Clişee internaţionale

A face tabula rasa = înseamnă a șterge cu buretele trecutul, a o lua de la început. Anticii scriau pe table cerate,
putând șterge, la nevoie, cele scrise. În concepția lui J. Locke, care a pus în circulație această expresie, omul
vine pe lume cu o minte tabula rasa (foaie nescrisă), pe care se imprimă apoi cunoștințele căpătate prin educație
și prin viața în societate.

A se spăla pe mâini ca Pilat din Pont = a se eschiva. După ce l-au legat pe Iisus, mai marii preoţilor şi bătrânii
poporului au mers şi l-au predat lui Ponţiu Pilat, procuratorul Iudeii, reprezentantul Romei imperiale. La solicitările
acestuia de a se apăra de învinuirile aduse, Iisus nu spune nici un cuvânt. Femeia lui Pilat îi transmite bărbatului ei:
"nimic să nu aibi tu cu acel drept, căci multe am suferit azi în vis pentru dânsul". Pe de alta parte, procuratorul este
conştient că mai marii preoţilor şi bătrânii voiau să-1 folosească pentru a-1 pierde pe Hristos.
Cum exista obiceiul ca, la sărbătoare, să fie eliberat un deţinut, Pilat supune voinţei publice să aleaga între Barabba şi
Iisus. Îndemnaţi de duşmanii Învăţătorului, gloatele cer eliberarea lui Barabba şi condamnarea nevinovatului. "Şi
văzând Pilat ca nimic nu foloseşte, ci mai mare turburare se face, luând apa îşi spală tnainile înaintea gloatei zicând:
nevinovat sunt de sângele acestui drept, voi veţi vedea... Atunci i-a dat drumul lui Barabba pentru cei care au cerut asta,
iar pe Iisus biciuindu-l îl dete ca să fie răstignit".

Acarul Păun = persoană învinuită pe nedrept de comiterea unei infracțiuni pentru acoperirea adevăraților vinovați.
Accidentul feroviar de la Vintileanca a avut loc pe data de 2 iulie 1923, când un tren accelerat care venea de la
București și se îndrepta spre Iași s-a ciocnit, în stația Vintileanca, în jurul orelor 11:00, cu un tren de marfă, provocând
moartea a 66 de oameni și rănirea a 105 persoane, conform rapoartelor finale ale autorităților. La data accidentului,
presa dădea cifre și mai mari. Ancheta care a urmat a stabilit că numeroși călători au murit deoarece călătoreau pe
acoperișuri, scări și tampoane și că vinovat de producerea accidentului a fost acarul Ion Păun. Responsabilii pentru
sistemul care a făcut posibil accidentul au fost dezvinovățiți, iar de atunci „acarul Păun” indică persoana asupra căreia
se aruncă greșelile altora. Presa vremii a declanșat o adevărată campanie în jurul acestui caz, iar ținta lor a vizat
demiterea ministrului Traian Moșoiu și a întregului guvern. Din primele cercetări personalul din stația Vintileanca a
fost identificat ca vinovat. La momentul accidentului, șeful gării se afla chiar în tren, nefiind la lucru. Din acest motiv,
responsabilitatea sa a fost trecută cu vederea, pentru că și el a devenit victimă a evenimentului, fiind grav rănit. Astfel,
singura persoană care a fost trasă la răspundere a fost acarul Ion Păun, celălalt angajat al stației, care trebuia să schimbe
macazul; el a fost condamnat la închisoare. Totuși, dimensiunile impresionante ale accidentului au avut la bază un
cumul de cauze și circumstanțe nefericite. Astfel, pentru că avea o întârziere de cinci minute, mecanicul trenului de
persoane a plecat rapid din gara Mizil, intrând la locul accidentului cu o viteză de 50 km/h. O viteză mai mică ar fi
făcut ca evenimentul să fie unul minor și poate fără victime. Rezultatul coliziunii a fost distrugerea a șase vagoane ale
trenului de marfă și, cel mai grav, a două vagoane de clasa a III-a, a unui vagon poștal și a unuia de bagaje din garnitura
trenului accelerat. Distrugerea celor două vagoane de călători – supraaglomerate, ca toate trenurile timpului – a avut
drept consecință principală numărul mare de morți și răniți. Între aceștia, numeroși săteni și numeroși soldați, care
călătoreau cu trenul respectiv.

A fi Alfa şi Omega/de la Alfa la Omega = un om care dispune de toate mijloacele pentru a realiza ceva, care le are pe
toate la îndemână/ a epuiza o temă, un subiect; a fi cercetat un lucru, o cauză, de la un capăt la altul. Alfa și Omega
sunt la origine, prima, respectiv, ultima literă din alfabetul grecesc.

