Jack London – „Colț Alb” Pagina 1 din 5

COLȚ ALB
de JACK LONDON
Teme/ motive Elemente semnificative din text
Iubirea În această operă, un câine pe jumătate lup are privilegiul să cunoască și să
înțeleagă iubirea în mai multe forme ale sale. Mai întâi, apare iubirea
orgolioasă a mamei, care-l protejează pe micuț pe durata foametei, până în
momentul întâlnirii cu indienii. Apoi, apare venerația pentru zei (oamenii
care știau să folosească unelte) și iubirea pentru Weedon Scott, care-i arată
ce înseamnă bunătatea și adevărata prietenie dintre om și câine. Se adaugă
iubirea pentru Collie, cu plimbarea în sălbăticie, ca odinioară lupoaica sa
mamă alături de lupul cel chior.
Natura sălbatică Presupune, în Alaska, o permanentă lupta pentru a învinge, cu lecții foarte
dure pe care supraviețuitorii și le însușesc de la cele mai mici vârste. Autoul
înfățișează natura dură în expediția din prima parte a lui Bill și Henry, iar
amenințarea haitei de lupi este una reală, impresionantă și înfiorătoare prin
agresiune, prin cruzimea necesară pentru a supraviețui (uciderea câinilor și
a omului imprudent). Foametea este cea mai mare amenințare cu care se
confruntă, deopotrivă, animalele, indigenii și oamenii albi veniți să
colonizeze. Se adaugă frigul și zăpada.
Lupta pentru Este dură și necruțătoare în lumea pe care o cunoaște puiul de lup, nevoit să
supraviețuire înceapă vânătoarea de mic, de când a ieșit din vizuină, deoarece a mâncat
puii de pasăre, dar era să fie mâncat ne nevăstuică iar mama l-a salvat de la
moarte. Apoi cu mama a ucis un pui de râs și pe mama care venise să se
răzbune. Acum a învățat cea mai dură lecție a vieții în sălbăticie: mănâncă
sau vei fi mâncat.
Violența fizică/ abuz Colț Alb află despre oameni, înainte de toate, că sunt puternici (reprezentări
ale unor zei) și cruzi, pentru că și Castor Cenușiu și Smith îl bat. Primul l-a
agresat când puiul a fugit după mama lui pentru că a fost dată altui indian ca
plată pentru o datorie. Dar cea mai mare bătaie o ia atunci când îl mușcă pe
indian de mocasin și a învățat că niciodată nu este permis să-l muști pe
stăpânul său. Doar că despre răutatea, despre cruzimea oamenilor va afla
odată cu Smith Frumosu, organizatorul luptelor de câini: el l-a bătut până
când Colț Alb a învățat că Smith este noul său stăpân, iar apoi l-a pus să se
bată cu alți câini.
La rândul lui, Colț Alb este un agresor pentru câinii din atelaj (această lecție
a puterii a învățat-o de la Lip-Lip), ba chiar aștepta să coboare albii de pe
corăbii cu câinii lor pentru a-i încolți, lăsându-i pe câinii indieni să termine
și să încaseze pedepsele.
Traseul de formare De când se naște și până la finalul cărții, Colț Alb a învățat multe lecții
despre viață, despre supraviețuire și despre iubirea alături de oameni și
alături de alți câini. Mai întâi, mama îl învață că pentru a supraviețui trebuie
să ucizi, apoi Castor Cenușiu îi predă lecția supunerii în fața oamenilor, dar
poate cea mai importantă dintre toate lecțiile vine din partea lui Weedon
Scott, care l-a făcut să înțeleagă cât sunt de importante încrederea și iubirea,
mai ales că nu l-a abandonat la plecarea în California, chiar dacă se temea
că nu se va adapta Colț Alb.

PARTEA I
Într-o pădure din Alaska, Bill și Henry duceau sania trasă de câini cu lada în care se afla corpul
neînsuflețit al lordului Alfred. Mergeau către fortul McGurry și nu mai aveau decât trei gloanțe. Era
atât de frig încât aburii respirației le-au înghețat pe față și nu li se mai vedea chipul. Obosiți și
înghețați auzeau urletele unei haite de lupi flămânzi.
Jack London – „Colț Alb” Pagina 2 din 5

