de intrare în retea, cât si în punctele din reteaua de distributie;
- la apa furnizata de sursele locale (fântâni, izvoare) este sub 300.

Bacteriile coliforme cuprinde grupul de specii Gram - negative, lactozo-pozitive, intestinale


(Escherichia coli, Citrobacter, Klebsiella, Arizona, Enterobacter), care se afla în numar mare în fecale si au
o durata de supravietuire în apa apropiata de cea a germenilor patogeni nesporulati. Deoarece o parte
din bacteriile coliforme (E. coli) sunt prezente doar în intestin (fecale) la om si la animalele homeoterme,
iar restul pot fi întâlnite în mediul extern si fara o contaminare fecala, standardul de potabilitate a apei
prevede cerinte distincte pentru numarul admis de bacili coliformi totali si numarul de bacili coliformi
fecali (E. coli intestinal).

Numarul probabil de bacterii coliforme se raporteaza la 100 cm3 de apa.

Limitele prevazute de normele de potabilitate sunt:

- zero germeni coliformi totali pentru sistemele de aprovizionare în care apa livrata se
dezinfecteaza;

- sub 3 pentru instalatiile centrale urbane si rurale în care apa nu se dezinfecteaza;

- sub 10 pentru sursele locale (fântâni, izvoare) de aprovizionare cu apa.

Numarul probabil de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali) la 100 cm3 apa, maxim
admis este zero pentru apa livrata în instalatii centrale si de sub 2 pentru sursele locale de aprovizionare
cu apa.

Streptococii fecali (enterococii) fiind tipuri specifice pentru om si animale, cu rezistenta mai
mare în mediul extern comparativ cu bacteriile coliforme si cu variabilitate scazuta furnizeaza date
asupra sursei de poluare.

Numarul probabil de streptococi fecali/100 cm3 apa maxim admis este de zero pentru apa livrata
de instalatiile centrale si de sub 2 pentru apa din sursele locale de aprovizionare cu apa.

Bacteriofagii enterici sunt folositi numai ca indicatori de poluare, care arata cert originea
intestinala si nu ca indicatori specifici.

Tot ca indicatori de poluare în apele superclorinate, în caz de boli hidrice, pot fi folositi germenii
sulfitoreducatori, care sporuleaza în conditii neprielnice de mediu si care au o viabilitate mare în apa.

Indicatorii bacteriologici ai apei potabile sunt prezentati în tabelul 9.


Tabelul 9

Indicatorii bacteriologici ai apei potabile

Numarul Numarul
Numarul total Numarul
probabil de probabil de
de bacterii probabil
bacterii bacterii
Felul apei care se de strepto- Metode de
coliforme coliforme
potabile dezvolta la coci fe- analizat
(coliformi termotolerante
37ºC/cm3 cali/100
totali)/100 (coliformi
(UFC/cm3)a cm3
cm3 fecali)/100 cm3
Apa furnizata de
instalatiile
centrale urbane
si rurale cu
STAS 3001-
sisteme de Sub 20 0 0 0
91
dezinfectie

- punct de
intrare în retea
- punct din
STAS 3001-
reteaua de Sub 20 0b 0 0
91
distribuire
Apa furnizata de
instalatiile
centrale urbane
si rurale fara
sisteme de
dezinfectie
- punct de STAS 3001-
Sub 100 Sub 3 0 0
intrare în retea 91
- punct din
STAS 3001-
reteaua de Sub 100 Sub 3c 0 0
91
distribuire
Apa furnizata
din sursele STAS 3001-
Sub 300 Sub 10 Sub 2 Sub 2
locale (fântâni, 91
izvoare etc.).

a
UFC - unitati formatoare de colonii.

b
În 95% din probele analizate în cursul anului, în cazul debitelor mari si a unui numar suficient
de recoltari. Ocazional, fara a depasi 5% din probele analizate si niciodata în recoltari consecutive, se ad-
mite max. 3/100 cm3.

c
În 95% din probele analizate în cursul anului, în cazul debitelor mari si a unui numar suficient
de recoltari. Ocazional, fara a depasi 5% din probele analizate si niciodata în recoltari consecutive, se
admit sub 10/100 cm3.

5.2.1.6. Caracteristicile biologice

Indicatorii biologici au o mare stabilitate, indicând calitatea apei, nu numai în momentul analizei,
ci si pe o perioada lunga de timp.

Pentru a se putea interpreta conditiile biologice impuse de STAS -ul 1342/1991 se impune
definirea notiunilor de plancton, tripton si seston.

Planctonul este reprezentat de organismele libere din masa apei.

Triptonul este reprezentat de continutul abiotic al apei format din detritus organic si/sau
mineral, resturi vegetale, resturi de insecte si animale (par, pene, fir de lâna etc.).

Sestonul este format din planctonul si triptonul apei.

Conform STAS - ului, conditiile biologice ale apei se refera la:

- seston, care nu trebuie sa depaseasca 1 cm3/m3 apa în instalatiile centrale si 10 cm3/m3 apa
în sursele locale;

- organismele animale, vegetale si particulele vizibile cu ochiul liber, organismele indicatoare


de poluare si organismele daunatoare sanatatii (oua de geohelminti, protozoare intestinale
parazite etc.), care trebuie sa lipseasca;

- organismele care, prin înmultire în masa apei, modifica caracterele organoleptice si/sau
fizice ale acesteia, care trebuie sa lipseasca sau sa fie foarte rare;

- organismele animale microscopice, care nu trebuie sa depaseasca 20 /dm3 apa;

- triptonul de poluare format din resturile fecaloide sau industriale, care trebuie sa fie absent.

Suplimentar se va avea în vedere:

- raportul dintre fito- si zooplancton, care pentru apele potabile trebuie sa fie mai mare de
10;
- raportul dintre organismele cu clorofila si cele fara clorofila (calculat dupa formula:
(B/A+B)X100; în care: A = organismele cu clorofila, iar B = organismele fara clorofila) dupa a
carui valori apa poate fi considerata:

- curata, daca valoarea raportului este între 0 si 8;

- slab poluata, daca valoarea raportului este între 8 si 20;

- poluata, daca valoarea raportului este între 20 si 60;

- intens poluata, daca valoarea raportului este între 60 si 100.

Indicatorii biologici ai apei potabile conform STAS -ului sunt prezente în tabelul 10.

Tabelul 10

Indicatorii biologici ai apei potabile

Indicatori Concentratii admise Metode de analiza


Volumul sestonului obtinut prin
filtrare, prin fileu planctonic, cm3/m3,
max.
- în instalatii centrale 1 STAS 6329-90
- în instalatii locale 10 STAS 6329-90
Organismele animale, vegetale si
Lipsa STAS 6329-90
particule vizibile cu ochiul liber
Organisme animale microscopice,
20 STAS 6329-90
numar/dm3, max.
Organismele care prin înmultirea în
Lipsa: se admit exemplare
masa modifica proprietatile
izolate în functie de STAS 6329-90
organoleptice sau fizice ale apei în
speciea
100 dm3
Organisme indicatoare de poluare Lipsa STAS 6329-90
Organisme daunatoare sanatatii: oua
de geohelminti, chisturi de giardia, Lipsa STAS 6329-90
protozoare intestinale patogene

a
Organismele care se admit în exemplare izolate se vor stabili de catre Ministerul Sanatatii.

5.2.2. Controlul calitatii apei


Conform prevederilor normelor internationale elaborate de OMS, potabilitatea apei depinde de
factorii fizici si chimici, de absenta substantelor toxice si de eliminarea organismelor patogene.

În tara noastra supravegherea apei potabile se face pe baza a doua tipuri de programe, unul
continuu si altul periodic, care se efectueaza conform Normelor metodologice pentru supravegherea
sanitara a calitatii apei de baut, aprobate prin Ordinul Ministerului Sanatatii numarul 1193/1996.