All right / O.K. = este bine. Se spune că pe timp de război oamenii raportau numărul victimelor zilnic prin semne ale
mâinii, astfel când nu erau morţi se arătau degetul mare şi cel arătător împreunate într-un cerc, ulterior acest semn
însemnând „ 0 kills”.

Anteriul lui Arvinte = caracterizează oamenii care strică într-o parte pentru ”a repara” în alta, în loc să-şi cumpere un
obiect nou. În zilele noastre, anteriul este o haină lungă purtată de preoţii ortodocşi, dar în trecut fusese tipică pentru
domnii sau boierii români. Apoi ajunsese să fie purtată şi de ţărani ori de lăutari. Arvinte este tipul zgârcitului
caraghios, care, având coatele roase la anteriu, le-a peticit tăind din mâneci. Cum însă lumea se prăpădea de râs, el şi-a
făcut mâneci tăind din coate. Astfel, peticit pe toate părţile, anteriul lui Arvinte nu mai semăna nici măcar cu un
mintean.

Arca lui Noe = varietate, diversitate. Arca lui Noe a fost o corabie imensă,pe care,potrivit Bibliei, Noe ar fi construit-o
la îndemnul lui Dumnezeu ca să își salveze familia și animalele terestre de marele potop. Dimensiunile corăbiei,
prezentate în Biblie, erau următoarele: lungimea de trei sute de coți, lățimea de cincizeci de coți, iar înălțimea de
treizeci de coți, dimensiuni care, conform cercetărilor istoriografice, echivalau cu 137 de metri lungime, 23 de metri
lățime și 14 metri înălțime. Conform surselor biblice, construcția a fost realizată cu ajutorul așa zisului lemn gofer.
Existența și provienența acestui material necunoscut ingineriei maritime este pusă sub semnul întrebării de către
cercetătorii biblici. Dumnezeu a văzut că Noe este om bun și cinstit așa că s-a gândit să-l salveze pe el și pe familia lui,
mai exact nevasta și fiii săi Sem, Ham și Iafet, împreună cu nevestele acestora. Domnul a poruncit lui Noe să ia din
fiecare animal câte o pereche, din păsări câte șapte perechi și să-i ducă pe arcă, ca să fie din nou animale pe pământ și
după potop. Se spune că potopul a durat 365 de zile, alții spun că au trecut 371 de zile până când arca a eșuat pe vârful
muntelui Arafat. Alte 40 de zile au trecut până când apele s-au retras și munții au devenit vizibili. Noe a lăsat prima
oară liber un corb, dar nu a găsit pământ uscat. După ce au trecut șapte zile, Noe a lăsat liber un porumbel care s-a
întors cu o ramură. După alte șapte zile iar a lăsat liber un porumbel care nu s-a mai întors. După un an și 10 zile de la
începerea potopului, la porunca divină, Noe împreună cu toți cei care se aflau în arcă au ieșit afară. După potop,
Domnul i-a promis lui Noe că niciodată nu va mai șterge omenirea de pe pământ cu apă și a creat primul curcubeu pe
cer. Comentatorii Bibliei spun că potopul a avut loc în jurul anului 3300 î.Hr.

Arcul lui Ulise = un talent deosebit, o mare însușire, care este atuul exclusiv al cuiva. Homer povestește că Penelopa,
constrânsă să se mărite, după ce și-a așteptat soțul douăzeci de ani, declară că va lua în căsătorie pe acela dintre
pretendenții săi care va izbuti să înconvoaie arcul lui Ulise și să tragă cu el la țintă. Nimeni nu reușește în afară de un
cerșetor, care era chiar Ulise, întors din lunga sa pribegie.

Biblioteca din Alexandria = motivul unei mândrii umane; se foloseşte pentru aprecierea unei dotări excepţionale;
capacitate de informare largă, exhaustive. Oraşul-minune Alexandria - construit de Alexandru cel Mare, după
cucerirea Egiptului, pe litoralul Mării Mediterane.Cuprindea: colecţia de documente ale lui Aristotel; 400 000 de
volume în anii domniei lui Ptolemeu II Philadelphul (î. Hr.) şi 900 000 în anul 47 î. Hr. Când Caesar vine în Egipt
Marcus Antonius va alătura colecţia Attalizilor din Pergam - peste 200 000 volume.În anul 273 d. Hr.; la cucerirea
oraşului în războiul purtat de împăratul Aurelian împotriva Zenobiei, regina Palmyrei, edificiul a căzut prada unui
mare incendiu.

