EPURAREA APELOR UZATE

Istoric şi evoluţie

Primele staţii de epurare au apărut în Anglia în secolul XIX. Iniţial s-au realizat canalizări, care au
rezolvat problema epidemiilor hidrice, dar au făcut din Tamisa un râu mort ce degaja miros pestilenţial,
încât în geamurile parlamentului au trebuit atârnate cârpe îmbibate cu clorură de calciu. Abia atunci s-a
trecut la realizarea de staţii de epurare. Tot în Anglia s-au pus bazele monitoringului. Parametrul "consum
biochimic de oxigen" CBO5 a fost introdus în 1898 şi a fost conceput în concordanţă cu realităţile
englezeşti - temperatură de 200C, timp de rezidenţă în râu 5 zile, tip de poluare predominantă fiind cea
fecaloid-menajeră...

În SUA, în 1984 existau 15438 de staţii de epurare care deserveau o populaţie de 172205000
locuitori, adică 73,1% . Procentul de epurare a apelor din punct de vedere al încărcării organice măsurate
prin CBO5 a fost de 84% iar din punct de vedere al suspensiilor de 86,3%. Pentru anul 2005 se prevede
atingerea unui nivel de 16980 de staţii de epurare care să deservească 243723000 locuitori, adică 86,6% .
Procentul de epurare a apelor din punct de vedere al încărcării organice măsurate prin CBO5 e planificat să
atingă 89,9% iar din punct de vedere al suspensiilor de 88,9%.

În SUA tot mai puţine ape uzate după epurare se descarcă din nou în emisar. Se infiltrează în sol
sau se utilizează pentru irigaţii, în industrie, pentru recreere (lacuri), pentru piscicultură, şi chiar ca sursă
de apă potabilă, după descărcare în lacuri sau injectare în sol sau chiar direct, dar cu supunere la preparare
avansată. De exemplu în SUA se utilizează ape uzate la prepararea de apă potabilă în oraşe ca Palo Alto,
Denver, El Paso şi chiar Washington DC! Aceasta e destul de scumpă, dar totuşi mai ieftină decât
desalinizarea apei marine de exemplu, de aceea tehnologia se răspândeşte în ţări arabe şi africane...

Principiile teoretice şi reacţii de baza ale procesului de epurare

Principiile teoretice şi reacţiile chimice care stau la baza procesului de epurare

sunt prezentate pe scurt în cele ce urmează. Asocierea celor trei faze de epurare,
mecanică, chimică şi biologică a fost concepută în vederea obţinerii unui randament
sporit de îndepărtare a impurităţilor existente în apele reziduale brute, pentru
redarea lor în circuitul apelor de suprafaţa la parametrii avizaţi de normele în
vigoare.
Astfel treapta de epurare mecanică a fost introdusă în procesul tehnologic în
scopul reţinerii substanţelor grosiere care ar putea înfunda canalele conductelor şi
bazinele existente sau care prin acţiunea abraziva ar avea efecte negative asupra
uvrajelor.
Treapta de epurare chimică are un rol bine determinat în procesul tehnologic,
prin care se îndepărtează o parte din conţinutul impurificator al apelor reziduale.
Epurarea chimică prin coagulare - floculare conduce la o reducere a conţinutului de
substanţe organice exprimate în CBO5 de cca. 20 -30 % permiţând evitarea încărcării
excesive a nămolului activ cu substanţă organică. Procesul de coagulare - floculare
constă în tratarea apelor reziduale cu reactivi chimici, în cazul de faţă, sulfat feros
clorurat şi apă de var, care au proprietatea de a forma ioni comuni cu substanţa
organica existentă în apă şi de a se aglomera în flocoane mari capabile să decanteze
sub formă de precipitat. Agentul principal în procesul de coagulare - floculare este
ionul de Fe3+ care se obţine prin oxidarea sulfatului feros cu hipoclorit de sodiu.
Laptele de var care se adaugă odată cu sulfatul feros are rolul de accelera procesul
de formare al flocoanelor şi de decantare al precipitatului format.
Reacţia de oxidare a FeSO4 şi de precipitare a Fe(OH)3 este următoarea:
2FeSO4+3Ca(OH)2+Cl2=2Fe(OH)3+2CaSO4+CaCl2 (7.1)
Îndepărtarea prin decantare a flocoanelor formate este necesară întrucât
acestea ar putea împiedica desfăşurarea proceselor de oxidare biochimică prin
blocarea suprafeţelor de schimb metabolic a biocenozei.
Datorită variaţiilor mari de pH cu care intră în staţia de epurare apele reziduale,
se impune corectarea pH-ului în aşa fel încât, după epurarea mecano-chimică, apele
să aibă un pH cuprins între 6,5-8,5, domeniu în care degradarea biochimică sub
acţiunea microorganismelor din nămolul activ este optimă. Corecţia pH-ului se face
cu ajutorul H2SO4 98% sau a NaOH 40% în bazinul de reglare a pH-ului, destinat
acestui scop. Totodată prin corecţia pH-ului se reduce şi agresivitatea apelor
reziduale asupra conductelor, construcţiilor şi uvrajelor.
După epurarea mecano-chimică şi corecţia pH-ului apele pot fi introduse în
treapta de epurare biologică unde are loc definitivarea procesului de epurare.
Necesitatea introducerii treptei de epurare biologică este motivată datorită
conţinutului mare de substanţa organică din apele reziduale evacuate de pe
platforma chimică care nu pot fi îndepărtate prin epurare chimică decât parţial.
Epurarea biologică constă în degradarea compuşilor chimici organici sub
acţiunea microorganismelor în prezenţa oxigenului dizolvat şi transformarea acestor
produşi în substanţe nenocive.
În concepţia şi practica actuala, epurarea biologică a apelor uzate nu este o operaţie unică ci o
combinaţie de operaţii intermediare care depind de caracteristicile apei şi de cerinţele evacuării în emisar.
Schematic procesele chimice de degradare a substanţelor organice se pot reprezenta astfel:

Substanta organica simpla ----------------------------> CO2 + substante organice simple

Celula bacteriana Material celular

Oxidarea substanţei organice se face în trepte succesive, fiecare treapta fiind catalizată de enzime
specifice şi constă în transferul molecular de hidrogen de la substanţă către un acceptor, până la ultimul
acceptor de hidrogen. În cazul nostru, în condiţii aerobe, acceptorul este oxigenul.

