FIȘĂ DE LECTURĂ

TITLU: SINGUR PE LUME

AUTOR: HECTOR MALOT
EDITURA: EDUARD
LOCUL ȘI ANUL APARIȚIEI CĂRȚII: BUCUREȘTI 2019
REZUMAT PE CAPITOLE:
CAPITOLUL 1 ,ÎN SAT: Remi un băiețel de 8 ani trăiește fericit cu
mama lui, tușa Barberien într-o căsuță din satul Chavanon.
Într-o zi de noiembrie, vine un bărbat, la ei acasă, în Paris, de
unde lucra soțul mamei Jerome. Bărbatul le spune că Jerome a
dost accidentat la muncă. Antrpremorul nu vroia să le
plătească o despăgubire așa că soții decid să îl dea în
judecată. Dar procesul costă mult, iar Jerome îi cere bani tușii
Barberien constant. Rămași fără bani, vând singura lor vacă
Roșcățica. Dar totul e în zadar.

Capitolul II – Barberin .După o vreme, se trezesc cu bărbatul

schilodit acasă, iar acesta se poartă foarte rece și aspru cu
Rémi. Copilul se miră că tatăl său se poartă așa cu el, dar după
cină se supune și se duce imediat la culcare. Nu poate adormi
și aude discuția dintre tușa Barberin și bărbatul ei. Află că
acesta îl găsise abandonat la poarta unei grădini și îl luase
acasă. Fiindcă avea scutece mărginite cu dantele, nu lăsase să
fie dat la orfelinat. Se gândise că părinții erau bogați și o să-l
caute până la urmă, iar el va primi o recompensă grasă fiindcă
l-a îngrijit. Tușa Barberin avea un bebeluș de trei luni și îl
primise cu drag la sânul ei și pe Rémi. După o vreme fiul ei
murise și Rémi rămăsese singurul ei copil. Dezamăgit că nu
câștigase nimic de pe urma copilului, pe care nu îl căutase
nimeni, Barberin îi scrisese femeii, de la Paris, să ducă copilul
la orfelinat, dar ea nu se îndurase. Acum, când nu mai are nici
de muncă, nici bani, nici vacă, Barberin e hotărât să scape de
Rémi.

Capitolul III – Trupa lui signor Vitalis Barberin îl ia cu el pe

Rémi la cafeneaua hanului Notre-Dame. În timp ce bărbatul
vorbește cu patronul cafenelei, privirile băiatului sunt atrase
de un bătrân cu barbă albă și cu îmbrăcăminte ciudată. Sub
scaunul său stăteau ghemuiți trei câini, unul alb, unul negru și
unul gri. Barberin îi spune patronului cafenelei că vrea ca
primarul să-l ajute să ceară de la orfelinat o pensie pentru
întreținerea lui Rémi. Bătrânul de la masă îi spune că nu va
obține niciodată pensia pe care o dorește și îi propune să îl ia
pe băiat cu chirie. Urma să facă parte din trupa lui. Signor
Vitalis își prezintă trupa: Suflețel, o maimuță ce stătuse până
atunci ascunsă sub cojocul lui, Capi sau Capitano – cățelul alb,
Zerbino – cățelul negru și Dolce – cățelușa gri. Fiecare știe să
facă ceva pentru a distra

publicul. Signor Vitalis are însă nevoie și de un băiețel care să

joace rolul unui prostuț, pentru a pune în evidență
deșteptăciunea animalelor lui. De aceea, îl închiriază pe Rémi.

Capitolul IV – Casa părintească. A doua zi, în lipsa mamei

Barberin, sosește signor Vitalis să îl ia pe Rémi de la Barberin.
Băiatul tocmai se afla în colțișorul lui de grădină, unde
plantase în secret niște napi, legume aproape necunoscute în
satul lor. Vitalis îi plătește lui Barberin 40 de franci și îl ia pe
Remi cu el. E înțelegător și îi alină cum poate durerea că se
desparte de aceea pe care și acum o socotea mama lui. Îl lasă
să se odihnească, atunci când obosește, făcându-i semn lui
Capi să-l păzească. Când ajung pe creasta muntelui, Rémi o
vede pentru ultima oară pe tușa Barberin, apoi continuă să
meargă, supravegheat de Capi și Zerbino.
Capitolul V – La drum Vitalis, ca un om de treabă ce era, îi
explică pe drum lui Rémi că, dacă nu îl lua el, ajungea cu
siguranță la orfelinat. Chiar dacă aceea căreia îi spunea mamă
voia să îl țină în continuare acolo, nu ar fi putut să o facă fără
acordul bărbatului ei. Acesta, la rândul lui, poate nu era așa
rău cum părea, dar era schilod, nu mai putea munci și nu mai
avea cu ce să crească un copil care nici nu era al lui. Deci, în
viață nu poți să faci întotdeauna ceea ce ai vrea. Încet, încet,
băiatul obosește. Ca să-i dea un imbold să-și adune forțele și
să meargă mai departe, Vitalis îi spune că, odată ajunși în
târgul Ussel, îi va cumpăra pantofi cu ținte, pantaloni de
catifea, o haină și pălărie. Hainele îi trebuiau ca să joace
teatru. Rémi este încântat, dar merge din ce în ce mai greu,
căci începuse ploaia care îl înghețase și îi îngreunase hainele.
Trupa oprește într-un sat și găsește cu greu adăpost, la un
țăran mai milos, într-un hambar. Pe drum, Zerbino șterpelise o
coajă de pâine dintr-o casă. Seara, Vitalis se pregătește să
împartă pâinea pe care o aveau drept cină. Îi spune hoțului că
nu va mânca în acea seară, iar bietul câine înțelege imediat și
pleacă scâncind să se bage sub fân. După ce mănâncă, se culcă
și ceilalți în fân. Capi vine lângă Rémi, care plângea încetișor, îi
linge mâna, apoi pune laba pe mâna lui, în semn de prietenie.

