Arca lui Noe

Semnificatiile expresiei Arca lui Noe: locul de salvare prin credinta; aglomerare de mare diversitate; refugiul
vietii in timpul unui cataclism; loc al sperantei, al regasirii sufletesti; loc in care oamenii, semenii manifesta
bunatate, generozitate, blandete, intelepciune; animale din toate speciile etc.
Dupa Biblie: Noe, datorita credintei sale, este vestit de catre Dumnezeu de potop si invatat cum sa-si
construiasca arca din lemn de gofer (chiparos). Dupa sfatul lui Dumnezeu vor intra in arca: familia lui Noe, cate
doua fapturi (un mascul si o femela) din toate speciile care traiesc pe pamant (pasari, vite, taratoare de pe
pamant) ca sa le pastreze in viata.
Potopul a izbucnit in anul sase sute al vietii lui Noe si a durat patruzeci de zile. Pe pamant n-a mai ramas nimic.
Arca s-a oprit pe muntele Ararat, unde porumbelul trimis de Noe ca sa vada daca apele scazusera de pe fata
pamantului, s-a intors cu o ramura de maslin in cioc, semn ca pot iesi din arca pentru a popula din nou
pamantul.

Biblioteca din Alexandria

Sugereaza motivul unei mandrii umane; se foloseste pentru aprecierea unei dotari exceptionale; capacitate de
informare larga, exhaustiva. Se spune: „Parca ar fi Biblioteca din Alexandria”.
Orasul-minune Alexandria – construit de Alexandru cel Mare, dupa cucerirea Egiptului, pe litoralul Marii
Mediterane.
Cuprindea: colectia de documente ale lui Aristotel; 400 000 de volume in anii domniei lui Ptolemeu II
Philadelphul (283-246 i. Hr.) si 900 000 in anul 47 i. Hr. Cand Caesar vine in Egipt.
Marcus Antonius va alatura colectia Attalizilor din Pergam – peste 200 000 volume.
In anul 273 d. Hr.; la cucerirea orasului in razboiul purtat de imparatul Aurelian impotriva Zenobiei, regina
Palmyrei, edificiul a cazut prada unui mare incendiu.
In anul 640 d. Hr. Orasul este ocupat de arabi si, dupa un alt incendiu devastator, Biblioteca este distrusa.

Calul troian
A fi „cal troian” inseamna a folosi o stratagema de infiltrare intr-un loc inaccesibil pentru a strica armonia,
autoritatea, chiar linistea, creand susceptibilitati, lipsa de siguranta, dizarmonie.
De la calul urias de lemn, in care intrau 50 de luptatori, construit de vestitul mester Epeus la sfatul lui Ulysse
(inspirat de zeita Atena). Agamemnon simuleaza plecarea flotei, dar lasa pe mal calul.
Cu toate ca preotul Laokoon ii avertizeaza de primejdia darului facut de greci, troienii sparg portile si aduc
calul in cetate, considerandu-l un semn de renuntare al aheilor la cucerirea Troiei.
Noaptea, ostasii greci ascunsi in cal asediaza orasul, cetatea devenind ruina si amintiri. Scapa viteazul Eneas
care va ajunge in Italia – stramosul romanilor.

Calcaiul lui Ahile

Loc vulnerabil, moment dificil intr-o situatie, loc ce pare accesibil unei forte adverse.
Zeita Tetis, mama lui Ahile, inzestrata cu darul premonitiei, a stiut ca fiul sau va fi un viteaz vestit ce-ti va lega
numele de cucerirea cetatii Troia, dar nu stia ca acolo isi va pierde si viata. Vrand sa-l faca nemuritor, il unge cu
ambrozie, il caleste in flacari, il scalda in raul din Infern, tinandu-l de calcaiul stang – loc devenit vulnerabil
pentru a fi ucis. A fost omorat cu sageata din Paris.
Colosul din Rodos
Ideea de monumentalitate, de gigantism, in masura sa probeze capacitatea extraordinara a geniului uman.
Expresia arata admiratie pentru ceva iesit din comun.
Statuia din Rodos, sculptata intre 292-280 i. Hr., este una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.
Colosul reprezinta pe zeul Helios (Soarele).
In anul 227 i. Hr. Un puternic cutremur de pamant a distrus orasul si a prabusit Colosul. Cantarind aproximativ
300 tone, acesta nu a mai fost inaltat pe soclul sau.
Prin secolul X (sau VII) un calif a vandut unui negustor Colosul, care a fost transportat cu 900 camile spre un
destin necunoscut.