Controlul continuu de rutina este efectuat de producatorii de apa, în sistem public sau privat în
laboratoarele uzinale ale acestora, obligatoriu autorizate de Inspectoratele de Politie Sanitara si
Medicina Preventiva, ca reprezentant local al Autoritatii Nationale de Sanatate Publica. Acest control se
executa la nivelul sursei, a sectoarelor de tratare si de stocare si la nivelul sistemelor (instalatiilor) de
aprovizionare cu apa si are drept scop livrarea de apa potabila consumatorilor.

Controlul periodic este efectuat, de autoritatea locala de sanatate publica si consta în inspectia
sanitara si determinari de laborator pentru întregul sistem de aprovizionare cu apa, (sursa, sectorul,
statia de tratare, de aductie, de stocare si de distribuire).

Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva judetene elaboreaza, pe baza Normelor


metodologice, programe de supraveghere periodica a calitatii apei pentru fiecare sistem de aprovizi-
onare cu apa potabila si aproba programele de supraveghere continua a calitatii apei elaborate de
producator.

Supravegherea sanitara a calitatii apei consta în inspectia sanitara si controlul de laborator, care
se fac pe parcursul sistemelor, inclusiv al apei la consumator.

Inspectia sanitara este o evaluare la fata locului, a conditiilor de protectie sanitara, a conditiilor
de igiena din statiile de tratare, rezervoarele de stocare a apei si retelele de distributie, care se încheie
cu un raport privind constatarile facute.

Controlul de laborator se refera la recoltarea, conservarea, identificarea, transportul, pastrarea


si analizarea probelor. Analiza probelor de apa, în functie de destinatie, se poate face în laboratoarele
autorizate din reteaua M.S.; M.A.P.P.M.; M.A.A., dupa caz.

Recoltarea, conservarea, identificarea, transportul si pastrarea probelor de apa se fac conform


prevederilor STAS -ului 2852/1993.

La stabilirea frecventei de recoltare a probelor se va avea în vedere urmatoarele:

- ponderea probelor necorespunzatoare în ultimele 12 luni;

- calitatea apei brute;

- numarul surselor de apa;


- eficienta procedeelor de tratare si capacitatea statiei de tratare a apei;

- riscurile de contaminare la nivelul sursei si a retelei de distributie;

- marimea si complexitatea retelei de distributie;

- numarul de epidemii hidrice din ultimele 12 luni si riscurile raspândirii unor epidemii.

Investigatii suplimentare, în afara programului de supraveghere, se fac în cazul constatarii unor


deficiente cu ocazia inspectiei sanitare, atragerii de noi surse de apa, înregistrarii unor defectiuni întâm-
platoare, detectarii unor contaminari accidentale si reclamatiilor formulate de consumatori.

Recoltarea probelor de apa se face în: recipiente de polietilena când se urmareste dozarea
siliciului, sodiului, clorurilor, alcalinitatii totale, conductantei specifice, pH-lui si duritatii; recipiente de
sticla în cazul determinarii substantelor fotosensibile, sau în recipienti din otel inoxidabil în cazul
probelor ce necesita presiuni crescute ,sau în cazul determinarii substantelor organice în stare de urme.

Conservarea probelor de apa se face prin refrigerare, congelare sau adaugare de anumite
substante conservante (solutii acide sau bazice, substante cu efect acid si reactivi particulari) conform
normativelor legal admise în vigoare.

Identificarea probelor de apa se va face prin marcarea clar, vizibil si durabil a recipientilor care
contin probele. Pe adresa de însotire se va mentiona momentul recoltarii, data, ora de recoltare, natura
si cantitatea conservantilor adaugati etc.

Transportul probelor de apa se face în ambalaje care protejeaza recipientii, în timp operativ si
dupa caz în conditii de refrigerare sau congelare.

Pastrarea probelor de apa în laborator se face în conditii de refrigerare sau congelare si ferite de
lumina.

Analiza de laborator a apei se face din sursele de aprovizionare si din reteaua de distributie. Analizele de
laborator se executa diferit în functie de sursa, mai putine pentru sursele subterane si mai multe pentru
sursele de suprafata.

Pentru sursele de suprafata, analiza apei se efectueaza prin recoltarea acesteia de 2-4 ori/an, în
perioadele cele mai critice ale poluarii: la debitele minime de iarna (temperaturile cele mai scazute) si de
vara (temperaturile cele mai ridicate) si la debitele maxime de primavara si/sau de toamna (dupa ploi
sau topirea zapezii).

Pentru sursele subterane analizele se efectueaza prin recoltarea apei de 1-2 ori/an, în perioadele
de stabilitate si/sau dupa precipitatii puternice.
Numarul recoltarilor se poate stabili în functie de calitatea apei brute si eficienta instalatiilor de
tratare.

Laboratoarele uzinale de apa efectueaza analize zilnice ale apei brute, la sursa sau chiar de mai
multe ori pe zi, în functie de variatiile calitatii apei.

Examenele de laborator vor cuprinde urmatoarele determinari minime:

- pentru apele de suprafata: suspensiile, pH-ul, reactia titrata (alcalinitatea si aciditatea),


consumul chimic de oxigen, oxigenul dizolvat si cerinta biochimica de oxigen;

- pentru apele subterane: pH-ul, reactia titrata, reziduul fix, consumul chimic de oxigen.

În functie de situatia locala se pot face si alte analize cum ar fi: indicatorii de poluare (pesticide,
detergenti, metale neferoase, produse petroliere etc.) si indicatorii de mineralizare (cloruri, nitrati, fier,
mangan, duritate totala, temperatura, fluor, iod, etc.).

Rezultatele obtinute se interpreteaza în functie de standardul 1342/1991 pentru apa potabila si standardul
4706/1988 pentru apele de suprafata.

În cazul apei din fântâni si izvoare publice sau individuale analizele de laborator se executa pe probe
recoltate periodic (trimestrial, semestrial sau anual) în functie de calitatea apei si conditiile tehnice de
exploatare a amenajarilor. În mod obisnuit, acestea se rezuma la consumul chimic de oxigen, amoniac si
nitriti. În situatii speciale, se pot efectua si alte analize pentru determinarea poluantilor.

Analizele se executa obligatoriu, cel putin o data pe an pentru amenajarile locale publice si la cerere
pentru cele individuale.

În cazul retelei de distribuire a apei, controlul de laborator se face la intrarea în retea si în punctele
reprezentative.

La intrarea în reteaua de distributie, frecventa minima de recoltare este de o proba la 14 zile pentru apa
provenita din surse de profunzime si o proba la 7 zile pentru apa provenita din surse de suprafata.

În reteaua de distributie, punctele de recoltare se stabilesc aleatoriu în fiecare luna si se


constituie din puncte fixe si alternative.

Frecventa minima de recoltari conform Ordinului Ministerului Sanatatii nr.1193/1996 pentru apa potabila
în punctele reprezentative din reteaua de distributie este prezentata în tabelul 11.

Tabelul 11

Frecventa minima a recoltarilor de apa din reteaua

de distributie conform Ordinului Ministerului Sanatatii nr.1193/1996


Numarul de locuitori Intervalul maxim între doua Numarul minim de probe
pentru care se asigura apa recoltari succesive (în zile) recoltate lunar
500 30 1
5000-100.000 5 1/5000 locuitori
1/10.000 locuitori
> 100.000 1
10 probe aditionale

Parametrii de calitate fizico-chimici obligatoriu a fi investigati în apa din reteaua de distributie,


sunt diferiti, în functie de situatia concreta locala si se stabilesc pe baza unei scheme. În schema se pre-
vad indicatori pentru sisteme cu o singura sursa de aprovizionare sau cu mai multe surse de
aprovizionare, la intrarea în reteaua de distributie si de-a lungul acesteia. Printre parametrii de calitate
fizico-chimici si microbiologici se mentioneaza: clorul rezidual liber si legat, turbiditatea, clorurile,
arsenul, fluorurile, duritatea, pesticidele, sodiul, reziduul fix, aluminiul, fierul, manganul, fenolii, pH-ul,
cadmiul, cuprul, plumbul, zincul, trihalometanii, conductivitatea, etc.; coliformii totali, coliformii fecali si
streptococii fecali.

