Sunteți pe pagina 1din 7

Moara cu noroc

00:00

19:20

de Ioan Slavici

Nuvela Moara cu noroc, de Ioan Slavici, înfățisează destinul cizmarului Ghiță, este un om sărac,
care ia în arendă o cârciumă aflată la rascruce de drumuri lângă Ineu, într-o vale frumoasă dar
tare singuratică, în campia Aradului. Hanul se numește Moara cu noroc și, deși soacra lui Ghiță,
mama soției sale Ana, îl avertizează („ Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,, căci, dacă e vorba, nu
bogația, ci liniștea colibei tale te face fericit”), se mută cu întreaga familie acolo (cu soția,
copilul și soacra), pentru că nu mai dorea să cârpească cizmele oamenilor, pe care ei doar
duminică le încaltă.

La început, lucrurile decurg bine, el câștiga cinstit și familia trăiește fericită în bună
înțelegere. Se bucură de frumusețea locului și de frumusețea femeii sale Ana care este o
femeie tânară, sprintenă și mladioasă. Numai că Ghiță află în curând că ținutul este sub
stăpânirea lui Lică Sămădăul, șef al porcarilor care îngrijeau 23 de turme de porci ale lui
Arpad Vermesy. Lică are faimă rea de om primejdios, are 36 de ani, este un bărbat puternic,
înalt, uscativ, supt la față, cu mustață lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate la
mijloc și cunoaște bine tinutul și este amestecat în afaceri necurate și crime. El vine la han și încearcă să
și facă pe Ghiță omul lui, pentru a ști despre cine trece pe drumurile pustiei. Ana este fascinată de
aspectul fizic plăcut al Sămădăului, dar intuiește că este o ființă malefică. Ghiță refuză la început
propunerea lui Lică, pleacă cu treabă la Arad, cumpără două pistoale și își luă o a două slugă, pe Marți,
un ungur înalt ca un brad. Peste câteva zile se duse apoi la Fundureni și cumpară doi câini pe care iî
învață să devină răi, dar își schimbă comportamentul față de Ana căreia nu-i mai destăinuie toate
frământările sufletești. Lică Samadaul, însă, încearcă să se apropie tot mai mult de familia lui Ghiță, ii da
acestuia însemnele turmelor sale de porci, bucăți de piele pe care le prinde la urechile porcilor,
deosebite ca formă după turmă, ii cere să observe deplasarile turmelor și să îl formeze despre aceste
deplasari. După care ia de la Ghiță, sub amenințarea că nu îl va mai lăsa să stea la Moara, împrumut
niște bani, iar în cele din urmă Ghiță îl acceptă ca aliat, ca prieten. Ana începe să se simtă singură. Într-o
zi, Ghiță primește de la Lică șase porci fără însemnele sale. Lica, profitând de sosirea unor lautări țigani,
joacă în carciuma cu Ana, trezind gelozia lui Ghiță.
Ghiță nu dorește să încalce legea și se împrietenește cu jandarmul Pintea de la Ineu. Totusi
devine complice la fărădelegile lui Lică (jefuirea unui arendaș bogat; uciderea unei tinere
femei și a copilului acesteia în vârsta de 5 ani), îi schimbă banii, acceptând partea să și nu-i
spune întreg adevărul jandarmului. Astfel, Lică scapă de închisoare la procesul de la
Oradea, în locul lui fiind condamnați porcării Buza Rupta și Săila Boarul. La Ineu, Lică îi
restituie lui Ghiță banii pe care îi luase cu imprumut, specificand, în urma întrebării
cârciumarului Ghiță, că sunt din cei jefuiți de la arendaș și de la femeia ucisă. Participând la
numărarea banilor alături de Ghiță, Ana recunoaște o bancnotă a femeii ucise, își aduce
aminte de momentul în care doamna a fost la moara și plătea cu o hârtie căreia îi lipește
un colț, Ana îi cerea să i-o schimbe. La întrebarea ei asupra provenienței banilor, Ghiță
răspunde că într-o zi va afla de unde sunt banii. Ghiță pleacă în Ineu și îi spune lui Pintea
despre bani ca să fie prins Lică, dar nu despre camata primită. Lică se apropie tot mai mult
de Ana, dorind să distrugă căsnicia cu Ghiță pentru a-și subordona total. Dorind să-l dea
prins pe Lică Sămădăul care avea asupra sa banii furați, înainte de Paști, după ce bătrâna și
copiii plecară la rude, Ghiță își lasă nevastă cu Lică și se duce să-l anunțe pe jandarmul
Pintea.

