SINGUR PE LUME de Hector Malot

Capitolul I – În sat

Rémi își amintește cum, până la opt ani, nu a știut că este singur pe lume, crezând că aceea care îl
îngrijea cu multă dragoste, tușa Barberin, este mama lui.

Nu-l văzuse niciodată pe bărbatul tușei Barberin, despre care credea că este tatăl său. Acesta era
cioplitor în piatră și muncea la Paris. Într-o zi, însă, vine la ei acasă, în satul Chavanon, un om care le
spune că bărbatul fusese accidentat la muncă. Nu trebuia să se afle acolo unde avusese loc accidentul,
așa că antreprenorul refuza să îi plătească orice despăgubire. Totuși, voia să îl dea pe antreprenor în
judecată, ca să obțină o pensie, și îi cerea bani tușei pentru proces.

Tușa Barberin începe să îi trimită bani bărbatului ei până cînd nu mai are de unde. La cererea lui
vinde și vaca, dar degeaba.

Capitolul II – Barberin

După o vreme, se trezesc cu bărbatul schilodit acasă, iar acesta se poartă foarte rece și aspru cu Rémi.
Copilul se miră că tatăl său se poartă așa cu el, dar după cină se supune și se duce imediat la culcare.
Nu poate adormi și aude discuția dintre tușa Barberin și bărbatul ei. Află că acesta îl găsise abandonat
la poarta unei grădini și îl luase acasă. Fiindcă avea scutece mărginite cu dantele, nu lăsase să fie dat
la orfelinat. Se gândise că părinții erau bogați și o să-l caute până la urmă, iar el va primi o
recompensă grasă fiindcă l-a îngrijit.

Tușa Barberin avea un bebeluș de trei luni și îl primise cu drag la sânul ei și pe Rémi. După o vreme
fiul ei murise și Rémi rămăsese singurul ei copil. Dezamăgit că nu câștigase nimic de pe urma
copilului, pe care nu îl căutase nimeni, Barberin îi scrisese femeii, de la Paris, să ducă copilul la
orfelinat, dar ea nu se îndurase. Acum, când nu mai are nici de muncă, nici bani, nici vacă, Barberin e
hotărât să scape de Rémi.

Capitolul III – Trupa lui signor Vitalis

Barberin îl ia cu el pe Rémi la cafeneaua hanului Notre-Dame. În timp ce bărbatul vorbește cu

patronul cafenelei, privirile băiatului sunt atrase de un bătrân cu barbă albă și cu îmbrăcăminte
ciudată. Sub scaunul său stăteau ghemuiți trei câini, unul alb, unul negru și unul gri.

Barberin îi spune patronului cafenelei că vrea ca primarul să-l ajute să ceară de la orfelinat o pensie
pentru întreținerea lui Rémi. Bătrânul de la masă îi spune că nu va obține niciodată pensia pe care o
dorește și îi propune să îl ia pe băiat cu chirie. Urma să facă parte din trupa lui. Signor Vitalis își
prezintă trupa: Suflețel, o maimuță ce stătuse până atunci ascunsă sub cojocul lui, Capi sau Capitano –
cățelul alb, Zerbino – cățelul negru și Dolce – cățelușa gri. Fiecare știe să facă ceva pentru a distra
publicul. Signor Vitalis are însă nevoie și de un băiețel care să joace rolul unui prostuț, pentru a pune
în evidență deșteptăciunea animalelor lui. De aceea, îl închiriază pe Rémi.
 Capitolul IV – Casa părintească

A doua zi, în lipsa mamei Barberin, sosește signor Vitalis să îl ia pe Rémi de la Barberin. Băiatul
tocmai se afla în colțișorul lui de grădină, unde plantase în secret niște napi, legume aproape
necunoscute în satul lor.

Vitalis îi plătește lui Barberin 40 de franci și îl ia pe Remi cu el. E înțelegător și îi alină cum poate
durerea că se desparte de aceea pe care și acum o socotea mama lui. Îl lasă să se odihnească, atunci
când obosește, făcându-i semn lui Capi să-l păzească. Când ajung pe creasta muntelui, Rémi o vede
pentru ultima oară pe tușa Barberin, apoi continuă să meargă, supravegheat de Capi și Zerbino.

Capitolul V – La drum

Vitalis, ca un om de treabă ce era, îi explică pe drum lui Rémi că, dacă nu îl lua el, ajungea cu
siguranță la orfelinat. Chiar dacă aceea căreia îi spunea mamă voia să îl țină în continuare acolo, nu ar
fi putut să o facă fără acordul bărbatului ei. Acesta, la rândul lui, poate nu era așa rău cum părea, dar
era schilod, nu mai putea munci și nu mai avea cu ce să crească un copil care nici nu era al lui. Deci,
în viață nu poți să faci întotdeauna ceea ce ai vrea.

Încet, încet, băiatul obosește. Ca să-i dea un imbold să-și adune forțele și să meargă mai departe,
Vitalis îi spune că, odată ajunși în târgul Ussel, îi va cumpăra pantofi cu ținte, pantaloni de catifea, o
haină și pălărie. Hainele îi trebuiau ca să joace teatru. Rémi este încântat, dar merge din ce în ce mai
greu, căci începuse ploaia care îl înghețase și îi îngreunase hainele.