Exprimate în formule chimice fenomenele care au loc în timpul formării şi

distrugerii nămolului sunt următoarele:

CnHmOpNr nCO2 + m/2 H2O + r/2 N2

În aceste reacţii se eliberează în principal CO2 şi H2O şi ca produs secundar de reacţie,

se formează un strat celular nou capabil sa degradeze alte molecule organice .
Schematic, procesul de epurare biologică are loc astfel: substanţele asimilabile, exprimate în CBO5
concentrate la suprafaţa biomasei sunt absorbite, substanţele absorbite fiind apoi descompuse de către
enzimele celulare vii în unităţi mici care pătrund în celulă, se metabolizează şi se formează noi celule.
Substanţele metabolizate rezultate (CO2 ,azotaţi , etc.) sunt eliberate în mediu, ne mai fiind nocive.
În procesul de epurare biologică în afară de aportul de substanţe organice asimilabile, trebuie ţinut
seama de existenţa elementelor indispensabile vieţii şi în primul rând de azot şi fosfor. După datele din
literatură, conţinutul de substanţe nutritive raportat la CBO este minim de CBO:N:P=150:5:1 şi maxim de
CBO:N:P= 90 :5:1. Prin epurarea biologică a apelor uzate se obţine o îndepărtarea a impurificatorilor în
jur de 90-95 %, în condiţiile în care aceste ape conţin substanţe biodegradabile.
 Principiul constructiv al unei staţii de epurare a apelor uzate

Deşi diferă prin dimensiuni şi tehnologii folosite, cea mai mare parte a staţiilor de epurare a apelor
uzate orăşeneşti au o schemă constructivă apropiată. Există şi unele realizate pe verticală, tip turn, dar
majoritatea sunt pe orizontală. Ocupă relativ mult teren, dar o parte din instalaţii se pot realiza în subteran,
cu spaţii verzi deasupra.

Distingem o treapta primară, mecanică; o treaptă secundară, biologică; şi la unele staţii

(deocamdată nu la toate!) o treapta terţiară - biologică, mecanică sau chimică.

Treapta primară constă din mai multe elemente succesive:

· Grătarele reţin corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăţi de lemn, textile, plastic, pietre etc.).
Materialele reţinute pe grătare sunt evacuate ca atare, pentru a fi depozitate în gropi sau incinerate. În unele cazuri
pot fi mărunţite prin tăiere la dimensiunea de 0,5-1,5 mm în dezintegratoare mecanice. Dezintegratoarele se
instalează direct în canalul de acces al apelor uzate brute, în aşa fel încât suspesiile dezintegrate pot trece prin
grătare şi pot fi evacuate în acelaşi timp cu corpurile reţinute. De regulă sunt grătare succesive cu spaţii tot mai
dese între lamele. Curăţarea materiilor reţinute se face mecanic. Ele se gestionează ca şi gunoiul menajer,
luând drumul rampei de gunoi sau incineratorului...

· Sitele au rol identic grătarelor, dar au ochiuri dese, reţinând solide cu diametru mai mic.

· Deznisipatoarele sau decantoarele pentru particule grosiere asigură depunerea pe fundul bazinelor lor a
nisipului şi pietrişului fin şi altor particule ce au trecut de site dar care nu se menţin în ape liniştite mai
mult de câteva minute. Nisipul depus se colectează mecanic de pe fundul bazinelor şi se gestionează ca
deşeu împreună cu cele rezultate din etapele anterioare, deoarece conţine multe impurităţi organice.
Deznisipatoarele sunt indispensabile unei staţii de epurare, în condiţiile în care există
un sistem de canalizare unitar, deoarece nisipul este adus în special de apele de
ploaie. Nisipul nu trebuie să ajungă în treptele avansate ale staţiei de epurare, pentru
a nu apărea inconveniente cum ar fi:

- deteriorarea instalaţiilor de pompare;

- dificultăţi în funcţionarea decantoarelor;
- reducerea capacităţii utile a rezervoarelor de fermentare a nămolurilor şi stânjenirea circulaţiei
nămolurilor.
Deznisipatoarele trebuie să reţină prin sedimentare particulele mai mari în diametru de 0,2 mm şi
în acelaşi timp, trebuie să se evite depunerea materialelor organice, pentru a nu se produse fermentarea
lor.

· Decantoarele primare sunt longitudinale sau circulare şi asigură staţionarea apei timp mai îndelungat,
astfel că se depun şi suspensiile fine. Se pot adăuga în ape şi diverse substanţe chimice cu rol de agent de
coagulare sau floculare, uneori se interpun şi filtre. Spumele şi alte substanţe flotante adunate la suprafaţă
(grăsimi, substanţe petroliere etc.) se reţin şi înlătură ("despumare") iar nămolul depus pe fund se
colectează şi înlătură din bazin (de exemplu cu lame racloare susţinute de pod rulant) şi se trimite la
metantancuri.