Barbă Albastră = indică un escroc sentimental, un bărbat aventurier fără scrupule. Expresia a devenit cunoscută după
numele eroului principal din povestirea cu titlu omonim, Barbe-Bleu („Barbă-Albastră”), de Charles Perrault .
Personajul, un sadic, și-a sugrumat cele șase neveste, pe care apoi le-a spânzurat în „cabinetul negru”. S-a căsătorit a
șaptea oară (fiind și ultima lui căsnicie) și a fost ucis de frații ultimei sale soții, care a descoperit cadavrele celorlalte
neveste, îngrozindu-se.

Calul Troian = a folosi o stratagem de infiltrare într-un loc inaccesibil pentru a strica armonia, autoritatea, chiar
liniștea, creând lipsă de siguranță, dizarmonie. Provine de la calul uriaș de lemn în care intrau cincizeci de luptătoti,
construit de vestitul meșter Epeus la sfatul lui Ulysse. Agamemnon simulează plecarea flotei, dar lasă pe mal calul. Cu
toate ca preotul Laokoon îi avertizează de primejdia darului făcut de greci, troienii sparg porțile și aduc calul în cetate,
considerându-l un semn de renunțare al aheilor la cucerirea Troiei. Noaptea, ostașii greci ascunși in cal asediază
orașul, cetatea devenind ruină și amintiri. Scapă viteazul Eneas care mai târziu va ajunge strămoșul romanilor.

Călcâiul lui Ahile = punct vulnerabil. Zeița Thetis, mama eroului grec Achile, în grija de a-și apăra fiul de orice
primejdie, l-a cufundat în Styx, râu din Infern a cărui apă te făcea invulnerabil. Când l-a scăldat în apă însă, zeița l-a
prins de călcâi, astfel încât acea parte a corpului i-a rămas singura vulnerabilă, neapucând să fie cufundată în apă. Ca o
ironie, mai târziu, în războiul Troiei, Achile a murit, fiind nimerit de o săgeată tocmai în călcâiul vulnerabil.
Chinurile lui Tantal = se aplică unei persoane care nu se poate bucura de bunurile sale, sau care îşi vede mereu
spulberate dorinţele tocmai în clipa când erau mai aproape de realizare. Tantal, regele legendar al Lidiei, furând
nectarul şi ambrozia zeilor spre a le dărui muritorilor, a fost condamnat de Zeus la o foame şi o sete nesfârşite, în
infern, Tantal nu reuşea să soarbă o picătură din apa ce-i trecea pe la buze, nici să guste vreun fruct din pomii ale căror
ramuri se ridicau în văzduh când mâna lui încerca să le atingă.

Columna lui Traian = însemnarea unor evenimente pentru posteritate. Expresia semnifică trecerea în memoria
pietrei, prin viziune artistică, a evenimentului fundamental al formării poporului român și anume cucerirea Daciei de
către împăratul Traian. A fost construită ca simbol al acestei cuceriri și prezintă scene în relief ce relevă conflictul
dintre daci și romani.

Coloanele lui Hercule = indică limita extremă a lumii cunoscute “Coloanele lui Hercule” era o expresie folosită în
antichitate pentru promontoriul care flanchează intrarea în Strâmtoarea Gibraltar. Pilonul de nord este Stânca
Gibraltarului aflat pe teritoriile britanice de peste mări si țări și din Gibraltar. Nu există un vârf în Africa de Nord
predominant ca cel nordic, așa că identitatea Pilonului de sud a fost contestată de-a lungul timpului, doi candidați fiind
cei mai probabili: Muntele Hacho.

Colosul din Rhodos = ideea de monumentalitate, de gigantism, în măsură să probeze capacitatea extraordinară a
geniului uman. Colosul din Rhodos era o statuie imensă, construită în antichitate în insula Rhodos din Grecia și este
una din cele șapte minuni ale lumii. Statuia îl înfățișa pe zeul grec al Soarelui, Helios și măsura aproximativ 34 de
metri. Construcția s-a realizat în 12 ani și a fost finalizată în 282 î. Hr. Străjuia intrarea în portul din insulă.
Rhodos este o insulă aflată în Asia Mică, unde Marea Egee întâlnește Marea Mediterană.
Colosul îl reprezintă pe zeul Helios (Soarele). Statuia era construită din bronz și întărită ulterior cu fier și piatră. Se
spune că au fost folosite 15 tone de bronz și 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantități au fost chiar mai
mari. Avea o înălțime de 33 de metri și stătea pe un soclu înalt de 15 metri. Teoria că acest colos stătea cu câte un
picior pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nicio scriere nu se specifică acest lucru.

