Opera literară Enigma Otiliei de G.

Calinescu este un roman realist de tip balzacian, cu

elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. De asemenea este roman social şi citadin.

Opera literară Enigma Oilliei este roman prin amploarea acțiunii, desfaşurată pe mai multe
planuri, cu conflict comptex, la care participă numeroase personaje. Este roman realist prin:
temă, structură (închisã), specificul secvențelor descriptive, realizarea personajelor, dar
depăşeşte modelul realismului clasic, balzacian, prin spiritul critic şi polemic (parodic, ludic
etc.) şi prin elemente ale modernității.

Proza realist-obiectivă se realizează prin narațiunea la persoana a III-a. Viziunea ,,dindărăt"

presupune un narator obiectiv, detașat, care nu se implică în faptele prezentate, dar condiția
impersonalității este încălcată prin comentariul unui estet. Naratorul omniscient știe mai mult
decât personajele sale şi, omniprezent, controlează evoluția lor ca un regizor universal. El
plăsmuieşte traiectoriile existenței personajelor, dar acestea acționează automat, ca nişte
marionete.

Prin temă, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al
modernismului lovinescian. Frescă a burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-
lea, prezentată în aspectele ei esențiale, sub determinare social-economică (banul ca valoare
într-o societate degradată moral), imaginea societătii constituie fundalul pe care se
proiectează formarea/maturizarea unui tânăr, înainte de a-şi face o carieră, traieşte
experienta iubirii şi a relațiilor de familie. Roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri,
romanul este realist-balzacian prin motivul moşteniri şi al paternității.

Titlul inițial, Parinti Otiliei reflectă ideea balzaciană a paternității, pentru că fiecare dintre
personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte ,,părinți". Autorul schimbă titlul din
motive editoriale şi deplasează accentul de la un aspect realist, tradițional, la tehnica
modernă a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul titular.

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole,e construit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stănică etc. Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea
pentru obținerea moşteniri lui Costache Giurgiuveanu şi înlâturarea Otiliei Mărculescu. Al
doilea plan prezintă destinul tanărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a
studia Medicina, locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia.
Autorul acordă interes şi planurilor secundare pentru susținerea imaginii ample a societății
citadie.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal (,,într-o seară de la începutul lui
iulie 1909") și spațial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moș Costache, a
interioarelor), prezintă principalele personaje, sugerează conflictul şi trasează principalele
planuri epice. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui mos Costache,
din perspectiva lui Felix, intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu, în momente diferite ale
existentei sale (adolescență și aproximativ zece ani mai târziu: ,,după război").
Acțiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din
laşi, la Bucureşti, în casa unchiului şi tutorelui său legal, pentru a urma Facultatea de
Medicină. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creşte în casa lui pe Otilia
Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenția de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru
moştenirea fratelui ei.

Expozițiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acțiunii în timp şi

spațiu, veridicitatea susținuta prin detaliile topografice, descrierea străzii în manieră
realistă, finețea observației şi notarea detaliului semnificativ.

Pătruns în locuintă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un omuleț straniu care îi răspunde bâlbâit:
,,nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc", pe verişoara Otilia și asistă la o scenă de familie: jocul de
table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor prezente în odaia
înaltă în care este introdus. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii
vestimentare şi fiziologice care sugerează, în manieră clasică, trăsături de caracter și este
prezentată, în mod direct, starea civilă, statutul în familie, elemente de biografie.

Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund:

1) istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu;

2) destinul tânărului Felix Sima.