Treapta secundară constă şi ea din mai multe etape:

· Aerotancurile sunt bazine unde apa este amestecată cu "nămol activ" ce conţine microorganisme ce
descompun aerob substanţele organice. Se introduce continuu aer pentru a accelera procesele biochimice.

· Decantoarele secundare sunt bazine în care se sedimentează materialele de suspensie formate în urma
proceselor complexe din aerotancuri. Acest nămol este trimis la metantancuri iar gazele (ce conţin mult
metan) se folosesc ca şi combustibil de exemplu la centrala termică.

Treapta terţiară nu există la toate staţiile de epurare. Ea are de regulă rolul de a înlătura compuşi în
exces (de exemplu nutrienţi- azot şi fosfor) şi a asigura dezinfecţia apelor (de exemplu prin clorinare).
Această treaptă poate fi biologică, mecanică sau chimică sau combinată, utilizând tehnologii clasice
precum filtrarea sau unele mai speciale cum este adsorbţia pe cărbune activat, precipitarea chimică etc.
Eliminarea azotului în exces se face biologic, prin nitrificare (transformarea amoniului în azotit şi apoi
azotat) urmată de denitrificare, ce transformă azotatul în azot ce se degajă în atmosferă. Eliminarea
fosforului se face tot pe cale biologică, sau chimică.

În urma trecerii prin aceste trepte apa trebuie să aibă o calitate acceptabilă, care să corespundă
standardelor pentru ape uzate epurate. Dacă emisarul nu poate asigura diluţie puternică, apele epurate
trebuie să fie foarte curate. Ideal e să aibă o calitate care să le facă să nu mai merite numite "ape uzate" dar
în practică rar întâlnim aşa o situaţie fericită. Pe de o parte tehnologiile de epurare se îmbunătăţesc, dar pe
de altă parte ajung în apele fecaloid-menajere tot mai multe substanţe care nu ar trebui să fie şi pe care
staţiile de epurare nu le pot înlătura din ape.

În final apa epurată este restituită în emisar - de regulă râul de unde fusese prelevată amonte de
oraş. Ea conţine evident încă urme de poluant, de aceea este avantajos ca debitul emisarului să fie mare
pentru a asigura diluţie adecvată.

Alte soluţii propun utilizarea pentru irigaţii a apelor uzate după tratamentul secundar, deoarece au
un conţinut ridicat de nutrienţi. Acest procedeu e aplicabil dacă acele ape nu conţin toxice specifice peste
limitele admise şi produsele agricole rezultate nu se consumă direct. În acest caz nu mai este necesară
treapta a III-a şi nu se mai introduc ape în emisar (fapt negativ din punct de vedere al debitului dar pozitiv
pentru calitate, deoarece apele epurate nu sunt niciodată cu adevărat de calitate apropiată celor naturale
nepoluate antropic). Se experimentează şi utilizarea apelor uzate ca sursă de apă potabilă, desigur cu
supunerea la tratamente avansate de purificare.

Nămolul din decantoarele primare şi secundare este introdus în turnuri de fermentaţie, numite
metantancuri. De obicei sunt rezervoare de beton armat de mari dimensiuni, unde se asigură temperatură
relativ ridicată, constantă, şi condiţii anaerobe, în care bacteriile fermentează nămolul şi descompun
substanţele organice până la substanţe anorganice, rezultând un nămol bogat în nutrienţi şi gaze care,
conţinând mult metan, se utilizează ca şi combustibil.

Probleme particulare ale epurării apelor uzate

· Staţii de epurare integral biologice

 În anumite condiţii de climă se poate folosi şi epurarea biologică cu plante, prin mlaştină / lagună
de epurare, care poate reţine fosfaţii, nitraţii şi agenţii patogeni. Un hectar de stuf de exemplu extrage din
apă anual 10-15 tone de azot, fosfor şi sulf şi peste 150 tone de poluanţi organici!

La Arcata (California) în mod experimental s-a introdus un sistem de epurare exclusiv biologic, cu
plante, într-un sistem de mlaştini şi lacuri. Fezabilitatea pe termen lung şi posibilitatea de a folosi pe scară
largă asemenea tehnologie este deocamdată controversată.

· Preepurarea apelor uzate industriale

Apele uzate industriale au de regulă nivele înalte de încărcare cu poluant şi mai ales au
caracteristici frecvent foarte diferite de cele uzate fecaloid-menajere. De aceea ele nu pot fi epurate direct
în staţiile de epurare orăşeneşti, ci trebuie supuse unui proces de preepurare specifică, adaptată naturii
poluantului sau poluanţilor în cauză, şi apoi eventual descărcate în canalizarea orăşenească şi duse la staţia
clasică de epurare. Se poate face şi o staţie complet separată pentru apele industriale, care să asigure
epurare până la nivelul la care pot fi descărcate legal în emisar (râu de exemplu). O asemenea staţie
complet separată se poate justifica economic la mari întreprinderi...

Ape industriale uzate sunt şi cele ce provin din "spălarea" gazelor, inclusiv a celor de la centralele
termice sau termoelectrice, unde apele încarcă bioxid de sulf, rezultând gaze mai puţin poluante pentru
atmosferă dar ape foarte poluate, ce trebuie epurate.

Uneori apele uzate industriale au încărcări de poluanţi pentru care nu există tehnologie de epurare
adecvată, singura soluţie rămânând în acest caz injectarea profundă.