Cordon bleu = indică o persoană de seamă, un specialist foarte fin. Această conotație derivă însă din sensul de bază,
întrucât, pe vremuri, înaltele decorații erau însoțite de un cordon care se purta în jurul gâtului, ori de-a curmezișul
pieptului. Cel mai râvnit dintre toate, se pare, era chiar Cordonul albastru, care reprezenta, în funcție de țară, fie
Ordinul Francez al Cavalerilor Sfântului Duh, fie Ordinul Englezesc al Jartierei sau Ordinul Sfântul Andrei al
Împărăției Țarilor etc. – prin urmare, orice ordin de seamă  conferit numai personalităților marcante.

Cutia Pandorei = reprezintă darul perfid, primit cu naivitate, generator de mari suferințe, dar și prototipul seducției
feminine ce poate ascunde inefabilul sau primejdii neașteptate. În versiunea mitologiei grecești, Pandora cea dăruită
este simbolul femeii primordiale a lumii. După zămislirea Pandorei de către zei, Zeus i-a dăruit o cutie de aramă,
cerându-i s-o deschidă dupa căsătorie. Sfătuiți de Prometeu, care a intuit răzbunarea lui Zeus, fiindcă i se furase focul,
bărbații se feresc de Pandora. O primește Epimeteu, fratele lui Prometeu. Deschizând cutia, din ea zboară nenorocirile
oamenilor: ura, minciuna, necazul, grija, cearta, durerea, suferința, foamea, setea, invidia, bolile, moartea. În cutie a
rămăs numai speranța cu care omul trebuie să înfrunte, până azi, toate nenorocirile.

De la Ana la Caiafa = semnifică o amânare, o tergiversare premedită a unei rezolvări de mari importanță, amânare ce
presupune de fapt un refuz. Întâmplarea este relatată în Biblie: ,,Iisus, după ce este trădat s-a dus la Ana, socrul
arhiereului Caiafa și fruntaș al Sinedriului. Purtat apoi de la unul la altul i se pun intrebări, la care Iisus răspunde
simplu și demn, pentru a nu fi implicați in pedeapsa lui Iisus.”

E ceva putred în Danemarca! = poate fi vorba de orice țară în care lucrurile merg prost, de orice întreprindere care
nu merge cum trebuie etc. Acesta este unul dintre vestitele versuri ale pieselor lui William Shakespeare; face parte
din „Hamlet” (Actul I, Scena 4). Celebrele vorbe sunt rostite de un ofițer la apariția umbrei tatălui lui Hamlet, tocmai
cu sensul derivat de la cel de bază: ceva e necurat în Danemarca, ceva nu e în regulă.
 „Acta, non verba!” = Fapte, nu vorbe! “Res, non verba” este deviza generalului Lazare Hoche, una dintre figurile
proeminente ale Revoluției Franceze. El și-a ales o astfel de maximă de conduită în viață pentru a da o replică
oamenilor de stat și politicienilor care se ocupau mai mult de uneltiri și discursuri, în loc să lase faptele să vorbească
de la sine.

Fata Morgana = miraj, iluzie Este vorba de Zâna Morgana, din vechile povestiri italienești, căreia oamenii îi atribuiau
numeroase vrăji. În final, Fata Morgana a ajuns să denumească un miraj atmosferic care se produce din când în când,
la răsăritul soarelui, în văzduhul limpede al Calabriei din sudul Italiei. Printr-un fenomen de refracție, în cadrul căruia
marea capătă rolul de oglindă, se proiectează, pe umbra din aer lăsată de munții Messinei, oameni, animale, arbori și
alte imagini de pe coastă, în dimensiuni mult mai mari, gigantice și aureolate, în diverse culori. Așadar, Fata
Morgana face referire la acest spectacol impresionant oferit de însăși natura neexploatată. Fenomenul este explicabil
din punct de vedere științific, însă în vremurile apuse, când poporul calabrez se zice că dădea cel mai mare număr de
analfabeți, oamenii îl credeau o vrajă a respectivei zâne, strigând: „Fata Morgana!”.

Firul Ariadnei = se utilizează pentru un mijloc de îndrumare, ca un fir conducător ce ne înlesneşte să ieşim dintr-o
situaţie întortocheată ca un labirint. În mitologia greacă, Ariadna era fiica regelui Minos, craiul Cretei. În acele ținuturi
exista un Minotaur. Mitos, deoarece voia sa scape de acesta, i-a zis lui Dedal să îi facă o cușcă pentru a-l închide. Zis
și făcut : Dedal a săpat multe camere într-un munte devenind astfel un labirint. După o vreme, Minos a avut un război
cu atenienii în care a învins. Pentru a face pace, grecii trebuiau să dea drept jertfă odată la șapte ani, șapte fete și șapte
băieți. Printre cei din a patra generaţie se afla și Tezeu, fiul craiului din Atena care a venit să spele rușinea tatălui său
și să îl omoare pe Minotaur. Ariadna, fiica lui Minos, deoarece îi plăcea de el, i-a dat un ghem de ață în speranța că îl
va ajuta. Tezeu, după ce l-a omorât pe Minotaur, le-a povestit oamenilor cum a reușit să scape, dar tatăl Ariadnei s-a
înfuriat. Ca să o scape de mânia tatălui ei, Tezeu i-a promis Ariadnei să o ia cu el la Atena. A părăsit-o însă pe drum,
în insula Naxos, unde, după o variantă a legendei, a fost ucisă de Artemis. Conform altei legende, Dionis, care trecea
pe acolo, s-ar fi îndrăgostit de tânăra fată și ar fi luat-o în căsătorie. Ca dar de nuntă, el i-a oferit o coroană de aur,
făurită de Hephaestus - considerat a fi zeul fierarilor, coroană care mai târziu a fost transformată într-o constelație.

