Singur pe lume

de Hector Malot

Rémi își amintește cum, până la opt ani, nu a știut că este singur pe lume. De mic copil a
crezut că aceea care îl îngrijea cu multă dragoste, tușa Barberin, este mama lui. De fapt el
fusese gasit abandonat de barbatul tusei Barberin si pentru ca era infasat in scutece scumpe,
acesta sperase la o recompensa grasa. Tușa Barberin avea un bebeluș de trei luni și îl primise
cu drag la sânul ei și pe Rémi. După o vreme fiul ei a murit și Rémi a rămăs singurul ei copil.
Dezamăgit că nu câștigase nimic de pe urma copilului, pe care nu îl căutase nimeni. Barberin e
hotărât să scape de Rémi asa ca merge impreuna cu baiatul la cafeneau din sat unde intalneste
un strain. Acesta îi propune să îl ia pe băiat cu chirie. Urma să facă parte din trupa lui. Signor
Vitalis își prezintă trupa: Suflețel, o maimuță ce stătuse până atunci ascunsă sub cojocul lui,
Capi sau Capitano - cățelul alb, Zerbino - cățelul negru și Dolce - cățelușa gri. Fiecare știe să
facă ceva pentru a distra publicul. Signor Vitalis are însă nevoie și de un băiețel care să joace
rolul unui prostuț, pentru a pune în evidență deșteptăciunea animalelor lui. De aceea, îl
închiriază pe Rémi.
Noul stăpân, signor Vitalis, stătea adesea cu Remi de vorbă, în timp ce mergeau
împreună cu ceilalți comedianți, Suflețel, Capi, Zerbino și Dolce. Odată, dintr-o discuție reiese
că băiatul nu știe să citească, dar dorește asta și are destulă voință pentru a învăța. Vitalis sapă
cu cuțitul pe niște plăcuțe de lemn literele alfabetului, iar Rémi le învață, cot la cot cu Capi.
După un timp, Capi știe să aleagă plăcuțele cu literele ce îi formează numele, în timp ce colegul
său este capabil să citească din cărți. În același fel, Remi învață să citească notele muzicale,
spre marea bucurie a lui signor Vitalis. Trupa de comedianți străbate o parte din sudul Franței.
În drumurile lor, Vitalis îl îndeamnă mereu pe Rémi să învețe, spre a ajunge pe trepte sociale tot
mai înalte, așa cum fusese el. Această afirmație, împreună cu aceea că în tinerețe îl cunoscuse
pe Murat, regele Neapolelui, îi trezesc curiozitatea băiatului. El se întreabă în sinea lui cine
fusese stăpânul lui în tinerețe și cum de ajunsese un comediant ambulant la bătrânețe. Când
ajung la Bordeaux, Rémi vede corăbii pentru prima oară și află numele lor de la Vitalis. După un
număr destul de mare de reprezentații, pleacă spre Pau și trebuie să străbată landa, întinderi
nesfârșite de câmpuri necultivate. Într-o seară, Rémi se urcă pe un dâmb, ca să vadă dacă nu
se zăresc luminile vreunui sat. Nu se văd, în schimb, la întoarcere, vede o dihanie ce se apropia
de el sărind prin întuneric. Se sperie și o ia la fugă. Când ajunge la Vitalis, în același timp cu
ceea ce părea o ființă ciudată cu cizme uriașe , descoperă că era un localnic, ce umbla pe
picioroange, așa cum era obiceiul pe acolo, ca să nu se înfunde în zonele mlăștinoase.
Comedianții petrec iarna la Pau, unde le merge bine. La începutul primăverii pleacă la Toulouse,
unde sperau să le meargă la fel de bine, fiindcă era un oraș mare și puteau da multe
reprezentații. Din păcate, Vitalis intră în conflict cu un sergent și, nu numai atât, dar îl și lovește,
fiindcă acesta îl lovise pe Remi. Bătrânul este dus la închisoare, iar la judecată este pedepsit cu
două luni de închisoare. Remi, speriat, se simte iar singur pe lume.
Remi simte și mai bine că a rămas iar singur pe lume când hangiul îl alungă, aflând că
Vitalis va sta două luni la închisoare. Băiatul ia cei trei câini și maimuța și pleacă, având numai
unsprezece parale în buzunar. Banii se duc repede pe pâine. Sunt izgoniți dintr-un sat în altul.