Capitolul VI .Ajunși la Ussel, Vitalis se ține de cuvânt și îi

cumpără lui Rémi ceea ce îi promisese. E drept că hainele erau
cam roase și decolorate, dar băiatul e mulțumit. Se miră
numai că bătrânul îi scurtează pantalonii până la genunchi,
după moda italiană. Vitalis îi explică faptul că joacă teatru,
sunt comedianți și că trebuie să atragă atenția tuturor prin
înfățișarea lor, căci în viață aparența este uneori hotărâtoare.
Vitalis îi explică apoi băiatului că în ziua următoare va debuta
în piesa de teatru Servitorul domnului Suflețel sau Cel mai
prost nu-i cel care credeți. Rémi urma să joace rolul unui băiat
de la țară, angajat de domnul Suflețel în locul vechiului și
bătrânului servitor Capi. Țărănușul nu știe nimic și se miră de
toate, nu știe să aranjeze tacâmurile, nici la ce folosește un
șervet. Domnul Suflețel se înfurie și îi arată el până la urmă
toate acestea. Cum Rémi nu știe cu adevărat toate acele
lucruri, joacă foarte natural rolul, iar spectatorii și Vitalis sunt
foarte mulțumiți.

Capitolul VII – Învăț să citesc. Părea că Rémi nu mai e chiar

așa singur pe lume. Stăpânul său, signor Vitalis, stătea adesea
cu el de vorbă, în timp ce mergeau împreună cu ceilalți
comedianți, Suflețel, Capi, Zerbino și Dolce. Odată, dintr-o
discuție reiese că băiatul nu știe să citească, dar dorește asta și
are destulă voință pentru a învăța. Vitalis sapă cu cuțitul pe
niște plăcuțe de lemn literele alfabetului, iar Rémi le învață,
cot la cot cu Capi. După un timp, Capi știe să aleagă plăcuțele
cu literele ce îi formează numele, în timp ce colegul său este
capabil să citească din cărți. În același fel, Remi învață să
citească notele muzicale, spre marea bucurie a lui signor
Vitalis.

Capitolul VIII – Peste munți și prin văi Trupa de comedianți

străbate o parte din sudul Franței. În drumurile lor, Vitalis îl
îndeamnă mereu pe Rémi să învețe, spre a ajunge pe trepte
sociale tot mai înalte, așa cum fusese el. Această afirmație,
împreună cu aceea că în tinerețe îl cunoscuse pe Murat, regele
Neapolelui, îi trezesc curiozitatea băiatului. El se întreabă în
sinea lui cine fusese stăpânul lui în tinerețe și cum de ajunsese
un comediant ambulant la bătrânețe.

Capitolul IX – Uriașul cu cizme de șapte poște Când ajung la

Bordeaux, Rémi vede corăbii pentru prima oară și află numele
lor de la Vitalis. După un număr destul de mare de
reprezentații, pleacă spre Pau și trebuie să străbată landa,
întinderi nesfârșite de câmpuri necultivate. Într-o seară, Rémi
se urcă pe un dâmb, ca să vadă dacă nu se zăresc luminile
vreunui sat. Nu se văd, în schimb, la întoarcere, vede o dihanie
ce se apropia de el sărind prin întuneric. Se sperie și o ia la
fugă. Când ajunge la Vitalis, în același timp cu ceea ce părea o
ființă ciudată cu cizme uriașe , descoperă că era un localnic, ce
umbla pe picioroange, așa cum era obiceiul pe acolo, ca să nu
se înfunde în zonele mlăștinoase.

Capitolul X – În fața justiției Comedianții petrec iarna la

Pau, unde le merge bine. La începutul primăverii pleacă la
Toulouse, unde sperau să le meargă la fel de bine, fiindcă era
un oraș mare și puteau da multe reprezentații. Din păcate,
Vitalis intră în conflict cu un sergent și, nu numai atât, dar îl și
lovește, fiindcă acesta îl lovise pe Remi. Bătrânul este dus la
închisoare, iar la judecată este pedepsit cu două luni de
închisoare. Remi, speriat, se simte iar singur pe lume.

Capitolul XI – Pe vas Remi simte și mai bine că a rămas iar

singur pe lume când hangiul îl alungă, aflând că Vitalis va sta
două luni la închisoare. Băiatul ia cei trei câini și maimuța și
pleacă, având numai unsprezece parale în buzunar. Banii se
duc repede pe pâine. Sunt izgoniți dintr-un sat în altul. Ajunși
pe malul unei ape, ca să uite de foame, Remi se pune pe
cântat, iar bieții câini pe dansat. De pe un vas îi admiră un
băiat și mama acestuia. Băiatul, Arthur, părea bolnav, era
culcat pe spate și legat de o scândură.

Comedianții sunt poftiți pe vas, iar Remi povestește ce li s-a

întâmplat. Doamna, mama lui Arthur, îi poftește la masă,
apoi, la cererea lui Arthur, îi propune lui Remi să rămână cu
toții pe vas până când Vitalis va ieși din închisoare.

Capitolul XII – Primul meu prieten Doamna Milligan, mama

lui Arthur, era englezoaică și văduvă. Nu îl avea decât pe
Arthur, căci primul ei copil dispăruse mai demult, în
împrejurări misterioase. Cumnatul ei, James Milligan, fratele
soțului ei, îl căutase, dar nu reușise să-l găsească. Asta ar fi
putut să fie în folosul lui, căci l-ar fi moștenit pe fratele său,
dacă doamna Milligan nu l-ar fi născut pe Arthur la șapte luni
după moartea soțului ei. Arthur era foarte bolnav, de aceea
trebuia să stea culcat tot timpul. Ca să nu se plictisească, s-au
stabilit pe un vas, numit Lebăda, cu care urma să cutreiere
apele Franței. Micul bolnav avea ore de studiu, cu mama sa.
Nu prea îi ardea de învățat, era mereu neatent. Remi îl ajută
să învețe, învățând și el alături de Arthur.