Ana se lasă în voia Sămădăului, fermecată de joc și simțindu-se tradată de plecarea lui
Ghiță. („ Tu ești om, Lică, iar Ghiță nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbatești, ba
chiar mai rău decât așa. “) Planul lui Ghita eșuează. Lică pleacă de la Moara, refuzând
cererea Anei de a fi luată cu el. Se adăpostește de ploaie în biserică din Fundureni, în care
intră călăre. Își dă seamă că și-a uitat chimirul cu bani la han. Între timp, Ghiță sosește și el,
însoțit de Pintea, sluga sa Marti și încă doi jandarmi, zărindu-l pe Lică plecând. Se iau după
el, iar Ghiță merge la cârciumă, unde își înjunghie soția. Sosesc Lică și Rauț, omul acestuiă,
care îl impuscă pe Ghiță din ordinul Sămădăului. Cu ultimele puteri, Ana îi zgârie fața lui
Lică. („ Când Lică se apleca asupra ei, ea țipă dezmierdată, îi mușcă mâna și își înfipse
ghiarele în obrajii lui, apoi cazu moarta lângă soțul ei. “).

Lică pleacă spre Fundureni, poruncind lui Rauț și Păun să dea foc Morii cu noroc. Pe drum,
calul său, obosit, se prăbusește, îl aruncă spre râu pentru a nu fi capturat iar Lică, merge
înapoi spre Moara luând calul lui Ghiță. Lica îl zărește pe Pintea alături de jandarmi acolo,
fuge și se sinucide izbându-se, cu capul, de un copac și moare.

Când moara s-a prăbușit din cauza incendiului, soacra împreună cu cei doi copii tinându-i de
mână și uitându-se la rămășițe. Soacra se întoarce cu privire la copii și le spune de faptul că a
presimțit că nu va fi bine și că soarta a decis pentru ei. Și apoi au plecat împreună mai departe.
Moara cu noroc – Ioan Slavici
Caracterizarea lui Ghita
Ipoteza
Opera literara “Moara cu noroc” este scrisa de Ioan Slavici si publicata in
volumul “Novele din popor” in anul 1881 si are ca personaj principal pe
“Ghita”, un personaj complex ale carui trasaturi sunt bine evidentiate pe
parcursul intregului subiect, atat prin intermediul caracterizarii in mod direct
cat si prin portretul moral al personajului.
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor
realiste, nuvela lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj
realist el ilustreaza un erou tipic intr-o situatie tipica, reprezentand tipul
carciumarului dominat de lacomia pentru bani, trasatura definitorie care va
marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj rotund, complex,
reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine, aspiratie
ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se
astfel consecintele distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul
nuvelei, se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvele “omul sa
fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te
face fericit”, la inceputul operei aparand in ipostaza de cizmar cinstit, dar
sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare devine hangiu, la inceput el este
apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in continuare.
Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat
spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele.
Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii,
dominat de frica, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral de Lica.

Moduri de caracterizare
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea si
opiniile celorlalte personaje subliniaza atat trasatura dominanta a personajului
– dorinta de castig, cat si alte trasaturi. In mod indirect, portretul moral al
personajului se evidentiaza tot mai bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele
si vorbele acestuia evidentiind din nou trasatura lui principala. Portretul lui fizic
nu este evidentiat, accentul cazand pe cel moral.
Caracterizarea directa
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand,
evidentiate de narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua
ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al familiei sale
(“un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura
cand o vedea pe dansa vesela”) si cea a omului dominat de bani si de avere,
evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul in care
acesta gusta averea ce il va transofmra in alt om (“acum el se facuse de tot
ursuz, se aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci
radea cu hohot incat iti venea sa te sperii de el”, “cand mai se harjonea
cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete pe brate”).
De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate si prin
afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei care, ca sotie,
observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima
schimbarilor lui. La inceput, Ana era loiala lui Ghita si avea deplina incredere
in el si in deciziile lui (“Ghita este un om drept si bland la fir, dar e un om
cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie nimic, nu voieste
sa atate mania oamenilor rai”), insa odata cu transformarea sotului ei, ea isi
schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata
de Ghita (“Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine,
pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta
fara zgomot. Tu esti acela care pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu
Ghita!”). Vorbele Anei demonstreaza in final dezamagirea acestea fata de
sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il
considera las si nedemn (“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere
imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau de atat.”).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in
permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i
hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (“Tu esti om Ghita,
om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras
pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic cand
ma stiu alaturea de un om ca tine”). lica alimenteaza in permanenta mandria
lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a afacerilor necurate.