· Problema nămolului

Din staţiile de epurare rezultă mari cantităţi de nămol. De exemplu în Germania se produc anual
peste 100 de milioane de tone de nămol brut! Acesta este în final uscat prin diverse procedee şi poate fi
utilizat ca îngrăşământ agricol sau după caz este transportat la rampa de gunoi şi haldat sau incinerat sau
supus pirolizei. Utilizarea ca îngrăşământ oricum nu se face direct, ci mai întâi trebuie supus unui proces
de "condiţionare" ce poate cuprinde dezinfecţie, adăugare de săruri de aluminiu şi fier, var, cenuşă,
materiale de floculare apoi deshidratare prin presă sau centrifugă....

În ultimul timp în apele uzate ajung tot mai multe metale grele şi alţi poluanţi care fac ca nămolul
să fie toxic şi neadecvat utilizării ca îngrăşământ. În Germania de exemplu doar circa 40% poate fi utilizat
în agricultură.... Alternative sunt folosirea lui ca materie primă la cărămizi speciale şi alte materiale de
construcţii. O practică larg răspândită în trecut şi din fericire abandonată după îndelungi scandaluri a fost
deversarea în ocean a nămolului provenit din staţii de epurare a apelor.

· Metode speciale de epurare a apelor - osmoza inversa

Osmoza a fost descoperită în 1748 iar osmoza inversă mult mai târziu, dar cu vaste aplicaţii. Ea
produce apă curată, chiar prea "curată" (demineralizată) şi se poate folosi pentru epurarea apelor uzate ,
preparare de apă potabilă, dar şi în alte scopuri ( producerea gheţii, aplicaţii biomedicale şi de laborator, în
fotografie, industria farmaceutică, cosmetică, electronică şi electrotehnică, zootehnie, medicină pentru
hemodializă, dedurizarea apei pentru centralele termice etc.).

Principiul de funcţionare al procedeului este o membrană semi-permeabilă prin care apa trece
foarte uşor dar alte substanţe mai puţin sau deloc din cauza mărimii moleculei. Punând în contact două
mase de apă cu concentraţii diferite de diverse substanţe, separate prin membrană, la osmoza normală apa
va tinde să traverseze membrana de la soluţia mai diluată către cea mai concentrată până la egalarea
concentraţiilor. Dar dacă pe soluţia mai concentrată se aplică o presiune mare, peste nivelul celei osmotice
produsă de diferenţa de concentraţie, procesul este invers şi apa trece din soluţia concentrată spre cea
diluată, cu alte cuvinte de la cea poluată spre cea purificată.

Stratul de soluţie concentrată care se formează pe suprafaţa membranei trebuie îndepărtat periodic
pentru a preveni astuparea microporilor prin care trec moleculele de apă. În acest sens se poate utiliza un
pre-filtru cu carbon activ pentru reţinerea clorului care poate distruge membrana şi a unui pre-filtru pentru
sedimente care să reţină suspensiile fine. Dedurizarea prealabilă a apei e necesară dacă e foarte dură.

· Latrinele nu sunt o adevărată rezolvare a problemelor apelor uzate. Multe sunt doar nişte gropi în
pământ de unde dejecţiile se infiltrează în sol şi îl contaminează cu multiple substanţe. Corect ele ar trebui
să aibă bazinele betonate şi să fie vidanjate periodic iar dejecţiile să fie transportate la staţia de epurare.

· Injectarea profundă - o alternativă la epurare?

O soluţie mai puţin ecologică în locul tratării în staţii de epurare sau alte metode este injectarea
profundă a apelor uzate, în zone şi adâncimi unde nu contaminează surse de apă subterană în uz curent sau
cunoscute. În funcţie de natura poluantului, unele sperăm să îşi modifice sau reducă conţinutul de
poluanţi, dar la majoritatea se speră doar să nu ne deranjeze în următoarele secole sau chiar milenii, ceea
ce nu este deloc o abordare durabilă, dar se practică, la fel ca depozitarea deşeurilor nucleare puternic
radioactive.

Injectarea se face la adâncimi de regulă de 500-2000 metri, cu extreme de la câteva sute de metri
până la peste 4000 de metri. Depinde şi de tipul de rocă / formaţiune geologică în care se injectează, de
regulă nisip, gresie, dolomit sau calcare. Debitul şi presiunea sunt şi ele variabile, iar tipurile de ape uzate
care se injectează sunt de regulă ape grav contaminate şi foarte greu de epurat sau în cantităţi foarte mari.
Categorii de ape uzate injectate profund: ape uzate comunale şi industriale, ape sărate de la exploatări
petroliere, ape utilizate la minerit prin solvire a diverselor minerale (clorură de sodiu, potasiu, fosfaţi,
uraniu, cupru etc.), ape utilizate în procedeul de ardere in situ a combustibililor fosili (cărbune, şisturi
bituminoase...), producere de energie electrică pe baza celei geotermale; ape radioactive sau încărcate cu
substanţe de înaltă toxicitate din industria farmaceutică, chimică etc.; ape de răcire; ape meteorice
colectate de canalizări municipale şi alte structuri. Se practică ţi reinjectare de ape ne sau puţin uzate din
raţiuni hidrogeologice, cum sunt reîncărcarea acviferelor, injecţii de barare a intruziuni apei sărate în
acvifer, injecţii de solide sub formă de suspensie înapoi în golurile de unde au fost extrase ex. steril înapoi
în mine. În SUA, cel mai frecvent au fost injectate ape uzate de provenienţă din industria chimică,
farmaceutică şi petrochimică (55%), rafinării şi industrie extractivă de gaze naturale (20%), industria
metalurgică (7%).
 Dezvoltarea instalaţiilor compacte de epurare a apelor uzate în contextul
managementului durabil al resurselor naturale

