„ÎN GRĂDINA GHETSIMANI ”

de Vasile Voiculescu

I. CORELAŢIE ÎNTRE TEXTUL BIBLIC ŞI TEXTUL POETIC (GRUPA MANUELA )

Matei 26,36 “Iisus a venit cu ei într-un loc îngradit, numit Ghetsimani”

- conturarea cadrului spaţio-temporal: gradina de măslini Ghetsimani înainte de prinderea
lui Iisus.
Matei 26,37 “a început să se întristeze si să se mâhnească foarte tare”
- “şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna”. Poetul evidenţiază în mod expresiv lupta
interioară a Mântuitorului în faţa acceptării jertfei pentru omenire.
Matei 26,39 “Tată dacă este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau. Facă-se voia Ta.”
- “O mână nendurata, ţinând grozava cupă,/ Se cobora miindu-l si i-o ducea la gură”.
“Paharul” este reprezentat ca un simbol al păcatelor omenirii pe care Iisus trebuia să le
accepte sacrificandu-şi viaţa pentru mântuirea omului. Dualitatea acestui simbol este
sugerată de antiteza venin-dulceaţă prin care putem înţelege că pe de o parte paharul
păcatelor era insuportabil, pentru sfinţenia caracterului său şi pe de altă parte era preţul
care ne-ar fi adus tuturor posibilitatea unei fericiri veşnice.
Luca 22,43 “Atunci i s-a arătat un înger din cer ca sa-L întarească”
- “Treceau bătai de aripi prin vraiştea grădinii”. Momentul rugaciunii lui Iisus
concentrează un razboi al puterii spirituale, poetul Vasile Voiculescu amintind atât de
îngerii care au venit în ajutorul lui Iisus cât şi ulii de seară care reprezintă prezenţa
forţelor demonice dornice de pradă.
Luca 22,44 “A început să se roage şi mai fierbinte şi sudoarea i se facuse ca nişte picături mari
de sânge care cădeau pe pămant”
- “Curgeau sudori de sânge pe chipul alb ca varul”. Suferinţa, chinul sufletului au ecou şi
în planul fizic acest lucru fiind sugerat de imaginarul poetic care menţionează şi
sudoarea de sânge care cădea pe pământ.

II. COMPARAŢIE TEXT -ICOANĂ (GRUPA IOANA )

Textul poetic şi cel iconografic au în comun incertitudinea asumării unui destin implacabil,
Fiul Domnului fiind pus la încercarea de a-şi apropria păcatele întregii omeniri. Gestul
îngenuncherii, prezent în ambele reprezentări, este semn al rugăciunii şi nu al supunerii. Iisus se
opune în primă instanţă destinului său,însă rugăciunea Îl ajută să facă voia Tatălui său.
Contrastul cromatic alb-roşu din textul poetic pune în evidenţă zbuciumul sufletesc şi
condiţia duală a Omului : ”sudori de sânge”(suferinţa fizică),”chipu-i alb ca varul”(componenta
spirituală).Această frământare este conturată în icoană prin mimica personajului biblic care
denotă durere,tristeţe. În opoziţie se poate observa cromatica închisă, monotonă din icoană
realizată prin îmbinarea unui cer fumuriu cu a hainelor vernil ale Mântuitorului.
Lumina pe care-o transmite potirul în textul iconografic poate simboliza asceza spirituală la
care aspiră Fiul Domnului şi pe care o poate atinge doar prin sacrificiul suprem.
În poezie,dramatismul e suferat de imaginea ”mâinii nendurate” a Divinităţii, care-L supune pe
Iisus unei alegeri decisive. În reprezentarea iconografica,această mână lipseşte,accentul căzând
pe drama Celui în ale căror mâini stă salvarea umanităţii. Mâna nendurată subliniază efortul lui

1|Page
Dumnezeu de a-şi face Fiul să-şi accepte destinul, iar absenţa ei poate sugera că întreaga
responsabilitate a deciziei rămâne la latitudinea lui Iisus.
Cromatica cerului din icoană este în concordanţă cu ”furtuna” stârnită în slăvi,din poezie.
Cadrul natural este vag conturat în textul iconografic, pe când în textul poetic acestuia îi sunt
dedicate o serie de versuri, printre care şi ultimă secvenţă. Icoana pare a imortaliza doar o parte
din întregul episod descris în poezie,căci ea îl prezintă pe Iisus rugându-se încă,primind lumină
cereasce şi nu arată deznodământul,alegerea făcută.
Secvenţa IV constituie în textul poetic proiecţia suferinţei interioare asupra cadrului
natural,autorul făcând apel la personificări şi hiperbole. Mesageri divini, îngerii, nu însoţesc în
mod explicit zbaterea omului, dar se remarcă metafora ”batăi de aripi”,care susţine ambiguitatea
limbajului poetic: îngerii mântuirii sau ai morţii.Ulii sunt şi ei simboluri ale trecerii în nefiinţă.
Se poate observa în planul secund al icoanei prezenţa unor personaje biblice ce pot
reprezenta Apostolii, pe când în discursul poetic nu este evidenţiată altă prezenţă umană în afara
Mântuitorului. „Frământarea” măslinilor este vizibil redată şi în icoană unde prezenţa acestora se
integrează în tabloul naturii resemnate.
Poezia reia imaginea ”infamei băuturi” sub forma jocului aparenţă-esenţă. Renunţarea la
viaţă,moartea,pare venin,însă sacrificiul suprem e ”dulceaţă” în final,căci această jertfă,aceste
patimi absolvă restul oamenilor de suferinţă.