Programul de control al calitatii apei din reteaua de distributie se stabileste initial în functie de
datele obtinute la expertiza sanitara a sistemului de aprovizionare cu apa, iar apoi si de datele obtinute
pe parcurs (Teusdea, 1996).

Expertiza sanitara cuprinde activitatea de inspectie sanitara si control de laborator al întregului


sistem de aprovizionare cu apa si se face cel putin doua zile consecutiv.

Frecventa minima a expertizei sanitare este în raport de tipul de sursa (de adâncime sau de
suprafata) si de tipul de sistem de aprovizionare (rural, pentru orase cu 10-50 mii locuitori, pentru orase
cu 50-500 mii locuitori si pentru orase cu peste 500 mii locuitori).

Cu cât sistemul de aprovizionare este mai mare, cu atât intervalul dintre expertizele sanitare va
fi mai mic (6-12 luni). În cazul sistemelor mai mici de aprovizionare cu apa intervalul între expertizele
sanitare este mai mare (1-2 ani).

În urma expertizei sanitare care a evaluat sursa de apa sub raport cantitativ si a procedeelor de
tratare a apei, a retelei de distributie, a masurilor de protectie sanitara, a regulamentului de functionare
si întretinere si a planului de urgenta (în caz de accidente, calamitati si catastrofe), Inspectoratele de
Politie Sanitara si Medicina Preventiva elibereaza autorizatia de functionare.

5.2.3. Conditiile speciale pentru apa folosita în industria alimentara

În timpul procesarii alimentelor apa vine în contact cu materiile prime sau reprezinta o materie
prima de baza. Aceasta impune necesitatea ca apa utilizata în industria alimentara sa corespunda
standardului de calitate pentru apa potabila.
În fiecare sector al industriei alimentare exista reglementari specifice referitoare la calitatea apei
întrebuintate. Daca apa necesara procesarii alimentelor nu provine de la uzinele de apa, care asigura
potabilitatea, ci este asigurata din surse subterane sau de suprafata proprii, se impune verificarea ei din
punct de vedere sanitar si tratarea înainte de utilizare.

5.2.3.1. Apa pentru industria de prelucrare a laptelui

În industria de prelucrare a laptelui, apa este utilizata în:

- procesele tehnologice de obtinere a laptelui de consum, a produselor lactate si a


brânzeturilor, la prepararea solutiilor de clorura de sodiu necesara obtinerii brânzeturilor; la
prepararea siropurilor de zahar; la spalarea untului; la spalarea brânzeturilor supuse
maturarii; la încalzire, pasteurizare, sterilizare, racire etc.;

- igienizarea ambalajelor, utilajelor si spatiilor de fabricatie;

- scopuri sanitare.

În procesarea laptelui pasteurizat, a untului, brânzei si a produselor lactate se utilizeaza numai apa curata,
inodora si incolora, cu duritatea maxima de 15º germane si cât mai pura din punct de vedere
microbiologic. Apa nu trebuie sa contina bacterii feruginoase, sulfito-oxidante, sulfito-reducatoare sau
produsi ai activitatii acestora, care se depun pe peretii utilajelor de unde pot trece în produse, producând
deprecierea acestora. De asemenea apa folosita în procesarea laptelui nu trebuie sa contina spori de
mucegai si bacterii fluorescente, care produc modificari ale gustului si mirosului si pete verzi-galbui ca
urmare a dezvoltarii coloniilor.

Deoarece sarurile de mangan produc gust amar untului, apa folosita pentru spalarea acestuia nu
trebuie sa depaseasca 40mg mangan/l.

Fierul si magneziul confera produselor gust metalic si favorizeaza procesul de râncezire al


grasimilor, modificându-le calitatea. Limita maxima admisa, a acestora, este sub 0,05mg/l.

Necesarul de apa în industria de prelucrare a laptelui este de 4-9 m3/tona lapte.

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria alimentara sunt prezentati în tabelul 12.

Tabelul 12

Indicatorii de calitate ai apei folosite în procesarea laptelui

Indicatori Valoare Indicatori Valoare


Reziduu fix, mg/l 500-600 Nitrati, mg/l <15
Oxid de calciu, mg/l 200 Nitriti, mg/l 0
Oxid de magneziu, mg/l Urme Alcalinitate, mg/l 4,5-5,5
Fe2O3 + Al2O3, mg/l <0,5 Oxigen, mg/l 2,5
Cloruri, mg/l 30 Amoniu, mg/l Urme
Sulfati, mg/l 120 Duritate, ºgermane <15

5.2.3.2. Apa pentru industria carnii si a pestelui

Apa utilizata pentru industria carnii si a pestelui trebuie sa fie limpede, incolora, fara gust si
miros si cu o duritate de maximum 28ºgermane.

Calciul trebuie sa fie în concentratie cât mai mica deoarece acesta poate forma o crusta tare la
suprafata produsului din carne de peste.

Fierul nu trebuie sa depaseasca 0,05mg/l, întrucât favorizeaza aparitia unei culori maronii a
produselor.

Continutul de saruri în apa utilizata la spalarea carnii materie prima, a pestelui si a utilajelor
pentru procesare, nu au rol esential.

Necesarul de apa în industria carnii si a pestelui este de:

- pentru abatoarele de rumegatoare = 10,5-12,7 m3/t;

- pentru abatoarele de porci = 14,8-17,5 m3/t;

- pentru fabricile de preparate din carne = 6,5 m3/t;

- pentru fabricile de conserve de peste = 1,2 m3/t;

- pentru fabricile de faina de peste = 15-20 m3/100 t.

5.2.3.3. Apa pentru industria moraritului

În industria moraritului apa este utilizata în scopuri:

- tehnologice, la spalarea grâului si umectare;

- igienice, la spalarea spatiilor de procesare si a anexelor;

- sanitare.

Spalarea grâului este facultativa si se aplica în caz de abateri calitative cum ar fi prezenta malurei sau a
mirosurilor superficiale.

Necesarul de apa pentru spalarea grâului variaza între 1 si 3 m3/t în cazul masinilor de spalat
fara recirculare si de 0,5 m3/t în cazul recircularii apei de spalare dupa purificare.

Apa folosita în industria moraritului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei


potabile.

5.2.3.4. Apa pentru industria panificatiei si a pastelor fainoase

În industria panificatiei si a pastelor fainoase apa este utilizata în:

- obtinerea aluatului sau pastei din care prin procesari ulterioare rezulta pâinea si produsele
fainoase;

- obtinerea suspensiei de drojdie;

- prepararea solutiilor de clorura de sodiu, zahar, glucoza etc.;

- igienizarea spatiilor de procesare;

- scopuri sanitare.

Pentru fainurile normale apa utilizata în procesare trebuie sa aiba o duritate de 12-16ºgermane. Apa cu
valori mai mari ale duritatii influenteaza consistenta aluatului sau a pastei obtinute, determina formarea de
grunji etc.

Pentru fainurile cu continut de gluten redus, utilizarea unei ape cu duritate mai mare poate
îmbunatati desfasurarea procesului tehnologic.

Caracterelor senzoriale (gust, miros), fizice (în special culoare) si microbiologice ale apei utilizate
în industria panificatiei, li se vor acorda o importanta deosebita.

Dintre indicatorii chimici se va verifica limita maxima a continutului de fier, mangan, clor
rezidual, amoniac, nitriti si substante organice.

Necesarul de apa în industria panificatiei si pastelor fainoase este de 0,85-0,9 m3/t.

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria panificatiei si pastelor fainoase sunt prezentati
în tabelul 13.