O lupoaică din haită pare să cunoască obiceiurile oamenilor. La un popas s-a strecurat printre cei șase
câini pe care oamenii i-au înhămat și a mâncat și ea din peștele cu care erau hrăniți câinii. Apoi a atras
după ea, pe rând, trei dintre câinii pe care haita i-a înghițit.
Bill a încercat să împuște lupoaica, dar ea știa la ce folosește o pușcă. Într-o zi, sania s-a răsturnat și a
fugit al patrulea câine. S-a apropiat de lupoaică și ea l-a atras departe de sanie și de oameni. Atunci a
țâșnit și haita către prada imprudentă, iar câinele a realizat pericolul, ca atare a încercat să meargă spre
oameni, dar între el și oameni erau lupi. A făcut un ocol, dar fără folos și Bill a luat pușca și a plecat
să-l ajute.
Henry a auzit trei împușcături, schelălăituri și urlete, iar apoi liniște. Omul a înhămat cei doi câini
rămași, s-a alăturat și el câinilor și a pornit cu greu mai departe. Când s-a lăsat întunericul, a așezat
tabăra, a adunat mai multe lemne de foc și s-a culcat alături de cei doi câini, care mârâiau înfricoșați la
cercul de lupi care se apropia tot mai mult. Când erau periculos de aproape, Henry a luat din foc
cioturi aprinse și le-a aruncat în ei până când se îndepărtau. Dar apoi au revenit.
În ziua următoare, Henry a construit o schelă din trunchiuri de brazi tineri și a urcat sicriul pe schelă.
A pornit mai departe cu sania mult mai ușoară, trasă de cei doi câini și urmat de haita lupilor flămânzi.
Noaptea următoare a fost îngrozitoare, pentru că lupta împotriva lupilor s-a dublat cu lupta împotriva
somnului. Cea de-a doua noapte a fost și mai grea. În a treia noapte a adormit și, când s-a trezit, cei doi
câini fuseseră mâncați de lupi. Amorțit de frig și oboseală s-a resemnat că-l vor mânca și pe el. A
adormit și s-a trezit uimit de liniștea care se lăsase. Lupii au plecat pentru că se apropiau patru sănii,
nici nu a avut putere să vorbească, doar a dormit bucuros că a scăpat.

PARTEA A II-A
Haita a plecat prin lumea înghețată, fără viață, ca să caute hrană, condusă fiind de lupoaică, de șeful
cel tânăr și de lupul cel bătrân și chir. Amândoi lupii îi făceau curte lupoaicei și între ei era o rivalitate
care se revărsa asupra unui lup tânăr, de numai trei ani, dar foarte puternic și curajos. Se amesteca
mereu între cei doi masculi, încercând să atragă atenția lupoaicei.
Dar ea mârâia și îi mușca, respingându-i pe toți trei pentru că foamea era mai puternică decât
chemarea iubirii. După câteva zile de goană, în care nu au întâlnit nicio pradă au dat peste o turmă de
elani. Au vânat pe rând până când foamea a dispărut. Prin urmare, curtea celor trei pretendenți a
devenit insistentă, până când lupul de trei ani l-a atacat pe șeful cel bătrân. Dar lupul chior a primit un
ajutor neașteptat, pentru că șeful cel tânăr i-a devenit aliat și împreună l-au ucis pe tânărul pretendent
sub privirile mulțumite ale lupoaicei: era vremea ei și masculii se luptau pentru a o cuceri și pe ea.
La finalul luptei, pe când își lingeau rănile, lupul cel orb a profitat de neatenția șefului tânăr pentru a-l
lichida: și-a înfipt colții în gâtul lui, provocându-i moartea.
Apoi chiorul s-a apropiat de lupoaică și ea nu l-a mai respins. Au gonit împreună zile în șir. După o
vreme, lupoaica a căutat neliniștită un loc pe placul ei: o văgăună pitită într-un mal lutos. Într-o zi,
lupoaica nu a mai mers cu chiorul la vânat și, când el s-a întors, l-a alungat din vizuină, ascultând
atentă scâncetele care se auzeau dinăuntru. Abia a doua zi, lupul a văzut cele cinci ghemotoace mici pe
care lupoaica la apăra cu atâta putere, pentru că ea știa tați care și-au mâncat puii. Lupul a plecat să
vâneze și i-a adus și el, până când ea a înțeles că nu constituia un pericol pentru pui și l-a lăsat să se
apropie.
Dintre cei cinci, numai un pui era cenușiu, ca tatăl lor, iar ceilalți patru aveau blana roșcată ca mama.
Puiul cenușiu a fost primul care și-a explorat vizuina, s-a apropiat de peretele luminos prin care
dispărea tatăl, dar botul mamei l-a trimis rapid la locul lui în fundul vizuinii. Puiul cenușiu a fost și cel
mai sălbatic, cel mai bătăuș în culcuș, însă tot el a rezistat cel mai bine perioadei de foame care a
venit. Când s-a încheiat a rămas numai el din cei cinci pui.
Motivată de foame, lupoaica a început să părăsească vizuina în căutare de pradă. Rămas singur, puiul
cenușiu s-a rostogolit din vizuină și a ajuns în cuibul unei păsări-ptarmigan, înghițindu-i repede cei
șapte puișor și încercând să o doboare și pe mama lor care a venit să-l pedepsească. Nu a reușit pentru
că era prea mic. A căpătat, însă, curaj și a mers mai departe. A nimerit apa râului din care a ieșit cu
greu la mal, învățând că lucrurile sunt periculoase și că nu trebuia să aibă încredere în orice.
Jack London – „Colț Alb” Pagina 3 din 5