Trupa oprește într-un sat și găsește cu greu adăpost, la un țăran mai milos, într-un hambar. Pe drum,
Zerbino șterpelise o coajă de pâine dintr-o casă. Seara, Vitalis se pregătește să împartă pâinea pe care
o aveau drept cină. Îi spune hoțului că nu va mânca în acea seară, iar bietul câine înțelege imediat și
pleacă scâncind să se bage sub fân.

După ce mănâncă, se culcă și ceilalți în fân. Capi vine lângă Rémi, care plângea încetișor, îi linge
mâna, apoi pune laba pe mâna lui, în semn de prietenie.

Capitolul X – În fața justiției

Comedianții petrec iarna la Pau, unde le merge bine. La începutul primăverii pleacă la Toulouse, unde
sperau să le meargă la fel de bine, fiindcă era un oraș mare și puteau da multe reprezentații. Din
păcate, Vitalis intră în conflict cu un sergent și, nu numai atât, dar îl și lovește, fiindcă acesta îl lovise
pe Remi.

Bătrânul este dus la închisoare, iar la judecată este pedepsit cu două luni de închisoare. Remi, speriat,
se simte iar singur pe lume.

Capitolul XI – Pe vas

Remi simte și mai bine că a rămas iar singur pe lume când hangiul îl alungă, aflând că Vitalis va sta
două luni la închisoare. Băiatul ia cei trei câini și maimuța și pleacă, având numai unsprezece parale
în buzunar.

Banii se duc repede pe pâine. Sunt izgoniți dintr-un sat în altul. Ajunși pe malul unei ape, ca să uite de
foame, Remi se pune pe cântat, iar bieții câini pe dansat. De pe un vas îi admiră un băiat și mama
acestuia. Băiatul, Arthur, părea bolnav, era culcat pe spate și legat de o scândură.
Comedianții sunt poftiți pe vas, iar Remi povestește ce li s-a întâmplat. Doamna, mama lui Arthur, îi
poftește la masă, apoi, la cererea lui Arthur, îi propune lui Remi să rămână cu toții pe vas până când
Vitalis va ieși din închisoare.

Capitolul XII – Primul meu prieten

Doamna Milligan, mama lui Arthur, era englezoaică și văduvă. Nu îl avea decât pe Arthur, căci
primul ei copil dispăruse mai demult, în împrejurări misterioase. Cumnatul ei, James Milligan, fratele
soțului ei, îl căutase, dar nu reușise să-l găsească. Asta ar fi putut să fie în folosul lui, căci l-ar fi
moștenit pe fratele său, dacă doamna Milligan nu l-ar fi născut pe Arthur la șapte luni după moartea
soțului ei.

Arthur era foarte bolnav, de aceea trebuia să stea culcat tot timpul. Ca să nu se plictisească, s-au
stabilit pe un vas, numit Lebăda, cu care urma să cutreiere apele Franței.

Micul bolnav avea ore de studiu, cu mama sa. Nu prea îi ardea de învățat, era mereu neatent. Remi îl
ajută să învețe, învățând și el alături de Arthur.

Capitolul XIII – Copil găsit

Se apropia timpul eliberării lui Vitalis. Arthur și mama lui îi propun lui Remi să rămână la ei, să
învețe alături de Arthur. Băiatul acceptă, dar doamna Milligan îi spune că va trebui să primească
acordul lui signor Vitalis și al părinților lui. Remi este îngrozit la gândul că vor afla că este un ”copil
găsit”.

Remi își făcea griji degeaba. Vitalis sosește și nu este de acord ca băiatul să rămână cu cei doi.
Socotește că el îl va putea pregăti mai bine pentru viață. Totuși, doamna Milligan își menține intenția
de a le scrie părinților băiatului.

Capitolul XIV – Zăpadă și lupi

Trupa de comedianți își reia viața nomadă. La sfârșitul toamnei, trebuia să ajungă de la Dijon la Paris,
unde ar fi putut da reprezentații și în timpul iernii. Pe un drum pustiu sunt surprinși de ninsoare.

Găsesc în cale o colibă în care se adăpostesc, ba chiar reușesc să facă și puțin foc. Mâncarea li se
termină, iar într-o noapte vin lupii și îi iau pe Zerbino și pe Dolce, care ieșiseră afară. Înspăimântat,
Suflețel fuge într-un copac și stă toată noaptea acolo. Dimineață îl dau jos și abia reușesc să-l
încălzească.

Capitolul XV – Domnul Suflețel

Suflețel se îmbolnăvește grav de pneumonie. Doctorul din satul în care se opriseră îl tratează, dar
bietul animal nu rezistă. Vitalis și Remi se duc să dea o reprezentație numai ei doi și Capi, căci nu mai
aveau bani deloc și trebuia să plătească hangiului. Când se întorc, îl găsesc pe Suflețel mort. Cu
ultimele puteri își trăsese pe el costumul de scenă.