Enigma Otiliei

de George Cǎlinescu

- roman realist-balzacian, obiectiv, interbelic -

1. Date despre autor

George Cǎlinescu este considerat a fi unul dintre cei mai cunoscuţi critici literari şi scriitor români din
perioada interbelicǎ. În postura de romancier acesta a cultivat realismul balzacian.

2. Date despre opera vizată.

Publicat în anul 1938 la sfârşitul perioadei interbelice, Enigma Otiliei este al doilea din cele patru romane
ale autorului. Acesta este un roman realist-balzacian, obiectiv. Este un roman, deoarece e o specie a genului epic,
în prozǎ, de dimensiuni ample, cu o acţiune complicatǎ, derulatǎ pe mai multe planuri narative la care participǎ
personaje numeroase, implicate în conflicte de diferite facturi. Din perspectiva curentelor literare, romanul este
unul realist, realismul fiind un curent literar, teoretizat în a doua jumǎtate a secolului a XIX-lea și existent până
astăzi, care promoveazǎ reflectarea veridicǎ a realitǎţii în operele literare. Textul aparţine realismului prin:
tematica socialǎ, motivele balzaciene, obiectivitatea viziunii narative, încadrarea personajelor în tipologii, stilul
sobru şi utilizarea tehnicii detaliului în descrieri. Astfel, tema vizează un aspect al realității: viața burgheziei
bucureștene la începutul secolului XX, surprinsă sub determinismul socio-economic. De asemenea, personajele se
încadrează în tipologii relevante pentru perioada vizată: Felix Sima – intelectualul în formare, Otilia Mărculescu –
eternul feminin, Costache Giurgiuveanu – avarul, Leonida Pascalopol – aristocratul rafinat etc.

3. Semnificaţia titlului.

Iniţial romanul a fost numit “Pǎrinţii Otiliei”, dar din motive editoriale, scriitorul a ales titlul “Enigma
Otiliei”. Primul face referire la ideea paternitǎţii, iar titlul final surprinde misterul prin care se caracterizeazǎ
personajul principal.

4. Tema şi viziunea despre lume.

Tema textului este viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului XX, profund influenţatǎ de puterea
banului. Viziunea despre lume pe care textul o transmite este în corelaţie cu tematica, autorul conturând imaginea
unei lumi în care materialul dominǎ spiritualul şi în care banul este puterea care guverneazǎ totul. O secvență
semnificativă în conturarea temei este aceea în care cei din familia Tulea invadează casa lui Costache, când acesta
se îmbolnăvește, cu scopul de a-i grăbi moartea și de a obține moștenirea. O altă secvență care evidențiază
tematica abordată este cea în care Otilia plecă la Paris cu Pascalopol și se căsătorește cu acesta, renunțând la un
viitor alături de Felix.
 5. Construcţia discursului narativ

La nivelul construcţiei discursului narativ, romanul are toate particularităţile scrierilor realist-obiective:
naraţiunea este la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient, obiectiv şi extradiegetic. Perspectiva naratorului
obiectiv se completează prin aceea a personajului-reflector Felix Sima.
Perspectiva narativă este obiectivă, cu focalizare zero. Modalitatea preponderentă de expunere este
naraţiunea care se îmbină cu dialogul, monologul şi descrierea. Descrierile sunt detaliate, valorificând tehnica
detaliului.