Ajunși pe malul unei ape, ca să uite de foame, Remi se pune pe cântat, iar bieții câini pe
dansat. De pe un vas îi admiră un băiat și mama acestuia. Băiatul, Arthur, părea bolnav, era
culcat pe spate și legat de o scândură. Comedianții sunt poftiți pe vas, iar Remi povestește ce li
s-a întâmplat. Doamna, mama lui Arthur, îi poftește la masă, apoi, la cererea lui Arthur, îi
propune lui Remi să rămână cu toții pe vas până când Vitalis va ieși din închisoare. Doamna
Milligan, mama lui Arthur, era englezoaică și văduvă. Nu îl avea decât pe Arthur, căci primul ei
copil dispăruse mai demult, în împrejurări misterioase. Cumnatul ei, James Milligan, fratele
soțului ei, îl căutase, dar nu reușise să-l găsească. Asta ar fi putut să fie în folosul lui, căci l-ar fi
moștenit pe fratele său, dacă doamna Milligan nu l-ar fi născut pe Arthur la șapte luni după
moartea soțului ei. Arthur era foarte bolnav, de aceea trebuia să stea culcat tot timpul. Ca să nu
se plictisească, s-au stabilit pe un vas, numit Lebăda, cu care urma să cutreiere apele Franței.
Nu prea îi ardea de învățat, era mereu neatent. Remi îl ajută să învețe, învățând și el alături de
Arthur. Se apropia timpul eliberării lui Vitalis. Arthur și mama lui îi propun lui Remi să rămână la
ei, să învețe alături de Arthur. Băiatul acceptă, dar doamna Milligan îi spune că va trebui să
primească acordul lui signor Vitalis și al părinților lui. Remi este îngrozit la gândul că vor afla că
este un ”copil găsit”. Remi își făcea griji degeaba. Vitalis sosește și nu este de acord ca băiatul
să rămână cu cei doi. Socotește că el îl va putea pregăti mai bine pentru viață. Totuși, doamna
Milligan își menține intenția de a le scrie părinților băiatului. Trupa de comedianți își reia viața
nomadă. La sfârșitul toamnei, trebuia să ajungă de la Dijon la Paris, unde ar fi putut da
reprezentații și în timpul iernii. Pe un drum pustiu sunt surprinși de ninsoare. Găsesc în cale o
colibă în care se adăpostesc, ba chiar reușesc să facă și puțin foc. Mâncarea li se termină, iar
într-o noapte vin lupii și îi iau pe Zerbino și pe Dolce, care ieșiseră afară. Înspăimântat, Suflețel
fuge într-un copac și stă toată noaptea acolo. Dimineață îl dau jos și abia reușesc să-l
încălzească. Suflețel se îmbolnăvește grav de pneumonie. Doctorul din satul în care se opriseră
îl tratează, dar bietul animal nu rezistă. Vitalis și Remi se duc să dea o reprezentație numai ei
doi și Capi, căci nu mai aveau bani deloc și trebuia să plătească hangiului. Când se întorc, îl
găsesc pe Suflețel mort. Cu ultimele puteri își trăsese pe el costumul de scenă.
Signor Vitalis, Rémi și Capi își continuă drumul spre Paris. Era frig, drumurile erau
înzăpezite, vântul sufla cu putere, erau uzi și flămânzi, dar mergeau fără oprire. Arareori se
opreau pe la vreo stână și, dacă băiatul avea noroc, primea de băut lapte de oaie. În apropierea
Parisului, Vitalis îi spune lui Rémi că se vor despărți până se va sfârși iarna. El va da lecții de
muzică copiilor italieni care cântă pe stradă și va dresa doi câini care să îi înlocuiască pe
Zerbino și pe Dolce. Rémi va merge la un padrone care îl va pune să fie cântăreț la harpă, ca și
alți copii. Hotărârea pare bună, pentru acele împrejurări, dar pe băiat îl doare sufletul că va
rămâne iar singur pe lume. În cartierul sărac unde ajung, Rémi vede că Parisul este urât,
înghesuit și murdar, nu așa cum și-l închipuise el, cu copaci de aur și case de marmură. Vitalis îl
duce într-o casă mucegăită și întunecoasă, unde locuia Garofoli, cel la care ar fi urmat să