Introducere

Strategia României de aderare la Uniunea Europeană implică necesitatea rezolvării problemelor de

protejare a mediului prin modernizarea tehnologiilor existente, prin realizarea şi punerea în funcţiune a
unor instalaţii noi performante şi prin oferirea unor servicii adaptate exigenţelor normelor de mediu.
Reîntoarcerea umanităţii de la stadiul ultramecanizat şi tehnicizat la o civilizaţie care
conştientizează rolul vital al naturii, face ca în toate domeniile soluţiile care integrează şi protejează
mediul să fie apreciate şi considerate de avangardă. Una dintre materializările acestor studii sunt şi
microstaţiile de epurare. Prin realizarea de microstaţii de epurare, sub formă compactă, cu funcţionare
autonomă, se urmăreşte reducerea impactului asupra mediului a activităţilor umane sau industriale în zone
rurale şi izolate unde nu există posibilitatea colectării apelor uzate şi tratarea acestora în staţii de epurare
comunale.
Prin utilizarea unor tehnologii moderne de epurare (aplicarea unor metode fizico-chimice de tratare
a apei, utilizarea de combinaţii de filtre biologice) în construcţia microstaţiilor, se poate obţine reducerea
semnificativă a cantităţii de nămol rezultate în urma epurării, utilizarea eficientă a spaţiilor libere
existente, creşterea fiabilităţii şi simplificarea operaţiilor de întreţinere.

Situaţia epurării apelor uzate

În Europa, s-au făcut eforturi considerabile pentru tratarea apelor reziduale şi pentru reducerea
apelor uzate deversate. Cu toate acestea, mai este încă de lucru până la punerea completă în aplicare a
directivei privind tratarea apelor reziduale urbane. Progresul realizat până acum s-a datorat investiţiilor de
capital şi unor forme avansate de tratare.
Tendinţele de viitor arată că poluarea apelor urmare deversării apelor uzate va fi în continuare
redusă, în special în ţările din UE-10, cu sprijin din partea fondurilor structurale şi de coeziune UE,
începând din 2007. Evoluţia din ultimii 20 de ani a politicilor privind tratarea apelor uzate arată că
investiţiile în instalaţiile de tratare, combinate cu stimulente economice reale pentru reducerea poluării la
sursă, oferă cea mai eficientă metodă de a reduce acest tip de poluare.
Prin politici precum directiva privind nitraţii, Uniunea Europeană a încercat să reducă poluarea din
agricultură. Între timp, investiţiile făcute de furnizorii de apa continuă să asigure calitatea apei potabile.
Dar râurile şi apele subterane ale Europei continuă să fie poluate de infiltraţiile de îngrăşăminte şi
pesticide organice sau minerale. Deşi se aşteaptă ca utilizarea acestor substanţe chimice să se reducă la
nivelul UE-15, în UE-10 se preconizează o creştere cu 35 % a utilizării îngrăşămintelor până în 2020, pe
măsură ce agricultura se intensifică.
Multe zone din Europa se vor confrunta în continuare cu probleme privind calitatea apelor
subterane, întrucât durează zeci de ani până când substanţele poluante infiltrate în pământ ajung în râuri,
lacuri şi rezervelor de apă. Prevenirea, prin schimbarea practicilor agricole, este mai eficientă decât
combaterea poluării, în special pe termen lung.
Analiza statistică a situaţiei principalelor surse de ape uzate în România, conform rezultatelor
supravegherii efectuate în anul 2005, a relevat următoarele aspecte globale:
1. Faţă de un volum total evacuat de 4034,808 milioane m3/an, 2626.139 milioane m3/an, deci 65.1%,
constitue ape uzate care trebuie epurate.
2. Din volumul total de ape uzate necesitând epurare şi anume, 2626.139 milioane m3/an, 539.051
milioane m3/an, respectiv circa 20.5%, au fost suficient (corespunzator) epurate. În rest 1193.851
milioane m3/an, adică circa 45 %, reprezinta ape uzate neepurate şi 893.237 milioane m3/ an, circa 34 %,
ape uzate insuficient epurate. Prin urmare în anul 2005, cca. 79 % din apele uzate, provenite de la
principalele surse de poluare, au ajuns în receptorii naturali, în special râuri, neepurate sau insuficient
epurate.
3. Referitor la aportul de ape uzate repartizat pe activităţi din economia naţională cel mai mare volum de
ape uzate, inclusiv cele „convenţional curate“, a fost evacuat de unităţi din domeniile: Energie electrică şi
termică: 2060.442 milioane m3/an – peste 51 % din total; Gospodărie comunală: 1482.236 milioane
m3/an – peste 36 %; Prelucrări chimice: 194.199 milioane m3- cca. 5 %, Industrie metalurgică şi
construcţii de maşini: 124.807 milioane m3/an, cca. 3%.
4. Din punct de vedere al apelor uzate necesitând epurare, cele mai mari volume au fost evacuate în
cadrul activitatilor: Gospodărie comunală: 1482.058 milioane m3/an - peste 56 %; Prelucrări chimice:
189.077 milioane m3- peste7 %, Industrie metalurgică şi construcţii de maşini: 123.593 milioane m3/an,
peste 4%.
5. Cele mai mari volume de ape uzate neepurate, provin de la unităţi din domeniile: Gospodărie
comunală: 585.638 milioane m3/an - cca. 49.05%. Cu o contribuţie mult mai redusă, se înscriu unităţile
din cadrul activităţii Prelucrări chimice: 23.723 milioane m3/an; - circa 2%.
6. Referitor la apele uzate insuficient epurate, activităţile cu cea mai mare pondere se ordonează astfel:
Gospodărie comunală: 554.328 milioane m3/an - circa 62%; Prelucrări chimice: 103.875 milioane m3/an
– cca. 11 %; Industrie extractivă: 23.547 milioane m3/an - peste 2,6 %, Industrie metalurgică şi
construcţii de maşini: 21.832 milioane m3/an – cca. 2.4 %; Industria de prelucrare a lemnului: 20.678
milioane m3/an - peste 2,3 %.
7. Impactul surselor de poluare asupra receptorilor naturali depinde în afară de debitul efluent şi de
încărcarea cu substanţe poluante. Sub acest aspect, se evidenţiază următoarea repartizare, pe activităţi
economice:
- din punct de vedere al încărcării cu substanţe organice, suspensii, săruri minerale şi ioni de amoniu: 1.
Gospodărie comunală; 2. Prelucrări chimice; 3. Industria extractivă (suspensii, săruri minerale); 4.
Zootehnie (substanţe organice, amoniu);
- relativ la poluarea cu micropoluanţi: cianuri, fenoli, detergenţi: 1. Gospodărie comunală; 2. Prelucrări
chimice; 3. Industrie metalurgică + construcţii de maşini; 4. Industria extractivă;
- relativ la încarcare cu metale grele: 1. Industria extractivă, 2. Prelucrări chimice, 3. Industrie
metalurgică + construcţii de maşini, Gospodărie comunală.
8. În concluzie, cota parte cea mai mare din potenţialul de poluare aparţine unităţilor din domeniile
gospodăriei comunale, industriei chimice, după care urmează agenţii economici din industriile extractivă,
metalurgică etc.
Faţă de numărul total de 1310 de staţii şi instalaţii de epurare şi stocare investigate în anul 2005,
492 de staţii, reprezentând 37.6 %, au funcţionat corespunzător, iar restul de 818 staţii, adică 63.4%,
necorespunzător.
Una dintre cauzele situaţiei actuale în domeniul tratării apelor o constituie lipsa banilor.
Implementarea directivelor din domeniul alimentării cu apă şi epurării apelor uzate implică eforturi
financiare considerabile. Costurile asociate implementării standardelor în materie de calitatea apei au fost
estimate la circa 15 miliarde euro şi vor fi suportate parţial de Uniunea Europeană (circa 500 milioane
euro anual), bugetul statului şi din imprumuturi de la instituţiile financiare internaţionale. Guvernul
României va contracta de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) un împrumut în valoare de 41,5 milioane
euro pentru reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă în mediul urban. Creditul va fi restituit într-un
interval de 25 ani, după o perioadă de graţie de şase ani. Proiectul vizează reabilitarea şi modernizarea
sistemelor de alimentare cu apă şi tratare a apelor uzate în municipiile Baia Mare, Bistriţa, Drobeta-Turnu
Severin, Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Costul total net al lucrărilor este de 181,1 mil. lei.
 Principiul constructiv al unei staţii compacte de epurare a apelor uzate