1
Columna lui Traian
Semnifica trecerea in memoria pietrei, prin viziune artistica unica, al evenimentului fundamental al formarii
poporului roman.
Folosirea in expresii a sintagmei Columna lui Traian presupune sensuri si rostiri academice, comparatii
valorice.
A fost construita ca simbol al cuceririi Daciei de catre imparatul Traian.
Realizata ca un semn glorificator, Columna a fost ridicata de arhitectul roman de origine siriana Apolodor din
Damasc, cel care a construit si podul de piatra de peste Dunare, la Drobeta, langa Turnu Severin (vestigiile se
pot vedea si astazi).
Inalta de 29,78 m, asezata pe un fundament de 5,50 x 5,50 m, din marmura de Paros, avea in varf statuia
imparatului Traian.
Coloana elicoidala in forma de melc (cochilis), cu scene in relief ce evoca conflictul intre daci si romani, se
constituie, datorita dispunerii cronologice a acestor scene, intr-o adevarata cronica a evenimentelor.
Recunoscandu-i deosebita valoare, Traian a consimtit ca urna sa cu cenusa si a imparatesei Plotina sa fie
asezata in acest loc.
Pe coloana sunt sculptate 124 episoade din razboaiele cu dacii, cu peste 2500 de figuri, dand impresia de
epopee. Viziunea este cinematografica.

7. Juramantul lui Hippocrate

Semnifica ideea de respectare exemplara a unui juramant profesional sustinut de corectitudine, de spirit moral
superior in favoarea omului.
Se foloseste indeosebi in lumea medicala.
Hippocrate din Cos a trait intre anii 460-370 i. Hr., facand ca medicina sa intre pe drumul exigentelor stiintifice.
Multe lucrari din monumentala Corpus Hippocraticum – aproape 70 de tratate, apartin discipolilor sai si chiar
unor adversari.
Intre lucrari se afla si „Juramantul medicului”, juramant ce realizeaza a legatura stransa intre discipol si
magistru, intre confrati, implicand o atitudine deosebita fata de bolnavi si boli.
Medicul este considerat „fauritor de viata”.
Zeul medicinei in mitologia greaca: Asclepios; Hygeia – zeita sanatatii; Panaceu (de la Panakeia), zeita
insanatosirii – medicament despre care se credea odinioara ca vindeca orice boala.

8. Oul lui Columb

Semnifica raspunsul printr-o solutie simpla, care implica ingeniozitate dar care pare foarte la indemana tuturor.
Se foloseste in expresii: simplu ca oul lui Columb; ca si Columb cu oul; asemenea lui Columb cu oul sau etc.
Columb invita la o intrunire pe marii demnitari si nobili sa incerce sa fixeze un ou, asa incat acesta sa stea drept
pe unul din varfuri. Numai Columb reuseste, prin ciocnirea usoara a oului la un capat.

9. Cutia Pandorei
Cutia Pandorei reprezinta darul perfid, primit cu naivitate, generator de mari suferinte, dar si prototipul
seductiei feminine ce poate ascunde inefabilul sau primejdii neasteptate.
Expresia se foloseste in contexte in care se ofera exemple de antiteza intre tentatie si realitate, un fel de
avertisment sau de meditatie umana: Ai grija, sa nu fie Cutia Pandorei!
In versiunea mitologiei grecesti, Pandora (cea daruita) este simbolul femeii primordiale a lumii.
Dupa zamislirea Pandorei de catre zei, Zeus i-a daruit o cutia de arama, cerandu-i s-o deschida dupa casatorie.
Sfatuiti de Prometeu, care a intuit razbunarea lui Zeus, fiindca i se furase focul, barbatii se feresc de Pandora. O
primeste Epimeteu, fratele lui Prometeu. Deschizand cutia – din ea zboara nenorocirile oamenilor: ura,
minciuna, necazul, grija, cearta, durerea, suferinta, foamea, setea, invidia, bolile, moartea. In cutie a ramas
numai speranta cu care omul trebuie sa infrunte, pana azi, toate nenorocirile.

10. De la Ana la Caiafa

Semnifica o amanare, o tergiversare premedita a unei rezolvari de mari importanta, amanare ce presupune de
fapt un refuz.
Se foloseste in contexte ca: Sunt trimis de la Ana la Caiafa! sau: M-am saturat sa ma duc de la Ana la Caiafa –
adica nu se rezolva nimic, niciodata.
2
Intamplarea relatata de biblie: Iisus, dupa ce este tradat s-a dus la Ana, socrul arhiereului Caiafa si fruntas al
Sinedriului. Purtat apoi de la unul la altul i se pun intrebari, la care Iisus raspunde simplu si demn. Pentru a nu
fi implicati in pedeapsa lui Iisus, acestia il predau procurorului Pilat din Pont.