rămână. Garofoli nu era acasă, iar Vitalis pleacă pentru scurt timp. Remi rămâne cu un băiețel,
Mattia, care supraveghea fierberea unei oale cu supă. Oala avea capacul încuiat cu lacătul și
un tubuleț subțire prin care să iasă aburii. Mattia povestește că Garofoli trimitea băieții să cânte
sau să cerșească și le fixa o sumă cu care trebuia să vină acasă seara. Dacă nu reușeau să
adune suma, pentru fiecare ban care lipsea băiatul respectiv primea câte o lovitură de bici sau i
se reținea din mâncare. Pe Mattia, Garofoli îl lovise cu o bâtă în cap acum avea junghiuri și
dureri mari, avea capul umflat, buzele vinete și fața galbenă. Garofoli sosește acasă și încep să
vină și copiii. Cinci dintre ei nu aduseseră toată suma fixată, așa că Garofoli îl pune pe un băiat
să-i lovească tare cu biciul. Tocmai când unul dintre ei urla de durere, sosește Vitalis. Când
vede cum trata Garofoli copiii, îl ia pe Rémi și pleacă repede de acolo. În stradă, Vitalis îi spune
băiatului că, în plină iarnă, nu au nici un ban, nimic de mâncare și nici adăpost. Pornesc spre
Gentilly, la o carieră de piatră unde își găsise adăpost altădată. Pe drum, Rémi descoperă că
bătrânul este bolnav, tremura tot timpul, iar mâinile îi ardeau. Cei doi greșesc drumul în
întunericul nopții de iarnă. După ce rătăcesc mult timp prin frig, ajung la cariera de piatră, dar
aceasta fusese închisă cu un zid de jur împrejur. Se întorc spre Paris, Vitalis fiind hotărât să
meargă la un post de poliție spre a fi trimiși la un adăpost. La marginea orașului, însă, îl lasă
puterile. Bătrânul, copilul și câinele se așează lângă un gard, pe o grămadă de bălegar. Băiatul
aduce paie și cei trei se culcă în ele, Rémi lipit de signor Vitalis și cu Capi așezat deasupra lui.
Frigul îi amorțește, apoi băiatul nu mai știe de el. Rémi se trezește într-un pat, într-o cameră
încălzită, înconjurat de câțiva copii și un bărbat. Erau grădinarul, la a cărui poartă se culcaseră,
și copiii lui. Rémi află că Vitalis murise, iar Capi mersese alături de el când fusese luat de acolo.
Dintre copii, cea mai apropiată de Rémi este micuța Liza, o fetiță foarte isteață, de vreo șase
ani. Ea își pierduse darul vorbirii când avea vreo doi ani, în urma unui șoc, iar doctorii
spuseseră că tot în urma unui șoc își va recăpăta graiul. Liza și ceilalți îl plac mult pe Rémi, iar
grădinarul îi propune să rămână la el și să muncească la grădină, alături de copiii lui. Reapare
și Capi, iar Rémi află, cu ajutorul poliției, că Vitalis fusese un mare cântăreț de operă, Carlo
Balzani. Când își pierduse vocea, se retrăsese din viața artistică și devenise comediant
ambulant.
Rémi se îmbolnăvește de pneumonie. Grădinarul Acquin și toată familia lui îl îngrijește,
este chemat și medicul, deși erau săraci. Boala durează mult, iar băiatul iese din casă abia
odată cu sosirea primăverii. Întâi se plimbă mult cu Liza, până prinde puteri. apoi începe și el să
muncească în grădină, alături de ceilalți. Toți îl privesc pe noul grădinar ca pe un membru al
familiei, cu obligații, dar și cu drepturi egale cu ale celorlalți. Se înțeleg bine și Rémi nu se mai
simte singur pe lume. În casa grădinarului se aflau cărți, pe care el le citește cu mare interes. Îi
citește și Lizei, apoi o învață și pe ea să citească, spre marea mulțumire a lui nenea Acquin.
Rémi este atât de fericit, încât își spune că asta nu poate să dureze prea mult. Într-adevăr, după
vreo doi ani, vine o furtună cu grindină care distruge toată grădina. De pe urma florilor cultivate
aici, nenea Acquin își hrănea copilașii, dar plătea și ratele datorate pentru grădină și casă.
