Povestea lui Harap-Alb

Tema și viziunea

Ion Creangă aparține, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L. Caragiale , Epocii
Marilor Clasici, iar opera sa literară formată din povestiri, basme și volumul ,,Amintiri din
copilărie” are ca sursa de inspirație înțelepciunea populară. Relevant in acest sens este
afirmația lui Nicolae Iorga, care spune că scrierile prozatorului înfățișează ,,adevăratul spirit
al poporului roman, de la care a învățat meșteșugul său de scriitor”. ,,Povestea lui Harap-Alb”
apare pentru prima oară in anul 1877 in revista ,,Convorbiri literare”, apoi in ziarul ,,Timpul”
și ulterior in volumul ,,Povesti, povestiri și amintiri”.
Numit de George Călinescu „o sinteză de realism și fabulos”, basmul lui Creangă se
încadrează în estetica realistă prin descrierea impersonală a mediului și a personajelor: „Amu
cică era odată într-o țară un craiu, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai
mare...”, construind-se în acest mod o lume care funcționează după regulile satului românesc.
În plus, se evidențiază caracterul tipic al personajelor, protagoniștii fiind lipsiți de puteri
supranaturale și având trăsături reprezentative pentru anumite aspecte morale: Harap-Alb este
eroul, Spânul este răufăcătorul, și ei și ceilalți comportându-se precum țăranii români, întrucât
modelele după care au fost creați aparțin cu totul lumii reale, Creangă  zugrăvind o lume în
care e prezentă „o oglindire a vieții în moduri fabuloase” (G. Călinescu), o lume „pe dos”,
„parodie a celei reale” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga).

Tema operei este una clasică, respectiv lupta dintre bine și rău încheiata cu victoria
binelui, eroul luptând pentru impunerea unor valori morale precum onestitatea, altruismul,
dreptatea iubirea liber-consimțită. Totodată, G. Călinescu afirma despre ,,Povestea lui Harap-
Alb” ca este ,,un bildungsroman cu subiect fabulos, căci traseul pe care fiul Craiului îl
parcurge nu este geografic, fizic, ci spiritual, de autocunoaștere și autoperfecționare, având in
vedere dobândirea statutului de împărat”.
In ceea ce privește viziunea asupra lumii, in opera prozatorului moldovean, aceasta este
una mitică și simbolică. Textul aduce în fața cititorului nașterea și formarea unei personalități
umane, nevoită să treacă în drumul său dificil printr-o serie de încercări. Călătoria este văzută,
deci, ca un parcurs inițiatic. Eroul, spre deosebire de cel din basmul popular, nu mai colindă
lumea în căutare de fapte vitejești, adevăratul său scop fiind desăvârșirea spirituală, în acest
caz, ambele nefiindu-i de folos întrucât lui trebuie înțelepciune. De la început, când fiul
craiului pleacă la drum, nu este prezentat, ca în basmul popular drept un individ cu însușiri
supraomenești, ci este un adolescent obișnuit. De altfel, basmele populare respectă întrutotul
niște tipare și in ele primează acțiunea în defavoarea psihologicului.
Povestea lui Creangă este, însă, un roman al formării în care personajul principal se
metamorfozează, evoluează, urmarea acestor transformări fiind scopul principal al operei.
Fiul Craiului nu are la început calități și acest aspect este evidențiat prin faptul că îmi face
distincția între esență și aparență din naivitate. Semnificativă, în acest sens, este scena
întâlniri cu Sfânta Duminică. Atunci când baba iese înainte în grădina palatului, o alungă
pentru că nu e capabil să vadă dincolo de aparență și nu poate nicidecum să creadă că ea l-ar
putea ajuta. Apoi, îi dă totuși de pomană, pentru că îl impresionează aspectul exterior și îi
ascultă cu neîncredere sfaturile. Lipsit de experiență vieții, tânărul naiv se ia după aparențe.
Același lucru se întâmplă și când este pus să aleagă calul năzdrăvan prin proba focului -–
„ghijoagă uricioasă ce ești, din toți caii tocmai tu te-ai găsit să mănânci jăratic.”, iar
murgul, ca și baba, trebuie să-și dovedească insistent puterile miraculoase pentru a fi crezut.
Dacă eroul din basmul popular este atotștiutor și ascultă sfaturile, Harap-Alb,
adolescentul obișnuit nu-și ascultă tatăl, iar probele la care este supus au rolul unui test de
maturitate. Astfel, o semnificație aparte o are episodul in care este închis în fântână și ii este
schimbat statutul, unul reprezentativ, ce susține tema, respectiv caracterul de bildungsroman
al creației. Pădurea este simbolul labirintului, marcând încheierea unei etape și începutul
alteia, fiind un loc al rătăcirii. Sensul inițiatic este evident. Dacă eroul ar fi ieșit din pădure
prin propriile puteri, ar fi însemnat că a fost capabil să depășească această probă, dând dovadă
de maturitate, însă el nu reușește și, în acest moment, intervine Spânul care îl va călăuzi prin
labirintul fizic, dar, mai ales, prin cel spiritual – viața.
Fântâna, simbol al nemuririi, al întoarcerii la origini, al eternei renașteri, este și ea o
etapă a drumului inițiatic al eroului: „Fiul craiului,boboc în felul său la trebi de aieste, se
potrivește Spânului și se băgă în fântână, fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate
întâmpla”. În această fază a evoluției sale, eroul nu e capabil de inițiativă, deci trebuie să fie
condus și, de aici încolo, Spânul va face acest lucru. Tânărul intră în fântână ca fiu de împărat
și iese ca rob. Momentul e, așadar, unul al renașterii, ieșirea din fântână marcând prima etapă
a creșterii. Totodată, schimbarea de nume nu ține doar de onomastică, ci implică și o nouă
traiectorie spirituală, cei doi termeni care alcătuiesc numele eroului trimițând atât la noua
condiție de rob, necesară pentru buna îndeplinire a rolului de conducător, cât și la caracterul
ce stă sub semnul purității, al inocenței.