Capitolul XIII – Copil găsit Se apropia timpul eliberării lui

Vitalis. Arthur și mama lui îi propun lui Remi să rămână la ei,
să învețe alături de Arthur. Băiatul acceptă, dar doamna
Milligan îi spune că va trebui să primească acordul lui signor
Vitalis și al părinților lui. Remi este îngrozit la gândul că vor
afla că este un ”copil găsit”. Remi își făcea griji degeaba.
Vitalis sosește și nu este de acord ca băiatul să rămână cu cei
doi. Socotește că el îl va putea pregăti mai bine pentru viață.
Totuși, doamna Milligan își menține intenția de a le scrie
părinților băiatului.

Capitolul XIV – Zăpadă și lupi Trupa de comedianți își reia

viața nomadă. La sfârșitul toamnei, trebuia să ajungă de la
Dijon la Paris, unde ar fi putut da reprezentații și în timpul
iernii. Pe un drum pustiu sunt surprinși de ninsoare. Găsesc în
cale o colibă în care se adăpostesc, ba chiar reușesc să facă și
puțin foc. Mâncarea li se termină, iar într-o noapte vin lupii și
îi iau pe Zerbino și pe Dolce, care ieșiseră afară. Înspăimântat,
Suflețel fuge într-un copac și stă toată noaptea acolo.
Dimineață îl dau jos și abia reușesc să-l încălzească.
 Capitolul XV – Domnul Suflețel Suflețel se îmbolnăvește
grav de pneumonie. Doctorul din satul în care se opriseră îl
tratează, dar bietul animal nu rezistă. Vitalis și Remi se duc să
dea o reprezentație numai ei doi și Capi, căci nu mai aveau
bani deloc și trebuia să plătească hangiului. Când se întorc, îl
găsesc pe Suflețel mort. Cu ultimele puteri își trăsese pe el
costumul de scenă.

Capitolul XVI – Sosirea la Paris Signor Vitalis, Rémi și Capi

își continuă drumul spre Paris. Era frig, drumurile erau
înzăpezite, vântul sufla cu putere, erau uzi și flămânzi, dar
mergeau fără oprire. Arareori se opreau pe la vreo stână și,
dacă băiatul avea noroc, primea de băut lapte de oaie.

În apropierea Parisului, Vitalis îi spune lui Rémi că se vor

despărți până se va sfârși iarna. El va da lecții de muzică
copiilor italieni care cântă pe stradă și va dresa doi câini care
să îi înlocuiască pe Zerbino și pe Dolce. Rémi va merge la un
padrone care îl va pune să fie cântăreț la harpă, ca și alți copii.
Hotărârea pare bună, pentru acele împrejurări, dar pe băiat îl
doare sufletul că va rămâne iar singur pe lume.

Capitolul XVII – Un padrone din strada Lourcine În cartierul

sărac unde ajung, Rémi vede că Parisul este urât, înghesuit și
murdar, nu așa cum și-l închipuise el, cu copaci de aur și case
de marmură. Vitalis îl duce într-o casă mucegăită și
întunecoasă, unde locuia Garofoli, cel la care ar fi urmat să
rămână. Garofoli nu era acasă, iar Vitalis pleacă pentru scurt
timp. Remi rămâne cu un băiețel, Mattia, care supraveghea
fierberea unei oale cu supă. Oala avea capacul încuiat cu
lacătul și un tubuleț subțire prin care să iasă aburii. Mattia
povestește că Garofoli trimitea băieții să cânte sau să
cerșească și le fixa o sumă cu care trebuia să vină acasă seara.
Dacă nu reușeau să adune suma, pentru fiecare ban care
lipsea băiatul respectiv primea câte o lovitură de bici sau i se
reținea din mâncare. Pe Mattia, Garofoli îl lovise cu o bâtă în
cap și acum avea junghiuri și dureri mari, avea capul umflat,
buzele vinete și fața galbenă. Garofoli sosește acasă și încep să
vină și copiii. Cinci dintre ei nu aduseseră toată suma fixată,
așa că Garofoli îl pune pe un băiat să-i lovească tare cu biciul.
Tocmai când unul dintre ei urla de durere, sosește Vitalis. Când
vede cum trata Garofoli copiii, îl ia pe Rémi și pleacă repede de
acolo.

Capitolul XVIII – Carierele de piatră de la Gentilly În stradă,

Vitalis îi spune băiatului că, în plină iarnă, nu au nici un ban,
nimic de mâncare și nici adăpost. Pornesc spre Gentilly, la o
carieră de piatră unde își găsise adăpost altădată. Pe drum,
Rémi descoperă că bătrânul este bolnav, tremura tot timpul,
iar mâinile îi ardeau. Cei doi greșesc drumul în întunericul
nopții de iarnă. După ce rătăcesc mult timp prin frig, ajung la
cariera de piatră, dar aceasta fusese închisă cu un zid de jur
împrejur. Se întorc spre Paris, Vitalis fiind hotărât să meargă la
un post de poliție spre a fi trimiși la un adăpost. La marginea
orașului, însă, îl lasă puterile. Bătrânul, copilul și câinele se
așează lângă un gard, pe o grămadă de bălegar. Băiatul aduce
paie și cei trei se culcă în ele, Rémi lipit de signor Vitalis și cu
Capi așezat deasupra lui. Frigul îi amorțește, apoi băiatul nu
mai știe de el.

Capitolul XIX – Liza Rémi se trezește într-un pat, într-o

cameră încălzită, înconjurat de câțiva copii și un bărbat. Erau
grădinarul, la a cărui poartă se culcaseră, și copiii lui. Rémi
află că Vitalis murise, iar Capi mersese alături de el când
fusese luat de acolo. Dintre copii, cea mai apropiată de Rémi
este micuța Liza, o fetiță foarte isteață, de vreo șase ani. Ea își
pierduse darul vorbirii când avea vreo doi ani, în urma unui
șoc, iar doctorii spuseseră că tot în urma unui șoc își va
recăpăta graiul. Liza și ceilalți îl plac mult pe Rémi, iar
grădinarul îi propune să rămână la el și să muncească la
grădină, alături de copiii lui.

