Lewis Caroll – „Alice în Țara Minunilor” Pagina 1 din 5

Teme/ motive Elemente semnificative din text

Visul Sora lui Alice îi oferă fetiței o explicație rezonabilă pentru evadarea ei în
Lumea Minunilor, dar rămâne ea însăși visătoare, după fuga surorii ei în
casă, ca să-și închipuie minunile din povestea lui Alice. Aici, visul pare o
cale de maturizare și de descoperire a propriei personalități, o modalitate de
a ieși din realitatea banală a oamenilor maturi și de a refuza maturizarea.
Maturizarea/ Alice se află la granița dintre copilărie și adolescență (momentul în care
conflictul dintre Alice ar trebui să se maturizeze și să-și sume responsabilitățile unei noi
adulți și copii lumi). Pare că ambele lumi (a copilăriei și a maturilor) nu se pot întâlni și
copilul Alice sesizează absurdul maturității (dorința adulților să asculte
recitarea de poezii inutile; plăcerea lor de a spune povești complicate;
jocurile cu reguli multe și stranii, disparițiile inexplicabile ale celor maturi;
autoritatea lor tiranică și dorința de a-și impune voința asupra copiilor).
Copilăria Surprinde aici copilăria ca perioadă a posibilităților infinite ale imaginației,
dovadă lumea incredibilă din visul lui Alice.
Călătoria inițiatică În această operă, călătoria o schimbă pe Alice, pentru că fetița înțelege mai
multe despre diferența dintre ce sunt și ce par ființele din jurul ei și acesta
deja este un semn de maturizare.

ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR

de LEWIS CAROLL
1. ALICE COBOARĂ ÎN VIZUINA IEPURELUI
Alice stătea pe malul apei cu sora ei și se plictisea, când a țâșnit pe lângă ea Iepurele Alb. L-a auzit
bombănind că are să întârzie. Apoi, l-a văzut că se uită la ceasul pe care l-a scos din buzunarul veste și
a alergat și mai grăbit decât până atunci. Atunci, Alice a pornit după el.
Iepurele a dispărut într-o vizuină, iar Alice a mers după el, după un timp, vizuina a luat-o brusc la vale
iar Alice a căzut ca într-o fântână, dar mai încet. Căderea a durat atât de mult încât fetei i-a venit
somnul, dar chiar înainte de a adormi a aterizat pe un maldăr de frunze veștede și nu s-a lovit deloc.
Alice l-a zărit pe Iepurele Alb și s-a luat după el, dar el a dispărut și fata s-a trezit într-o sală lungă cu
uși de jur împrejur, toate încuiate. Pe o masă de cristal a zărit o cheiță de aur, dar nu s-a potrivit la
nicio ușă.
O singură ușiță mică se deschide cu cheița de aur, dar Alice nu încăpea prin deschizătură (și capul îi
era prea mare). S-a mai uitat o dată la masă, poate va găsi ceva să o ajute. A găsit o sticluță cu o
etichetă pe care scris „Bea-mă”. A băut întâi puțin și, cum avea gust bun, a băut-o pe toată. S-a
pomenit că se face din ce în ce mai mică, cam de o palmă înălțime.
Acum ar fi putut ieși pe ușiță, dar o încuiase și cheița se afla pe masă și nu mai ajungea la ea. A zărit
sub masă o cutioară mică de tot. În ea se afla o prăjiturică pe care scria cu stafide mici „Mănâncă-
mă!”. A mâncat puțin și nu s-a întâmplat nimic. Atunci, a mâncat-o pe toată.

2. BALTA DE LACRIMI
Alice a văzut că se lungea fără oprire, astfel încât a ajuns să se lovească de tavanul sălii. A luat cheița,
dar nu mai încăpea pe ușă. De necaz a început să plângă și a plâns până s-a făcut p baltă mare de apă
sărată în jurul ei.
A auzit un zgomot și l-a văzut pe Iepurele Alb, gătit cu o pereche de mănuși albe și cu un evantai în
mână. Iepurele s-a speriat de ea, a scăpat mănușile și evantaiul și a fugit, dispărând în întuneric. Alice
a luat mănușile și evantaiul și a început să-și facă vânt. În acest timp s-a gândit că nu mai știe cine e,
când s observat că, din cauza evantaiului, s-a făcut iar mică, mai mică decât prima dată când s-a
micșorat.
A aruncat evantaiul, ca să nu dispară de tot și a alunecat în balta de lacrimi. A început să înoate și a
văzut alături un șoarece care înota și el. Neinspirată, Alice i-a vorbit de pisica ei, Dina, neîntrecută la
prins șoareci, apoi despre un cățel din vecini priceput la prins guzgani. Șoarecele s-a îndepărtat înot de
Lewis Caroll – „Alice în Țara Minunilor” Pagina 2 din 5
Alice cât a putut de repede. Fata și-a cerut iertare și l-a rugat să se întoarcă. El a revenit și i-a promis
că-i va pune povestea lui ca să înțeleagă de ce nu poate suferi pisicile și câinii.