Nemaiavând cu ce plăti, grădinarul rămâne fără casă și grădină și este închis la închisoarea
datornicilor pentru cinci ani. Copiii sunt împărțiți pe la unchii și mătușile ce trăiau prin diferite
regiuni ale Franței. Rémi rămâne iar singur pe lume. Hotărăște să colinde iar drumurile și să
dea reprezentații, împreună cu Capi și să treacă, rând pe rând, pe la copiii grădinarului, Liza,
Etiennette, Alexis și Benjamin. Înainte de a părăsi Parisul, Rémi trece să îl vadă pe grădinar, la
închisoare. Acesta îi dă sfaturi bune și îi dăruiește ceasornicul său de buzunar. Rémi își ia harpa
și bagajul și comandă, pentru el și pentru Capi, ”Înainte !”. Pornesc spre Fontainebleau, unde se
întâlnește cu Mattia. Cerșea în preajma unei biserici. Îi spune lui Rémi că Garofoli era la
închisoare, fiindcă omorâse un băiat în bătaie. Îl convinge să îl ia și pe el cu ei, arătând că știe
să cânte la mai multe instrumente, să danseze și altele, și pornesc cu toții înainte. Pe drum
întâlnesc o nuntă, unde cântă pentru cei care voiau să danseze. Adună o sumă frumoasă de
bani și Rémi începe să viseze cum îi va face tușei Barberin surpriza să îi cumpere o vacă.
Băieții ajung la Varses, oraș minier cu case negre, cai negri, copaci și oameni negri, din
cauza prafului de cărbune. Aici trăia unchiul la care găsise adăpost Alexis. Găsesc casa
acestuia, dar unchiul și nepotul erau în mină, iar mătușa nu se îndură să-i oprească la masă pe
băieți. Rémi și Mattia își astâmpără foamea cu pâine de la o brutărie, iar la ora șase îl așteaptă
pe Alexis la ieșirea din mină. Unchiul spărgea cărbunele cu târnăcopul, iar Alexis împingea
vagonetele cu cărbuni până la puțul de unde cărbunele era scos afară. Munca era grea și,
uneori, se mai întâmplau și accidente grave, când exploda gazul grizu.Unchiul Gaspard îi
propusese lui Rémi să rămână acolo, să se facă miner, dar băiatului nu îi plăcuse gândul să
împingă toată ziua vagonetul prin mină. Totuși, când Alexis se rănește la o mână și nu mai are
voie să muncească un timp, se oferă să îi țină locul. Mattia și Capi aveau să meargă prin
împrejurimile orașului, să dea reprezentații. Rémi muncește cu hărnicie în adâncurile
întunecoase ale pământului. Într-o zi, apa năvălește în mină. După un timp sunt scoși, în sfârșit
afară. Stătuseră închiși în mină timp de paisprezece zile. Din cei o sută douăzeci de mineri, ei
sunt singurii care au scăpat.Dupa ceasta intanmplare, cu toate insistențele unchiului Gaspard,
Rémi refuză să rămână să lucreze în mină.
Îi ia pe Matia și pe Capi și pornesc din nou la drum. Băieții merg către Clermont, cu
gândul să cânte prin stațiunile balneare, ca să mai înmulțească banii strânși pentru vaca tușei
Barberin. Pe drum, Rémi îl învață în continuare pe Mattia atât cât știa el despre muzică. Se
hotărăsc apoi să meargă să plătească o lecție de muzică în care să afle tot ceea ce nu știau. La
Mende se duc la domnul Espinassous, care își câștiga pâinea ca bărbier, dar era vestit ca
muzician. Impresionat de felul în care cânta Mattia la mai multe instrumente, vioară, clarinet,
trompetă, bărbierul îi dăruiește acestuia o carte, Teoria muzicii. Băieții mai strâng ceva bani, așa
că le-ar fi ajuns pentru o vacă, dar se temeau să nu fie înșelați și să li se dea o vacă proastă,
fără lapte. Când ajung la Ussel, orașul în care Rémi jucase pentru prima oară într-o
reprezentație, băieții se duc la un veterinar. Povestindu-i de ce voiau să cumpere o vacă, îl
înduioșează și veterinarul le spune că îi va ajuta. A doua zi, băieții cumpără o vacă mică, dar
bună, aleasă de veterinar. Rémi și Matia pornesc imediat către Chavanon, dar pe drum vaca se
sperie și fuge. Ei aleargă după ea până într-un sat, unde o opresc oamenii. Pe băieți însă, îi duc
la închisoare, bănuindu-i că ar fi furat vaca. La judecată, judecătorul se poartă bine cu ei, fiindcă
îi cunoștea pe tușa Barberin si barbatul ei iar despre Rémi citise în ziare cum fusese îngropat în
mina de la Varses. A doua zi, de dimineață, băieții sunt eliberați, iau vaca și pleacă spre tușa
Barberin. Aceasta se bucură mult de darul primit, apoi Rémi povestește prin câte trecuse de
când plecase de acasă. După aceea, tușa îi spune lui Rémi că apăruse familia sa, care se pare
că era bogată. Îl plătiseră pe Barberin să meargă să îl caute pe băiat. Tușa Barberin îl
îndeamnă pe Rémi să plece imediat la Paris, să își caute familia. Mattia, însă, îi spune că mai
frumos ar fi să meargă să-i vadă întâi pe copiii lui nenea Acquin. El îl salvase de la moarte și îl
tratase ca pe un membru al familiei, deși era un străin, în timp ce familia lui adevărată îl
abandonase. Rémi hotărăște să meargă să o vadă pe Liza, iar celorlalți să le scrie, pentru a afla
vești pe care să i le spună fetei. Îi cumpără o păpușă mare, pentru care primește de la fată o
privire de neuitat.