Deşi diferă prin dimensiuni şi tehnologii folosite, cea mai mare parte a staţiilor de epurare a apelor
uzate menajere au o schemă constructivă apropiată. Există şi unele realizate pe verticală, tip turn, dar
majoritatea sunt pe orizontală. Ocupă relativ mult teren, dar o parte din instalaţii se pot realiza în subteran,
cu spaţii verzi deasupra.

Schema unei staţii compacte de epurare.

Încărcată cu materii biodegradabile, apa reziduală necesită un tratament biologic, unde bacteriile
consumă materia organică în prezenţa oxigenului introdus de aeratoare. În momentul în care apa uzată
întâlneşte o suprafaţă de contact, la interferenţa dintre aceasta şi apa uzată se dezvoltă bacterii şi alte
numeroase microorganisme. Acestea dau naştere imediat la membrane sau pojghiţe (la filtrele biologice,
la câmpurile de irigare şi filtrare etc.) şi la flocoane biologice (în bazinele cu nămol activ), care abundă în
organisme unicelulare sau complexe, constituind aşa-numita biomasă. Biomasa are mare putere de
transformare a materiilor solide din apa uzată aflate sub diferite forme - suspensie, coloidale, dizolvate.
Deoarece epurarea biologică este un fenomen de suprafaţă, realizarea acesteia este în funcţie de
suprafaţa de contact. Suprafaţa flocoanelor care se formează în bazinele cu nămol activ este evaluată la
1600 m2 / m3 de volum de bazin de aerare. În cazul filtrelor biologice, mărimea peliculei poate atinge
400÷80.000 m2/m3 (800-1100 m2/m3 la filtrele imersate cu suport mobil, 200-80.000m2/m3 la filtrele
imersate cu suport fix şi 150-700 la filtrele umede). Formarea şi menţinerea flocoanelor şi peliculelor
biologice se realizează prin oxigenarea (aerarea) apei sau ventilaţie în treptele biologice aerobe şi fără
oxigenare în treptele anoxice sau anaerobe.
Dacă pentru apele menajere este suficientă o singură treaptă de epurare biologică, apele industriale,
cu încărcări de 3 până la 7 ori mai mari, necesită două sau mai multe trepte biologice. Acestea pot fi
realizate prin utilizarea combinată a filtrelor biologice, care pot trata debite mari de apă fără a se colmata,
producând cantităţi mici de nămol (de până la 10 ori mai reduse decât în tehnologia cu nămol activ).