3. UN MITING ALERGĂTOR ȘI O POVESTE CU COADĂ LUNGĂ

Pe malul bălții de lacrimi au ieșit animale cu blana udă și păsări cu penele umede. Șoarecele le-a spus
că dacă-l vor asculta se vor usca repede. Au făcut un cerc în jurul Șoarecelui care a început o poveste
plictisitoare de pe vremea lui Wilhelm Cuceritorul. Papagalul și Rața l-au tot întrerupt, iar Alice a
observat că era la fel de udă ca înainte. Atunci Pasărea-Dodo a propus să facă un miting alergător. A
desenat un trasei și i-a împrăștiat pe toți pe traseu și fiecare alerga așa cum dorea. După ce s-au
zvântat, Pasărea Dodo a oprit alergarea și a spus că toți au primit câte un premiu pe care îl va decerna
Alice. Din fericire, fata a avut o pungă cu caramele care nu s-au udat și fiecare a primit câte una.
Pasărea Dodo i-a dat și ei un premiu: degetarul pe care l-a avut în buzunar, pe lângă punga menționată.
După ce au mâncat cu greu caramele, toți l-au rugat pe Șoarece să povestească de ce nu poate suferi
pisicile și câinii. Șoarecele a povestit, iar în mintea lui Alice povestea arăta ca o coadă lungă și
șerpuită. Câinele Azor a prins un șoricel și a spus că-l dă în judecată (el urma să fie și judecător și
executorul pedepsei, ca tare l-a mâncat pe șoricel).
Șoarecele a observat că Alice nu este atentă la ce spune, de aceea s-a supărat și a plecat, spre necazul
tuturor. Alice a spus că, dacă ar fi fost aici, Dina l-ar fi adus imediat înapoi. Întrebată cine e Dina,
Alice le-a spus că este pisica ei, atât de pricepută la prins șoareci și păsărele. Auzind asta, toți au plecat
din preajma ei și fata a rămas singură.

4. IEPURELE ALB TRIMITE UN BILEȚEL

A sosit Iepurele Alb care-și căuta mănușile și evantaiul, bombănind că Ducesa va pune să-l execute.
Cum a dat cu ochii de Alice, a poruncit să se ducă la el acasă și să-i aducă o pereche de mănuși și un
evantai.
Alice a fugit acasă la Iepurele Alb și a găsit pe măsuță un evantai și niște mănuși. A găsit, însă, lângă
ele o sticluță. Cum se obișnuise ca, atunci când bea dintr-o sticluță să se întâmple ceva interesant, a
băut și din asta. A crescut pe loc atât de mare, încât a trebuit să scoată un braț pe fereastră și un picior
pe hornul casei. Stătea așa, înțepenită, și se gândea care va fi soarta ei.
A sosit îndată și Iepurele Alb, care împreună cu servitorii a încercat s-o scoată pe Alice din casă, dar
nu a reușit. Atunci au răsturnat prin horn o roabă cu pietricele ce se transformau în prăjiturele când
ajungeau pe jos lângă Alice. Fata a mâncat prăjiturele, s-a făcut mică și a putut să iasă pe ușă. A fugit
la adăpostul unei păduri dese și s-a întâlnit cu un cățeluș. Față de ea era mare cam cât un cal, dar s-a
jucat cu crenguțe aruncate până când Alice a obosit.
Rezemată de o floare de păpădie, Alice a privit în jur, întrebându-se ce să mănânce ca să crească la
loc. A dat cu ochii de o ciupercă, înaltă cât ea. Pe ciupercă se afla o omidă albastră ce fuma dintr-o
narghilea lungă.