Tabelul 13

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria panificatiei si pastelor fainoase


Indicatori Valoare Indicatori Valoare
Mirosul si gustul, grade max. 2 Reziduu fix, mg/l 500
Turbiditatea, grade max. 5 Clor rezidual, mg/l 0,5
Temperatura, ºC 7-15 Fier, mg/l <0,2
Duritatea totala, ºgermane max. 20 Mangan, mg/l <0,1
Duritatea permanenta,
max. 12 Amoniu, nitriti Urme
ºgermane
Numarul total de germeni, nr./l max. 300.000 Substante organice Cât mai mic
Bacterii coliforme, nr./l max. 100

5.2.3.5. Apa pentru industria zaharului

În industria zaharului apa este utilizata pentru:

- transportul sfeclei de zahar;

- diferite etape ale procesului tehnologic cum ar fi extractia, purificarea etc.;

- obtinerea agentului termic necesar concentrarii prin vaporizare;

- spalarea si igienizarea utilajelor si a spatiilor de procesare;

- scopuri sanitare.

Apa utilizata în industria zaharului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile. Este
indicat ca duritatea sa fie cât mai mica, sa contina cantitati cât mai mici de sulfati, saruri de calciu sau
saruri alcaline. Deoarece materiile organice descompun zaharul la extractia sa din sfecla, apa cu continut
de compusi organici nu se va folosi la spalarea filtrelor-presa sau la stingerea pietrei de var utilizate în
procesul tehnologic. Sulfatii produc o culoare gri zaharului, nitritii împiedica indirect cristalizarea sa,
fierul si manganul îl coloreaza.

Pentru evitarea pierderilor de zahar, apa utilizata la spalarea sfeclei trebuie sa aiba o
temperatura de 15-18ºC.

Necesarul de apa în industria zaharului este de circa 8-10 m3/t, daca se reutilizeaza, dupa
decantare si dezinfectie, apa folosita la descarcarea hidraulica si transportul sfeclei din depozit.

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria zaharului sunt prezentati în tabelul 14.

Tabelul 14

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria zaharului


Indicatori Valoare Indicatori Valoare
Duritatea, ºgermane < 15 Sulfati, mg/l 60
Reziduu fix, mg/l 300-500 Nitrati, mg/l urme
Oxid de calciu, mg/l 200 Nitriti, mg/l 0
Oxid de magneziu, mg/l - Alcalinitate, mg/l 60
Fe2O3 + Al2O3, mg/l urme Oxigen, mg/l 2,5
Cloruri, mg/l 50 Amoniu, mg/l 0

5.2.3.6. Apa pentru industria uleiurilor

În industria uleiurilor apa este utilizata în:

- procesele tehnologice de umectare a macinaturii, de preparare a reactivilor de neutralizare,


de antrenare cu vapori de apa etc.;

- igienizarea utilajelor, spatiilor de fabricatie si a anexelor;

- scopuri sanitare.

Apa folosita în industria uleiurilor trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile. Se va
avea în vedere ca fierul, manganul si cuprul din apa catalizeaza oxidarea grasimii.

Necesarul de apa este de 6-10 m3/t uleiuri si grasimi.

5.2.3.7. Apa pentru industria amidonului

Apa utilizata în industria amidonului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.
Prezenta în apa a materiilor organice de natura animala produce culoarea maronie a amidonului, iar cea a
compusilor fierului culoare galbuie.

Necesarul de apa, în functie de materia prima utilizata la obtinerea amidonului este de:

- 20 m3/t pentru amidonul din cartofi;

- 10 m3/t pentru amidonul din porumb;

- 11,5 m3/t pentru amidonul din grâu.

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria amidonului sunt prezentati în tabelul 15.

Tabelul 15

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria amidonului


Indicatori Valoare Indicatori Valoare
Duritatea, ºgermane < 15 Sulfati, mg/l 70
Reziduu fix, mg/l 400-600 Nitrati, mg/l 0
Oxid de calciu, mg/l 120 Nitriti, mg/l 0
Oxid de magneziu, mg/l 20 Alcalinitate, mg/l 4-5
Fe2O3 + Al2O3, mg/l < 0.5 Oxigen, mg/l 2,5
Cloruri, mg/l 60 Amoniu, mg/l 0

5.2.3.8. Apa pentru industria conservelor

În industria conservelor apa este utilizata în:

- procesele tehnologice de spalare a materiilor prime, de preparare a sosurilor, siropurilor,


saramurii etc.;

- igienizarea ambalajelor, utilajelor, spatiilor tehnologice si a anexelor;

- scopuri igienico-sanitare.

Apa utilizata în industria conservelor trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.

Apa cu un continut de calciu si magneziu mai mare de 40 mg/l si în care clorura de magneziu
este prezenta, nu este admisa deoarece într-o asemenea apa legumele (mazarea verde, fasolea etc.) si
carnea necesita un tratament termic mai îndelungat, care imprima produsului gust neplacut. Pentru
conservarea merelor, perelor, visinelor sau mazarii verzi, apa utilizata ar trebui sa nu contina fier
deoarece ionii de fier produc o tenta bruna neplacuta. Continutul de fier si mangan admis, în general
este de maximum 0,1 mg/l. Pentru pastrarea culorii naturale si a texturii, apa utilizata la conservarea
castravetilor în saramura trebuie sa fie dura. Daca apa este prea alcalina, produsele se înmoaie si îsi
pierd forma, iar daca apa este prea dura materia prima devine rigida si se prelucreaza greu.

Pentru prepararea sucurilor si a siropurilor nu se va utiliza apa cu duritate mare, deoarece


compusii calciului si magneziului produc întarirea tesuturilor vegetale datorita formarii de compusi
pectocalcici cu substantele pectice, efect care apare în special la boabele de mazare verde si de fasole
(Maria Turtoi, 1998).

Deoarece sarea poate contine ioni de calciu si magneziu, pentru prepararea saramurii se
recomanda utilizarea de apa purificata, cu un continut de maximum 0,3% Ca2+ si Mg2+.

Necesarul de apa pentru unele produse din industria conservelor este de:

- 21,7 m3/t pentru compot de cirese;


- 25-40 m3/t pentru compot de caise, piersici;

- 23,4-30 m3/t pentru compot de pere;

- 32,6 m3/t pentru ciuperci;

- 23-28,5 m3/t pentru fasole verde, boabe;

- 12,5-25,7 m3/t pentru gem, dulceata;

- 11,5-28 m3/t pentru mazare;

- 8-11,5 m3/t pentru morcovi;

- 13,7-32,5 m3/t pentru sfecla rosie;

- 10,8-80 m3/t pentru spanac;

- 2,5-2,8 m3/t pentru sucuri de fructe;

- 7-8,5 m3/t pentru tomate.

5.2.3.9. Apa pentru industria maltului, berii si bauturilor racoritoare

Cea mai buna apa pentru înmuierea orzului este cea cu un continut scazut de cloruri si sulfati.
Clorurile de calciu, magneziu si de sodiu încetinesc procesul de înmuiere. Sarurile de calciu formeaza o
pelicula pe suprafata boabelor, reducându-le solubilitatea. Prezenta fierului si manganului în apa
produce depunerea de hidroxizi pe suprafata boabelor (de orz) înnegrindu-le.

Deoarece apa reprezinta componenta de baza a berii obtinute din malt, standardele de calitate
ale apei pentru fabricarea berii sunt chiar mai stricte decât cele pentru apa potabila.

Întrucât mediul alcalin influenteaza nefavorabil fermentarea, toate procesele tehnologice ale
producerii berii au loc într-un mediu usor acid. În aceste conditii, folosirea unei ape cu un continut redus
de saruri de potasiu (în special carbonati), de saruri ale acidului sulfuric si clorhidric se impune ca o
necesitate. Utilizarea unei ape cu un continut crescut al acestor saruri modifica aroma berii.