A merge la Canossa - expresia rememorează umilinţa la care a fost supus împăratul romano-german Henrich
al F-lea la Canossa, în Italia, de papa Grigore al VH-lea. împăratul, adversar înverşunat al papalităţii,
excomunicat şi părăsit de supuşii săi, care au fost eliberaţi de jurământul de credinţă, a fost silit, în zilele de
21-24 ianuarie 1077, să ceară iertare papei în genunchi, pe zăpadă şi îmbrăcat în haine de sac. în zilele noastre,
expresia desemnează acceptarea unei umilinţe. Ab ovo usque ad mala (lat.) - De la ouă la mere - expresia era
folosită în antichitate de romani cu referire la prânzurile lor, care începeau cu ouă şi se terminau cu mere.
Astăzi poate fi utilizată cu înţelesul realizării unui lucru de la început până la sfârşit. Ad calendas graecas
(lat.) - A plăti la calendele greceşti; la romani, kalendele reprezentau prima zi a lunii, dată în care se făcea, de
regulă, plata datoriilor. Invocarea expresiei de către datornici arăta că nu vor plăti niciodată, pentru că grecii
nu aveau Kalende. Aequo pulsat pede (lat.) - Bate deopotrivă cu piciorul - romanii îşi anunţau sosirea bătând
cu piciorul în uşă, expresia fiind folosită în sens metaforic de poetul antic Horaţiu, în Odele sale, Pallida mors
aequo pulsat pede pauperum tabernas regumque turres - Palida moarte bate cu piciorul deopotrivă la
colibele săracilor şi la palatele regeşti. Age, libertate decembri... utere (lat.) - Hai, foloseşte-te de libertatea
din decembrie - expresia, care este astăzi un îndemn la folosirea unei temporare libertăţi de acţiune, ilustra în
antichitate dreptul acordat sclavilor romani, în timpul sărbătorii Saturnaliilor, din luna decembrie, de a-şi
critica stăpânii şi chiar de a fi serviţi de aceştia. Alae iacta est (lat.) - Zarurile au fost aruncate; istoricul
roman Suetonius afirmă că aceste cuvinte au fost rostite de Cezar când a traversat Rubiconul, în anul 49 îen.
Legile romane interziceau trecerea hotarelor Romei cu trupe şi comandanţii militari care îndrăzneau să o facă
erau pedepsiţi cu moartea. Prin trecerea Rubiconului, Cezar s-a angajat într-o luptă decisivă cu Pompei pentru
întâietatea în stat. Azi, expresia desemnează luarea unei hotărâri importante Soarta va decide). Alma Mater
(lat.) - Mamă hrănitoare - epitetul era folosit în antichitate de romani pentru a desemna, de regulă, patria. Mai
târziu şi până în zilele noastre cu acest epitet este desemnată Universitatea.

Amicus certus in re incerta cernitur (lat.) - Prietenul sigur ii cunoşti într-o împrejurare nesigură; adevărul
acestei afirmaţii este reîntâlnit în multe forme. Părintele expresiei a fost Euripide, care laudă prietenul adevărat
pe care te poţi baza în orice împrejurare. Valoarea acestei maxime a fost verificată în toate timpurile şi pe toate
meridianele. în Orient este cunosc 13313v2114n ută în varianta Când râzi, te aude toată lumea, când plângi,
nu te vede nimeni.

Amicus Plato, sed magis amica veritas (lat.) - Prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul - expresia
aparţine filosofului antic Aristotel, discipol al lui Platon, astăzi ea arătând că adevărul este mai presus de
prietenie.

Apres moi la deluge (fr.) - După mine, potopul; cuvintele au fost rostite în mai multe împrejurări de marchiza
de Pompadur şi de regele Franţei, Ludovic al XV-lea, şi subliniază punerea pe prim plan a propriei existenţe şi
a vieţii de huzur. Dezinteresul regelui faţă de problemele de stat a accentuat criza societăţii franceze şi a grăbit
declanşarea revoluţiei. In fapt, aceste cuvinte sunt un moto al omului egoist, preocupat în primul rând de
plăcerile personale. In antichitate era cunoscut proverbul După moartea mea, poate fi şi mistuit de flăcări.
Argumentum baculinum (lat.) - Argumentul băţului - conform legislaţiei romane antice, proprietatea asupra
unui obiect putea fi dovedită prin atingerea lui cu un băţ. în zilele noastre, în mod ironic, epitetul sugerează
utilizarea forţei ca argument suprem. A-şi da arama pe faţă - ca şi în alte cazuri, expresia are o bază reală,
falsificarea monedelor care, făcute din aramă, erau acoperite cu strat subţire de aur ori argint. După un timp,
prin utilizare, banii falsificaţi pierdeau această pojghiţă şi îţi dădeau arama pe faţă. Prin asemănare, expresia
se aplică celor care îşi dau pe faţă adevăratele intenţii sau defectele.

A-şi pune cenuşă pe cap - în antichitate, evreii îşi manifestau durerea sau regretul rupându-şi veşmintele şi
punându-şi cenuşă pe cap. Cenuşa era considerată un semn de doliu. Obiceiul a dispărut, dar se păstrează
expresia, în zilele noastre, prin aceste cuvinte exprimându-se regretul.