Și-a amintit de mama și de vizuină și a pornit în căutarea lor, dar pe drum a fost atacat de o nevăstuică,
prins fără milă de gât. Norocul lui a fost că a venit mama și au mâncat nevăstuica. În altă zi, cei doi au
ucis un pui de râs și pe mama lui care venise să-și răzbune puiul. Astfel, puiul cenușiu a învățat cea
mai importantă lege a vieții în sălbăticie: mănâncă sau vei fi mâncat.

PARTEA A III-A
Într-o zi, puiul cel cenușiu a mers spre râu să bea apă, dar s-a trezit în fașa a cinci indieni. S-a ghemuit
la pământ, unul dintre oameni s-a aplecat la pământ și a întins mâna spre el, iar puiul și-a arătat colții.
Indanul a râs, a spus că avea colți alb iar numele i-a rămas „Colț Alb”. Atunci, a început să chelălăie,
chemându-și mama să-l apere.
Lupoaica a sosit, a sărit în mijlocul indienilor, numai că atunci când unul a strigat-o „Kiche” ea s-a
supus. Lupoaica era, de fapt, a fratelui celui care se numea Castor Cenușiu. Și tatăl ei a fost lup, ea
însăși a trăit în tabăra oamenilor până când a venit foametea și a fugit în pădure, la lupi, unde l-a făcut
pe Colț Alb.
Castor Cenușiu i-a luat pe amândoi în tabără, pe Kiche a legat-o să nu mai fugă, dar Colț Alb era prea
mic să plece fără mama lui. Acum, Colț Alb a făcut cunoștință cu haita de câini, care au venit să-i
sfâșie, dar oamenii i-au gonit. L-a cunoscut și pe Lip-Lip, un cățel mai mare ca el, care avea să-l
persecute mult timp de aici încolo. A făcut cunoștință cu focul care i-a fript nasul și limba, dar mai
dureros i s-a părut râsul oamenilor amuzați de durerea lui; râs care l-a rănit profund.
Puterea oamenilor, forța lor de a se folosi de obiecte, știința lor de a da naștere focului mușcător, l-au
făcut pe Colț Alb să-i considere zei. A învățat să-i asculte, a priceput repede regulile din tabără și totul
ar fi fost foarte bine dacă nu l-ar fi persecutat Lip-Lip. De câte ori era departe de mama lui sau de
oameni, îl bătea. Și era mereu singur, fiindcă Lip-Lip nu-l lăsa să se apropie de ceilalți câini. Colț Alb
a devenit răutăcios, răzbunător, sălbatic și viclean ca să se poată feri.
Într-o zi, l-a atras pe Lip-Lip făcând pe fricosul, și l-a lăsat să-l urmărească până l-a dus la Kiche, care
și-a înfipt dinții în inamic. Dar a venit vremea să se despartă de mama lui, pentru că Kiche a fost dată
unui om de peste râu în contul unei datorii. Omul a luat-o în canoe și a plecat pe râu. În zadar, Colț
Alb a sărit în apă și a înotat după ea, Castor Alb l-a recuperat cu canoea și l-a bătut. La sfârșit, puiul și-
a înfipt colții într-unul dintre mocasinii cu care era încălțat. Abia atunci a fost bătut cu adevărat și a
învățat că niciodată nu este permis să-l muști pe zeul tău. Ascultându-l necondiționat pe stăpânul lui,
Colț Alb i-a câștigat bunăvoința fiind răsplătit cu carne sau fiind apărat de alți oameni sau de câini. A
învățat și să-i apere pe membrii familiei lui Castor Cenușiu și să apere lucrurile de hoți.
Colț Alb a crescut mai mult decât era normal pentru vârsta lui. În timpul foametei, când oamenii și-au
mâncat mocasinii și câinii, Colț Alb a fugit în sălbăticie, acolo unde s-a născut și unde a învățat să
vâneze alături de mama lui. S-a hrănit cu iepuri, cu veverițe și chiar cu șoareci, așa că arăta frumos și
falnic atunci când a revenit în tabăra oamenilor. În perioada lui de rătăcire în păduri, Colț Alb l-a
revăzut și pe Lip-Lip, slab, flămând, iar cu acest prilej a lichidat pentru totdeauna socotelile cu el.
A intrat în tabără și a mers direct la cortul lui Castor Cenușiu, unde a fost primit cu bunăvoință și cu
pește proaspăt, pentru că se terminase foametea și hrană aveau din nou.