Reapare și Capi, iar Rémi află, cu ajutorul poliției, că Vitalis

fusese un mare cântăreț de operă, Carlo Balzani. Când își
pierduse vocea, se retrăsese din viața artistică și devenise
comediant ambulant.
 Capitolul XX – Grădinar Rémi se îmbolnăvește de
pneumonie. Toată familia grădinarului Acquin îl îngrijește,
este chemat și medicul, deși erau săraci. Boala durează mult,
iar băiatul iese din casă abia odată cu sosirea primăverii. Întâi
se plimbă mult cu Liza, până prinde puteri. apoi începe și el să
muncească în grădină, alături de ceilalți. Toți îl privesc pe noul
grădinar ca pe un membru al familiei, cu obligații, dar și cu
drepturi egale cu ale celorlalți. Se înțeleg bine și Rémi nu se
mai simte singur pe lume. În casa grădinarului se aflau cărți,
pe care el le citește cu mare interes. Îi citește și Lizei, apoi o
învață și pe ea să citească, spre marea mulțumire a lui nenea
Acquin.

Capitolul XXI – Familia împrăștiată Rémi este atât de fericit,

încât își spune că asta nu poate să dureze prea mult. Într-
adevăr, după vreo doi ani, vine o furtună cu grindină care
distruge toată grădina. De pe urma florilor cultivate aici,
nenea Acquin își hrănea copilașii, dar plătea și ratele datorate
pentru grădină și casă. Nemaiavând cu ce plăti, grădinarul
rămâne fără casă și grădină și este închis la închisoarea
datornicilor pentru cinci ani. Copiii sunt împărțiți pe la unchii și
mătușile ce trăiau prin diferite regiuni ale Franței. Rémi
rămâne iar singur pe lume. Hotărăște să colinde iar drumurile
și să dea reprezentații, împreună cu Capi și să treacă, rând pe
rând, pe la copiii grădinarului, Liza, Etiennette, Alexis și
Benjamin.
Partea a doua

Capitolul XXII – Înainte ! Înainte de a părăsi Parisul, Rémi

trece să îl vadă pe grădinar, la închisoare. Acesta îi dă sfaturi
bune și îi dăruiește ceasornicul său de buzunar. Rémi își ia
harpa și bagajul și comandă, pentru el și pentru Capi
”Înainte !”. Pornesc spre Fontainebleau, unde se întâlnește cu
Mattia. Cerșea în preajma unei biserici. Îi spune lui Rémi că
Garofoli era la închisoare, fiindcă omorâse un băiat în bătaie.
Îl convinge să îl ia și pe el cu ei, arătând că știe să cânte la mai
multe instrumente, să danseze și altele, și pornesc cu toții
înainte. Pe drum întâlnesc o nuntă, unde cântă pentru cei care
voiau să danseze. Adună o sumă frumoasă de bani și Rémi
începe să viseze cum îi va face tușei Barberin surpriza să îi
cumpere o vacă.

Capitolul XXIII – Orașul negru Băieții ajung la Varses, oraș

minier cu case negre, cai negri, copaci și oameni negri, din
cauza prafului de cărbune. Aici trăia unchiul la care găsise
adăpost Alexis. Găsesc casa acestuia, dar unchiul și nepotul
erau în mină, iar mătușa nu se îndură să-i oprească la masă pe
băieți. Rémi și Mattia își astâmpără foamea cu pâine de la o
brutărie, iar la ora șase îl așteaptă pe Alexis la ieșirea din
mină. Unchiul spărgea cărbunele cu târnăcopul, iar Alexis
împingea vagonetele cu cărbuni până la puțul de unde
cărbunele era scos afară. Munca era grea și, uneori, se mai
întâmplau și accidente grave, când exploda gazul grizu.

Capitolul XXIV – Vagonetar Unchiul Gaspard îi propusese

lui Rémi să rămână acolo, să se facă miner, dar băiatului nu îi
plăcuse gândul să împingă toată ziua vagonetul prin mină.
Totuși, când Alexis se rănește la o mână și nu mai are voie să
muncească un timp, se oferă să îi țină locul. Mattia și Capi
aveau să meargă prin împrejurimile orașului, să dea
reprezentații. Rémi muncește cu hărnicie în adâncurile
întunecoase ale pământului. În mină, oamenii nu vorbeau ore
în șir și băiatul se bucură când găsește un vagonetar vorbăreț.
În ciuda obiceiului, nu era un copil, ci un om bătrân. Fusese
dulgher în mină și, în urma unui accident, nu mai putuse să
lucreze. Când compania unde lucrase dăduse faliment,
rămăsese fără pensie și se reîntorsese în mină, ca vagonetar.
Știa foarte multe lucruri, stătuse pe lângă ingineri și aflase
multe, apoi citise și învățase singur. I se spunea Dascălul.

Capitolul XXV – Inundația Într-o zi, apa năvălește în mină.

Primul care observă este Rémi, iar el îi spune unchiului
Gaspard. Acesta strigă la ceilalți mineri să fugă. Grupul în care
erau băiatul, unchiul, și alți patru, condus de Dascăl, reușește
să ajungă la scări și apoi într-un refugiu. Aici își sapă niște
găuri în perete, ca să aibă unde își sprijini picioarele, apoi niște
mici platforme, pe care să stea așezați. Săpatul merge greu,
căci niciunul nu mai avea târnăcopul cu care spărgea
cărbunele în mină și folosesc cârligele de la lămpi. Minerii îl
aleg șef pe Dascăl și lărgesc platformele, ca să stea culcați,
apoi sting lămpile, în afară de una, ca să facă economie.