5. POVEȚELE DOMNULUI-OMIDĂ
Domnul-Omidă aflat pe ciupercă a întrebat-o cam de sus pe Alice cine este. Când aceasta i-a răspuns
că nu prea știe, fiindcă s-a schimbat de câteva ori în ziua aceea, el a primit răspunsul cu dispreț. Alice
a vrut să plece, dar Domnul-Omidă i-a strigat că are ceva important să-i spună. Nu i-a spus imediat.
Întâi, Domnul-Omidă i-a cerut lui Alice să recite o poezie, ceea ce fata a făcut cam alandala.
Vorbind despre mărimea lor, Domnul-Omidă a părut jignit că Alice vrea să fie mai mare decât im
deget, fiindcă el exact atâta măsura. Pe când pleca, i-a spus fetei nepăsător că o parte din ciupercă
crește și alta scade.
Alice a rupt din două părți opuse ale ciupercii câte o bucățică și, mușcând când dintr-una, când din
cealaltă, a reușit să ajungă la dimensiunile ei obișnuite. A ajuns într-un luminiș unde se afla o căsuță,
așa că a mușcat puțin dintr-o bucată de ciupercă și s-a făcut tot mai mică.

6. PURCEL CU PIPER
Lewis Caroll – „Alice în Țara Minunilor” Pagina 3 din 5
Alice a văzut alergând către ușa casei un Lacheu-Pește. Acesta a bătut, a ieșit un Lacheu-Broască și a
primit de la Lacheul-Pește un plic mare. Plicul conținea o invitație la un joc de crochet pentru Ducesă,
din partea Reginei. Lacheul-Pește a plecat, iar Alice s-a apropiat de Lacheul-Broască, aflat lângă ușă.
Din casă s-a auzit o gălăgie grozavă, urlete și strănuturi și, din când în când, câte un zgomot de vase
sparte.
Lacheul-Broască nu avea de gând să intre în casă, așa că Alice a intrat singură, direct în bucătăria plină
de fum. Aerul mirosea a piper, așa că Alice a început să strănute. Mai strănutau și Ducesa și copilașul
pe care-l avea în brațe. Numai bucătăreasa și o pisică mare, cu un rânjet pe față (era Pisica de
Cheshire), nu strănutau deloc.
Bucătăreasa a început să arunce în Ducesă cu ce nimerea, linguri, farfurii și tăvi. Ducesa se făcea că nu
observă. Când o cratiță a zburat chiar pe lângă nasul copilului, Alice s-a speriat, dar Ducesa a început
să cânte un fel de cântec de leagăn, zguduind zdravăn copilul. Când a terminat, Ducesa l-a aruncat spre
Alice și i-a spus că se duce să se îmbrace pentru că o așteaptă Regina.
Alice abia a prins copilul din zbor, mirându-se de forma lui. L-a scos la aer și a văzut că seamănă cu
un porc, iar când plângea, copilul parcă grohăia. L-a pus jos iar copilul a pornit grohăind spre pădure.
Ridicând privirea, Alice a văzut-o pe pisica de Cheshire într-un copac iar pisica i-a spus rânjind că
într-o parte stă un Pălăriei și în partea cealaltă Iepurele de Martie și că amândoi sunt nebuni. Pisica a
dispărut dintr-o dată după ce i-a dat asigurări lui Alice că se vor revedea la jocul de crichet al Reginei.
A reapărut imediat ca să întrebe de copil. Aflând că s-a transformat în porc, pisica a dispărut din nou,
de astă dată lent, de la coadă și terminând cu rânjetul. Tot gândindu-se că nu a mai văzut niciodată un
rânjet fără pisică, Alice a ajuns la casa Iepurelui de Martie.