Banul n-are miros - prin această expresie sunt ridiculizaţi oamenii care folosesc mijloace necinstite pentru a
câştiga bani sau pentru a parveni. Se afirmă că aceste cuvinte au fost rostite de împăratul Vespasian (69-79),
3
urmaş al lui Nero, care, găsind visteria goală, a introdus taxe noi, printre care şi taxa asupra toaletelor publice.
Comentariile nefavorabile făcute în public la adresa acestei măsuri l-au făcut pe fiul său, viitorul împărat
Titus, să-l avertizeze că poporul bârfeşte. Vespasian a replicat, arătând o monedă, Uite, banul n-are mirosi

Carpent tua poma nepotes (lat.) - Roadele (strădaniilor) tale vor fi culese de nepoţi - Această constatare era
făcută, în antichitate, de poetul Vergilius, în opera Bucolica. Expresia indică tuturor că este necesară strădania
pentru viitor.

Cedant arma togae (lat.) - Armele să cedeze locul togii - expresia aparţine marelui orator roman Cicero şi a
fost cuprinsă în lucrarea De oficiis. Referindu-se la togă, Cicero susţinea o conducere civilă a societăţii
romane. Astăzi expresia poate fi percepută ca un îndemn la soluţionarea conflictelor pe cale paşnică.

Cutia Pandorei - după cum povesteşte Hesiod, Pandora, un personaj din mitologia greacă, a fost modelată de
Hefaistos, iar zeii i-au dat viaţă. Zeus a destinat-o căsătoriei cu Prometeu pentru a-l pedepsi pentru furtul
focului din cer. In faţa refuzului acestuia a fost ademenit fratele său, Epimeteu. în cutia Pandorei erau închise
boli, necazuri şi suferinţe, iar la deschiderea ei, în lume s-au revărsat toate relele, pe fundul cutiei rămânând
doar speranţa. In zilele noastre, prin această expresie se desemnează o sursă de nenorociri.

De gustibus et coloribus not disputandum (lat.) - Despre gusturi şi culori nu trebuie să discuţi. Expresia
filosofilor din evul mediu care sugerează că discuţiile despre gusturi şi culori sunt interminabile şi ca atare
pierdere de vreme.

De la Arma la Caiafa - expresia îşi originea în textul biblic. Anna şi Caiafa au fost preoţi şi judecători evrei
care au refuzat să-l judece pe Hristos şi l-au trimis în cele din urmă la Pilat din Pont, guvernatorul roman. Azi,
prin această expresie se desemnează trimiterea inutilă de la o autoritate la alta, fiecare dintre acestea evitând să
rezolve o cerere sau o revendicare.

Decet imperatorem stantem mori (lat.) - Un împărat se cuvine să moară în picioare. Expresia a fost
atribuită împăratului roman Vespasian şi sugerează, în zilele noastre, înfruntarea cu demnitate a destinului.

Delende Carthago (lat.) - Cartagina trebuie distrusă; cuvintele sunt puse pe seama lui Cato cel Bătrân care,
în timpul războaielor punice, în faţa ameninţării cartagineze asupra Romei, îşi încheia toate discursurile cu
cuvintele: Toate ca toate, dar Cartagina trebuie distrusă. în cursul unei călătorii în Africa, Cato a constatat
intrigat refacerea rapidă, după război, a Cartaginei şi prosperitatea ei. In zilele noastre,prin această expresie se
face referire la o ţintă obsesivă.

Divide et impera! (lat.) - împarte şi stăpâneşte! - este o vestită maximă romană care îndemna la dezbinarea
adversarilor. A fost însuşită şi recomandată de Niccolo Machiaveli (Dividepentru a domni).

Dura lex, sed lex (lat.) - Legea este aspră, dar lege; este o maximăantică prin care se susţine forţa şi
importanţa legii pentru viaţa socială şi nevoia de a respecta.

E pur si muove (it.) - Şi totuşi se mişcă; sunt cuvintele rostite de Galileo Galilei la sfârşitul procesului
intentat de biserică pentru convingerile sale ştiinţifice şi în cadrul căreia a fost obligat să retracteze afirmaţiile
anterioare. In contradicţie cu teoria geocentrică susţinută de biserică, el a demonstrat, pe baza observaţiilor
astronomice, că Pământul este o planetă care face o mişcare de rotaţie în jurul Soarelui. în timpul unor
dezbateri, invocarea acestei expresii demonstrează menţinerea convingerilor proprii.

Eripitur persona, manet res (lat.) - Persoana piere, lucrul rămâne - Expresia antică este valabilă şi astăzi
şi confirmă o realitate opera supravieţuieşte întotdeauna creatorului ei.

Est modus in rebus (lat.) - Este o măsură în toate – Constatarea aparţine poetului antic Horaţiu şi este
cuprinsă în Satirele sale, eaarătând deopotrivă anticilor şi oamenilor care trăiesc în prezent că orice exces
poate aduce prejudicii.