Furcile Caudine = a intrat în toate limbile spre a desemna acceptarea, de nevoie, a unor condiţii grele, înjositoare.
Pontius Herennius a atras, printr-un şiretlic, oştile romane în defileul numit „Furcile caudine“ şi nu le-a îngăduit să
iasă din această capcană decât după ce au depus armele şi veşmintele şi după ce au trecut sub un jug, în strigătele de
ocară ale trupelor samnite.

Jurământul lui Hippocrate = angajament exemplar, frumuseţe morală Jurământul lui Hippocrate este un jurământ
care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Este atribuit lui Hippocrate, medic din
Grecia antică. Multe din principiile acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau
interzicerea relațiilor intime cu pacienții. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a
eutanasiei.

Lampa lui Diogene = căutarea fără succes a unei utopii. Diogene a fost un filosof grec, discipol al școlii cinice.
Conform legendei, Diogene umpla prin agora Atenei, în plină zi, cu o lampă aprinsă in mână, „în căutarea unui om
cinstit”, atitudinea sa șocându-i pe atenieni. Deasemenea, potrivit legendei, Diogene a fost nevoit să-și petreacă viața
intr-o casă improvizată dintr-un butoi, după ce și-a pierdut locuința și sa poarte aceeași haina atât vara cât și iarna.

Măgarul lui Buridan = caracterizează o persoană care pusă să opteze între două posibilităţi, şovăie, pierzându-le pe
amândouă. Una dintre fabulele faimoase din istoria filosofiei este cea a măgarului lui Buridan, atribuită în mod eronat
lui Jean Buridan, om de ştiinţă şi filosof din secolul al XIV-lea. Fabula zice aşa: „A fost odată un măgar flămând care
avea în apropierea sa două grămezi de fân de mărime egală şi la distanţă egală de el. Nehotărât, măgarul privea la
stânga şi vedea o grămadă de fân, privea la dreapta şi vedea o grămadă de fân identică. Cum amândouă îl atrăgeau cu
aceeaşi putere, nu reuşea să se decidă pentru nici una din ele. în cele din urmă animalul a murit de foame pentru că nu
s-a hotărât să mănânce din nici una dintre cele două grămezi.” Această fabulă a fost interpretată în foarte multe feluri.
Uneori este folosită pentru a arăta că nu există liberul-arbitru, pentru că alegem întotdeauna un anumit curs al acţiunii
impulsionaţi de forţa motivelor, în aşa fel încât motivele mai puternice sunt cele care ne determină alegerea.
Mărul Discordiei = oricare sursă de dispută. Eris, zeița discordiei, a luat un măr de aur din pomul lui Dionis. De ciudă
că ea nu fusese invitată la nunta lui Peleu, regele din Tesalia, cu Thetis, zeița mărilor, aceasta a aruncat mărul, scriind
pe el ,,celei mai frumoase”. Astfel, acesta a devenit mărul discordiei. Când au văzut mărul, Hera, zeița căsătoriei,
Atena, zeița înțelepciunii și Afrodita, zeița frumuseții, fiecare dintre ele a susținut că mărul i se cuvine. Acestea s-au
dus la Zeus, care, dorind o părere obiectivă, l-a întrebat pe Paris, prințul Troiei. Toate i-au oferit acestuia câte ceva, dar
într-un final, Afrodita a câștigat, deoarece i-a promis dragostea Elenei, soția lui Menelaus, regele Spartei. Paris a luat-o
și a fugit cu ea în Troia. Ca să se răzbune, Menelaus și Agamemnon, fratele său, au pornit un război împotriva cetății
troiene. Așa a început Războiul Troian, care a durat zece ani.