7. CEAIUL NEBUNILOR
În fața casei, sub un copac, înghesuiți într-un colț al mesei mari, luau ceaiul Iepurele Alb și Pălărierul.
Între ei dormea Bursucelul, iar ei își sprijineau coatele pe el.
După un dialog absurd, la care participa arar și Bursucelul, Alice a aflat că Timpul este supărat pe
Pălărier și ceasul lui arăta mereu numai ora ceaiului. De aceea stăteau la o masă atât de mare, plină de
cești, fiindcă nu apucau să le spele.
Bursucelul s-a trezit și a spus o poveste aiurită cu trei fetițe care trăiau într-o fântână cu melasă,
mâncau melasă și desenau melasă. Sătulă de atâta melasă și de aiurelile pe care le auzise, Alice a
plecat pe un drum prin pădure. A văzut un copac ce avea o ușiță în trunchi, a intrat și s-a trezit în
primul salon în care intrase, cel cu ușița și cu măsuța de cristal. A luat cheița, a mâncat puțin din
ciupercă, să se facă și mai mică, a descuiat și s-a trezit într-o grădină cu flori minunate și fântâni
răcoritoare.

8. O PARTIDĂ DE CROCHET LA REGINĂ

Chiar lângă intrarea grădinii era un arbust cu trandafiri albi. Trei grădinari, cu înfățișarea unor cărți de
joc de pică și cu nume la fel – Doi, Cinci și Șapte – vopseau în roșu trandafirii albi. Alice a aflat că
greșiseră și plantaseră trandafiri albi în locul celor roșii, iar Regina de Cupă ar fi poruncit să le taie
capul dacă ar fi aflat.
A apărut deodată alaiul Reginei: oștenii – cărți de treflă, curtenii – cărți de caro și, la urmă, familia
regală, Regele și Regina de cupă, împreună cu copiii lor și cu oaspeții. Între aceștia, Alice a văzut și pe
Iepurele Alb.
Când au ajuns în dreptul lui Alice, Regina l-a întrebat de ea pe Valetul de Cupă, care ducea coroana
regală pe o pernă. Cum el nu știa nimic, Alice s-a prezentat singură. Regina a descoperit ce făceau
grădinarii și a poruncit să le taie capul, dar Alice i-a ascuns și au scăpat de execuție.
Regina a răcnit la Alice și a chemat-o să joace crochet. Fata a intrat în alai și a aflat de la Iepurele Alb
că Ducesa fusese condamnată la moarte pentru că i-a tras o palmă Reginei. Jocul de crochet era ciudat:
mingile erau niște arici, ciocanele – păsări flamingo, iar arcurile pe sub care trebuie să treacă mingile –
niște soldați care-și îndoiau trupurile sprijinindu-și palmele de pământ. Jocul era greu, căci mingile se
desfășurau și plecau, ciocanele întorceau capul când jucătorul voia să lovească mingea, iar arcurile se
îndreptau și plecau când jucătorul nu se aștepta.
Lewis Caroll – „Alice în Țara Minunilor” Pagina 4 din 5
Jucătorii nu așteptau să le vină rândul, jucau toți în același timp, așa că s-a făcut învălmășeală și
Regina striga tot mai des să i se taie capul unuia și altuia.
La un moment dat, Alice a văzut că ceva prinde contur în aer: Pisica de Cheshire, de fapt rânjetul ei,
apoi capul și au început să vorbească. Au apărut și Regele cu regina. Cum pisica a fost cam obraznică
cu Regele, Regina a poruncit să i se taie capul.
S-a iscat o dezbatere pe tema că nu se putea tăia capul cuiva care avea doar cap. Regina s-a înfuriat și
a amenințat că le taie tuturor capul, atunci, Alice a propus să i se ceară părerea Ducesei, căreia îi
aparținea pisica, dar în acest timp capul a dispărut.