4
Evrika - Am găsit, am descoperiţi cuvintele au fost rostite de Arhimede atunci când a rezolvat problema
compoziţiei coroanei turnată pentru regele Siracuzei. Acesta dorea să ştie dacă meşterul care i-a confecţionat
coroana de aur a amestecat sau nu metalul preţios cu metal ieftin. Arhimede a rezolvat această dilemă când îşi
făcea baia zilnică, descoperind că un corp scufundat în apă pierde o parte din greutatea sa egală cu lichidul
dislocat. în prezent are semnificaţia unei exclamaţii de bucurie în faţa unei descoperiri neaşteptate.

Expende Hannibalem (lat.) - Cântăreşte-l pe Hannibal - îndemnul lui Iuvenal din Satirele sale,
Expende Hannibalem: quot libras in duce summo invenies? - Cântăreşte-l pe Hannibal: câte livre va trage
cenuşa generalului, arată că întotdeauna gloria militară, ca orice glorie, este trecătoare şi deşartă.

Favete linguis! (lat.) - Păziţi-vă limbile! - Formula din Odele poetului antic Horaţiu se referă la îndemnul
preoţilor romani adresat participanţilor la jertfe de a păstra o tăcere desăvârşită. Astăzi, îndemnul poate fi
adresat celor care vorbesc prea mult.

Festina lente! (lat.) - Grăbeşte-te încet! - Suetonius, în Viaţa lui Cezar, atribuie formula împăratului Octavian
Augustus. In prezent, îndemnul arată că se pot obţine rezultate bune dintr-o acţiune realizată fără grabă.

Firul roşu -A merge pe firul roşu; este surprinzător cum o regulă de cercetare poliţienească în Anglia
monarhilor absoluţi s-a transformat mai târziu într-o sugestie pentru studiu sau cercetare. Totul a pornit de la
furturile de frânghii şi pânză de corabie aparţinând flotei regale. Autorităţile, pentru a facilita anchetele, au
cerut ţesătorilor să introducă ca semn de identificare un fir roşu, cercetările poliţieneşti fiind astfel uşurate.
Azi, respectarea acestei recomandări este similară cu identificarea esenţialului.

Furcile caudine - în timpul luptelor dintre romani şi samniţi, romanilor învinşi li s-a aplicat tratamentul cel
mai ruşinos din toată istoria lor, trecerea soldaţilor pe sub jug. Faptele sunt povestite de Titus Livius, în
lucrarea De la fundarea Romei. In fapt, Roma a refuzat pacea propusă de samniţi, iar legiunile romane au fost
înfrânte în defileul de lângă localitatea Caudium. Azi, expresia A trece prin furcile caudine desemnează
acceptarea de nevoie a unor condiţii înjositoare. Graeca sunt, non leguntur (lat.) - (Cuvintele) sunt scrise pe
greceşte, nu se citesc - Aprecierea datează din evul mediu când limba greacă arhaică avea puţini cunoscători,
iar pasajele greceşti din lucrările scrise în limba latină se săreau de obicei. In zilele noastre, expresia poate fi
folosită ca avertisment asupra unui text dificil sau ininteligibil. Habemus papam! (lat.) - Avem papă! -
Formula este folosită de biserica catolică şi este rostită de conclav cu ocazia alegerii noului papă. In sens laic,
expresia sugerează luarea unei decizii bune după dezbateri îndelungate.

Hannibal ad portas! (lat.) - Hannibal este la porţii - este exclamaţia pe care au scos-o romanii după bătălia
de la Canae, în care au fost învinşi de generalul Hannibal. Canae se găsea la mică distanţă de Roma şi romanii,
cuprinşi de spaimă, au lansat strigătul Hannibal este la porţile noastre. Maxima este întrebuinţată când există
o primejdie gravă şi iminentă.

Hârtia suportă orice - expresia provine din antichitatea clasică, când Cicero, în epistolele sale, afirmă
Scrisoarea nu roşeşte! După inventarea hârtiei, expresia a dobândit formularea Hârtia suportă orice Homo
homini lupus (lat.) - Omul este lup pentru om - Aceste cuvinte, rostite pentru prima dată de scriitorul antic
Plaut, se regăsesc în operele filozofice ale lui Bacon şi Hobbes şi ilustrează degenerarea relaţiilor interumane,
atunci când acţiunile lor sunt dominate de un egoism exacerbat.

Ignoti nulla cupido (lat.) - Cele necunoscute nu stârnesc nici o dorinţă - Dictonul antic din lucrarea Ars
amandi a poetului roman Ovidius, exilat la Tomis de împăratul Augustus, atât de actual şi astăzi, arată că lipsa
de interes provine din ignoranţă.

In hoc signo vinces (lat.) - Sub acest semn vei învinge - Deviza aparţine, conform afirmaţiilor lui Eusebius, în
lucrarea De vita Constantini, împăratului Constantin cel Mare şi a fost înscrisă pe scuturile soldaţilor săi
înaintea luptei cu Maxenţiu. în sens modern, expresia indică traseul pe care trebuie să-l urmeze cel care
doreşte să-şi atingă idealul.

