Garabet Ibrăileanu

Spiritul critic romanvodist

La 23 mai 1871, cu 150 de ani în urmă, s-a născut istoricul

literar, una dintre cele mai influente personalități din literatura română
a primelor decenii din secolul al XX-lea, Garabet Ibrăileanu.
Viitorul critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar
și romancier român a văzut lumina zilei la Târgu Frumos. Tatăl lui
Garabet Ibrăileanu – Teodor, era armean de origine, iar mama, Maria
Marcovici era descendentă dintr-o veche familie armenească din
Moldova. În anul 1876, Teodor Ibrăileanu, în asociație, arendează
moșia de la Poiana lui Iurașcu, din apropierea Romanului, unde se
mută, la puțină vreme, toată familia. „Aici, la Poiana lui Iurașcu, am
cunoscut natura”, va scrie peste ani Garabet Ibrăileanu. La 17
septembrie, în același an, Maria Ibrăileanu moare după ce dăduse
naștere unei fetițe, Maria. Teodor Ibrăileanu se recăsătorește, în 1877, după cum îi caracterizează
fiul său gestul, în Amintiri, din „combinații gospodărești”.
În septembrie 1878, Garabet este înscris la o școală din Bacău, dar e mutat curând la
Roman, deoarece tatăl său își găsise o slujbă de administrator la o moșie din apropierea orașului.
Copilul se îmbolnăvește și este retras de la școală. Între 1879 - 1883, studiază la școala primară
din Roman, iar între 1883 - 1887, urmează cursurile Gimnaziului „Roman-Vodă”, unde, începând
cu clasa a II-a, a primit premiul întâi în fiecare an.
În anii 1889-1890, a editat, la Roman, împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Vaian, revista
”Şcoala nouă”, o publicaţie de orientare socialistă, unde îi apar câteva încercări literare şi
traduceri, sub pseudonimul Cezar Vraja.
În iunie 1890 Garabet Ibrăileanu termină liceul și în toamnă își ia examenul de
bacalaureat la Universitatea din Iași. Se înscrie la Facultatea de litere și filozofie, dar în anul întâi
frecventează toate facultățile, negăsindu-și locul. În 1891 susține examenele la Școala Normală
Superioară. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile
superioare pe un plan secund, trecându-și examenele cu întârziere. Absolvește Școala Normală
Superioară în anul 1894, iar în aprilie 1895 susține examenul și obține licența în științe istorico-
filozofice. În 1896 traduce din creația renumitului scriitor francez Guy de Maupassant. Sub
conducerea lui Alexandru Philippide lucrează la „Dicționarul Academiei”. Garabet Ibrăileanu
devine un teoretician și promotor al criticii literare științifice, creator literar și profesor de istoria
literaturii române la Universitatea din Iași.
 Prin publicarea studiului „Spiritul critic în cultura românească” (1909), Ibrăileanu devine
„un important precursor în filozofia culturii.” Tema de cercetare: dinamica fenomenului cultural
din România între 1840-1880, perioadă în care se puneau bazele statului român modern.
Originalitatea criticii lui G. Ibrăileanu provine din faptul că este lipsită de vanitate, de
dorința de satisfacere a amorului propriu. El nu caută să epateze prin paradoxuri și stil caligrafic
(Mihai Drăgan). Ibrăileanu este de părere că și fenomenele literare au dreptul la o știință, iar
aceasta nu poate fi decât critica literară. Va accentua astfel ideea creării unui sistem de norme si
de principii de funcționare a unui domeniu ce nu avea o tradiție destul de substanțială in literatura
română, care va duce la ceea ce s-a numit „stiințifizarea criticii".
În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa
românească”, de care va fi legat toată viaţa. A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului
acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M.
Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. Printr-o activitate excepţională,
orientează literatura vremii către realism. Deşi adept al sincronizării culturii naţionale cu cea
majoră europeană, nu respinge în totalitate ideile poporaniste, dar nici nu cade în eroarea de-a
idealiza ţărănimea.
În 1933 i s-a decernat Premiul Naţional de proză şi i-a apărut romanul ”Adela”. Lucrarea,
al cărei titlu complet este „Adela. Fragment din jurnalul lui Emil Codrescu (iul. – aug. 189…)”, a
apărut, la Bucureşti şi este scrisă sub forma unui jurnal intim ţinut de protagonistul Emil
Codrescu. Pe lângă prezentarea trăirilor personajului principal, cartea cuprinde descrieri ale unor
mirifice peisaje din judeţul Neamţ.
Printre lucrurile puţin cunoscute despre Ibrăileanu se află şi faptul că s-a luptat toată viaţa
cu frica de foc, din cauza faptului că una dintre casele în care a locuit a fost incendiată. De
aceeam scrumierele din casa criticului erau întodeauna pline de apă. Ibrăileanu suferea de
ipohondrie și în consecință se ştergea cu spirt pe mâini după ce dădea mâna cu cunoscuţii,
steriliza batistele, clanţele şi ţigările.
În anul 1934, se îmbolnăveşte, în aprilie suportă, la București, o intervenție chirurgicală,
iar spre toamnă, la 1 septembrie 1934, este internat la sanatoriul Casa Diaconeselor din București.
Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti, la vârsta de 64
de ani. La 12 martie a fost incinerat, ceremonie în care, timp de un sfert de oră i s-a cântat
andantele din Simfonia Nr.6 de Ludwig van Beethoven. Rămăşiţele sale pământeşti sunt depuse
la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.
La 28 octombrie 1948, Garabet Ibrăileanu a fost ales membru post-mortem al Academiei
Române.
În prezent, la Iaşi, există un Colegiu Naţional care îi poartă numele – Colegiul Naţional
”Garabet Ibrăileanu”, iar în localitatea natală există Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu”
Târgu Frumos.
 Bibliografie:

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Garabet_Ibr%C4%83ileanu
 https://www.autorii.com/scriitori/sinteze-literare/g-ibraileanu-deschideri-spre-o-critica-
totala.php
 https://cititordeproza.wordpress.com/2010/08/18/garabet-ibraileanu-spiritul-critic-in-
cultura-romana/
 https://calliope22.files.wordpress.com/2011/03/garabet-ibraileanu-spiritul-critic-in-
cultura-romaneasca.pdf