III. ASPECTUL TRADIŢIONAL AL MESAJULUI ARTISTIC (GRUPA DIANA)

În calitate de colaborator al revistei "Gândirea", Vasile Voiculescu adoptă viziunea

tradiţionalistă spiritualizată promovată de gândirişti, viziune definită prin religia ortodoxă
considerată esenţa conştiinţei naţionale româneşti.
Poezia "În grădina Ghetsimani" exploatează o scenă biblică, cea a rugăciunii lui Iisus
înaintea prinderii sale, Voiculescu ilustrând artistic în cadrul poeziei zbuciumul interior al
Mântuitorului, frământarea dintre dorinţa de a se salva pe sine si condiţia sa de salvator al
întregii lumi. Prin rugaciune, însă, reuşeşte să îşi învingă temerile şi să îşi ducă la bun sfărşit
misiunea.
Conform credinţelor creştine, orice greutate a omului este o încercare din partea divinităţii, o
modalitate prin care omul se arată demn de a primi măntuirea atât de dorită. Jertfa lui Iisus,
ilustrată în poezia lui Voiculescu subliniază puterea credinţei în faţa oricărei ispite, reprezentând
un model demn de urmat pentru credincioşi şi conferind mesajului poeziei caracter tradiţionalist.

IV. ILUSTRAREA MARCILOR LIRISMULUI SUBIECTIV , STARILE SI ATITUDINILE EULUI

LIRIC (GRUPA PUIU)

Deşi lipsesc mărcile persoanei I a comunicării artistice, textul evidenţiază trăirea eului liric şi
adoptă o ipostază contemplativă, urmărind suferinţa lui Iisus. Pe parcursul discursului se observă
diferite atitudini evidenţiate prin mărci subiective.
Postura lui Hristos este tragică prin omenescul ei: „Căzut pe brânci în iarbă se-mpotrivea
întruna". Verbele: „lupta”, „nu primea”, „se-mpotriuea” exprimă refuzul asumării unui destin
implacabil, în clipa de ezitare a Fiului lui Dumnezeu. Contrastul cromatic roşu-alb realizat prin
metafore, pune în evidenţă zbuciumul sufletesc şi condiţia duală: „sudori de sânge", „chipu-i alb
ca varul”. Legătura terestru-ceresc este sugerată prin versul: „Şi-amarnica-i strigare stârnea în
slăvi furtuna", metafora „amarnica” sugerând compătimirea eului liric.

2|Page
 Dramatismul resimtit şi de eul liric este sugerat de valoarea de superlativ stilistic a
epitetelor: „mană nendurată", „grozava cupă", iar rezistenţa la ispitire (cale a purificării
spirituale), prin epitetele „sete uriaşă", „infama băutură". Epitetul inversiune “grozava cupă” şi
metafora “sete uriaşă” evidenţiază smerenia lui Iisus, eul poetic îndemnându-l pe lector la
admiraţie. Imaginea artistică ,fălcile-ncleştăndu-şi exprimă gestul de refuz al jocului duplicitar,
halucinant. Versul „Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă" concentrează sensul luptei: moartea
trupului - viaţa de apoi.
Strofa a patra constituie ultima secvenţă poetică, proiecţia suferinţei interioare asupra
cadrului natural. Mesagerii divini, îngerii, nu însoţesc în mod explicit zbaterea omului, dar se
remarcă metafora „bătăi de aripi” care susţine ambiguitatea limbajului poetic: îngerii mântuirii
sau îngerul morţii

V. EVIDENŢIEREA CARACTERULUI MODERNIST AL MESAJULUI ARTISTIC ( GRUPA IULIA)

Mesajul artistic este construit în manieră tradiţională dar poate fi receptat şi prin filtrul
modernist dacă în condiţia lui Iisus se regăseşte condiţia umană, în general, care pendulează între
supunere şi revoltă. Modernismul mesajului artistic este dat de natura duală a Mântuitorului care
este atât Fiu al Omului cât şi Fiu al Domnului.

• "lupta cu soarta", "se împotrivea întruna", "bătându-se cu moartea, uitase de

viaţă"

- natura umană este ilustrată prin succesiunea verbelor "lupta", "se împotrivea", "bătându-
se", "uitase". Imperfectul ilustrează o acţiune petrecută în trecut şi neîncheiată, sugerând
prelungirea suferinţei şi a încercării permanente a omului de a se împotrivi sfârşitului în
general, morţii în special;

• "curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul"

- sângele sugerează natura umană a lui Iisus, faptul că poate sângera din cauza efortului
depus în încercarea de a se împotrivi morţii. Pe de altă parte, "chipul alb ca varul", oferă
sugestia divinităţii, a purităţii, a începutului. Contrastul cromatic roşu-alb pune în
evidenţă zbuciumul sufletesc şi condiţia duală. Dacă sângele semnifică sfârşitul vieţii
pământeşti, albul este o nouă viaţă, este pătrunderea în sacru şi eliberarea de profan;

• "şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă"

- oximoronul "venin"-"dulceaţă" relevă interiorizarea,trecerea la o altă etapă a purificării

de patimi,de la lupta cu lumea la lupta cu propriul eu. Versurile reiau imaginea "infamei
bauturi" a ispitirii sub forma jocului aparenţă-esenţă, benefic-malefic

3|Page