5
In omnibus aliquid, in toto nihil (lat.) - Din toate câte puţin, în total nimic - Anticii aveau dreptate atunci
când constatau că o cultură solidă nu poate fi dată de cunoştinţe fragmentare şi superficiale. In vitium ducit
culpae fuga (lat.) - Fuga de greşeală duce la viciu - Horaţiu, în Ars poetica, făcea o constatare valabilă şi
astăzi: teama de a nu greşi poate genera erori mari.

Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădător - istoricul grec Plutarh consemnează aceste cuvinte referindu-se la
trădarea Tarpeii. îndrăgostită de regele sabinilor, Tatius, aceasta a deschis porţile Romei, în timp ce era atacată
de sabini. La sfârşitul războiului a fost răsplătită cu o mulţime de scuturi şi brăţări, sub care a murit îngropată.
în prezent, expresia este folosită cu sens ironic.

Judecata lui Solomon - în prezent, această expresie se foloseşte pentru a desemna o judecată înţeleaptă. Este
înţelesul judecăţii regelui israelit, Solomon, care, înfăţişându-i-se două mame care revendicau acelaşi copil, a
decis să taie copilul în două, punând la încercare dragostea de mamă. Mama adevărată a preferat să cedeze
pentru a salva copilul. Auzind-o, Solomon i-a încredinţat copilul.

Labor omnia vincit improbus (lat.) - Munca stăruitoare biruie toate; Părintele acestei expresii este poetul
latin Vergilius, care a afirmă că progresele comunităţii umane se datorează muncii. Lampa lui Diogene - în
discursurile sale, atenianul Diogene a susţinut egalitatea între cetăţeni, simplitatea moravurilor şi munca într-o
perioadă în care Atena se afla în plină decadenţă. Intr-un dintre zile, învăţatul umbla cu lampa aprinsă
spunând: Caut un om în zilele noastre, expresia sugerează criza valorilor umane. L'Etat est moi (fr.) - Statul
sunt eu cuvintele au fost rostite de regele Ludovic al XrV-lea al Franţei şi sintetizează principiul monarhiei
absolute. La vârsta de 19 ani, tânărul rege aflat în Parlament a întrebat de ce adunarea se opune unui edict al
său. La răspunsul că adunarea apără interesele statului, regele a replicat cu autoritate: Statul sunt eu In
instrucţiunile pe care le-a lăsat fiului său, Ludovic al XV-lea, se susţine că regele reprezintă naţiunea întreagă,
iar autoritatea este concentrată în mâinile regelui.

Le roi est mort! Vive le roi! (fr.) - Regele a muriţi Trăiască regele! - Formula era folosită în Franţa la decesul
suveranului şi urcarea pe tron a urmaşului său. Expresia sugerează în prezent, în mod ironic, situaţia în care
schimbarea unor persoane din anumite funcţii nu este urmată de schimbarea unor stări de lucruri.

Manus manum lavat (lat.) - O mână spală pe alta - Aforismul se regăseşte în lucrările autorilor antici
Epiharm, Seneca şi Petronius, iar sensul său este perfect valabil şi astăzi: colaborarea poate fi folosită în sens
bun sau în sens rău.

Margaritas ante porcos (lat.) - (A da) mărgăritare înaintea porcilor - Formula biblică arată că este inutil să
oferi lucruri de preţ unor persoane care nu se pricep să le aprecieze.

Mens sana in corpore sano (lat.) - Minte sănătoasă în corp sănătos - expresia aparţine poetului Juvenal, care
considera, în lucrarea Satire, că orice înţelept aspiră la o minte sănătoasă într-un corp sănătos, în zilele nostre,
această formulă a devenit deviza educaţiei fizice. Modus vivendi (lat.) - Mod de a trăi - Formula antică indică
modalitatea de înţelegere între mai multe persoane prin concesii reciproce ori prin acceptarea unor
compromisuri. Muncă de Sisif - prin această expresie se desemnează o muncă inutilă şi istovitoare. Sisif a
fost un rege legendar pedepsit de Zeus pentru nesupunere să urce mereu un deal, ducând în spate un bolovan
uriaş. Ajuns în vârf, bolovanul aluneca şi Sisif îşi reîncepea efortul zadarnic.

Nec cuivis homini contingit adire Corinthum (lat.) - Nu este dat oricui să ajungă la Corint - poetul antic
Horaţiu traduce astfel, în Satirele sale, un vechi proverb grecesc, care arăta că cetatea Corint exercita, prin lux
şi rafinament, o puternică atracţie pentru oricine, dar nu toţi aveau suficiente resurse materiale să o viziteze. în
sens modern, expresia sugerează că nu oricine poate să-şi atingă idealurile dacă nu are resurse materiale şi
înzestrare spirituală suficientă. Nenorocirea regilor este că nu vor să audă niciodată adevărul - aceste
cuvinte au fost rostite, în 1848, în faţa regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei, de deputatul J. Jacoby.
Nevoia învaţă pe om - expresia aparţine lui Anton Pann, care prezintă, în schiţa Carul frânt, discuţia între un
tată şi fiul său, în cadrul căreia părintele răspunde la întrebarea: Cine i-a reparat cărunţă in pădure, Nevoia,
copilul meu, ea ştie ce nu ştiu eu! Băiatul a căutat Nevoia în pădure, dar negăsind-o, şi-a reparat singur carul.
Atunci a înţeles cuvintele tatălui său, că nevoia este marea învăţătoare a omului. Noblesse oblige (fr.) -
6
Nobleţea obligă - Formula era rostită în Franţa medievală pentru a arăta că titlul nobiliar trebuie onorat prin
fapte. In sens larg, formula arată că nobleţea de spirit sau de caracter obligă la comportament adecvat.