Capitolul XXVI – Îngropați de vii Prinși în capcană,

înconjurați de apă și salvați de la înec de clopotul de aer ce se
formase în refugiu, minerii se liniștesc. Se ocupă acum de
mâncare și află că au doar o bucată de pâine și una de cârnat,
pe care Carrory le ținuse în căciulă. Avusese și Rémi un colț de
pâine în buzunarul pantalonilor, dar se terciuise din cauza
apei. Dascălul hotărăște să mănânce numai Rémi și Carrory, ei
fiind cei mai tineri și mai puțin rezistenți. Gândurile negre ale
oamenilor sunt alungate tot de Dascăl, care face socoteala că
sunt la patruzeci de metri sub pământ și, în câteva zile,
salvatorii vor ajunge la ei. După un timp, nimeni nu știa cât,
fiindcă nu aveau nici un ceas care să meargă, încep să audă
zgomotele produse de cei care încercau să-i salveze. Toate
orașele vecine trimiseseră cei mai buni mineri să ajute la
salvare, căci, din cei o sută cincizeci de oameni ce coborâseră
în mină, numai treizeci se întorseseră. Cei șase încep să sufere
nu numai de foame, ci și de sete. Rémi coboară să ia apă, dar
la întoarcere, Dascălul, care îi întinsese mâna să-l ajute,
alunecă și cade la fundul apei. Rémi sare înapoi și se scufundă
după el, salvându-i viața.
Capitolul XXVII – Salvarea Timpul trece și salvatorii nu mai
ajung. Pâinea se terminase demult și lampa e mai mult stinsă,
pentru economie. Acum se sfârșește și încrederea că vor fi
salvați, cu toate încurajările Dascălului. Un miner se
spovedește în fața tuturor și își cere iertare de la Dumnezeu.
Un altul, Compayrou, mărturisește că el era vinovat de furtul
pentru care fusese condamnat la închisoare pentru cinci ani un
alt tovarăș de-al lor. Ceilalți mineri îl judecă pe loc și hotărăsc
să-l izoleze, să nu-i mai dea nimeni atenție. Compayrou se
duce la marginea platformei, marginea se rupe, iar el cade în
apă și se îneacă.

Cei șase mineri rămași încep să aiureze pe întuneric, dar își

revin când aud zgomote puternice. Fac schimb de semnale
sonore cu salvatorii, apoi reușesc să comunice cu inginerul.
După un timp sunt scoși, în sfârșit afară. Stătuseră închiși în
mină timp de paisprezece zile. Din cei o sută douăzeci de
mineri, ei sunt singurii care au scăpat.

Capitolul XXVIII – Lecția de muzică Cu toate insistențele

unchiului Gaspard și ale Dascălului, care îl fac să nu se mai
simtă singur pe lume, Rémi refuză să rămână să lucreze în
mină. Îi ia pe Matia și pe Capi și pornesc din nou la drum.
Băieții merg către Clermont, cu gândul să cânte prin stațiunile
balneare, ca să mai înmulțească banii strânși pentru văcuța
tușei Barberin. Pe drum, Rémi îl învață în continuare pe Mattia
atât cât știa el despre muzică. Se hotărăsc apoi să meargă să
plătească o lecție de muzică în care să afle tot ceea ce nu
știau. La Mende se duc la domnul Espinassous, care își câștiga
pâinea ca bărbier, dar era vestit ca muzician. Impresionat de
felul în care cânta Mattia la mai multe instrumente, vioară,
clarinet, trompetă, bărbierul îi dăruiește acestuia o carte,
Teoria muzicii.

Capitolul XXIX – Vaca prințului Băieții mai strâng ceva

bani, așa că le-ar fi ajuns pentru o vacă, dar se temeau să nu
fie înșelați și să li se dea o vacă proastă, fără lapte. Când ajung
la Ussel, orașul în care Rémi jucase pentru prima oară într-o
reprezentație, băieții se duc la un veterinar. Povestindu-i de ce
voiau să cumpere o vacă, îl înduioșează și veterinarul le spune
că îi va ajuta. A doua zi, băieții cumpără o vacă mică, dar
bună, aleasă de veterinar. Rémi și Matia pornesc imediat către
Chavanon, dar pe drum vaca se sperie și fuge. Ei aleargă după
ea până într-un sat, unde o opresc oamenii. Pe băieți însă, îi
duc la închisoare, bănuindu-i că ar fi furat vaca. La judecată,
judecătorul se poartă bine cu ei, fiindcă îi cunoștea pe tușa
Barberin și pe bărbatul ei, iar despre Rémi citise în ziare cum
fusese îngropat în mina de la Varses.

Capitolul XXX – Tușa Barberin A doua zi, de dimineață,

băieții sunt eliberați, iau vaca și pleacă spre tușa Barberin.
Aceasta se bucură mult de darul primit, apoi Rémi povestește
prin câte trecuse de când plecase de acasă. După aceea, tușa îi
spune lui Rémi că apăruse familia sa, care se pare că era
bogată. Îl plătiseră pe Barberin să meargă să îl caute pe băiat.

Capitolul XXXI – Vechea și noua familie Tușa Barberin îl

îndeamnă pe Rémi să plece imediat la Paris, să își caute
familia. Mattia, însă, îi spune că mai frumos ar fi să meargă
să-i vadă întâi pe copiii lui nenea Acquin. El îl salvase de la
moarte și îl tratase ca pe un membru al familiei, deși era un
străin, în timp ce familia lui adevărată îl abandonase. Rémi
hotărăște să meargă să o vadă pe Liza, iar celorlalți să le scrie,
pentru a afla vești pe care să i le spună fetei. Îi cumpără o
păpușă mare, pentru care primește de la fată o privire de
neuitat.

Capitolul XXXII – Barberin Rémi îi povestește Lizei, așa ca

să înțeleagă biata fată, prin ce trecuse de când se
despărțiseră, și, mai ales, că nu era singur pe lume, avea o
familie care îl căuta.

Băieții pleacă pe jos către Paris, cântând ca să mai adune niște

bani. Când ajung, Rémi îl caută pe Barberin la toate cele trei
gazde pe care le știa. La ultima află că Barberin murise cu o
săptămână în urmă, la spital. Proprietăreasa știa că el căuta
un copil, dar altceva nu îi spusese. Mai știa că primise o
scrisoare, dar nu știa de unde și de la cine. Mattia îi spune
prietenului său să rămână acolo, fiindcă aceia care îl puseseră
pe Barberin să îl caute, nedumeriți că nu dă nici un semn de
viață, vor veni și așa se vor întâlni.