Competiția pentru mostenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor, în
plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de imobile, restaurante, acțiuni,
nutrește iluzia longevității și nu pune în practică niciun proiect privitor la asigurarea viitorului
Otiliei, pentru a nu cheltui. Canul Tulea urmăreste succesiunea totală a averii lui, plan
periclitat ipotetic de înfierea Otiliei. Deşi are o afecțiune sinceră pentru fată, bătrânul
amână înfierea ei, de dragul banilor și din teama de Aglae. Inițial într-un plan secundar,
Stănică Rațiu urmarește să parvină, vizează averea clanului Tulea, dar smulge banii lui moș
Costache. Pretutindeni prezent, divers informat, amestecându-se oriunde crede că poate
obține ceva bani sau poate da lovitura vieții lui, personajul susține în fond intriga romanului,
până la rezolvarea în deznodămant: Olimpia e părăsită de Stănică, Aurica nu-și poate face o
situație, Felix o pierde pe Otilia.

Alături de avariție, lăcomie si parvenitism, aspecte sociale spuse observației și criticii în

romanul realist, sunt înfațişate aspecte ale familiei burgheze: relația dintre părinți și copii,
relația dintre soți, căsătoria, orfanul.

Planul formării tânărului Felix, student la Medicină, urmăreşte experiențele trăite de acesta
în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol,
dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează dorinta de a-şi face o carieră. Otilia îl iubeşte pe
Felix, dar după moartea lui moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini visul și se
căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înțelegere şi protecție. În epilog,
aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinerețea, iar Otilia a
devenit soția unui conte exotic, căzând în platitudine. Ea rămâne pentru Felix o imagine a
eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.
Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite, care sugerează
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu,
posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soții
decedate. A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii batrânului, este
familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din soțul Simion Tulea, cei trei copii
ai lor: Olimpia, Aurica şi Titi. În această familie pătrunde Stănică Rațiu pentru a obține
zestrea ca soț al Olimpiei.

Istoria unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii lui
moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al doilea
destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul erotic
priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.

În general, caracterizarea personajelor se realizează ca în romanul realist-balzacian. Prin

tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele
exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuinței, a camerei, a
fizionomiei, a gesturilor şi a obișnuințelor. În mod direct, naratorul dă lămuriri despre
gradele de rudenie, starea civila, biografia personajelor reunite la începutul romanului, la
jocul de table. Caracterele dezvăluite inițial nu evoluează pe parcursul romanului, dar
trăsăturile se îngroaşă prin acumularea detaliilor în caracterizarea indirectă (prin fapte,
gesturi, replici, vestimentatie, relații între personaje).

Excepție face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul şi

reflectarea poliedrică. Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată exclusiv prin
comportamentism (fapte, gesturi, replici), fară a-i cunoaşte gândurile din perspectiva unică a
naratorului, cu exceptia celor mărturisite chiar de personaj. Această tehnică este dublată, pe
acelaşi spatiu narativ, de reflectarea poliedrică a personalității Otiliei în conştiinta celorlalte
personaje, ceea ce conferă ambiguitate personajului, iar în plan simbolic sugerează enigma,
misterul feminitătii. Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multe oglinzi alcătuieşte un
portret complex şi contradictoriu: ,,fe-fetița" cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, fata
exuberantă, ,,admirabilă, superioara" pentru Felix, femeia capricioasă, ,,cu un temperament
de artistă" pentru Pascalopol, ,,o dezmățată, o stricată" pentru Aglae, ,,o fată deșteaptă", cu
spirit practic, pentru Stănică, o rivală în căsătorie pentru Aurica.

Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele măștilor sale, care sunt
personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat. În limbajul personajelor se utilizează
aceleaşi mijloace lingvistice, indiferent de situatia socială sau de cultura lor. Cu toate
acestea, Aglae pronunță învechit unele cuvinte, marcă a inculturii şi a snobismului (Otilia e
,,falșă") Amestecul de stiluri (juridic şi colocvial) în discursul casnic al lui Stănică Rațiu are
efect comic şi transformă personajul într-un Cațavencu al ideii de paternitate.

Roman al unei famili şi istorie a unei moşteniri,, Enigma Otiliei" de G. Călinescu se încadrează
în categoria prozei realist-balzaciene, deşi criticul Nicolae Manolesco consideră că este de un
,,balzacianism fără balzac”.