Duritatea apei afecteaza culoarea berii. Pentru a produce bere blonda, tip Pilsen, usor aromata
si putin amara se utilizeaza apa cu duritate foarte mica si cu alcalinitate redusa. Utilizarea unei ape dure
pentru fabricarea berii blonde presupune dedurizarea si reducerea alcalinitatii prin tratare cu acid lactic.
Pentru a produce bere bruna, tip München, se utilizeaza apa cu duritate medie, de 10-
11ºgermane, în care predomina bicarbonatii de calciu si magneziu si sunt prezenti sulfatii în cantitate
redusa.

Pentru a produce bere blonda Dormund, cu un continut ridicat de alcool si puternic aromata se
foloseste apa cu duritate mare ce contine mai ales sulfati si cloruri.

Pentru producerea bauturilor racoritoare, apa utilizata trebuie sa corespunda standardului de


calitate al apei potabile.

Necesarul de apa în industria berii este de 45-60 litri/litru bere.

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria berii sunt prezentati în tabelul 16.

Tabelul 16

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria berii

(dupa Maria Turtoi, 1998)

Sortimente de bere
Indicatori
Pilsen München Dormund Viena Dublin
1 2 3 4 5 6
Reziduu fix, mg/l 51,2 284,2 1110 947,8 312
Oxid de calciu, mg/l 11,2 106 367 227,5 100
Oxid de magneziu, mg/l 3,3 30 38 112,7 3,7
Cloruri, mg/l 5 2 107 39 15,8
Sulfati, mg/l 3,2 7,5 240,8 180,3 44,9
Nitrati, mg/l urme
Amoniu, mg/l 0

Tabelul 16 (continuare)

1 2 3 4 5 6
Duritate totala, ºgermane 1,2 10,6 30 28 14,9
Duritate temporara, ºgermane 0,9 10,2 12,2 22 12,2
Oxigen (O2), mg/l 2
Compusi ai fierului, mg/l 0,2-0,5

5.2.3.10. Apa pentru industria drojdiei de panificatie


Apa utilizata în industria drojdiei de panificatie trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei
potabile.

Apa cu un continut mare de saruri nu este indicata deoarece influenteaza negativ înmultirea drojdiei.

Necesarul de apa este de 30 m3/t melasa.

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria drojdiei de panificatie sunt prezentati în tabelul 17.

Tabelul 17

Indicatorii de calitate ai apei folosite în industria drojdiei de panificatie

Indicatori Valoare Indicatori Valoare


Reziduu fix, mg/l 500 Cloruri, mg/l 20-30
Substante organice, mg/l 40-50 Sulfati, mg/l 5-15
Oxigen, mg/l 50 Amoniu, mg/l Absent
Oxizi de Ca si Mg, mg/l 180 Hidrogen sulfurat, mg/l Absent

5.2.3.11. Apa pentru industria alcoolului

Procesul tehnologic de fabricare a alcoolului este influentat în mare masura de concentratia impuritatilor
din apa. O clasificare a apei din punct de vedere al compatibilitatii sale cu producerea alcoolului
recomandata de O.N.U. este prezentata în tabelul 18.

Tabelul 18

Clasificarea apei pentru producerea alcoolului

Clasificarea apei
Indicatori Foarte
Excelenta Potrivita Satisfacatoare
buna
Oxigen, mg/l 0 1,5 2,5 3,0
Materii dizolvate, mg/l 263 453 750 800
Calciu, mg/l 135 143 196 118
Magneziu, mg/l 15 40 51 71
Fier ca Fe2O3, mg/l 2 8 8 10
Sulfati, mg/l 3 35 90 100
Cloruri, mg/l Urme 13 42 88
Nitrati, mg/l 0 Urme 80 -
Nitriti, mg/l 0 0 9 -
Amoniu, mg/l 0 0 0 -
Duritate totala,ºgermane 10,2 14,2 19 19,4
Numar bacterii, nr/l 60 750 800 46.000

Obtinerea mustului de malt pentru producerea alcoolului, este influentata de pH-ul apei. Amidonul este
mai bine solubilizat în apa alcalina; la temperaturi mai ridicate însa, apa cu pH > 7,5 încetineste hidroliza
amidonului.

Carbonatii în concentratii de peste 300 mg/l scad activitatea enzimelor amilolitice; enzime ce sunt activate
de sarurile acidului sulfuric (CaSO4, MgSO4, Na2SO4) daca au concentratia apropiata de 400 mg/l. În
prezenta acidului sulfuric si a dioxidului de carbon, clorurile, nitratii, fosfatii si nitritii în concentratie de
pâna la 200 mg/l, nu influenteaza semnificativ amilazele maltului.

Sulfatii si clorurile influenteaza hidroliza. La un continut de peste 300-400 mg/l acestia îmbunatatesc
procentul de glucide rezultate.

Nitratii si nitritii, fosfatii si silicatii pâna la 200 mg/l; amoniul, mai putin de 20 mg/l si clorura de sodiu, în
concentratie de 2-2,5 g/l, nu influenteaza semnificativ hidroliza.

Bicarbonatul de sodiu, magneziu si fier în concentratie de pâna la 300 mg/l nu influenteaza semnificativ
fermentarea, dar în cantitati mai mari cresc cantitatea de glucide nefermentate, urmata de scaderea
randamentului în alcool.

Cresterea concentratiei sarurilor totale din apa pâna la 2000 mg/l influenteaza favorabil procesele de
fermentare; peste aceste valori apar însa efecte nedorite.

Necesarul de apa în industria alcoolului este de 3-3,6 m3/t cereale sau melasa.

5.2.3.12. Apa pentru industria vinului

În industria vinului apa este utilizata în:

- operatiile cu transfer de caldura (racire, pasteurizare etc.) din procesul tehnologic;

- igienizarea utilajelor, ambalajelor, spatiilor de fabricatie si a anexelor;

- scopuri igienico-sanitare.

Apa utilizata în industria vinului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.

5.2.4. Apa utilizata pentru racire, încalzire si pentru producerea aburului

5.2.4.1. Apa de racire

Este folosita în operatii de racire sau condensare în schimbatoare de caldura, condensatoare (condensare
vapori), masini de spalat, reactoare. Aceasta apa poate fi recirculata, cu sau fara recuperare de caldura.

Pentru a evita depunerile în tavile schimbatoarelor de caldura sau pe peretii aparatelor de schimb termic,
apa folosita pentru racire nu trebuie sa contina nisip sau cantitati mari de materii în suspensie. Apa de
racire trebuie sa aiba o duritate temporara redusa, deoarece la depasirea unei temperaturi limita se produce
precipitarea carbonatilor.

Temperatura maxima de încalzire în functie de densitate si de continutul în dioxid de carbon este


prezentata în tabelul 19.

Tabelul 19

Temperatura maxima pâna la care se poate încalzi apa de racire în functie de duritate si de continutul în
CO2 liber

CO2 Temperatura maxima de încalzire (tºC), a apei de racire pentru diferite duritati
liber (grade)
mg/l 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
10 65 50 40 20 - - - - - - - - - - -
20 - 65 55 40 35 25 - - - - - - - - -
30 - - 65 60 50 40 30 20 - - - - - - -
40 - - - 70 60 50 40 30 20 - - - - - -
50 - - - - 70 60 50 40 30 25 - - - - -
60 - - - - - 65 55 45 40 30 25 - - - -
80 - - - - - - 65 60 50 40 30 30 25 - -
100 - - - - - - 70 65 60 50 40 35 30 25 20

Indicatorii de calitate ai apei de racire sunt prezentati în tabelul 20.