Rémi îi povestește Lizei, așa ca să înțeleagă biata fată prin ce trecuse de când se
despărțiseră, și, mai ales, că nu era singur pe lume, avea o familie care începuse să facă deja
căutări pentru a-l găsi. Rémi află de la tusa Barberin că aceia care trebuiau să îl găsească erau
avocați de la o firmă din Londra. Băiatul e uluit de faptul că, probabil, el este englez. Hotărăște
să plece în Anglia, unde Mattia îi va fi de mare folos, fiindcă înțelege câteva cuvinte englezești.
Băieții iau vaporul de la Boulogne și, după o călătorie în care lui Mattia îi este foarte rău, ajung
la Londra. Găsesc cu greu biroul avocaților, iar Mattia îi face să înțeleagă pe cei de acolo cine
este Rémi. Acesta este dus în fața unui bărbat care vorbea franceza și care îl supune unui
adevărat interogatoriu, privindu-l în mod ciudat. Bărbatul îi spune că numele lui de familie este
Driscoll și trimite cu ei un om care să-i conducă la casa familiei lui Rémi. Remi si Mattia inteleg
treptat ca de fapt familia Driscoll este o familie de hoti si banuiesc ca de fapt sunt cei care l-au
furat pe Remi cand era mic. Într-o dimineață de duminică, apare un domn elegant, care îi pune
băiatului o mulțime de întrebări despre sănătatea și rezistența lui fizică. Dupa ce acesta pleacă,
Remi îl găsește pe Mattia ascuns într-o căruță din șopron. Auzise, discutia dintre Driscoll și
domnul cel elegant după întrevederea cu Rémi. Domnul era James Milligan, cumnatul doamnei
Milligan. Își exprimase dezamăgirea că Rémi fusese atât de rezistent și scăpase de pneumonia
care i-ar fi ucis pe alții. Întrebat de Driscoll despre nepotul său, Arthur, îi spusese că fusese cât
pe-aci să moară, dar îl salvase doamna Milligan, cu îngrijirile ei. Spera totuși ca nepotul să
moară și să nu își facă nimeni apariția, ca să poată moșteni el averea familiei. Când Rémi este
acuzat si condamnat pentru un jaf savarsit de familia Driscoll, acesta evadează din tren, de
lângă polițistul care îl însoțea pe drumul către noua închisoare. Un prieten vechi al lui Mattia îi
duce pe băieți la Littlehampton, la malul mării. Acolo îi îmbarcă pe vasul fratelui său, care avea
să-i ducă înapoi în Franța.
Cei doi prieteni ajung înapoi în Franța și hotărăsc să meargă de-a lungul fluviilor și
canalelor, pentru a regăsi vasul doamnei Milligan, Lebăda. După o vreme destul de îndelungată,
la Charenton dau de urma vaporului. Trecuse pe acolo cu vreo două luni mai înainte. Pornesc
mai departe, bucuroși că drumul lor va trece și prin localitatea în care locuia Liza. Ajunși acolo,
însă, nu o găsesc. Unchiul ei murise, mătușa plecase în Egipt ca guvernantă a unor copii, iar pe
Liza o luase chiar doamna Miligan pe vaporul ei. Băieții găsesc până la urmă și vaporul, dar era
închis și nelocuit. Află de la paznic că doamna și cei doi copii plecaseră cu trăsura, în Elveția,
undeva pe lângă Vevey. Pornesc și ei într-acolo, dar, odată ajunși, au o surpriză neplăcută.
Regiunea era plină de sătucuri și stațiuni, iar ei nu știau în care se află doamna Milligan.