Capitolul XXXIII – Căutări A doua zi, Rémi îi scrie tușei

Barberin. Băieții se duc apoi să-l vadă pe tatăl Lizei, la
închisoarea datornicilor. Rémi îi povestește despre Alexis și
despre Liza, dar și despre Barberin și ale sale căutări. După
câteva zile, sosesc vești de la tușa Barberin. Rémi află că aceia
care trebuiau să îl găsească erau avocați de la o firmă din
Londra. Băiatul e uluit de faptul că, probabil, el este englez.
Hotărăște să plece în Anglia, unde Mattia îi va fi de mare
folos, fiindcă înțelege câteva cuvinte englezești. Rémi încă mai
este bucuros, fiindcă tot timpul își închipuie că familia lui cea
bogată îi va ajuta pe toți cei care îl ajutaseră pe el: pe tușa
Barberin, pe nenea Aquin, pe Mattia, pe Liza. Băieții iau
vaporul de la Boulogne și, după o călătorie în care lui Mattia îi
este foarte rău, ajung la Londra. Găsesc cu greu biroul
avocaților, iar Mattia îi face să înțeleagă pe cei de acolo cine
este Rémi. Acesta este dus în fața unui bărbat care vorbea
franceza și care îl supune unui adevărat interogatoriu,
privindu-l în mod ciudat. Bărbatul îi spune că numele lui de
familie este Driscoll și trimite cu ei un om care să-i conducă la
casa familiei lui Rémi.
Capitolul XXXIV – Familia Driscoll Bătrânul care îi conducea
îi urcă într-o trăsură și urmează o lungă călătorie, prin locuri
foarte murdare și urâte. În timpul călătoriei lui Mattia i se
pare că bătrânul a numit cartierul spre care mergeau ”cartier
de hoți”. Rémi crede că prietenul său nu a înțeles bine. Cei trei
coboară într-un loc cu case mizerabile, făcute din scânduri, ca
niște hambare sau niște grajduri. Un polițist îi ajută să
găsească locuința familiei Driscoll, asemănătoare cu celelalte
case de pe acolo. În casă se află mama, tata, bunicul și patru
copii, doi băieți și două fete. Toți sunt blonzi și sunt reci cu
Rémi. Toți vorbesc numai engleza, cu excepția tatălui, care
vorbește și franceza și le traduce celorlalți vorbele băiatului.
Tatăl îi spune lui Rémi cum a ajuns el un copil găsit. O femeie
care sperase că se va căsători cu ea l-ar fi furat după naștere și
l-ar fi dus la Paris, unde l-ar fi abandonat. În urmă cu trei luni,
femeia aflată pe moarte ar fi spus adevărul, iar el ar fi apelat
pentru căutări la firma de avocați care se ocupa cu afacerile
lui. El era negustor ambulant, iar acum Rémi își va relua locul
în mijlocul familiei sale. După cină, Driscoll îi duce pe băieți la
culcare, într-una dintre cele două căruțe cu coviltir aflate
întrun șopron de lângă casă. Capitolul XXXV – Cinstește pe
tatăl și pe mama ta Supărat și înfricoșat, căci nu așa visase el
să îi fie familia, Rémi nu poate să adoarmă. Într-un târziu aude
zgomot și vede că în șopron intră pe furiș Driscoll și doi oameni
cu două baloturi cu haine. Vine și mama, cu o foarfecă, și taie
etichetele hainelor. Apoi refac baloturile și le pun într-o
ascunzătoare sub podea.

A doua zi, cei doi băieți stau de vorbă despre asta. Mattia nu
dormise nici el și văzuse totul. Îi spune lui Rémi că oamenii
aceia erau hoți, dar și că el e sigur că Rémi nu este copilul lor,
fiindcă toți erau blonzi, numai el nu.

Capitolul XXXVI – Coruperea lui Capi Rémi socoate că nu

mai este singur pe lume, totuși, și el și Mattia simt că nu este
lucru curat cu familia lui. Tatăl îi trimite la cântat pe străzi, ca
să aducă bani acasă, dar îl ia pe Capi spunând că va învăța să
lucreze cu Allen și Ned, băieții lui. Se dovedește însă că îl luase
ca să îl transforme într-un hoț. Rémi îi spune lui Driscoll că nu
vrea ca bietul câine să devină un hoț și nici el nu va deveni așa
ceva.

Capitolul XXXVII – Frumoasele scutece au mințit Rémi e

uimit că toată familia e rece cu el și îl respinge și se întreabă
de ce l-au mai căutat. Află de la tușa Barberin cum arătau
hainele în care fusese găsit. Îl pune la încercare pe Driscoll, dar
acesta le descrie foarte exact. Totuși, Mattia consideră că
Driscoll a fost mai degrabă cel care a furat copilul. El insistă să
plece înapoi în Franța, dar Rémi spune că nu își poate părăsi
familia. Într-o dimineață de duminică, toți sunt trimiși la
plimbare și în odaie, lângă foc, rămân numai Driscoll și Rémi.
Apare un domn elegant, care îi pune băiatului o mulțime de
întrebări despre sănătatea și rezistența lui fizică. Rémi crede
că domnul venise să-l angajeze servitor, dar, după ce acesta
pleacă, îl găsește pe Mattia ascuns într-o căruță din șopron.
Auzise, fără știrea lor, tot ce vorbiseră Driscoll și domnul cel
elegant după întrevederea cu Rémi. Domnul era James
Milligan, cumnatul doamnei Milligan. Își exprimase
dezamăgirea că Rémi fusese atât de rezistent și scăpase de
pneumonia care i-ar fi ucis pe alții. Întrebat de Driscoll despre
nepotul său, Arthur, îi spusese că fusese cât pe-aci să moară,
dar îl salvase doamna Milligan, cu îngrijirile ei. Spera totuși ca
nepotul să moară și să nu își facă nimeni apariția, ca să poată
moșteni el averea familiei.