Mărul lui Adam = obiect/persoana care poate provoca o cearta. Dumnezeu le interzice lui Adam si Evei sa mănânce 
din pomul cunoasterii , un măr. La sugestia diavolului prefăcut  in  sarpe Eva încalcă porunca lui Dumnezeu dintr-un 
mar mare si frumos.Văzând miraculosul gust hotaraste sa ii dea si lui Adam .Insa acesta dormea asa ca ea decide sa ii
stoarca putin suc in gura .El se trezeste si apreciază gustul , dar realizează ca lichidul era extras din fructul interzis asa
ca se strânge pentru a opri fluxul lichidului , insa tot il inghite.Umflatura a fost inregistrata in scripte si transmisa
tuturor barbatilor sub numele de Marul lui Adam.

Mărul lui Newton = desemnează un obiect, un fenomen, o împrejurare neprevăzută, care devine sau poate deveni
punctul de plecare al unei invenții, al unei teorii etc. - în general, al unei creații importante. Ilustrul matematician,
fizician și astronom englez, într-o zi din anul 1666, privind de pe un pod mărul care îi scapase din mână, a ajuns să
descopere fenomenul și legea gravitației universale, căutând ani de zile o lege simplă care să explice un univers descris
până atunci printr-un amestec de teorii. Căutarea lui are ca motiv demostrarea faptului că Dumnezeu este unitar,
necompus.

Munca lui Sisif = muncă grea şi inutilă. Sisif a fost primul rege legendar al Corintului. Din cauză că şi-a sedus
nepoata, i-a luat tronul fratelui şi a scos în vileag nişte secrete de-ale lui Zeus, unul din ele fiind răpirea Aeginei de
către Zeus. Zeus, ca pedeapsă, l-a supus la o caznă perpetuă în Infern: a fost sortit să împingă la deal o stâncă uriaşă,
care ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale şi munca se relua, o muncă fără sfârşit.

Nasul Cleopatrei = este citată atunci când vrem să subliniem că un amănunt, aparent neînsemnat, poate avea
consecinţe neprevăzute, de mari proporţii Pascal, care aprecia că femeile cu nasul lung sunt mai frumoase şi au o
putere mai mare de seducţie , şi-a imaginat că regina Cleopatra a Egiptului, dacă ar fi avut nasul mai scurt, n-ar fi fost
atât de ispititoare şi prin urmare, n-ar mai fi cucerit inimile lui Cezar şi Antonius, stăpânii din acea epocă ai Romei şi
ai lumii. În acest caz regina n-ar fi influenţat istoria acelor vremi, aşa cum a făcut-o, adică nasul ei mai scurt n-ar mai
fi schimbat… faţa lumii.

Nodul Gordian = soluţie simplă şi rapidă a unei probleme grele în aparenţă Un oracol a prezis că neînțelegerile
din Frigia vor lua sfârșit, când regele va urca cu carul până la templul lui Zeus. Gordius, un simplu țăran, a fost ales
rege al Frigiei și, drept mulțumire, a urcat cu carul la templu închinându-l lui Zeus. Oiștea carului însă era legată de
jug cu un nod atât de complicat, încât nimeni nu-l putea desface. Oracolele au prezis că cel ce va reuși să desfaca
Nodul Gordian va deveni stăpânul Asiei. Mai târziu, Alexandru Macedon ar fi taiat nodul cu sabia, împlinind
prezicerile și punând stăpânire pe partea de vest a Asiei.

Oul lui Coloumb = semnifică răspunsul printr-o soluție simplă, care implică ingeniozitate, dar care pare foarte la
îndemână tuturor. Columb inviă la o întrunire pe marii demnitari și nobili să încerce să fixeze un ou, așa încât acesta
să stea drept pe unul din vârfuri. Acesta însa găsește soluția de a face oul să stea drept doar izbindu-l pur și simplu de
masă și spărgându-i coaja în partea de jos.

Otrăvurile lui Mitriate = trecerea prin greutățile și încercările vieții. Mitridate al IV-lea Eupator a fost ultimul rege
din Pont ce a luptat împotriva dominației romane în Asia. La un festin o parte din supușii lui au complotat să îl omoare
și i-au pus o mare cantitate de otravă în mâncare și băutură. Dar, deoarece avea cei mai buni doctori și încă de mic
încercase cantități mici de otravă din plante, corpul acestuia devenise imun. Așa că a reușit să bea și să mănânce tot,
fără să pățească nimic, spre uimirea supușilor.
Patul lui Procust = orice fel de situaţie care impune forme, reguli, condiţii, constrângeri prestabilite, fixe şi nefireşti.
Procust, în mitologia greacă, era un tâlhar din Atica (o regiune a Greciei), care ataca drumeţii pe drumul dintre Atena
şi Megara. Îşi făcuse un obicei din a-şi tortura victimele, folosindu-se de două paturi din fier, unul mai mare şi altul
mai mic. Cei care aveau trupurile mai lungi erau aşezaţi în patul mai mic şi Procust le reteza picioarele ca să
corespundă dimensiunilor patului, iar celor mai scunzi le lungea picioarele ca să aibă dimensiunea patului mai mare.
Până la urmă, Tezeu, un războinic atenian, cel care l-a ucis şi pe Minotaurul care locuia în marele Labirint de la
Cnossos, l-a omorât şi pe tâlharul Procust, supunându-l aceluiaşi supliciu prin care trecuseră şi drumeţii nevinovaţi.