Autocaracterizare
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi
timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-
mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai
tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in
spinare.”)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui
Ghita la zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii placerii
de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor
despre Ghita, interventiile naratorului asupra caracterului lui Ghita si
autocaracterizarea acestuia ce apare in pozitia de victima a propriei minti si
constinte.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului,
aspiratia obsesiva la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul
interior si exterior cu celelalte personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa
conduca la un final tragic, nefericit. Personajul considera ca saracia
echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca alege sa se mute la Moara cu noroc
impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti mai bune, mai bogate. Cizmarul
ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare, rob al patimilor banilor,
sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in permanenta
influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un bun cunoscator al
psihologiei umane, exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un
om diferit fata de cel care era cand a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia
castigului, moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a acestora
reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se impuna
personajului ce-i era superior. Apare dorinta de egalitate a lui Ghita fata de
Lica (“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni nepretuiti”) , fapt
prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat, insa nu
doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului
invins de autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se impune, fiind
amenintat de Samadau, stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (“Ori imi
vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la moara cu noroc”).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si
nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul
lui. Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva masuri de protectie in momentul
in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta subconstienta de
siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza
existenta, suferind o drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior al
personajului intre omul bun care era, omul ec a devenit, dorinta de impunere
si dragostea pentru bani. Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui Ghita, si
acesta, desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe Lica datorita
amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa fie arestati
pentru afacerile lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa dea
amanunte despre afacerile lui Lica si se indeparteaza de familia sa in
favoarea lui Lica si a afacerilor lui. Ghita isi face reprosuri si are remuscari
sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari. Acesta isi cere iertare
in fata Anei, probabil pentru nevoie disperata de sprijin, insa in interiorul sau
totul se destrama (“Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma
iert cat oi trai pe fata pamantului”). Drama emotionala prin care trece Ghita
este alimentat in acelasi timp si de frica de Samadau, Ghita fiind constient de
ce ar putea pati in cazul in care nu i s-ar supune acestuia, dar care este
distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei, este umbrita usor de omul
cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l
demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra constinta pentru ceea ce
devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la paroxism. Finalul nuvelei
accentueaza setea de razbunare a lui GHita izvorata din demintatea lui
calcata in picioare, singurlui lui gand fiind acela de a-l prinde pe Lica pentru
care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima pentr bani il dezumanizeaza
si Ghita decada prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune,
prabusindu-se incet, dar sigur de la omul cinstit si harnic la statutul de
complice in afaceri necurate si crima pana a deveni chiar el ucigas,
omorandu-si propria sotie, ajungand in felul acesta pe deplin copia lui Lica,
crima fiind considerata ultima treapta a dezumanizarii lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani
este omorat de Raut pentru faptele sale, in timp ce Lica se sinucide, iar focul
ce cuprinde hanul purifica locul de nelegiuri, minciuni si alte crime,
nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza
morala in care se afla acesta si evidentiaza trasaturile caracteriale ale
acestuia. In prima parte a nuvelei, Ghita se dovedeste a fi un sot credincios,
intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua parte devine un om ursuz,
inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate si in cele
dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se raceste pe parcursul
subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita de propriul
sot. Ea incepe sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai
multa atentie decat sotul ei, fiind mai sigur pe sine, inspirandu-i protectie si
siguranta, iar in final ea i se daruieste Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict
constient sau inconstient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar
cedeaza in postura de supus in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu
noroc si celui care i-ar fi putut curma viata. Lica il implica asadar pe Ghita in
afacerile lui necurate, personajul principal ne mai avand posibilitatea sa
renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala,
conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului personajului condus de
setea banilor.

Concluzie
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice “Moara cu
noroc” de Ioan Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei psihologice,
al carui statut social si moral se schimba pe parcursul operei.

Opinie
In opinia mea, Ghita reprezinta tipul omului slab, fara autoritate si conform
vorbelor sotiei sale, o muiere imbracata in haine barbatesti care desi este un
om bun, este condus de propriile vicii, fiind insa constient de acest lucru, dar
considera ca nu are de ales.

S-ar putea să vă placă și