Sunteți pe pagina 1din 23

ION

Liviu Rebreanu

Biografia
Liviu Rebreanu - biografie Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tirlisiua, judetul Bistrita-Nasaud. Este primul dintre cei treisprezece copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si al Ludovicai, ambii descendenti ai unor familii de tarani liberi (graniceri) de pe Valea Somesului. Isi face studiile gimnaziale in Nasaud si Bistrita, apoi scoala militara in Sopron. In 1898 indragostit in clasa a IV-a de liceu, scrie intiia si ultima poezie. In 1906 absolva Academia Militara

Ludoviceum din Budapesta si activeaza ca ofiter la Gyula. In 1908 demisioneaza, iar in 1909 trece clandestin muntii, spre Bucuresti. Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista Luceafarul, din Sibiu, condusa de O.Goga si O.Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista Convorbiri critice, la Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul 1910 este secretar de redactie la Falanga literara si artistica, condusa de M.Dragomirescu, functie ce o va detine si la Convorbiri critice. In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data director al institutiei.

Pana la aparitia primului sau roman, Ion(1920), a publicat

cateva volume de nuvele (Framintari, 1912; Golanii, 1916; Marturisire, 1916; Rafuiala, 1919). In decembrie 1928 este numit director al Teatrului National din Bucuresti, functie pe care o va detine vreme de un an. In anul 1932 tipareste, la Bucuresti, revista Romania literara, care apare pana la 6 ianuarie 1934. Moare la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, in varsta de 59 de ani. Peste citeva luni va fi deshumat si reinhumat la cimitirul Bellu din Bucuresti.

Roman realist obiectiv


Romanul este o scriere epica in proza , cu actiune

complexa , de mare intindere , desfasurata pe mai multe planuri , cu personaje numeroase si cu o intriga complicata . Romanul are o structura narativa ampla , organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate , in care se prezinta un numar mare de personaje , cu pondere diferita in structura epica (personaje principale , secundare , episodice etc.)

Introducere Dupa ce, la inceputul secolului XX, literatura romana fusese orientata spre idilizarea lumii satului, perioada interbelica a insemnat o reasezare a discursului literar in fata exigentelor valorii estetice, permitand scriitorilor o mare varietate de mijoace de reprezentare a realitatii. Intre prozatorii vremii, Liviu Rebreanu sta in linia intai, fiind si cel care, prin Ion(1920), deschide larg calea romanului romanesc modern,dand o capodopera in maniera realismului dur, afirmat in literatura universala prin romanele lui Balzac, Stendhal sau Zola. Ion apare dupa o perioada de criza a romanului romanesc, reflectand o traditie de factura realista care coboara pana la Ciocoii vechi si noi de N. Filimon, trecand apoi prin ciclul Comanestenilor al lui Duiliu Zamfirescu si Mara lui Slavici.Cartea lui Rebreanu constituie un eveniment de referinta pentru destinul romanului autohton, asa cum, de altfel, este perceput de catre cei mai importanti critici literari ai momentului: Eugen Lovinescu, Perpessicius, G. Calinescu, P. Constantinescu etc.

II. Geneza Dupa cum afirma Rebreanu in articolul Marturisiri din vol.

Amalgam(1943), geneza romanului Ion este legata de cateva momente autobiografice: o scena pe care a vazut-o, cand un taran deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica , un eveniment din satul sau, cu un tanar sarac, ceea ce l-a determinat pe prozator sa scrie imediat o nuvela intitulata Rusinea.O discutie cu un flacau foarte sarac din vecini, Ion Pop al Glanetasului, din cuvintele caruia se simtea dragostea pentru pamant aproape bolnavicioasa. Din legatura intre cele trei momente, a incoltit ideea unui roman, scriitorul facandu-si diverse notite si insemnand scrierea cu titlul Zestrea. Rebreanu a dezvoltat un plan de roman de cu totul alte proportii si dimensiuni , urmarind o trilogie care sa trateze aceeasi tema, in moduri diferite, pentru Ardeal , Vechiul Regat si Basarabia. Mai apoi s-a gandit sa completeze imaginea satului transilvanean cu destinul unei familii de intelectuali , ideea venindu-i de la o intamplare din propria sa familie.Cu aceasta adaugire, fiul invatatorului Herdelea,Titu, va dobandi un rol mai important, urmand a fi personajul care sa circule in toate trei romanele. La datele de mai sus, se adauga amintirile din satul primei copilarii: petrecerea de la hora, scandalul, cheful de la carciuma, bataia dintre flacai si toate celelalte amanunte. Inceput in august 1916, "Ion" este terminat in 1920.