Pânza Penelopei = simbolizează o lucrare mereu reîncepută, care nu sfarșește niciodată. Ulise, numit și Odiseu, regele
insulei Itaca și soțul Penelopei, din cauza unor nefericite evenimente, este reținut departe de casă douăzeci de ani. În
lipsa sa prelungită, oamenii îl cred mort și astfel încep să apară pețitori care doreau mâna reginei Penelope. Aceasta,
credincioasă lui Ulise, folosește diferite tertipuri pentru a întârzia acest lucru: ea promite că se va căsători după ce va
termina de lucrat la o țesătură, dar ea noaptea desfăcea ce lucra ziua. Din cauza indiscreției unei servitoare, șiretlicul
Penelopei este dezvăluit.

Porumbelul Păcii = simbol al unui pact, al unui legământ, al împăcării. Este înfățișat cu o ramură de măslin în cioc.
Simbolul provine din episodul biblic al înțelegerii dintre Dumnezeu și Noe, reprezentantul omenirii, potrivit căreia
niciun potop nu va mai pustii pământul.

Quo vadis, Domine? = Unde mergi, Doamne? Petru voia să plece din Roma, departe de prigonirea Imperiului. Erau
prea puternici, nu reușea să le reziste, și fugea de puterea lor; pe drum însă se întîlnește cu o imagine a lui Iisus, care
venea din direcția opusă. „Domine, quo vadis?” „Romam vado iterum crucifigi“, vine răspunsul. Așa prinde curaj
Petru să se întoarcă în Roma, să-și continue lucrarea; acceptînd soarta de a fi crucificat, cerînd însă să fie crucificat cu
capul în jos, considerîndu-se nedemn de a fi crucificat precum Iisus. Și, desigur, bulversînd o sumedenie de secte anti-
christice din epoca modernă, ce au adoptat crucea inversată necrezînd că e de fapt simbolul urmașilor lui Petru, adică
al papalității.

Sabia lui Damocles = pericol care pândeşte mereu. Damocles, curtean a lui Dionisos cel Bătrân, tiranul Siracuzei, a
fost ca mai toţi curtenii... curtenitor şi linguşitor. Spunea că nu există mai mare fericire decât să fii tiran. Spre a-i da o
lecţie , Dionisos, la un ospăţ, l-a aşezat în locul lui pe tron şi a poruncit să i se acorde toate onorurile regeşti. Dar când
Damocles se lăfăia mai în voie, tiranul i-a cerut să se uite în sus. De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atârna
o sabie fără teacă prinsă numai cu un fir de păr de cal. Îi arăta astfel primejdiile care îl pândesc în orice moment pe
tiran.

Săgeata lui Cupidon = semnifică însăși iubirea, cel atins de săgeata lui Cupidon trăind chinurile dragostei. Cupidon,
fiul zeiței Venus și zeului Jupiter sau, după altă versiune, al lui Marte și Venus, este cunoscut ca un copilaș înaripat
care purta un arc cu care țintea săgeți în inimile oamenilor. Unele săgeți erau unse cu miere și atunci dragostea era
dulce si fericită. Altele erau muiate în fiere si ortavă, astfel dragostea celor atinși era amară și ucigătoare. Legenda
spune că atunci când Venus îl obligă pe Cupidon să o facă pe rivala ei, Psyche, să se îndrăgostească de el, acesta este
străpuns accidental de propria săgeată și se îndrăgostește el de ea, vizitând-o în fiecare noapte pentru a o privi cum
doarme.

Secretul lui Polichinelle = un fapt considerat, de către cei naivi, o mare taină, dar care este, în realitate, cunoscut de
toată lumea. Polichinelle este un personaj comic din teatrul de marionete francez, din secolul al XVI-lea, o apariţie
caraghioasă, cu cocoaşă în faţă şi în spate. Într-una dintre snoavele dramatizate, Polichinelle, săvârşind un delict, este
anunţat de către avocatul său că este pasibil de o pedeapsă gravă. După întâlnirea cu avocatul, Polichinelle rupe pagina
din codul penal, cu articolul pe care i-l arătase avocatul, convins fiind că, în felul acesta, articolul nemaiexistând, nici
el nu va putea fi pedepsit.