6. Construcţia subiectului

La nivel compoziţional, romanul este structurat în douǎzeci de capitole, fǎrǎ titlu. Acţiunea este
complicatǎ, derulându-se pe douǎ planuri. Unul urmǎreşte destinul tânǎrului Felix Sima, celǎlalt istoria moştenirii
lui Costache Giurgiuveanu. Există o relaţie de simetrie între incipit şi final deoarece ambele prezintǎ imaginea
strǎzii Antim şi a casei lui Costache Giurgiuveanu din perspectiva lui Felix, aflat însǎ la vârste diferite : în
adolescenţǎ şi la maturitate.
Acţiunea este complicatǎ, derulându-se pe cele douǎ planuri principale. Felix Sima, un tânăr orfan de
optsprezece ani, vine în București la unchiul și tutorele său Costache Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de
Medicină. Ajuns la adresa indicată, aceasta o cunoaște pe Otilia, fiica vitregǎ a bătrânului, și pe ceilalți membri ai
familiei: Aglae Tulea, sora lui Costache, soțul ei, Simion și copiii acestora Titi, Aurica, Olimpia, ginerele
Stanică Rațiu precum și prietenul de familie Leonida Pascalopol. Otilia a rămas orfană de mică și este crescută de
tatăl său vitreg, moș Costache. Pascalopol a cunoscut-o pe mama Otiliei și de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia
purtându-i o stimă deosebită. Felix se simte tot mai atras de Otilia pe care o admiră și cu care petrece din ce în ce
mai mult timp. Vede însă în Pascalopol un rival. Între Felix și Otilia se clădește o relație de profundă prietenie și
atașament. Felix îi mărturisește iubirea, iar Otilia pare și ea înduioșată, însă privește totul în mod copilăresc. Grija
sa pentru Felix pare mai mult a unei surori. În casă discuțiile despre adopția Otiliei de către moș Costache
declanșează un nou val cu scandaluri din partea Aglaei. În cele din urmă, fata îi cere lui moș Costache să nu
întocmească formalitǎțile de adopţie. Din cauza unei ușoare insolații și a efortului, moș Costache are un atac de
apoplexie, în urma căruia toată familia Tulea își petrece două zile în casa bătrânului, ignorând boala acestuia și
interzicându-i Otiliei accesul la el. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, ce recomandă
multă liniște și odihnă bolnavului. Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți cei din familia
Tulea, fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont în bancă pe numele Otiliei. Stănică, după
îndelungi căutări află locul unde sunt ascunși banii și-l jefuiește, ceea ce îi provoacǎ bǎtrânului un nou atac
cerebral, care îl ucide. Ultimul capitol are rol de epilog, prezentând destinul ulterior al personajelor: Otilia se
căsătorește cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris. Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu
Georgeta, iar apoi intră în politică și în afaceri, dar fără succes, Simion moare la sanatoriu, iar Aglae risipește
averea lui Costache, împreunǎ cu copiii ei. Felix devine doctor renumit și profesor universitar și se căsătorește din
dragoste cu o fată din înalta societate, intrând în cercuri înalte. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren și
află că acesta a divorțat de Otilia – pentru a-i reda tinerei libertatea - aceasta fiind căsătorită cu un conte bogat și
locuind în Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei
idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici nu stă nimeni”.

7. Conflictele

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea a lui Costache Giurgiuveanu si cea a
surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează universul social prin tipurile umane realizate. Istoria moştenirii determină
conflicte succesorale, iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict
erotic. Felix experimentează un conflict interior, generat de comportamentul contradictoriu și derutant al Otiliei. Otilia
trăiește un zbucium lăuntric din cauza statutului ei incert în familie și în societate.

8. Personajele

Construcţia personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea
trăsăturilor de caracter. Personajele reprezintă tipologii: mos Costache - avarul sufletist; Otilia – întruchipare a eternului
feminin; Felix – intelectualul în devenire; Pascalopol – aristocratul rafinat, Aglae – “baba absolută fǎrǎ cusur în rǎu”;
Aurica – fata bătrână; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc de la caracterele clasice pe care realismul le
preia. Tot un element clasic este şi triunghiul amoros.
Felix Sima este unul dintre personajele principale, al cărui destin este urmărit de-a lungul romanului. Acesta este
un personaj rotund, fiind surprins procesul sǎu de maturizare, din acest punct de vedere textul având caracter de
Bildungsroman.
Otilia Mǎrculescu ilustreazǎ tipologia fetei tinere, reprezintând eternul feminin, care prin natura sa este
contradictoriu şi derutant. Trǎsǎtura ei definitorie este farmecul – rezultat din convergenţa mai multor caracteristici :
frumuseţea, cochetǎria, comportamentul contradictoriu, oscilaţia între inocenţǎ şi realism.

9. Limbajul artistic şi stilul

Limbajul prozei narative se remarcă prin stilul sobru şi elaborat. Limbajul naratorului este unul elevat, iar
cel al personajelor este uniformizat.

Enigma Otiliei
de George Cǎlinescu
- caracterizarea lui Felix Sima -
1. Date despre autor
2. Date despre opera vizată.
 3. Semnificaţia titlului.
4. Tema şi viziunea despre lume.
5. Construcţia discursului narativ.