Noii tangere circulos meos (lat.) - Nu atinge cercurile mele! cuvintele sunt atribuite savantului grec
Arhimede, locuitor al Siracuzei. Atunci când armatele romane au atacat Siracuza, Arhimede a sprijinit
apărătorii cetăţii cu invenţiile sale (maşini de aruncat bolovani, oglinzi care, folosind razele soarelui,
aprindeau de la distanţă corăbiile duşmane). în momentul în care, după trei ani, în cetate au intrat soldaţii
romani, Arhimede desena pe nisip cercuri, rezolvând o problemă de geometrie. Soldaţii au primit ordinul
generalului Marcelus de a cruţa viaţa învăţatului. Ostaşul care l-a găsit în grădină, l-a străpuns cu lancea
înfuriat că la toate întrebările primea acelaşi răspuns: Nu atinge cercurile mele Maxima demonstrează că, în
multe împrejurări, omul de geniu nu este recunoscut de semeni.

Non multa, sed multum (lat.) - Nu multe, ci mult - Expresia arată că nu cantitatea este importantă, ci calitatea
lucrurilor, ea fiind cunoscută în antichitate din operele lui Quintilian, De institutione oratoria, şi Pliniu cel
Tânăr, Epistulae.

Non scholae sed vitae discimus (lat.) - Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm - maxima antică din epistola
106 a lui Seneca, atât de actuală şi astăzi, susţine că învăţătura este în primul rând folositoare pentru viaţă.

Nu uita niciodată că eşti om - cuvintele aparţin poetului grec Philemon, care a dorit să atragă atenţia asupra
marilor virtuţi umane morala, iubirea, raţiunea şi omenia.

O, sancta simplicitas! (lat.) - O, sfântă naivitate! - Exclamaţia aparţine unui condamnat la moarte, făcută la
vederea unei bătrâne care, în speranţa unei răsplăţi cereşti, arunca vreascuri pe rugul unde el ardea. Se poate
folosi în prezent atunci când se constată un act de ignoranţă sau de inconştienţă.

Oul lui Columb - este o rememorare a unei lecţii de modestie pe care a dat-o Cristofor Columb după
descoperirea Americii, atunci când realizarea sa a fost minimalizată de nobilimea spaniolă. Nobilii i-au
replicat că, de vreme ce India exista, trebuia să te gândeşti să pleci într-acolo. Atât! La acest afront, Columb a
luat un ou de pe masă şi le-a propus comesenilor să-l aşeze pe oricare dintre cele două vârfuri ale sale. Nobilii
au încercat, fără să reuşească, şi-atunci Columb, spărgând uşor coaja la capăt, l-a aşezat în echilibru pe
farfurie. Au izbucnit strigăte: Asta ştim şi noii Zâmbind, Columb a răspuns: Trebuia să vă vină numai acest
gând. Atăt Maxima este amintită persoanelor care susţin că o rezolvare este simplă şi uşoară, deşi nu le-a
trecut prin minte. Panem et circenses (lat.) - Pâine şi circ - Expresia este întâlnită în Satirele lui Iuvenal şi se
referă la perioada de decadenţă a Romei republicane, când plebeilor nemulţumiţi li se ofereau spectacole de
circ, la sfârşitul cărora primeau gratuit alimente. în sens general, a oferi pâine şi circ înseamnă a da maselor
lucruri neînsemnate, pentru a le distrage atenţia de la lucrurile reale.

Pollice verso (lat.) - Cu degetul mare în jos - Expresia se referă la gestul făcut în amfiteatrele antice de
publicul roman, prin care se cerea moartea gladiatorului care a fost învins. El poate sugera în prezent
condamnarea definitivă a unei persoane.

Qualis artifex pereo! (lat.) - Ce mare artist piere! - Acestea sunt ultimele cuvinte rostite de împăratul roman
Nero înainte de a se sinucide. Astăzi formula poate fi folosită cu sens ironic.

Quid prodest? (lat.) - Cui foloseşte? - întrebarea folosită retoric de romani poate fi utilizată şi astăzi pentru a
exprima îndoiala asupra oportunităţii unui gest sau lucru.

Repetitio est mater studiorum (lat.) - Repetiţia este mama învăţării - Preceptul a fost folosit iniţial în şcolile
de limbă latină, dobândind ulterior valoare generală: prin repetiţie, cunoştinţele se fixează mai bine.