9. POVESTEA FALSEI BROAȘTE ȚESTOASE

Ducesa a luat-o de braț pe Alice să se plimbe, și-a sprijinit bărbia ascuțită de umărul fetei spre
neplăcerea ei. Tot vorbind, s-au trezit în fața Reginei, care o pune pe Ducesă să aleagă: ori pleacă, ori i
se taie capul și Ducesa a dispărut. Regina a continuat jocul de crochet, dar pentru că toți jucătorii erau
condamnați la moarte și soldații îi escortau, în scurt timp, au rămas doar Regele, Regina și Alice.
Regina a renunțat la joc și a trimis-o pe Alice cu Grifonul, să nu o vadă pe Falsa Broască Țestoasă.
Alice a aflat de la el că nu sunt niciodată executați condamnații, dar Regina nu știe asta.
Falsa Broască Țestoasă le-a povestit plângând cum mergea ea la școală când era mică. Învăța la
franceză, la muzică, apoi piuitul, visul și diferite ramuri ale aritmeticii (ambiționarea, căderea,
îmbulzirea și împocirea). Mai făcea misteria antică și modernă, zoografia apelor, desenul în valuri.
Alice mai află că la început învățau câte zece ore pe zi, apoi din ce în ce mai puțin. Grifonul a hotărât
că aflase destule despre lecții și i-a cerut țestoasei să povestească despre jocuri.
10. CADRILUL HOMARILOR
Cu greu, Falsa Broască Țestoasă a reînceput povestea. A spus că este nespus de frumos Cadrilul
Homarilor (a început să povestească figurile dansului, completată tot mai vioi de Grifon). Amândoi
țipau și țopăiau înfierbântați, când, deodată, s-au potolit.
Grifonul și Falsa Broască Țestoasă au început să danseze solemn, după cum cânta Falsa Broască
Țestoasă. Când au terminat, au mai spus multe idei fără sens, apoi Alice le-a povestit peripețiile ei. Le-
a spus apoi și o poezie, dar ei nu au fost mulțumiți pentru că li se părea că sună ciudat.
Falsa Broască Țestoasă a început cântecul „Supa de broască țestoasă”. Când l-a terminat s-a auzit un
strigăt care-i chema pe toți la proces. Grifonul a luat-o de mână pe Alice și a pornit grăbit la drum cu
ea.

11. CINE-I HOȚUL TARTELOR

La curtea de judecată, ia-u găsit pe Rege și pe Regina-de-Cupă, toate animalele, întregul pache de cărți
de joc, adică slujitorii, soldații și curtenii. Pe banca juraților, stăteau 12 animale, care scriau
conștiincioase cu condeiul pe niște tăblițe, iar la mijloc, legat, Valetul-de-Cupă. Pe o masă se afla o
farfurie cu tarte.
Iepurele Alb a citit actul de acuzare. Valetul de Cupă era acuzat că a furat tartele coapte de Regină
într-o var după-amiază/ Au fost chemați martorii, iar primul a fost Pălărierul care vine cu o ceașcă de
ceai în mână și cu o felie de pâine cu unt în cealaltă; dă răspunsuri încurcate, iar Regina cere să i se
taie capul chiar când Regele îi dă voie să plece, noroc că a fost iute de picior și a dispărut.
În acest timp, Alice a simțit că începe să crească. Bursucelul, care stătea lângă ea, a certat-o că îl
înghesuie, apoi s-a mutat în cealaltă parte a sălii. Martorul următor a fost bucătăreasa Ducesei, care a
venit cu râșnița de piper și a refuzat să depună mărturie. S-a stârnit învălmășeală și bucătăreasa a
dispărut. Cel de-al treilea martor citit cu voce tare de Iepurele-Alb a fost Alice. Regele i-a cerut
Reginei să interogheze ea acest martor.

12. ALICE DEPUNE MĂRTURIE

Alice, uitând că în ultimele minute a crescut mult, a sărit în picioare și a răsturnat cu poalele rochiei
banca juraților. I-a adunat repede și i-a pus pe toți la loc, iar ei au început să scrie pe tăblițe despre
acest accident.
Lewis Caroll – „Alice în Țara Minunilor” Pagina 5 din 5
Alice a spus că ea nu a știut nimic despre furtul tartelor. Regina a intervenit și i-a cerut să iasă din sala
de judecată, după cum prevedea regulamentul în cazul persoanelor prea înalte. Fata nu a vrut să iasă și
procesul a continuat.
Iepurele-Alb a adus o hârtie, pe care se afla scrisă o poezie și era nesemnată. Regina a spus că asta
dovedește că Valetul-de-Cupă este vinovat. Alice, care a crescut între timp atât de mare încât nu se
mai temea de nimeni și de nimic, a sărit și a spus că poezia aceasta nu dovedește deloc vinovăția
Valetului-de-Cupă.
Fata s-a luat la ceartă cu Regele și cu Regina, iar cărțile de joc au sărit la ea. Alice a țipat și a dat din
mâini, dar s-a trezit pe malul apei cu capul în poala surorii ei, care i-a spus că a dormit mult. Alice i-a
povestit visul ei, apoi a fugit spre casă. Sora ei a rămas visătoare pe mal să-și închipuie toate
minunățiile pe care le-a văzut și le-a trăit Alice în Țara Minunilor.