Microstaţiile de epurare a apelor pe piaţa din România

Apariţia şi dezvoltarea firmelor private mici şi mijlocii, industriale şi de turism, construite în zone
rurale, fără canalizare şi unde nu există staţii de epurare comunale a crescut cererea de instalaţii şi staţii
compacte de epurare a apelor uzate, cu autonomie mare de fucţionare. Acestea nu se fabrică în ţară şi sunt
importate de la firme producătoare din Belgia, Cehia, Elvetia, Germania, Italia, Ungaria etc.
 S-a constatat că în staţiile de epurare care funcţionează pe baza tehnologiilor de epurare
convenţionale cu nămol activ, în treptele de epurare biologică, rezultă cantităţi mari de nămol în exces
care trebuie vidanjat des sau care necesită linii tehnologice de îngroşare, condiţionare, deshidratare şi
mineralizare. Acestea măresc costurile echipamentelor, a apei epurate, măresc volumele staţiilor,
micşoreaza fiabilitatea şi mentenabilitatea şi presupun personal specializat, dublând sau triplând costurile
staţiilor mici şi ale microstaţiilor. Din aceste considerente, apare ca necesară realizarea în ţară de tehnici
de epurare performante, prin folosirea tehnologiilor de vârf în procesul de epurare biologică a apei, care să
ducă la reducerea suprafetelor active, la reducerea dimensiunilor staţiilor de epurare şi a cantităţii
nămolului format şi la micşorarea consumurilor energetice.
Staţiile de epurare compacte sunt echipamente pentru epurarea apelor uzate menajere provenite de
la comunităţi de 5-500 LE (locuitori echivalenţi). Sistemele îşi găsesc aplicabilitatea oriunde nu există
reţea de canalizare sau costurile de racordare la canalizare sunt prea ridicate. Epurează mecano-biologic
apa uzată provenită de la: case, vile sau cartiere de vile, hoteluri, restaurante, campinguri, şcoli, unităţi
militare, clădiri administrative ale unităţilor comerciale, industriale şi ale fermelor.
Apele epurate de sistem pot fi deversate în orice emisar (pârău, râu, lac etc.) deoarece se
încadrează în normele europene şi în normele naţionale NTPA 001-2002. Ele reprezintă cea mai modernă
şi eficientă soluţie de protecţie a apelor freatice şi de suprafaţă. Prin epurarea imediată şi nu doar stocarea
lor într-un bazin prin care se pot infiltra în sol (este cazul foselor septice), se înlătură pericolul
contaminării pânzei freatice cât şi a mediului ambiant în general.

Microstaţie modulară de 150 LE realizată de firma ORM (Omnia Resina Mazzotti).

Prin eliminarea necesităţii de a vidanja săptămânal sau lunar (este cazul foselor septice, în funcţie
de încărcare), microstaţiile de epurare aduc beneficiarilor economii importante. Ele sunt construcţii
compacte din materiale rezistente, cu deosebite proprietăţi fizico-chimice.
Microstaţie AS-NIKKOL de 28-55 LE.

Se utilizează materiale compozite, materiale plastice armate, care prezinta o foarte bună rezistentţă
fizico-chimică în timp şi nu îşi modifică proprietăţile la variaţiile de temperatură. Materialele compozite
reprezintă o alternativă solidă la materialele tradiţionale precum oţelul, betonul sau polietilena. Acestea
din urmă pot rugini, fisura, sparge sau dezlipi şi facilitează apariţia de depuneri pe pereţii interiori ai
bazinelor care in timp duc la dereglarea proceselor de epurare cât şi la colmatarea conductelor.

Microstaţie de epurare biologică din materiale plastice BIO CLEANER cu capacitatea de 30-45 LE.

Materialele compozite şi materialele plastice în schimb, sunt cu mult mai stabile şi rezistente, nu
facilitează depunerile pe interior, nu sunt corodate de sol şi nu necesită întreţinere specială. Se elimină
pericolul contaminării pânzei freatice prin infiltrarea dejecţiilor prin pereţii sau radierul foselor septice.
Rezervorul se instalează direct în sol, fără a mai necesita construcţii suplimentare. Suprafaţa ocupată este
minimă şi este în funcţie de spaţiul disponibil. Costurile de exploatare sunt minime şi se compun din
costul energiei electrice consumate şi cel al vidanjării anuale. Consumurile de electricitate variază între
0,3 kW/h pentru staţia de 5 LE şi 8 kW/h pentru cea de 500 LE comparativ cu fosele septice la care
operaţia de vidanjare trebuie efectuată săptămânal, microstaţiile de epurare, prin procesul biologic de
epurare utilizat, necesită doar vidanjare anuală.
Motivul constă în faptul că tehnologia de epurare este mecano-biologică şi nu necesită adaos de
substanţe chimice; microorganismele care se dezvoltă în staţie hrănindu-se cu materiile organice prezente
în apa uzată menajeră.
Apa care iese din staţie este perfect clară şi inodoră, fără depuneri sau suspensii. Nu degajă
mirosuri neplăcute. Funcţionarea staţiei nu necesită supraveghere ci doar o inspecţie periodică de rutină.
Pot fi instalate fără restricţii în curţi, în vecinătatea clădirilor sau chiar în subsolul acestora.
 Folosirea de tehnologii avansate şi echipamente performante în instalaţiile de tratare şi epurare a
apelor duce la protecţia bazinelor hidrografice, un domeniu tot mai important în asigurarea cantitativă şi
calitativă a hranei populaţiei, o prioritate în plan naţional şi internaţional. În acest sens se înscriu şi
preocupările noastre de a realiza echipamente cât mai eficiente pentru epurarea apei uzate, pentru
păstrarea nealterată a râurilor – sursa de bază a apei potabile din aglomerările urbane.
 Actiunile intreprinse de Romania in implementarea Directivei privind
epurarea apelor urbane