III. Semnificatia titlului

"Ion" desemneaza destinul individual al taranului roman in lupta pentru dobandirea pamantului. Autorul insusi marturiseste ca "desi anodin (banal), titlul mi s-a parut semnificativ

IV. Tema

Tema operei o constituie zugravirea universului satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in centrul caruia sta imaginea taranului roman care lupta pentru pamant. V. Compozitia Din punct de vedere compozitional, din ratiuniin primul rand editoriale, asa cum relateaza autorul,"Ion" a fost impartit in doua volume: Gasul pamantului si Glasul iubirii, primul avand sase capitole, iar al doilea sapte, titlurile acestora sintetizand esenta continutului.

La randul lor capitolele au fost structurate in 6-9 secvente epice, intrega arhitectura a romanului corespunzand figurii grafice pe care prozatorul si-o construise. Asfel, imaginea de inceput a cartii infatisand satul in zi de sarbatoare este simetrica celei din final cand drumul parcurs este de semn contrar ,desi lumea rurala este cuprinsa de aceeasi frenezie a sarbatorii. Este vorba despre metafora drumului, pe care cititorul este purtat in primele paginii ale romanului "Ion" trecand Somesul, traversand satul Jidovita ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline. Se intampla astfel intrarea in fictiune, acomodarea cu geografia locului ce urmeaza a fi scena evenimentelor, incorporarea in universul romanului , ca martor al unei vieti imaginare .In final, ca intr-un ritual hipnotic dupa ce Satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat () si pe urma se pierde in soseaua cea mare fara de inceput" semn ca ne-am intors in marea aventura cotidiana a propriei noastre vieti, in vesnicia macrocosmosului.

VI. Arta narativa in romanul "Ion"

Arta narativa rebreniana se remarca prin expresia bolovanoasa, anticalofilism, precizia termenilor, sobrietatea si concizia. Ion poate fi considerat actul de nastere a romanului romanesc modern, prima realizare consistenta, monumentala si bine articulata estetic, din seria impunatoarelor edificii romanesti ale perioadei interbelice.

Continut

Actiunea romanului este dispusa pe doua planuri, care se deruleaza in paralel si se intersecteaza, constituind, de fapt, imagini ale aceleiasi lumi, ansamblandu-se intr-o realitate complexa care da senzatia viziunii totale, de unde si impresia de monografie a satului transilvanean. Cele doua planuri; al taranilor, cu Ion in centru, si al intelectualitatii rurale, cu insistenta asupra familiei invatatorului Herdelea, sunt adunate la un loc de catre prozator in prima secventa care infatiseaza viata satului: hora, pretext de intalnire a personajelor, asezate in grupuri dupa ierarhii, surprinse in atitudini semnificative.

In centrul actiunii se afla figura lui Ion, care, stapanit de o obsesiva dorinta de a avea pamant, isi vede visurile realizate prin apropierea de Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul dintre bogatii satului cu care intra intrun conflict care se va intinde pe tot parcursul romanului. Pentru a-si atinge scopul, personajul isi reprima iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, dar saraca, si isi urmeaza cu tenacitate si rabdare planul, lasand-o insarcinata pe Ana si astfel fortandu-l pe Vasile Baciu sa-l accepte ca ginere. Scena nuntii scoate in evidenta adevaratele relatii dintre personaje. Il vedem acum pe Ion remarcand din nou uratenia Anei in comparatie cu Florica, spre care il indeamna glasul iubirii. Dupa ce naste Ana, Ion obtine de la socrul sau inscrierea tuturor pamanturilor pe numele lui si, intr-un gest de suprema marturisire a dragostei pentru pamant, il saruta cu voluptate, dar aceasta descarcare ii reasaza in suflet imaginea Floricai. Relatiile cu Vasile Baciu raman tensionate, iar atitudinea fata de Ana o determina pe aceasta sa se sinucida, dupa care ii moare si copilul. Intre timp, Florica s-a maritat cu George Bulbuc, fiul unui taran instarit, rival al lui Ion din ce in ce mai puternic, ceea ce il va duce spre moarte, caci, surprins de sotul inselat, este ucis cu lovituri de sapa.

Nici viata intelectualitatii nu este ferita de tulburari si

privatiuni, determinand uneori umiliri sau compromisuri. Laura, fiica cea mare a sotilor Herdelea, se casatoreste cu George Pintea, desi iubise pe altcineva. Invatatorul face fata cu greu dificultatilor materiale si, intrand in conflict cu autoritatiile, voteaza, impotriva convingerilor sale, pentru deputatul ungur. Pe fiul sau Titu, un tanar cu veleitati de poet, scriitorul il pregateste ca personaj de legatura intre romanele proiectate. Un rol important in viata satului il are preotul Belciug, bun roman, sfetnic si conciliator intre Ion si Vasile Baciu, dar si ins ranchiunos, ceea ce provoaca animozitati cu familia invatatorului. Cea dintai preocupare si mandrie a sa este construirea unei noi biserici si sporirea averilor bisericesti. In final, intre el si familia Herdelea se produce impacarea si buna intelegere.