Un element de compoziție, relevent pentru tema creației, este titlul, element paratextual
ce identifică o creație, un motiv anticipativ cu valoare simbolică, întrucât avertizează cititorul
asupra ideei de încadrare a diegezei în lumea fabuloasă, făcând totodata referire la
protagonist, oximoronul ,,Harap-Alb” evidențiind statutul eroului purtător de mască, un rob de
origine nobilă. Totodată, din punctul de vedere al structurii, creația lui Creangă respectă
tiparul clasic al basmului popular, fiind construită pe baza celor patru secvențe narative.
Astfel, situația inițială, de echilibru, corespunde expozițiunii și vizează existența a două
împărății conduse de doi frați, dintre care unul are trei fete, iar celălalt trei fii, ce nu se cunosc
între ei din cauza distanței foarte mari dintre împărații. Distrugerea echilibrului este provocată
de scrisoarea prin care împăratul Verde îi solicită Craiului pe cel mai vrednic dintre fiii săi
pentru a deveni conducător al Împărăției. Acțiunea de remediere, săvârșită prin intermediul
unei aventuri eroice, presupune parcurgerea unor probe inițiatice precum adunarea sălăților
din grădina ursului, a nestematelor de pe capul și pielea cerbului ori a fetei Împăratului Roș,
aceasta din urmă încercare însumând, la rândul ei, alte șase probe. Restabilirea echilibrului
inițial aduce cu sine dezvăluirea adevăratei identități a eroului și răsplătirea sa. Astfel,
construcția tipică basmului popular este un element de structură relevant pentru viziunea
mitică și simbolică a autorului asupra realității. PENTRU TEMĂ ȘI VIZIUNE
SAU
Episoadele narative sunt jalonate de trei formule stereotipe, cea inițială ,,Amu un cică
era odată...” are rolul de a-l introduce pe cititor în universul imaginar, însă, spre deosebire de
basmul popular, în care contactul cu realitatea este anulat, formula din ,,Povestea lui Harap-
Alb” are o nuanță dubitativă. ,,Dumnezeu să ne ție, ca cuvântul din poveste înainte mult mai
este”, formula mediană, se Raportează exclusiv la relația emițător-receptor, revenind in mod
insistent și variat atât pentru a menține treaza atenția cititorului, cat și pentru a marca
episoadele narative. De asemenea, prozatorul inovează și nivelul formulei finale, unde pune in
contrast doua lumi -una fabuloasa, aflată sub semnul veșniciei și una reală, in care domina
nedreptatea socială și materială-,,Și a ținut veselia ani întregi, si acum mai ține încă. Cine se
duce acolo, mănâncă și bea, iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și
rabdă.” Astfel, formulele stereotipe sunt un element de structură semnificativ pentru
originalitatea creației lui Creangă, contribuind la încadrarea operei în specia basmului cult.
PENTRU BASM CULT/PARTICULARITĂȚI
 Prin urmare, ,,Povestea lui Harap-Alb” respecta tiparul basmului popular, dar este o
creație cultă prin reflectarea concepției despre lume a scriitorului prin antropomorfizarea
fantasticului, prin caracterul evident de bildungsroman, opera punând in lumină idealul de
dreptate, de adevăr și cinste al românului dintotdeauna, într-o viziune mitică și simbolică, dar
și realistă, prin zugrăvirea lumii rurale de odinioară, cu credințe, tradiții și comportament
specifice.