Implementarea Directivei privind epurarea apelor uzate urbane reprezinta o problema complexa si foarte
costisitoare (a fost evaluata la 9,5 miliarde euro).
In derularea lucrarilor de investitii in domeniul infrastructurii de apa uzata s-a avut in vedere dimensiunea
impactului pe care acestea le genereaza asupra mediulu . In acest sens s-a inceput cu investitii in
infrastructura de apa uzata din aglomerarile umane mari, orase cu peste 150,000 locuitori echivalenti.
Pana in prezent sunt in derulare 33 proiecte ISPA, insumand peste 1,2 miliarde Euro. Toate aceste proiecte
au un caracter integrat, rezolvand atat problematica alimentarii cu apa potabila, cat si pe cea a
epurarii apelor uzate urbane.
In vederea realizarii de investitii in infrastructura de apa uzata si pentru celelalte aglomerari umane, de
dimensiuni medii (pana la 10,000 l.e) si mici ( intre 2000-10,000 l.e) s-au avut in vedere o multitudine de
surse de finantare: fonduri multilaterale sau nerambursabile, credite pentru finantarea serviciilor publice si
investitii in infrastructura cu garantii guvernamentale sau locale, stimularea participarii capitalului privat
si a parteneriatelor public-private.
Romania a beneficiat si beneficiaza de importante instrumente financiare ale Uniunii Europene (ISPA,
SAPARD, SAMTID, PHARE) care ii vor permite asigurarea sustinerii financiare necesare pentru
realizarea lucrarilor de investitii in infrastructura in domeniul canalizarii si epurarii apelor uzate.
Cresterile investitionale sesizate au fost determinate si de sustinerea guvernamentala, reprezentata in anul
2006 printr-o serie de initiative ca:
• Memorandumul (semnat la 12 ianuarie 2006), in valoare totala de 1,4 miliarde Euro, initiat de MMGA
pentru modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata din bazinul Cris (orasele si zonele adiacente
oraselor: Marghita, Beius, Alesd, Valea lui Mihai, Salonta si Stei) si din judetul Vaslui (4 orase: Vaslui,
Barlad, Husi si Negresti) si in municipiul Ploiesti, proiecte in valoare de 162 milioane Euro;
• Memorandum (semnat la 18 martie 2006), initiat de catre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si
Turismului, in vederea contractarii unui imprumut BDCE prin Ministerul Finantelor Publice de 930
milioane Euro in perioada 2006-2009, din care 120 milioane Euro pentru alimentarea cu apa a satelor si
510 milioane Euro pentru realizarea unui sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si
canalizare, precum si de statii de tratare a apei potabile si statii de epurare in localitatile cu o populatie mai
mica de 50 000 locuitori echivalenti;
• Memorandum (semnat la 03.05.2006) la initiativa MMGA privind aprobarea contractarii unui imprumut
BIRD in valoare de 106,2 milioane Euro. pentru proiectele prioritare prioritare de investitii in
infrastructura de apa si apa uzata din municipalitatile Arad si Bucuresti in valoare totala de 137,3 milioane
Euro; din suma imprumutata 11 milioane Euro sunt destinate pentru pregatirea, sub indrumarea MMGA, a
11 proiecte din domeniul apei si apei uzate propuse in 11 judete ale tarii.
• “Programului de dezvoltare a infrastructurii din mediu rural” instituit prin Ordonanta nr.7/2006 care
aloca sume importante (73,322 mii lei) pentru realizarea de proiecte de investitii in mediul rural unde se
gasesc majoritatea aglomerarilor umane cu 2000-10000 l.e.
Tot pentru aglomerarile din mediul rural, cuprinse intre 2 000-10 000 l.e., dar care au ca termen de
conformare perioada 2007-2013, s-au realizat prin programul SAPARD 68 proiecte in valoare totala de
60,5 milioane Euro si au fost declarate eligibile tot prin programul SAPARD alte 96 proiecte referitoare la
investitii in domeniul retelelor de canalizare si constructiei de statii de epurare din mediul rural.
Aplicatii regionale de modernizare a infrastructurii de apa/apa uzata in 12 judete (altele decat cele
sustinute prin masura ISPA):vor fi finanţate printr-un imprumut de la BIRD. Se estimeaza ca aceste
proiecte vor fi finalizate pana la jumatatea anului 2008.
O aplicaţie regională pentru 14 localitati din judeţul Argeş, va fi sustinuta prin credite de la BERD.
Prin Administratia Fondului de Mediu sunt finantate 9 proiecte de reabilitare si modernizare a
infrastructurii de apa si apa uzata din localitatile mici .
In cursul anului 2007, prin fonduri ISPA pentru asistenta tehnica(AT ISPA 2 2005/RO/16/P/PA/001) vor
fi pregatite aplicatii pentru alte15 judete in valoare de 25 milioane Euro, din care fonduri nerambursabile
ISPA 50%, si cofinantare 50% de la bugetul de stat si prin Banca germana KFW.
Contractele de lucrari sunt prevazute pentru perioada 2008-2012.
Avand in vedere proiectele in curs de derulare/finalizare, precum si portofoliul de proiecte care se afla in
curs de pregatire, se poate constata ca Romania isi-indeplinit pana in prezent angajamentele prevazute in
Planul de Implementare al Directivei privind epurarea apelor uzate urbane.