Ion, fiul unui taran risipitor, lipsit de inzestrare pentru munca la camp, era iute si harnic, ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap. Aceasta iubire pentru pamant, care tine de straturile de profunzime ale fiintei lui sau, mai degraba de un subcostient ancestral ce determina destinul taranului roman, il va insoti pe un traseu care-l obliga sa ignore propriile-i porniri sufletesti, sa renunte asadar, la dimensiunea eterna a existentei, in favoarea celei efemere, pragmatice. Aceasta optiune, ce pare ca il domina cu o forta mai mare decat viata sau respectarea conventiilor de convietuire, fac din Ion un amoral, pentru ca el nu-si pune probleme de natura etica si, deci, nu sufera tulburari de pe urma incalcarii vreunor principii.

Glasul inimii

Glasul pamantului

Personajul evolueaza intre doua atitudini extreme: in prima parte a romanului e convins ca dragostea nu ajungein viataDragostea e numai adaosul , in timp ce, spre finalul operei, i se adaoga in creieri, nechemata, intrebarea: ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag pe lume nu-i al tau? Astfel ca, pana la moartea copilului, pare ca nu fiinta umana care-si respecta conditia actioneaza, ciGlasul pamantului care patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l. Acum, Ion se confunda cu o idee, pe cat de telurica, pe atat de inumana, care ajunge sa-l posede intr-o asa masura, incat devine sclavul pamantului, pentru a carui iubire sacrifica totul. In momentul in care devine stapanul delnitelor lui Vasile Baciu, gesturile sale tradeaza o posesie de natura erotica : se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. In urzirea planului si aplicarea acestuia, Ion pare a fi condus de o inteligenta aparte, practica , dupa principiul Graba strica treaba. Fara dibacie si siretenie nu ajungi la mal niciodata. Urmarirea atenta a fiecarui pas catre atingerea scopului il izoleaza si-l imunizeaza in fata reprosurilor celorlalti, neabatandu-l din drum nici macar apostrofarea de catre preotul Belciug in biserica. Daca, in implinirea dorintei de avea pamant personajul reuseste, chiar calcand peste viata Anei, in scenariul iubirii pentru Florica nu mai este la fel de abilsi esueaza, fiind omorat de catre George, sotul acesteia.

Cu Ion, Rebreanu realizeaza un personaj memorabil,

expresie sintetica si esentializata a relatiei dintre taranul transilvanean si pamant, imagine dura si plina de forta in care se intrupeaza, in egala masura, raportul dostoievskian dintre calau si victima, vis ii cosmar, destin si fatalitate. Cel mai impresionant personaj al romanului este Ana, deoarece ilustreaza conditia tragica a femeii ajunsa mijlocul si instrumentul prin care Ion parvine la o situatie sociala superioara. Lipsita de orice vocatie a fericirii, ori de cate ori se apropie de un sentiment de bucurie si implinire, ea sufera cate o lovitura din impactul cu realitatea.

Purtand in pantece odrasla lui Ion, situatia Anei nu se va

schimba nici dupa nunta , este batuta si izgonita si de sot si de tata Si atunci gandul mortii se coboara in suflet ca o scapare fericita. Gandul devine fapta si acum asistam la o scena magistral realizata de scriitor, care-si plimba obiectivul, cu incenitorul, urmarind gesturile Anei pregatindu-se de spanzurare. Dimensiunea epopeica si monografica a romanului este surprinsa in enumerarea categoriilor sociale ale vietii satului, taranii bogati, invatatorul, preotul, functionarii, oamenii politici, dar si in prezentarea momentelor semnificative - nasterea, nunta, moartea, hora. Ion reprezinta cel mai important roman realist, intelegand prin realism Viata eternizata prin miscari sufletesti asa cum marturisea insusi autorul.

Conflicte in proza lui Liviu Rebreanu


Personajul central al crii, Ion al Glanetaului, este personaj

reprezentativ pentru colectivitatea uman din care face parte prin mentalitatea clasei rneti i a vremurilor creia i aparin. Sfritul lui Ion este nprasnic, este omort de George Bulbuc, care-l surprinde iubindu-se cu nevasta lui. Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizeaz prin cteva trsturi: precizia termenilor, acurateea i concizia exprimrii, sobrietatea stilului, stilul anticalofil, lipsit de imagini artistice i respectul pentru adevr de unde reiese obiectivitatea i realismul romanului.

In critica, Ion este un personaj controversat. Astfel, pentru

Calinescu este o bruta care a necinstit o fata si a determinat-o sa se spanzure; pentru E. Lovinescu Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si, mai ales, o vointa imensa ; Tudor Vianu il priveste pe Ion categorial, vorbind despre resorturile statornice ale sufletului taranesc lacomia de pamant si senzualitatea robusta, afirmate prin siretenie, lipsa de scrupule, cruzime.