PARTEA A IV-A
După moartea lui Lip-Lip, Colț Alb a devenit căpetenia atelajului, pentru că el alerga înaintea tuturor
câinilor înhămați la sanie, dar această poziție nu-i aducea niciun avantaj, dimpotrivă. Pentru că alergau
toată ziua în urma lui, ceilalți câini aveau impresia că fuge de ei. Seara, în tabără, nu-i mai arătau
respectul cuvenit, așa că el trebuia să le reamintească în fiecare noapte, pentru că ei uitau lecția până în
seara următoare. Ca atare, câinii din atelaj s-au obișnuit să-l atace pe Colț Alb, pentru că nu aveau
nicio șansă altfel. El a devenit din ce în ce mai bun la luptă și îi ura din ce în ce mai mult și i-a urât din
ce în ce mai tare. A devenit, cu alte cuvinte, dușmanul neîmpăcat al tuturor câinilor și i-a ucis pe toți
cei pe care-i prindea singuri, așa că a ajuns cunoscut printre indieni. .
Când Colț Alb a împlinit cinic ani, Castor Cenușiu a pornit spre Fort-Yukon. Aici au debarcat
căutătorii de aur sosiți din toată lumea, s-au echipat în fort și au pornit în căutarea metalului prețios.
Jack London – „Colț Alb” Pagina 4 din 5

Castor Cenușiu s-a dus în fort ca să vândă blănuri, mănuși și mocasini. Câtă vreme stăpânul său se
ocupa cu negoțul, Colț Alb, fără ocupație, a hoinărit prin port. Când sosea un vapor, oamenii albi
coborau pe țărm cu câinii lor. Colț Alb îi ataca pe neașteptate, le înfigea colții în gât, apoi se retrăgea
și-i lăsa pe ceilalți câini ai indienilor să sfârșească isprava, dar și să încaseze pedeapsa, în timp ce el se
retrăgea discret ca o umbră.
Unul dintre albii din Fort-Yukon era Smith Frumosu. Oamenii îl numeau astfel pentru că era un om
urât la chip și la trup, dar, mai ales, la suflet. Acest Smith era pasionat de isprăvile lui Colț Alb. Când
auzea sirena unui vapor, lăsa totul baltă și venea să privească. A încercat să-l ademenească, dar câinele
i-a simțit răutatea și s-a ferit din calea lui.
Smith Frumosu i-a cerut lui Castor Cenușiu să i-l vândă pe Colț Alb, dar indianul nu a vrut pentru că
era cel mai bun câine de ham pe care l-a avut vreodată și, pe deasupra, știa să lupte ca nimeni altul. S-
au dus banii luați pe marfă și a venit ziua când Smith Frumosu l-a căpătat pe Colț Alb plătind nu cu
bani, cu sticle pline.
La Smith Frumosu, Colț Alb a primit cele mai înfiorătoare bătăi până când a învățat că acesta era noul
stăpân, chiar dacă îl ura. Smith organiza lupte de câini pentru pariuri și l-a pus pe Colț Alb să lupte cu
tot mai mulți câini. Colț Alb i-a ucis pe toți și Smith a câștigat toate pariurile puse.
Într-o zi a venit un om cu un câine cum nu a mai fost altul pe acele meleaguri: un buldog, care lupta
altfel decât ceilalți câini, care se lăsa mușcat de ceafă și de urechi, dar avea gâtul apărat de fălcile lui
mari. Acest câine urmărea numai să-și înfigă colții în gâtul adversarului și nu mai deschidea fălcile
până când dușmanul nu era mort. La fel s-ar fi întâmplat și cu Colț Alb, care, neobișnuit cu felul de a
lupta al câinelui mai scund decât el, a ajuns cu buldogul atârnat de piept. Noul câine a înfipt colții cu
putere și și-a mutat puțin câte puțin strânsoarea tot mai sus. Colț Alb aproape s-a sufocat, nici nu a mai
luptat, când Smith a sărit în țarc și a început să-l lovească sălbatic.
Tocmai atunci a venit o sanie care l-a adus pe Weedon Scott, vestit inginer prospector. El, împreună cu
vizitiul lui, l-a scos pe Colț Alb mai mult mort decât viu din fălcile buldogului. Inginerul a plătit
pentru Colț Alb, deși Smith nu voia să-l vândă și l-a luat cu el.
Cu mare greutate, cu iubire și cu răbdare, a reușit noul zeu să câștige încrederea lui Colț Alb. A venit
și ziua în care Weedon Scott l-a mângâiat pentru prima oară. Acum, Colț Alb a învățat, de la inginer,
că viața înseamnă și iubire.
După o absență de mai multe zile, când Colț Alb nu a mâncat nimic și s-a îmbolnăvit de dorul lui,
inginerul a avut bucuria de a-l vedea cum se gudură și cum îi caută alinările. Nu știa că asta i se
întâmpla pentru prima oară în viața lui.