Pornesc la drum, cântând din loc în loc, ca să-și câștige banii pentru hrană. Într-o dimineață,
Rémi cântă cântecul lui favorit, o canțonetă napolitană. Când termină prima strofă, se aude din
spatele unui zid o voce nesigură, cântând stofa a doua. Era Liza. Locuia acolo cu doamna
Milligan și Arthur. Auzind vocea lui Rémi, avusese un șoc și își recăpătase glasul. Liza îi
conduce pe băieți prin grădină, spre locul în care se aflau doamna Milligan și Arthur. Rémi îl
vede și pe James Milligan și se ascunde, de teamă să nu-l trimită în Anglia, la Driscoll. Mattia se
duce la doamna Milligan și îi povestește ce spusese James Milligan despre ea și despre Arthur,
apoi îi spune totul despre Rémi. Doamna Milligan vine și îl îmbrățișează cu căldură pe Rémi, îl
roagă să mai povestească și el o dată și îi trimite la Hotelul Alpilor, unde cei doi prieteni sunt
tratați cum nu fuseseră tratați niciodată în viața lor. Mănâncă numai bunătăți, apoi doamna
Milligan vine cu un croitor și o lenjereasă care le iau măsuri pentru haine. Doamna vine apoi în
fiecare zi, până când trimite trăsura după ei să îi aducă la ea acasă. Aici se afla tușa Barberin,
cu faimoasele scutece de copil. Intră apoi și James Milligan, căruia doamna Milligan, cumnata
lui, îi spune că Rémi este fiul ei cel mare, furat de Driscoll la porunca lui James Milligan. Driscoll
era în închisoare și scrisese o scrisoare în care mărturisise acest lucru.
Au trecut anii. Rémi locuiește acum în Anglia, la Milligan-Park, castelul strămoșilor săi,
împreună cu mama lui, doamna Milligan, soția lui, frumoasa Liza, și fratele lui, Arthur, devenit un
tânăr frumos și puternic. Se află aici și tușa Barberin, care se îngrijește de fiul lui Rémi, Mattia.
În curând va avea loc botezul lui, iar cu acest prilej, Rémi vrea să-i reunească pe toți cei dragi și
să le ofere un exemplar din povestea aventurilor sale. Numai signor Vitalis nu va putea veni, dar
Rémi a avut grijă ca la mormântul maestrului să se ridice un bust din bronz pe care scrie Carlo
Balzani. Mattia, prietenul lui Rémi, a devenit un mare muzician și este denumit un Chopin al
viorii. Urmează să vină cu Cristina, sora lui, de care este îndrăgostit Arthur. Doamna Milligan nu
prea aprobă această dragoste, dar Rémi îl susține pe fratele său și lucrurile se vor aranja. Liza
află în ultima clipă de la soțul ei ce oaspeți dragi vor veni în curând. Veneau Etiennette cu
nenea Acquin și cu sora lui, Catherine, care o ținuse pe fată cât fusese tatăl la închisoarea
datornicilor. Benjamin, fratele Etiennettei și al Lizei, botanist celebru, venea dintr-o expediție în
regiunea Amazonului. Alexis, celălalt frate, venea împreună doar cu Dascălul, căci unchiul
Gaspard nu putuse veni. Venea și Bob, cel mai faimos showman al Angliei, și fratele său,
comandantul vasului Eclipsa. Când se adună cu toții la cină, Mattia povestește despre James
Milligan, care cândva banii la reprezentații. Rémi adaugă la sfîrșitul cărții sale, notele muzicale
ale dragei sale canțonete napolitane, scrise de prietenul său, Mattia.
 Hector Malot (1830-1907) a fost un romancier francez, cunoscut în special pentru
romanul său "Singur pe lume" ("Sans famille" în franceză), publicat în 1878. A fost dedicat fiicei
lui, Lucie. "În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, și
numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe
Lucie?..." se întreba Hector Malot la începutul cărții sale.

Malot a crescut într-o familie modestă din Normandia și și-a început cariera ca profesor
de istorie. A început să scrie la o vârstă fragedă și și-a publicat primele opere la vârsta de 20 de
ani. A scris o varietate de genuri literare, printre care nuvele, romane de aventură, povestiri
pentru copii și biografii. A scris lucrări importante, atât pentru adulți, cât și pentru copii și tineret
precum "Nuvele fără eroi" și "În umbra umbrelor". El a fost un autor popular în Franța și a
câștigat un premiu al Academiei Franceze în 1895. Operele sale au abordat adesea teme
precum dragostea, aventura, familie și dorința de a aparține. În general, stilul său a fost
caracterizat ca fiind sincer, emoționant și plin de compasiune pentru personajele sale.