6. Statutul personajului în operǎ.

Felix Sima este unul dintre personajele principale, al cărui destin este urmărit de-a lungul romanului.
Acesta este un personaj rotund, fiind surprins procesul sǎu de maturizare, din acest punct de vedere textul
având caracter de Bildungsroman. El este definit chiar de George Călinescu ca ”martor și actor” şi cu el se
deschide acţiunea romanului, care, într-unul dintre planurile narative, urmărește formarea personalității acestui
personaj. Reprezintǎ tipul intelectualului în formare, fiind preocupat de educaţia sa şi de cariera de medic pe
care vrea sǎ o urmeze, fiind student la Facultatea de Medicinǎ

7. Statutul social şi biografic.

Felix este fiul renumitului doctor Iosif Sima de la Iaşi; a rǎmas orfan de mamǎ încǎ din copilǎrie, iar tatǎl i-
a murit cu puţin înainte de începerea acţiunii romanului. Statutul sǎu de orfan îi amplificǎ sensibilitatea și
introvertirea, fiind dornic de afecțiune și de eliberarea de suferințele trecutului. Tutorele sǎu legal este unchiul
sǎu, Costache Giurgiuveanu, în casa cǎruia se stabileşte când vine la Bucureşti.

8. Modalitǎţile de caracterizare.
Personajul este caracterizat direct de cǎtre narator ”un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de
licean”, ”ambiţios”, ”spirit ardent şi tânǎr” şi de alte personaje. Astfel, Otilia îl considerǎ ”încǎ un copil”,
Pascalopol îl considerǎ ”un om cu desǎvârşire independent”, iar Stǎnicǎ îl crede ”un pezevenghi”. Este
prezentǎ şi autocaracterizarea ”Eu am o voinţǎ puternicǎ”.
Caracterizarea indirectǎ rezultǎ din fapte, atitudini, comportament, limbaj, relaţiile cu celelalte personaje,
raportarea la mediul social, confruntarea cu situaţii tensionate. Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele
conturează indirect, încă de la primele pagini ale romanului, o fire raţională, lucidă, cu o mare nevoie de
certitudini, o fire analitică şi un spirit de observaţie foarte dezvoltat.

9. Portretul fizic.
Portretul fizic ilustrează, prin detaliile descrierii directe, trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în
mod indirect: ”faţa îi era juvenilă si prelungă, aproape feminină”, ceea ce sugerează delicateţea sufletească.
Nasul ”de o tăietură elenică” îi dă o ”notă voluntară”, iar îmbrăcămintea, desi o ”uniformă de licean”, îi dă un
aer bărbătesc si elegant.

10. Portretul moral.

- se concretizeazǎ pe parcurs :
 Trǎsǎtura lui definitorie : voinţa ieşitǎ din comun – în plan profesional îşi urmǎreşte cu tenacitate
scopurile. Ferm şi tenace, munceşte cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut în medicină,
publică un studiu de specialitate într-o revistă franceză şi, cu îndârjire şi preocupare pentru cariera
sa, devine profesor universitar, o autoritate medicală, căsătorindu-se, potrivit ambiţiei sale, cu fata
unei personalităţi politice a vremii, care-i asigură şi un statut social superior.
 Alte trǎsǎturi :
- inteligenţa şi sensibilitatea – scrie articole de specialitate admirate de profesori şi colegi, se remarcǎ
la facultate prin cunoştinţele vaste. O secvență semnificativă care ilustrează sensibilitatea lui Felix este
când acesta sosește în Bucureşti. Ajuns la casa lui Costache Giurgiuveanu, este derutat când bǎtrânul
 spune « Aici nu stǎ nimeni ! » şi îi inchide uşa în nas. Timp de câteva clipe, pânǎ uşa este redeschisǎ
de Otilia, Felix se simte complet descumpǎnit, rǎnit şi lipsit de orice repere

- tendinţa spre analizǎ şi autoanalizǎ : analizeazǎ comportamentul celor din jur, încercând sǎ le
înţeleagǎ caracterul; îşi investigheazǎ propriile sentimente, fiind interesat sǎ se cunoascǎ mai bine.