PARTEA A V-A
Din nefericire, Weedon Scott trebuia să plece la familia lui, în San Francisco, și să-l lase pe Colț Alb
în urmă. S-a gândit că un lup din Alaska nu poate suporta clima caldă din California și că Matt, vizitiul
lui, ar putea să-i fie stăpân. Când urma să se urce pe vapor, n-a avut inimă să-l lase în urmă și l-a luat
cu el.
Scott locuia la Sierra Vista, cu părinții, cu cele două surori ale sale, cu soția și cu cei doi copii. Colț
Alb a trebuit să învețe că aceștia îi sunt dragi stăpânului și că aceste ființe au dreptul să-l îmbrățișeze.
A învățat să-i accepte chiar și pe prietenii lor, apoi pe cei care-i slujeau, a acceptat chiar și animalele
din casă și din curtea de păsări, dar după ce a ucis 50 de găini.
Până la urmă s-au obișnuit toți cu el, mai puțin cățeaua Collie, de rasă ciobănească, pentru că nu putea
suferi lupul pe domeniile apărate de ea. Totuși, nici măcar ea nu putea trece peste voința stăpânului,
doar că îl supraveghea îndeaproape pe intrus: cum greșea, cum se repezea cu colții la el. Profita din
plin de legea animalelor care nu le permitea masculilor să atace femele.
Încet, Colț alb a învățat toate regulile din această lume mult mai complicată decât cea din Nord. Acum
își amintea vag meleagurile natale, dar simțea că-i lipsește ceva (poate zăpada), dar fără să-și dea
seama ce. Mai mult, Colț Alb a învățat să latre. E adevărat că a lătrat numai o dată sau de două ori, pe
când stăpânul dresa un cal nărăvaș, care-l punea în pericol și o dată când stăpânul și-a rupt un picior și
l-a trimis acasă să-i anunțe pe al lui. Cu timpul, chiar și Collie a devenit mai prietenoasă cu Colț Alb și
Jack London – „Colț Alb” Pagina 5 din 5

l-a îmbunat atât de mult încât au gonit împreună, așa cum au gonit odinioară mama lui și lupul cel
chior.
Între timp, în casă au apărut motive de îngrijorare. Tatăl lui Weedin era judecător și a condamnat în
urmă cu câțiva ani un criminal înrăit, la 50 de ani de închisoare. Acest răufăcător a anunțat că se va
răzbuna, iar acum a evadat din închisoare. Oamenii legii nu au reușit să-l găsească și mama lui
Weedon se scula noaptea și îi dădea drumul în casă lui Colț Alb iar dimineața se trezea prima ca să-l
scoată afară.
Într-o noapte a sosit criminalul. Colț Alb l-a simțit, dar nu a făcut gălăgie. L-a pândit ca un lup ce era
și i-a sărit în ceafă. S-au luptat aprig, au făcut mare gălăgie, trezindu-i pe toți când s-au auzit și focuri
de armă. Au coborât la parter și au aprins lumina: pe jos zăcea criminalul mort, iar ceva mai departe,
Colț Alb rănit.
Medicul a constatat că a fost nimerit de trei gloanțe, că avea câteva coaste rupte, între care una i-a
perforat plămânii și un picior rupt. Nu i-a dat mari șanse de supraviețuire. Dar Colț Alb era puternic,
știa să lupte pentru viață. A fost operat, i s-au dat medicamente și, după săptămâni de zăcere, i s-au
scos, în sfârșit, ghipsul și ultimul pansament.
Foarte slăbit, Colț Alb a fost condus afară pe pajiște, unde se afla Collie, cu cei șase pui ai lor. Colț
Alb s-a întins și el, iar puii au început să se urce pe el și să se rostogolească.