Capitolul XXXVIII – Nopțile de Crăciun Cântând prin

Londra, Rémi și Mattia îl întâlnesc pe Bob, vechi prieten cu
Mattia. Făcea numere de acrobație cu doi prieteni alături de
niște muzicanți. Chiar înainte de Crăciun muzicanții îi lasă
baltă, iar el îi roagă pe băieți să vină să cânte la reprezentația
de Crăciun, când se așteptau să câștige bani buni. Băieții se
duc cu drag la reprezentație, dar fără Capi, de care Driscoll
spusese că are nevoie în ziua aceea, să stea de pază la căruțe,
fiindcă va fi mare aglomerație la târg. Sigur că vor cânta până
noaptea târziu, Driscoll le spune băieților să vină la hanul
”Marele stejar”, fiindcă acolo se vor afla cu toții. Hanul se afla
în plin câmp și drumul era lung până acolo, dar Rémi nu
îndrăznește să spună nimic, fiindcă Driscoll nu admitea să i se
discute hotărârile. Reprezentația are mare succes și ține până
noaptea târziu, dar Mattia este rănit din greșeală la un picior
și nu poate pleca. Rémi se duce singur la han, dar acolo nu-i
găsește pe cei căutați, iar hangiul îi spune că Driscoll îi lăsase
vorbă să vină în orașul Lewes. Rémi revine la Mattia, dar
apare Capi, dus de sfoară de un polițist. Câinele îl recunoaște,
iar polițistul îl arestează. Un bărbat și un copil, însoțit de acel
câine, încercaseră să fure dintr-o biserică, și polițistul credea
că Rémi ar fi fost copilul respectiv.

Rémi aduce martori că în noaptea aceea cântase la

reprezentație, dar judecătorul hotărăște să îl transfere la altă
închisoare, în alt oraș, până îl prind pe hoț.

Capitolul XXXIX – Bob Ajutat de Bob și de Mattia, Rémi

evadează din tren, de lângă polițistul care îl însoțea pe drumul
către noua închisoare. Deghizat în fermier, cu Capi vopsit în
galben, Bob îi duce pe băieți la Littlehampton, la malul mării.
Acolo îi îmbarcă pe vasul fratelui său, care avea să-i ducă
înapoi în Franța.

Capitolul XL – Lebăda Rémi nu se mai simte singur pe lume,

fiindcă este întovărășit de credinciosul său prieten, Mattia.
Ajung înapoi în Franța și hotărăsc să meargă de-a lungul
fluviilor și canalelor, pentru a regăsi vasul doamnei Milligan,
Lebăda. După o vreme destul de îndelungată, la Charenton
dau de urma vaporului. Trecuse pe acolo cu vreo două luni mai
înainte. Pornesc mai departe, bucuroși că drumul lor va trece
și prin localitatea în care locuia Liza. Ajunși acolo, însă, nu o
găsesc. Unchiul ei murise, mătușa plecase în Egipt ca
guvernantă a unor copii, iar pe Liza o luase chiar doamna
Miligan pe vaporul ei.

Capitolul XLI – Scutecele frumoase n-au mințit Băieții găsesc

până la urmă și vaporul, dar era închis și nelocuit. Află de la
paznic că doamna și cei doi copii plecaseră cu trăsura, în
Elveția, undeva pe lângă Vevey. Pornesc și ei într-acolo, dar,
odată ajunși, au o surpriză neplăcută. Regiunea era plină de
sătucuri și stațiuni, iar ei nu știau în care se află doamna
Milligan. Pornesc la drum, cântând din loc în loc, ca să-și
câștige banii pentru hrană. Într-o dimineață, Rémi cântă
cântecul lui favorit, o canțonetă napolitană. Când termină
prima strofă, se aude din spatele unui zid o voce nesigură,
cântând stofa a doua. Era Liza. Locuia acolo cu doamna
Milligan și Arthur. Auzind vocea lui Rémi, avusese un șoc și își
recăpătase glasul. Liza îi conduce pe băieți prin grădină, spre
locul în care se aflau doamna Milligan și Arthur. Rémi îl vede și
pe James Milligan și se ascunde, de teamă să nu-l trimită în
Anglia, la Driscoll. Mattia se duce la doamna Milligan și îi
povestește ce spusese James Milligan despre ea și despre
Arthur, apoi îi spune totul despre Rémi. Doamna Milligan vine
și îl îmbrățișează cu căldură pe Rémi, îl roagă să mai
povestească și el o dată și îi trimite la Hotelul Alpilor, unde
băieții sunt tratați cum nu fuseseră tratați niciodată în viața
lor. Mănâncă numai bunătăți, apoi doamna Milligan vine cu
un croitor și o lenjereasă care le iau măsuri pentru haine.
Doamna vine apoi în fiecare zi, până când trimite trăsura după
ei să îi aducă la ea acasă. Aici se afla tușa Barberin, cu
faimoasele scutece de copil. Intră apoi și James Milligan,
căruia doamna Milligan, cumnata lui, îi spune că Rémi este fiul
ei cel mare, furat de Driscoll la porunca lui James Milligan.
Driscoll era în închisoare și scrisese o scrisoare în care
mărturisise acest lucru.

