Apari să dai lumină-Mihai Eminescu

-încadrare în curentul romantism-

Textul citat ,,Apari să dai lumină’’ de Mihai Eminescu aparține genului liric prin prezența eului
liric, mască a subiectivității și prin exprimarea, în mod direct, subiectiv se sentimentelor, a
trăirilor și a stărilor sufletești, prin intermediul unui limbaj expresiv. Este o ilustrare sensibilă și
originală a lumii care conturează universul poetic.
Întregul discurs se focalizează, în spiritul romantismului, pe tema iubirii, susținută de motivele
literare specific romantice, ale amorului, a ochilor și a dulcilor făgăduinți.
Textul cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și luciditatea
aspect ilustrat în versul cu valoare de simbol al întregii confesiuni lirice: ,,În dulcea-nfiorare a
sufletului cald’’. Se observă preponderența sentimentului asupra rațiunii, accentuându-se starea
de dorință profundă a împlinirii dragostei prin contemplarea extatică a ființei iubite, ideea redată
cu ajutorul inversiunii ,,cu-a mele lacrimi picioarele să-ți cald’’. În aceeași ordine de idei,
metafora ,,O, marmură, aibi milă’’ sugerează suferința profundă pe care subiectul liric o
experimentează prin eros, sentiment care se așază-în cele din urmă-sub auspiciile tanaticului
(,,Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt’’). În plus, epitetul ,,dulci făgăduinți’’evocă o
speranță protectoare, paradiziacă, fapt evidențiat și prin metafora ,,ochii de înger’’.
Se remarcă o trecere de la rațional către zonele tainice ale sufletului, o reacție împotriva limitelor
de orice fel, evadarea din lumea reală, făcându-se prin ideile exprimate, într-un cadru nocturn.
Așadar, prin temă, prin motivele literare, prin predilecția pentru exprimarea stărilor interioare
intense, prin dorința de evadare din lumea reală în vis, prin cultivarea sensibilității și
minimalizarea rațiunii și a lucidității și prin utilizarea resurselor expresive, textul citat poate fi
încadrat în lirica romantică.