- în iubire este naiv şi lipsit de experienţǎ. El vede în Otilia un ideal şi o enigmǎ, neputând sǎ
înţeleagǎ comportamentul contradictoriu şi derutant al fetei. De la prima întâlnire, Felix simte pentru
Otilia o simpatie spontană, care se transformă în iubire, fiind chinuit de lupta ce se dă în sufletul său
între a crede bârfele clanului Tulea şi a păstra o dragoste pură pentru fată. Îl descumpăneşte
comportamentul derutant al Otiliei, nu-şi poate explica schimbările bruşte de atitudine ale fetei,
trecerea ei de la o stare la alta. Este gelos pe Pascalopol şi suferǎ când Otilia îl înconjoarǎ cu afecţiune
pe moşier. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol îl deznădăjduieşte, însă nu renunţă la carieră, ba
dimpotrivă, eşecul în dragoste îl maturizează. Scena ultimei întâlniri dintre Felix și Otilia, amplasată la
finalul romanului înainte de plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol, este relevantǎ pentru modul de a
gândi al lui Felix. Cei doi tineri petrec împreună noaptea de dinaintea plecării aceștia discută marile
probleme ale vieții: statutul femeilor și al fetelor, viața de familie și consecințele unui cuplu tânăr sau
importanța carierei în viața lui Felix.

- dacă pe plan sentimental el eşuează, el se va realiza, în schimb, pe plan profesional, iar eșecul
sentimental îi este benefic, determinând maturizarea ulterioarǎ pe plan afectiv : “Se cǎsǎtori într-un
chip strǎlucit, şi intrǎ, prin soţie, într-un cerc de persoane influente.”

Relația Felix - Otilia

1. Date despre autor și operele lui în general

2. Date despre opera vizatǎ

3. Observații referitoare la relația Felix – Otilia

Texul nu se remarcǎ doar prin acțiune, ci și prin personajele memorabile. Un nucleu de interes îl
reprezintǎ relați dintre Felix Sima și Otilia Mǎrculescu, personajele principale ale operei.

4. Statutul personajelor în opera.

Felix și Otilia sunt personajele principale al căror destin este urmărit de-a lungul romanului.Acestea sunt
personaje rotunde, fiind surprins procesul lor de maturizare, din acest punct de vedere textul având caracter de
bildungsroman. Din punct de vedere tipologic, Felix reprezintǎ intelectualul în formare, pe când Otilia reflect
eternal feminine care prin natura lui este contradictoriu și derutat. Statutul biografic îi apropie, fiindcǎ ambii sunt
orfani. Felix este fiul renumitului medic Iosif Sima de la Iași. Mama sa a murit când bǎiatul era mic, iar tatǎl cu
câteva luni înainte de sosirea lui Felix la București. Otilia a rǎmas și ea orfanǎ de mama încǎ de micǎ, fiind fata
celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu. Ea are un statut ingrat în familie, deoarece nu este adoptatǎ
legal de bǎtrân.

5. Elemente care contribuie la evidențierea relației

În evidențierea relației dintre cele douǎ personaje pot fi aduse în atenției elemente structurale care ajutǎ la
investigarea aceastui raport.

6. Tema și viziunea despre lume.

7. Modalitǎțile de caracterizare

 cele douǎ personaje sunt portretizate prin diverse modalitǎți de caracterizare: caracterizare direct, realizatǎ
de narator, alte personaje și prin autocaracterizare și caracterizare indirectǎ, rezultatǎ din fapte, atitudini,
comportament, limbaj, relațiile cu celelate personaje, raportarea la mediul social și confruntarea cu situații
tensionate. În cazul lui Felix, caracterizarea directă este realizată de către narator încă de la început, din momentul sosirii
lui Felix în Bucuresti: « un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean”. Portretul fizic ilustrează, prin
detaliile descrierii directe, trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în mod indirect: ”faţa îi era juvenilă si prelungă,
aproape feminină” sugerează delicateţea sufletească. Nasul ”de o tăietură elenică” îi dă o ”notă voluntară”, iar
îmbrăcămintea, desi o ”uniformă de licean”, îi dă un aer bărbătesc si elegant. Trăsăturile fizice ale Otiliei se dezvăluie
treptat: la început, prin perspectiva lui Felix: „capul prelung şi tânăr, încărcat cu bucle, căzând pe umeri”, apoi „Fata părea
sa aibă optseprezece – nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochi foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între
bucle şi gulerul de dantelă”.

 Portretele morale se configureazǎ pe parcurs. Trǎsǎtura definitoarie a lui Felix este voința ieșitǎ din comun, pe când
a Otiliei este farmecul. În caracterizarea personajului feminin autorul utilizează, alături de procedeele retoricii clasice, şi
modalităţi narative inovatoare, propice retoricii romanului modern: comportamentismul şi reflectarea poliedricǎ. Astfel ,
Otilia este perceputǎ diferit de celelalte personaje: pentru Giurgiuveanu, ea este „fe-fe-tiţa”, „Otilica”sa cea scumpă, care îi
luminează bătrâneţea şi singurătatea. Pentru Pascalopol este tânăra strălucitoare, cu suflet capricios de artistă. Pentru Felix,
este o enigmǎ, pentru Aglae şi Aurica este „o stricată”. Otilia însă se judecă cu luciditate, descoperindu-şi structura
dilematică. „Eu sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau”, „noi, fetele, suntem mediocre şi singurul merit este acela că-mi dau seama
de asta”.

