Sunteți pe pagina 1din 2

Ce înseamnă să fii somnambul?

Cu toții am văzut fel de fel de filme în care este folosit clișeul personajului somnambul. Fie
că acesta începe să mărturisească inconștient anumite fapte sau că ajunge în mijlocul nopții
pe o schelă înaltă de douăsprezece etaje, de cele mai multe ori, din afară, somnambulismul
este văzut cu o tentă de amuzament. Însă oare câți dintre noi ne-am gândit la pericolul pe care
această condiție îl reprezintă atât pentru omul în sine, cât și pentru persoanele din jurul său?

În primul rând, ce este, de fapt, somnambulismul? Somnambulismul reprezintă o tulburare


care apare în timpul somnului, în care o persoană se trezește și face activități neobișnuite, în
mod inconștient. Somnambulismul la adulți poate indica anumite tulburări psihologice, dar
poate fi și o consecință a unui stil de viață dezordonat. Însă, el este întâlnit cel mai frecvent la
copii și adolescenți.

Aceasta serie de comportamente are loc în timpul somnului profund și se spune că multe
dintre persoane nu își amintesc acțiunile pe care le întreprind în acea perioadă. De fapt, pe
măsură ce crești în vârstă, începi să îți aduci aminte din ce în ce mai multe lucruri din
episoadele de somnambulism. Tocmai acest element împreună cu alte câteva mituri fac ca
acest comportament să fie o sursă de inspirație pentru anumite filme care ajung sa prezinte
eronat fenomenul. Atunci cand vedem o persoană somnambulă, care este primul gând care ne
trece prin cap? Să nu o trezim căci am putea provoca o stare de șoc și poate chiar un atac de
cord. Întradevăr, nu este distractiv să trezești o persoana somnambulă, căci aceasta va fi pe
moment dezorientată și confuză, însă nu e nicidecum primejdios pentru niciuna dintre părți.
În realitate, potrivit unui studiu efectuat de câțiva cercetători în neurologie, majoritatea
somnabulilor nu simt durerea în timpul acestei stări și este mult mai periculos să nu îi trezești,
căci se pot răni atât pe ei cât și pe persoanelele apropiate în acel moment.

Un alt mit este reprezentat de faptul că somnambulii trebuie întotdeauna să aibă ochii închiși.
Acest lucru este complet fals căci majoritatea somnambulilor au ochii deschiși. Acest fapt se
datorează motivului că o parte a creierului,cea de veghe, este încă trează. Aceasta este
responsabilă pentru comportamentul adecvat de care poate da dovadă o persoană
somnambulă: de la a închide și a deschide ușile până la a recunoaște oameni. Cu toate
acestea, conștiința de sine este schimbată, iar reacțiile la mediu sunt de cele mai multe ori
neobișnuite. Deși este un proces extrem de bizar, anumite cercetări arată că persoanele
somnambule au o anumită logică în acțiunile lor și încă sunt capabile să gândească mai mult
sau mai puțin.

În plus, în ciuda ideii că episoadele de somnambulism, durează toată noaptea, de fapt ele sunt
în majoritatea cazurilor destul de scurte astfel de cele mai multe ori nici nu trebuie să ne
punem problema că automat dacă ești somnambul este inevitabil să te lovești sau să produci
vreun rău.

De reținut este că rutina noastră în timpul zilei are foarte mare legătură cu ce ni se petrece
noaptea atunci când dormim. Multe dintre persoanele somnambule au recunoscut că se culcă
târziu, că sunt stresați și că duc lipsă de somn. Totodată s-a demonstrat faptul că persoanele
somnambule au mai multe migrene, o stare de somnolență în timpul zilei și stări depresive.
De asemenea este adevărat faptul că dacă ai somnambuli în familie ești predispus să suferi și
tu acest fenomen. Însă, cea mai bună metodă de combatere o reprezintă un program de somn
bine pus la punct. În plus, se recomandă alimentatie sanatoasa si bogată în fructe și legume,
evitarea alcoolului și a zahărului înainte de culcare și o rutină relaxantă înainte de culcare.

https://ro.sainte-anastasie.org/articles/psicologia/5-mitos-sobre-el-sonambulismo.html
https://adevarul.ro/sanatate/dormit/somnambulii-nu-resimtdurerea-cele-mai-frecvente-mituri-
despre-somnambulism-1_5638e360f5eaafab2c45a157/index.html
https://ro.greatplainsparanormal.com/6479907-somnambulism-myths-and-reality-alternative-
view
https://www.clinicaoananicolau.ro/somnambulism/
https://patulmeu.ro/somnambulism-cauze-tratament

S-ar putea să vă placă și