GEORGE COŞBUC

(1866 - 1918)

- DATE BIOGRAFICE
- ACTIVITATEA LITERARĂ

A realizat:Crivoi Mihai
Elevul clasei a VII-a
• Date biografice:
La 20 septembrie 1866 se naşte
George Coşbuc în comuna
Hordou din judeţul Bistriţa
Năsăud. El este fiul lui Sebastian
Coşbuc, descendent dintr-o
familie de iobagi şi al Mariei
Avacum. Îşi petrece copilăria la
şcoala din satul natal, apoi
urmează şcoala primară din
Salva, unde tatăl său era preot şi
pe cea din Telciu, unde Coşbuc
învaţă binişor nemţeşte. În 1876
învaţă la gimnaziul românesc din
Năsăud. Din 1880 se păstrează
primele poezii cunoscute ale lui
George Coşbuc.
• Îi cunoaşte pe Ioan
Slavici, Ion Luca
Caragiale,
Alexandru Vlahuţă,
Octavian Goga,
Mihail Sadoveanu,
Liviu Rebreanu,
Alexandru
Macedonski.
• Se căsătoreşte în 1895 la
Bucureşti cu Elena Sfetea şi în
acelaşi an se naşte unicul fiu al
lui Coşbuc - Alexandru.

• De-a lungul activităţii sale

literare el va colinda mai multe
oraşe din ţară sau străinătate:
Bucureşti, Blaj, Dej, Cluj,
Gherla, Ploieşti, Galaţi, Tulcea,
Sibiu, Sângeorz-Băi, Florenţa,
Karlsbad, Viena
• În 1915 moare fiul său într-un accident de maşină la
Băileşti, în Oltenia.
• După acest tragic eveniment din viaţa sa scrie puţin, iar
din cele câteva strofe disparate transpare senzaţia unui
spaţiu lăuntric, în care poetul are sentimentul morţii.
Chiar în realitate se spune că odaia lui Alexandru a
devenit un fel de loc sacru; ea trebuia sustrasă
schimbărilor şi neatinsă de nimeni: „Odat-o să mai merg
spre-a mai vedea/ Odaia-n care-a stat copilul nostru-/ Şi
niciodat-apoi în viaţa mea!”
• Versul transcrie brut o stare de răvăşire sufletească vecină cu apatia.
Lirismul, cât există, vine din acest sentiment al împăcării, din reculegere
şi compasiune:

„Eu nu-mi pot da seama nici cum ţi-ai desprins

Din mâna mea mâna-ncleştată,
Nici cum ţi se-opri pe tăcute-al tău pas,
Nici unde, nici cum ai rămas
De mine şi-aşa dintr-o dată
............................. mă uit înapoi
Cu-o clipă nainte eram amândoi,
Iar unul acum e pierdut dintre noi
Eşti tu, ori eu însumi pierdutul?”
• În 1918 moare şi
poetul care este
înmormântat în
cimitirul Bellu, lângă
fiul său Alexandru.

• Poetul încheie tragic o

existenţă glorioasă.
„Lupta vieţii”
sfârşeşte trist pentru
el, ca un dezastru şi
ca o răzbunare. Dar
dacă sfârşitul n-a fost
exemplar, drumul
până la el a urmat
întocmai morala
poetului.
• ACTIVITATEA LITERARĂ
ÎNTRE 1884-1889, COLABOREAZĂ
LA GAZETA TRIBUNA DIN SIBIU,
CONDUSĂ DE IOAN SLAVICI UNDE
REALIZEAZĂ ADAPTĂRI ŞI
PRELUCRĂRI DIN CREAŢIA
FOLCLORICĂ. TÂNĂRUL POET
COLINDĂ SATELE DIN APROPIEREA
SIBIULUI: RĂŞINARII LUI GOGA,
GURA RÂULUI, GALEŞUL, OCNA
SIBIULUI, ETC., PĂSTRÂND
CONTACTUL CU ŢĂRĂNIMEA. SE
VORBEŞTE FOARTE INSISTENT
DESPRE TRIMITEREA LUI COŞBUC
LA STUDII LA VIENA.
• În 1893 publică prima sa culegere de poezii –
Balade şi idile, iar în 1896 apare cel de-al doilea
volum de poezii Fire de tort.

• În aceste volume este zugrăvit satul, sub aspect

monografic: pitoresc, etnografic, obiceiuri şi
tradiţii, virtuţi ale poporului nostru. În 1902
publică volumul de poezii Ziarul unui pierde-
vară ce conţine „reverii de vacanţă” (Dumitru
Micu). În 1904 apare ultimul volum de poezii
originale al lui Coşbuc, Cântece de vitejie, unde
sunt evocate scene de luptă din Războiul de
Independenţă.
• Poezia erosului rural şi a naturii: La
oglindă, Duşmancele, Numai una, Rea
de plată, Noapte de vară, În miezul
verii, Vara, Iarna pe uliţă;
• Poezia marilor evenimente din viaţa
satului: Nunta Zamfirei- care
transfigurează, într-o atmosferă de
basm, ceremonialul nunţii ţărăneşti- şi
Moartea lui Fulger- care evocă
străvechiul ritual al înmormântării;
• Poezia de revoltă socială:
Hora, Doina, Noi vrem
pământ;
• Poezia evocării trecutului
şi a Războiului de
Independenţă: Paşa
Hassan, Decebal către
popor, Moartea lui Gelu,
Oltenii lui Tudor, Povestea
căprarului, O scrisoare de
la Muselim-Selo;
 George Coşbuc
-traducător

• În 1896 apare Eneida lui

Virgiliu, tot în acelaşi an
apare şi poema în versuri
Mazepa de Lord Byron, în
1987 Sacontala lui Kalidassa,
în 1906 apar Georgicele lui
Virgiliu, pentru ca în 1917 să
definitiveze traducerea
Divinei Comedii a lui Dante.
 CONTRIBUŢIA LUI GEORGE
COŞBUC LA DEZVOLTAREA
POEZIEI ROMÂNEŞTI
• Desprins din tradiţia lui D. Bolintineanu şi V. Alecsandri, G. Coşbuc a
revitalizat filonul popular de inspiraţie poetică în literatura din pragul
secolului XX.
• În opera lui pulsează viaţa satului românesc cu bucuriile şi necazurile lui.
• Lirismul poeziei coşbuciene este obiectiv „reprezentabil”, poezia
„teatrală”, după cum observase G. Călinescu- emoţionează prin impulsul ei
liric intim, prin ceea ce poetul evocă şi transfigurează.
• De la Coşbuc începând , în poezia românească se vorbeşte despre o
muzicalitate silabică, versurile, cantabile, grupându-se în ingenioase
combinaţii strofice.
• Coşbuc a îndreptat poezia românească spre firescul expresiei, spre
naturaleţe, ridicând la rang de poezie limba vorbită.