Capitolul XLII – În familie Au trecut anii. Rémi locuiește acum

în Anglia, la Milligan-Park, castelul strămoșilor săi, împreună
cu mama lui, doamna Milligan, soția lui, frumoasa Liza, și
fratele lui, Arthur, devenit un tânăr frumos și puternic. Se află
aici și tușa Barberin, care se îngrijește de fiul lui Rémi, Mattia.
În curând va avea loc botezul lui, iar cu acest prilej, Rémi vrea
să-i reunească pe toți cei dragi și să le ofere un exemplar din
povestea aventurilor sale. Numai signor Vitalis nu va putea
veni, dar Rémi a avut grijă ca la mormântul maestrului să se
ridice un bust din bronz pe care scrie Carlo Balzani. Mattia,
prietenul lui Rémi, a devenit un mare muzician și este denumit
un Chopin al viorii. Urmează să vină cu Cristina, sora lui, de
care este îndrăgostit Arthur. Doamna Milligan nu prea aprobă
această dragoste, dar Rémi îl susține pe fratele său și lucrurile
se vor aranja. Liza află în ultima clipă de la soțul ei ce oaspeți
dragi vor veni în curând. Veneau Etiennette cu nenea Acquin și
cu sora lui, Catherine, care o ținuse pe fată cât fusese tatăl la
închisoarea datornicilor. Benjamin, fratele Etiennettei și al
Lizei, botanist celebru, venea dintr-o expediție în regiunea
Amazonului. Alexis, celălalt frate, venea împreună doar cu
Dascălul, căci unchiul Gaspard nu putuse veni. Venea și Bob,
cel mai faimos showman al Angliei, și fratele său,
comandantul vasului Eclipsa. Când se adună cu toții la cină,
Mattia povestește despre James Milligan, care își făcea veacul
pierzând bani prin cazinourile din Baden, apoi despre familia
lui Driscoll: soția îi murise, băieții fuseseră deportați peste
ocean, ca și tatăl lor, în casă rămăsese numai fata cea mică și
bunicul. După cină, Rémi și Mattia hotărăsc să le ofere un
concert celor dragi adunați acolo. Vine și bătrânul Capi,
aducând în gură farfurioara în care adunase cândva banii la
reprezentații. Rémi adaugă la sfîrșitul cărții sale, notele
muzicale ale dragei sale canțonete napolitane, scrise de
prietenul său, Mattia.
PERSONAJE:
Rémi: copil găsit, în vârstă de opt ani, muzicant și saltimbanc
ambulant. Se dovedește a fi fiul crezut mort al Doamnei
Milligan.
Vitalis: muzician ambulant, care îl cumpără pe Rémi de la
Jérôme Barberin. Va muri de frig în Paris. Identitatea lui
adevărată: Carlo Balzani
Mattia: un amic al lui Rémi știe să cânte la toate instrumentele
muzicale și îl ajută pe Rémi să-și regăsească familia.
Arthur: fiul lui Madame Milligan, un copil cu un handicap care
luptă din răsputeri ca să supraviețuiască, să se vindece de o
maladie teribilă. Un simbol al curajului, întâlnirea cu el îl va
marca pe Rémi care dezvoltă pentru el o mare afecțiune. Ei se
întâlnesc pentru prima oară pe puntea vasului Lebăda, vas
care aparține mamei lui Arthur, după arestarea lui Vitalis la
Toulose. Este îndrăgostit de Cristina.
Inimioară\Sufletel, Capi, Zerbino și Dolce: animalele din trupa
ambulantă a lui Vitalis. Zerbino și Dolce vor fi omorâți de lupi,
urmând ca Inimioară/Suflețel să moară din cauza unei boli la
plămâni, din cauza frigului
Jérôme Barberin: tatăl vitreg al lui Rémi și zidarul care îl vinde
pe acesta lui Vitalis, saltimbancul. Acesta va muri în spital, la
Paris.
Madame Barberin: mama adoptivă a lui Rémi. Sotia lui
Jerome Barberin
Madame Milligan: englezoaică bogată, mama lui Arthur,
trăiește pe puntea unui vas cu zbaturi și navighează cu el pe
diverse râuri din Franța și care la final se dovedește a fi chiar
mama lui Rémi.
James Milligan: unchiul lui Arthur si cumnatul doamnei
Milligan, dar în același timp și cel care îl fură pe Rémi de la
mama lui.
Garrofoli: patronul foarte rău al unor copii cu talent muzical și
unchiul lui Mattia. Mai târziu, va fi închis din cauza că l-a
omorât în bătaie pe Orlando.
Nenea Acquin: numit și moș Petre, bătrânul care îl salvează pe
Rémi și care îl îngrijește și va închis la închisoare timp de cinci
din cauza unei datorii.
Alexis, Benjamin, Etiennette și Liza: copiii lui nenea Acquin. Din
cauza închiderii tatălui lor, fiecare va ajunge altundeva. Liza va
ajunge la mătușa Caterina; Alexis va ajunge la un prim unchi
din Varses, în Cevenne; Benjamin va ajunge la un al doilea
unchi, grădinar la Saint-Quentin; Etiennette va ajunge la o
mătușă, măritată la Esnades.
Caterina: sora lui nenea Acquin și mătușa lui Alexe, Benjamin,
Etiennette și Liza.
Ricardo: un copil sclav al lui Garofoli, care este nevoit să-i bată
pe ceilalți.
Maurice: un bărbat mort în cumpilta explozie a primejdiosului
gaz de mină; era căsătorit și avea un copilaș.
Gaspard: fratele lui Caterina și lui Acquin și unchiul lui Alexe,
Benjamin, Etiennette și Liza; acesta și cu soția sa îl vor crește
pe Alexe după închiderea tatălui său.
Meșterul/Dascalul: un bătrân pasionat de cărbuni; acesta
rămâne blocat într-un puț, după o inundație, alături de alți
șase, printre care și Rémi și Gaspard
Bergounoux, Pagès, Compeyrou și Carrory: spărgători rămași
în puț; Compeyrou va muri înecat; Carrory este un copil
adunător, precum Rémi
Requette și bătrâna Vidal: locuitori ai orașului Varses
Roussette: vaca lui Rémi și a doicii
Domnul Espinassous: bărbier și profesor de muzică; le oferă lui
Mattia și Rémi cartea "Teoria muzicii"
Patrick Driscoll, Margareta Grange, Katy, Allen, Ned, Ana,
Bunicul: membri ai familiei Driscoll din Londra.
Cristina: sora lui Mattia și nepoata lui Garofoli.
Bob: clovn și prietenul lui Mattia.