Tabelul 20

Indicatorii de calitate ai apei folosite pentru racire

Indicatori Alimentare Sistem de recirculare


pH 6,5-7,0 6,5-7,0
Continut total de saruri, mg/l < 3000 < 3000
Cloruri, mg/l < 1000 < 1000
Sulfati, mg/l - < 400
Acid silicic, mg/l - < 200
Alcalinitate, grade - < 15
Duritate temporara, ºgermane <5 < 2,9
Duritatea apei tratate cu fosfat,
< 10,7 < 10,7
ºgermane

5.2.4.2. Apa de încalzire si pentru producerea aburului


Având conductivitate termica mai mica decât otelul, crusta depusa pe cazanele de abur diminueaza
transferul de caldura. Marirea grosimii crustei pe suprafetele de transfer termic determina marirea
pierderilor de caldura în instalatiile de producere a apei calde si a aburului, care conduce la consumuri
mai mari de combustibil pentru producerea acestora la parametrii necesari.

Cresterea consumului de combustibil în functie de grosimea crustei depuse este prezentata în tabelul 21.

Tabelul 21

Cresterea consumului de combustibil cu grosimea crustei depuse

Cresterea con- Cresterea con-


Grosimea crustei, Grosimea crustei,
sumului de sumului de
mm mm
combustibil, % combustibil, %
0,5 1,0-1,5 3,0 6,0-7,0
1,0 2,0-3,0 4,0 7,0-8,0
1,5 3,0-4,0 5,0 8,0-9,0
2,0 4,0-5,0 6,0 9,0-10,0

Cresterea concentratiei substantelor dizolvate pe masura ce apa se vaporizeaza reprezinta una din
principalele cauze ale depunerilor. În functie de compozitia sarurilor din apa de alimentare a cazanelor de
apa calda sau abur, depunerile pot fi carbonatate, sulfat sau silicice. Aceste tipuri de depuneri difera între
ele prin duritate, porozitate si caracteristici specifice transferului termic. Ex: depunerile poroase, îmbibate
cu uleiuri sau continând cantitati mai mari de silicati, conduc mai greu caldura.

Depunerile pe peretii cazanelor, conductelor etc. produc înrautatirea transferului termic catre apa.

Supraîncalzirea conductelor conduce la pierderea duritatii materialului si la eventualele accidente.

Alimentarea cu apa a cazanelor pentru apa calda si abur trebuie sa asigure o functionare corecta, fara
depuneri de crusta si fara coroziunea metalului.

Indicatorii de calitate ai apei de alimentare a cazanelor pentru obtinerea apei calde si aburului sunt
prezentati în tabelul 22.

Tabelul 22

Indicatorii de calitate ai apei de alimentare a cazanelor pentru obtinerea apei calde si aburului

Boiler cu circulatie fortata a apei


Boiler fara
Indicatori 80 atm. si
recirculare 20 atm. 40 atm. 60 atm.
peste
1 2 3 4 5 6
Conditii generale pura si incolora
Oxigen, mg/l < 0,03
Duritate, ºgermane Urme 0,04 0,02 0,02 Urme

continuare

1 2 3 4 5 6
Fier, mg/l < 0,02 < 0,05 < 0,03
Cupru, mg/l < 0,005 < 0,01 < 0,005
CO2 total, mg/l < 1,0 < 20 < 1,0
pH la 20ºC 7-9,5 7-9,5 7-9,5
Acid silicic, mg/l < 0,02 < 0,3 daca nu se face desnisipare
Uleiuri, mg/l < 0,3 < 10,5 < 0,5

5.2.4.3. Apa pentru stingerea incendiilor

La proiectarea si construirea fabricilor de procesare a produselor alimentare se are în vedere si asigurarea


cantitatilor de apa necesare pentru prevenirea si stingerea incendiilor. În general, apa folosita în acest scop
provine din sistemul de furnizare al apei. Exista însa si posibilitatea amplasarii în statiile de pompare a
unor pompe speciale care functioneaza la presiuni ridicate.

5.3. Îmbunatatirea caracteristicilor de calitate ale apelor naturale

Pentru a putea fi utilizate în procesele tehnologice din industria alimentara, apele naturale trebuie sa fie
supuse unor procedee de tratare care au ca scop îmbunatatirea proprietatilor fizice, chimice si mi-
crobiologice.

Alegerea metodelor de tratare se face în functie de natura, starea fizico-chimica, cantitatea substantelor
continute în apa bruta si de limitele admise pentru aceste substante în apa tratata de catre normele de
calitate legal admise.

În general, succesiunea etapelor (procedeelor) de tratare este urmatoarea: clarificare (deznisipare), adaos
de agenti de coagulare, decantare prin sedimentare, filtrare, dezinfectie (clorinare), dupa care pot urma
diferite procedee de tratare speciala.

Schema unei instalatii de purificare a apei este prezentata în Fig.2.


Fig.2 Schema unei instalatii de clarificare si decolorare a apei prevazuta cu bazin de sedimentare si
camera de reactie:

1 - statie de pompare I; 2 - deznisipator; 3 - rezervor de agent de coagulare; 4 - vas de amestecare; 5 -


camera de reactie; 6 - bazin de sedimentare (decantare); 7 - filtru; 8 - conducta pentru clorinare; 9 -
rezervor de apa tratata, 10 - statie de pompare II.

5.3.1. Clarificarea (deznisiparea) apei

Deznisiparea se aplica numai apelor de suprafata si consta în depunerea particulelor de nisip aflate în
suspensie în apa. Se realizeaza în deznisipatoare care, dupa directia curentului, se împart în orizontale si
verticale. Cel mai frecvent sunt folosite deznisipatoarele orizontale (Fig.3) care sunt mai usor de executat.
Acestea au o camera de acces, una de linistire a curentului de apa, o camera de sedimentare si una de
colectare a apei deznisipate. În unele cazuri, primele doua camere sunt comune. Curatirea nisipului depus
poate fi executata prin sisteme manuale, mecanice sau hidraulice. Deznisipatoarele verticale (Fig.4) sunt
utilizate mai ales în cazul în care spatiul de amplasare este redus. În acestea, trecerea curentului de apa
prin bazinul de sedimentare se face de jos în sus, apa deznisipata evacuându-se printr-o rigola periferica.
Fig.3 Deznisipator orizontal cu curatire manuala:

1 - gratar; 2 - bare de linistire; 3 - stavilar de intrare; 4 -vane de golire; 5- stavilar de iesire; 6 - galerie de
golire.

Fig.4 Deznisipator vertical cu compartiment central de intrare:

1 - alimentare cu apa bruta; 2- rigola periferica; 3 -compartiment central de intrare; 4- evacuare apa
clarificata; 5-depuneri; 6-golire depuneri.

5.3.2. Decantarea apei

Decantarea este operatia prin care substantele aflate în suspensie în apa se reduc prin sedimentare.
Sedimentarea se produce datorita fortei gravitationale. Adaugarea de coagulant mareste viteza de sedi-
mentare. Pentru a se realiza sedimentarea, viteza de circulatie a apei trebuie sa fie de (1 - 20) x 10-3 m/s.
Decantarea asigura o reducere de circa 80-95% a substantelor aflate în suspensie în apa.

În functie de modul de curgere al apei, decantoarele continue pot fi orizontale, verticale sau radiale.
Decantoarele orizontale sunt bazine prin care apa circula orizontal, prin camere paralele, cu o viteza
aproximativ constanta, care permite sedimentarea particulelor. Un decantor cuprinde o camera de
distributie, o camera decantoare, o camera colectoare a apei curate si galerii pentru evacuarea namolului
depus. În Fig.5 este prezentat un decantor orizontal.

Fig.5 Decantor orizontal cu raclor cu banda rulanta:

1 - alimentare cu apa bruta; 2 - camera de namol; 3 - palete de curatire montate pe o banda rulanta; 4
- palete care aduc corpurile plutitoare pâna la canalul de evacuare al acestora; 5 - canal de evacuare a
corpurilor plutitoare; 6- evacuare apa decantata.