Sfertul academic - în trecut, în şcolile academice se accepta ca lecţiile să înceapă cu cel mult un sfert de ceas
mai târziu decât ora stabilită. In zilele noastre, expresia sfertul academic desemnează o aşteptare permisă, iar
depăşirea celor cincisprezece minute nu mai este academică.

7
Sic transit gloria mundi! (lat.) - Astfel trece gloria lumii! -Cuvintele erau adresate, în evul mediu, unui papă
nou ales şi, iniţial, se prezentau sub forma O quam cito transit gloria mundi! - O, ce repede trece gloria lumii!
Expresia este cunoscută la noi din poezia eminesciană.

Si tacuisses, philosophus mansises (lat.) - Dacă tăceai, filosof rămâneai - Cuvintele devenite proverbiale au
fost rostite pentru prima dată de poetul antic Boethius, în lucrarea De consolatione philosophiae.

Tabula rasa (lat.) - Tablă ştearsă - în antichitate, romanii scriau pe tăbliţe cerate, bucăţi de scândură de brad
acoperite cu un stat de ceară, pe care le puteau şterge. Expresia a fost pusă în circulaţie de filosoful John
Locke, care considera că mintea noului-născut este tabula rasa - o foaie albă pe care se imprimă cunoştinţele
prin educaţie şi contact cu semenii. In sens actual, expresia semnifică ştergerea cu buretele a trecutului pentru
a o putea lua de la capăt.

Timeo Danaos et dona ferentes (lat.) - Mă tem de greci chiar când aduc daruri; versurile se regăsesc în
Eneida lui Vergilius şi sunt vorbele rostite de preotul Laoocon în timpul asediului Troiei, care îi ruga pe
troieni să nu aducă în cetate calul de lemn construit de Ulise. Se susţine că Vergilius s-a inspirat din opera lui
Sofocle, unde acelaşi înţeles îl are sintagma Darul duşmanului nu-i dar, pentru că nu foloseşte niciodată.
Expresia sugerează că duşmanului nu trebuie să-i acorzi încredere nici atunci când este binevoitor.

Tu quoque, fiii mi Brutus? (lat.) - Şi tu fiul meu, Brutus? în sens actual este o replică dată celor apropiaţi
atunci când se împotrivesc ideilor noi. La originea acestei expresii stă un moment dramatic din istoria Romei,
uciderea lui Cezar. Intre complotiştii care l-au lovit cu pumnalele la 15 martie 44 îen, Cezat l-a văzut şi pe fiul
său adoptiv, Brutus. Atunci, acoperindu-şi faţa, a exclamat: Tu quoque, fiii mi Brutus?

Urbi et orbi (lat.) - Către oraş şi către univers - expresia are sensul larg de a declara un lucru în auzul tuturor.
Ea este folosită de biserica catolică pentru a desemna binecuvântarea papală acordată credincioşilor de
pretutindeni.

Vae victis! (lat.) - Vai de cei învinşii înfrânţi de gali în anul 390 îen, romanii au fost siliţi să renunţe la luptă.
Brennus, căpetenia galilor, a cerut o mare despăgubire pentru a se retrage din Roma. In momentul în care s-a
cântărit aurul, conducătorii romanilor au observat că sunt folosite greutăţi false şi au reproşat galilor acest
lucru. Brennus şi-a aruncat în talger şi spada, rostind cuvintele Vae victisl Utilizarea acestei expresii sugerează
că soarta învinşilor este în mâna învingătorilor. Veni, vidi, viei! (lat.) - Am venit, am văzut, am învins; aceste
cuvinte sunt consemnate de Plutarh în lucrarea Vieţile paralele. în fapt, Cezar a anunţat la Roma victoria
asupra regelui Pontului printr-un mesaj extrem de concis. Expresia este utilizată pentru a prezenta un succes
deplin, obţinut în timp scurt.

Victorie â la Pyrrhus - în zilele noastre, maxima sugerează o victorie scump plătită. Episodul invocat face
referire la un fapt real, războiul dintre Pyrrhus, regele Epirului, şi Roma pentru stăpânirea Peninsulei Italice
(279 îen). în timpul bătăliei principale, armata regelui are pierderi considerabile, dar este învingătoare. Pyrrhus
a răspuns celor care îl felicitau pentru succes cu cuvintele: Dacă dobândesc încă o asemenea victorie, sunt
pierduţi

Verba volant, scripta manet! (lat.) - Vorba zboară, scrisul rămânel - prin această expresie se atrage atenţia
că, în toate ocaziile, cuvintele scrise sunt o probă materială mai puternică. Vox populi, vox dei (lat.) - Vocea
poporului, vocea lui Dumnezeu - această consideraţie aparţine filosofului medieval Alquin şi a fost exprimată
în lucrarea Scrisoare către Carol cel Mare. Ea arată că numai un consens general conferă valoare de adevăr
unei opinii.