- Relaţia cu Felix îi scoate în evidenţǎ caracterul. Pe Felix îl iubeşte şi se poate bizui pe devoţiunea lui, dar, fiind,
ca şi ea, lipsit de experienţa vieţii, nu-i poate oferi ocrotirea necesară. În afară de asta, seriozitatea preocupărilor lui o
sperie. De aceea se îndreaptă către Pascalopol – singurul care o poate apăra de ostilitatea familiei şi de obsesia
îmbătrânirii, şi care-i cunoaşte dorinţa funciară de libertate şi de trăire maximă a vieţii. În iubire Felix este naiv şi lipsit
de experienţǎ. El vede în Otilia un ideal şi o enigmǎ, neputând sǎ înţeleagǎ comportamentul contradctoriu şi derutant al
fetei. Este gelos pe Pascalopol şi suferǎ când Otilia îl înconjoarǎ cu afecţiune pe moşier. Drama erotică a lui Felix
provine din faptul că, desi vede în Otilia o fată admirabilă, superioară, el n-o poate întelege în momentele sale de
luciditate, când operează raţiunea şi nu sentimentul. Sentimentele care se înfiripă de la început între ei pornesc de
la o apropiere firească între doi tineri, dar şi de la o grijă reciprocă între doi orfani, ce simt nevoia să se apere
unul pe celălalt. Otilia devine o obsesie pe care, în funcţie de nevoile sale, Felix o dărâmă şi o
reconstruieşte, fără a fi capabil de generozităţi sentimentale prea mari. Otilia concepe iubirea în felul
aventuros al artistului, dăruire şi libertate absolută, pe când Felix este dispus să aştepte oricât până să
se însoare cu ea. Diferenţa dintre ei şi posibilitatea de a reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a
lui Felix o fac pe Otilia să îl părăsească şi să aleagă o căsnicie cu Pascalopol.

 Rezumat în epilog, destinul Otiliei lasă din nou loc de ambiguităţi. Peste ani, Felix îl întâlneşte întâmplător
pe Pascalopol care îi arată o fotografie a acesteia. Tulburat, Felix nu recunoaşte imediat trăsăturile fetei:
 „un aer de platitudine feminină stingea totul”. Astfel aflǎ că Otilia s-a despărţit de Pascalopol, căsătorindu-
se cu un conte argentinian. „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”, subliniază
Pascalopol, însǎ Felix nu o mai regǎsește în femeia frumoasǎ din fotografie pe fata fermecǎtoare pe care o
iubise atât de mult.

8. Secvențe semnificative

Existǎ în text secvențe narative care contribuie major la în țelegerea relației dintre cele douǎ personaje. De
exemplu, când Felix intra in camera Otiliei, dezordinea il atrage, conducandu-l catre un univers spiritual
al „ascunzisului feminin”, potrivit cuvintelor autorului. Intrarea in spatiul labirintic al Otiliei marcheazǎ
începutul unui traseu afectiv sinuos, la capǎtul cǎruia cei doi se redescoperǎ – Felix matur, Otilia independentǎ.
Atractia fata de Otilia il dezamageste, cǎci nu reusește sǎ o înțeleagǎ, fata are schimbari bruste de atitudine, pe
care mintea rationala a lui Felix nu le poate accepta. O altǎ secvențǎ semnificativǎ este aceea când Pascalopol
vine s-o ia pe Otilia la teatru. Felix este deranjat nu de veselia fetei, ci de "satisfactia retinuta" a barbatului, "care
nu se clasa deloc printre sentimentele paterne". Ciudata i se pare si inclinatia Otiliei, "o prietena de varsta lui",
pentru un barbat atat de matur. Permanent aceasta relatie dintre Otilia si Pascalopol il va contraria pe tanar.

9. Conflictele

Conflictele interioare experimentate de cei doi tineri indicǎ modul în care evolueazǎ relația lor. Felix trǎiește
un intens zbucium lǎuntric din cauza comportamentului contradictoriu și derutant al Otiliei, pe când fata este
victima statutului sǎu ingrat în familie și în societate.

10. Opinia