Turnul Babel = momentul în care oamenii vorbesc, dar nu se pot înțelege. Deoarece apa tot seca, Arca lui Noe s-a
oprit la baza muntelui Ararat. Astfel acesta, împreună cu familia sa, au început o nouă viață. Dumnezeu le-a poruncit
să nu rămână într-un singur loc, ci să se răspândească, să se înmulțească și să umple pământul. Dar urmașii lui Noe au
încălcat porunca Sa. Ei s-au așezat într-o câmpie fertilă, formând orașul Babilon. Aici locuiau singurii oamenii de pe
pământ, care vorbeau aceeași limbă. Conducătorul orașului, Nimrod, ar fi ordonat construirea turnului Babel, un
monument atât de mare încât vârful său să ajungă la cer. Încetând să-l mai slujească pe Dumnezeu, oamenii au început
construirea turnului cu cărămizi arse, în loc de piatră, și smoală, în loc de var. Nimrod dorea ca Turnul Babel să fie o
capodoperă a orașului, un monument construit nu pentru a-l venera pe Dumnezeu, ci să-i aducă faimă. Când au început
să construiască turnul, Dumnezeu i-a pedepsit. Astfel, oamenii au fost forțați să se despartă și să se împrăștie pe toată
suprafața pământului. „Iată, toți sunt de un neam și o limbă au și iată ce s-au apucat să facă și nu se vor opri de la ceea
ce și-au pus în gând. Haidem, dar, să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul“
(Facere 11, 1-9).Potrivit Bibliei, după ce Creatorul le-a amestecat limbile pentru a nu se mai putea înţelege, oamenii au
abandonat proiectul lor, fiind nevoiți să se despartă în popoare și rase.

Turnul de fildeș = denumeşte izolarea de viaţă, de realitate a unui scriitor sau artist. Formula a fost pusă în circulație
de criticul literar din secolul al XIX-lea, Charles Augustine Sainte-Beuve. Acesta a construit imaginea scriitorului și
poetului care pentru a putea scrie are nevoie, ca din când în când, să se retragă într-un loc intim, în turnul de fildeș.
Ideea de turn de fildeș a fost preluată din lucrarea religioasă „Cântarea cântărilor“ care prezintă iubirea. Îndrăgostitul,
după mai multe comparații, vorbește despre gâtul iubitei sale, pe care îl compară cu un turn de fildeș: „Gâtul tău e ca
un turn de fildeș, ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului, de lângă poarta Bat-Rabin, nasul tău este ca turnul Libanului,
care privește spre Damasc“. În prezent, oamenii care se retrag în turnul lor de fildeș sunt caracterizați ca fiind egoiști,
cu nasul pe sus, care se consideră prea buni pentru a se amesteca cu restul lumii, care detestă activitățile și relațiile
dintre oameni.

„Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal!” = este folosit când cineva e în stare să ofere orice, tot ce deține, în
schimbul obținerii unui lucru mic, dar foarte necesar pentru a ieși cu brio dintr-o anumită împrejurare dificilă. Aceste
vorbe sunt rostite de Richard al III-lea din piesa cu același nume, de William Shakespeare (în „Richard al III-lea”, Act
5, Scena 4). Regele Angliei le-a rostit în momente de mare disperare, după înfrângerea suferită în lupta de la
Bosworth, din 1485. În ciuda orgoliului său imens, pentru că s-a văzut pierdut și în clipe de mare cumpănă, a hotărât
să-și dea chiar și regatul pentru un cal, pentru a fugi și a-și salva viața.

Vițelul de aur = un simbol atât al bogăției, al belșugului, cât și al idolatriei. Această expresie își are originea în cartea
Exod, atunci când Moise s-a urcat pe munte ca Dumnezeu să-i dea Legea și a lipsit 40 de zile, timp în care poporul a
decis să adune toate obiectele din aur pe care le aveau cu sine și să facă un vițel din aur la care să se închine, în loc să
se închine la Dumnezeul adevărat care i-a scos din țara Egiptului.

Zburătorul = este considerat simbolul iubirii neîmpărtășite. Zburătorul este în mitologia populară românească o ființă
fantastică închipuită ca un spirit rău, care chinuiește noaptea, în somn, fetele nemăritate și femeile măritate de curând.
În literatura romantică, termenul „zburător” este o personificare a dorului de bărbatul iubit, a dragostei intense față de
ființa iubită. Se consideră că „zburătorul” este un bărbat care, în timpul vieții, a fost respins de o femeie și care, după
moarte, bântuie femeile de pe Pământ, dar mai ales pe cea care l-a refuzat (dacă aceasta mai este în viață).