Decantoarele verticale sunt bazine de forma cilindrica, rar paralelipipedica, cu sau fara acoperis. Apa
intra printr-un tub central, prin care circula de sus în jos, ajunge apoi în bazinul de decantare în care apa
circula cu o viteza mai mica decât viteza de sedimentare a particulelor în suspensie. Schema unui de-
cantor vertical este prezentata în Fig.6.
Fig.6 Decantor vertical:

1 - alimentare cu apa bruta; 2 - cilindru central de intrare a apei; 3 - spatiu de decantare; 4 - depuneri; 5 -
golire depuneri; 6 - preaplin; 7 - evacuare apa decantata; 8 -jgheab de colectare a apei decantate

Decantoarele radiale se folosesc


în special la instalatiile mari; curentul de apa este radial, de la centru spre periferie, apa fiind colectata
într-un jgheab dispus la marginea decantorului. Colectarea depunerilor se face continuu la centrul
decantorului, cu ajutorul unui raclor cu dimensiunea egala cu diametrul aparatului. Schema unui decantor
radial este prezentata în Fig.7.

Fig.7. Decantor radial:

1-alimentare cu apa

bruta;2-deflector de

distributie a apei;

3-depuneri; 4-evacuare

namol;5-jgheab periferic

pentru colectarea apei

decantate; 6-raclor;7-evacuare

apa decantata.

Tipul de coagulant folosit si doza acestuia se aleg în functie de apa care trebuie tratata. Pentru tratarea
apelor de râu, cel mai folosit coagulant este sulfatul de aluminiu în doza de 25 pâna la 80 mg/l. Realizarea
coagularii în conditii bune presupune un anumit pH. Corectarea pH-lui se face prin adaugarea unor doze
mici de var sau soda.

Instalatiile de coagulare a suspensiilor din apa cuprind instalatia de preparare si dozare a coagulantului,
camerele de amestecare, camerele de reactie si aparatura de reglare si control. De obicei, instalatia de
preparare este similara camerelor de amestecare, iar camerele de reactie se cupleaza cu decantoarele sau
fac parte integranta din acestea (Fig.8).

Fig.8 Decantor orizontal cuplat cu camera de reactie:

1 - alimentare cu apa bruta; 2 - camera de coagulare; 3 - palete reglabile de linistire a curentului de apa la
intrarea în bazinul de decantare; 4 - bazin de decantare; 5 - groapa de namol; 6 - rigola de evacuare a
apelor decantate.
5.3.3. Filtrarea apei

Dupa decantare, în apa se mai gasesc cca 8-15 mg/l materii în suspensie. Îndepartarea acestora se
realizeaza prin filtrare, operatie care consta în trecerea apei printr-un strat filtrant, care retine suspensiile
prin fenomenul de sita si adsorbtie. Cel mai utilizat material filtrant este nisipul de cuart extras din râuri,
spalat si sortat.

Un filtru este construit dintr-un rezervor cilindric vertical cu straturi de material filtrant, un sistem de
drenaj si un sistem de colectare a apei filtrate. Alimentarea cu apa decantata se face prin partea superioara
a filtrului unde este dispersata pe toata suprafata stratului filtrant pe care îl strabate de sus în jos, ajunge în
sistemul de drenaj si apoi în rezervorul de apa filtrata.

Filtrele pot fi clasificate astfel:

- dupa viteza de filtrare: filtre lente cu viteza de filtrare de 0,1-0,3 m/h si filtre rapide cu viteza
de filtrare de 5-8 m/h;

- dupa presiunea de filtrare a apei: filtre hidrostatice sau sub presiune;

- dupa numarul straturilor filtrante: filtre cu unul sau cu doua straturi de nisip cuartos.

Schema unui filtru cu un singur strat filtrant este prezentata în Fig.9.

Fig.9 Filtru cu nisip de cuart pentru filtrarea apei:


1 - alimentare cu apa decantata; 2 - evacuare aer; 3 - pâlnie; 4 - gura de vizitare; 5 - material filtrant
(nisip de cuart); 6 - alimentare cu aer pentru spalarea filtrului; 7- alimentare cu apa de spalare; 8 -
evacuare apa filtrata; 9 - fund de beton; 10 - suport de otel pentru material; 11 - evacuare ape de
spalare.

5.3.4. Dezinfectia apei

Procesul de filtrare reduce numarul de bacterii continute în apa, dar nu la limitele de potabilitate din punct
de vedere bacteriologic. Pentru a aduce apa la gradul de puritate cerut de normele igienico-sanitare (STAS
1342/1991) se efectueaza dezinfectia acesteia.

Se cunosc mai multe metode de dezinfectie: fizice (caldura, electricitatea, razele ultraviolete); chimice
(clorinarea, ozonizarea, tratarea cu permanganat de potasiu); biologice (membrana filtrelor lente) si
oligodinamice (ionii metalelor grele, argint, cupru).

Cea mai utilizata metoda este clorinarea, care prezinta siguranta mare, se poate realiza relativ usor si are
un pret de cost scazut. Se pot folosi clorul gazos, dioxidul de clor, clorura de var, hipocloritii etc.
Actiunea bactericida a clorului consta în oxidarea substantelor organice cu ajutorul clorului în formare:

Cl2 + H2O = HOCl + HCl

2HOCl = 2HCl + O2

deoarece acidul hipocloros este instabil si se descompune în acid clorhidric si oxigen.

În functie de continutul în substante organice al apei se stabileste doza de clor folosita (tabelul 23).

Tabelul 23

Doza de clor necesara si parametrii clorinarii

Substante or-
Doza de clor
ganice Etapa de clori-
Parametrii clorinarii
nare
g/m3
mg/l
3 0,40 Temperatura de 20-25ºC.
Clorinare obis-
5 0,65 Clor remanent < 0,3mg/l.
nuita
8 1,00 Timp minim 30 minute.
Doza de clor: 5-20mg/l, urmata
Clorinare în ex-
10 1,20 de declorinare cu Na2SO4 sau
ces (secundara)
SO2

Schema unui aparat de clorinare cu clor gazos este prezentata în Fig.10.


Fig.10 Aparat de clorinare cu clor gazos:

1 - butelie de clor; 2 - cântar zecimal pentru determinarea cantitatii de clor ramase în butelie; 3 - robinet
de dozare si reglare; 4 - reductor de presiune de la 6 at la 1 at; 5 - filtru; 6 - manometru; 7 - dispozitiv
pentru masurarea concentratiei clorului, calibrat în g/l; 8 - robinet de prelevare probe de clor; 9 - clapeta
de retinere permitând trecerea clorului dar nu si a apei în sens invers; 10 - pulverizator pentru realizarea
amestecului intim al apei cu clorul în concentratie de 1-1,5%; 11 - vas de amestec; 12 - evacuare solutie
de clor spre bazinul de contact; 13 - alimentare cu apa.

Schema unei instalatii de dezinfectie cu clorura de var este prezentata în Fig.11.

Fig.11 Instalatie de dezinfectie cu clorura de var:


A - vas pentru prepararea solutiei de clorura de var; B - vase de dilutie la concentratia necesara; C - vas
de dozare; 1 - alimentare cu apa; 2- evacuare solutie dozata.

Ozonarea apei consta în introducerea în apa a aerului ozonizat în concentratie de 2-3 g/m3. Ozonul se
obtine în instalatii speciale pentru producerea de descarcari electrice de înalta tensiune, cu un consum
specific de energie mare, de 25-30 W/g ozon.

Pentru dezinfectia unui m3 de apa sunt necesare 0,5-2 g ozon.

Datorita costurilor mari, procedeul nu este generalizat.

Schema unei instalatii de ozonizare este prezentata în Fig.12.

Fig.12. Instalatie de ozonizare:

1 - uscator si filtru; 2 - compresor de aer; 3 - ozonizator; 4 - transformator electric; 5 - conducta de aer


ozonizat; 6 - alimentare apa bruta; 7 - vas de amestec cu înaltime de circa 3 m; 8 - palete de amestec; 9 -
evacuare apa dezinfectata.

5.3.5. Tratamente speciale pentru corectarea proprietatilor apei

Tratamentele speciale aplicate apelor subterane sau apelor de suprafata poluate (pentru a le
face potabile) se refera la: eliminarea gustului, mirosului si culorii apei, racirea apei, deferizarea,
demanganizarea, corectarea duritatii apei, eliminarea gazelor dizolvate (CO2, H2S), desalinizarea apei
(eliminarea clorurilor si sulfatilor), eliminarea siliciului, fluorizarea apei, reducerea elementelor
radioactive, eliminarea uleiurilor si fenolilor, îndepartarea materiilor organice sau a algelor etc.
În industrie, cele mai frecvente tratamente urmaresc reducerea duritatii, eliminarea uleiurilor si
fenolilor din apele recirculate, reducerea temperaturii apelor din circuitele de racire etc.

5.3.5.1. Eliminarea gustului, mirosului si culorii apei

Cel mai frecvent, gustul si mirosul neplacut, se datoreaza unor substante produse de algele ce se
dezvolta în apa sau descompunerii unor substante organice. Modificari ale gustului dau si compusii de
zinc, cupru, fier sau mangan dizolvati în apa. Uneori gustul si mirosul apei sunt eliminate o data cu
tratarea pentru eliminarea fierului, manganului, hidrogenului sulfurat etc.

Metodele speciale utilizate pentru eliminarea gustului si mirosului sunt aerarea, clorinarea în
exces, urmata de declorinare, filtrare cu carbune activ etc. Duritatea redusa a apei (0-4ºgermane) poate
da uneori gust fad apei. Cresterea duritatii prin adaos de 31 mg/l CaSO4 si 19 mg/l Na2CO3 pentru fiecare
grad de duritate, remediaza gustul. Mirosurile si gusturile provocate de elementele biologice se combat
prin înlaturarea cauzelor.

Tratarea apei cu sulfat de cupru, sulfat de cupru si var sau cu permanganat de potasiu si sulfat
de fier, duce la îndepartarea culorilor nedorite, deci la decolorarea apei.

5.3.5.2. Racirea apei

Racirea apei utilizate în procesele tehnologice din industria alimentara se bazeaza pe cedarea de
caldura în atmosfera. Aceasta se realizeaza în iazuri sau lacuri de racire, bazine cu stropire sau turnuri de
racire. Racirea apei este necesara în cazul unor procese tehnologice care folosesc apa cu o anumita
temperatura, în cazul neutralizarii sau pentru a preveni poluarea termica în cazul deversarii apei folosite.

5.3.5.3. Deferizarea si demanganizarea apei

Întrucât compusii fierului si manganului se gasesc frecvent împreuna în apa, procesele de


eliminare a acestora sunt similare. Ca metode de deferizare si demanganizare se folosesc aerarea si
limpezirea, filtrarea dubla, oxidarea chimica, schimbul cationic si retinerea biologica.

Aerarea apelor feruginoase se realizeaza prin pulverizarea apei sau prin amestecarea aerului
comprimat cu aceasta. Prin aerare se produce oxidarea si descompunerea bicarbonatilor sau sulfatilor
de fier, solubili în apa, în compusi insolubili care apoi se retin prin decantare si filtrare.

Oxidarea chimica urmareste precipitarea compusilor fierului utilizând var în doze de 1g CaO la
1g fier, sau clor în doze de 1,6g Cl2 la 1g fier sau flocularea compusilor manganului în mediu alcalin, folo-
sind permanganat de potasiu si neutralizarea apelor acide (Maria Turtoi, 1998).

Utilizarea unor filtre cu cationiti, la deferizarea si demanganizarea apelor, duce la ridicarea


eficientei acestor procese.
Metoda biologica se bazeaza pe retinerea fierului si manganului de bacteriile feruginoase si manganoase.

5.3.5.4. Dedurizarea apei

Este un proces specific de tratare a apei folosite în industrie pentru evitarea formarii de
depuneri (piatra) pe peretii recipientelor, conductelor sau deprecierii unor produse. În cazul apei
potabile se aplica foarte rar.

Pentru dedurizarea apei se pot utiliza urmatoarele metode:

- metoda termica - consta în încalzirea apei peste 100ºC, când bicarbonatii de calciu si
magneziu se descompun în carbonati insolubili care se depun. Este scumpa si se aplica doar
la instalatiile mici si mijlocii;

- metoda chimica cu reactivi - se utilizeaza când se cere o reducere a duritatii apelor de


suprafata pâna la 4-5 grade. Ca reactivi sunt utilizati varul, soda, soda caustica, varul si soda
în combinatie, care reactioneaza cu compusii solubili ai calciului si magneziului din apa, cu
formare de precipitati insolubili;

- metoda cu mase cationice - consta în trecerea apei printr-un filtru rapid sub presiune
prevazut cu o masa granulara schimbatoare de ioni ca material filtrant, care schimba
cationitii Na+ sau H+ cu Ca+ sau Mg+ din compusii care dau duritatea apei.

5.3.5.5. Eliminarea gazelor din apa

Se realizeaza prin dezacidifiere (eliminarea CO2), desulfurizare (eliminarea hidrogenului sulfurat)


si dezoxigenare (eliminarea oxigenului). Acest tratament se aplica pentru corectarea mirosului si gustului
neplacut al unor ape.

5.3.5.6. Desalinizarea apei

Se impune atunci când continutul de cloruri sau sulfati depaseste limita exceptionala de 400 mg/l
prevazuta în STAS 1342/91 sau pentru anumite necesitati tehnologice. Acest tratament este costisitor, dar
este indispensabil atunci când nu se poate obtine apa corespunzatoare în alt mod sau dintr-o alta sursa.

Desalinizarea apei se realizeaza prin filtrarea apei prin mase schimbatoare de ioni succesive: apa
trece initial peste o masa cationica ce fixeaza sodiul din clorura de sodiu, apoi peste o masa anionica
formata din rasini aminice, care descompun acizii clorhidric sau sulfuric formati în apa dupa prima
filtrare. Regenerarea cationitului se face cu solutie diluata de acid sulfuric, iar regenerarea anionitului se
face cu solutie de soda, concentratie 2-3%.

Desalinizarea se mai poate realiza si prin electroliza. În cazul unor cantitati mici de apa, aceasta
este distilata, apoi amestecata în raportul dorit cu apa bruta.
5.3.5.7. Fluorizarea apei

Fluorul este indispensabil în profilaxia cariei dentare. Continutul optim de fluor în apa este de cca 1 mg/l,
concentratii mai mari de 1,5 mg/l sunt daunatoare organismului deoarece provoaca intoxicari.

Fluorizarea apei se aplica apelor sarace în fluor. Se realizeaza prin adaos de fluorsilicat de sodiu,
acid fluorhidric sau fluorsilicic sau fluorura de calciu solubilizata cu solutie de aluminiu. O atentie deose-
bita se va acorda dozajului, care trebuie riguros controlat.

Eliminarea excesului de fluor din apa se realizeaza prin filtrarea apei pe carbune activ în mediu
acid (pH< 3), tratarea cu sulfat de aluminiu (pH< 7,5) în doze de 150-300 mg/l, sau prin tratarea cu var în
prezenta unui continut suficient de magneziu în apa (hidratul de magneziu absoarbe fluorul).

5.3.5.8. Dezactivarea apei

Prezenta elementelor radioactive în unele ape de adâncime, ape minerale sau ape de suprafata
impurificate prin deversarea unor ape industriale, impune necesitatea dezactivarii. Pentru unii izotopi ra-
dioactivi, dezactivarea se poate realiza pe cale naturala, prin stationarea apei în bazine, când
radioactivitatea scade datorita timpului de înjumatatire. Pentru alte elemente sunt necesare tratamente de
dezactivare prin coagulare si filtrare sau prin tratare a apei cu fosfati, pulberi de metal, argila, var si soda.